Naşterea din nou

Experienţa naşterii din nou ar trebui să fie cea mai căutată de către toţi oamenii din lume, mai ales de către cei care se declară creştini, însă, fiindcă puţini sunt interesaţi de acest subiect, face ca naşterea din nou să fie puţin dorită. Mai grav e faptul că această experienţă este puţin înţeleasă în lumea creştină. Cei mai mulţi creştini pretind că au această experienţă, întrucât, în opinia lor, a fi botezat, a deveni membrul bisericii şi a cunoaşte doctrina bisericii respective şi inclusiv toată teoria adevărului, înseamnă a fi născut din nou, însă, fără să greşesc, foarte puţini dintre ei abia dacă înţeleg cu adevărat ce înseamnă Evanghelia lui Isus Hristos.

Un autor creştin, căruia îi dau crezare deplină, scria următoarele cuvinte amare dar cât se poate de adevărate: "Naşterea din nou este o experienţă rară în acest veac al lumii. Acesta este motivul pentru care sunt atât de multe dificultăţi în biserici. Mulţi, atât de mulţi, care iau asupra lor numele lui Hristos, sunt nesfinţiţi şi lipsiţi de evlavie, de sfinţenie. Ei au fost botezaţi, dar au fost îngropaţi de vii. Eul nu a murit şi, de aceea, nu s-au ridicat la o înnoire a vieţii în Hristos". MS 148, 1897.

Este un adevăr crud şi-n acelaşi timp incontestabil. Dar de ce este atât de rară această experienţă? Fiindcă nu este înţeleasă Evanghelia, aşa cum Dumnezeu a intenţionat ca ea să fie înţeleasă, spre salvarea omului. Evanghelia este răspunsul lui Dumnezeu la rezolvarea deplină a păcatului şi pentru mântuirea omului. Pentru ca Evanghelia să fie înţeleasă, ar trebui să fie prezentată oamenilor de către creştini născuţi din nou şi sfinţiţi prin harul lui Dumnezeu zi de zi. Din păcate însă ei sunt foarte puţini în lume, după cum se declară în cuvintele de mai sus.

Cel mai important aspect pe care doresc să-l afirm este faptul că naşterea din nou nu rezolvă decât o singură problemă a păcatului, nu mai multe, ci una singură. Asta pentru a nu se crea confuzii şi nedumeriri când voi vorbi despre sfinţire sau reformă. Dar, mai întâi să vedem ce este sau ce înseamnă naşterea din nou. Aceeaşi scriitoare inspirată scrie în felul următor despre renaştere sau naşterea din nou: "Trebuie să aibă loc o renaştere şi o reformă prin lucrarea Duhului Sfânt. Renaşterea şi reforma sunt două lucruri diferite. Renaşterea înseamnă o reînnoire a vieţii spirituale, o înviorare a puterilor minţii şi inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare în idei şi teorii, obiceiuri şi practici. Reforma nu va aduce rodul bun al neprihănirii dacă nu este în strânsă legătură cu reînviorarea Duhului Sfânt. Renaşterea şi reforma trebuie să-şi facă lucrarea lor desemnată, iar în această lucrare ele trebuie să se completeze, să se armonizeze." The Review and Herald, 25 februarie 1902.

În acest paragraf ea face o deosebire clară între naşterea din nou şi reformă sau sfinţire şi arată că una o completează pe cealaltă. Practic dacă nu există naşterea din nou, nu poate exista sfinţire. Este un adevăr ce nu poate fi pus la îndoială. Ce este deci naşterea din nou? Ea este "o reînnoire a vieţii spirituale, o înviorare a puterilor minţii şi inimii, o înviere din moartea spirituală". Ea nu are nimic de a face cu o exaltare a simţămintelor sau emoţiilor, afară de cazul că această experienţă aduce cu sine o pace şi o linişte de nedescris omului care o trăieşte. Reţinem că naşterea din nou este o înviere din moartea spirituală. Autoarea foloseşte însă un alt termen pentru a defini naşterea din nou, şi anume renaşterea. Ca termen provine din limba latină, şi este un compus din particula "re" care înseamnă din nou sau înapoi, şi din "vivo" care înseamnă a trăi sau trăiesc. Astfel, înţelesul real şi deplin al cuvântului "revivo" din care provine "renaştere" este a trăi din nou, iarăşi.

A trăi din nou presupune existenţa unei morţi în trecut. Numai morţii practic pot trăi din nou, ceea ce implică o înviere, altfel nu poţi trăi iarăşi. Aşadar, morţii sunt înviaţi iar cei ce dorm sunt treziţi. Naşterea din nou, deci, înseamnă o înviere din moartea spirituală, nu are nimic de a face cu moartea fizică. Hristos îi spune lui Nicodim că trebuie să se nască din nou pentru a putea intra în împărăţia lui Dumnezeu. Este interesant însă cum aplică Hristos această sintagmă. Ca să scape de orice încurcături, Nicodim se întreabă şi întreabă pe Isus dacă mai poate un om bătrân să mai intre încă o dată în pântecele maicii sale şi să se nască din nou! Vezi Ioan 3. Hristos însă este foarte explicit şi arată că El face referire la o naştere spirituală. "Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh." Ioan 3,6. Prin sintagma folosită, naşterea din nou, Hristos se referea în mod clar la o a doua naştere spirituală a omului, şi anume naşterea din Duh!!! El nu s-a referit deloc la o posibilă naştere fizică, ci la o a doua naştere spirituală. Ceea ce înseamnă că Isus a ştiut că omul are parte de o primă naştere spirituală, mai înainte de a se naşte prin Duhul Sfânt!

Prima naştere spirituală a omului are loc o dată cu naşterea lui fizică, şi este momentul când el primeşte natura spirituală al cărei tată este chiar diavolul. El este cel care a implantat-o în Adam prin neascultarea acestuia din urmă. Aduceţi-vă aminte că Isus le-a spus fariseilor că au ca tată pe diavolul, făcând referire directă la vrăjmăşia de care erau stăpâniţi, care era ură făţişă, satanică împotriva lui Hristos, conducându-i să plănuiasă omorârea Lui cât mai repede posibil. De aceea, naşterea din nou se numeşte naştere fiindcă implică o naştere spirituală de data aceasta în împărăţia harului, pentru că Hristos spunea că împărăţia harului începe în inima credinciosului, şi este din nou fiindcă este o naştere nouă, din moment ce precedenta este veche! Este nouă fiindcă ia locul celei vechi. Nu se poate numi nouă câtă vreme nu există mai întâi un vechi! De aceea, nou este nou întotdeauna în raport cu ceva vechi, altfel nu s-ar putea numi nou în ruptul capului.

Vedeţi cât de clar a înţeles Isus că există o naştere spirituală a omului în împărăţia întunericului, ce trebuie anulată prin naşterea spirituală din nou a omului dar în împărăţia luminii, a harului! "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor." Coloseni 1,13. "Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului... Căci cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii." 1Tesaloniceni 5,5.7.8.

Acum, care este acea singură problemă pe care o rezolvă naşterea din nou? Este vrăjmăşia, izvorul şi puterea păcatului, natura spirituală cea veche, omul cel vechi, firea pământească, inima de piatră, legea păcatului, ca să folosesc toate sintagmele amintite de Pavel. Toate acestea vorbesc despre unul şi acelaşi lucru - vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu sub puterea căreia se naşte orice om de pe pământ! Naşterea din nou nu rezolvă nimic în ce priveşte ideile şi teoriile noastre greşite, obiceiurile şi practicile greşite însuşite în şcoala lui Satana sau în împărăţia întunericului! Lupta creştinului născut din nou se dă pe acest tărâm, toată viaţa, prin supunerea trupului şi prin acţiunea sau exercitarea corectă a voinţei, care a fost eliberată de tiranul apăsător - vrăjmăşia, şi prin credinţa în meritele lui Isus. Sfinţirea sau reforma este cea care are în vedere toate aceste aspecte. Pe acest tărâm sau împiedicat marii eroi ai credinţei, ca Moise, Ilie, Petru. Dar despre aceste aspecte voi vorbi când voi aborda lucrarea reformei sau a sfinţirii.

Lucrarea naşterii din nou este lucrarea lui Hristos prin Duhul harului, şi cuprinde două aspecte majore: faza pregătitoare în care Duhul Sfânt lucrează din afara persoanei încă de la naşterea sa. El se foloseşte de părinţi, mai ales dacă sunt creştini născuţi din nou, de împrejurările vieţii, de anturajul viitorului adolescent şi tânăr, de studierea Cuvântului lui Dumnezeu, de rugăciunea părinţilor, de natură, etc. În această etapă viitorul adolescent şi tânăr este pregătit într-un fel sau altul de Duhul Sfânt să ia contact cu Dumnezeu. Cel mai bun aliat al Duhului Sfânt, în cazul în care Cuvântul lui Dumnezeu nu este studiat, sau în cazul unui anturaj nefast ori a altor situaţii asemănătoare, este suferinţa! Din păcate rostul ei nu este înţeles mai deloc de către oameni. Ei aruncă suferinţa asupra lui Dumnezeu, ca şi cum El le-ar fi provocat-o. Dar dacă ar deschide bine ochii, vor putea vedea că singuri şi-au adus suferinţa asupra lor tinerii cu mare potenţial pentru cauza lui Dumnezeu. "Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău." Obadia 1,15. Suferinţa are menirea să îndrepte sufletul spre Dumnezeu, pentru a se putea înţelege pe sine şi nevoia sa sufletească şi, mai ales, pentru a putea înţelege viaţa. Puţini au ochi să vadă acest aspect. De regulă suferinţele pe care omul şi le provoacă singur sau pe care i le provoacă alţii, îl înrăiesc şi îl îndepărtează şi mai mult de Dumnezeu. Însă Duhul Sfânt nu se lasă şi îşi continuă lucrarea ca un susur blând şi subţire, dar din afara individului, până când reuşeşte să-l aducă pe om, în sfârşit, la piciorul crucii. Treaba asta însă ia mulţi ani, la unii aproape toată viaţa, din păcate. Vorbesc aici despre aceia care experimentează cu adevărat naşterea din nou. Nenorocirea este că cei mai mulţi aşa-zişi creştini, de fapt o majoritate copleşitoare, sunt aduşi de Duhul Sfânt până la un anumit punct, chiar aproape de săvârşirea actului naşterii din nou, însă ei se opresc tocmai aici, apoi se botează, dar sunt îngropaţi de vii, eul lor păcătos sau vrăjmăşia nefiind supusă morţii, pentru a putea învia astfel la o nouă viaţă în Isus Hristos! 

Apoi, al doilea aspect major este actul propriu-zis al naşterii din nou, când Duhul Sfânt lucrează înăuntrul omului, când acesta a fost convins de păcatul său şi îşi simte vinovăţia, întipărind în inima lui legea lui Dumnezeu. Acum omul respectiv, creştinul născut din nou, este un templu al Duhului Sfânt. În el sunt împletite în mod tainic natura divină şi natura omenească, asemenea Mântuitorului său iubit. El a intrat în şcoala lui Hristos unde, sprijinit continuu de Duhul Sfânt dinăuntru şi de harul Lui, iar din afară de îngerii lui Dumnezeu, poate trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului! Despre lucrarea Duhului Sfânt din afara omului recomand volumul Calea către Hristos, cap. 1-5. Nu vom isprăvi cu acest subiect aici, ci vom continua cu partea practică a lui, şi anume cum se intră în această experienţă fabuloasă. Acest lucru îl voi face în postarea viitoare.