O viziune profetică demult uitată... sau necunoscută

     "Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: >Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine<." Apocalipsa 3,1-3.

Aceasta este o profeţie care are în vedere epoca modernă, în special biserica protestantă din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, al cărei cămin era Lumea Nouă sau America. Am abordat deja această profeţie atunci când am discutat pe larg despre cele şapte biserici, simbolul celor şapte perioade de timp prin care avea să treacă biserica creştină, începând cu biserica apostolică şi sfârşind cu biserica laodiceană, laodiceanismul fiind caracteristica şi totodată condiţia spirituală a adventismului de ieri şi de astăzi. Ceea ce este interesant, şi asupra cărui fapt vom şi insista, este că protestantismul acelora care se refugiaseră pe un nou tărâm, al tuturor libertăţilor, fără prezenţa papalităţii, era mort din punct de vedere spiritual.

Numele lui, al acestui gen de creştinism, era acela care provocase cea mai mare reformă din câte a cunoscut lumea, după reforma adusă de mesajul lui Ioan Botezătorul, în timpul lui Isus Hristos. Fusese plin de putere, o putere ce venea de la Tatăl luminii. Fără manifestarea Duhului Sfânt prin marii reformatori, ce proveneau din sânul papalităţii, Reforma protestantă nu ar fi existat. De aceea, aceşti creştini, protestanţii, mai rămăseseră doar cu numele, care făcea trimitere la originile lor. De aici învăţăm o lecţie deosebit de importantă, şi anume că numele nu îl face pe creştin, ci caracterul! Numele bisericii tale nu are nici cea mai mică valoare dacă nu este însoţit de manifestarea unui caracter pe măsura lui. Dacă o biserică pierde prezenţa Duhului Sfânt, atunci numele cu care rămâne nu are nici o valoare în ochii Cerului, întrucât nu scoate în evidenţă caracterul Acelui care este neprihănire, sfinţenie şi desăvârşire. Despre un astfel de creştin sau despre o astfel de biserică aceste cuvinte sunt adevăr prezent: "... îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort".

Aşadar, condiţia spirituală în care se găsea creştinismul protestant pe tărâmul Lumii Noi, potrivit profeţiei de mai sus, era condiţia unui mort. Asta pentru ca să putem înţelege astăzi genul de credinţă pe care o practicau protestanţii din America la vremea aceea. Se numeau că sunt creştini, întemeiaseră multe biserici sau denominaţiuni, fiecare cu specificul credinţei ei şi cu punctele lor de doctrină. Însă, nu ştiau că în ochii Cerului, deci aşa cum îi vedea Dumnezeu, erau morţi, fiind lipsiţi chiar de viaţa spirituală care i-ar fi făcut o putere înspre bine. Cauza principală pentru care America de astăzi şi de mâine va fi instrumentul prin care se va aduce asupra lumii ruina definitivă aici se găseşte!! Da, ruina unei naţiuni, în speţă creştină, înainte de a ajunge definitivă, se găseşte totdeauna în pierderea spiritualităţii bisericii, adică a puterii de viaţă a Duhului Sfânt, singura în stare să înalţe o naţiune pe culmile cele mai înalte ale prosperităţii, nu atât de mult vremelnice, cât spirituale, ale sănătăţii, ale fericirii, ale bucuriei, ale păcii şi respectului şi ale bunei convieţuirii între cetăţenii ei.

Când biserica este plină de puterea Duhului Sfânt şi este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în ansamblul ei, atunci statul în forma lui organizată va fi prosper fiindcă puterea guvernării nu va fi coruptă de nişte oameni politici fără scrupule şi lipsiţi de cunoaşterea lui Dumnezeu, cunoaştere pe care biserica este datoare s-o ofere tuturor cetăţenilor patriei prin învăţătura şi comportamentul ireproşabil, neprihănit, al propriilor ei membri! O biserică nu trebuie să aibă nimic de-a face cu politica şi cu guvernarea civilă; aceasta este treaba autorităţii civile pe care Dumnezeu a dat-o în mâinile statului. Ci biserica trebuie să fie o lumină care să lumineze cu lumina lui Dumnezeu ţara în care se află şi cu aceasta chiar lumea.

Ne putem singuri închipui ce va să însemne un stat condus de oameni educaţi în spiritul lui Hristos, mai întâi în cămin, în biserică şi mai apoi în şcoală, şi nu vorbesc despre vreo şcoală în care se predă religia, căci acest lucru nu poate face din copii viitori adolescenţi plini de respect faţă de Dumnezeu, atâta vreme cât preoţi şi pastori sunt corupţi şi sunt rele exemple în propriile lor familii şi parohii! O biserică decăzută, apostată, deci lipsită de prezenţa blândă şi suavă a Duhului Sfânt, nu poate fi o putere înspre bine în nici o societate creştină! Aşadar, protestantismul american era un mort, care încă se bucura de toate privilegiile puse la dispoziţie de Dumnezeul care făurise această naţiune cu multă trudă, după ere de întuneric spiritual ce învăluise bătrâna Europă din cauza papalităţii.

Dar, venise timpul să afle în ce ape se scaldă, să conştientizeze propria stare spirituală, iar acest lucru nu se putea face decât printr-o mare trezire religioasă. Dar, pentru asta trebuie şi oameni potriviţi, la timpul şi locul potrivite. Desigur, profeţia de mai sus ne vorbeşte despre starea generală, despre situaţia întregii naţiuni americane, chiar dacă se are în vedere în primul rând biserica protestantă, căci puterea ei rezidă în principiile protestantismului, chiar ale Evangheliei, aşa cum le fuseseră descoperite marilor reformatori. Pentru trezirea Americii, asemănate cu un mort, era nevoie de împlinirea unor profeţii deosebite. În acest sens, profetul Daniel ne spune: "Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte... Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: >Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?< El a răspuns: >Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!<" Daniel 12,4.8-12.

Ioel ne spune: "Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată". Ioel 2,30.31. Mântuitorul reia această profeţie şi o pune în contextul celei de a cincea perioade a periplului bisericii Sale, adică Sardes. De fapt, aduce în prim-plan chiar timpul despre care se vorbea în profeţia lui Ioel. Să luăm aminte la cuvintele Sale: "Îndată după acele zile de necaz >soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate<." Matei 24,29. Aici, zilele de necaz reprezintă perioada dominaţiei papale, cele 1260 de zile profetice, conform altor profeţii din cartea lui Daniel şi din cartea Apocalipsei şi asupra cărora nu voi insista, căci nu acesta este scopul acestui studiu.

Acum, o trezire religioasă autentică, marca lui Dumnezeu, trebuie să poarte însemnele manifestării Duhului Sfânt prin vise şi vedenii sau viziuni, or tocmai acest lucru îl scoate în evidenţă o altă parte a profeţiei lui Ioel: "Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui şi S-a îndurat de poporul Său... După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea". Ioel 2,18.28.29. Punând cap la cap evenimentele pomenite în aceste profeţii formidabile, tabloul din timpul perioadei Sardes arată astfel: biserica protestantă, şi cu aceasta America protestantă, era moartă spiritual; ea se afla la hotarul împlinirii unor profeţii, ca cele enumerate mai sus; fiind în starea de mort era necesară o trezire religioasă de anvergură, fiindcă altfel cuvintele următoare urmau să se împlinească cert: "Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine". Apocalipsa 3,3.

Din păcate, această parte a profeţiei este acum istorie, s-a împlinit cu cea mai mare precizie, întrucât biserica protestantă din America nu a dorit să cunoască timpul cercetării ei! Ea nu vorbeşte despre venirea literală a lui Hristos, cât despre acea mare trezire religioasă de la mijlocul sec. al XIX-lea, cunoscută şi sub numele de marea mişcare a aşteptătorilor, iniţiată de către un fermier baptist sincer şi integru, pe nume William Miller. În acest tablou trebuie strecurată şi judecata ce avea să înceapă în data de 22 octombrie 1844. Există o strânsă legătură între starea spirituală a bisericii lui Dumnezeu din perioada Sardes şi împlinirea profeţiei celor 2300 de seri şi dimineţi sau ani literali, din Daniel 8,14. Din acest motiv, trezirea religioasă trebuia să aducă în prim-plan o judecată de cercetare a caracterelor tuturor copiilor lui Dumnezeu morţi de-a lungul timpului, căci un mort spiritual sau fizic poate fi trezit la neprihănire sau din patul de ţărână doar pentru judecata ce urma să vină, şi despre care trebuia să ştie, sau prin judecată, aşa cum se va întâmpla la sfârşitul mileniului cu toţi aceia care au respins oferta harului divin în viaţa aceasta pentru totdeauna!

O biserică aflată într-o aşa stare spirituală, nu are cum să ştie că va urma o lucrare de judecată în Ceruri, săvârşită de Hristos în folosul bisericii Sale de-a lungul veacurilor. Aşa că trebuie trezită cumva. Pentru a-i atrage atenţia asupra unui eveniment de importanţă capitală, Dumnezeu oferă semne naturale, drept repere, ca împlinire a profeţiei lui Ioel, întărită şi de Isus pe Muntele Măslinilor. Semnul despre care vorbea Ioel, referitor la întunecarea soarelui şi a lunii, se împlineşte în anul 1780. "Ziua de 19 mai 1780 a rămas în istorie ca >Ziua întunecoasă<. Din vremea lui Moise n-a mai fost o întunecime de aceeaşi densitate, întindere şi durată, care să fi fost înregistrată vreodată. Şi întreaga descriere a acestui eveniment, aşa cum ne este redată de martorii oculari, este, desigur, confirmarea cuvintelor Domnului raportate de prorocul Ioel cu douăzeci şi cinci de veacuri mai înainte de a fi împlinite: >... soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată<. (Ioel 2,31)." Tragedia veacurilor, cap. Vestitorii dimineţii, par. 28.

Dar, o parte a profeţiei lui Ioel ne vorbeşte şi despre vise şi viziuni ce însoţesc astfel de manifestări la diferite intervale de timp. "După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii." Ioel 2,28. Este de aşteptat, deci, ca acest semn natural major să fie însoţit la un timp oarecare de o manifestare a Duhului Sfânt printr-un om smerit sau prin nişte credincioşi care nu se aflau neapărat în starea spirituală a bisericii Sardes. Şi acest fapt chiar se întâmplă, venind ca o confirmare a lucrării Duhului Sfânt în împlinirea profeţiilor care au marcat sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea. Ar trebui să accentuez faptul că această profeţie nu vizează numai şi neapărat marea revărsare a Duhului Sfânt care va preceda a doua venire a lui Hristos, cunoscută de altminteri şi ca ploaia târzie, ce se va manifesta ca o mare avertizare globală!

O profeţie are de obicei şi o împlinire parţială, şi asta din cauza poporului lui Dumnezeu, a bisericii Sale, care în loc să meargă din lumină în lumină, decade, pierde lumina Duhului Sfânt şi ajunge în întuneric! Ei bine, la începutul sec. al XIX-lea, în anul 1803, Dumnezeu oferă o vedenie unui tânăr abia trecut de patruzeci de ani. Este o vedenie în care Dumnezeu îi prezintă acestui tânăr problema bisericii Sale, Sardes, într-un fel care ne va răscoli. Tema acestei profeţii va fi reluată mult mai târziu de Dumnezeu şi dezvoltată într-un mod mult mai amplu în cartea Tragedia veacurilor şi în alte lucrări de acelaşi caracter. Manifestarea Duhului Sfânt la început de secol al XIX-lea, avea să fie doar etapa premergătoare marii treziri religioase din anii 1843-1844.

În această viziune, pe care o voi reda integral mai jos, Dumnezeu pune degetul pe rană şi ne descoperă care era adevărata problemă a Americii protestante, la vremea viziunii, ce avea să se acutizeze, problemă care în cele din urmă o va transforma radical într-o fiară, chiar icoana papalităţii de odinioară, tocmai ea care fugise de furia papală şi care se întemeiase ca un stat fără papi! Această problemă, care este prezentă în absolut toată lumea astăzi, este spiritul de divizare ce penetrează totul, şi mai cu seamă familia, după biserică.

     "În anul 1803, într-o zi a lunii august sau septembrie, munceam singur pe câmp când am observat că soarele lumina în raze clare, numai că un nor de ceaţă eclipsa strălucirea lui. Pe măsură ce mă gândeam la curiozitatea acestui eveniment, mintea mea a fost năpădită de liniştea cea mai solemnă de care-mi aduc aminte să o fi avut vreodată; pentru că toate facultăţile mele au fost aduse într-o stare de linişte neobişnuită şi profundă. Mi-am zis: >Ce vrea să însemne asta?< Nu-mi amintesc deloc să fi fost vreodată atât de sensibil la un astfel de simţământ. Şi am auzit o voce din cer spunând:

     >Ceea ce vezi tu, care umbreşte strălucirea soarelui, este un semn al timpurilor din prezent şi viitor. I-am adus pe străbunii voştri în această ţară de pe un tărâm al opresiunii, i-am răsădit aici printre oamenii pădurii (băştinaşi). I-am întreţinut şi, câtă vreme au fost smeriţi, i-am binecuvântat şi i-am hrănit, dar au devenit mândri şi înfumuraţi, uitând de Mine, Cel care i-a hrănit şi i-a ocrotit în pustie, şi se aruncă în orice ticăloşie şi păcat de care se fac vinovate ţările vechi; au alungat liniştea din ţară şi au suferit de un spirit de divizare care a intrat în ei. Ridică ochii şi priveşte!<

     Şi i-am văzut divizaţi într-un zel aprins. Diviziunea a început în biserică asupra punctelor de doctrină. A început în Societatea Prezbiteriană, şi a continuat în diferitele denominaţiuni religioase; iar în înaintarea ei efectele au fost aceleaşi: aceia care au exprimat o opinie diferită au plecat cu capul sus şi cu ironii, iar aceia care şi-au păstrat sentimentele iniţiale au dat pe faţă îngrijorare şi durere.

     Când spiritul de divizare a intrat în Societatea Amicilor, dezlănţuit într-o aşa mare măsură cum niciodată n-am mai văzut, ca şi înainte, aceia care şi-au păstrat vechile privilegii s-au retras la pensie singuri. Apoi s-a ivit în lojile francmasonilor, unde a izbucnit ca un vulcan, întrucât ţara fusese adusă într-un vacarm de ceva vreme. Apoi, acest spirit a intrat în politică, cuprinzând Statele Unite, iar acesta nu se va opri până nu va produce un război civil, şi o mare de sânge se va vărsa în cursul acestui război. Statele sudice îşi vor pierde puterea; iar sclavia va înceta în interiorul graniţelor lor.

     Apoi o putere monarhică se va ivi, va lua în stăpânire guvernul Statelor Unite, va stabili o religie naţională şi va face în aşa fel, încât toată societatea să fie tributară sprijinului cheltuielilor ei. I-am văzut acaparând proprietăţile Societăţii Amicilor. Am fost uluit privind la toate aceste lucruri, şi am auzit o voce din cer proclamând:

     >Această putere nu va rămâne pentru totdeauna; ci, împreună cu ea, voi pedepsi aspru biserica mea până când se va întoarce la credinţa înaintaşilor ei. Vei vedea ce are să vină peste ţara ta natală, fiindcă nelegiuirile lor şi sângele Africii sunt ca o aducere aminte înaintea Mea.<

     Această viziune mi-a fost dată timp de mai multe zile. N-am avut nici un gând să o scriu vreme de mulţi ani, până când a devenit o aşa povară, încât, spre propria mea uşurare, am scris-o."

Vedenia aceasta este autentică, ea fiind publicată întâiaşi dată în Boston Journal, în anul 1855. Apoi, ea a fost preluată şi publicată în revista adventistă a timpului aceluia, The Advent Review and Sabbath Herald, în 31 ianuarie 1899, sub îngrijirea prezbiterului Alonzo Jones. Viziunea a fost dată tânărului, pe atunci, Joseph Hoag, el fiind predicator în cadrul Societăţii Amicilor, o societate creştină a timpului aceluia. Iată ce se aflase despre el şi despre viziunea primită, prin investigaţiile făcute de J.S. White: "Am descoperit că originalul, scris de Joseph Hoag, se află la familia domnului Thomas Grover, din East Mansfield, Massachusetts. Domnul Grover este membru al societăţii numite Amicii, şi este unul din predicatorii lor. Aceasta este exact copia scrisă de către fiica domnului Grover şi înmânată diaconului J. Miller, din Sheldonville (Wrentham), Massachusetts." A murit în 1846 la vârsta de optzeci şi patru de ani, şi a trăit destul cât să vadă împlinirea aproape în întregime a viziunii, cu excepţia ultimei părţi care este încă de actualitate.

Lăsând la o parte persoana acestui tânăr, să ne concentrăm atenţia asupra viziunii primite. În primul rând, sesizăm durerea lui Dumnezeu pentru cei pe care i-a hrănit şi i-a protejat aducându-i în Lumea Nouă, şi prin care avea să întemeieze cel mai înfloritor stat din lume. În mai puţin de două sute de ani, aceştia aveau să devină mândri şi înfumuraţi, ba mai mult, să "se aruncă în orice ticăloşie şi păcat de care se fac vinovate ţările vechi", adică Europa papală. Satana a reuşit prin mare vicleşug să strecoare în inimile lor şi între ei, ca membri ai bisericilor şi cetăţeni ai statului, un spirit de divizare, de împărţire. Observăm că mesagerul ceresc arată că acest spirit a început mai întâi în biserică, biserica prezbiteriană, după care s-a întins asupra tuturor celorlalte biserici sau denominaţiuni. Apoi, a pătruns chiar în francmasonerie, exact în timpul premergător războiului civil din America. În cele din urmă, a penetrat politica, adică sistemul de guvernare american, rezultatul fiind războiul de secesiune sau războiul dintre Nord şi Sud, pentru abolirea sclaviei. 

Mesagerul ceresc a descris o parte a celor ce urmau să se întâmple în Statele Unite. Dar, în ce priveşte ultima parte a viziunii, aceasta încă ţine de prezent şi de viitorul foarte apropiat, aşa cum prea puţin ne imaginăm. El îi spune vizionarului că în Statele Unite se va ivi o putere monarhică ce va lua în stăpânire chiar guvernul Statelor Unite. Trebuie să înţelegem bine aceste cuvinte. Ele nu ne spun că America va deveni monarhie, ci vorbesc despre o putere de natură monarhică, adică absolutistă, care va decide pentru toţi cetăţenii cum trebuie să fie religia lor, religia naţională a Statelor Unite. Puterea va fi concentrată în guvern în aşa fel, încât, cu sprijinul bisericilor protestante, toate deciziile luate, toate legile emise să aibă putere definitivă asupra populaţiei, astfel încât nimeni să nu se poată sustrage lor!

Profeţia biblică exact despre acest lucru vorbeşte: "Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei". Apocalipsa 13,11-17.

Aşadar, faptul că Statele Unite ale Americii vor deveni icoana papalităţii nu trebuie să lase loc de îndoială pentru mintea nimănui. Este o realitate cu care se va confrunta fiecare om de pe glob, căci sistemul acesta despotic va fi copiat şi impus de toate guvernele lumii, şi asta pentru că cele trei duhuri necurate se duc la toţi împăraţii pământului ca să-i convingă să se lupte împotriva lui Hristos în persoana sfinţilor Săi de pe pământ, care la vremea respectivă vor fi un popor mic şi obscur, aproape necunoscut lumii creştine sau Babilonului cel mare! Spiritul de divizare are ca ţintă primordială în mod incredibil pregătirea terenului pentru cea mai vastă confederaţie din lume sub conducerea prinţului întunericului. Spiritul lui Hristos este spiritul unităţii, al păcii şi prieteniei între oameni. Pe când spiritul divizării este un spirit care alungă prezenţa lui Dumnezeu, care provoacă disensiuni, partide şi biserici, lupte politice şi religioase, un spirit care în final îi va aşeza pe oameni sub o singură închinare mondială impusă prin legi despotice! Asta pentru că divizarea sau împărţirea între oameni poate fi guvernată doar printr-o singură autoritate despotică, printr-o putere monarhică, absolutistă, unde forţa va juca un rol hotărâtor. (A se înţelege forţarea conştiinţei, prin folosirea forţei, căci acesta este substratul războiului Armaghedon).

Acesta este secretul spiritului de divizare aruncat de diavolul între oameni! Acest spirit, o dată practicat de oameni, poate fi "supus" doar prin forţă, printr-o autoritate care trebuie să controleze prin forţă şi prin orice alt mijloc pe toţi cei ce nu se supun autorităţii conducătoare, forţa fiind exact arma la care apelează Satana mereu, în afara celeilalte, adică a compromisului. Astăzi vedem divizări pretutindeni, un spirit care dă impresia că oamenii nu mai pot fi stăpâniţi. Guvernele toarnă legi peste legi pentru ţinerea în frâu a nelegiuirilor de tot soiul. Dar, în curând, acestea vor trebui să constate că nu mai pot face faţă puhoiului de nelegiuiri, că divizarea în societate nu poate fi supusă; aşa că va fi nevoie de o putere autoritară, de tip monarhic, absolutistă, care să aibă la îndemână toate resursele în vederea supunerii oamenilor, iar această putere monarhică trebuie că vizează conştiinţa!! Numai puterea combinată a statului cu puterea religioasă creştină, în speţă, vor putea conduce la făurirea unei astfel de autorităţi incontestabile prin care se urmăreşte impunerea unui singur mod de închinare.

În concluzie, Satana urmăreşte prin spiritul său de divizare cum să-i ţină pe oameni şi societatea în general cât mai departe unul de altul şi de Dumnezeu. Numai astfel îi poate stăpâni. Ţările lumii au probleme interne fiindcă propriile partide care se află la putere sunt divizate în opinii şi chiar practici. Dar, ca să îi stăpânească întru totul, ca pe un tot, este necesar să creeze cea mai diabolică şi perfidă armă pe care a avut-o vreodată, asemănătoare papalităţii, şi anume icoana fiarei dintâi, conform profeţiei, adică o asemănare a unei naţiuni moderne, în spirit, politică şi caracter, cu ceea ce a fost papalitatea în Evul Mediu. El caută să reediteze perioada Evului Mediu dar într-o epocă postmodernistă unde divizarea joacă un rol hotărâtor în făurirea chipului sau icoanei fiare! Fărădelegea va fi privită ca virtute şi va fi apărată de legi omeneşti ingrate, concepute de oameni plini de spiritul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu şi a valorilor adevărate creştine, aşa cum sunt subliniate în Scripturile adevărului. Viziunea profetică redată mai sus este demnă de crezare în toate privinţele întrucât aruncă mai multă lumină asupra profeţiilor biblice, care ne vorbesc despre icoana sau chipul fiarei şi spiritul Statelor Unite.