Hristos - Melhisedec

"Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor, - căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea - ce nevoie mai era să se ridice un alt preot >după rânduiala lui Melhisedec<, şi nu după rânduiala lui Aaron?" Evrei 7,11. Aşadar, scopul lui Dumnezeu prin preoţia Melhisedec este să facă desăvârşiţi pe toţi copiii Lui de pe pământ, care înţeleg şi intră prin credinţă în marele templu ceresc, unde Hristos şi mântuiţii, care deja se află acolo, săvârşesc o lucrare de ispăşire prin sângele vărsat al Mântuitorului şi Marelui nostru Preot, Isus Hristos.

Hristos este jertfa adevărată, iar slujba din templul ceresc, în baza acestei jertfe, are menirea de a-i face pe oameni desăvârşiţi, dacă aceştia se predau puterii creatoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu. Generaţia ultimă, cu care Dumnezeu va încheia lucrarea, va ilustra cel mai bine în viaţa interioară desăvârşirea lui Dumnezeu, atunci când va expune dragostea lui Dumnezeu lumii doborâte de păcat. Trebuie să amintesc faptul că desăvârşirea este o lucrare progresivă şi implică foarte multă luptă, numită de apostolul Pavel "lupta cea bună a credinţei". Ea nu este o luptă cu păcatul, ci cu ispitele acestuia, cu înclinaţiile naturii omeneşti, cu poftele şi pasiunile lui, cu idei şi teorii greşite, precum şi cu obiceiurile şi practicile greşite însuşite sub stăpânirea păcatului, adică atunci când eram robi ai păcatului.

Nimeni nu se poate lupta cu păcatul, cu excepţia lui Isus Hristos. Fiindcă păcatul este un stăpân de tipul unei vrăjmăşii atât de puternice, încât "ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună". Romani 8,7. Când, prin puterea creatoare a lui Dumnezeu, omul scapă de această vrăjmăşie, prin distrugerea sau nimicirea ei, el devine un copil născut din nou al lui Dumnezeu. Intră în şcoala lui Hristos pentru a dezvăţa tot ceea ce stă în calea lui de înaintare în desăvârşire, şi totodată învaţă tot ceea ce-i descoperă Hristos. Evident, fiind o şcoală, aceasta presupune dezvoltare, creştere, educare a vieţii personale. De aceea, oricine intră în această şcoală a lui Hristos, prin naşterea din nou, trebuie să ştie că este un biruitor în Hristos şi că desăvârşirea este idealul lui Dumnezeu pentru el. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Aceasta este viaţa normală creştină pe care Hristos ne-o pune la dispoziţie, dacă vrem să participăm la ea, prin intermediul preoţiei Melhisedec.

Prin urmare, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi pe cărarea neprihănirii, pentru ca atunci când generaţia despre care vorbeam va expune, prin viu grai şi prin comportament, dragostea lui Dumnezeu tuturor oamenilor de pe pământ, aceasta deja să fie pregătită pentru o altă treaptă a desăvârşirii, aceea prin care se face posibilă trecerea printr-un timp atât de înspăimântător, încât, fără acest nivel al desăvârşirii, ar fi imposibilă supravieţuirea, mai ales cea spirituală! Desăvârşirea nu se capătă niciodată în viitor, ci se trăieşte şi se creşte în ea zi de zi, din momentul experienţei naşterii din nou!!! Cuvintele următoare sunt mai mult decât grăitoare:

     "Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să se supună puterii ispitei. Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui îşi manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: >Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine< (Ioan 14,30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în timpul strâmtorării." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 27.

Când trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos? Acum, adică astăzi, în timpul de faţă, nu mâine când va fi pentru totdeauna prea târziu. De ce acum? Fiindcă este musai să profităm de ispăşirea pe care Marele nostru Preot o face în templul ceresc!!! Numai în baza acestei ispăşiri putem deveni desăvârşiţi! Ispăşirea se face acum, nu mâine. Oricum, se derulează de mult timp dacă privim înapoi, în trecut. Ispăşirea lui Hristos, prin preoţia Melhisedec, este singura alternativă pentru ca oamenii să devină desăvârşiţi în Hristos!

     "În viaţa aceasta, trebuie să îndepărtăm păcatul de la noi prin credinţa în sângele ispăşitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru scump ne invită să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui, neştiinţa noastră cu înţelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritele Sale. Providenţa lui Dumnezeu este şcoala în care trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa lui Isus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe care am ales-o şi care ni se pare mai uşoară şi mai plăcută, ci adevăratele ţinte ale vieţii. Ne rămâne să colaborăm cu mijloacele pe care le foloseşte cerul în lucrarea de a aduce caracterele noastre în asemănare cu Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna această lucrare decât cu periclitarea cea mai înfricoşată a sufletului." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 28.

A mai rămas să rezolvăm o singură problemă care apare în paginile inspirate, referitoare la faptul că Hristos este Melhisedec. Paragraful cu pricina glăsuie astfel: "Se raportează conducătorilor Ierusalimului că Isus se apropie de oraş cu o mare mulţime de oameni. Dar ei n-au nici un cuvânt de bun venit pentru Fiul lui Dumnezeu. Plini de teamă, ei ies să-l întâmpine, sperând să împrăştie mulţimea. Când procesiunea era gata să coboare de pe Muntele Măslinilor, este întâmpinată de conducători. Ei cercetează cauza acestei bucurii zgomotoase. Când întreabă: >Cine este Acesta?<, ucenicii răspund la această întrebare plini de duhul inspiraţiei. În cuvinte elocvente, ei repetă profeţiile despre Hristos: Adam vă va spune: El este sămânţa femeii care trebuia să sfărâme capul şarpelui. Întrebaţi pe Avraam, şi el vă va spune: Este >Melhisedec, Împăratul Salemului<, Împăratul păcii (Geneza 14,18)". Hristos Lumina Lumii, cap. Împăratul tău vine, ultimul paragraf.

Ucenicii lui Hristos, plini de Duhul inspiraţiei, spun că Isus este Melhisedec. Sunt foarte siguri pe faptul că, dacă Avraam ar fi întrebat de către conducătorii evrei, care asistau la intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, cine este Mesia, el ar răspunde fără ezitare: Melhisedec, Împăratul neprihănirii, Împăratul păcii. Ei nu pot minţi, întrucât sunt plini de Duhul Sfânt. Într-una din primele postări cu care am început ciclul referitor la Melhisedec, am arătat că Melhisedec, care l-a întâmpinat pe Avram, nu a fost Isus, Fiul lui Dumnezeu. De fapt acest lucru îl spune acelaşi autor care face şi afirmaţia de mai sus. Este sau nu este Isus, până la urmă, acest Melhisedec?

Adevărul este următorul: Isus nu este Melhisedec care l-a întâmpinat pe Avram, fiindcă n-avea cum să fie, din pricina cerinţelor pe care Hristos încă nu le împlinise prin întruparea şi viaţa Sa pe pământ. Acel Melhisedec este Enoh. Ca să devină Melhisedec, el trebuia să devină mai întâi om, căci orice mare preot, după rânduiala lui Melhisedec, trebuia luat din mijlocul oamenilor. Însă, în momentul când ucenicii rostesc, sub inspiraţie divină, cuvintele respective, ei spun un adevăr extraordinar, şi anume că Isus este Melhisedec, antitipul lui Melhisedec, tipul din zilele lui Avraam!! Hristos este cel care l-a calificat pe Enoh, prin ascultarea sa desăvârşită, să devină Melhisedec, iar Tatăl l-a calificat pe Hristos, prin ascultarea Sa, tot desăvârşită, să devină adevăratul Melhisedec al ordinului preoţesc Melhisedec! Aşa că avem doi Melhisedeci: Enoh şi Isus Hristos. Dacă, însă, ţinem seama de însemnătatea numelui Melhisedec, adică Împărat al neprihănirii şi Împărat al păcii, atunci putem spune, cu certitudine, că toţi cei ce fac parte din acest ordin preoţesc sunt Melhisedec, tocmai fiindcă sunt împăraţi şi preoţi ai neprihănirii şi ai păcii, dintre care Isus Hristos este Marele Preot Melhisedec, Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor!

Împăraţii şi domnii respectivi nu sunt îngerii, ci oamenii răscumpăraţi prin sângele Mielului. Îngerii nu pot fi niciodată împăraţi ai neprihănirii, întrucât nu ştiu ce este neprihănirea în viaţa lor prin naşterea din nou, şi asta pentru că nu cunosc păcatul ca să aibă nevoie de neprihănirea lui Hristos în ei!!!

"Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: >Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor<." Apocalipsa 19,16.