Edomul, Moabul, libienii şi etiopienii

Este foarte important pentru studentul profund al Bibliei să înţeleagă, în contextul zilelor din prezent, că împăratul de la miazănoapte va câştiga definitiv în lupta sa împotriva împăratului de la miazăzi. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur şi se împlineşte cu acurateţe desăvârşită. Indiferent ce văd ochii noştri, ce aud urechile noastre şi ce ne spun simţurile noastre, împăratul de la miazănoapte va triumfa, deoarece numai în acest fel se va ajunge la impunerea cu severitate maximă a unei închinări false. El va fi instrumentul pe care Lucifer îl va folosi pentru ruinarea întregului pământ; prin el, alături de papalitate, va fi adus sfârşitul lumii. Nu ar trebui să existe nici o îndoială în astă privinţă.

Noi am înţeles până acum următoarele adevăruri ale profeţiei foarte importante, şi anume: 

1. În contextul prezent, împăratul de la miazăzi este reprezentat de spiritul ateismului în orice formă pe care a îmbrăcat-o acesta de la Revoluţia franceză până astăzi. Comunismul, nazismul, dictaturile de orice fel, precum şi orice ideologie împotrivitoare democraţiei sau principiilor protestante reprezintă împăratul de la miazăzi. Rusia, China, India, Turcia, Iran, Irak, Siria, ţările arabe, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, etc., sunt pătrunse de spiritul şi puterea împăratului de la miazăzi. Acest spirit şi puterea lui vor fi zdrobite de către împăratul de la miazănoapte, fiindcă pur şi simplu aşa declară Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Rusia este ultimul bastion al rămăşiţei puterii şi spiritului împăratului de la miazăzi ce trebuie să cadă, şi va cădea cu siguranţă în cel mai scurt timp posibil. 

2. În acelaşi context de astăzi, împăratul de la miazănoapte este un simbol pentru puterea politică zdrobitoare a Statelor Unite ale Americii. Are suficient spirit iscusit, forţă diplomatică şi armată, influenţă şi bogăţie să schimbe faţa întregii planete, şi o va face după ce va isprăvi cu Rusia. Mişcarea pe care a făcut-o Rusia, care din păcate s-a concretizat în invadarea Ucrainei, a fost lucrată cu perseverenţă de către Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică. Nu au fost provocaţi să înceapă un război, ci au fost împinşi să ia o atitudine, în urma lărgirii graniţelor NATO, care să-i aducă pe ruşi în situaţia de fi zdrobiţi ca putere, ca spirit de rezistenţă la democraţia occidentală şi ca influenţă asupra ţărilor care trăgeau nădejde că Rusia nu poate fi îngenuncheată vreodată. Manevrarea cu fermitate a butoanelor economiei şi finanţelor, fluviul puterii Babilonului, a dat lovitura de graţie ursului de la răsărit. Acest fapt face că ţările care se încredeau în Rusia, acele ţări care se împărtăşeau de spiritul ei, să nu îndrăznească vreodată să calce pe urmele Rusiei.

3. Când profeţia pe care am abordat-o împreună, Daniel 11,40-45, îşi va ajunge împlinirea ei deplină, se va întâmpla că nu mai rămâne nici urmă din împăratul de la miazăzi, fiindcă va fi înecat, ca să folosesc termenul biblic în acest sens. La acea vreme împăratul de la miazănoapte se transformă şi devine de o cruzime egală ca echivalent cu cruzimea pe care papalitatea a manifestat-o în Evul Mediu. Împăratul de la miazănoapte va deveni icoana fiarei, adică icoana, imaginea în oglindă sau copia papalităţii medievale. Astfel, Statele Unite ajung o fiară care vorbeşte ca un balaur, şi asta deoarece statul s-a unit cu biserica apostată; puterea politică şi legislativă intră în alianţă cu puterea religioasă decăzută a celor mai proeminente biserici protestante de pe teritoriul american. Acesta va fi cu certitudine profetică pasul următor după anihilarea Rusiei, şi o dată cu aceasta a tot ce înseamnă împăratul de la miazăzi.

4. Când icoana fiarei s-a format, atunci legile date vor avea strict caracter religios. Cererea populară este pentru o lege duminicală şi, ca orice lege, trebuie respectată, ori de nu, va fi impusă pentru toţi cei ce sunt împotriva legii şi, deci, împotriva statului controlat de puterea apostaziată a bisericii. Când edictul duminical va fi promulgat, atunci se poate spune că împăratul de la miazănoapte, cu noua s-a înfăţişare, de icoană a papalităţii, "va intra şi în ţara cea minunată". Daniel 11,41. Asta înseamnă că se atacă direct conştiinţa celor ce nu acceptă închinarea impusă prin lege, căci închinarea nu se impune prin legi. Este de ştiut că nici măcar Dumnezeu nu impune închinarea supuşilor Săi prin lege sau prin constrângeri de orice fel. "Ţara cea minunată" reprezintă biserica marii avertizări mondiale sau biserica luptătoare, alcătuită din fecioare înţelepte, cei care au Duhul lui Dumnezeu, şi fecioare neînţelepte, cei cărora le lipseşte din experienţa vieţii prezenţa Duhului Sfânt. Această biserică este biserica îngerului al patrulea, a acelui înger care va lumina tot pământul cu slava lui. Vezi Apocalipsa 18,1. Marea avertizare sau marea strigare mondială este înfăţişată în profeţie ca "nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte", Daniel 11,44.  Acesta va fi răspunsul lui Dumnezeu la legea duminicală impusă de către icoana fiarei.

5. Când această mişcare iniţiată de Duhul Sfânt va fi nevoită să treacă prin marile teste care pun la probă credinţa şi loialitatea lor faţă de Dumnezeu, se va vedea că doar fecioarele înţelepte vor rezista. Pentru a-şi impune voinţa declarată în legea duminicală, autorităţile, de la măsurile mai blânde, ajung să promulge decretul prin care se interzice vânzarea şi cumpărarea de bunuri de consum necesare existenţei. Vezi Apocalipsa 13,17. Acesta este momentul din timp când se formează numărul 666. Acest număr reprezintă păcatul împotriva Duhului Sfânt. (Păcatul împotriva Duhului Sfânt nu înseamnă la acest moment al timpului încetarea mijlocirii lui Isus în sanctuarul ceresc, întrucât trebuie să urmeze judecata celor vii. Pentru aceasta va fi necesar să se ajungă la decretul morţii). Toţi oamenii care acceptă semnul fiarei, închinarea în prima zi a săptămânii, vor rămâne fără ocrotire divină şi ajung astfel sub controlul total al lui Satana şi al demonilor. Consecinţa acestui pas este că urmează să fie promulgat într-un timp foarte scurt decretul morţii. Vezi Apocalipsa 13,15. Acest decret este încercarea supremă la care va fi supusă biserica marii strigări, sau mai bine spus a acelora care o vor forma la vremea aceea. Este, de asemenea, momentul din timp când ultima rămăşiţă a fecioarelor nechibzuite care au rezistat până la acest test, vor lua calea Babilonului, a lumii lipsite de grija ocrotitoare a lui Dumnezeu. De-acum, biserica luptătoare, "ţara cea minunată", devine "muntele cel slăvit şi sfânt", Daniel 11,45. Trebuie să fie aşa deoarece biserica a ajuns biruitoare prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor. 

6. Biserica marii strigări a ajuns un munte slăvit şi sfânt pentru că este "slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană". Efeseni 5,27. Ea a atins cel mai înalt nivel de desăvârşire posibil, care o face capabilă să trăiască fără mijlocirea lui Isus în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc şi fără har, deoarece timpul când începe să se aplice decretul morţii este timpul când se sfârşeşte harul pentru omenire. Când acest decret este promulgat, fără măsurile de aplicare a lui care se încearcă a fi concretizate în timpul fără har, atunci începe judecata de cercetare a celor vii. Această judecată începe, deci, prin cel mai sever test impus vreodată omului, de la căderea lui Adam în păcat. Această încercare înspăimântătoare obligă fecioarele înţelepte să ia ultima lor decizie: fie rămân cu Hristos şi acceptă să moară, fie se leapădă de El şi primesc semnul fiarei. Deciziile lor până la acel moment au fost doar pentru neprihănire şi Hristos, indiferent de costul personal, dar această încercare este supremă, până la limita când mintea poate ceda din cauza presiunilor martorului ocular al împrejurărilor şi al mijloacelor neomeneşti şi crude prin care se urmăreşte aducerea decretului la îndeplinire. Când ele toate au luat în mod individual ultima decizie, în favoarea lui Hristos, atunci sunt sigilate prin intermediul acestei judecăţi cu sigiliul Marelui Preot, nemaiputând să păcătuiască niciodată, pe vecie. Numai în acest fel se va face că biserica, luptătoare la început, va ajunge un munte slăvit şi sfânt. Doar acesta este sensul acestei expresii sublime. Când această biserică este sigilată, atunci şi numai atunci putem vorbi despre cei 144.000. Ea este doar rezultatul judecăţii de cercetare a celor vii.

7. Un ultim lucru pe care trebuie să-l ştim este acela că, în realitate, adevăratul împărat de la miazănoapte este însuşi Lucifer, heruvimul apostaziat. America protestantă nu este decât mijlocul sau puterea văzută prin care prinţul întunericului îşi exercită toată influenţa şi puterea pentru a impune o închinare pe care oamenii să o aducă pentru persoana lui plină de întuneric şi răutate. Aşa s-au petrecut lucrurile cu toate imperiile mondiale, dar mai ales cu papalitatea. De vreme ce avem scris că "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare" papalităţii, devine vădit că adevărata putere care a condus papalitatea a fost Lucifer. Vezi Apocalipsa 13,2. Mai trebuie să ştim, de asemenea, că expresia aceasta, "împăratul de la miazănoapte", pe care Inspiraţia i-o atribuie în fapt lui Satana, vrea să scoată în evidenţă dorinţa lui de a ajunge aşa ceva în împărăţia lui Dumnezeu, înainte de a fi fost alungat din Cer. El dorea să deţină locul lui Isus, să primească închinarea, asemenea lui Dumnezeu, din locul scaunului de domnie al lui Dumnezeu, care se află pe muntele Sionului, la capătul miazănopţii, în cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc. Să citim: "Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat". Psalm 48,2. "Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu." Psalm 50,2. "Cortul Lui este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion." Psalm 76,2. (Salem este celălalt nume biblic al Ierusalimului ceresc). Iată cum este surprinsă în scris intenţia lui Lucifer de a fi ca Dumnezeu: "Tu ziceai în inima ta: >Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt<". Isaia 14,13.14. Această intenţie încearcă Satana să o materializeze cumva prin acţiunea de impunere a legilor duminicale la nivel global şi de exterminare, dacă va putea, a adevăratei biserici a lui Dumnezeu. Cuvintele următoare sunt asemănătoare cu cele consemnate în Isaia 14: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi Sfânt". Daniel 11,45. Este exact acelaşi gând pe care l-a avut în cer, numai că, dacă în cer era vorba despre persoana Fiului lui Dumnezeu, pe pământ este vorba despre biserica Sa adevărată, care are credinţa şi neprihănirea Fiului lui Dumnezeu.

Este bine de ştiut şi de înţeles toate aceste lucruri pentru toţi cei ce doresc să trăiască în lumina soliei îngerului al treilea, căci peste foarte scurtă vreme aceasta va acoperi întregul pământ printr-o mare strigare. Dacă până acum am scos în evidenţă acţiunile împăratului de la miazănoapte împotriva celui de la miazăzi, dacă am mai văzut că urmează să-şi îndrepte puterea împotriva bisericii adevărate a lui Dumnezeu, "ţara cea minunată", din care fac parte ambele categorii de fecioare, şi dacă am priceput lesne că răspunsul lui Dumnezeu la toate constrângerile şi politica împăratului de la miazănoapte este o mare avertizare mondială, atunci a sosit timpul să aflăm, cu ajutorul Scripturilor desigur, pe cine simbolizează Edomul, Moabul, libienii şi etiopienii. 

Biserica fecioarelor înţelepte şi a celor neînţelepte reprezintă tărâmul celor care se bucură de solia îngerului al treilea în formă scrisă. Cele înţelepte au această solie în inimile lor, iar cele nechibzuite duc lipsă de aşa ceva. Dacă ele sunt mijlocul prin care Dumnezeu lansează marea avertizare mondială, înseamnă că există un scop în aceasta. Iar scopul este declarat în acest cuvinte nemaipomenite: "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte<;... Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!<" Apocalipsa 18,2.4. 

Se observă limpede că această strigare declară corupţia şi apostazia totale şi desăvârşite ale Babilonului cel mare, şi că totodată prin ea se face un apel solemn de ieşire din mijlocul acestui Babilon a celor care sunt deja "poporul Meu", poporul credincios al lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că biserica celor zece fecioare reprezintă minoritatea lui Dumnezeu şi că, deci, poporul Său care se află în Babilonul cel mare este grosul oştirii Lui sau majoritatea celor credincioşi. Ei sunt credincioşi nu prin faptul că au cunoscut solia îngerului al treilea, ci datorită experienţei naşterii din nou de care se bucură, potrivit cu toată lumina Evangheliei, aşa puţină cum a fost ea, care a ajuns la ei şi în inimile lor prin lucrarea autentică a Duhului Sfânt. Prin urmare, rostul acestei mari strigări nu este doar acela de a declara păcatele Babilonului, ci mai degrabă de a chema din mijlocul babiloniei bisericilor apostaziate şi din lume pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. 

Ieşirea acestor credincioşi din Babilonul cel mare şi adăugarea lor la biserica fecioarelor înţelepte, ne descoperă un adevăr extraordinar de care nu ar trebui să ne îndoim niciodată, şi anume că, dacă biserica celor zece fecioare provine de pe tărâmul adventist, atunci majoritatea poporului lui Dumnezeu nu au cum să fi fost prin experienţă religioasă adventişti, până la lansarea marii strigări mondiale! Aşa declară Scripturile, şi întocmai aşa trebuie să credem. Aceste adevăr este frumos subliniat şi în partea profeţiei pe care am luată în discuţie, cea din Daniel 11,40-45. "Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui." Daniel 11,41. 

Aceste nume simbolice sunt foarte uşor de descifrat. Astfel, Edom este celălalt nume al lui Esau, din pricina poftei sale nesăbuite de a consuma ciorbă de linte roşie, de pe urmă cărui fapt şi-a vândut dreptul de întâi născut. "Şi Esau i-a zis lui Iacov: >Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă Sunt rupt de oboseală<. De aceea s-a dat lui Esau numele Edom." Geneza 25,30. Moab şi Amon sunt fiii lui Lot rezultaţi în urma incestului cu fiicele sale, ele fiind vinovate de această nelegiuire după ce l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin. Să citim: "Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu căruia i-a pus numele Ben-Ammi; el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi." Geneza 19,36-38.

Aşadar, am aflat că edomiţii, moabiţii şi amoniţii erau rudele trupeşti ale lui Avraam şi, deci ale lui Israel. Ei nu mai făceau parte din poporul israel, dar erau rude. Tot astfel trebuie că stau lucrurile astăzi şi în plan spiritual. Biserica fecioarelor este biserica spirituală a lui Dumnezeu, iar rudele ei spirituale trebuie să fie toţi credincioşii protestanţi, din care s-a născut marea mişcare adventă în anii 1843-1844. Pe acest tărâm protestant, Biblia declară cu cea mai mare siguranţă, fără putinţă de tăgadă, că se află majoritatea adevăratei biserici a lui Dumnezeu, declarat "poporul Meu", acel corp de credincioşi care iau seama la Evanghelia prezentată sub forma marii strigări mondiale şi devin biserica vizibilă luptătoare alături de fecioarele înţelepte. Iată ce avem scris în acest sens în Spiritul profeţiei ca mărturie imposibil de tăgăduit:

     "Cu toată decăderea larg răspândită a credinţei şi a evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. 27, par. 8.

     "Cu tot întunericul spiritual şi îndepărtarea de Dumnezeu care există în bisericile care compun Babilonul, majoritatea adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Sunt mulţi dintre ei care n-au auzit niciodată adevărurile deosebite pentru acest timp. Nu puţini sunt aceia care sunt nemulţumiţi de starea lor actuală şi doresc după o lumină mai clară. Ei caută în zadar chipul lui Hristos în bisericile din care fac parte. Când aceste biserici se vor depărta din ce în ce mai mult de adevăr şi se vor uni mai strâns cu lumea, deosebirea dintre cele două clase se va mări şi se va încheia în cele din urmă cu despărţirea. Va veni vremea când aceia care îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea rămâne în legătură cu unii care sunt >iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu; având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.<" Tragedia veacurilor, cap. 21, paragraful 2 de la sfârşit.

Aşadar, am aflat cu ajutorul Duhului Sfânt pe cine reprezintă sau simbolizează Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon. Ei, laolaltă, constituie grosul oştirii lui Dumnezeu care întregesc biserica marii strigări. Ei vor lua locul tuturor fecioarelor neînţelepte, care s-au bucurat de solia îngerului al treilea, dar pe care au tăgăduit-o prin purtarea şi prin viaţa lor. Nu au avut nici un folos din ea; pentru ele, ea, solia în sine, a rămas doar scrisă pe file de hârtie, nu în inimă. De asemenea, este demn de observat faptul că toţi aceştia, adică Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon, scapă din mâinile împăratului de la miazănoapte. Puterea şi influenţa Evangheliei primite îi desparte de Babilonul cel mare, căci sunt sfinţi pentru Dumnezeu.

Dar, pe cine reprezintă libienii şi etiopienii? Nu-i greu de desluşit. Aceştia sunt simboluri pentru lumea păgână, lume care ajunge sub puterea Babilonului cel mare. "Ci se va face stăpân pe vistieriile din aur şi din argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el." Daniel 11,43. Îngenuncherea împăratului de la miazăzi face ca toate ţările, îndeobşte cele din Africa păgână, să treacă de partea împăratului de la miazănoapte. Popoarele păgâne se vor bucura de isprava acestui împărat, fiindcă stă scris: "vor veni în alai după el". Sunt cucerite de puterea lui. Cu toate acestea, cu toată această ispravă realizată de împăratul de la miazănoapte asupra tuturor ţărilor păgâne şi asupra lumii întregi, în interiorul acestor popoare se află stele strălucitoare pe care Dumnezeu le va scoate prin marea strigare mondială. Aceste stele luminoase se vor alipi de biserica adevărată. Acest adevăr este atestat pentru totdeauna în aceste cuvinte inspirate demne de crezare: 

     "Printre locuitorii pământului, răspândiţi pe tot pământul, sunt cei care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal. Asemenea stelelor cerului, care se văd numai noaptea, aceşti credincioşi vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele. În Africa cea păgână, în ţările catolice ale Europei şi Americii de Sud, în China, în Italia, în India, insulele mării în cele mai întunecate colţuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelaţie a celor aleşi, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscut lămurit unei lumi decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar şi acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă şi în fiecare naţiune, şi în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca >toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi< (Apocalipsa 13,16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, aceşti credincioşi >fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină< ... vor >străluci ca nişte lumini în lume< (Filipeni 2,15)." Profeţi şi regi, cap. "În duhul şi puterea lui Ilie", paragraful 3 de la sfârşit.

În urma tuturor celor descoperite, putem conchide că biserica celor 144.000, după ce vor fi trecut de toate încercările înspăimântătoare impuse de icoana fiarei împreună cu papalitatea, este o biserică majoritar formată din credincioşi protestanţi, apoi de o mică parte din perlele lumii păgâne şi mai apoi de cealaltă mică parte din credincioşi adventişti vii spiritual. Însă, iniţiatorii marii avertizări mondiale trebuie să fie credincioşii care se bucură de solia îngerului al treilea, adică adventiştii autentici şi sfinţi. Numai un Ioan Botezătorul a putut trezi societatea şi, cu asta, biserica iudaică; adică numai cineva care cunoştea adevărul prezent, aşa cum era el descoperit în timpul său, putea să iniţieze o trezire religioasă de mare anvergură. De asemenea, ziua Cincizecimii se va repeta, dar cu o putere înzecită prin marea avertizare mondială. 

Tot ce declară profeţia luată în discuţie, se va întâmpla la literă. Nimic nu se va pierde, nimic nu va rămâne neîmplinit. Împăratul de la miazăzi va fi zdrobit, cel de la miazănoapte va triumfa, iar în culmea îngâmfării sale, va elabora, promulga şi impune legi de fier cu caracter religios pentru suprimarea libertăţii religioase şi a conştiinţei. Totul se învârte în jurul închinării. Aşadar, după isprăvirea cu împăratul de la miazăzi, este de aşteptat, ca o certitudine, formarea icoanei fiarei şi tot şirul de evenimente prezis în profeţie. Ne aflăm în acest punct al istoriei astăzi din cauza eşecului bisericii lui Dumnezeu de-a lungul timpului de a-şi fi împlinit mandatul. Bunăoară, eşecul bisericii apostolice în misiunea ei a condus la ivirea tainei fărădelegii, a papalităţii, iar eşecul marii mişcări adventiste de a-şi duce la capăt misiunea cu care Dumnezeu a onorat-o, va face să ia naştere icoana fiarei. Apariţia şi formarea papalităţii stă la baza apariţiei şi formării icoanei acesteia în Statele Unite, prin unirea puterii politice a statului american cu puterea coruptă şi apostaziată a bisericilor protestante. Aceste adevăruri sunt de netăgăduit. 

"Ţara cea minunată"

      "Trăim în timpul sfârşitului. Semnele timpului, care se împlinesc cu repeziciune, declară că venirea lui Hristos este aproape. Zilele în care trăim sunt solemne şi importante. Spiritul lui Dumnezeu este retras treptat, dar sigur, de pe pământ. Plăgi şi judecăţi cad deja peste dispreţuitorii harului lui Dumnezeu. Nenorocirile de pe uscat şi de pe ape, starea agitată a societăţii, alarmele de război sunt de rău augur. Ele prezic evenimente în curs de apropiere, de cea mai mare însemnătate. 
     Instrumentele răului îşi unesc forţele şi se consolidează. Ele se fortifică pentru ultima şi marea criză. În curând, urmează să aibă loc mari schimbări în lumea noastră, iar mişcările finale vor fi repezi." Mărturii pentru comunitate, vol. 9, cap. Ultima criză, par. 1, 2.

     "Conflictul ce ne stă în faţă va fi cel mai îngrozitor din câte s-au văzut." Mărturii pentru comunitate, vol. 6, cap. Pregătire pentru criza finală. par. 16.

Timpul de har este pe sfârşite, motiv pentru care evenimentele prezise în profeţiile din Scripturile adevărului se vor împlini într-o succesiune rapidă, şi asta deoarece "mişcările finale vor fi repezi". S-a început de ceva vreme o regrupare a forţelor satanice în vederea reconfigurării finale a societăţii omeneşti, în sensul că totul este pregătit pentru ultima etapă a războiului Armaghedon. După cum am învăţat deja, acest război nu va fi deloc o luptă armată între ţările din Răsărit şi cele din Occident; nu va fi deloc un război mondial. Acest război nu este altceva decât o luptă pentru cucerirea voinţei şi conştiinţei celor credincioşi; va fi un război prin care se urmăreşte câştigarea închinării, a loialităţii şi credinţei sufletului de partea marelui apostat - Lucifer, prinţul întunericului.

O putere politică nu va putea face de una singură un astfel de lucru, mai ales la nivel mondial. Este nevoie de doi jucători importanţi pe scena lumii, locul unde va avea loc această dramă nemaiîntâlnită ca dimensiuni, ca anvergură, ca să poată să înceapă şi să se desfăşoare războiul Armaghedon împotriva lui Dumnezeu. Aceşti doi jucători importanţi sunt puterea politică şi puterea religioasă, ori altfel spus statul şi biserica. Dacă poziţia noastră în era vremii sfârşitului în cadrul statuii din visul lui Nabucodonosor se află în zona labelor picioarelor acestui chip, atunci devine evident faptul că amestecul ciudat dintre fier şi lut trebuie să iasă în relief, la timpul hotărât, în forma unei uniuni, unui pact sau unei înţelegeri între biserică (lutul din profeţie) şi stat (fierul din profeţie).

Este demn de remarcat pentru observatorul atent că biserica nu a făcut până acum un pas înainte, în scopul apropierii de stat pentru a pune mâna pe puterea acestuia. Lucrurile nu a degenerat până acolo, încât să fie necesară ivirea şi amestecul bisericii în treburile statului. Planul ambiţios al lui Satana este să aducă la un numitor comun cele două puteri, iar pentru asta trebuie să pregătească terenul. "Lumea e agitată de duhul războiului. Profeţia capitolului al unsprezecelea din Daniel aproape a ajuns la completa împlinire. În curând, vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbeşte în profeţie." Mărturii pentru comunitate, vol. 9, cap. Ultima criză, par. 14.

Suntem chemaţi să înţelegem că, ce nu se poate rezolva pe cale politică şi diplomatică, va fi rezolvat prin violenţă, pe calea războiului. Competiţia dintre împăratul de la miazăzi şi împăratul de la miazănoapte din Daniel 11, trebuie să se încheie cu victoria desăvârşită a împăratului de la miazănoapte sau al nordului. Pur şi simplu aşa declară această profeţie extraordinară, iar noi vom fi martorii împlinirii ei cu desăvârşire. Este declarat limpede că împăratul de la miazănoapte "se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, (împăratul de la miazăzi)". Daniel 11,43. Mai mult, puterea şi influenţa sa vor acoperi întregul pământ, căci stă scris: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45. 

Întrebările pe care trebuie să le punem sunt următoarele: De unde are atâta putere împăratul de la miazănoapte să influenţeze întreaga lume cu deciziile pe care le ia? Cum de tot mapamondul va ajunge să copieze şi să se alinieze la deciziile acestuia şi, pe deasupra, să le mai şi transpună în practică? 

Fără-ndoială că o singură putere politică nu ar fi îndeajuns cu influenţa ei să facă în aşa fel, încât toate ţările lumii să-i urmeze exemplul. Şi nici mai multe puteri politice nu vor avea atâta putere şi influenţă să realizeze aşa ceva, adică să-şi impună voinţa în propria societate, care mai apoi să fie copiată de toate naţiunile de pe glob. De aceea, trebuie că puterea de a ajunge la un asemenea fenomen trebuie să vină de la tatăl minciunii, căci el este artizanul care şi-a propus să câştige prin orice mijloc închinarea oamenilor pentru sine. "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare." Apocalipsa 13,2. Aici este vorba despre papalitatea care, în Evul Mediu, a primit puteri depline din partea eminenţei cenuşii, diavolul, care era conducătorul de drept al acesteia. 

Acum, dacă papalitatea era în realitate un amestec între biserică şi stat, căci ea reuşise prin această putere satanică formidabilă să controleze puterea politică, adică statul, înseamnă că ceea ce a fost şi făcut ea în trecut trebuie să corespundă unei puteri moderne, deci din timpul de faţă, care să fie şi să facă întocmai ce a fost şi făcut ea în perioada Evului Mediu. Conform principiului biblic că ceea ce a fost, va mai fi, că adică istoria trecutului se va repeta cu desăvârşire în vremea sfârşitului, care este chiar vremea noastră, înseamnă că trebuie să căutăm o putere care să fie un amestec între stat şi biserică, având aceeaşi putere şi influenţă, care să oblige oamenii să se închină potrivit voinţei ei. Or, profeţia chiar despre această putere ne vorbeşte, iar aceasta este, în împlinirea deplină a profeţiei, împăratul de la miazănoapte, nimeni alta decât formidabila icoană a fiarei. 

Puterea acestui împărat de la miazănoapte, o putere extraordinară prin care îşi aruncă influenţa asupra întregului mapamond, trebuie că este aceeaşi putere care a făcut din papalitate spaima oamenilor din acel ev întunecat. Stă scris: "Ea (America protestantă) lucra cu toată puterea (a balaurului, adică a lui Satana) fiarei dintâi (papalitatea) înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi (papalităţii)... Ea (America protestantă prin puterea ei politică şi legislativă) a zis locuitorilor pământului (cetăţenilor americani) să facă o icoană fiarei (o asemănarea exactă a papalităţii medievale) care avea rana de sabie (căpătată în urma loviturii dată de ateismul francez), şi trăia".  Apocalipsa 13,12.14. La momentul acesta, potrivit acestei profeţii uimitoare, când America protestantă vorbeşte locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, practic este scoasă în evidenţă vremea când ea vorbeşte ca un balaur; şi dacă vorbeşte ca un balaur, nu înseamnă altceva decât că are puterea şi influenţa balaurului, adică a prinţului întunericului, aceeaşi putere prin care a adus la existenţă şi i-a dat stăpânire papalităţii. 

Chiar acest aspect este reliefat în profeţie, şi anume că icoana fiarei "vorbea ca un balaur." Apocalipsa 13,11. Acum, când prin puterea ei politică şi legislativă nemaipomenită, America protestantă cere locuitorilor pământului "să facă o icoană fiarei", ne este descoperit de către Inspiraţia divină momentul din timp când America protestantă devine imaginea sau copia fidelă a papalităţii din vechime. (Vorbim strict despre spiritul şi caracterul care au făcut din papalitate taina fărădelegii). Ea va da pe faţă spiritul, caracterul şi metodele care au făcut-o de temut pentru orice om care se închina lui Dumnezeu conform dictatelor propriei conştiinţe. Ea zice locuitorilor pământului (este vorba despre locuitorii "pământului" de unde a ieşit la iveală sau s-a ridicat, cum zice profeţie biblică, această fiară cu două coarne ca ale unui miel), adică cetăţenilor Statelor Unite ale Americii, să facă o icoană papalităţii. Trebuie să știm că aceasta nu este o inițiativă a puterii politice, ci mai degrabă a bisericii apostate de la Legea lui Dumnezeu, care stârneşte masele populare să ceară Congresului american legi care să reglementeze închinarea, căci totul se rezumă la această problemă deosebit de importantă. 

"Ea a zis locuitorilor pământului", adică a luat act de cererea majorităţii de a face ceva în domeniul reclamat de cele mai proeminente biserici protestante de pe teritoriul Statelor Unite. 

     "Demnitarii bisericii şi ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorităţii divine va fi înlocuită cu decretele prigonitoare. Corupţia politică distruge iubirea de dreptate şi respectul pentru adevăr; chiar şi în America cea liberă, conducătorii şi legiuitorii, pentru a-şi asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conştiinţă, obţinută cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintele profetului: >Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos<" (Apocalipsa 12,17)." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, ultimul paragraf.

     "Pentru a-şi asigura popularitate şi putere, legiuitorii vor ceda cererii pentru o lege duminicală". Criza, cap. Legea duminicală naţională, par. 4.

     "Pentru a-şi asigura popularitatea şi dominaţia, legislatorii se vor supune cererii pentru legi duminicale." Profeţi şi regi, cap. În zilele împărătesei Estera, ultimul paragraf.

Aşadar, America protestantă oferă tot cadrul juridic şi legislativ "locuitorilor pământului", adică poporului american, prin care să poată deveni lege cererea pentru o zi de închinare. Este demn de observat pentru cercetătorul serios al Scripturilor că profeţia subliniază faptul că ea, adică fiara despre care se face vorbire în versetele de mai înainte, deci fiara care se ridică din pământ, zice locuitorilor pământului din care a ieşit şi s-a format ea, să facă o icoană fiarei; nu ea face, ci locuitorii fac, şi asta pentru că solicitarea vine din partea acestora către guvernanţi, către cei aflaţi la conducerea ţării. Iar ca cererea lor să prindă chip, Congresul american trebuie să ofere un cadru legislativ în acest sens şi deci o formă juridică prin care să poată fi pusă în aplicare, ca lege, solicitarea lor. În acest sens, trebuie introdus un amendament la Constituţia ţării care să confere putere guvernanţilor să treacă la acţiune conform solicitării; iar asta mai înseamnă că primul amendament al constituţiei americane trebuie să fie modificat în aşa fel încât să nu intre în conflict cu noul amendament. (În primul amendament se vorbeşte despre libertatea cuvântului, a presei şi a religiei). 

     "Dacă poporul poate fi condus să sprijine o lege duminicală, atunci preoţimea intenţionează să exercite influenţa ei unită, pentru a obţine un amendament religios la Constituţie şi să silească naţiunea să ţină duminica." The Review and Herald, 24 decembrie 1889.

Trebuie să înţelegem de ce prinţul întunericului ţine morţiş să lucreze prin împăratul de la miazănoapte în războiul pe care-l va declanşa împotriva lui Isus Hristos, în persoana sfinţilor Săi. El face aceasta fiindcă acest împărat garantează prin legile sale toate libertăţile de care se pot bucura oamenii şi, mai mult, poate da credit bisericii din interiorul lui să-şi ocupe locul în politica sa, atunci când circumstanţele sunt formate pentru aceasta. (Nu poţi să impui constrângeri acolo unde ele deja există; ci trebuie să existe toate libertăţile, mai ales cea a religiei, pe care mai apoi să le limitezi, sau să le excluzi. Or, acest cadru îl oferă doar împăratul de la miazănoapte, care s-a ridicat la viaţă şi există datorită principiilor protestante). Pe când, prin contrast, împăratul de la miazăzi este ateist şi nociv pentru religia creştină, pe care în mare parte o interzis-o ca formă de manifestare prin închinarea supuşilor lui. Deci, Lucifer, heruvimul căzut, are nevoie de o putere politică formidabilă, bine înrădăcinată în principiile protestantismului, singurele de pe mapamond care garantează libertăţile oamenilor, care să aibă o mare influenţă asupra tuturor ţărilor prin politica şi caracterul ei, şi care, totodată, să fie gata să coopteze în cercul puterii ei biserica apostată sau puterea religioasă coruptă a bisericii protestante. 

Putem conchide până acum că, în împlinirea deplină şi definitivă a profeţiei din Daniel 11,40-45, împăratul de la miazănoapte nu este nimeni altcineva decât icoana fiarei din profeţia consemnată în Apocalipsa 13,11-18; că puterea ce o susţine în realizarea ţintei "măreţe" pe care şi-o propune, aceea de a impune închinarea în prima zi a săptămânii, este puterea balaurului, alias diavolul şi Satana; că exemplul pe care-l dă pe propriul teritoriu prin legea ce impune închinarea într-o anumită zi, va fi copiat de absolut toate ţările de pe glob, fără excepţie. Această lucrare de anvergură mondială este posibilă datorită papalităţii. Se cunoaşte influenţa pe care papalitatea o are pe mapamond. Ea este puterea care va saluta cu toată inima tot ce face America protestantă prin legea duminicală. Numai în felul acesta se va ajunge ca toate ţările de pe glob să aibă legi duminicale asemănătoare în caracter, legi care vor fi obligatoriu respectate sub diverse ameninţări, inclusiv cu moartea.

Cum devin Statele Unite o icoană a papalităţii, de vreme ce este tărâmul protestantismului? Prin faptul că impun prin lege tradiţia papalităţii, punctul forte al papalităţii fiind închinarea în ziua duminicii pe care pretinde că a avut autoritatea să o declare drept zi de închinare în locul zilei a şaptea - Sabatul Domnului. "Prin decretul impunând tradiţia papalităţii în violarea legii lui Dumnezeu, naţiunea noastră se va separa pe ea însăşi în întregime de neprihănire." Criza, cap. Legea duminicală naţională, par. 21. "Impunerea păzirii duminicii din partea bisericilor protestante este o impunere a închinării la papalitate - la fiară." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 4 de la sfârşit.

Deci, astăzi se depun toate eforturile din partea duhurilor răutăţii să scape de împăratul de la miazăzi, pentru a pregăti calea supremaţiei totale a împăratului de la miazănoapte. Apoi, de la acest punct înainte, trebuie să se formeze acele împrejurări favorabile ca principalele biserici din Statele Unite să iasă în evidenţă ca o putere ce stârneşte poporul american să solicite în fapt chiar cererea bisericii, adică reglementarea închinării la nivel de naţiune, spre binele naţiunii, pentru ca în felul acesta să poată fi diminuată infracţionalitatea cu tot cortegiul ei de răutăţi ce copleşesc naţiunea. Statul, prin puterea lui politică, este oprit de constituţia ţării să conceapă legi cu caracter religios, iar pentru a se ajunge totuşi în această situaţie trebuie numaidecât ca poporul american să ceară modificarea constituţiei; lucru care se va face prin puternica influenţă a pastorilor şi preoţilor bisericilor protestante. Când puterea politică decide, din interese meschine, să facă întocmai ce i se cere, atunci America protestantă va fi format o icoană papalităţii, adică va deveni în spirit şi în caracter asemănătoare papalităţii medievale. Legea rezultată are de-a face strict cu închinarea, adică exact cu conştiinţa individuală a fiecărui cetăţean. În acest punct statul devine una cu biserica apostaziată; împăratul de la miazănoapte se transformă şi devine o icoană a papalităţii. 

La acest moment al timpului se face auzită o mare strigare, ce ia amploare şi se întinde la nivel mondial. Această avertizare are ca scop trezirea locuitorilor lumii la realitate. Lor li se va spune că adevărata zi de închinare este Sabatul - ziua a şaptea a săptămânii, nu prima zi a acesteia. Din acest motiv, împăratul de la miazănoapte, transformat în chipul şi asemănarea papalităţii medievale, "va intra şi în ţara cea minunată". Daniel 11,41. Această expresie vrea să ne atragă atenţia la tărâmul înspre care îşi îndreaptă forţele de constrângere icoana fiarei, şi anume biserica marii strigări sau a marii treziri religioase. De ce trebuie să înţelegem această expresie în acest fel? Deoarece o ţară este minunată numai atunci când în mijlocul ei şi în inimile tuturor celor ce o compun locuieşte Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt! 

Ţara respectivă nu poate fi o regiune geografică demarcată prin graniţe, şi asta fiindcă puterea care o atacă, la rândul ei, nu este o ţară, o naţiune sau o regiune geografică. Este adevărat că, mai întâi, legea duminicală, o lege strict religioasă, se aplică mai întâi pe teritoriul Statelor Unite, însă numai pentru a fi copiată de toate ţările de pe glob. Profeţia ne vorbeşte despre o unire între stat şi biserică cu o mare influenţă asupra întregii lumi. Aşadar vorbim despre o putere plină de un spirit de influenţă ce răzbate în toate ţările lumii. Apoi, legea duminicală nu este îndreptată împotriva vreunei ţări anume. Ea vizează în schimb conştiinţa, pornind, în mod incredibil, de la cele mai sincere intenţii! 

Acum, dacă împăratul de la miazănoapte reprezintă în profeţie, atunci când ea se va împlini în mod deplin în viitorul imediat, o putere rezultată în urma unirii statului cu biserica apostaziată, atunci e musai să vedem în ţara cea minunată o altă putere, dar opusă puterii opresoare. Dacă puterea care conduce la formarea alianţei dintre biserică şi stat este puterea lui Satana, după cum remarcăm din Scripturile adevărului, atunci înseamnă că puterea care trebuie să i se opună trebuie să îi fie cel puţin pe potrivă pentru a-i putea face faţă, iar această putere nu poate fi decât puterea colosală şi invincibilă a Duhului Sfânt. Cele două puteri care se vor încleşta pe viaţă şi pe moarte veşnică sunt de natură spirituală - puterea lui Satana, ce caracterizează pe împăratul de la miazănoapte, şi puterea lui Hristos, ce caracterizează adevărata Sa biserică, locul unde se găseşte Evanghelia.

Ţara cea minunată nu este adventismul laodicean, ci este biserica marii strigări, în speţă o biserică plină de lumina cu care Dumnezeu va lumina întreaga lume înşelată de prinţul întunericului. Biserica marii strigări deţine Evanghelia, căci numai Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de iluminare a sufletului şi inimii, şi de salvare a omului păcătos iertat prin sângele Mielului înjunghiat. Să luăm seama la cuvintele inspirate ale profeţiei biblice: "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui". Apocalipsa 18,1. 

Aşadar, "ţara cea minunată" reprezintă biserica marii avertizări mondiale sau altfel spus "un alt înger, care avea o mare putere". Trebuie să băgăm de seamă că este vorba despre un alt înger; nu este vorba despre îngerul al treilea, căci este un altul. Îngerul al treilea este un simbol pentru mişcarea adventistă, temelia formării ei fiind cele două solii îngereşti ale primilor doi îngeri. De astă dată, însă, după cum se poate lesne observa în cuvintele profeţiei, este vorba despre "un alt înger" care are o mare putere. Puterea lui trebuie că este puterea Evangheliei, a acelei Evanghelii pierdute de către mişcarea adventistă începând cu sfârşitul anilor 1850 şi concretizată definitiv în 1893. Pierderea acestei Evanghelii i-a adus în starea de a fi laodiceeni, adică creştini lipsiţi de credinţa care lucrează prin iubire sau altfel spus dragostea dintâi, de neprihănirea lui Hristos în inimă şi de prezenţa Duhului Sfânt sub forma unui discernământ spiritual de excepţie, datorat celor trei solii îngereşti.

Iată cum descrie Inspiraţia divină "ţara cea minunată": "Despre cetatea Babilon, la vremea când s-a scos în evidenţă în această profeţie, s-a spus: >Păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirea ei< (Apocalipsa 18,5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei şi distrugerea este gata să cadă peste ea. Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon şi, înainte de căderea judecăţilor Sale, aceşti credincioşi trebuie să fie chemaţi afară din ea, ca să nu ia parte la păcatele ei şi să nu >primească urgiile ei<. De aici mişcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul cu slava lui şi strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu solia lui se aude chemarea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu<. Aceste înştiinţări, unite cu solia îngerului al treilea, constituie avertizarea finală, care va fi dată locuitorilor pământului." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 3.

"Ţara cea minunată", ţinta lui Satana luată în vizor de către icoana fiarei sau împăratul de la miazănoapte, este "mişcarea simbolizată printr-un alt înger coborând din cer". Nu este doar o biserică, ci o mişcare, adică o putere dinamică ce va răscoli lumea cu mesajul ei. Slava acestei mişcări este lumina lui Dumnezeu ce răzbate din Evanghelia pe care o au în inimile lor; şi aici vorbim numai despre fecioarele înţelepte. (Este adevărat că, la început, biserica marii strigări este formată din fecioare înţelepte şi neînţelepte. Cei ce nu au Evanghelia fac o lucrare de vestire doar dintr-o pornire de moment a inimii, repetând practic ceea ce vestesc pline de putere fecioarele înţelepte, îmbrăcate cu slava sau neprihănirea lui Hristos. Când vin încercările mai severe, atunci aceste fecioare se vor pierde în mulţimile Babilonului spiritual - icoana fiarei sau împăratul de la miazănoapte şi papalitatea).

Marea strigare mondială este surprinsă în profeţie în cuvintele "nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte", Daniel 11,44. Ele vin de la răsărit şi de la miazănoapte pentru că în realitate ele acoperă întregul mapamond, potrivit acestor cuvinte minunate: "şi pământul s-a luminat de slava" mişcării adevăraţilor adventişti sau aşteptători ai venirii lui Hristos. Apocalipsa 18,1. Evanghelia cu lumina ei nemaipomenită cuprinde întregul pământ. Nimeni dintre oameni nu va fi lipsit de această lumină extraordinară. 

De asemenea, ar mai trebui să ştim că "ţara cea minunată" va deveni în timpul strâmtorării lui Iacov - timpul închiderii harului lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate - după ce-şi va fi încheiat misiunea de vestire a Evangheliei, "muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45. Prin expresia "ţara cea minunată", Inspiraţia divină vrea să surprindă biserica luptătoare, biserica fecioarelor înţelepte şi nechibzuite. Când împăratul de la miazănoapte realizează că are un oponent în persoana unor oameni umili, dar plini de o putere supranaturală, radiind de slava sau neprihănirea lui Dumnezeu, atunci legile care se vor succeda după edictului duminical vor fi îndreptate doar împotriva lor. Vor fi de aşa natură aceste legi de fier că, rând pe rând, toate fecioarele neînţelepte vor părăsi mişcarea plină de lumina şi slava lui Dumnezeu, întrucât nu au prezenţa Duhului Sfânt în inimă. Decretul morţii, ultima încercare îngrozitoare a icoanei fiarei impusă asupra copiilor lui Dumnezeu, va face ca biserica luptătoare, "ţara cea minunată", să devină "frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor", Cântarea cântărilor, 6,10, prin curăţirea ei de ultima rămăşiţă a fecioarelor nechibzuite. Este momentul acela din timp când biserica luptătoare devine biserica triumfătoare, nimeni alta decât biserica celor 144.000.

     "Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr îşi vor părăsi poziţia şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 14.

Şi astfel, "ţara cea minunată" - biserica luptătoare, ajunge prin judecata de cercetare a celor vii, chiar a lor înşile, "muntele cel slăvit şi sfânt" - biserica triumfătoare, biserica celor 144.000. (Trebuie să ştim că promulgarea decretului de moarte de către autorităţile care au spiritul lui Satana este punctul acela din timp când în ceruri Isus îşi începe ultima etapă a lucrării judecăţii de cercetare, şi anume judecata celor vii, a celor aflaţi în viaţă la ora aceea şi care s-au dovedit credincioşi cu desăvârşire lui Dumnezeu). 

Încercarea din partea împăratului de la miazănoapte, a icoanei fiarei şi papalităţii, de a-şi "întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt", Daniel 11,45, se face prin ultimul act al dramei războiului Armaghedon, şi anume decretul morţii. Prin acest ultim act sfidător la adresa Cerului, împăratul de la miazănoapte îşi semnează definitiv sentinţa de moarte veşnică. Prin acest decret înspăimântător, el încearcă să se interpună între poporul mic şi neînsemnat al lui Dumnezeu de pe pământ - cei 144.000, şi "mare", adică mulţimile pământului care vor mai rămâne în viaţă la vremea aceea, după căderea primele patru plăgi, şi alcătuiesc Babilonul cel mare sau altfel denumit împăratul de la miazănoapte.

În Scripturile adevărului "marea" este simbol folosit pentru mari mulţimi de oameni, în general oameni neconvertiţi, oameni lumeşti. "Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi<". Apocalipsa 17,15. (Aici, "curva" este simbol folosit pentru biserica papală care este maestră în persecutarea cu violenţă de nedescris a sfinţilor lui Dumnezeu. Ea e cea care, în final, la nivel mondial, conduce ostilităţile împotriva copiilor nevinovaţi ai bisericii adevărate. Spiritul şi caracterul ei este identic cu spiritul şi caracterul protestanţilor apostaziaţi). 

În acest război crâncen totul se rezumă la închinare, nu la bogăţie, faimă, renume, etc. Cu toate că împăratul de la miazănoapte deţine toată bogăţia acestei lumi, tot arsenalul şi toate mijlocele de constrângere, el va trebui să se recunoască învins de nişte oameni înarmaţi doar cu credinţa lui Isus. "Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor." Daniel 11,45.

"Împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el"

     "La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." Daniel 11,40.

     "Noi nu trebuie şi nici nu putem să aşteptăm unire între naţiunile pământului. Poziţia noastră în cadrul chipului lui Nebucadneţar este reprezentată prin degetele de la picioare, care sunt în parte dintr-un material şi în parte dintr-altul şi dintr-un material fărâmicios, care nu stă închegat. Profeţia ne arată că marea zi a lui Dumnezeu este la uşă. Se apropie cu grabă." Mărturii pentru comunitate, vol. 1, cap. Răzvrătirea, par. 15.

Timpul de faţă este un timp al împlinirii acelor profeţii care vorbesc lămurit, chiar dacă în simboluri, despre o mare criză mondială, ce va aduce cu sine o ruină mondială şi, o dată cu aceasta, sfârşitul lumii păcatului. Vă invit să nu fim sceptici, ca şi cum ar trebui să mai avem aşteptări nesperate că lumea va continua totuşi să dăinuie mai mult fiindcă avem atâtea năzuinţe şi speranţe legate de un viitor pe care dorim să-l construim copiilor noştri, după cum considerăm noi mai bine. Trebuie să fim optimişti în legătură cu viitorul pe care Dumnezeu ni l-a pregătit prin Isus Hristos şi neprihănirea Sa. Întunericul păcatului trebuie să ia sfârşit; iar noi vom fi martorii împlinirii profeţiilor care vorbesc despre acest sfârşit al unei lumi păcătoase, aşa cum este pământul nostru.

Aşadar, trăim de ceva vreme într-o perioadă de timp pe care profeţia biblică o defineşte cu numele de "vremea sfârşitului". Dacă este vremea sfârşitului, atunci înseamnă că timpul alocat sfârşitului are strict de a face doar cu evenimente ce privesc sfârşitul lumii. Este extrem de important să înţelegem această perioadă extraordinară, fiindcă ne ajută să trasăm bine bornele kilometrice în drumul nostru spre împărăţia slavei lui Dumnezeu. Să definim mai întâi expresia "vremea sfârşitului" cu ajutorul Sfintelor Scripturi. Întrucât Scripturile adevărului sunt singurul interpret care nu dă greş şi totodată propriul lor dicţionar pentru înţelegerea corectă a mesajului divin, atunci să le lăsăm să vorbească. 

Prin urmare, această vreme a sfârşitului trebuie să corespundă unui timp când cartea profetului Daniel trebuia să ajungă desigilată, când "mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte". Daniel 12,4. Sigilarea înţelegerii profeţiilor celor mai importante din cartea lui Daniel trebuia să dureze până la "vremea sfârşitului". În principal, partea din urmă a marii profeţii a celor 2300 de seri şi dimineţi profetice, care privea epocile de după îndepărtarea poporului evreu de la privilegiile Evangheliei, trebuia să ajungă desigilată spre sfârşitul împlinirii ei, împlinire care are loc de fapt în vremea sfârşitului. "Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte." Daniel 12,4.

Începutul vremii sfârşitului este anunţat în primul rând de sfârşitul minunilor, despre care întreabă profetul peste măsură de uimit, (Daniel 12,6), minuni care sunt în fapt acele "lucruri" care "se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot". Daniel 12,7. Îngerul Gabriel, nimeni altul decât Moise cel slăvit şi nemuritor, menţionează şi perioada de timp care marchează practic debutul vremii sfârşitului, vreme ce trebuie să dureze până la venirea lui Mesia pe norii cerului. Această perioadă este "o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme", (Daniel 12,7) care, potrivit Scripturilor, înseamnă 1260 de zile profetice sau patruzeci şi două de luni profetice. Vezi Apocalipsa 12,14.6; 13,5.

Minunile despre care întreabă profetul sunt toate acele atrocităţi prin care urma să treacă biserica lui Hristos în Evul Mediu, răstimp în care a fost persecutată pentru aproximativ 1260 de ani de către papalitatea ostilă lui Dumnezeu, mai ales prin intermediul puterii statului şi a mâinii sale drepte, Inchiziţia. Papalitatea acaparase puterea statului, ştim asta, cu ajutorul căruia stăpânea şi îşi ducea existenţa întunecată mai departe. Aceste minuni sunt descrise mai cu seamă în Daniel 7,23-25; 8,9-27 şi 11,33-39.

Deci, pe scurt, sfârșitul minunilor sau isprăvilor papalității împotriva bisericii oropsite a lui Dumnezeu trebuia să aibă ca punct final începutul vremii sfârşitului, adică să marcheze o nouă eră pentru oameni, dar mai ales pentru biserica lui Dumnezeu. Aşadar, încheierea celor 1260 de zile profetice marchează totodată debutul vremii sfârşitului. Această perioadă profetică se întinde între anii 538 şi 1798. Primul, adică anul 538, este timpul în care papalitatea este recunoscută ca stat cu puteri depline de către împăratul Iustinian, iar anul 1798 marchează sfârşitul puterii acesteia de a subjuga, stăpâni şi persecuta oameni care credeau altfel decât Roma papală. Este anul când primeşte rana de moarte prin ateismul francez, conform profeţiei din Apocalipsa 11,1-14; 13,3; Daniel 11,40 prima parte.

Celelalte durate de timp, de 1290 de zile şi 1335 de zile, ne conduc împreună tot la debutul vremii sfârşitului, dar mai ales la începerea lucrării lui Hristos în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, o lucrare ce cuprinde curăţirea inimilor credincioşilor, de-acum liberi de stăpânirea papalităţii, de toate păcatele mărturisite şi trimise prin credinţă în sanctuarul de sus, lucrare care are drept scop curăţirea templului lui Dumnezeu de toate păcatele adunate acolo prin mărturisirile credincioşilor lui Dumnezeu. Vremea "de când se va aşeza urâciunea pustiitorului", marchează începutul celor 1290 de zile profetice, iar anul care corespunde aşezării şi recunoaşterii jurisdicţiei papale, cu ajutorul francilor, este 508. De aici şi până la 1798 sunt fix 1290 de ani. Cei 1335 de ani încep exact din acelaşi an, şi se întind până în anul 1843, an în care are loc vestirea Evangheliei veşnice, sau altfel spus a soliei celor trei îngeri, acesta fiind de altminteri şi motivul pentru care îngerul spune: "Ferice de cine va aştepta şi va ajunge" să vadă împlinirea acestei profeţii uimitoare. Vezi Daniel 12,11.12.

Aşadar, la "vremea sfârşitului", papalitatea va primi rana de moarte, în 1798, iar după îndepărtarea ei de pe scaunul puterii, biserica lui Hristos urma să audă, începând cu anul 1843, vestirea celor trei îngeri, o vestire esenţială pentru mântuirea tuturor celor ce o acceptă. Ea este practic lumina şi cheia prin care Dumnezeu desigilează cartea lui Daniel, lucru care a făcut ca înţelegerea profeţiilor să crească şi să fie conforme cu propriul lor interpret - Biblia. Totodată trebuie amintit aici că această vestire extraordinară descoperă că ea are loc, că există, că a fost făcută posibilă, prin faptul că a început judecata lui Dumnezeu asupra bisericii Sale din toate timpurile. Vestirea Evangheliei veşnice nu este altceva decât vestirea judecăţii lui Dumnezeu asupra bisericii lui Isus de-a lungul veacurilor. Vezi Daniel 7,9.10.13; 8,9-14; Maleahi 3,1-3, Apocalipsa 14,6-9.

Cu ajutorul nepreţuit al Cuvântului lui Dumnezeu am definit "vremea sfârşitului", şi acele evenimente care au condus la debutul ei, consemnate prin cele trei durate mari de timp, care fac parte din marea profeţia a celor 2300 de seri şi dimineţi sau zile profetice.

Este foarte interesat modul cum Inspiraţia divină ne spune cum a avut loc căderea papalităţii, pentru o vreme, printr-o singură propoziţie: "La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el", adică se va împunge cu împăratul de la miazănoapte. Împăratul de la miazăzi este un simbol prin care Dumnezeu indică în mod precis spre ateismul francez. Istoria dovedeşte că în anul 1798 papalitatea a căpătat o aşa lovitură prin ateismul francez, încât acest fapt a avut mari repercusiuni în toată lumea, dar mai cu seamă în Europa. Acum, dacă ateismul francez, aşa cum s-a oglindit el în şi prin Revoluţia franceză, este reprezentat prin împăratul de la miazăzi, înseamnă că papalitatea este în sine împăratul de la miazănoapte sau împăratul nordului. 

În toată profeţia descrisă în Daniel 11, noi trebuie să remarcăm bătălia disputată mereu între aceşti doi împăraţi, al nordului şi al sudului. Când imperiile mondiale au apărut pe faţa pământului, începând cu Egiptul antic, acesta, adică Imperiul egiptean, este simbolizat prin împăratul de la miazăzi, ceea ce înseamnă că el este imaginea perfectă a ateismului. Aşadar, am descoperit că ateismul este reprezentat totdeauna în Scripturile adevărului prin expresia "împăratul de la miazăzi". Sub ateism intră inclusiv islamul, nazismul, comunismul şi teoria evoluţiei, precum şi curentele derivate din acestea, care au modelat filozofia gândirii umane. Celelalte imperii, începând cu cel babilonian şi sfârşind cu Roma papală, sunt reprezentate prin împăratul de la miazănoapte. Aceasta este o expresie care desemnează religia apostată, dar nu ateistă, ci aceea care este contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu rămâne centrul de interes, spre deosebire de ateism, care îl exclude cu totul pe Dumnezeu din gândire şi societate, dar închinarea se face prin intermediul deformării adevărului, învăţăturile şi înţelepciunea omenească ajungând să fie un fel de autoritate în sistemul de gândire babilonian. Ca exemplu, creştinismul de astăzi este numit de Dumnezeu drept Babilon. El este Babilonul spiritual al zilelor din urmă. Când acest creştinism ajunge bine sudat prin unirea protestantismului cu papalitatea, atunci el devine Babilonul cel mare. Vezi Apocalipsa 14,7.8; 18,1-5.

Când aceste imperii mondiale au dispărut, ceea ce era numit cu numele de împăratul de la miazănoapte sau miazăzi a ajuns să caracterizeze doar acele forţe sau puteri care luptau împotriva lui Dumnezeu, cu ajutorul aceloraşi principii, procedee şi mijloace ca respectivele imperii. Observăm că, din punct de vedere fizic, ele, adică aceste imperii mondiale, au dispărut pentru ca niciodată să nu mai apară, însă filozofia şi principiile care le-au făcut să se nască, să existe şi să dureze atâta vreme nu au dispărut, ci au ajuns să caracterizeze alte forţe de natură religioasă, precum papalitatea, sau ideologică, precum ateismul şi comunismul. 

Prin urmare, când vorbim despre vremea sfârşitului, atunci ceea ce este reprezentat ca fiind împăratul de la miazăzi sau împăratul de la miazănoapte, trebuie să corespundă doar acelor puteri care au de-a face cu timpul respectiv. În cazul nostru, papalitatea este împăratul de la miazănoapte, iar ateismul francez este împăratul de la miazăzi. (Ateismul francez este numit în Scripturi "Sodoma" şi "Egipt", fiindcă a dat pe faţă spiritul şi caracterul amândurora; de aceea, tot ce înseamnă ateism în prezent este numit în Cuvântul lui Dumnezeu "Egipt", şi este vorba desigur despre Egiptul în sens spiritual, căci imperiul egiptean a apus de milenii. Vezi Apocalipsa 11,7.8). Împungerea papalităţii de către ateismul descoperit prin Revoluţia franceză, a însemnat căderea papalităţii, pe care Biblia o consemnează drept rană de moarte. 

Dar textul cu care am început acest studiu continuă într-o notă alarmantă pentru împăratul de la miazăzi. Ni se spune că împăratul de la miazănoapte vine ca o prăpădenie îngrozitoare peste împăratul de la miazăzi, înecându-i toate ţările care îl compun. "Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." Daniel 11,40. Este musai să ţinem cont de faptul că toată această acţiune se petrece în cadrul perioadei de timp numită de către Cuvântul lui Dumnezeu "vremea sfârşitului". Deci, din capul locului, nu are absolut nimic de-a face cu trecutul, ci trebuie că vizează exact vremea în care ne aflăm astăzi şi a viitorului extrem de apropiat. 

Care sunt, deci, puterile ce se ascund în spatele celor doi împăraţi, a celor două simboluri biblice? Ce vrea să însemne acest război între cei doi coloşi? De ce e musai ca împăratul de la miazănoapte să-l facă una cu ţărâna pe cel de la miazăzi? 

Acest război aduce cu sine o nouă configurare în politica, economia şi finanţele lumii, dar mai ales în domeniul religios, în tot ce cuprinde şi înseamnă creştinismul de astăzi. Are de a face cu fiecare cetăţean de pe glob. Nimeni nu va fi străin de acest război, întrucât îi cuprinde pe toţi; toţi vom lua parte la el, într-un fel sau altul. Nu este nevoie de arme, ci de acţiunea corectă sau strâmbă a voinţei fiecăruia, de decizii personale, care urmează să afecteze întreaga planetă. Nu vor fi folosite armele nucleare, şi asta din simplul motiv că cei patru îngeri simbolici vor slăbi frâul lor restrictiv doar atât cât circumstanţele să se formeze în favoarea distrugerii împăratului de la miazăzi, care stă împotriva împăratului de la miazănoapte, prin alte mijloace decât rachetele nucleare sau bombele atomice. 

Dumnezeu este foarte grijuliu atunci când îi îngăduie prinţului întunericului să-şi aducă la îndeplinire planurile diabolice chiar prin intermediul împăratului de la miazănoapte, căci, după cum se vede, împăratul de la miazăzi a ajuns o ameninţare pentru împlinirea acestor planuri. Cu toate că şi unul, şi celălalt, se află sub controlul său, totuşi atunci când situaţia şi interesul personal egoist o cer, Lucifer, îngerul căzut, decide să piardă pe unul în favoarea celui cu care-şi poate duce la capăt planul. Trebuie să fim foarte atenţi şi să înţelegem că profeţia biblică nu ne vorbeşte nicăieri despre un holocaust nuclear sau atomic. În schimb, ne vorbeşte despre alt holocaust, despre încercarea de constrângere, asuprire şi persecuţie, şi în final de condamnarea la moarte a acelor persoane care nu vor să joace după cum gândeşte şi decide împăratul de la miazănoapte. Aici mă refer strict la adevărata biserică a lui Hristos.

Marile mişcări care au avut loc începând cu sfârşitul deceniului al optulea al secolului trecut şi până astăzi, au avut şi au menirea să reconfigureze partea geografică sau ţările care sunt reprezentate prin împăratul de la miazăzi. Aici nu este vorba, după cum ne dăm seama, de vreun punct cardinal, ci despre acele forţe ce mai sunt caracterizate de spiritul ce a condus la căderea papalităţii în 1798. Ateismul avea să se metamorfozeze, printre altele, în forma teoriei evoluţioniste, apoi în forma comunismului şi după aceea în toate acele curente care sunt ostile principiilor democratice, sau altfel spus principiilor protestante, acele principii care au făcut din Statele Unite o forţă extraordinar de puternică în absolut toate domeniile. Tot ceea ce a fost şi este împotriva democraţiei trebuie schimbat şi îndepărtat, indiferent prin ce mijloace. 

Trebuie să înţelegem că, astăzi, creştinismul poartă chipul democraţiei americane, de fapt a democraţiei în sine, întrucât democraţia americană a luat naştere pe baza principiilor care au constituit temelia ivirii protestantismului la mijlocul sec. al XVI-lea. Aşadar, principiile protestante sunt în fapt principiile democraţiei moderne. De aceea, fără a se căuta neapărat în mod voit, principiile protestante sau democratice intră în conflict totdeauna cu cele care întregesc imaginea ateismului sub forma comunismului, islamului, etc. Religia împăratului de la miazăzi nu-i permite să fie creştin în sensul de urmaş fidel al lui Hristos. El doar tolerează bisericile creştine, acolo unde este cazul, pentru a-şi atinge scopurile şi interesele în politica lumii. În alte părţi, cum sunt India, China, Coreea de Nord, nu tolerează deloc creştinismul, dând pe faţă dispreţ faţă de Mântuitorul. 

Având în vedere aceste aspecte deosebit de importante pe care ni le furnizează profeţia biblică, şi care îşi găsesc corespondent ca împlinire a lor în istoria lumii, mai cu seamă a Europei de Est şi a Orientului Mijlociu, zone geografice aflate puternic sub influenţa împăratului de la miazăzi, atunci este necesar să observăm următoarele lucruri importante: 1. împăratul de la miazăzi, care la debutul vremii sfârşitului era simbolul ateismului francez, astăzi este reprezentat de toate acele ţări care sunt reticente la democraţia occidentală, (Rusia, China, India, Coreea de Nord, Siria, Iran, etc., sunt ţări antidemocratice, ori influenţa acestora trebuie nimicită, fie prin mari sancţiuni economice, fie prin arme); 2. împăratul de la miazănoapte, simbolul papalităţii la vremea când profeţia vorbeşte despre faptul că este împunsă de oponentul său, astăzi este simbolul perfect pentru America protestantă, care are aliaţi de marcă şi fideli totodată, şi anume ţările din blocul NATO şi Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud, etc. Trebuie să fie aşa, încât papalitatea încă nu şi-a vindecat rana de moarte primită prin Revoluţia franceză. Apoi, nu trebuie să uităm că împăratul de la miazănoapte nu neagă existenţa lui Dumnezeu, deci în esenţă este religios, dar lipsit cu desăvârşire de Evanghelia lui Hristos, care supune inima şi mintea. Papalitatea îşi va vindeca definitiv rana prin invitaţia pe care o va primi din partea protestantismului american să conducă împreună destinul acestei lumi prin legi de fier şi persecuţii înfiorătoare. Să luăm aminte la această profeţie certă:

     "Protestanţii din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis şi a prinde mâna spiritismului; ele vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană; şi sub influenţa acestei uniri întreite, această ţară va merge pe urmele Romei, pentru a călca în picioare drepturile conştiinţei." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par.14.

     "Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,12.

Prinţul întunericului, o dată cu căderea blocului comunist, şi-a propus să depună toate eforturile pentru a combate spiritul oponent, de înverşunare al împăratului de la miazăzi, care stă împotriva planului său de a aduce lumea la punctul unde să accepte ca zi de închinare prima zi a săptămânii - duminica. Câtă vreme i-a fost de folos acest împărat de la miazăzi, el s-a opus ca ţările aflate sub influenţa lui nefastă să aibă credinţă în Dumnezeu. (Cunoaştem din experienţa comunistă ce înseamnă acest lucru). Dar, astăzi acest prinţ al tuturor şiretlicurilor caută să-şi atingă ţinta de mult visată, şi anume dezrădăcinarea din conştiinţele oamenilor a lui Isus Hristos, printr-o închinare impusă, întocmai aşa cum a procedat Nebucadneţar pe câmpia Dura. Ca să ajungă aici trebuie să câştige de partea sa şi să controleze protestantismul american şi pe partenerii săi!

Influenţa împăratului de la miazănoapte asupra blocului comunist a început să-şi facă simţită prezenţa de la sfârşitul deceniului al optulea al secolului trecut, o dată cu căderea imperiului roşu, după cum am subliniat mai sus. Apoi, şi-a stabilit influenţa în Orientul Mijlociu, cu ajutorul armelor. Ne amintim de atacarea Irakului. După care a trecut în Afganistan. De asemenea, nu trebuie să uităm atacarea şi supunerea fostei Iugoslavii (actuala Serbia) de către trupele Alianţei Nord-Atlantice. Toată aceste incursiuni nu rămân fără urmări. Până la urmă totul se rezumă la influenţă, nu neapărat la ocuparea de teritorii. Iar această influenţă schimbă politica ţării sau ţărilor respective care fac, cu trecerea timpului, din Statele Unite un aliat şi un partener de afaceri. Scopul urmărit este ca democraţia să învingă, întrucât comunismul, islamul şi alte asemenea filozofii înseamnă brutalitate, constrângeri şi lipsa libertăţilor esenţiale. 

Absolut toate mijloacele sunt folosite pentru ca împăratul de la miazănoapte să-şi atingă scopul. Asta s-a întâmplat până acum. Acest împărat va avea succes inclusiv în Rusia comunistă din prezent. Războiul pornit de Putin va avea consecinţe absolut îngrozitoare pentru economia, finanţele şi politica Rusiei, pe termen foarte lung. Prin greşeala pe care a făcut-o, de a se arunca în război asupra fratelui său mai mic, nu a făcut altceva decât să descopere spiritul de cooperare dintre forţele care întregesc de fapt chipul împăratului de la miazănoapte - Statele Unite care, împreună cu Uniunea Europeană şi Japonia, deţin comanda sau bagheta economiei şi finanţelor lumii.

Putin este imaginea gândirii ultimei rămăşiţe din ceea ce se cheamă filozofia împăratului de la miazăzi, adică negarea principiilor democratice. Probabil următorul preşedinte rus va avea o viziune asemănătoare lui Gorbaciov, altfel spus o viziune cu deschidere spre Vest. Din acest război ruso-ucrainean China, India şi alte asemenea ţări, sunt obligate să tragă învăţătura că nu ai nici o şansă de a te pune cu împăratul de la miazănoapte, care este stăpânul absolut al comerţului mondial, adică al economiei şi sistemului bancar mondial. Profeţia referitoare la influenţa prin care împăratul de la miazănoapte cucereşte tot ce aparţine împăratului de la miazăzi este cât se poate de limpede: "Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." Daniel 11,40.

Propoziţia "va înainta asupra ţărilor lui" vrea să ne arate că absolut tot ce înseamnă împăratul de la miazăzi, adică putere, influenţă, teritorii (nu acaparare şi ocupare a lor, ci stabilirea unei influenţe durabile în acestea, potrivit principiilor democraţiei), vor fi înghiţite de împăratul de la miazănoapte iar mentalitatea politică va fi adusă pe aceeaşi linie cu viziunea acestuia. Aşadar, suntem spectatorii celei mai mari reconfigurări din istoria omenirii. După cum împăratul Nebucadneţar, prin caii, călăreţii şi corăbiile sale a cucerit un teritoriu vast - multe ţări ce ulterior au devenit Imperiul Babilonian, tot astfel face şi împăratul de la miazănoapte de astăzi. Fie prin sancţiuni severe de natură economică sau financiară, fie prin război, el va ieşi învingător. Ceea ce vreau să spun este că influenţa principiilor democratice va fi vădită la nivel de politică şi de comportament în relaţiile externe ale tuturor ţărilor care formau imaginea împăratului de la miazăzi. Aşadar, este de aşteptat ca Rusia să schimbe macazul. O dată răpusă, China şi India nu mai au nici o putere de influenţă asupra altor ţări, dacă au avut vreodată. (Nu uităm că prin împăratul de la miazăzi, astăzi, noi trebuie să înţelegem tot ce înseamnă comunism, islam şi orice curent sau tendinţă politică împotrivitoare principiilor democraţiei sau capitalismului).

Profeţia biblică luată în discuţie nu minte şi se împlineşte şi se va împlini la literă. Ceea ce vedem astăzi este doar împlinirea parţială a acestei profeţii. Împlinirea ei deplină şi ultimă are loc numai atunci când Statele Unite ale Americii sau protestantismul american devine icoana papalităţii, a fiarei de odinioară, a acelei papalităţi care primise o rană de moarte de la împăratul de la miazăzi. Ceea ce se întâmplă sub ochii noştri astăzi nu este decât o pregătire a terenului pentru formarea icoanei fiarei, a papalităţii, mai întâi pe teritoriul american, şi apoi în întreaga lume. Din acest motiv, prinţul întunericului are nevoie să aducă sub influenţa Statelor Unite şi aliaţilor săi toate ţările de pe glob. 

Când se va forma icoana fiarei, nu vom mai putea vorbi niciodată de împăratul de la miazăzi, căci nu mai există decât în forma chipului şi asemănării împăratului de la miazănoapte. Este sigur că rezistenţa Rusiei şi aversiunea ei faţă de Statele Unite şi a NATO va fi frântă. Nu va obţine absolut nimic din acest război, în afara distrugerii influenţei sale la nivel global ca aşa-numită putere, poate doar nucleară. Am să aduc altă dovadă din Cuvântul lui Dumnezeu că aşa vor sta lucrurile. Economia lumii nu poate fi dirijată niciodată de împăratul de la miazăzi fiindcă nu are putere. Chiar dacă ar intra într-un colaps acest împărat, economia lumii se va descurca şi fără el. Însă, fără Statele Unite, economia lumii ajunge pe butuci. Am văzut ce se poate întâmpla când doar una dintre băncile de referinţă americane a intrat în colaps în 2008. Ştim criza financiară pe care lumea a trebuit să o traverseze la vremea aceea, unda sa de şoc durând câţiva ani.

Că economia lumii este puterea pe care împăratul de la miazănoapte o deţine şi prin care există este declarat limpede în Apocalipsa 18. "Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!" Apocalipsa 18,7. Avem scris că "împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei!", Apocalipsa 18,3. Chiar dacă sub simbolul Babilonului, aici în această profeţie, noi trebuie să vedem papalitatea, totuşi comerţul mondial se află în mâinile celor ce sunt "negustorii pământului". Icoana fiarei este alcătuită din principalele biserici protestante din Statele Unite şi puterea ei politică. Această unire este practic imaginea papalităţii medievale, nu din prezent, atunci când ea nu avea rana de moarte şi trăia pe picior mare de pe urma nelegiuirilor pe care le săvârşea în toate domeniile, mai ales în cel religios şi în cel economic. 

Se poate observa limpede că nu există nici o notă discordantă între împăraţii pământului, conducătorii politici ai ţărilor pământului, şi comercianţi, finanţişti sau altfel spus negustorii pământului. Toţi par a fi una în ticăloşiile lor. Economia este puterea Babilonului spiritual; puterea banilor şi a oamenilor reprezintă fluviul pe care şade ea, nimeni altul decât Eufratul spiritual. Aşa că toţi trebuie să joace după cum le cântă icoana fiarei şi papalitatea - împăratul de la miazănoapte. Deci, profeţia biblică nu ne vorbeşte nimic în Apocalipsa 18 despre ceva ce ar putea fi împăratul de la miazăzi, şi asta pentru că el a fost "înecat", ca să folosesc expresia din Daniel 11,40. Nu va exista decât împăratul de la miazănoapte, căci stă scris: "Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului (mama ateismului) nu va scăpa. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului (împăratul de la miazăzi). Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el". Daniel 11,42.43. Aici, Egiptul trebuie luat în înţeles spiritual; nu face referire nicidecum la Egiptul de astăzi, întrucât este o ţară nesemnificativă pe harta lumii. Ţinem minte că tot ce are loc după destrămarea marilor imperii mondiale, puterile care ajung să se asemene cu ele în spirit, procedee şi caracter devin imaginea acestora, şi deci vor fi numite în profeţie împăratul de la miazăzi - Egiptul spiritual sau ateismul francez, şi împăratul de la miazănoapte - Babilonul spiritual sau protestantismul american (democraţia) şi aliaţii săi, în primă fază, şi mai apoi icoana fiarei, a papalităţii, şi papalitatea în împlinirea deplină a profeţiei pe care am abordat-o. 

Trebuie să mai înţelegem că armele nucleare nu sunt de folos în menţinerea sau păstrarea unui regim nedemocratic ori democratic. Ceea ce contează este să ai frâiele economiei mondiale, să ştii să dirijezi cum vrei, cu ajutorul lor, comportamentul unui regim ori să-l elimini. Acesta din urmă, adică regimul, nefiind în stare să se mai finanţeze sau să finanţeze, nemaifiind parte la economia mondială, va sucomba. Şi, în acest fel, puterea şi influenţa pe care le avea sunt distruse. Împăratul de la miazănoapte nu va mai avea rivali de teapa celui de la miazăzi; în schimb, se va trezi cu un rival ce-i va demasca toată şiretenia şi toate mârşăviile care l-au făcut să devină o fiară, chiar o icoană a papalităţii medievale, iar acest rival este adevărata biserică a lui Hristos, simbolizată în profeţie drept "ţara cea minunată". Daniel 11,41. Este de aşteptat, aşadar, ca America protestantă de azi, aşa cum o ştim cu toţi, să devină în viitorul imediat o "fiară" care va vorbi "ca un balaur" şi, mai mult, o icoană, o imagine în oglindă a papalităţii de odinioară, care o "să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei". Apocalipsa 13,11.15.

Nu înainte de încheiere, aş dori să subliniez un fapt care poate fi foarte uşor recunoscut. Pornesc de la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Rusia, ca agresor, a devenit un paria la nivel internaţional, şi ce este mai interesant îl constituie faptul că suferinţa Ucrainei a făcut să iasă în evidenţă, în afara simpatiei sau chiar a empatiei faţă de ucrainenii oropsiţi de ruşi, o oareşice armonie între ţările Uniunii Europene, Statele Unite, Japonia, etc. Ştim că există disensiuni la nivel european, sau între Europa şi America, dar atunci când apare o ameninţare, numaidecât se vede o înţelegere, se face un front comun între cei ce nu par a fi uniţi. Dacă nu ar exista ameninţarea, atunci disensiunile, neînţelegerile dintre toate statele Uniunii Europene, ca să le iau pe ele ca exemplu, vor continua din cauza politicilor lor şi a viziunilor diferite pe care le au asupra agendei de lucru. Acţiunea Rusiei de a cotropi Ucraina a scos la iveală frontul comun pe care-l pot face ţările ce sunt caracterizate de spiritul împăratului de la miazănoapte. În rest, fără ameninţare, ele nu sunt unite. De aceea sunt scrise cuvintele din debutul studiului nostru, cum că "Noi nu trebuie şi nici nu putem să aşteptăm unire între naţiunile pământului". 

În timpul lui Hristos, ca să iau alt exemplu, partidele aflate la putere în Israel, saducheii, partida preoţilor, şi fariseii, partida învăţătorilor lui Israel, a rabinilor, se aflau permanent în ceartă. Însă, atunci când a apărut ameninţarea, Isus din Nazaret, au coalizat, şi-au unit interesele egoiste în eliminarea şi distrugerea ameninţării. Ceea ce i-a legat temporar, a fost existenţa unei ameninţări serioase, ceea ce înseamnă că această politică a lor nu a fost făcută pe baze sănătoase, pe baza unor principii corecte de gândire şi de dreptate şi cinste. Ne aducem aminte şi de imaginea fierului amestecat cu lutul, care priveşte vremurile noastre, din Daniel 2. Cu toate că sunt îmbinate, aceste două elemente nu se pot uni deoarece nu există liantul, adică Evanghelia. Tot astfel, în interiorul împăratului de la miazănoapte vor exista permanent disensiuni, dar când apare ameninţarea puterile ce-l compun vor face front comun pentru eliminarea ei. 

Unde nu este prezentă Evanghelia, niciodată nu va exista unire şi pace, fiindcă Evanghelia face prieteni pe toţi oamenii, unul cu altul, indiferent de rasă, culoare, educaţie ş.a.m.d. şi, de asemenea, pe fiecare cu Dumnezeu. Evanghelia lui Hristos, primită în inimă, are putere să facă din oameni fiii Cerului, iar în acest caz noi nu am mai fi vorbit niciodată de marile imperii mondiale şi despre împăraţii de la miazăzi şi miazănoapte. 

Apropo, războiul iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei va aduce cu sine nimicirea împăratului de la miazăzi per ansamblu, şi asta fiindcă Rusia era singura putere care mai ţinea în viaţă acest mastodont prin influenţa pe care o avea asupra celorlalte ţări care îi duceau trena. Puterea îi va fi risipită, iar celelalte ţări ajutate şi aflate sub sfera influenţei Rusiei se vor teme să nu treacă prin experienţa acesteia din urmă, referitor la sancţiunile de ordin economic şi financiar. 

Cuvântul lui Dumnezeu este certitudine în ce priveşte tâlcuirea acestei părţi a profeţiei care vizează timpul de faţă. Lucrurile întocmai aşa se vor întâmpla după cum declară răspicat şi limpede profeţia, şi anume că împăratul de la miazăzi şi influenţa lui asupra altor ţări care îi ţineau trena vor fi doborâţi întocmai după cum a fost doborâtă papalitatea, când ateismul francez a "împuns-o", conform profeţiei. Observăm că ea n-a-ncetat să mai existe, ci i-a fost frântă definitiv puterea şi influenţa asupra Europei. Pasul următor, într-un răstimp foarte scurt, va fi că împăratul nordului, America protestantă, care se transformă în icoana papalităţii, trebuie să intre şi în "ţara cea minunată", rezultatul fiind acela că "zeci de mii vor cădea". Această mulţime de credincioşi sunt toate fecioarele nechibzuite caracterizate de spiritul laodicean, pe care îl confundă în mod grav cu Evanghelia lui Isus Hristos. Va fi o calamitate asemănătoare ca groază, ca cea pe care au trăit-o iudeii la distrugerea Ierusalimului.