"Fierul amestecat cu lutul"

Partea statuii alcătuită din fier amestecat cu lut ar trebui să trezească cel mai adânc interes studentului serios al Scripturilor. A sosit timpul să ne dedicăm unui efort serios spre a înţelege profeţia biblică, întrucât sub ochii noştri se vor perinda toate evenimentele despre care face vorbire partea profeţiei referitoare la acest amestec dubios al fierului şi lutului. După cum am subliniat deja, acest amestec fier-lut nu are ca scop să scoată în evidenţă perioada de după căderea bisericii apostolice sau Evul Mediu, ci, după cum voi dovedi, ca parte însemnată a acelui vis profetic, ne vorbeşte tocmai despre timpul prezent, timpul în care trăim astăzi. 

Fiindcă visul este dat celui mai puternic monarh al lumii acelor vremuri, un păgân, nu un credincios copil al lui Dumnezeu, şi fiindcă preocuparea principală a monarhului era să construiască un imperiu milenar, chiar veşnic, cu sprijinul unei puteri politice despre care credea cu nu are cum să treacă vreodată, Dumnezeu ţine cont de acest ideal al împăratului şi-i prezintă printr-un vis "ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă" Daniel 2,28. Din acest motiv, Dumnezeu îi prezintă marelui împărat istoria lumii din punct de vedere politic, nu religios. Îi arată ce va ajunge până la urmă puterea şi măreţia omenească, cum se deteriorează de la aur la fier tocmai pentru că Dumnezeu este exclus din sistemul de guvernare omenesc. 

În acel vis, toate metalele din care era alcătuită statuia sunt simboluri prin care ni se descoperă puterea politică, acea putere de guvernare prin care au fost conduse imperiile, fără prezenţa şi sfatul lui Dumnezeu. Putem observa că nu există nici un simbol în toată profeţia respectivă prin care să fie înfăţişată biserica lui Dumnezeu plină de lumină sau persecutată la un moment dat. Reţinem, deci, că întregul vis profetic a fost menit de Dumnezeu să îi descopere lui Nebucadneţar viitorul politic al omenirii, şi nu istoria bisericii lui Dumnezeu oropsită de aceste puteri politice. În schimb, această istorie a bisericii lui Hristos este zugrăvită în toate celelalte profeţii cuprinse în cartea lui Daniel, cap. 7, 8, 9, 11, 12 şi în toată cartea Apocalipsei. 

Visul lui Nebucadneţar este baza profetică pentru restul profeţiilor biblice, iar apogeul tuturor reprezentărilor profetice este atins prin descoperirea pe care Gabriel ne-o oferă în Apocalipsa 17. Toate profeţiile ulterioare celei din Daniel 2, ne prezintă toate aceste puteri politice însă puse în relaţie cu biserica lui Dumnezeu, fie că este vorba despre biserica iudaică, biserica apostolică, biserica de pe eşafod, aşa cum s-a aflat ea în perioada Evului Mediu, ori biserica din zilele din urmă, din timpul de faţă. Astfel, profeţia în care ne este înfăţişată această statuie este dezvoltată cu foarte multe amănunte în toate profeţiile ulterioare din cărţile lui Daniel şi Ioan, iar puterile descoperite în ea sunt puse în legătură directă cu biserica lui Hristos. 

Putem conchide, deci, în sensul celor arătate mai sus, că dacă Daniel 2 constituie baza profetică a Bibliei, atunci fără doar şi poate Apocalipsa 17 reprezintă apogeul Spiritului profeţiei şi totodată sfârşitul explicării acestei profeţii referitoare la aceste puteri politice, mai cu seamă a părţii referitoare la fier şi lut aşa după cum vom vedea. De ce a căutat Dumnezeu să îi prezinte împăratului doar principalele puteri ale lumii şi singura putere politico-religioasă a timpurilor moderne reprezentată prin amestecul între fier şi lut? Pentru ca noi să fim făcuţi să înţelegem care avea să fie efectul guvernării omeneşti, a politicii omeneşti asupra lumii. După cum omul este trecător, tot astfel puterea pe care şi-o arogă va fi trecătoare. 

Perioada care începe cu căderea bisericii apostolice este trecută cu vederea în acest vis datorită faptului că puterea care avea să domine Europa timp de 1260 de ani a fost una strict religioasă, care ce-i drept a cooptat în sânul ei puterea politică de guvernare pentru a-şi supune propriii enoriaşi, imperiile şi statele timpului, oameni de stat şi chiar de rând fără pretenţii religioase. Ea a fost biserica lipsită de puterea Evangheliei şi de prezenţa Duhului Sfânt, şi vorbim desigur despre puterea papală. Papalitatea este rezultatul unirii dintre învăţăturile, obiceiurile şi ritualurile idolatre, păgâne şi învăţăturile curate ale Evangheliei.

Care este acel lucru arătat în visul lui Nebucadneţar ce ne ajută să înţelegem că timpul când fierul este amestecat cu lutul se referă strict la perioada modernă sau mai bine zis la vremea sfârşitului? Acel lucru este piatra care se desprinde fără ajutorul vreunei mâini şi loveşte statuia exact în zona labelor picioarelor şi a degetelor acestora, care parte erau de lut şi parte de fier. Să citim: "Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul... Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul." Daniel 2,34.35.44.45.

Această piatră este simbolul lui Hristos şi al împărăţiei veşnice de lumină care va umple tot pământul refăcut. Dar, prin această piatră este reprezentată şi a doua venire a lui Isus, întrucât toată istoria păcatului şi existenţa omenirii se va încheia exact în vremea când fierul este amestecat cu lutul. Şi de vreme ce piatra face referire la a doua venire a lui Isus, atunci este lesne să înţelegem că fierul amestecat cu lutul, adică partea care priveşte stabilitatea statuii şi o face să stea în picioare, are de-a face cu timpul din imediata apropiere a venirii Mântuitorului a doua oară. Aşadar, piatra care loveşte statuia ne descoperă timpul când trebuie să aibă loc încercarea de a amesteca fierul cu lutul. Aceste elemente profetice se însoţesc şi definesc timpul amândurora. Nu rupem amestecul fierului şi lutului de piatră în încercarea de a-l plasa în istoria trecutului, iar apoi când vine timpul prielnic, corespunzător pentru piatră, aceasta să lovească în acel amestec distrugând întreaga statuie. 

În acest sens, avem scris limpede: "Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic." Daniel 2,44. Noi trebuie să privim această profeţie ca un tot unitar, în ansamblul ei, fiindcă aşa ne indică cuvintele de mai sus. Adevărul este că Dumnezeu nu-şi instaurează împărăţia luminii pe acest pământ în timp ce cele patru mari imperii ar mai stăpâni pământul nostru, întrucât ştim că ele deja au pierit. Şi totuşi profeţia ne spune că în vremea acestor împăraţi va fi ridicată împărăţia Lui. Este aşa întrucât amestecul dintre fier şi lut va descoperi spiritul tuturor acestor împăraţi sau spiritul şi puterea de stăpânire a celor patru mari imperii! 

Modelul de guvernare prin forţă va fi caracteristica predominantă a amestecului de fier şi lut, întrucât acest amestec este întruchiparea puterii politice de guvernare pe care o regăsim în cele patru imperii mondiale demult apuse. Trebuie să avem un ochi fin şi să observăm cu ajutorul Duhului harului că labele picioarelor au laolaltă nu mai puţin de zece degete. Practic aceştia sunt împăraţii în timpul când împărăţia lui Dumnezeu va fi instaurată pe acest pământ. Prin urmare, prin expresia "în vremea acestor împăraţi" Inspiraţia divină ne indică în mod evident "degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier". Daniel 2,44.41. Iar aceste degete formează laolaltă cu labele de care aparţin "împărăţia aceasta". Daniel 2,41. Orice împărăţie are un împărat, şi fiindcă aici vorbim despre zece degete, atunci este limpede că vorbim despre zece împăraţi. 

Înainte de a desluşi misterul celor zece degete, pe care le reîntâlnim în altă profeţie ce este musai să o luăm în discuţie, fiindcă priveşte exact timpul amestecului dintre fier şi lut, este bine să lăsam ca Duhul Sfânt să ne ofere interpretarea corectă a plasării în timp a amestecului ciudat de fier şi lut, precum şi ce înseamnă în realitate. 

     "Noi am ajuns la un timp când lucrarea sacră a lui Dumnezeu este reprezentată prin picioarele chipului în care fierul este amestecat cu lutul." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 4, pag. 1168, par. 8.

Duhul Sfânt ne spune că a sosit timpul pentru împlinirea profeţiei referitoare la amestecul fier-lut. Nu ne spune că s-ar mai fi întâmplat în trecut acest amestec şi că acum a sosit timpul a doua oară să se împlinească. Cuvintele încep într-o manieră precisă, demnă doar de mintea lui Dumnezeu. Să luăm aminte: "Noi am ajuns la un timp..." Adică, exact acesta este timpul care are în vedere amestecul fierului şi lutului. Cuvintele "am ajuns" spun totul în acest sens. Dacă am ajuns la o asemenea vreme înseamnă pe drept că nu a mai fost un asemenea timp, că pe acolo nu a mai trecut nimeni înainte să sosească acest timp. "Noi am ajuns la un timp...", adică acum a venit acea vreme care ne vorbea despre amestecul fierului şi lutului. Apropo, această declaraţie a fost scrisă în anul 1899. Vremea sfârşitului, (vezi Daniel 12,4), este acea porţiune a timpului în care trebuie vestită întreita solie îngerească din Apocalipsa 14. Este vremea când mulţi vor citi cartea lui Daniel şi cunoştinţa profetică va creşte cu ajutor divin. 

Ei bine, înţelegerea părţii profeţiei referitoare la acest amestec bizar face parte din solia îngerului al treilea, şi cum vestirea ei a început la jumătatea secolului al nouăsprezecelea, înseamnă că lumina dată de Dumnezeu referitoare la adevăratul înţeles al amestecului fierului şi lutului este cuprinsă doar în această solie extraordinară. Această solie este vestirea cu privire la a doua venire a lui Isus, adică a nimănui altcuiva decât a pietrei simbolice din visul lui Nebucadneţar, ce trebuie să lovească statuia la picioare, acolo unde se află acest amestec. De aceea, piatra şi amestecul de fier şi lut au o legătură extraordinară fiindcă trebuie plasate în perioada de timp care trebuie să aibă legătură cu sfârşitul lumii şi cu tot ce implică puterea politică omenească ori altfel spus cu principiul sabiei. 

O dată lămuriţi cu faptul că amestecul de fier şi lut indică un timp din imediata venire a lui Hristos, că indică chiar generaţia de oameni care vor izbuti să realizeze o confederaţie mondială fără precedent ce va aduce ruina şi nimicirea finală a pământului, ar fi util să ne concentrăm puţin atenţia asupra lutului. El este singurul material din visul lui Nebucadneţar străin de celelalte componente din care este făurit chipul sau statuia, adică metale. În tot acest tablou impresionant el este practic ca un intrus care invadează tărâmul metalelor. Mai mult, el este singurul element care reprezintă tot ce înseamnă slăbiciunea statuii! De fapt, ceea ce aduce dezastrul statuii este compoziţia dintre fier şi lut. Toate metalele sunt prin structura lor chimică tari şi foarte tari, în speţă fierul. Dar lutul este cât se poate de moale fiind cu totul lipsit de rezistenţă. 

Acum, dacă prin metalele respectiv Dumnezeu a simbolizat puterea politică, modul de guvernare omenesc asupra pământului, prin lut nu putea să simbolizeze decât o putere lipsită de autoritatea de guvernare prin sabie, dar care jinduieşte după ea, căci tocmai aceasta ne descoperă de fapt amestecul fierului cu lutul. De aceea, în mod previzibil lutul este simbolul bisericii apostaziate, cea care caută să acapareze puterea statului în promulgarea edictelor ei devastatoare pentru umanitate. Şi astfel, amestecul fierului cu lutul reprezintă încercarea de unire dintre statul politic şi biserica apostaziată în dorinţa de a stăpâni conştiinţele oamenilor. Să luăm aminte la cuvintele Duhului Sfânt:

     "Amestecul puterii (guvernării) bisericii şi a puterii (guvernării) statului este reprezentat prin fier şi lut. Această uniune (acord, înţelegere) slăbeşte toată puterea bisericilor. Această învestire a bisericii cu puterea statului va aduce rezultate înfiorătoare." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 4, pag. 1168, par. 4.

Deci, potrivit cuvintelor de mai sus, este de aşteptat ca în viitorul extrem de apropiat, mai apropiat ca niciodată, să asistăm pe viu la o alianţă între bisericile protestante corupte şi apostaziate şi puterea statului. Acest amestec al fierului şi lutului va avea loc mai întâi pe teritoriul Statelor Unite. Ultima parte a războiului multimilenar Armaghedon va începe în ţara care a devenit bastionul protestanţilor. Conchidem, deci, că aşa a dorit Dumnezeu să surprindă acordul sau chiar căsătoria dintre protestantismul apostaziat şi puterea politică nemaipomenită prin influenţa ei a Statelor Unite, printr-un amestec ciudat între un metal deosebit de rezistent - fierul, şi un material extraordinar de moale şi lipsit de rezistenţă - biserica apostaziată. 

Ei bine, dacă ducem mai departe acest gând şi ţinând seama de alte profeţii biblice în legătură cu subiectul discutat, care sunt o dezvoltare a visului lui Nebucadneţar, atunci trebuie să spunem că amestecul fierului cu lutul nu este altceva decât icoana fiarei sau icoana papalităţii! Din acest motiv am subliniat în studiul anterior că nu este nici o greşeală să atribuim papalităţii din Evul Mediu, în sens restrâns desigur, amestecul fier-lut, deoarece chiar aşa este. Papalitatea reprezintă un tablou exact pentru reuşita din viitor a lui Satana în ce priveşte crearea celei mai mari şi întinse la nivel global uniuni sau înţelegeri între puterea statului, în acest caz puterea politică, şi puterea bisericilor apostaziate de la legea lui Dumnezeu, o putere lipsită de autoritatea lui Dumnezeu şi de prezenţa Duhului Sfânt care să o susţină.

Amestecul fierului cu lutul este surprins de Inspiraţia divină, cu ajutorul îngerului Gabriel - Moise cel slăvit - în Apocalipsa 17 printr-o fiară care are şapte capete şi zece coarne. Amândouă tablourile fac referire la unul şi acelaşi lucru, şi anume unirea bisericilor cu statul plin de corupţia politică. Pe scurt, ca să înţelegem bine şi fără greşeală simbolurile acestei profeţii ce încheie practic visul lui Nebucadneţar prin cea mai amplă descoperire a ceea ce înseamnă amestecul ciudat dintre fier şi lut, cele şapte capete menţionate sunt principalele şapte puteri politice care s-au perindat în lume, iar acestea sunt: Egiptul politeist şi idolatru, (idolatria acestuia nu a fost egalată niciodată de către nici o altă putere politică mondială) Babilonul, Medo-Persia, Grecia antică, Roma păgână, Roma papală (trebuie considerată putere politico-religioasă) şi puterea ateistă franceză care avea să formeze modul de gândire european şi al lumii în general şi din care a rezultat comunismul cu toată suita sa de urmări nefaste asupra Europei de Est şi a Asiei. (Apocalipsa 11 este un capitol dedicat ivirii ateismului francez). Cele şapte capete sunt împărăţii deoarece Gabriel explică prin alte două simboluri că de fapt acestea sunt şapte munţi sau şapte împăraţi. Un împărat sau un munte sunt definite în profeţie ca însemnând împărăţie şi, deci, ele sunt un simbol potrivit pentru o împărăţie sau pentru o putere politică. "Aici este mintea plină de înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme." Apocalipsa 17,9.10.

Cele zece coarne, care întregesc practic chipul acestei fiare înspăimântătoare, o fac să apară şi să existe pentru puţină vreme, devenind fiara a opta. Asta vrea să însemne că ea deţine cumulul întregii puteri politice de guvernare ce a caracterizat toate cele şapte puteri de dinaintea ei, la care se adaugă lutul, care în Apocalipsa 17 apare sub un alt simbol, şi anume cele zece coarne. Această fiară reprezintă încercarea lui Satana, prin unirea puterii statului şi a bisericilor corupte, de a stăpâni lumea prin alungarea definitivă, prin constrângere, prin legi de fier, pe Dumnezeul creator din conştiinţa umanităţii! Despre cele zece coarne se spune că sunt zece împăraţi, care este exact numărul degetelor de la labele statuii din visul lui Nebucadneţar. Trebuie să observăm că doar labele împreună cu degetele sunt amestec de fier şi lut. Ceea ce înseamnă că ele formează un tot, ca să zicem aşa, după cum fiara din Apocalipsa 17 este la rândul ei un amestec între şapte capete, simbolul puterilor politice împărăteşti, dintre care patru sunt înfăţişate în visul din Daniel 2 prin aur, argint, aramă şi fier, şi cele zece coarne, simbolul cel mai potrivit pentru bisericile protestante apostaziate. 

Despre cele zece coarne se spune că sunt zece împăraţi, "care nu au primit încă împărăţia", Apocalipsa 17,12; adică nu deţin puterea politică. Trebuie să observăm, de asemenea, că aceste zece coarne nu au cununi împărăteşti pe cap, adică Dumnezeu ne transmite că nu sunt puteri politice, ci puteri religioase! (Cununa sau coroana împărătească face referire totdeauna doar la o putere politică, niciodată la una religioasă, întrucât Dumnezeu a permis ca puterea politică să fie administrată doar de către cezar). Reţinem, aşadar, că fiara simbolizată şi prin ape, care înseamnă "noroade, gloate, neamuri şi limbi", Apocalipsa 17,15, adică statele şi naţiunile pământului, reprezintă puterea politică a lumii din generaţia prezentă, cele zece coarne, sunt un simbol perfect pentru principalele biserici protestante apostaziate de pe tărâmul american; şi în acest fel putem regăsi amestecul fierului cu lutul în altă formă deosebit de interesantă şi edificatoare pentru studentul sârguincios al profeţiilor biblice. 

De unde ştim că cele zece coarne reprezintă strict protestantismul american? Ştim aceasta din Apocalipsa 13. Aici, protestantismul american ne este înfăţişat sub forma unei a doua fiare care "făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată". Apocalipsa 13,12. Această fiară a doua devine chipul şi asemănarea celei dintâi prezentate înaintea ei în chiar acelaşi capitol, care este papalitatea, prin alianţa dintre bisericile protestante americane şi statul politic american. Acest amestec formează în sine icoana fiarei sau icoana papalităţii. Este acelaşi amestec dintre fier şi lut, doar că este surprins într-un fel dezvoltat, în sensul descoperirii puterilor care sunt amestecate: puterea politică autoritară americană şi principalele biserici protestante din Statele Unite. "Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia." Apocalipsa 13,14.

Prin femeia călare pe fiara înspăimântătoare din Apocalipsa 17, trebuie să înţelegem papalitatea deoarece Gabriel spune despre aceasta că arată ca fiind "îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus, Apocalipsa 17,6, făcând trimitere astfel la perioada de persecuţie a papalităţii în Evul Întunecat. Aici simbolistica ne ajută să pricepem că atât fiara călărită de ea, cât şi femeia desfrânată au aceeaşi culoare - stacojiul, ceea ce înseamnă că au acelaşi gând. Apocalipsa 17 întregeşte fără doar şi poate Apocalipsa 13. Atât fiara, cât şi femeia sunt un tot, devin aproape una, după cum fierul amestecat cu lutul par a fi un singur element. Fiara cu cele şapte capete şi zece coarne este icoana femeii (papalităţii) care o călăreşte, întrucât ambele au aceeaşi culoare şi aceeaşi ţintă. Amestecul fierului cu lutul, sau altfel spus icoana fiarei, a papalităţii, este văzut limpede când citim următoarele cuvinte deosebite ale profeţiei: "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor". Apocalipsa 17,13. Adică, toţi cei zece împăraţi, simbolul protestantismului apostat, au acelaşi gând, şi dau fiarei, simbolul puterii politice a statului, puterea şi stăpânirea lor. Altfel spus, se pun la dispoziţia statului cu tot ce deţin, câştigând astfel pe de-a-ntregul puterea statului de partea lor. La această alianţă nefastă se angajează şi papalitatea deoarece o invită protestanţii. Numai în modul acesta putem să înţelegem cum ajunge din nou papalitatea să diriguiască puterea statului şi să o folosească împotriva tuturor celor care nu se supun legilor şi edictelor lor. Aşa se face că Duhul Sfânt o surprinde călărind alianţa dintre stat şi protestantismul apostat. Numai în acest mod devine papalitatea "cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului", aceia care întruchipează fiara de fapt. Apocalipsa 17,18.

Aşadar, la această putere îndoită se adaugă puterea înfiorătoare în constrângere şi persecuţie a papalităţii. Stă scris: "Apoi am văzut ridicându-se din pământ (loc nepopulat, lipsit de prezenţa papalităţii) o altă fiară (Statele Unite ale Americii) care avea două coarne (cele două principii care stau la baza gândirii, constituţiei şi a societăţii americane, şi anume republicanismul şi protestantismul) ca ale unui miel (o apariţie pe scena istoriei molcomă şi sănătoasă, cu trăsături de blândeţe faţă de toţi cei oropsiţi care găseau adăpost pe un tărâm nou) şi vorbea ca un balaur (glasul lui Satana şi copia glasului persecuţiei caracteristic papalităţii medievale; vezi versetele 5, 6.). Ea (America protestantă: puterea statului şi bisericile protestante apostaziate de la legea lui Dumnezeu) lucra cu toată puterea fiarei dintâi (papalitatea) înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui (mai întâi locuitorii Statelor Unite şi apoi locuitorii celorlalte state ale lumii, fără excepţie, care copiază efectiv această alianţă dintre biserică şi stat) să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte (produsă prin lovitura ateismului francez) fusese vindecată." Apocalipsa 13, 11.12.

În urma tuturor celor descoperite de Duhul lui Dumnezeu, putem să înţelegem încrezători că amestecul fierului şi lutului este acelaşi lucru cu fiara cu cele şapte capete şi zece coarne, adică icoana papalităţii. Faptul că papalitatea simbolizată prin femeia stricată călăreşte fiara este pentru ca noi să înţelegem că ea aduce un aport substanţial prin experienţa ei vastă în persecuţie la consolidarea acestui amestec diabolic. Ceea ce Satana a început prin căderea bisericii apostolice, care a condus la formarea papalităţii sau a tainei fărădelegii, se va strădui să termine prin formarea unei copii fidele a acesteia în lumea modernă, în dorinţa lui supremă de a căpăta închinarea din partea tuturor locuitorilor lumii, dacă s-ar putea aşa ceva. Nu trebuie să uităm niciodată că "toţi au acelaşi gând... făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi." Apocalipsa 17,13; 13,12. Acesta este scopul pentru care statuia din visul lui Nebucadneţar este înfăţişată ca având labele dintr-un amestec de fier şi lut. Pentru că toate bisericile creştine ajung un locaş al dracilor, lipsindu-le puterea Evangheliei, (vezi Apocalipsa 18,1-4), care este iubirea în acţiune, şi fiindcă acestea se află sub directa influenţă şi stăpânire satanică, în vederea obţinerii închinării din partea tuturor oamenilor, indiferent ce cred aceştia, Satana trebuie să caute să aducă în sânul bisericii puterea statului pentru acest scop malefic. 

Prin urmare, amestecul fierului cu lutul (icoana fiarei din profeţie) este opera combinată a efortului demonilor şi oamenilor care se prind într-o alianţă mortală împotriva lui Isus Hristos, declanşând astfel războiul Armaghedon în ultima lui fază, şi care va aduce sfârşitul lumii şi al istoriei păcatului. "Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, îi vor birui." Apocalipsa 17,14.

De la aur la lut

Istoria omenirii reprezintă o carte deschisă pentru ochiul cercetător al studentului profeţiilor, şi am în vedere, desigur, o istorie corectă aşa cum este ea consemnată în Sfintele Scripturi. Întrucât Tatăl nostru ceresc a cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii noastre cerbicia poporului evreu precum şi eşecul de a împlini voia lui Dumnezeu pe pământ, pentru că a ştiut că nici biserica creştină nu va fi în stare să pună capăt manifestărilor păcatului în sânul ei, ne-a dezvăluit istoria umanităţii din timpul împăratului Nebucadneţar şi până la întemeierea definitivă a împărăţiei lui Dumnezeu pe un pământ refăcut, adus la starea lui de odinioară, înainte de a intra păcatul în lumea oamenilor. Printr-o singură imagine, aceea a unei statui, Dumnezeu ne oferă panorama istoriei lumii noastre, care a trebuit să se desfăşoare potrivit cu chipul sau statuia din visul lui Nebucadneţar, din pricina păcatului şi a neascultării de cuvintele lui Dumnezeu a celor aleşi.

Chipul din acel vis este alcătuit din mai multe metale, începând cu cel mai preţios, aurul, şi sfârşind cu fierul în amestec cu lut. Niciodată statuile făurite de iscusiţi meşteri sculptori nu sunt gândite a fi alcătuite din mai multe metale, cu atât mai mult din fier amestecat cu lut, o compoziţie stranie care nu are nici un fel de utilitate practică, cu atât mai mult dacă aceasta ar defini structura picioarelor (propriu-zis a labelor) şi a degetelor acestora - locul care conferă stabilitate oricărei statui. Cu toate acestea, Dumnezeu ne înfăţişează istoria noastră planetară din perspectivă divină, căci El nu gândeşte aşa cum gândim noi. 

Acel chip, acea statuie, cu toate că are înfăţişare de om, reprezintă cel mai fidel regresul sau degradarea omenirii de la aur la lut. Asta înseamnă că omenirea nu a evoluat în adevăratul sens al cuvântului, ci s-a degradat continuu în ce priveşte gloria dar şi din punct de vedere religios şi mai ales moral. Treapta cea mai de sus a strălucirii omeneşti a fost atinsă în timpul Imperiului Babilonian; nici un alt imperiu şi nici o altă ţară de pe glob nu au mai atins vreodată o aşa măreţie. Şi noi vorbim aici de lumea antică. Discrepanţa dintre aur şi lut este evidentă şi în acelaşi timp uluitoare. Lutul este practic ceva fără valoare, nu preţuieşte mare lucru şi nu se poate ridica niciodată la valoarea aurului. Nu are strălucire deloc şi este inferior din toate punctele de vedere.

     "Imaginea descoperită lui Nebucadneţar, în timp ce reprezintă deteriorarea împărăţiilor pământului în putere şi glorie, de asemenea reprezintă în mod potrivit deteriorarea religiei şi moralităţii popoarelor acestor împărăţii. Pe măsură ce naţiunile uită de Dumnezeu, în aceeaşi proporţie devin slabe din punct de vedere moral." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 4, pag. 1168, par. 4.

Ei bine, fierul în amestec cu lutul denotă lipsă de valoare şi o degradare a strălucirii lumii noastre până la treapta cea mai de jos posibilă. Acest amestec ciudat reprezintă prea bine lumea contemporană şi are de-a face cu timpul prezent. 

Cele patru metale care alcătuiesc statuia până la labele acesteia, adică aurul, argintul, arama şi fierul, sunt simboluri pentru cele patru mari imperii mondiale care s-au perindat pe scena lumii noastre exact în măsura în care biserica iudaică a dat dovadă de neascultare faţă de Dumnezeu, neîmplinind făgăduinţele Lui ca popor favorizat în cel mai înalt grad. Aceste imperii sunt: Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma păgână. Cu toate că imperiul cel vast roman a dăinuit cel mai mult în timp, se ştie că a fost şi cel mai decăzut moraliceşte. Prăbuşirea lui s-a datorat îndeobşte idolatriei excesive, a depravării şi deci a degradării morale din cale afară. Până la Imperiul Roman degradarea morală nu a atins cotele cele mai de jos. Acest imperiu este reprezentat în altă viziune profetică, de astă dată a profetului Ioan de pe insula Patmos, în forma unei fiare absolut dubioase, întocmai după cum chipul din visul lui Nebucadneţar iese din tiparele cunoscute de oameni, din sfera naturalului, a acelor legi după care se sculptează propriu-zis statuile. "Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu." Apocalipsa 13,2.

Prin această imagine, a unei fiare curioase, Dumnezeu ne descoperă de fapt cum Roma antică a asimilat tot ce aparţinea imperiilor anterioare, de dinaintea ei, întrucât leopardul este un simbol al Imperiului Macedonean, ursul, o reprezentare fidelă a Imperiului Medo-Persan, iar leul, o înfăţişare a opulentului Imperiu Babilonian. Aşa sunt reprezentate aceste imperii în altă parte a cărţii lui Daniel. Vezi Daniel 7,1-7.

Prin urmare, deteriorarea unui imperiu sau a unei naţiuni, ori a popoarelor lumii, vine atunci când acestea asimilează prin cucerire sau politică şi diplomaţie tot ce a fost rău, în plan religios şi moral, de la înaintaşii lor. Când în cultură şi în educaţie se copiază şi se însuşesc lucruri fără valoare, lucruri ce subliniază filozofia unei vieţi lipsite de credinţa în Dumnezeul cerului, în calitatea Lui de Creator şi Răscumpărător, atunci naţiunea care a făcut acest lucru se va degrada religios şi moral, îndepărtându-se şi mai mult de Dumnezeu. În acest caz, legile după care se guvernează vor fi pe măsura lipsei Divinităţii în mijlocul acelei societăţi.

Mesajul lui Dumnezeu prin visul lui Nebucadneţar, prin acea statuie deosebită ce iese din sfera naturalului, având în vederea amestecul metalelor din care părea că este făurită, este acela că, cu cât un imperiu sau o naţie se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât ajunge inferior sau inferioară pe scara valorilor religioase şi morale. Aşadar, se pierde nu numai măreţia şi puterea, ci şi principiile morale ce ar trebui să caracterizeze o societate sau un stat sănătos şi liber. 

Acum, dacă cele patru mari imperii mondiale au apus, dacă aurul, argintul, arama şi fierul sunt de domeniul trecutului, înseamnă că compoziţia de fier şi lut trebuie să caracterizeze lumea noastră modernă. Vom vedea că tocmai acesta este adevărul. Trebuie să ajungem să cunoaştem că nu suntem sus, în pofida tehnologiei şi a ştiinţei, a inventicii, a tuturor înlesnirilor care ne fac viaţa mai uşoară, ci pe scara valorii morale ne aflăm pe treapta cea mai de jos, ultima; că din punct de vedere religios, în pofida faptului că ne declarăm creştini sau credincioşi, suntem neloiali lui Dumnezeu, mult prea departe de Dumnezeu. Suntem pur şi simplu călcătorii legii Sale, idolatrii în adâncul inimii noastre, şi asta pentru că iubim mai mult lumea şi nu pe Dumnezeu. Într-o împrejurare, Mântuitorul a făcut cunoscut ucenicilor Săi, printr-o întrebare retorică, starea spirituală, deci religioasă, şi morală a generaţiei din urmă, adică a noastră, a tuturor celor care pretindem cu emfază că credem în Dumnezeu, că suntem creştini. "Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?" Luca 18,8.

Observăm că vorbeşte despre timpul revenirii Sale, ceea ce înseamnă că face referire la o generaţie de oameni care trăiesc în preajma celei de a doua veniri a Mântuitorului pe norii cerului. Rămâne adevărat atunci că fierul amestecat cu lutul simbolizează tocmai această generaţie de oameni, despre care Isus a lăsat să se înţeleagă în mod convingător că nu îl cunoaşte, fiindcă nu are credinţa mântuitoare. Este de-a dreptul uimitoare deteriorarea popoarelor, deci a oamenilor, în ce priveşte puterea morală, gloria şi credinţa în Dumnezeu! 

Apariţia celor patru mari imperii mondiale a fost doar o consecinţă firească a necredinţei poporului iudeu; iar fierul amestecat cu lutul trebuie să fie tot o consecinţă firească dar de astă dată a apostaziei bisericii creştine protestante de la Legea morală a lui Dumnezeu! Vedem deci cum istoria trecutului se repetă şi se confirmă în timpul nostru, din pricina apostaziei bisericii lui Dumnezeu. Niciodată nu s-ar fi ajuns la fier amestecat cu lut dacă biserica apostolică ar fi încheiat lucrarea lui Dumnezeu în biruinţă. Dar, pentru că a fost îngenuncheată de Satana, timpul venirii lui Isus s-a amânat cu două mii de ani, răstimp în care forţele satanice au pus bazele pentru cea mai nenorocită şi blestemată combinaţie posibilă - fier amestecat cu lut. 

Noi putem să vedem în această combinaţie malefică foarte bine formarea papalităţii, nimeni alta decât biserica apostolică plină de idolatrie şi necredinţă din cauza pierderii Evangheliei şi a Duhului Sfânt. Papalitatea este un amestec între puterea cezarilor, adică a puterii împărăteşti deţinute de imperiile timpului, şi puterea decăzută şi idolatră a unei biserici căreia îi mai rămăsese numele de biserică creştină. Acest amestec a făcută să se numească pe deasupra şi universală sau catolică. Cu toate acestea, partea statuii din visul lui Nebucadneţar, care înfăţişează fierul în amestec cu lutul din care sunt formate labele picioarelor şi degetele acestora, reprezintă simbolul perfect al lumii din timpul prezent, întrucât profeţia aceasta extraordinară a avut ca scop urmărit de Dumnezeu să scoată în evidenţă, în mod sumar, deci succint, doar acele puteri care au dus degradarea omului până la treapta cea mai de jos posibilă, loc unde lucrarea mântuirii să fie aproape cu neputinţă de realizat.

Cele patru mari imperii ale timpului lor au fost o adevărată calamitate pentru Israelul apostaziat. Filozofia existentă în interiorul acestora, mai cu seamă cea a Babilonului antic, unde cei mai mulţi evrei şi-au făcut reşedinţa lor permanentă, deci casa lor, a fost asimilată de către învăţaţii evrei devenind astfel înţelepciunea evreiască. Aceasta a stat la baza educării poporului iudeu în respingerea lui Mesia şi îndepărtarea lui de la toate privilegiile pe care Dumnezeu i le dăduse. Astfel, dacă scopul urmărit de către Satana a fost distrugerea naţiei evreieşti prin îndepărtarea lor de Dumnezeu, răpindu-le toate privilegiile spirituale, atunci, în acelaşi fel, putem spune că prin amestecul dintre fier şi lut scopul lui este acela de a aduce o mare amăgire şi distrugerea lumii noastre. Înseamnă că în cultura şi în sistemul de educaţie din prezent trebuie să se regăsească aceeaşi filozofie deşartă şi aceleaşi principii care conduc pe oameni departe de Dumnezeu. Altfel ce ar fi putut pune bazele pentru cea mai dubioasă şi totodată spectaculoasă combinaţie posibilă, aceea între fier şi lut? 

Amestecul dintre fier şi lut este o încercare şi un plan diabolic, drăcesc ce are în vedere supunerea lumii noastre, prin obţinerea închinării de către Satana. Călcarea în picioare a tuturor libertăţilor fundamentale, dintre care cele mai măreţe sunt libertatea conştiinţei şi libertatea sufletului în care locuieşte Hristos, va fi opera nimicitoare a fierului amestecat cu lutul. Papalitatea a fost experimentul reuşit al lui Satana în punerea bazelor pentru fier în amestec cu lutul! Ne aşteaptă, aşadar, ceva mai groaznic decât ceea ce au trăit cei din Evul Mediu. Cuvântul lui Dumnezeu nu are cum să mintă deoarece stă scris în această privinţă: "căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta." Daniel 12,1.

Doresc să accentuez un lucru deosebit de important în legătură cu profeţia referitoare la chipul înfăţişat în visul lui Nebucadneţar. Scopul lui Dumnezeu cu acest vis a fost acela de a descoperi principalele puteri împărăteşti ale lumii, principalele puteri politice care din cauza spiritului, filozofiei şi caracterului lor au lăsat în urma lor o puternică influenţă asupra lumii, dar mai ales asupra poporului lui Dumnezeu, îndeosebi poporul iudeu. Ele au fost mijloacele lui Satana pentru făurirea unei împărăţii în care să nu existe Dumnezeu şi, dacă s-ar fi putut, nici prezenţa fizică a bisericii Sale. Ele au apărut pe scena lumii noastre din cauza apostaziei poporului evreu. Influenţa lor a modelat societatea, cultura, educaţia şi, deci, modul de gândire al omului în aşa fel, încât Dumnezeu să nu-şi aibă locul Lui cuvenit în conştiinţa şi sufletele oamenilor. Principiul călăuzitor al acestor imperii a fost doar sabia, adică guvernarea şi rezolvarea tuturor problemelor pe calea sabiei. Unde este prezentă calea sabiei, niciodată nu putem vorbi despre prezenţa căii lui Dumnezeu, care este Evanghelia sau Isus Hristos. 

Dumnezeu a dorit să-i transmită în felul acesta, prin acel vis, lui Nebucadneţar, că toată puterea şi gloria lumii nu durează în timp, că nici un imperiu nu poate dăinui fără cunoaşterea lui Dumnezeu şi că El este acela care deţine controlul asupra tuturor evenimentelor care au loc pe acest pământ, indiferent ce alegeri fac oamenii. Toată puterea lumii va avea un final definitiv până la urmă, totul sfârşindu-se printr-o încercare eşuată şi perimată între fier şi lut. Doar atât a mai rămas din gloria şi puterea acestei lumii, pe care Satana a ţinut cu toată încăpăţânarea să o facă propria lui împărăţie. Aurul se va perima o dată cu trecerea timpului şi va ajunge doar fier amestecat cu lut.

Mai mult, Dumnezeu a urmărit de asemenea să-i înfăţişeze marelui împărat doar acele puteri politice, împărăteşti care au avut un cuvânt greu de spus în pregătirea lumii noastre pentru dezastrul final. Trebuie să observăm că visul este dat unui împărat idolatru care adora puterea de a guverna supuşii săi. De aceea, în visul său îi sunt prezentate cele patru mari imperii, de la Babilon până la Roma păgână, iar sub amestecul de fier şi lut o altă putere care trebuie să fie prezentă în mod deosebit în vremea sfârşitului, în apropierea revenirii lui Hristos. Dumnezeu nu a avut neapărat în vedere perioada Evului Mediu unde papalitatea a domnit ca un despot. Pur şi simplu sare peste această perioadă.

De ce trebuie să înţelegem în acest fel mesajul lui Dumnezeu? În primul rând, visul este dat unui monarh păgân, idolatru, care nu îl cunoştea pe Dumnezeu. Visul lui măreţ, ţelul lui suprem în viaţă au fost acelea de a face din Babilon o împărăţie nemuritoare. Vedem aceasta în porunca pe care ulterior a dat-o pentru făurirea unei statui în întregime de aur. Prin aceasta a arătat că nu este dispus să accepte realitatea pe care Creatorul cerului a avut bunăvoinţa de a i-o înfăţişa în vis. A ţinut morţiş, exercitându-şi toată autoritatea împărătească, de a-şi impune propria variantă a felului cum trebuie să arate viitorul pentru totdeauna. A cerut închinare, deci supunere necondiţionată, tuturor celor prezenţi pe câmpia Dura, a reprezentanţilor tuturor teritoriilor ocupate de Babilon. 

Interesul monarhului a fost partea politică, partea care viza puterea împărătească asupra lumii. El considera că această putere i-a fost dată pentru totdeauna de către zeii reprezentaţi prin chipurile cioplite înaintea cărora se închina. El nu îl cunoştea pe Dumnezeul cerului, ca atare nu era un credincios, un ucenic al lui Hristos. De aceea, visul trebuia să cuprindă acele puteri care vor urma în succesiune după Imperiul Babilonian, puteri ce aveau să conducă lumea exact prin aceeaşi metodă - sabia. Interesul lui Dumnezeu cu Nebucadneţar a fost să-l facă să înţeleagă ce se va alege de lume în plan politic, în ce priveşte autoritatea împărătească prin care se guvernează supuşii. Nu a căutat să-i înfăţişeze ce se va întâmpla cu biserica Sa pe pământ. Acest lucru îl face doar cu Daniel, cu ucenicul credincios al lui Dumnezeu, căruia îi înfăţişează în viziune nu numai puterile politice ale lumii, ci inclusiv manifestarea tainei fărădelegii în biserica Sa de-a lungul timpului, între căderea bisericii apostolice şi perioada laodiceană. 

Aşadar, în statuia din visul marelui împărat sunt cuprinse doar acele puteri politice ale căror glorie şi putere ajung până la nivelul de fier amestecat cu lut. Asta înseamnă că amestecul dintre fier şi lut vizează doar epoca modernă, lumea contemporană, sau lumea care are de-a face cu generaţia vremii sfârşitului. Când întinsa profeţie a celor două mii trei sute de zile profetice avea să fie dezlegată, puţin mai înainte de anul 1844, partea referitoare la acest amestec trebuia să iasă în evidenţă ca singura care a mai rămas să se împlinească. 

Nu este nici o greşeală dacă cineva asemuieşte cele zece degete ale labelor statuii cu cele zece regate în care a fost împărţit Imperiul Roman de Apus; de asemenea, nu este o problemă dacă vedem în amestecul fier-lut papalitatea, fiindcă până la urmă chiar aşa a fost în Evul Mediu. Ceea ce vreau să spun este că această magnifică profeţie are în vedere lucruri mult mai înalte, pe potriva minţii Celui preaînalt, fiindcă ea, profeţia, este Evanghelia despre istoria lumii noastre în plan politic prezentată în formă de vis unui monarh păgân. Voi dovedi cum Duhul Sfânt ne oferă adevărata interpretare a amestecului dintre fier şi lut. Nu va fi deloc interpretarea mea. Nu doresc să fiu original; nu mă interesează să aduc ceva nou în interpretarea profeţiei, ci am căutat şi caut să înţeleg felul de gândire al Duhului Sfânt peste tot în profeţia biblică. Mă interesează pur şi simplu să înţeleg Evanghelia în profeţie, dar numai din perspectivă divină. Extraordinara şi unica solie a îngerului al treilea conţine singura interpretare adevărată a tuturor profeţiilor biblice, mai cu seamă a acelora care îşi găsesc împlinirea în timpul prezent, chiar sub ochii noştri. 

Deci, papalitatea ca putere religioasă, ca biserică ce pretinde că este biserica lui Dumnezeu pe pământ, infailibilă ca şi capul ei - papa, nu este cuprinsă în acel vis. Ea este descoperită în toate celelalte profeţii biblice doar profeţilor lui Dumnezeu, nu păgânilor, care trebuiau făcuţi să înţeleagă cum se manifestă taina fărădelegii. Prin profeţii Săi credincioşi, Dumnezeu a căutat să-i ajute pe toţi cei credincioşi să priceapă ce se întâmplă până la urmă cu poporul Său, sau care va fi soarta bisericii sale, şi cum a fost asuprită în modul cel mai înfiorător de o putere care îşi aroga o autoritate asupra sufletelor lor, susţinând că a fost îmbrăcată cu această putere de Dumnezeu şi că acţionează doar în numele lui Dumnezeu. 

Nebucadneţar nu trebuia să înţeleagă cine va asupri cel mai rău poporul lui Dumnezeu pe pământ, sau care va fi soarta bisericii Sale, întrucât el nu avea astfel de preocupări. Singura lui preocupare, după cum am spus deja, era puterea lumească, stăpânirea lumii în mod permanent, căci el chiar credea că Babilonul nu va trece niciodată. Cuvintele profeţiei sunt cât se poate de elocvente în aceste sens. "Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!" Apocalipsa 18,7.

Babilonul din prezent clădeşte pe exact acelaşi principiu de viaţă, întrucât cuvintele de mai sus au de-a face cu Babilonul cel mare. Dar ele nu sunt decât ecoul de peste timp al Babilonului antic, care credea că este nemuritor. "Tu ziceai: >În veci voi fi împărăteasă!<, şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească." Isaia 47,7. 

Aşadar, Dumnezeu prezintă marelui monarh principalele împărăţii politice care au lăsat urme adânci în cultura, educaţia şi conştiinţa oamenilor, şi a căror influenţă nefastă s-a răsfrânt şi asupra bisericii lui Dumnezeu de-a lungul timpului, impregnând-o cu necredinţă, cu o lipsă de încredere în Dumnezeul cerului, ceea ce a condus în cele din urmă la apostazie. După Roma antică, în vis Dumnezeu sare direct la epoca modernă, întrucât ea va fi o repetare a istoriei trecutului. Rămâne ceva din fierul sau tăria Romei antice, care va fi amestecat cu lut, un simbol perfect al apostaziei bisericii creştine, în speţă al protestantismului apostaziat. Ca să iasă în evidenţă şi să existe, lutul are nevoie de ceva tare care să-l susţină. Iar spiritul rezultat în urma acestui amestec nelegiuit va fi spiritul acelor puteri pământeşti care au căutat să distrugă pe copiii lui Dumnezeu. Dar amestecul dintre fier şi lut va fi dezbătut în studiul următor.