Ispitirea lui Hristos în pustie

La botezul lui Hristos, o voce din cer s-a făcut auzită, zicând: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea".  Matei 3,17. Imediat după aceasta, Hristos a intrat în pustia ispitei și și-a început postul îndelungat, iar, în slăbiciunea Sa, Satana a venit la El și L-a ispitit.

De ce la începutul slujirii Sale publice, Hristos a fost condus în pustie pentru a fi ispitit? Duhul L-a condus către locul acela, iar El s-a dus, nu în numele Său, ci în numele nostru, să biruiască pentru noi. Nu a existat nicio constrângere. El a fost condus de Duhul, omenescul Său trebuind să fie pus la probă, ca unul care se angajase să stea în fruntea neamului omenesc căzut.

Hristos fusese și era și atunci în perfectă armonie cu Tatăl. El urma să fie încercat și pus la probă ca reprezentant al neamului omenesc. El a fost condus de Duhul în pustie spre a se întâlni cu dușmanul în luptă personală, ca să-l înfrângă pe acela care pretindea că este conducătorul împărățiilor lumii.

În timp ce se afla în pustie, Hristos a postit, dar El nu a simțit foamea. Angajat într-o rugăciune constantă către Tatăl Său în vederea pregătirii de a rezista adversarului, Hristos nu a simțit chinurile foamei. El și-a petrecut timpul rugându-se cu seriozitate, fiind ascuns în Dumnezeu. Era ca și cum se afla în prezența Tatălui Său. El căuta tărie în vederea întâlnirii cu dușmanul, pentru asigurarea că va primi har ca să aducă  la îndeplinire tot ceea ce El urma să facă pentru oameni. Gândul la războiul dinaintea Lui l-a făcut să uite orice altceva, iar sufletul Lui a fost hrănit cu pâinea vieții, la fel cum astăzi vor fi hrănite acele suflete ispitite care merg la Dumnezeu pentru ajutor. El s-a ospătat din adevărul pe care trebuia să-l dea oamenilor și care avea putere de a-i elibera de ispitele lui Satana. El a văzut sfărâmarea puterii lui Satana asupra celor căzuți și ispitiți. El s-a văzut pe Sine vindecând bolnavii, mângâindu-i pe cei fără speranță, înveselind pe cei deznădăjduiți și propovăduind Evanghelia celor săraci - făcând lucrarea pe care Dumnezeu i-a stabilit-o; și El nu și-a dat seama de vreun simțământ al foamei până nu s-au încheiat cele patruzeci de zile ale postului Său.

Viziunea a trecut și, apoi, cu o dorință puternică, natura umană a lui Hristos a cerut hrană. Acum a fost ocazia lui Satana de a trece la atac. El se hotărî să apară ca unul dintre îngerii de lumină care i se arătaseră lui Hristos în viziunea Sa.

Hristos se afla în pustie, fiarele sălbatice fiind singurii Săi tovarăși și tot ceea ce îl înconjoară tindea să-L facă să-și dea seama de omenescul Său. Deodată apare un înger în fața Lui, aparent unul dintre îngerii pe care i-a văzut nu demult, și i se adresează în cuvintele: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini". Matei 4,3.

"Dacă ești Fiul lui Dumnezeu." Iată insinuarea neîncrederii. Cuvintele îi răsună cu amărăciune în minte. În tonurile vocii sale este o expresie a neîncrederii totale. El a ridiculizat ideea cu privire la Hristos, Majestatea cerului, care a fost lăsat în pustie pentru a suferi de foame. Ar trata Dumnezeu în felul acesta pe propriul Său Fiu? L-ar lăsa El în pustie împreună cu fiarele sălbatice, fără mâncare, fără tovarăși, fără mângâiere? El insinuează că Dumnezeu nu a vrut niciodată ca Fiul Său să să afle într-o asemenea stare ca aceasta. "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu", spune el, "arată-ți puterea Ta, scutindu-te de această foame apăsătoare. Poruncește pietrei acesteia să se facă pâine."

Cuvintele din cer, "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea", răsunau încă în urechile lui Satana. Dar era hotărât să-l facă pe Hristos să nu creadă această mărturie. Cuvântul lui Dumnezeu era asigurarea lui Hristos în ce privește misiunea Sa divină. El venise să trăiască ca un om printre oameni și cuvântul era cel care a declarat legătura Sa cu cerul. Scopul lui Satana era să-l facă să se îndoiască de acest cuvânt. Dacă încrederea lui Hristos în Dumnezeu ar putea fi zdruncinată, atunci Satana știa că victoria din întregul conflict urma să fie a lui. El l-ar putea birui pe Iisus. El spera că sub forța descurajării și a foamei extreme, Hristos își va pierde credința în Tatăl Său și va face o minune în numele Său. Dacă ar fi făcut acest lucru, planul mântuirii ar fi fost distrus.

Și Hristos, Fiul lui Dumnezeu, răspunzând, a spus: "Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu". Hristos fusese avertizat să nu se certe cu Satana. Și, deși l-a recunoscut de la început, El nu a fost provocat să intre în controversă cu el. Întărit cu amintirea glasului din cer, El s-a odihnit în dragostea Tatălui Său. El nu avea să discute cu ispita.

Satana l-a ispitit pe primul Adam în Eden, iar Adam a discutat cu inamicul, oferindu-i astfel avantajul. Satana și-a exercitat puterea sa hipnotică asupra lui Adam și Evei, iar această putere s-a străduit să o exercite și asupra lui Hristos. Dar după ce cuvântul Scripturii a fost citat, Satana a știut că nu are nici o șansă de a triumfa.

Satana a venit la Hristos sperând să obțină victoria. El a crezut că are toate avantajele asupra Lui. Dar a fost învins prin blândețea și smerenia Mântuitorului și prin încrederea Sa în Cuvântul lui Dumnezeu. Blând și smerit, și aparent neputincios, Hristos era mai puternic decât omul puternic înarmat. O, cât s-a străduit Satana să-L facă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu! Dar toate eforturile sale nu au reușit să-l facă pe Hristos să se abată de la credința Sa.

Mântuitorul nostru putea primi revelația cerească fără să devină înfumurat. Să căutăm smerenia Lui. Vrăjmașul este subtil și foarte îndrăzneț, însă nu este invincibil. El este un om puternic înarmat, dar dacă ne ținem aproape de Căpitanul mântuirii noastre, folosind arma pe care El ne-a dat-o, vom fi victorioși. Satana este înarmat cu sofisme și declarații înșelătoare. Este o greșeală să-i cităm cuvintele și apoi să încercăm să le respingem. Acest lucru îi oferă întotdeauna un avantaj. Țineți-vă aproape de Hristos. Nu spuneți tot ce știți, gândindu-vă astfel să încurcați vrăjmașul. Permițându-vă să-l contraziceți, îi dați ocazia să vă deruteze prin raționamentul său subtil.

Nu putem fi biruiți atâta vreme cât punem întreaga noastră dependență asupra lui Dumnezeu și stăm fermi în puterea Lui. Când suntem ispitiți, trebuie să ne smerim. Trebuie să păstrăm pentru noi cuvintele de ceartă, de dispută cu care credem că am putea încurca vrășmașul. Ceea ce dorim să spunem ar putea fi perfect adevărat, dar Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să contrazică sugestiile lui Satana. Lăsați-le să ia poziție pe platforma adevărului etern și lăsați singura lor armă să fie cuvântul "Stă scris". Acest lucru îi va aduce mai multă confuzie decât orice acuzație pe care noi înșine am putea-o aduce împotriva sa. El a folosit cuvântul lui Dumnezeu frecvent la adunările cerești. Cuvintele lui Dumnezeu stau ferm pentru totdeauna. Nu pot fi schimbate.

Din experiența lui Hristos în pustia ispitirii, putem să învățăm  că nu există nicio biruință fără luptă. Amintiți-vă că această ispită a venit la Hristos imediat după ce cerurile au fost deschise și Duhul lui Dumnezeu, ca un porumbel de aur șlefuit, s-a așezat asupra Lui. În pustie, El ținuse o strânsă comuniune cu Dumnezeu. Apoi furtuna ispitei a căzut asupra Lui.

Nu este tot așa și cu noi? După ce Domnul ne-a acordat cele mai bogate binecuvântări, nu vin unele încercări dureroase pentru a ne întuneca sufletele și a ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu? Să ne amintim, în astfel de momente, că Hristos a fost ispitit în toate lucrurile, așa cum suntem ispitiți și noi, și că, prin puterea Lui, putem birui. Să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune și post.

După ce ne-a fost acordată o mare cinste, atunci este timpul să umblăm în umilință cu Dumnezeu. După ce Pavel fusese primit în al treilea cer, a fost lovit de o nenorocire. Domnul își pregătește poporul pentru ispită. Înaintea unei mari încercări, El le oferă o descoperire mai clară decât de obicei a prezenței, a compasiunii și iubirii Sale.

A dat mărturie Duhul Sfânt cu privire la înfierea noastră? Ni s-a dat o însărcinare pentru a face o lucrare specială? Și asta nu ne aduce aproape întotdeauna o zi de încercare? Dar ne este dată suficientă putere pentru încercare. Dumnezeu va răspunde cu siguranță la rugăciunile celor care lucrează cu smerenie și credință. Asigurarea binecuvântării lui Dumnezeu nu trebuie să ne înalțe în ochii noștri. Ci ar trebui să ne conducă la înălțarea lui Dumnezeu. Dacă vom păstra spiritualitatea credinței noastre și vom umbla smeriți cu Dumnezeu, vom fi înzestrați cu arma: "Stă scris". Prin Hristos vom fi capabili să răspundem cu înțelepciune și fermitate și nu vom fi biruiți și conduși în ispită. Hristos a biruit pentru noi și, dacă urmăm exemplul Său, cuvintele noastre vor fi puține, adevărate și curate.

Hristos nu a trebuit să postească patruzeci de zile din cauza stricăciunii interioare sau pentru a-și supune eul. El era lipsit de păcat. El a postit din cauza noastră. El fusese înălțat de Dumnezeu, dar s-a smerit pe Sine însuși și, când ar fi putut profita de circumstanțe pentru a se favoriza pe Sine, El nu a făcut acest lucru.

S-ar putea să fim nevoiți să ținem regim pentru luptă, asemenea atleților care sunt moderați în toate lucrurile. Cei care iau parte la concursuri lumești de tărie fizică se pregătesc prin antrenament atent. Pavel spune: "Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări," și adaugă: "Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji". 1Corinteni 9,25.

În timpul postului Său, Hristos a păstrat comuniune cu cerul. Iar postul pe care am putea fi chemați să-l suportăm va fi înțeles de Cel care știe. El a luat asupra Lui infirmitățile noastre naturale, pentru ca El să știe cum să ne ajute. În fiecare ispită El ne pregătește o cale de scăpare.

Satana a venit la Adam și Eva cu sugestia că, interzicându-le să mănânce fructul pomului cunoașterii binelui și răului, Dumnezeu îi lipsea de binecuvântări bogate, de onoare și înălțare care de drept le aparțineau. L-au ascultat, i-au acceptat sugestiile și au căzut. Astăzi, Satana duce mai departe cu zel lucrarea sa de ispitire și va obține multe biruințe asupra celor care nu veghează la rugăciune.

Hristos a fost ispitit în toate lucrurile, așa cum suntem ispitiți și noi. Fie ca cei care sunt îngenuncheați de încercare și ispită și care simt că prietenii lor i-au părăsit, să se gândească la Hristos, despre care Dumnezeu a spus: "Acesta este Fiul Meu preaiubit", singur în pustie, întâmpinând ispite mai severe decât oricare alte ispite cu care ei se confruntă. Să nu renunțe cu disperare, ci să întindă o mână tremurândă a credinței pentru a apuca mâna care este întinsă pentru a mântui. Fie ca ei să-și îndrepte sufletele neputincioase spre Isus, care, pentru că El a trecut prin această experiență, știe cum să-i elibereze pe cei ispitiți. - Letter 159, 1903. (Manuscript Releases, vol. 21.)