Adevărata independenţă benefică a minţii

Evanghelia din cartea Apocalipsei devine frumoasă şi străluceşte în razele ei cele mai strălucitoare doar dacă mintea celui ce studiază Scripturile este plină de neprihănirea lui Hristos. Un adevărat om al lui Dumnezeu este acela care nu consideră că ideile lui sunt infailibile, este acela care face din Scripturi călăuza vieţii sale, învăţând să respecte punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă nu-l poate împărtăşi. A rămâne la Scripturi, potrivit înţelegerii pe care acestea o dau adevărurilor proprii ei, nu înseamnă încăpăţânare, ci statornicie, integritate şi principiu. Mai mult decât atât, un om al lui Dumnezeu nu se bizuie pe nici un alt om, chiar dacă şi acesta este omul lui Dumnezeu, în ce priveşte credinţa personală, nu se bizuie niciodată pe învăţăturile învăţătorilor religiei şi nici măcar pe cele ale bisericii din care face parte!

Adevăratul om al lui Dumnezeu se bizuie doar pe Hristos şi neprihănirea Sa, Cuvântul scris devenind reperul vieţii sale. Numai în lumina neprihănirii lui Hristos şi a soliei îngerului al treilea se poate căpăta adevărata cunoaştere a libertăţii şi a caracterului Dumnezeului cel atotputernic! Orice altceva în afara Cuvântului scris şi a mărturiilor Duhului Sfânt, frumos definite în Scripturi ca fiind duhul prorociei, nu este Evanghelia lui Hristos şi nu conduce la adevărata Lumină a lumii. Una dintre problemele majore cu care se confruntă credincioşii în biserici este că sunt învăţaţi să trăiască în lumina crezului bisericii lor. Nu este rău dacă, în acest caz, biserica este mântuitorul sufletului celui credincios. Crezul şi explicaţiile bisericii, şi implicit ale conducătorilor ei, sunt "adevărata Evanghelie" pentru enoriaşi.

Dacă cineva îşi pune mintea la contribuţie, studiind în mod personal Scripturile, în lumina mărturiilor Duhului Sfânt, şi ajunge să înţeleagă adevărul privitor la împărăţia harului şi neprihănirea lui Hristos, altfel decât conceptul şi crezul bisericii, şi vorbesc aici despre unul care înţelege cu adevărat cine este Isus Hristos şi Evanghelia Sa, (ne putem gândi, bunăoară, la Luther, ca să ne fie mai uşor), nu pentru că aşa şi-a propus, ci pentru că a dorit din tot sufletul după lumina libertăţii şi mântuirii lui Isus Hristos, atunci, dintr-o dată, descoperă că biserica devine locul unde nu-şi poate practica credinţa fundamentată exclusiv în Isus Hristos şi neprihănirea Sa. Descoperă în mod incredibil că propria biserică ajunge să-l privească drept un paria. Credinţa lui nu mai este crezul bisericii, părerile lui nu mai sunt părerile şi explicaţiile conducătorilor spirituali!

Cu timpul ajunge să realizeze că este privit ca un lup în mijlocul oilor. "Iubirea frăţească" de mai înainte îşi dă arama pe faţă şi devine exact ceea ce este: laodiceanism, sau altfel spus fariseism. Probabil că voi deschide un subiect despre fariseism, unde am să arăt într-un mod clar că acesta este o formă de demonizare bine deghizată, de o perfidie nemaipomenită!! Acest fapt îl subliniază chiar Duhul lui Dumnezeu. Nu este propria mea părere. A studia într-un mod aprofundat Scripturile, aduce cu sine cele mai mari beneficii sufletului şi minţii, contribuind în egală măsură la sănătatea minţii, a spiritului şi a trupului. Nu are egal în lume un studiu de tipul acesta. Nici o minte nu poate fi fortificată pe deplin şi nu poate fi cu adevărat plină de discernământ spiritual, reuşind să înţeleagă întru totul valoarea sufletului uman în ochii lui Dumnezeu, fără un asemenea studiu inegalabil!

Ceea ce caut să subliniez şi să atrag atenţia este că, a cunoaşte adevărul lui Hristos, acela pe care l-a trăit chiar Mântuitorul, care transformă din temelii fiinţa umană, nu-i totuna cu a cunoaşte teoria adevărului, chiar dacă această teorie poate defini foarte bine crezul bisericii tale!! Un astfel de om ştie ce spune Dumnezeu pentru el însuşi, ştie pe ce clădeşte, indiferent ce s-ar năpusti asupra lui. El este liber în Hristos, liber de autoritatea arbitrară a oricărui om, a oricărui grup şi a oricărei biserici din această lume, chiar dacă umblă printre oameni şi este încă membrul bisericii pentru o perioadă nedefinită de timp!!! Aşa s-au ivit marii reformatori în lume, marii profeţi, dintre care cel mai mare este Isus Hristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus s-ar fi împărtăşit cu ideile inerte ale doctrinei bisericii iudaice? Vă puteţi da singuri răspunsul! Ar mai fi putut să ne fie Răscumpărător? Ce s-ar fi întâmplat dacă Luther ar fi cerut părerea Romei papale cu privire la îndreptăţirea numai prin credinţă, aşa cum i-o împărtăşise Duhul Sfânt prin studiul sârguincios al Scripturilor? Ar mai fi apărut Reforma? Dacă ei nu ar fi avut o gândire independentă, care să se bizuie întru totul şi care să fie fortificată numai prin Cuvânt, atunci nu am fi vorbit niciodată de Isus şi nici de Luther. Studierea corectă a Scripturilor, înţelegerea şi trăirea Evangheliei pun mintea în situaţia de a fi prinsă numai de Dumnezeu, o minte care nu depinde de nici un om de pe pământ, o minte care nu atârnă de credinţa sau părerile altora. Ea este independentă de oameni şi de biserici, dar, în schimb, este dependentă de Hristos. Aici este adevărata libertate. Ea poate fi manifestată numai în acest cadru. Isus ne este exemplu. Studierea corectă a Bibliei produce aşa ceva; acesta este ţelul divin pentru fiecare om venit în lume!! Din păcate, puţini oameni înţeleg acest adevăr.

Apoi, şi mai puţini creştini înţeleg cu adevărat ce înfăptuieşte Evanghelia într-un om! Prea puţini dintre ei sunt dispuşi să renunţe la tot pentru Hristos! Când le este trimis adevărul cel viu pe o cale la care ei se aşteaptă prea puţin, sau nici măcar nu şi-au imaginat-o, arată prin atitudine şi reţinere că nu sunt dispuşi să-l primească. De ce? Pentru că nu recunosc calea, nici glasul Păstorului divin! Sunt atât de strâns legaţi de biserică, încât consideră că ar fi drept ca Dumnezeu să vorbească numai prin conducătorii autorizaţi ai bisericii, cei care au autoritatea interpretării Scripturilor. Sunt învăţaţi că biserica lor este singura biserică adevărată din lume, că este staulul lui Hristos! Acesta este motivul pentru care cred că biserica lor are şi va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus în materie de credinţă şi chiar de conştiinţă, pentru cei slabi. Mare amăgire!!! Aceşti oameni cu autoritate, conducătorii bisericii, pot fi sinceri în adâncul sufletului lor, pot trăi cât mai bine după toată lumina pe care o au, dar acest lucru nu-i face neapărat glasul lui Dumnezeu pe pământ. Atitudinea credinciosului care ajunge să creadă că biserica are întotdeauna ultimul cuvânt de spus în materie de credinţă, este atitudinea care a condus la apariţia papalităţii!!

Să luăm aminte la următoarele cuvinte pline de adevăr:

     "După cum Hristos, lumina şi viaţa oamenilor, a fost lepădat de autorităţile ecleziastice în zilele Lui, la fel a fost lepădat şi în generaţiile următoare. Iarăşi şi iarăşi s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudea. Atunci când au predicat Cuvântul lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar conducătorii religioşi n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliţi să caute pe alţii care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puţini dintre cei care susţin că sunt urmaşii reformatorilor sunt mânaţi de spiritul lor. Puţini ascultă de glasul lui Dumnezeu şi sunt gata să primească adevărul fără să ţină seama de modul în care el poate fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligaţi să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învăţătura lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligaţi de către aceeaşi învăţătură să părăsească biserica părinţilor lor, ca să-i poată da ascultare." Hristos Lumina Lumii, cap. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, par. 5.

Nu ţintesc spre ideea că este bine ca enoriaşul să părăsească propria biserică, chiar dacă legătura cu Dumnezeu îl poate conduce la aşa ceva, după cum se remarcă în paragraful de mai sus! Nu acesta este scopul acestui studiu, nu acest lucru doresc să-l subliniez, oricât ar părea de izbitor în tot ceea ce am scris până acum. (Despre felul cum se formează o biserică am scris deja). Ideea fundamentală este aceea de a arăta că, cel mai adesea, dacă nu chiar permanent, credinţa membrului bisericii nu este deloc credinţa lui Isus Hristos, pentru că el este învăţat să depindă numai de crezul bisericii sale pe care-l consideră adevărul Evangheliei!!! Reazemul său în ce priveşte modul său de a gândi şi de a crede este propriul crez al bisericii şi, desigur, ideile şi opiniile conducătorilor religioşi, despre care este făcut să creadă că aceştia sunt glasul lui Dumnezeu pentru biserică! Ei bine, apariţia papalităţii tocmai acestui lucru i se datorează. La fel, icoana fiarei va fi formată tocmai pentru că enoriaşii cred în toate întreprinderile liderilor lor religioşi, considerând că aceştia fac întocmai voia lui Dumnezeu!!!

În loc ca cel credincios să fie stimulat să studieze Scripturile cu spiritul cel mai umil şi plin de rugăciune, pentru a se familiariza cu puterea creatoare a lui Dumnezeu din Cuvânt, lui i se spune doar să creadă în Hristos, lăsând astfel cercetarea profundă a Scripturii în seama "cunoscătorilor", a pastorilor şi a conducătorilor lor spirituali, care de cele mai multe ori nici măcar nu cunosc Evanghelia pentru ei înşişi, căci una este să cunoşti conţinutul Scripturii şi versete pe dinafară, şi cu totul altceva este să fii plin de Evanghelia lui Isus Hristos, în acest caz Cuvântul cel viu devenind viaţă, pur şi simplu!! Parcursul bisericii lui Dumnezeu, aşa cum este reliefat în Apocalipsa 2 şi 3, se datorează tocmai acestei atitudini absolut greşite. Când credincioşii au ajuns să facă din conducătorul lor spiritual minte pentru ei, atunci avea să fie pavat şi drumul spre decădere şi apostazie. Cât de puţini creştini înţeleg ce înseamnă să exerciţi credinţa personală într-un Mântuitor viu, credinţă care este ancorată numai în Hristosul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Biblie, şi în nimic altceva! Hristos a biruit deoarece credinţa Lui era ancorată numai în Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu, (atârna la fiecare pas, prin încredere neclintită, de Tatăl Său ceresc), şi nicidecum fiindcă era înrădăcinată în crezul şi tradiţia iudaică! Hristos nu a depins de oameni, de conducătorii bisericii iudaice şi nici de crezul şi tradiţiile vremii. Nu a avut nimic de-a face cu aşa ceva, motiv pentru care a şi putut recunoaşte glasul lui Dumnezeu în glasul celui ce striga în pustie: Ioan Botezătorul!!

     "Studiul Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să înceapă într-un spirit de rugăciune şi cu o inimă umilă, dornică de a se lăsa învăţată. Nu trebuie să gândim, asemenea iudeilor, că propriile idei şi opinii sunt infailibile, nici asemenea papistaşilor care spun că anumiţi oameni sunt singurii păzitori ai adevărului şi cunoaşterii şi că mulţimea nu are nici un drept să cerceteze Scripturile în mod personal, ci trebuie să accepte explicaţiile date de părinţii bisericii. Nu trebuie să studiem Biblia cu scopul de a ne susţine opiniile preconcepute, ci cu dorinţa unică de a învăţa ce ne-a spus Dumnezeu...
     Cei care îngăduie ca prejudecata să le baricadeze mintea împotriva primirii adevărului nu pot primi iluminare divină. Totuşi, când este prezentată o idee din Scriptură, puţini întreabă: Este adevărată? Este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Majoritatea întreabă: De cine este susţinută ideea? Şi dacă nu vine pe calea preferată de ei, nu o acceptă. Asemenea oameni sunt atât de mulţumiţi de ideile personale, încât nu vor să examineze dovezile biblice cu dorinţa de a învăţa, ci refuză să fie interesaţi, pur şi simplu, din cauza prejudecăţilor pe care le au.
     Adesea, Domnul lucrează acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Domnul ne surprinde prin faptul că îşi descoperă puterea prin slujitorii aleşi de El, în timp ce trece pe lângă unii dintre oamenii pe care i-am considerat ca fiind cei prin care ar fi trebuit să vină lumina. Dumnezeu doreşte să primim adevărul pe temeiul meritelor lui, pentru că este adevăr.
     Biblia nu trebuie să fie interpretată aşa încât să se potrivească ideilor omeneşti, indiferent cât de mult timp ar fi fost susţinute aceste idei ca fiind adevăr. Noi nu trebuie să acceptăm opiniile comentatorilor ca fiind glasul lui Dumnezeu. Ei au fost nişte muritori supuşi greşelii, asemenea nouă. Dumnezeu ne-a dat şi nouă capacitatea de a gândi, aşa cum le-a dat-o şi lor. Să facem din Biblie propriul lor interpret." Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, cap. Sfintele Scripturi, subcap. Cum să cercetăm Scripturile, par. 1, 3-5.

A depinde numai de Dumnezeu în ce priveşte credinţa, a avea o legătură strânsă cu Autorul adevărului este un lucru atât de puţin cunoscut în lumea creştină. Motivul principal pentru care Hristos a fost lepădat şi răstignit de către un popor care până la urmă şi-a dorit cu tot înadinsul să rămână orb, a fost acela că tocmai el, poporul, enoriaşii, fuseseră învăţaţi până la saturaţie cum să-l respingă pe Mesia!!! Mintea lor ajunsese înlănţuită de cea a gânditorilor, a învăţătorilor, a fariseilor evrei! Ei nu mai gândeau pentru ei înşişi, ci se mulţumeau cu ceea ce primeau de la rabini şi preoţi. În aşa fel au ajuns să modeleze gândirea poporului, încât acesta din urmă ajunsese sclavul tradiţiei şi filozofiei rabinice! Nu se mai puteau desprinde de acest mod de gândire. Până şi ucenicii lui Isus erau incapabili să înţeleagă faptul că Mesia urma să fie răstignit tocmai de către acest popor minţit şi înşelat de conducătorii evrei corupţi!! "Căci învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: >Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei îl vor omorî, şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia<. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea şi se temeau să-L întrebe." Marcu 9,31.32.

Dacă în distrugerea Ierusalimului trebuie să vedem distrugerea întregului pământ, atunci înseamnă că starea spirituală a naţiunii iudaice reprezintă starea spirituală a întregului creştinism în zilele din urmă. Or, acest fapt ne conduce mai departe şi ne arată că dependenţa minţii creştinilor de învăţaţii religioşi ai timpului din urmă şi de un sistem doctrinar, va fi exact aceeaşi dependenţă a poporului iudeu de mintea, gândirea şi crezul preoţilor şi cărturarilor evrei! Ceea ce trebuie să ştim este că adevărata libertate a gândirii nu înseamnă să-ţi însuşeşti modul de gândire şi crezul unei biserici!!! Acest lucru trebuie ţinut minte. Ci adevărata libertate înseamnă Hristos în tine nădejdea slavei! Orice biserică, orice grupare religioasă care nu este plină de neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu, nu se poate bucura şi nu are libertatea lui Hristos şi nici pe Dătătorul libertăţii!!

Prea mulţi, atât de mulţi oameni confundă Evanghelia neprihănirii lui Hristos cu crezul propriei biserici sau cu credinţa personală. Dragii mei, Scripturile sunt foarte clare în privinţa stării spirituale a întregului creştinism, a tuturor bisericilor care vor respinge glasul marii avertizări mondiale, întocmai cum a făcut şi naţiunea iudaică, prin conducătorii ei. Să luăm aminte la aceste cuvinte care se vor împlini cu certitudine: "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte<". Apocalipsa 18,2.

Faptul că mintea credinciosului este dependentă de pastor, de conducătorii lui spirituali sau de biserică este o certitudine care nu poate fi pusă la îndoială. Când un adevăr al Scripturii este dezvăluit de Dumnezeu şi pus într-un cadru nou, cu toate că poate fi un adevăr vechi, atunci mintea dependentă a credinciosului de ceea ce ştie el că este adevărul, de fapt de crezul personal sau al bisericii, nu este capabilă să numească ceea ce aude drept adevăr. Trebuie ca altcineva să-i definească adevărul, altă minte mai "bine pregătită". O astfel de reticenţă faţă de cele auzite, în primul rând din cauza faptului că adevărul oferit de Dumnezeu vine pe altă cale, mai puţin aşteptată de credincioşi, naşte un spirit combativ, de opoziţie chiar faţă de adevărul Evangheliei. Gândiţi-vă numai la situaţia bisericii iudaice, când a trebuit să fie confruntată cu glasul celui ce striga în pustie. Ceea ce spunea Ioan Botezătorul nu se asemăna deloc cu ceea ce ştia naţiunea. Dovadă este şi faptul că învăţătorii şi preoţii neamului au trimis o delegaţie la el să-l întrebe cine este!!

Felul de gândire al lui Ioan demonstra dependenţa lui de Duhul Sfânt, de mintea lui Dumnezeu, fiindcă Scripturile aveau altă însemnătate pentru el. Fusese învăţat în mod direct de Dumnezeu, prin Cuvântul scris şi prin natură, aşa cum oricine poate fi învăţat astăzi, şi-n orice vreme, să depindă în lucrurile spirituale numai de Dumnezeu, nicidecum de felul de gândire rabinic. De aceea, cu toate că Ioan era membrul societăţii iudaice, el era rupt de tradiţia iudaică, chiar dacă mai împărtăşea eroarea cu privire la felul împărăţiei lui Hristos. Ioan avea o legătură vie cu Dumnezeu, credinţa lui se sprijinea întotdeauna şi în orice circumstanţă numai pe un "Aşa zice Domnul!" Dependenţa minţii lui de Dumnezeu şi nu de ideile şi crezul bisericii iudaice nu-l făceau lipsit de respect sau încăpăţânat faţă de semeni sau faţă de conducătorii iudei. El le acorda toată stima cuvenită unor oameni care ar fi trebuit să înveţe poporul cum se cuvine cuvintele şi înţelesul Scripturilor. Dar, statornicia sa faţă de principiile adevărului arăta de ce putere este condus. A-l avea pe Hristos înseamnă a fi plin de respect, integru, consecvent, bun şi înţelegător faţă de toţi, chiar dacă integritatea şi rămânerea la principiu pot fi socotite încăpăţânare!

Credincioşii prin care Dumnezeu va lansa marea avertizare mondială vor avea o minte independentă de oameni şi de biserici, de orice crez, fie bun, fie rău. Ei vor fi, aşa după cum spune Cuvântul scris, poporul Ilie, vor fi asemenea lui Ion Botezătorul: "Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată." Maleahi 4,5. Istoria propovăduirii lui Ioan se va repeta în ultimele zile ale istoriei pământului. Felul cum a reacţionat biserica iudaică va fi întocmai felul cum vor reacţiona credincioşii lumii, care, atunci când aud Evanghelia lui Hristos, pe care nu sunt capabili să o numească astfel, deoarece mintea lor a fost modelată doar de un crez sau de un sistem de doctrine definite de teologi, se duc la învăţătorii religiei, la preoţi şi pastori şi-i întreabă dacă ceea ce se vesteşte este chiar adevărul lui Isus Hristos! Dacă aceşti oameni ar avea o minte independentă de orice crez şi doctrină bisericească, dar dependentă de Dumnezeu, conectată permanent la Sursa vieţii, atunci niciodată n-ar proceda în felul acesta, căci pur şi simplu ar şti că ceea ce aud este Evanghelia lui Hristos în razele ei cele mai strălucitoare, o Evanghelie plină de toată tăria Cerului.

     "Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: "Sunt aceste lucruri aşa?", slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un "Aşa zice Domnul", slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 11.

Observaţi, vă rog, care este atitudinea învăţătorilor şi conducătorilor religioşi ai lumii. Ei vor denunţa solia ca fiind de la Satana, aceasta fiind exact atitudinea conducătorilor iudei, care până la urmă l-au răstignit pe Mântuitorul. În primele ei stadii, prigoana începe la îndemnurile acestor oameni care vor plăti scump pentru atitudinea lor. Numai astfel persecuţia va ajunge să fie încorporată în lege! Dacă mintea credinciosului ar fi fost educată să depindă numai de Dumnezeu, atunci adevărul oferit de Dumnezeu, pe calea aleasă de El, va fi primit indiferent cine-l aduce!! Nu are nici o importanţă persoana celui care îl rosteşte, indiferent cât este de cunoscut sau necunoscut, ci cel mai important este ceea ce spune. Un astfel de om, care coboară Cerul pe pământ prin ceea ce i s-a dat să spună, va rosti adevărul lui Dumnezeu cu calm, cu siguranţă deplină, plin de o înaltă stăpânire de sine, fără patima profeţilor falşi, făcând apel la raţiune, nu la simţăminte, adevărul rostit de el recomandându-se de la sine, pe baza propriilor lui merite!!! El va lăsa pur şi simplu ca adevărul să se recomande singur, neîngrădindu-l cu o mulţime de comentarii inutile şi neavenite!!

Dumnezeu numai oameni de felul acesta a folosit. În tot ceea ce am studiat din Scripturi şi spiritul profeţiei, nu am găsit nicăieri ca El să fi procedat altfel. Unealta omenească poate fi slabă, chiar cu unele defecte de caracter, dar, când este înzestrat cu Duhul Său, atunci adevărul rostit este curat, neartificial, viu şi lucrător, exact aşa cum se cuvine să fie adevărul sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie pus la îndoială doar pentru că este oferit prin Ioan Botezătorul, prin Petru cel umil, prin profetul necunoscut, sau prin Waggoner şi Jones! Da, Dumnezeu va trece pe lângă oamenii care se încred în crezul lor, în învăţăturile lor, socotindu-le adevărul lui Dumnezeu, şi va folosi oameni umili care s-au deprins să-şi folosească mintea în libertatea oferită de Hristos. Ei sunt dependenţi întru totul de Dumnezeu, iubind principiile adevărului sfânt.

Toate eforturile trebuie depuse pentru ca mintea să fie dependentă de Dumnezeu şi independentă de oameni şi crezuri. Dacă este necesar să puneţi deoparte totul, tot ceea ce ştiţi, pentru ca astfel să puteţi fi plini cu neprihănirea şi cunoştinţa lui Dumnezeu, atunci nu ezitaţi. Eu ştiu ce spun. Numai astfel de oameni vor fi în stare să recunoască glasul mustrător care se va auzi în curând, şi care va străbate tot pământul, umplându-l cu slava lui Dumnezeu!! Ei nu se vor duce la marii învăţaţi şi teologi să întrebe dacă ceea ce aud este aşa, pentru că ei deja ştiu că este aşa, şi asta fiindcă au ulei de rezervă. Ei sunt fecioare înţelepte. Când glasul mustrător se va auzi, glasul leviţilor spirituali, asemenea lui Ioan Botezătorul, atunci toate fecioarele îşi vor lua lămpile şi vor lumina fiecare ungher din această lume.

     "Dumnezeu doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa sa. Satana are puterea de a domina omul.
     Depindeţi în exclusivitate de Dumnezeu. Dacă aveţi tendinţa de a proceda altfel, este timpul să încetaţi. Opriţi-vă exact în locul în care vă aflaţi şi schimbaţi ordinea lucrurilor... În sinceritate şi cu sufletul însetat, strigaţi către Dumnezeu. Luptaţi cu mesagerii cereşti până când veţi câştiga biruinţa. Încredinţaţi-vă întreaga fiinţă în mâna Domnului - suflet, trup şi spirit - şi hotărâţi-vă să deveniţi agenţii Lui iubitori şi consacraţi, motivaţi de voinţa Sa, conduşi de gândirea Sa şi inspiraţi de Duhul Său; atunci, veţi înţelege mai clar lucrurile cereşti." Minte, caracter şi personalitate, vol. 1, cap. Dependenţă şi independenţă, par. 2, 3.

     "Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar, datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare. Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să venim la El nu ca nişte proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos...
     Trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Nu îngădui ca mintea ta să fie dominată de ideile altora. Nu trebuie să permiţi ca insistenţele persuasive ale altora să te conducă pe cărări greşite. Pune-ţi toată încrederea în Cel care zice: >Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi<." Minte, caracter şi personalitate, vol. 1, cap. Dependenţă şi independenţă, par. 1, 8.

"Cele zece coarne... şi fiara vor urî pe curvă"

Icoana fiarei, făcută pentru papalitate de către protestantismul american apostaziat, este formată mai întâi pe teritoriul Statelor Unite. Şi, pentru că fiecare naţiune va lua exemplul acestei ţări, iar acolo unde trebuie va fi impusă pur şi simplu, icoana fiarei va prinde viaţă în absolut toate naţiunile pământului. Din cauza vinului Babilonului, va deveni posibilă o astfel de confederaţie mondială. Acest vin stricat este prezent peste tot în societate, nu numai în biserica creştină, indiferent de numele ei. "Învăţăturile ei îşi exercită influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor." Tragedia veacurilor, cap. Ameninţarea libertăţii de conştiinţă, ultimul paragraf.

Tot pământul se va lega, prin legi, într-o singură închinare falsă, cu excepţia adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu, plini de Duhul Sfânt. Statul, corupt de biserică pentru o astfel de acţiune mondială, şi biserica vor decide în materie de conştiinţă. Forţa colosală a acestui amestec ciudat este foarte bine înfăţişată de Dumnezeu prin imaginea unei femei călare pe o fiară. Biserica are ascendent, conduce în această acţiune prin suportul statului şi al poporului pe care-l conduce. Nimeni nu se va putea opune în vreun fel acestui mecanism de o forţă irezistibilă. Gândiţi-vă numai la mijloacele de care dispune statul pentru urmărirea şi descoperirea tuturor disidenţilor! Toate mijloacele moderne de comunicare şi interceptare, toate serviciile secrete vor fi puse în slujba acestei femei desfrânate. Orice spirit de rezistenţă va fi frânt numaidecât.

Cu toate acestea, propunerea de uniformizare a închinării, mai întâi în Statele Unite iar apoi în fiecare popor din lume, se face în aşa fel încât să nu pară că lezează în vreun fel modul de închinare personal, şi nu vine ca un atac direct asupra conştiinţei oamenilor. Va veni ca ceva firesc, înşişi cei ce pun la cale un asemenea act al dramei celei mari o fac cu toată sinceritatea. Dar, prin aceasta, nu-şi dau seama ce fac. Oamenii acceptă legile duminicale, considerând că poartă binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă, prea puţin îşi dau seama protestanţii ce fac. Din acest motiv, Dumnezeu va avertiza întreaga omenire cu privire la o asemenea închinare, pe care El nu o cere nimănui, fiindcă nu este în armonie cu învăţătura sănătoasă a Evangheliei.

Când lucrarea de înălţare a primei zile a săptămânii, duminica, ajunge în stadiul de lege, duminica devenind astfel semnul închinării false, atunci se poate spune că protestanţii oferă papalităţii statutul de altădată. Fără să realizeze în mod deplin implicaţiile unui asemenea curs de acţiune, protestanţii îi pun la dispoziţie papalităţii puterea care-i lipsea pentru stăpânirea întregii lumi. "Puţin îşi dau seama protestanţii ce fac atunci când îşi propun să primească ajutorul Romei în lucrarea de înălţare a duminicii. În timp de ei urmăresc împlinirea scopului lor, Roma ţinteşte să-şi restabilească puterea, să-şi refacă supremaţia pierdută. O dată stabilit în Statele Unite principiul că biserica poate folosi sau poate controla puterea statului; că rânduielile religioase pot fi impuse prin legi civile; pe scurt, că autoritatea bisericii şi a statului trebuie să domine conştiinţa, triumful Romei în această ţară este asigurat." Tragedia veacurilor, cap. Ameninţarea libertăţii de conştiinţă, penultimul paragraf.

În fiecare ţară se va forma icoana fiarei, iar creştinismul va ajunge Babilonul cel mare, un locaş al oricărui duh necurat. Când duminica ajunge să fie proclamată drept zi de închinare mondială, semnul caracteristic Babilonului cel mare, atunci Dumnezeu îşi va descoperi puterea prin lansarea celei mai mari vestiri a Evangheliei de care a avut lumea parte vreodată, de la înălţarea lui Isus şi până astăzi. Tot pământul trebuie să conştientizeze ce implică închinarea impusă de fiară şi icoana fiarei. Toate păcatele Babilonului vor fi date pe faţă. Fiindcă fiara şi femeia alcătuiesc ceva monstruos, atunci şi apelul adresat de Dumnezeu trebuie să întreacă în putere forţa fiarei şi a icoanei fiarei. Pentru că majoritatea copiilor lui Dumnezeu se află în Babilon, în speţă în bisericile protestante, atunci acest apel, această vestire îi vizează în mod special. "Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei<." Apocalipsa 18,4.5.

Pe fondul acestei vestiri, decretul duminical va fi impus tuturor. "Grozav va fi deznodământul la care va fi adusă lumea. Puterile pământului, unindu-se să lupte împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca >toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi< (Apocalipsa 13,16) să se conformeze practicilor bisericii prin păzirea sabatului neadevărat. Toţi aceia care refuză să consimtă vor primi pedepse civile şi, în cele din urmă, se va spune că merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, bucurându-se de ziua de odihnă a Creatorului, cere ascultare şi ameninţă cu mânia pe toţi aceia care calcă preceptele ei." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 3.

Vestirea Evangheliei, ce conţine cele mai sublime adevăruri, are ca punct focal al prezentării neprihănirea lui Hristos; ceea ce va face ca toate adevărurile Evangheliei, mai ales Sabatul, să strălucească într-un fel absolut deosebit. Slava lui Dumnezeu va radia pe feţele celor mai umili oameni, căci ei vor fi în primele rânduri în vestirea Evangheliei. Această vestire va ajunge în orice colţ al lumii, urechile oricărui bărbat, oricărei femei şi oricărui copil vor auzi această mare avertizare. Lumina lui Dumnezeu va pătrunde peste tot, nici un om de pe faţa pământului, indiferent unde se va găsi, nu va fi lipsit de auzirea acestui mesaj plin de bunătatea lui Dumnezeu. Şi asta pentru că toţi, dar absolut toţi oamenii de pe planeta noastră, să aibă ocazia să audă şi să discearnă între pretenţiile icoanei fiarei şi dragostea lui Dumnezeu în Sabat, ca să poată face o alegere pe deplin conştientă, în cunoştinţă de cauză, întru totul înţeleasă în toate implicaţiile ei.

     "Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: >Sunt aceste lucruri aşa?<, slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar, în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un >Aşa zice Domnul<, slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 10.

Din cauza acestei vestiri răscolitoare, pentru înăbuşirea ei, conducătorii spirituali îşi îndreaptă acum ţinta legii lor doar înspre cei ce refuză să accepte închinarea propusă de fiară. Presiunea va fi enormă, aşa cum prea puţin bănuim astăzi. Mulţi sunt amendaţi, alţii sunt închişi, în timp ce altora li se propun, fiind mituiţi astfel, funcţii de răspundere. "Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte solia nu face decât să-i mânie şi mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducătorii spirituali vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, vor încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la braţul cel mai puternic al puterii civile şi papistaşii şi protestanţii se vor uni în această lucrare. Pe măsură ce mişcarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi şi închisoare, iar unora le vor fi oferite poziţii cu influenţă şi alte beneficii şi avantaje, cu condiţia să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor statornic va fi: >Arătaţi-ne din Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră<, acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în împrejurări asemănătoare. Aceia care sunt târâţi înaintea tribunalelor aduc o puternică susţinere a adevărului, iar unii care aud sunt conduşi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaşte nimic despre aceste adevăruri." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 11.

Fiindcă presiunea creşte, aceasta mărindu-se constant până când va fi emis decretul morţii, fecioarele nechibzuite, cele care au crezut în mod sincer adevărul şi pe care l-au mai şi vestit cu entuziasm, datorită influenţei Duhului Sfânt primit de toate fecioarele înţelepte, dar care n-au căzut pe Stânca mântuirii, asemenea lui Iuda Iscarioteanul, se alătură Babilonului cel mare devenind cei mai aprigi denunţători şi calomniatori ai fraţilor lor de dinainte, ai fecioarelor înţelepte. Toate fecioarele nechibzuite, dacă ţinem seama de parabola profetică din Matei, pilda celor zece fecioare, şi dacă avem în vedere că s-au bucurat şi încă se bucură de solia îngerului al treilea, care nu se regăseşte astăzi în mediul protestant, deci înainte de marea strigare mondială, provin din mediul adventist. Este bine de reţinut acest aspect important al profeţiei. Numărul acestora din urmă, al fecioarelor înţelepte, va deveni extrem de mic. Adevărata biserică pare să piară. De asemenea, pare că Dumnezeu este surd la toate rugăciunile celor sfinţi. Credinţa fecioarelor înţelepte va fi încercată la maximum. Numai un suflet desăvârşit, nepătat, fără păcat, ca al lor, va face faţă tăvălugului presiunii de nedescris din partea autorităţilor. "Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr îşi vor părăsi poziţia şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte. Când păzitorii Sabatului sunt aduşi înaintea tribunalelor pentru a da socoteală de credinţa lor, aceşti apostaziaţi sunt agenţii cei mai eficienţi ai lui Satana de a-i prezenta într-o lumină falsă şi a-i acuza şi, prin declaraţii mincinoase şi bănuieli, de a-i incita pe conducători împotriva lor." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 12.

În felul acesta, fiara sau femeia desfrânată şi icoana fiarei de pe întreg pământul se luptă cu Hristos. Acesta este Armaghedonul, în ultima lui fază. "Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui." Apocalipsa 17,14. Pentru distrugerea celor ce se împotrivesc autorităţilor, se ia decizia de a fi emis un decret prin care să se stipuleze omorârea lor, la o anumită dată. "I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei." Apocalipsa 13,15. Decretul este elaborat în timpul cât încă mai este har, dar nu este pus în practică sau aplicat decât după ce timpul de har s-a închis, fiindcă aceasta este ultima încercare prin care trebuie să treacă toate fecioarele înţelepte înainte de sigilare. Când aleg cu orice preţ să rămână doar cu Hristos, în pofida acestui decret înspăimântător, atunci fecioarele înţelepte sunt sigilate împotriva oricărei forme de ispitire din partea diavolului şi de presiune omenească, fiindcă altfel ar fi imposibil să iasă biruitoare în timpul strâmtorării lui Iacov.

Când sigilarea a avut loc, Hristos părăseşte sanctuarul ceresc şi se îndreaptă spre pământ. Biserica lui Hristos de pe pământ, cei 144.000, rămâne fără Mijlocitor, întrucât nu mai este necesară medierea Lui. Ultima treaptă a desăvârşirii, la care trebuie să ajungă cei 144.000, este asigurată prin sigiliul Marelui Preot şi prin statornicirea pe vecie în adevărul sacru, din punct de vedere intelectual şi spiritual. Ei sunt asiguraţi totodată şi împotriva morţii. Acum se intră în acele scene finale specifice timpului lipsit de har. Decretul morţii este pus în practică, şi se dă mână liberă tuturor oamenilor de pe pământ să-i omoare pe sfinţii lui Dumnezeu la data specificată în el. Încep să cadă totodată şi plăgile. Din cauza acestui decret, mulţi dintre cei 144.000 sunt siliţi să fugă în locuri retrase care să le asigure scăparea, în timp ce alţii dintre ei zac în închisorile umede şi întunecoase, iar alţii ajung chiar sclavi. Sunt lucruri greu de imaginat, dar Scripturile nu mint. Profeţiile vorbesc despre aşa ceva ca despre ceva real ce se va întâmpla cu certitudine.

     "Când decretul dat de diferiţi conducători ai creştinătăţii împotriva păzitorilor poruncii va retrage ocrotirea conducerii şi-i va lăsa la dispoziţia acelora care le doresc distrugerea, copiii lui Dumnezeu vor fugi din oraşe şi sate, se vor întovărăşi în grupe, locuind în cele mai pustii şi mai singuratice locuri. Mulţi îşi vor găsi scăparea în întăriturile munţilor. Asemenea creştinilor din văile Piemontului, ei vor face din înălţimile pământului sanctuarele lor şi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru >întăriturile stâncilor< (Isaia 33,16). Dar mulţi din toate popoarele şi din toate clasele, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, negri şi albi, vor fi aruncaţi în robia cea mai nedreaptă şi mai crudă. Cei iubiţi ai lui Dumnezeu vor trece prin zile grele, legaţi în lanţuri, închişi după gratiile închisorilor, condamnaţi la moarte, iar alţii, în mod vădit, vor fi lăsaţi să moară de foame, în temniţele întunecoase şi dezgustătoare. Nici o ureche omenească nu este deschisă să audă gemetele lor; nici o mână omenească nu este gata să le dea ajutor...
     Santinelele cereşti, credincioase însărcinării lor, îşi continuă veghea. Cu toate că decretul general a stabilit data când păzitorii poruncii pot să fie daţi la moarte, vrăjmaşii lor vor anticipa în unele cazuri decretul şi, înainte de timpul stabilit, vor încerca să le ia viaţa. Dar nimeni nu poate trece peste păzitorii cei puternici, care stau aproape de fiecare suflet credincios. Unii sunt atacaţi în fuga lor din oraşe şi sate; dar săbiile ridicate împotriva lor se frâng şi cad fără putere, ca un pai. Alţii sunt apăraţi de îngeri sub formă de luptători...
     Când protecţia legilor omeneşti va fi retrasă de la aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, în diferite ţări se va produce o mişcare simultană pentru nimicirea lor. Deoarece timpul stabilit în decret se apropie, oamenii vor complota să smulgă din rădăcini această sectă urâtă. Se va hotărî ca într-o noapte să se dea lovitura decisivă, care să aducă la tăcere glasul de discordie şi de mustrare.
     Poporul lui Dumnezeu - unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în locuri singuratice în păduri şi munţi - se roagă încă pentru ocrotire divină, în timp ce, în toate părţile, grupuri de oameni înarmaţi, mânaţi de oştile de îngeri răi, se pregătesc pentru lucrarea morţii. Acum este ceasul încordării extreme, când Dumnezeul lui Israel va interveni pentru eliberarea celor aleşi ai Săi. Aşa zice Domnul: >Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ. Îşi va arăta braţul gata să lovească în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.< (Isaia 30,29.30)." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 34, 38; cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 1, 2.

Este foarte important să înţelegem contextul împlinirii profeţiei descrise în Apocalipsa 17,16, căci vine acel moment al timpului când cele zece coarne şi fiara se vor întoarce împotriva femeii desfrânate. În termeni practici, acest verset extraordinar, care face obiectul studiului de faţă, ne descoperă un adevăr subliniat îndeosebi în altă parte a profeţiei biblice. Realitatea este aceea că întoarcerea celor zece coarne şi a fiarei împotriva femeii curve reprezintă secarea Eufratului. Ca să înţelegem că aşa stau lucrurile, Inspiraţia divină vine în ajutorul nostru. Profeţia din Apocalipsa 17 începe prin dorinţa expresă a îngerului călăuzitor de a-i prezenta lui Ioan adevărul referitor la biserica apostaziată aliată cu puterea civilă, ambele făcând tot posibilul pentru distrugerea adevăratei biserici a lui Hristos. I se vorbeşte mai întâi despre o femeie care şade pe nişte ape. Or, aceasta este exact imaginea sau tabloul înfăţişat în Apocalipsa 16,10-12. Acolo se pomeneşte despre o fiară şi stăpânirea ei, precum şi despre Eufratul simbolic. Fiara este un alt simbol prin care este prezentat elementul religios, în speţă papalitatea. Ceea ce înseamnă că sub înfăţişarea a două simboluri diferite, fiara şi femeia stricată, avem descoperit acelaşi lucru: papalitatea.

Cu alte cuvinte, noi avem prezentat în ambele profeţii tabloul Babilonului aşezat pe apele cele mari ale Eufratului. Ştim deja că femeia stricată este Babilonul cel mare, iar apele sunt Eufratul, potrivit Apocalipsei 16,12. Acum, când toţi cei nelegiuiţi complotează să distrugă pe cei 144.000, peste ei se abate plaga a cincea, marele întuneric ce acoperă întregul pământ. Ultimele trei plăgi, printre care şi acest întuneric, sunt universale, cuprind întregul pământ. Termenul "împărăţia fiarei", din Apocalipsa 16,10, desemnează teritoriul peste care stăpâneşte papalitatea, cu ajutorul protestantismului apostaziat. Cum Babilonul cel mare, adică această fiară despre care vorbim, fiindcă sunt termeni ce definesc acelaşi lucru, şade pe ape, şi pentru că apele sunt simbolul tuturor naţiunilor pământului, înseamnă la modul cel mai sigur că scaunul de domnie al fiarei reprezintă împărăţia sa, o împărăţie ce cuprinde întregul pământ.

Ei bine, peste această împărăţie se abate întunericul plăgii a cincea. Întregul pământ va fi învăluit într-un giulgiu al întunericului greu de descris. Acest întuneric vine exact atunci când cei nelegiuiţi sunt pe punctul de a-i omorî pe cei 144.000. Astfel, întunericul are menirea să-i ascundă de faţa celor răi pe cei 144.000. Fiara sau femeia curvă sau altfel spus Babilonul cel mare, toate desemnând acelaşi lucru - papalitatea, împreună cu cele zece coarne sau protestantismul decăzut şi fiara sau toate naţiunile pământului, din Apocalipsa 17, sunt năpădite de un întuneric negru ca smoala, de nepătruns.

     "Cu strigăte de biruinţă, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopţii, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu strălucind de slavă de la tronul lui Dumnezeu se arată pe cer şi pare să înconjoare fiecare grupă de rugători." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 3.

Acum urmează plaga a şasea, secarea Eufratului sau întoarcerea celor zece coarne şi a fiarei împotriva femeii desfrânate, deoarece sunt practic unul şi acelaşi eveniment! Curcubeul slavei lui Dumnezeu îi opreşte din acţiunea lor de nimicire a celor sfinţi şi-i trezeşte la realitate. Secarea Eufratului încheie războiul Armaghedonului împotriva lui Hristos. Prin secarea Eufratului simbolic trebuie să înţelegem retragerea întregului sprijin financiar şi uman acordat papalităţii de către toate naţiunile pământului. "Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit." Apocalipsa 16,12. Întreaga lume protestantă, oamenii înşelaţi de către toţi conducătorii lor spirituali, toţi oamenii pământului, care n-au fost niciodată creştini adevăraţi, semnul duminicii în actul închinării fiind mai degrabă impus de autorităţi sub diferite pedepse crunte, atâţi câţi au mai rămas după căderea primelor cinci plăgi, se trezesc, mai ales când o mână le prezintă pe firmamentul cerului tablele legii lui Dumnezeu, pe care au ţinut cu tot înadinsul să o desfiinţeze pe pământ prin legile duminicale. În acest stadiu îşi dau seama mai bine ca niciodată cine este cu adevărat vinovatul pentru starea în care au ajuns, pentru faptul că au pierdut totul, inclusiv viaţa veşnică.

     "Slava cetăţii cereşti străbate prin porţile deschise. Apoi apare pe cer o mână care ţine cele două table de piatră închise ca o carte. Profetul spune: >Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă< (Psalm 50,6). Această Lege sfântă, neprihănirea lui Dumnezeu care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul tunetelor şi al focului ca o călăuză a vieţii, este acum descoperită oamenilor ca regulă de judecată. Mâna deschide tablele şi se văd preceptele Decalogului, parcă scrise cu o pană de foc. Cuvintele sunt atât de clare, încât toţi le pot citi. Memoria este trezită, întunericul superstiţiei şi al rătăcirii este alungat de orice minte şi Cele Zece Cuvinte ale lui Dumnezeu, scurte, cuprinzătoare şi autoritare, sunt aduse la cunoştinţa tuturor locuitorilor pământului." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 12.

Cine este adevăratul vinovat? Bineînţeles, toţi îşi dau seama că sunt vinovaţi, fiind iremediabil pierduţi. Dar, adevăraţii vinovaţi sunt toţi slujitorii altarelor, toţi învăţătorii religioşi, toţi conducătorii spirituali care au păscut turma lui Dumnezeu în locurile morţii. Ei toţi intră sub simbolul femeii desfrânate, fiindcă toţi s-au adăpat din vinul desfrânării acesteia. Nu are nici o importanţă că este catolic sau protestant, budist, taoist, hindus, musulman sau ateu, toţi intră în aceeaşi categorie, fiind caracterizaţi prin simbolul femeii stricate, care în Apocalipsa 16,10 este reprezentată şi prin fiară!!! Acesta este adevărul Evangheliei!!

Prin papalitate trebuie înţeles întregul sistem religios care are la bază învăţăturile specifice ei, învăţături care fac să dospească întreaga societate de atâtea rele, unele greu de descris. Aceste învăţături se găsesc într-o formă sau alta în toate formele de învăţământ, în felul de a gândi şi de a se comporta al oamenilor, chiar dacă ei nici nu au habar că sunt caracterizaţi de învăţăturile papalităţii. Inima omului este plină de aşa ceva. Aşadar, nu este nevoie să fii membrul bisericii romano-catolice ca să te îmbeţi cu învăţăturile nimicitoare ale Babilonului, pe drept numit astfel sistemul papal. Băgaţi de seamă că nu vorbesc despre credincioşii catolici sinceri în adâncul sufletului lor, ci vorbesc despre un sistem de valori, bazat pe nişte învăţături eronate, dar considerate a fi învăţăturile lui Hristos, sistem care a modelat societatea, gândirea şi comportamentul oamenilor timp de peste un mileniu şi jumătate, dacă ne referim la timpul de după formarea papalităţii!! Orice asuprire, orice element de ură, orice nedreptate, orice element al corupţiei, orice învăţătură care-i atribuie lui Dumnezeu caracterul pe care numai Satana îl are şi oamenii răi, sunt în substanţă vinul stricat al Babilonului cel mare.

Chiar dacă papalitatea a primit rana de moarte prin ateismul francez, învăţăturile, metodele, caracterul şi spiritul ei nu au pierit niciodată. Dimpotrivă, au ieşit la o nouă viaţă cu mai mută vigoare chiar prin ateismul francez, care apoi au fost duse mai departe şi cultivate prin comunism şi islamism!! Creştinismul este bolnav, aproape incurabil astăzi, din cauza acestor învăţături mortale. Nici o instituţie din lume, cu atât mai mult cele religioase, nu a scăpat de aceste învăţături. Până şi curţile de judecată sunt infuenţate de aceste învăţături, fără nici măcar să se bănuiască aşa ceva!! Să ţinem minte pentru totdeauna că "Învăţăturile ei îşi exercită influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor." Tragedia veacurilor, cap. Ameninţarea libertăţii de conştiinţă, ultimul paragraf.

Ceea ce a semănat papalitatea timp de un mileniu, va avea ca rezultat sigur formarea icoanei ei chiar prin protestantismul care colcăie de învăţăturile mamei. Protestantismul face acest lucru pentru că nu s-a putut dezlipi întru totul de învăţăturile mamei. Nu a acceptat să umble în lumina crescândă, ci s-a mulţumit să rămână la acea lumină primită de marii reformatori. Orice lumină venită din partea lui Dumnezeu a fost numită întuneric. Din acest motiv, astăzi, creştinismul este un mort îmbălsămat!!

     "Vrăjmaşii Legii lui Dumnezeu, de la slujitorii altarelor şi până la ultimul dintre ei, au o nouă înţelegere cu privire la adevăr şi datorie. Prea târziu văd că Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu. Prea târziu văd natura adevărată a sabatului lor fals şi temelia de nisip pe care au clădit. Îşi dau seama acum că au luptat împotriva lui Dumnezeu. Învăţătorii religiei au dus sufletele la pierzare, pretinzând că le duc către porţile Paradisului. Până în ziua socotelilor finale, nu se va şti cât de mare este răspunderea bărbaţilor din slujbele sfinte şi cât de teribile sunt urmările necredincioşiei lor. Numai în veşnicie vom putea aprecia corect pierderea unui singur suflet. Înspăimântătoare va fi soarta aceluia căruia Dumnezeu îi va spune: >Du-te de la Mine, rob rău!<" Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 14.

Sub mantia femeii desfrânate se ascund, în principal, învăţătorii religiei, indiferent de confesiune, în afara faptului că reprezintă în întregime întregul sistem papal, iar când vorbim despre cele şapte capete ale fiarei, trebuie să vedem în această femeie toate bisericile lui Dumnezeu care au apostaziat; în timp ce cele zece coarne, atunci când dorim să înţelegem acţiunile fiarei ca a opta împărăţie, sunt simbolul întregii lumi protestante, iar fiara reprezintă toţi oamenii religioşi şi nereligioşi, precum şi orice formă de guvernare civilă de pe pământ, care au dat ascultare fie silit, fie din neştiinţă de îndrumările bisericii apostaziate. Acum, Eufratul seacă, reprezentat prin cele zece coarne şi fiara din Apocalipsa 17. Femeia rău famată rămâne singură, urmând a fi nimicită chiar de către aceia care au sprijinit-o.

Urmările acţiunii secării Eufratului sunt descrise în Apocalipsa 18. Iar cuvintele profetice următoare întăresc profeţia din Apocalipsa 18:

     ">Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei... Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zicea în inima ei: 'Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!' Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci... şi vor zice: 'Vai, vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!'< (Apocalipsa 18,5-10).
     >Negustorii pământului care s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.< >Vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui, şi vor zice: 'Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!'< (Apocalipsa 18,11.3.15-17).

     Aşa sunt judecăţile care cad asupra Babilonului în ziua revărsării mâniei lui Dumnezeu. Ea şi-a umplut măsura nelegiuirii; i-a venit timpul şi e coaptă pentru nimicire...

     Slujitorul care a sacrificat adevărul pentru a câştiga favoarea oamenilor îşi dă acum seama de caracterul şi influenţa învăţăturilor lui. Se vede lămurit că ochiul atotştiutor l-a însoţit când era la amvon, când mergea pe stradă, amestecându-se cu oamenii în diferitele scene din viaţă. Orice emoţie a sufletului, orice rând scris, orice cuvânt rostit sau orice faptă care i-a făcut pe oameni să găsească scăpare la adăpostul minciunii a fost o sămânţă semănată; iar acum, în sufletele pierdute şi nenorocite din jurul lui, vede recolta...

     >Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele!<... >Iată vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre.< >Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele junghierii voastre. Nu mai este nici un loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nici o scăpare pentru povăţuitorii turmelor< (Ieremia 23,1-2; 25,34-35). 

     Atât slujitorii, cât şi poporul văd că n-au menţinut legătura corectă cu Dumnezeu. Ei văd că s-au răsculat împotriva Autorului oricărei legi drepte şi adevărate. Lepădarea preceptelor divine a dat naştere la mii de izvoare ale răului, discordiei, urii, nelegiuirii, până ce pământul a devenit un vast câmp de luptă, o cloacă de stricăciune. Aceasta este priveliştea pe care o văd aceia care au lepădat adevărul şi au ales să iubească rătăcirea. Nici o limbă nu poate exprima dorinţa pe care cel neascultător şi necredincios o simte faţă de tot ce a pierdut pentru totdeauna - viaţa veşnică. Bărbaţi la care lumea s-a închinat pentru talentele şi elocvenţa lor văd acum aceste lucruri în adevărata lor lumină. Îşi dau seama ce au pierdut prin neascultare şi cad la picioarele acelora a căror credincioşie au dispreţuit-o şi au batjocorit-o şi mărturisesc că Dumnezeu i-a iubit.

     Oamenii văd că au fost duşi în rătăcire. Ei se acuză unul pe altul pentru că i-au condus la distrugere; dar toţi se unesc în manifestarea celei mai crude condamnări faţă de slujitorii religiei. Păstorii necredincioşi au proorocit lucruri plăcute; ei i-au condus pe ascultătorii lor să facă fără valoare Legea lui Dumnezeu şi să-i prigonească  pe aceia care au sfinţit-o. Acum, în deznădejdea lor, aceşti învăţători mărturisesc înaintea lumii lucrarea lor de amăgire. Mulţimile se umplu de furie. >Suntem pierduţi!< strigă ei, >şi voi sunteţi cauza pieirii noastre<; şi se aruncă asupra păstorilor care i-au dus la pieire. Chiar aceia care odinioară îi admirau în cel mai înalt grad vor rosti împotriva lor blestemele cele mai grozave. Chiar mâinile care odinioară îi încoronaseră cu lauri se vor ridica să-i distrugă. Săbiile care erau destinate să-i ucidă pe copiii lui Dumnezeu sunt acum folosite pentru a-i distruge pe adversarii lor. Pretutindeni este luptă şi sânge vărsat." Tragedia veacurilor, cap. Pustiirea pământului, par. 1-3, 7, 9-11.

Se observă clar că obiectul urii generale îl reprezintă slujitorii religiei, păstorii necredincioşi, învăţătorii religioşi fără scrupule, care au amăgit o planetă întreagă, îndemnându-i pe oameni să nu asculte de glasul mustrător, prin vestirea marii avertizări mondiale. Pe bună dreptate, se poate spune că cele zece coarne şi fiara, adică întreaga lume protestantă reprezentată de enoriaşi, de oamenii simpli sau mai învăţaţi, împreună cu tot restul oamenilor religioşi sau nu, care s-au lăsat învăţaţi de profeţii mincinoşi ai religiei, din orice confesiune, plină de vinul Babilonului, al papalităţii, se întorc împotriva reprezentanţilor spirituali ai oricăror confesiuni, mai cu seamă catolici şi protestanţi!!!

În Apocalipsa 19,19-21, ni se descoperă sfârşitul tragic al alianţei dintre fiară, alias Babilonul cel mare, şi prorocul mincionos, simbolizat prin cele zece coarne. Eufratul este înfăţişat prin termenii "împăraţii pământului şi oştile lor". A se observa că fiara este pusă lângă împăraţii pământului, căci ei sunt sursa puterii ei. "Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor." Putem constata cu uşurinţă că semnele şi minunile care vor avea loc prin puterea spiritismului se întâmplă mai întâi pe tărâmul protestant, pentru ca balaurul cel vechi să-i facă să creadă pe protestanţi că au parte de binecuvântarea manifestării Duhului Sfânt, când de fapt este puterea lui amăgitoare.

În concluzie, aşa va sfârşi Babilonul cel mare, cele zece coarne şi fiara sau apele pe care a clădit şi şade ca împărăteasă biserica creştină apostată. Asemenea celor zece coarne (a se înţelege cele zece triburi barbare antice) care au sfâşiat şi destrămat Roma imperială, şi cele zece coarne moderne se vor întoarce împotriva Romei moderne, alias Babilonul cel mare, pe care o vor sfâşia. Adevărate sunt cuvintele care s-au împlinit mai întâi cu Roma papală, când a primit rana de moarte, şi care urmează să se împlinească şi cu Babilonul cel mare: "Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie". Apocalipsa 13,10.

"Toţi au acelaşi gând"

Pentru ca cei zece împăraţi să-şi poată primi împărăţia, este necesar să primească putere împărătească. Cum puterea împărătească aparţine doar statului, adică fiarei a opta, atunci ei o vor primi necondiţionat, fapt care conduce implicit la o domnie împreună cu fiara timp de un ceas. Fiara nu are autoritate în legislativul ei pentru a decide în domeniul religiei şi al conştiinţei. Constituţia americană interzice cu desăvârşire aşa ceva. Puterea civilă nu are cum să acţioneze pe tărâm religios, pentru promulgarea unor legi de natură sau cu conţinut religios, prin care să fie reglementată închinarea! Însă, acest lucru va lua sfârşit o dată cu imixtiunea religiei în cele civile, prin acţiunea unită a bisericilor protestante de pe teritoriul Statelor Unite în vederea câştigării autorităţii poporului, autoritate cu care a fost delegat să conducă guvernul civil al acestei ţări.

Când fiara a opta acceptă demersurile bisericilor protestante, când are loc acest amalgam între biserică şi stat, statul acceptând imixtiunea bisericii în cele civile, atunci chiar acest fapt conduce la formarea a ceea ce se numeşte icoana fiarei. Astfel, fiara a opta devine o imagine, o icoană, o copie a papalităţii medievale în ce priveşte spiritul şi caracterul, precum şi acţiunile pe care le va întreprinde împotriva tuturor celor ce nu se supun autorităţii ei. În Apocalipsa 13, fiara cu coarne ca de miel, America protestantă, propune "locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia". Apocalipsa 13,14. Prin "locuitorii pământului" trebuie înţeles locuitorii teritoriului de unde a apărut această fiară cu coarne ca de miel. Aceştia sunt întâi şi întâi locuitorii Statelor Unite ale Americii, întrucât acţiunea de formare a icoanei fiarei porneşte întâiaşi dată de la guvernul Statelor Unite, potrivit demersurilor şi propunerilor bisericilor protestante decăzute!

     ">A zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei.< Aici este prezentată clar o formă de guvernare, în care puterea legislativă aparţine poporului, o dovadă izbitoare că Statele Unite sunt naţiunea arătată în profeţie." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 25.

Urmează apoi un text biblic care pare curios la prima vedere. El glăsuie astfel: "I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei". Apocalipsa 13,15. În primul rând, cui i s-a dat putere? Ţinând seama de context, subiectul căruia i se dă putere este chiar fiara cu coarne ca de miel, întrucât ea este cea care propune, prin guvernul ei, locuitorilor americani să facă o icoană fiarei, adică să accepte prin lege pretenţiile bisericilor protestante!!! Dar, de ce se spune că i s-a dat putere? Ce, nu are autoritate de a promulga legi? Ce putere trebuie să i se mai dea? Cu alte cuvinte, nu este îndestulător că America protestantă, prin guvernul ei, oferă deja putere împărătească bisericilor protestante americane? De la cine ar mai primi ea putere? Nu-i este suficientă toată autoritatea pe care o are să emită orice fel de legi?

Cuvintele Inspiraţiei sunt cu tâlc! Ne oferă o mai mare perspectivă şi viziune a felului cum trebuie înţelese acţiunile întreprinse de fiară şi de biserică! Ca să înţelegem rostul celor afirmate prin faptul că guvernului american i s-a dat putere, atunci trebuie să avem în vedere cealaltă parte a profeţiei, aşa cum este descrisă în Apocalipsa 17!! Aici ni se spune limpede cine dă putere fiarei a opta, fapt care o face să devină icoana papalităţii. Iată cuvintele Inspiraţiei: "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor". Apocalipsa 17,13. Pe cine reprezintă "toţi"? Pe cei zece împăraţi, simbolul principalelor biserici protestante de pe teritoriul Statelor Unite!! În felul acesta, ni se spune clar că guvernul american primeşte toată autoritatea spirituală a bisericilor protestante, care se exercită în domeniul religios, ele susţinând că au primit-o de la Hristos, pentru a putea promulga, prin unire cu biserica, legi cu caracter religios!!! Altfel statul american nu poate emite şi oficializa astfel de legi!

Toate aceste biserici au un singur gând, indicând spre o armonie deplină, nu numai asupra unor puncte de doctrină, ci şi asupra unităţii cu puterea civilă!!! Acum apare curiozitatea cea mai mare. După ce primesc putere împărătească de la fiară, nu fac altceva apoi decât să o dea înapoi fiarei, împreună cu stăpânirea lor! Cum să înţelegem un asemenea fapt? Este foarte simplu. Astăzi, şi până astăzi, constituţia americană prevede foarte clar principiul separaţiei puterilor în stat, biserica cu domeniul ei, statul împreună cu instituţiile legislative şi juridice, cu domeniul lor. Nici unul nu se amestecă în treburile celuilalt. Dar, va veni timpul când această constituţie faimoasă va fi supusă modificării. Propunerile de modificare ale ei vin din partea bisericilor protestante, în scopul uniformizării închinării pe teritoriul american, pentru prevenirea dezastrelor naturale şi omeneşti la care este supusă ţara. Aceste biserici pleacă de la premiza că răutăţile care se întâmplă pe teritoriul lor se datorează îndepărtării de Dumnezeu! Că oamenii nu mai au respectul cuvenit pentru Creatorul cerului. Cu alte cuvinte, că nu mai sunt religioşi.

Pentru a-i determina pe oameni să devină religioşi, se propun legislativului american legi care să reglementeze închinarea, şi în care se prevede ca zi de închinare duminica, ce în momentul aprobării unor astfel de legi va deveni semnul fiarei. Mare atenţie, astăzi duminica nu este încă semnul fiarei! Ea devine doar prin emiterea unor legi care stipulează aşa ceva, fapt care va conduce la lepădarea legii lui Dumnezeu pe faţă şi în mod oficial!! Când guvernului american i se fac astfel de propuneri, ajunge convins că, pentru binele ţării, este util să se instituiască legi cu caracter religios, care să stipuleze modul de închinare. Când acest guvern ajunge convins de utilitatea unui asemenea demers, pentru securitatea naţională a ţării, va încuraja şi chiar va da autoritatea sa bisericilor protestante să conceapă, să formuleze astfel de legi, cu caracter religios.

Când se va fi ajuns în acest punct al timpului, atunci se va împlini şi profeţia referitoare la faptul că bisericile protestante primesc putere împărătească împreună cu autoritatea civilă americană. "Cele zece coarne... vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara." Apocalipsa 13,12. Cadrul legal va trebui modificat, astfel încât constituţia ţării, neschimbată de peste două sute de ani, să le poată permite ambelor părţi, bisericii şi statului, să înfăptuiască un asemenea demers. Aşa că primele două amendamente ale constituţiei vor fi modificate, tocmai pentru a se putea oferi cadrul legal în vederea instituirii unor legi cu caracter religios, pe care statul trebuie să le impună! Numai aşa va putea emite şi impune legi de natură religioasă statul american!

     "O astfel de acţiune va fi contrară principiilor acestei guvernări, geniului instituţiilor ei libere, mărturisirilor solemne şi directe din Declaraţia de Independenţă şi din Constituţie. Întemeietorii naţiunii au căutat cu înţelepciune să vegheze împotriva folosirii puterii pământeşti din partea bisericii, cu urmarea ei inevitabilă - intoleranţa şi persecuţia. Constituţia prevede că >Congresul nu poate da nici o lege care să respecte stabilirea unei religii sau să interzică exercitarea liberă a ei< şi că >nici o probă religioasă să nu fie cerută ca o calificare pentru un serviciu public în Statele Unite<. Numai printr-o violare flagrantă a acestor garanţii ale libertăţii naţiunii poate fi impusă o lege religioasă de către autoritatea civilă. De altfel, inconsecvenţa unei asemenea acţiuni nu putea fi mai bine exprimată de cum o exprimă simbolurile: o fiară care are coarne ca de miel - pretinzându-se curată, amabilă şi nevinovată - care vorbeşte ca un balaur." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 24.

Când cadrul legal a fost schimbat, permis fiind acum de o constituţie de asemenea modificată, atunci bisericile protestante, ale căror eforturi au fost acceptate în acest sens de către guvernul american, îşi vor pune la dispoziţia autorităţii civile întreaga lor putere şi autoritate din domeniul religios!!! (Ele vor susţine că au fost învestite cu această autoritate spirituală chiar de către Hristos, că este porunca lui expresă şi că, de fapt, în baza acestei puteri, sunt biserica adevărată a lui Hristos). Elementul religios se amestecă cu cel civil. Constituţia ţării le permite acum un asemenea lucru înfiorător. Acesta este sensul cuvintelor care ne spun că cele zece coarne îşi pun la dispoziţia autorităţilor civile toată puterea şi autoritatea, precum şi stăpânirea lor. Stăpânirea lor este o stăpânire pe tărâm religios, deci asupra enoriaşilor, lipsiţi cu totul de Evanghelia lui Isus Hristos!!! Toată biserica, cu tot ce-i aparţine, puterea oamenilor şi puterea financiară, se pune la dispoziţia puterii civile. Acum se ajunge la împlinirea profeţiei care ne spune că toţi, adică toate bisericile protestante, se pun cu totul la dispoziţia autorităţii civile, ambele autorităţi devenind una singura, şi aceasta în dorinţa de a vedea aduse la viaţă, prin autoritatea legislativă şi juridică a statului, legile şi instituţiile bisericii!!!

Numai aşa i se va da putere fiarei cu două coarne să dea suflare icoanei fiarei. Cu alte cuvinte, autoritatea civilă, seculară, după ce le oferă dreptul bisericilor protestante să conceapă legi de natură sau cu conţinut religios, va primi din partea acestora toată autoritatea lor religioasă pentru ca guvernul să poată emite, întări şi oficializa aceste legi duminicale. Numai guvernul american le poate da viaţă publicându-le în Monitorul Oficial. A nu se înţelege că biserica va lua locul guvernului, căci ar fi o mare greşeală. Profeţia este cât se poate de lămurită: "... o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur... I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei..." fiindcă "toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor." Apocalipsa 13,11.15; 17,13.

Conducerea civilă americană, prin guvernul ei, la propunerea bisericilor protestante şi în urma acţiunilor lor încurajate chiar de statul american, adoptă şi oficializează legi de natură religioasă, fiindcă toată biserica se pune la dispoziţia puterii civile în acest sens. Bisericile primesc recunoaştere din partea guvernului pentru a acţiona în domeniul civil, ca şi în cel religios, dar prin legi concepute de ele!! Există o învoială în această privinţă din partea tuturor bisericilor protestante pentru a da guvernului american toată puterea lor. Când s-a ajuns aici, icoana fiarei s-a format. "Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu." Apocalipsa 17,17.

     "Chipul fiarei reprezintă un alt corp religios îmbrăcat cu puteri asemănătoare. Formarea acestui chip este lucrarea acelei fiare care s-a ridicat în pace şi pretindea a fi blândă şi care este un simbol frapant al Statelor Unite ale Americii. Aici trebuie găsită icoana papalităţii. Când bisericile din ţara noastră, unindu-se cu privire la punctele de credinţă comune, vor influenţa statul să impună decretele lor şi să susţină instituţiile lor, atunci America protestantă va forma un chip al ierarhiei romane. Atunci biserica adevărată va fi asaltată prin persecuţie, la fel ca poporul lui Dumnezeu de altădată." Istoria mântuirii, cap. A treia solie îngerească, subcap. Fiara şi icoana ei, par. 1.

Prin faptul că bisericile protestante influenţează statul să impună decretele lor şi să susţină chiar instituţiile lor, trebuie înţeles modul cum ele îşi oferă toată autoritatea şi puterea, inclusiv stăpânirea lor, statului pentru a da viaţă edictelor lor religioase, de fapt de îngrădire a conştiinţei. Singura modalitate ca acest biserici să reuşească în demersurile lor, este aceea de a ajunge să aibă "acelaşi gând", indicând astfel spre armonia între ele pe baza unirii lor asupra tuturor acelor puncte de doctrină care le sunt comune!

Când bisericile îşi pun la dispoziţia statului toată voinţa şi stăpânirea lor, atunci se ajunge la aceeaşi putere arbitrară şi asupritoare împotriva libertăţii religioase, a libertăţii de conştiinţă, prin urmare, a dreptului fiecărui om de a-i aduce închinare lui Dumnezeu după cum voieşte, deci prin alegere liberă, neîngrădită. Unirea bisericii cu statul va forma icoana fiarei reînviind în acest fel atrocităţile săvârşite de papalitate în Evul Mediu.

     ">Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.< Va fi o unire universală, o singură mare armonie, o confederaţie a puterilor lui Satana.
     >Şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.< În felul acesta, se va manifesta aceeaşi putere arbitrară şi asupritoare împotriva libertăţii religioase, a libertăţii de a-i aduce închinare lui Dumnezeu în conformitate cu îndemnurile conştiinţei, pe care a manifestat-o papalitatea când i-a persecutat în trecut pe cei ce au îndrăznit să refuze a se conforma cu ritualurile şi ceremoniile religioase catolice.
     În lupta care se va da în zilele din urmă, (a se înţelege războiul Armaghedonului), toate puterile decăzute care au apostaziat de la supunerea faţă de legea lui Iehova, se vor uni în împotrivirea faţă de poporul lui Dumnezeu. În această luptă, marele punct al conflictului va fi Sabatul poruncii a patra, deoarece în porunca Sabatului, Marele Autor al legii se identifică pe Sine ca fiind Creatorul cerurilor şi al pământului." Solii alese, vol. 3, cap. Lecţii din felul în care a fost întâmpinată criza declanşată de legea duminicală în anii 1880-1890, subcap. O viziune timpurie cu privire la importanţa Sabatului, par. 26-28.

Acum, icoana fiarei poate să vorbească, întrucât autoritatea civilă i-a dat dreptul şi puterea ei legislativă în acest sens. Elementul religios îşi spune cuvântul; ceea ce înseamnă că poate să înceapă persecuţia asupra tuturor acelora care refuză pretenţiile arogante ale icoanei fiarei. Icoana fiarei va fi stabilită mai întâi pe teritoriul Statelor Unite, fiindcă aici se formează prin acţiunea comună a statului şi a bisericii. Apoi, acest model se va extinde la nivel global, în fiecare naţiune a lumii, indiferent de forma ei de guvernare. Unii poate se întreabă cum se poate ajunge la aşa ceva, dacă ţinem seama de fricţiunile care există între state. Unele sunt mai dezvoltate, altele mai sărace. Unele au încă un regim comunist, altele unul totalitar, apoi altele sunt o monarhie, pe când multe altele sunt state democratice. Cum să copieze toate naţiunile lumii modelul american?

Este foarte simplu. Biserica va câştiga ascendent asupra oricărei forme de guvernare prin mijlocul cel mai eficace, şi anume spiritismul. Ne aducem aminte de imaginea celor trei duhuri necurate care se duc la toţi împăraţii pământului. Ei se duc la ei pentru că biserica deja le aparţine. În şi prin biserică se vor înfăptui o serie de minuni uimitoare, până acolo că se va coborî foc din cer. Acest lucru va aduce convingere autorităţilor civile că ceva măreţ se întâmplă, că este voia lui Hristos ca pe pământ să fie pace între popoare, că toţi trebuie să se închine într-un anumit fel, semnul acestei închinări fiind stabilirea zilei duminicii! "Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei... I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei." Apocalipsa 13,14-17. Ar trebui să mai menţionez că papalitatea va juca un rol covârşitor în aducerea la un numitor comun a tuturor naţiunilor pământului, având în vedere pretenţiile ei de dumnezeu asupra religiei, asupra modului de închinare şi asupra conştiinţei oamenilor. Aceste pretenţii vor fi susţinute din plin de minunile săvârşite prin puterea spiritismului din interiorul ei.

     "Aşa-zisa lume creştină urmează a fi teatrul unor evenimente mari şi decisive. Urmând exemplul papalităţii, oamenii cu autoritate vor emite legi care vor restrânge libertatea de conştiinţă. Babilonul va face toate neamurile să bea din vinul mâniei desfrânării ei. Fiecare naţiune va fi implicată." Solii alese, vol. 3, cap. Lecţii din felul în care a fost întâmpinată criza declanşată de legea duminicală în anii 1880-1890, subcap. O viziune timpurie cu privire la importanţa Sabatului, par. 24.

     "Naţiunile străine vor urma exemplul Statelor Unite. Cu toate că aici va fi începutul, aceeaşi criză va veni asupra poporului nostru în toate părţile lumii." Evenimentele ultimelor zile, cap. Legile duminicale, subcap. Legea duminicală universală, par. 4.

     "Istoria se repetă. Religia falsă va fi înălţată. Prima zi a săptămânii, o zi obişnuită de lucru, care nu a fost în nici un fel sfinţită, va fi înălţată, aşa cum a fost înălţată statuia din Babilon. Toate naţiunile, limbile şi popoarele vor fi obligate să sfinţească acest sabat fals... Decretul de impunere şi respectare a acestei zile va fi trimis în toată lumea.
     Pe măsură ce America, ţara libertăţii religioase, se va uni cu papalitatea, forţând conştiinţa şi obligându-i pe oameni să cinstească sabatul fals, popoarele din fiecare ţară de pe glob vor fi îndemnate să urmeze exemplul ei." Evenimentele ultimelor zile, cap. Legile duminicale, subcap. Legea duminicală universală, par. 1, 2.

Dar, cum ajung protestanţii din America să făurească ceva asemănător papalităţii şi chiar să arate ca papalitatea în ce priveşte pretenţiile, când ştim că America este tărâm protestant? Nu înseamnă că acolo nu există catolici, însă mentalitatea protestantă predomină, este la ea acasă. Caută ei să se unească mai întâi cu papalitatea şi abia după aceea merg la conducerea civilă să ceară punerea în practică a decretelor lor? Profeţia nu spune acest lucru, nici măcar nu lasă să se înţeleagă aşa ceva. Fiara cu două coarne acţionează pe teritoriul ei, protestant, la cererea şi cu ajutorul bisericilor protestante. Nu se specifică nicăieri că se cere mai întâi ajutor papal, câtă vreme papalitatea nu are nici un fel de putere pentru a se impune în Statele Unite.

Atunci, în cel fel are loc o unire a protestanţilor cu papalitatea? Deoarece învăţăturile mamei lor predomină în bisericile protestante, acestea fiind chiar vinul Babilonului cel mare, şi deoarece, în acest fel, protestanţii ajung să adopte principiile papalităţii, atunci unirea este săvârşită tocmai în acest punct. Nu este nevoie ca protestanţii să ceară la început sprijinul papalităţii, întrucât prin adoptarea principiilor ei, care se regăsesc în învăţăturile bisericilor lor, vor ajunge să dea pe faţă exact ceea ce a făcut mama lor în Evul Întunecat. "Principiile romano-catolice vor fi luate în grija şi protecţia statului. Această apostazie naţională va fi urmată cu repeziciune de ruină naţională." Evenimentele ultimelor zile, cap. Legile duminicale, subcap. Apostazia naţională va fi urmată de ruină naţională, par. 3.

Acest lucru va fi făcut din proprie iniţiativă, nu la cererea expresă a catolicilor. Nu trebuie să surprindă pe nimeni acest lucru. Principiile papale pur şi simplu ajung să coordoneze toate acţiunile guvernului american şi a bisericilor protestante apostaziate, fiindcă ei le adoptă de bunăvoie, fără să le fie impuse de papalitate. "Când, acţionând după îndemnurile lui Satana, conducătorii ţării se vor aşeza, din proprie iniţiativă, de partea omului nelegiuirii, atunci va fi o vreme de apostazie naţională. Atunci se va împlini măsura vinovăţiei. Apostazia naţională va fi semnul ruinei naţionale." Evenimentele ultimelor zile, cap. Legile duminicale, subcap. Apostazia naţională va fi urmată de ruină naţională, par. 2.

Aşadar, iniţiativa unirii cu papalitatea aparţine în exclusivitate protestanţilor, fiindcă ei deja au încorporate în învăţăturile lor principiile papalităţii, fapt care-i determină să facă primii pasul pentru a da mâna cu papalitatea!! A rămas doar să le exprime sub forma unirii cu statul şi a pretenţiilor impuse în privinţa închinării. Când s-a ajuns aici, s-a dat mâna cu spiritismul şi cu papalitatea. Calea este deschisă pentru ca papalitatea să domnească pe tot globul!! "Protestanţii din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis şi a prinde mâna spiritismului; ele vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană şi, sub influenţa acestei uniri întreite, această ţară va merge pe urmele Romei pentru a călca în picioare drepturile conştiinţei." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par. 13.

Unirea cu papalitatea va veni abia după ce America protestantă, ca fiara a opta, va deveni icoana papalităţii. Ea devine, deci, din proprie iniţiativă, icoana papalităţii!!! Când se va fi ajuns în acest punct, se poate spune că papalitatea călăreşte fiara a opta, fiindcă această fiară îi face jocul singură, prin vrere proprie, şi sigur. Îi restaurează puterea din proprie iniţiativă, nu numai în Statele Unite, ci pe întregul pământ. Aşa ajunge papalitatea din nou la putere, dar de astă dată mondială. Ceea ce leagă America protestantă de papalitate, devenind astfel un singur tot, exact aşa cum a prezentat îngerul înaintea profetului mirat tabloul unei femei călare pe o fiară urâtă, este semnul care face distinctivă papalitatea, semnul fiarei, sabatul fals sau prima zi a săptămânii, duminica. Aici se ascunde autoritatea Romei papale, aşa cum a căpătat-o de la tatăl minciunii sau balaurul din profeţie. Ea îşi arogă puterea şi totodată dreptul de a schimba chiar legea lui Dumnezeu, deşi Dumnezeu nu a dat şi nici nu va da vreodată cuiva această putere, întrucât legea Sa este imuabilă la fel ca şi Autorul ei!! "El (cornul cel mic, alias papalitatea) va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme." Daniel 7,25.

     "Toţi cei care nu se vor supune decretelor consiliilor naţionale şi nu vor respecta legile naţionale, înălţând sabatul instituit de omul fărădelegii, prin nesocotirea sfintei zile a lui Dumnezeu, vor simţi nu numai puterea asupritoare a papalităţii, ci şi a lumii protestante, icoana fiarei." Evenimentele ultimelor zile, cap. Un scurt timp de strâmtorare, subcap. Biserica şi statul împotriva poporului lui Dumnezeu, par. 1.

     "Prin lucrarea lui Satana, Legea lui Dumnezeu va fi înlăturată. În ţara noastră, care s-a mândrit cu libertatea religioasă, libertatea se va sfârşi. Lupta care va agita întreaga lume se va da cu privire la problema Sabatului.
     O mare criză îl aşteaptă pe poporul lui Dumnezeu. Foarte curând, naţiunea noastră va încerca să le impună tuturor respectarea primei zile a săptămânii ca zi sfântă. Ea nu va ezita să-i oblige pe oameni să respecte, împotriva propriei conştiinţe, ziua pe care o declară a fi Sabatul." Evenimentele ultimelor zile, cap. Un scurt timp de strâmtorare, subcap. Sfrâşitul libertăţii religioase în Statele Unite, par. 1, 2.

Identitatea celor zece coarne şi a fiarei a opta

Să înaintăm mai mult în taina identităţii celor zece coarne şi a fiarei a opta. Până acum am putut vedea că femeia desfrânată este simbolul bisericii decăzute, că sub masca ei se ascund toate bisericile lui Dumnezeu care au apostaziat de la adevăr în decursul timpului, începând cu biserica iudaică şi sfârşind cu bisericile protestante. Trebuie să menţionez că biserica laodiceană, cea caracterizată prin lipsa Evangheliei, va întregi acest chip când va avea loc marea avertizare mondială, prin mişcarea îngerului al patrulea. Prin biserica laodiceană trebuie înţeles doar fecioarele nechibzuite, care sunt o majoritare în comparaţie cu cele înţelepte şi care se vor alipi marii confederaţii mondiale, alcătuită din femeie, fiară şi coarnele acesteia. În această femeie trebuie să vedem, în primul rând, imaginea ei de ansamblu, pentru că atunci când vorbim despre fiara care o poartă ca despre a opta împărăţie, această femeie trebuie identificată doar cu papalitatea, asta pentru a putea înţelege sensul tabloului celor zece coarne şi al acţiunilor acestora împreună cu fiara!!

De asemenea, sub masca fiarei odioase se ascund cele şapte mari puteri împărăteşti prin care Lucifer a asuprit adevărata biserică a lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Ele au fost puteri politice în primul rând, însă nu trebuie să scăpăm din vedere amestecul între politică şi religie, a religiei păgâne, în interiorul lor. Acestea au fost biciul lui Satana prin care a întârziat mult timp pregătirea unei biserici curate care să facă posibilă venirea Mântuitorului. Cele zece coarne sunt însă acele puteri care fac ca fiara să devină a opta împărăţie în viitorul apropiat. Pe această fiară şade femeia, papalitatea, întrucât fiara este formată şi devine ceea ce este, a opta împărăţie, prin lucrarea dintre cele zece coarne şi fiara însăşi. Cu alte cuvinte, atunci când Dumnezeu doreşte ca noi să înţelegem trecutul, trebuie să privim la fiară şi la femeie în ansamblul lor, şi trebuie să ţinem seama strict de cele şapte capete. Însă, atunci când Dumnezeu doreşte să înţelegem viitorul, noi trebuie să privim la femeia desfrânată ca fiind papalitatea, pentru a distinge bine rolul pe care-l va juca ea, iar la fiară, ca fiind a opta împărăţie, căci ea va fi amalgamul dintre cele zece coarne, fiară şi inclusiv papalitatea.

În acest caz, cele şapte capete trebuie înţelese şi privite ca fiind întreg spiritul, caracterul şi metodele care au caracterizat toate cele şapte puteri pământeşti ce s-au perindat pe pământ, înainte de formarea celei de a opta împărăţii sau fiare!!! Mai trebuie înţeles că apostazia globală, răul şi persecuţia, aşa cum se vor vedea în acţiunile fiarei a opta, provin din şi sunt totodată suma tuturor răutăţilor şi cruzimilor săvârşite de cele şapte principale împărăţii omeneşti. Răul din trecut nu a dispărut niciodată, ci el prinde alt chip în generaţiile următoare, fapt care îl face să devină şi mai rău. Când biserica apostaziază, atunci răul din lume îşi dublează sau triplează puterea nimicitoare asupra oamenilor!! Orice sămânţă semănată, fie bună, fie rea, aduce cu sine o recoltă pe măsură. Acest adevăr trebuie foarte bine tipărit în minte.

Prin urmare, cauza care a condus la apariţia acestor şapte puteri, va fi exact aceeaşi pentru care se va forma fiara a opta. Iar această cauză este apostazia bisericii, a celor ce au pretenţia că au fost, sunt şi vor fi mereu adevărata biserică a lui Dumnezeu!! În felul acesta, Duhul Sfânt doreşte să ne transmită cum se va repeta istoria trecutului în viitorul apropiat. Cele şapte capete reprezintă trecutul, pe care-l vom vedea reînviat în forma acţinilor celor zece coarne şi a fiarei moderne, ca a opta împărăţie luciferică. Printr-o singură imagine, aşadar, a unei femei călare pe o fiară cu şapte capete şi zece coarne, Dumnezeu surprinde cele mai importante aspecte ale trecutului, aşa cum au fost derulate prin cele şapte puteri principale pământeşti, legate de apostazia bisericii şi de prigoana la care au fost supuşi adevăraţii Săi credincioşi, iar prin acţiunea comună dintre cele zece coarne şi fiara modernă cum ceea ce s-a întâmplat în trecut va fi reînviat, dar de astă dată la scară planetară!!

Cum cele şapte mari şi principale puteri pământeşti au fost descoperite, rămâne să identificăm cine este cu adevărat fiara a opta împreună cu cele zece coarne. Despre cele zece coarne am arătat că deja sunt zece puteri religioase protestante, ce vor primi putere împărătească, deci pământească, civilă, pentru emiterea decretelor şi edictelor prin care se urmăreşte reglementarea închinării, după cum va rezulta din abordarea noastră. Am mai spus că aceste zece puteri religioase sunt adăpostite sub simbolul fiicelor Babilonului cel mare. Aceasta este dovada pe care am prezentat-o în episodul trecut. Însă, mai există alte dovezi deosebit de puternice care ne ajută să vedem lucrurile din această perspectivă, fapt care ne va arăta că interpretarea este cea corectă.

Ca un fapt ce trebuie ştiut, profeţiile dintr-un anumit capitol al unei cărţi profetice nu trebuie studiate izolat de celelalte profeţii. Fiecare profeţie are o legătură strânsă cu alte profeţii, chiar dacă la prima vedere par că sunt folosite simboluri diferite. Duhul Sfânt poate dezvolta un anumit subiect într-o profeţie, pentru al completa cu mai multă informaţie în altă parte a Scripturii, sau chiar în aceeaşi carte profetică. Prin urmare, noi trebuie să găsim acea profeţie în Scripturi care vorbeşte în mod deosebit despre mama desfrânatelor, papalitatea, şi apoi despre fiicele ei. O profeţie care să surprindă cel mai clar, mai întâi acţiunile papalităţii, şi apoi acţiunile bisericilor protestante, desigur fiecare la timpul lor. Dacă găsim o astfel de profeţie, atunci legătura dintre fiicele Babilonului şi cele zece coarne, din Apocalipsa 17, este stabilită, iar interpretarea se dovedeşte a fi propria interpretare a Bibliei, aşa după cum şi trebuie să fie!!!

Ei bine, după cum este de aşteptat, există cel puţin două astfel de profeţii, una în cartea lui Daniel, iar cealaltă, pe care o vom lua în atenţie, în Apocalipsa 13!! În cartea lui Daniel profeţia o găsim în capitolul 11 versetele 36-45, unde ni se vorbeşte mai întâi despre caracterul şi acţiunile papalităţii, iar apoi, începând cu versetul 40, se descoperă acţiunea fiarei împotriva comunismului şi islamului, în prima fază, acţiune ce continuă după aceea cu ceea ce fiara şi cele zece coarne vor face împotriva adevăratei biserici a lui Dumnezeu. Aici, fiara şi cele zece coarne din Apocalipsa 17 sunt simbolizate prin împăratul de la miazănoapte! Însă, interesul meu primordial este să ne concentrăm atenţia asupra Apocalipsei 13. Aici sunt descoperite atât acţiunile şi spiritul papalităţii, cât şi acţiunile şi spiritul celor zece coarne şi al fiarei care este amăgită să le ofere puterea legislativă.

În prima parte a acestei cărţi, cuprinsă între versetele 1 şi 10, deşi versetul al zecelea este o concluzie pentru ambele părţi ale acestui capitol, este surprinsă papalitatea sub chipul capului fiarei ca un leopard, ce părea rănit de moarte. Întrucât capul îi aparţine acestei fiare, se poate spune cu siguranţă că fiara ca un leopard simbolizează papalitatea. (Nu trebuie uitat că sub chipul acestei fiare se ascund deopotrivă Roma păgână şi Roma papală, depinde la ce moment al istoriei ne referim). "În capitolul 13 (vers. 1-10) este descrisă o altă fiară >ca un leopard<, căruia balaurul i-a dat >puterea lui, tronul lui şi o stăpânire mare<. Acest simbol, aşa cum au crezut majoritatea protestanţilor, reprezintă papalitatea care a urmat puterii, tronului şi autorităţii deţinute odinioară de Imperiul Roman. Despre fiara care seamănă cu un leopard se spune: >I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule... Şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam<. Această profeţie, care este aproape la fel cu descrierea cornului mic din Daniel capitolul 7, arată fără îndoială către papalitate." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 15.

Aşadar, nu există nici un dubiu că papalitatea este simbolizată prin această fiară care iese din ape, adică din mijlocul unei mari mulţimi de oameni, dintr-un teritoriu foarte dens populat, iar acesta nu poate fi decât Europa. Am arătat deja că apele simbolizează mari mulţimi de oameni, naţiuni, popoare. Vezi Apocalipsa 17,15. Acţiunile sale îndreptate împotriva bisericii adevărate a lui Dumnezeu sunt zugrăvite în această profeţie prin perioada celor patruzeci şi două de luni profetice, echivalentul a 1260 de ani, dacă socotim, potrivit principiului de interpretare a Bibliei, o zi profetică pentru un an literal. ">I s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.< Iar profetul spune: >Am văzut unul din capetele ei rănit de moarte<. Şi iarăşi: >Cel care duce pe alţii în robie trebuie să meargă şi el în robie<; >cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis de sabie<. Cele patruzeci şi două de luni sunt acelaşi lucru ca o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, trei ani şi jumătate sau 1260 de zile din Daniel capitolul 7 - timpul în care puterea papală urma să persecute pe poporul lui Dumnezeu. Această perioadă, aşa cum se spune în capitolul precedent, a început cu supremaţia papală, anul 538 d.Hr., şi s-a încheiat în anul 1798. La data aceasta, papa a fost făcut prizonier de către armata franceză, puterea papală a primit rana de moarte şi astfel s-a împlinit profeţia: >Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie<." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 16.

Ceea ce doresc să reţinem, până aici, este faptul că, în Apocalipsa 13,1-10 mai întâi e prezentată papalitatea, sub chipul unei fiare. Acelaşi lucru îl putem vedea şi în Apocalipsa 17, unde apostolului Ioan i se vorbeşte, apoi i se înfăţişează şi i se prezintă mai întâi o femeie desfrânată şi abia după aceea o fiară înspăimântătoare. Femeia atrage mai întâi privirile profetului mirat. Deci, sub două simboluri diferite este înfăţişat acealaşi lucru: papalitatea. De ce o fiară în Apocalipsa 13, prima parte? Pentru ca noi să putem vedea în cel fel a acţionat papalitatea împotriva lui Dumnezeu şi a bisericii Sale. Domnia ei a fost, la timpul respectiv, o domnie plină de persecuţie şi de cele mai mari cruzimi imaginate de mintea diabolică a clerului papal şi a inchizitorilor, în scopul "convertirii" ereticilor. Aşa că, cel mai potrivit simbol pentru caracterul, spiritul şi metodele sale nu putea fi decât cel al unei fiare hidoase. Este un amestec dubios al unor animale de pradă, carnivore, ceea ce denotă cruzime şi vărsare de sânge, chiar dacă în regnul animal carnivorele ucid doar pentru a-şi astâmpăra foamea sau uneori pentru a se împerechea, când rivalul trebuie îndepărtat sau anihilat.

De ce este reprezentată papalitatea printr-o femeie desfrânată în Apocalipsa 17, dacă socotim că şade pe fiara ca a opta împărăţie? Pentru a scoate în evidenţă marea şi adânca apostazie în care a ajuns, apostazie care va penetra întreaga societate, de fapt toate naţiunile pământului. Paharul vinului desfrâului ei arată către aşa ceva. Nu mai este reprezentată prin fiară tocmai pentru ca Dumnezeu să ne descopere că cruzimile săvârşite de ea în Evul Mediu sunt reînviate şi puse în practică de către cele zece coarne împreună cu fiara, dar bineînţeles asistate deopotrivă de papalitate!! Atât de mult a ameţit cu vinul spurcăciunilor ei cele zece coarne, încât acestea vor repeta persecuţiile de odinioară, despre care prea mulţi creştini nu mai cred că vor fi posibile! Faptul că ea călăreşte fiara cu cele zece coarne arată în mod indubitabil spre adevărul că ceea ce a făcut ea, va face şi fiara împreună cu cele zece coarne. Culoarea femeii şi a fiarei dă în vileag această realitate. Stacojiul este simbolul păcatului, al nelegiuirii şi al persecuţiei. Întregul tablou al femeii şi al fiarei este zugrăvit în roşu aprins! Însă, toată persecuţia va fi dirijată în mod deosebit de femeie, întrucât prigoana este caracteristica ei dominantă. Prin forţă a impus totdeauna închinarea, ceea ce arată către spiritul ei.

De reţinut acest aspect, referitor la cele două simboluri prin care este reprezentată papalitatea. (De asemenea, nu trebuie uitat că sub chipul femeii din Apocalipsa 17 se ascund toate bisericile decăzute, pentru că de aceea i se spune Babilonul cel mare, dar, atunci când Dumnezeu doreşte să scoată în evidenţă în mod deosebit partea şi rolul care revin bisericii protestante, indiferent de numele acesteia, în războiul Armaghedonului, aceasta este înfăţişată şi prezentată sub forma celor zece coarne în relaţie cu fiara, fapt care o face să devină a opta).

Să facem un pas mai înainte, şi să pătrundem în partea a doua a Apocalipsei capitolul 13. Dacă în prima parte a acestui capitol este prezentată papalitatea, în partea a doua trebuie că sunt prezentate fiicele acesteia, întrucât ele sunt singurele entităţi din această lume care au pus bazele celui mai puternic stat modern, care va deveni asemenea Romei păgâne şi papale, potrivit profeţiei!!! Este vorba desigur despre America protestantă. Partea a doua a acestui faimos capitol este cuprinsă între versetele 11 şi 18. Este ştiut faptul că creştinii puritani, persecutaţi de Biserica Anglicană, s-au refugiat mai întâi în Olanda, după care au tăiat drumul pe apă spre Lumea Nouă, unde au făurit cel mai înfloritor şi democratic stat din lume, a cărui constituţie a rămas neschimbată şi în care se prevede cel mai clar posibil respectarea libertăţii de conştiinţă şi a celei religioase.

Toţi creştinii din Europa, care doreau să se închine liber, s-au refugiat în ceea ce avea să devină Statele Unite ale Americii. Aceştia aveau spiritul reformatorilor când au fondat ţara respectivă, de aceea sunt înfăţişaţi asemenea unui miel cu două coarne, simbolul celor două mari principii ale democraţiei americane: republicanismul şi protestantismul. ">Şi ea avea două coarne ca ale unui miel.< Coarnele ca de miel arată tinereţe, nevinovăţie şi blândeţe, care reprezintă exact caracterul Statelor Unite, arătate profetului ca >ieşind< în anul 1798. Printre creştinii exilaţi, care au fugit în America şi au căutat adăpost de persecuţia regală şi de intoleranţa preoţilor, erau mulţi care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertăţii religioase şi civile. Vederile lor şi-au găsit întruchiparea în Declaraţia de Independenţă, care a stabilit marele adevăr că >toţi oamenii sunt creaţi egali< şi înzestraţi cu dreptul inalienabil la >viaţă, libertate şi căutarea fericirii<. Iar constituţia le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanţii aleşi prin votul poporului sunt împuterniciţi şi pot să aplice legea. Libertatea credinţei religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conştiinţei lui. Principiile republicane şi cele protestante au devenit principiile fundamentale ale ţării. Aceste principii sunt secretul puterii şi prosperităţii ei. Toţi cei persecutaţi şi asupriţi din întreaga creştinătate s-au îndreptat către această ţară cu interes şi cu nădejde. Milioane de oameni au căutat ţărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice naţiuni ale pământului." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 20.

Problema, însă, este că această ţară devine o fiară care vorbeşte ca un balaur, acelaşi balaur care a dat putere şi măreţie Romei păgâne şi Romei papale! "Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur." Apocalipsa 13,11. Faptul că această fiară a ieşit, la început sub chipul unui miel, din pământ, arată neîndoios spre acel tărâm, acel teritoriu nepopulat, neocupat mai înainte de puteri adverse pe care să le spulbere din calea ei, aşa cum a făcut fiara romană imperială şi papală. "Dar fiara cu coarne ca de miel a fost văzută >ieşind din pământ<. În loc să distrugă alte puteri pentru a o întemeia pe a ei, naţiunea reprezentată astfel trebuie să se ridice într-un teritoriu neocupat mai înainte şi să se dezvolte treptat şi paşnic. Nu putea deci să se ridice dintre popoarele aflate în luptă şi frământate, din Lumea Veche - acea mare tulburată de >popoare, mulţimi, naţiuni şi limbi<. Trebuie căutată deci în continentul apusean." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 18.

Aici aveau să se stabilească fiicele papalităţii, care fugiseră din calea asupririi, pentru a-şi întemeia cel mai prosper stat din lume. Lumea cea Nouă este lumea făurită şi gândită de protestanţi, de aceea se şi numeşte Lumea Nouă. Principiile Bibliei care stau la temelia societăţii şi a Constituţiei americane, arată lumii ce poate deveni un stat atunci când acesta le respectă şi trăieşte în conformitate cu ele. Papalitatea n-a ajuns niciodată să stăpânească acest teritoriu. Dar, vine vremea când lucrurile se vor schimba, întrucât bisericile protestante din America îi vor oferi papalităţii ceea ce singură n-ar fi putut obţine nicicum! Profeţia este atât de clară, încât nu lasă loc la interpretări greşite. Ea spune astfel: "Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,12.

Acest verset ne introduce brusc în nişte evenimente care vor schimba cursul istoriei întregii lumi. Când mielul devine fiară şi ajunge să vorbească asemenea unui balaur, chiar în acest timp se produc cele descrise în versetul de mai sus. Se spune clar că această fiară "lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei", ceea ce înseamnă că ajunge în spirit asemenea papalităţii, fiindcă papalitatea este fiara prezentată înaintea ei în Apocalipsa 13!! Mergând mai departe cu acest gând, este drept să conchidem că, de vreme ce America este protestantă, aici fiind centrul mondial al protestantismului, fiicele papalităţii vor repeta ceea ce mama lor a făcut în Europa în Evul Mediu! Fiicele Babilonului vor lucra cu toată puterea fiarei dintâi, a papalităţii!!! "Profetizarea că va vorbi >ca un balaur< şi va folosi >toată puterea fiarei dintâi< prevesteşte în mod clar dezvoltarea unui spirit de intoleranţă şi persecuţie, pe care l-au dat pe faţă naţiunile reprezentate prin balaur şi prin fiara care semăna cu un leopard. Iar declaraţia că fiara cu două coarne >făcea pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi< arată că autoritatea acestui popor urmează să fie folosită pentru impunerea unei respectări care va constitui un act de închinare, de respect faţă de papalitate." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 22.

În Apocalipsa 17, această profeţie este întregită şi explicată prin acţiunea celor zece coarne împreună cu fiara, care le dă puterea ei. Practic este unul şi acelaşi tablou, numai că în Apocalipsa 17 Duhul Sfânt ne oferă mai multe detalii cu privire la felul cum ajunge America protestantă să vorbească asemenea unui balaur. "Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara." Apocalipsa 17,12. Este musai să observăm cu un ochi fin detalii care de obicei scapă cercetătorului superficial. Profeţia ne spune că cele zece coarne vor primi putere împărătească. Dar, din ce motiv? Apocalipsa 13,12 ne oferă răspunsul: pentru a face "ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată". (Această acţiune are loc mai întâi în Statele Unite, după care se va extinde la nivel global, după cum vom vedea).

Cu alte cuvinte, cele zece coarne se vor folosi de autoritatea sau puterea poporului american, şi implicit a statului, "pentru  impunerea unei respectări care va constitui un act de închinare, de respect faţă de papalitate". Acesta este adevărul pe care trebuie să-l înţelegem, căci ne vom confrunta cu toate cele scrise în aceste profeţii uimitoare! Deci, cele zece coarne, pentru a-şi pune în aplicare voinţa, au nevoie de puterea poporului. Şi ce face America protestantă, prin puterea ei civilă, legislativă şi juridică, întruchipată prin fiara care iese din pământ? "... făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată... Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia." Apocalipsa 13,12.14.

Acum ajungem la punctul culminant prin care ni se dezvăluie identitatea fiarei a opta din Apocalipsa 17, precum şi a celor zece coarne sincere în scopurile lor, dar totodată malefice. Ce făureşte America protestantă, când îi este solicitată puterea civilă de către bisericile protestante? Făureşte icoana fiarei!!! ">Icoana fiarei< reprezintă acea formă a protestantismului decăzut, care se va dezvolta atunci când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 33.

Acum s-a făcut lumină. Acţiunea celor zece coarne, când primesc puterea statului, împreună cu voinţa fiarei, reprezintă icoana fiarei. Ceea ce înseamnă că fiara, ca a opta împărăţie, pe care şade femeia desfrânată, este pur şi simplu America protestantă, ca icoană a papalităţii!!! Este incredibil, dar adevărat. Aşadar, fiara din Apocalipsa 17 este de fapt icoana papalităţii, icoana fiarei, potrivit Apocalipsei 13, făurită prin acţiunile celor zece coarne împreună cu puterea civilă, cu puterea poporului american, reprezentat de către guvernul său!!!

Cele zece coarne vor primi putere împărătească, adică însăşi puterea sau autoritatea civilă a statului american, pentru a domni, pentru a acţiona timp de un ceas împreună cu statul!! Timpul acesta de un ceas reprezintă o perioadă de timp foarte scurtă, ea fiind, după cum voi arăta în episodul următor, durata de timp cuprinsă între emiterea edictului duminical şi plaga a cincea! Dar, care este identitatea celor zece coarne? Deoarece acţiunea făurii icoanei fiarei sau fiarei a opta are loc mai întâi pe teritoriul Statelor Unite, atunci este numai firesc să vedem în ele doar bisericile protestante, aşa după cum am şi afirmat deja. Dar, n-am putea să le identificăm? Da, putem să le identificăm, fără a le şti deocamdată numele, întrucât din prea mare bunăvoinţă Inspiraţia divină lasă acest subiect al profeţiei să fie dezvăluit singur atunci când profeţia se va împlini! Cu alte cuvinte, nu le vom putea indica pe nume astăzi pe aceste zece puteri protestante, dar, cu toate acestea, ştim cine sunt. Sub simbolul celor zece coarne se ascund principalele biserici protestante de pe teritoriul Statelor Unite. (Repet, nu trebuie să căutăm să le identificăm acum, pentru că am putea face greşeli serioase. La timpul împlinirii profeţiei, şi ea se va împlini tot atât de sigur după cum răsare soarele, ele vor fi cunoscute, se vor da în vileag singure). Dovada şi totodată confirmarea că aceste zece coarne reprezintă principalele biserici protestante din America, o găsim în declaraţia aceasta:

     "Atunci când bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrină care le sunt comune, vor influenţa statul pentru a impune decretele lor şi pentru a susţine instituţiile lor, atunci America protestantă va face o icoană bisericii Romei, iar aplicarea pedepselor civile asupra disidenţilor va fi rezultatul inevitabil al acestor acţiuni."  Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 32.

Demn de observat este faptul că aceste zece puteri religioase protestante sunt de fapt acele biserici protestante care "se vor uni asupra unor puncte de doctrină care le sunt comune". Numai în felul acesta vor putea influenţa statul. Când vor primi puterea statului, atunci se poate spune cu certitudine că America protestantă a devenit icoana papalităţii, fiind pregătită să repete atrocităţile pe care papalitatea le-a săvârşit în Evul Mediu. Această profeţie se va împlini întocmai, căci eu ştiu despre ce vorbesc şi scriu. Cercetătorul profund al profeţiilor îşi îndreaptă privirile către lumea protestantă din Statele Unite, căci de acolo vine prăpădul. Ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului 1888, despre care am scris, se va repeta iară, dar fără ca cineva să mai poată opri aprobarea legii duminicale, aşa după cum Dumnezeu a reuşit să o facă atunci prin Alonzo Jones. Istoria trecutului se va repeta; acesta este principiul înţelegerii corecte a profeţiilor ce vizează viitorul.

Încă o dovadă că fiara a opta din Apocalipsa 17 este America protestantă, ca icoană a papalităţii, adică a femeii care o călăreşte, este dată prin faptul că are aceeaşi culoare ca şi femeia, dar şi prin faptul că are nume de hulă. De fapt, tocmai de aceea Duhul Sfânt surprinde în Apocalipsa 17 imaginea femeii şi a fiarei în aceeaşi culoare şi aceleaşi nume de hulă, fiindcă fiara este realmente icoana sau chipul femeii care şade pe ea!!! Fiara chiar este caracterizată în întregime cu numele de hulă. Or, numele de hulă sunt caracteristice papalităţii, în primul rând, fiindcă ea a schimbat legea lui Dumnezeu arogându-şi autoritatea lui Dumnezeu şi susţinând cu emfază că este Dumnezeu pe pământ!! "Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, (America protestantă sub forma icoanei fiarei, despre care vorbeşte Apocalipsa 13) şi avea şapte capete şi zece coarne." Apocalipsa 17,3. "I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea (papalitatea) şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer." Apocalipsa 13,5.6. Numele de hulă sunt consecinţa firească a acţiunilor întreprinse de cele zece coarne în dorinţa lor de a-şi impune voinţa şi edictele religioase. Hula apare doar atunci când s-a emis legea duminicală, aceasta conducând la recunoaşterea oficială că legea lui Dumnezeu nu mai are efect, că nu mai trebuie respectată de nici un om de pe pământ, întrucât oricum Hristos a desfiinţat-o prin moartea Sa, după susţinerea protestanţilor! În felul acesta, vor face front comun cu mama lor, cu papalitatea, ale cărei pretenţii nu s-au schimbat niciodată şi nici nu se vor schimba.

În concluzie, putem spune că, după cum este este mama, tot aşa sunt şi fiicele ei, simbolizate mai departe prin cele zece coarne. Chiar dacă pare incredibil, protestantismul, care odinioară s-a despărţit de Roma papală, va repeta faptele mamei ei, devenind una cu ea. Spiritul protestant pentru care au luptat atât de mult marii reformatori, va fi anulat prin acţiunile aşa-numitului protestantism modern, lipsit cu totul de Evanghelia lui Hristos. Aşadar, femeia care şade pe fiara a opta este papalitatea, cele zece coarne, care aparţin fiarei, nu femeii, fiind parte integrantă din fiară, reprezintă principalele biserici protestante din Statele Unite, iar fiara însăşi, de unde provin cele zece coarne, este simbolul Americii protestante, reprezentată prin puterea civilă, legislativă şi juridică. Autoritatea papalităţii va fi instaurată în America protestantă tocmai prin acţiunile bisericilor protestante. Numai aşa putem înţelege motivul pentru care femeia călăreşte fiara stacojie sau America protestantă amăgită.