Metoda "ieşită din comun" a lui Dumnezeu în ultima lucrare de pe pământ

Stabilind faptul că una dintre caracteristicile principale ale adevăratului creştin şi cercetător al Scripturilor este aceea că Biblia, astăzi, este înţeleasă corect doar pe baza mărturiei lui Isus sau a mărturiilor Duhului Sfânt, atunci este mult mai uşor să descoperim împreună cine va fi în realitate "rămăşiţa femeii" sau biserica triumfătoare. (Apocalipsa 12,17). Am văzut împreună că Dumnezeu a chemat o biserică pe pământ, pe care a separat-o de lume, în vederea pregătirii ei pentru a deveni sfântă şi curată şi pentru încheierea misiunii Evangheliei pe pământ. Numai că această biserică chemată, vizibilă, întotdeauna a dat greş în misiunea ei, lepădându-l pe Hristos până în zilele noastre. Ea nu a împlinit niciodată planul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu a fost lipsit de credincioşi care să ducă mai departe stindardul adevărului. Ei au existat întotdeauna în interiorul bisericii chemate şi pe care această biserică i-a persecutat ori de câte ori s-a ivit ocazia. Din categoria acestor credincioşi evlavioşi, din interiorul bisericii chemate, au făcut parte mereu numai oameni născuţi din nou, care se aflau în şcoala reformei sau a sfinţirii; ei fiind de regulă profeţii sau alţi oameni simpli, nebăgaţi în seamă de autoritatea eclesiastică, precum Iosif şi Maria, ori Simeon, Ioan Botezătorul şi ucenicii lui, etc.

În cea mai neagră apostazie a bisericii chemate, Dumnezeu a avut totdeauna oameni evlavioşi, sfinţi şi neprihăniţi prin care a putut duce mai departe stindardul adevărului. Aceştia au fost mereu cei care au împlinit planul lui Dumnezeu şi cărora li se datorează întruparea lui Hristos pe pământ!! Fără prezenţa lor în lume şi în biserică, nu ar fi existat niciodată posibilitatea întrupării Mântuitorului. Datorită lor există lumea şi datorită lor prezenţa Duhului Sfânt pe pământ încă se face simţită, până la lepădarea definitivă a legii lui Dumnezeu de către biserică şi stat! Prin aceşti credincioşi oneşti Dumnezeu a făcut tot posibilul ca biserica Sa chemată, care s-a crezut totdeauna adevărata biserică, să fie adusă înapoi la ascultare pentru a împlini planul lui Dumnezeu. Acest principiu călăuzitor îl putem vedea în istoria bisericii iudaice sau a poporului israel.

     "Cu toate acestea, Domnul nu l-a părăsit pe Israel, fără ca mai înainte să facă tot ce putea fi făcut pentru al aduce înapoi la ascultarea de El. De-a lungul anilor lungi şi întunecaţi, când conducător după conducător s-a ridicat sfidând cu îndrăzneală cerul şi l-a condus pe Israel din ce în ce mai adânc în idolatrie, Dumnezeu a trimis solie după solie către poporul Său abătut. Prin proorocii Săi, le-a dat toate ocaziile să oprească valul de apostazie şi să se întoarcă la El. În anii care au urmat dezbinării împărăţiei, aveau să trăiască şi să lucreze Ilie şi Elisei şi să fie auzite în ţară apelurile mişcătoare ale lui Osea, Amos şi Obadia. Niciodată împărăţia lui Israel n-a fost lăsată fără mărturia nobilă a puterii extraordinare a lui Dumnezeu de a salva din păcat. Chiar şi în ceasurile cele mai sumbre, unii aveau să rămână credincioşi Conducătorului lor divin şi în mijlocul idolatriei aveau să trăiască fără pată înaintea unui Dumnezeu sfânt. Aceşti credincioşi erau socotiţi ca făcând parte din rămăşiţa evlavioasă, prin care planul cel veşnic al lui Iehova avea să fie în cele din urmă adus la îndeplinire." Profeţi şi regi, cap. Ieroboam, ultimul paragraf.

În acest paragraf frumos putem constata faptul că adevărata rămăşiţă evlavioasă se afla în interiorul bisericii chemate, care, cu emfază, presupunea că este biserica lui Dumnezeu, aşa apostaziată cum era! Putem vedea aici cât se poate de clar tabloul laodicean. În timp ce biserica chemată era laodiceană, rămăşiţa evlavioasă era alcătuită din fecioarele înţelepte! În felul acesta au decurs lucrurile până în ziua de azi. Biserica chemată este cea care totdeauna, după căderea şi apostazia ei, a ţinut frâiele conducerii în felul cum trebuie îndeplinită lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii aflaţi la conducere, crezând că au autoritatea delegată a lui Dumnezeu, au dictat cum trebuie făcută lucrarea lui Dumnezeu, căci se acţionează conform principiului sabiei. Dar, la sfârşitul perioadei laodiceene, Dumnezeu va lucra într-o manieră ieşită din comun pentru această categorie de oameni. Toţi credincioşi au fost învăţaţi să creadă că trebuie să-şi urmeze conducătorii, au fost şi sunt învăţaţi să privească la ei pentru modul cum trebuie făcută lucrarea lui Dumnezeu. Însă, Dumnezeu va interveni şi va face ceva care va fi peste aşteptările bisericii laodiceene.

     "Daţi-mi voie să vă spun că, în această din urmă lucrare, Dumnezeu va interveni într-un mod cu totul ieşit din comun şi într-o manieră contrară oricărei metode omeneşti. Întotdeauna vor fi printre noi unii care vor voi să controleze lucrarea lui Dumnezeu, să dicteze fiecare acţiune ce trebuie îndeplinită, în timp ce lucrarea înaintează sub conducerea îngerului care se alătură îngerului al treilea, în vestirea soliei pentru lume. Dumnezeu va folosi căi şi mijloace, prin care se va vedea că El a preluat conducerea în mâinile Sale. Lucrătorii vor fi surprinşi de mijloacele simple pe care le va folosi Dumnezeu pentru a-şi îndeplini şi desăvârşi lucrarea de îndreptăţire." Evenimentele ultimelor zile, cap. Marea strigare, subcap. Dumnezeu va folosi mijloace care ne vor surprinde, par. 1.

Întrebarea este: Cum va lucra Dumnezeu "într-un mod cu totul ieşit din comun şi într-o manieră contrară oricărei metode omeneşti"? A ascuns Dumnezeu de copiii Săi modul Său de lucru? Studiind cu atenţie istoria bisericii şi privind la modul cum Dumnezeu a lucrat de-a lungul timpului în favoarea bisericii Sale, a trebuit să constat că El nu s-a schimbat niciodată şi, de asemenea, nici metodele Sale!!! Aşadar, primul principiu de bază în aflarea răspunsului la întrebarea de mai sus este faptul că Dumnezeu nu s-a schimbat şi nu se schimbă niciodată, ceea ce înseamnă că nici metodele Sale de lucru nu se schimbă. Al doilea mare principiu este descoperit în faptul că Dumnezeu nu face niciodată nimic fără ştirea adevăraţilor Lui copii, fără ca mai întâi aceştia să fie înştiinţaţi de către Duhul lui Dumnezeu!!! "Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci." Amos 3,7.

Având în vedere aceste două mari principii, atunci să purcedem în aflarea răspunsului. Mai întâi, pentru cine este surprinzătoare maniera de lucru a lui Dumnezeu în ultima lucrare, chiar la sfârşitul perioadei laodiceene, adică înainte, cu puţin înainte de marea avertizare mondială, dar şi în timpul marii strigări mondiale? Pentru aceia care vor să controleze şi care controlează lucrarea lui Dumnezeu şi care, pe deasupra, mai şi dictează fiecare acţiune ce trebuie îndeplinită!!! Fiindcă aceştia nu au fost familiarizaţi niciodată cu modul de manifestare al Duhului Sfânt şi fiindcă în realitate nu s-au bucurat niciodată de experienţa naşterii din nou, atunci când va avea loc revărsarea Duhului Sfânt, ei nu vor putea recunoaşte pe Mângâietorul în aceia care vor lansa ultima mare avertizare lumii, şi care vor fi rămăşiţa evlavioasă!!

     "Mângâietorul nu se va descoperi într-un mod specific, pe care omul să-l poată delimita, ci aşa cum vrea Dumnezeu, în vremuri şi pe căi neprevăzute, care să onoreze Numele Său." Evenimentele ultimelor zile, cap. Marea strigare, subcap. Dumnezeu va folosi mijloace care ne vor surprinde, par. 2.

Cel care este familiarizat astăzi cu prezenţa Duhului Sfânt în el şi cu modul Lui de gândire, va recunoaşte revărsarea Duhului Sfânt tocmai pentru că deja se bucură de prezenţa Duhului Sfânt în experienţa vieţii sale! Revărsarea Duhului Sfânt nu este altceva decât o mai mare umplere a vasului pământesc cu prezenţa Sa, în vederea susţinerii în timpul de persecuţie care urmează! El dă tărie minţii, o fortifică şi sigilează credinciosul în neprihănire şi sfinţenie, o dată cu trecerea cu bine de fiecare test, din punct de vedere intelectual şi spiritual.

Ca să răspundem corect la întrebarea mai sus menţionată, trebuie să găsim un reper biblic pe care Dumnezeu să-l fi lăsat pentru cercetătorul serios şi sârguincios al Scripturilor. Trebuie să găsim o situaţie similară vremurilor în care trăim. Vă rog să nu uitaţi că istoria se repetă, că ce a fost în trecut, va mai fi, se va întâmpla cu siguranţă în viitor!!! Prin urmare, cel mai important lucru este că trebuie să cunoaştem foarte bine istoria bisericii lui Dumnezeu. Dacă nu cunoaştem istoria modului de lucru al lui Dumnezeu cu biserica Sa, prin Duhul Sfânt, riscăm să fim descoperiţi fără pregătirea necesară în viitorul apropiat şi să pierdem astfel viaţa veşnică! Eu deja am înfăţişat această istorie scoţând în evidenţă principiile de lucru ale lui Dumnezeu.

Fiindcă biserica laodiceană repetă istoria poporului evreu şi fiindcă această perioadă laodiceană este asemănătoare cu vremurile de dinainte şi din timpul întrupării lui Isus, ca să nu mai punem la socoteală faptul că este o asemănare perfectă cu zilele lui Noe şi ale lui Lot, iată un cumul al mai multor vremuri, atunci înseamnă că în istoria poporului evreu din timpul Mântuitorului trebuie să găsim punctul de reper lăsat de Dumnezeu pentru a înţelege viitorul şi cele ce se vor întâmpla. Aşadar, perioada din timpul întrupării lui Isus sau a primei veniri a lui Hristos este corespondentul perfect pentru perioada laodiceană de astăzi şi, deci, pentru aflarea răspunsului la întrebarea noastră.

Cum a procedat Dumnezeu atunci, întocmai va proceda şi astăzi. Cum i-a surprins pe farisei şi saduchei cu metoda Sa de lucru, ieşită din comun, deşi aveau la-ndemână Vechiul Testament şi profeţiile referitoare la lucrarea lui Ioan Botezătorul şi la naşterea lui Hristos, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să cunoască felul de lucru al lui Dumnezeu, tot astfel se va întâmpla şi astăzi!!!

     "Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul, o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă. Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt totdeauna aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de mare valoare pentru timpul nostru.
     Nici un adevăr nu este mai clar arătat în Biblie ca acela că Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, îi conduce în mod deosebit pe slujitorii Săi de pe pământ în marile mişcări, pentru a face să înainteze lucrarea de mântuire. Oamenii sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, folosiţi de El pentru împlinirea planurilor Sale de har şi de milă. Fiecare are o parte de îndeplinit; fiecăruia îi este acordată o măsură de lumină, adaptată la nevoile timpului său şi îndestulătoare spre a-l face în stare să împlinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat s-o facă." Tragedia veacurilor, cap. Lumină prin întuneric, par. 1, 2.

Este ieşită din comun metoda de lucru a lui Dumnezeu doar pentru cei ce nu-l cunosc!!! Să vedem cum a procedat Dumnezeu în timpul întrupării Mântuitorului. Situaţia bisericii iudaice era aceea de apostazie, iar conducătorii naţiunii dictau religia poporului, fiecare acţiune ce trebuia întreprinsă, pentru ca orice iudeu să fie în ton cu felul de gândire al conducătorilor! Nimeni nu trebuia să iasă din tiparul Sinedriului!! Religia lor trebuie să fie religia poporului, învăţătura lor trebuia să fie învăţătura poporului. În felul acesta, au făcut tot posibilul ca religia lor să-i definească faţă de celelalte popoare, dar, ca să ajungă aici, au trebuit să contrafacă Evanghelia, refuzând să devină copiii lui Dumnezeu potrivit religiei lui Isus Hristos!!! Din cauza acestui fapt, întreaga naţiune iudaică zăcea într-un mare întuneric spiritual, mulţi oameni ajungând, prin modul lor de viaţă, posedaţi de demoni la propriu.

     "Dar iudeii căutaseră să monopolizeze adevărul, care este viaţa veşnică. Ei îngrămădiseră mana vie, şi aceasta se stricase. Religia pe care au încercat să o păstreze numai pentru ei le-a devenit un blestem. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu de slava Sa şi au înşelat lumea prin contrafacerea Evangheliei. Ei au refuzat să se predea lui Dumnezeu pentru salvarea lumii şi au devenit agenţi ai lui Satana pentru distrugerea ei.
     Oamenii pe care Dumnezeu îi chemase să fie stâlpul şi temelia adevărului deveniseră reprezentanţii lui Satana. Ei făceau lucrarea pe care el dorea ca ei să o facă, ajungând să reprezinte greşit caracterul lui Dumnezeu şi să determine lumea să-L considere ca fiind un tiran. Chiar şi preoţii care slujeau în templu pierduseră din vedere însemnătatea serviciului pe care îl îndeplineau. Ei încetaseră să privească dincolo de simbol, la lucrul pe care acesta îl reprezenta. Când aduceau darurile de jertfă, se comportau ca nişte actori într-o piesă de teatru. Actele ceremoniale, pe care însuşi Dumnezeu le instituise, erau transformate în mijloace de a orbi mintea şi de a împietri inima. Dumnezeu nu mai putea face nimic pentru om prin mijloacele acestea. Întregul sistem trebuia să fie desfiinţat.

     Înşelăciunea păcatului ajunsese la culme. Toate mijloacele de a strica sufletele oamenilor fuseseră puse la lucru. Fiul lui Dumnezeu, cercetând lumea, a văzut suferinţă şi mizerie. Cu milă, El a văzut cum oamenii ajunseseră victime ale cruzimii lui Satana. El privea cu compătimire la aceia care erau corupţi, ucişi şi pierduţi. Ei îşi aleseseră un conducător care i-a pus în lanţuri la carul lui. Deznădăjduiţi şi înşelaţi, ei îşi continuau drumul într-o jalnică procesiune spre ruină veşnică - spre o moarte în care nu mai este speranţă de viaţă, spre o noapte în care nu mai apare dimineaţa. Agenţii satanici intraseră în oameni. Trupul fiinţelor omeneşti, făcut pentru a fi un locaş al lui Dumnezeu, devenise un locaş al demonilor. Simţurile, nervii, pasiunile, mădularele oamenilor erau influenţate de agenţi supranaturali, prin satisfacerea celor mai josnice plăceri. Pe chipurile oamenilor se imprima chiar pecetea demonilor. Feţele oamenilor reflectau expresia legiunilor celui rău, de care erau posedaţi. Aceasta era perspectiva pe care o vedea Mântuitorul lumii. Ce privelişte pentru Infinita Puritate!" Hristos Lumina Lumii, cap. Împlinirea vremii, par. 15-17.

Aceasta era starea de fapt a bisericii iudaice cu puţin timp înainte de naşterea lui Isus. Starea lumii de astăzi este aidoma aceleia din timpul iudeilor, despre care vorbim, iar fariseismul era religia de drept a poporului evreu, o religie pe care şi-au făurit-o singuri pe baza propriei interpretări pe care rabinii o dădeau Scripturilor Vechiului Testament în combinaţie cu tradiţia iudaică şi cu filozofia păgână. Laodiceanismul este starea de fapt a ultimei biserici istorice, a mediului adventist, în interiorul căruia trebuie să se facă auzit strigătul de la miezul nopţii, întocmai cum în interiorul bisericii iudaice apostaziate a trebuit să se facă auzit glasul celui ce strigă în pustie!!! După cum în acea stare a societăţii şi spirituală urma să-şi facă apariţia Hristos, prin prima Lui venire, prin întrupare, tot astfel în această stare de lucruri urmează să-şi facă apariţia Hristos a doua oară pe norii cerului!!

Metoda de lucru a lui Dumnezeu a fost extrem de surprinzătoare, chiar ieşită din comun, pentru rabinii învăţaţi şi pentru preoţi, ca şi pentru poporul care fusese învăţat să depindă de minţile "iluminate" ale acestora în cele religioase, pentru că ei n-au înţeles cum trebuie profeţiile care vorbeau despre glasul celui ce strigă în pustie şi despre întruparea lui Hristos!!! Prin urmare, felul de lucru al lui Dumnezeu, ieşit din comun, prin care a preluat conducerea lucrării în mâinile Sale în acel timp despre care vorbim, este ieşit din comun şi totodată contrar oricărei metode omenşti tocmai din cauza necunoaşterii metodei Sale, neschimbate de altminteri, din partea acelora care ar fi trebuit să-l cunoască pe Dumnezeu şi metodele Lui specificate în profeţiile Bibliei!!! Este ieşit din comun din cauza orbirii celor care se considerau păzitorii turmei lui Hristos!!! Era chiar straniu pentru că nu era în conformitate cu părerile lor, cu aşteptările şi nădejdile lor, pe care singuri şi le fabricaseră de-a lungul sutelor de ani!!!

Acei oameni învăţaţi considerau şi chiar credeau cu toată inima, în pofida tuturor păcatelor lor făţişe sau ascunse, că Dumnezeu le va face cunoscut pe Mesia, astfel încât ei să-l recunoască din prima. Numai că ei n-au fost în stare să-l recunoască pe Ioan Botezătorul mai întâi, cel care trebuia să-l facă cunoscut pe Mesia lui Israel!!! Modul de lucru al lui Dumnezeu i-a surprins chiar la capitolul cunoştinţă sau cunoaşterea profeţiilor biblice despre Mesia!! Dacă ar fi căutat să trăiască în neprihănire, atunci fiecare evreu ar fi fost evlavios şi ar fi cunoscut din start felul cum lucrează Dumnezeu. Însă fariseismul îi orbise cu totul, predându-i în mâna tiranică a lui Satana!!!

Aşadar, felul de lucru al lui Dumnezeu este straniu şi ieşit din comun din cauza orbirii fariseice sau laodiceene!! Cu toate acestea, adevărata rămăşiţă evlavioasă din interiorul bisericii iudaice, a cunoscut timpul cercetării ei, şi a cunoscut metoda de lucru a lui Dumnezeu, tocmai datorită trăirii cu evlavie a întregului adevăr descoperit şi cercetat continuu!! "Printre iudei, se aflau totuşi suflete statornice, urmaşi ai aceluiaşi neam sfânt prin care fusese păstrată cunoaşterea de Dumnezeu. Aceştia aşteptau încă nădejdea făgăduinţei făcute strămoşilor. Ei îşi întăreau credinţa, cercetând asigurarea dată prin Moise: >Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune< (Fapte 3,22). De asemenea, ei citeau cum Dumnezeu îl va unge pe Acela care avea >să aducă veşti bune celor nenorociţi<, >să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor slobozenia< şi să vestească >un an de îndurare al Domnului< (Isaia 61,1.2). Ei citeau cum El >va aşeza dreptatea pe pământ<, cum >ostroavele vor nădăjdui în legea Lui<, cum >neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale< (Isaia 42,4; 60,3)." Hristos Lumina Lumii, cap. Împlinirea vremii, par. 10.

Deci, devine clar că, pentru credinciosul evlavios, metoda lui Dumnezeu de lucru nu este ceva surprinzător, deoarece el menţine legătura permanentă cu Sursa inspiraţiei şi cunoaşte timpul în care trăieşte, aşteptându-se la împlinirea profeţiilor, pe când pentru fariseul orb, la fel ca şi pentru laodiceanul încropit şi orb, felul cum lucrează Dumnezeu va fi ceva absolut ieşit din comun, pentru că nu s-a acomodat cu felul lui Dumnezeu de a fi, nu cunoaşte adevărul transformator din profeţiile biblice şi nici Evanghelia lui Hristos!!!

Atunci, cum va lucra Dumnezeu "într-un mod cu totul ieşit din comun şi într-o manieră contrară oricărei metode omeneşti" în această generaţie, surprinzând laodiceenii? Care a fost metoda folosită de El pentru poporul iudeu din timpul întrupării lui Isus? A fost glasul celui ce strigă în pustie, al aceluia care trebuia să trezească din somnolenţa lor toate fecioarele timpului respectiv, pregătind calea pentru lucrarea lui Mesia!!! La aceasta se adaugă şi lucrarea lui Mesia însuşi printre iudei!!! Nu numai că a fost glasul celui ce strigă în pustie, ci a fost şi glasul prin care s-a făcut auzit strigătul de la miezul nopţii!!! Cu alte cuvinte, trebuia să se împlinească frumoasa profeţie din Isaia 40,1-11, care vorbea despre Înainte-mergătorul lui Mesia, Ioan Botezătorul, o profeţie uşoară pe care toţi evreii, mai ales învăţaţii şi preoţii trebuiau să o cunoască!!! Profeţia vorbeşte într-o manieră clară despre acel glas, şi, mai mult, despre faptul că El, Mesia, "îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează". Isaia 40,11. Asta arăta clar că Dumnezeu va prelua conducerea lucrării în mâinile Sale, exact prin metoda prevăzută în această profeţie, prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, a lui Isus Hristos şi mai apoi a ucenicilor!!!

După cum profeţia referitoare la acest glas în pustie trebuia să constituie metoda de lucru a lui Dumnezeu în timpul acela, tot astfel profeţia lui Maleahi va constitui metoda de lucru a lui Dumnezeu în lucrarea din urmă în mijlocul laodiceenilor!! "Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!" Maleahi 4,5.6.

Practic, ambele profeţii fac referire la una şi aceeaşi lucrare, aceea a lui Ioan Botezătorul, care a venit în duhul şi în puterea lui Ilie, numai că cel de-al doilea Ioan Botezătorul va fi un popor, poporul Ilie sau mişcarea îngerului al patrulea!!! Dar despre acest aspect voi vorbi mai detaliat în episodul următor.

Biblia şi Spiritul profeţiei

Laodiceanul sau fecioara nechibzuită nu se bucură de experienţa naşterii din nou, nu-l cunoaşte pe Dumnezeu şi caracterul Lui şi nu ştie cum să se încreadă în El. Este un credincios sincer înşelat care se sprijină pe o nădejde falsă! Cu toate acestea, face apel la adevărul pe care-l are şi pe care-l crede în mod sincer, deşi este doar o teorie lipsită de viaţă. Însă, el nu este lipsit cu totul de speranţă, câtă vreme Hristos mai stă la uşă şi bate datorită timpului de har de care ne mai bucurăm. Adevărul este că mulţi laodiceeni vor şti să profite de acest timp de har şi vor înţelege, înainte de marea avertizare mondială, că nu au experienţa naşterii din nou şi că nu o pot obţine niciodată doar crezând o teorie, o doctrină frumoasă, lipsită cu totul de puterea Duhului Sfânt, care face ca adevărul să aibă efect asupra inimii!!

O cercetare minuţioasă şi riguroasă a adevărului descoperit de Dumnezeu în Scripturi şi în mărturiile Duhului Sfânt, lipsită de prejudecăţi, conduce întotdeauna la o cunoaştere corectă a caracterului lui Dumnezeu. Trebuie verificată orice cunoştinţă pe care o avem în domeniul religios cu tot ceea ce Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie în acest sens. Nu este nici o ruşine să constatăm că am mers pe un drum greşit până astăzi. Problema gravă care iese din ce în ce mai mult în evidenţă este că foarte mulţi laodiceeni consideră că pot să înţeleagă Biblia, studiind numai Biblia, făcând abstracţie de mărturia lui Isus oferită în mod special în acest sens după împlinirea celei mai lungi profeţii biblice, cea referitoare la cei 2300 de ani.

Este adevărat că Biblia este suficientă pentru mântuirea sufletului. Dar nu este adevărat că poate fi înţeleasă oricum, chiar şi prin simpla citire ori studiere a ei!! E o adevărată ştiinţă priceperea mărturiei Bibliei! Este de ajuns să privim puţin la toţi creştinii protestanţi, care studiază numai Biblia şi eventual mai citesc cărţile scrise de teologii cunoscuţi ai bisericii protestante, pentru a constata cât de multe crezuri există şi ce înţelegere puţină au cu privire la marile adevăruri ale Evangheliei!! Simpla studiere a Bibliei prin respingerea mărturiilor însumate în Spiritul profeţiei de către laodicean, sau fără lumina suplimentară a mărturiei lui Isus dăruită generaţiilor după anul 1844, din partea creştinilor protestanţi, nu va conduce niciodată la cunoaşterea deplină a întregului adevăr descoperit în Scripturi şi a caracterului lui Hristos!!!

Ca să mă fac înţeles într-un mod clar, am să vin cu un exemplu biblic. Evreii aveau sulurile Vechiului Testament, acestea constituind Biblia timpului lor. Hristos a studiat continuu această Biblie. Însă, atunci când adevărurile privitoare la jertfa Sa, după învierea lui Isus, presărate peste tot în sulurile vechi-testamentare, la fel ca şi unele profeţii, a trebuit să fie clarificate pentru toţi cei ce voiau să cunoască ce ascund ritualurile şi serviciile ce se desfăşurau la templu, ori acele profeţii ce vizau naşterea, moartea şi învierea Mântuitorului, Hristos a inspirat minţile apostolilor să scrie tot ce trebuie în legătură cu aceasta, formându-se astfel scrierile Noului Testament. Noul Testament nu este altceva decât o descoperire mai amplă, mai clară şi mai profundă a Evangheliei Vechiului Testament.

Fiindcă evreii nu au acceptat că Mesia deja s-a întrupat, potrivit profeţiilor Vechiului Testament, şi fiindcă au respins şi lucrarea apostolilor, nu aveau cum să înţeleagă noua lumină cuprinsă în scrierile Noului Testament sau mărturia lui Isus pentru creştini!!! Ei pur şi simplu au rămas la Vechiul Testament respingând Noul Testament. Din cauza acestui fapt, nu au cum să înţeleagă Vechiul Testament, căci este o imposibilitate a-l înţelege, câtă vreme negi sau respingi lumina ajutătoare cuprinsă în Noul Testament!!! Evreul, oricât de sincer ar fi, nu poate căpăta niciodată adevărata înţelegere a Evangheliei doar pe baza Vechiului Testament. Doar Biblia Vechiului Testament nu este de ajuns.

Aşadar, pentru a lămuri adevărul cuprins în simboluri şi în serviciile sanctuarului ebraic, în profeţiile referitoare la prima venire a lui Mesia, adevăr de altfel imortalizat în scrierile Vechiului Testament, Hristos a împărtăşit multă lumină apostolilor pentru a o aşterne în scris, formându-se astfel Scripturile Noului Testament, care nu pot fi un întreg fără cele ale Vechiului Testament! Acum, creştinii puteau avea înţelegerea corespunzătoare a Evangheliei Vechiului Testament, dar numai prin acceptarea şi studierea scrierilor apostolilor, scrieri care sunt mărturia lui Isus pentru creştini, aşa cum scrierile Vechiului Testament erau mărturia lui Isus pentru evrei!!!

Dacă toţi creştinii din biserica apostolică ar fi trăit şi ar fi lucrat cu zel pentru Hristos, în baza luminii cuprinse în Noul Testament, atunci Isus ar fi venit în timpul lor. Dar, aşa după cum am arătat în episoadele trecute referitoare la istoria bisericii, creştinismul avea să decadă fiind sufocat de învăţăturile şi filozofia păgânismului, fapt care a condus la apostazie şi la întuneric vreme de mai bine de o mie de ani. Din cauza acestui fapt grav, înţelesul corect al Evangheliei, pe care îl aveau apostolii şi creştinii care trăiau Evanghelia, ea devenind modul lor de viaţă, a fost pierdut. S-a pierdut mai ales din pricina faptului că Scripturile Vechiului şi Noului Testament deveniseră o raritate de lux. Mai grav este că fuseseră interzise şi traduse în latină, o limbă moartă necunoscută decât prelaţilor şi preoţilor!

Pe fondul acesta al desfăşurării lucrurilor, adevărurile Evangheliei nu mai puteau fi înţelese aşa cum intenţionase Duhul Sfânt. Aşa că, de la un veac la altul, Duhul Sfânt a găsit oameni sinceri cărora le-a împărtăşit puţin câte puţin din însemnătatea Evangheliei. Această lumină a sporit până s-a produs Reforma din sec. al XVI-lea. Apoi, a urmat marea trezire religioasă din sec. al XIX-lea, care a condus la formarea mişcării adventiste. Fiindcă această mişcare s-a format în timpul sfârşitului, atunci când, potrivit profeţiei din Daniel 12,4.9.10, cunoştinţa va creşte, devenise absolut necesară descoperirea unei lumini suplimentare care să explice şi mai mult profeţiile Vechiului şi Noului Testament, care să facă lumină în privinţa mărturiei Bibliei! Tot ceea ce a fost scris prin profetul acelei mişcări constituie lumina suplimentară şi, deci, mărturia lui Isus pentru generaţia din urmă, pentru toţi aceia care au trăit şi trăiesc după împlinirea profeţiei celor 2300 de ani în 1844.

Această lumină suplimentară a fost respinsă de întreaga biserică protestantă a vremii aceleia. Ea a rămas doar la Biblie, tot aşa cum evreii au rămas doar la Vechiul Testament. Dar, după cum evreii nu au o cunoaştere a Evangheliei, tot astfel şi bisericile protestante astăzi, care zic că au rămas doar la Biblie, nu cunosc Evanghelia şi nici importanţa legii lui Dumnezeu!! Ceea ce vreau să subliniez este că respingerea luminii suplimentare dăruite de Isus, conduce implicit la rămânerea în întuneric! Prin urmare, studierea Vechiului Testament fără lumina adăugată prin Noul Testament, care de fapt explică Vechiul Testament, nu aduce nici un folos. La fel, studirea Bibliei astăzi fără ajutorul mărturiei lui Isus prin Spiritul profeţiei, adică a întregii lumini adaugate din 1844, nu aduce nici un beneficiu sufletului. Creştinismul protestant astăzi este extrem de sărac în cunoaşterea Evangheliei din cauza lepădării soliei îngerului al treilea în 1844. De aceea există mare confuzie şi multe teorii eronate în privinţa Evangheliei, precum şi atâtea crezuri în interiorul creştinismului protestant.

Apoi, laodiceanul care ajunge să respingă mărturia lui Isus, adică toată lumina care luminează şi clarifică Scripturile, respinge cu aceasta şi Evanghelia, şi pe Hristos, ceea ce înseamnă că nu are cum să înţeleagă Biblia. De asemenea, laodiceanul care crede că doar o parte a mărturiei lui Isus este inspirată, el nu face altceva decât să respingă în întregime mărturia respectivă. Ideea este că nimeni nu poate avea o înţelegere clară a Evangheliei în prezent, sau a Bibliei, fără cunoaşterea şi însuşirea mărturiei lui Isus, a acelei lumini adăugate începând cu anul 1844.

Dumnezeu a găsit cu cale să vină în ajutorul poporului aşteptător din timpul din urmă, prin mărturia lui Isus, singura care ne ajută să înţelegem corect Biblia, tot aşa cum El a venit în ajutorul primilor creştini prin mărturia lui Isus sub forma Noului Testament. Respingerea Noului Testament însemna respingerea Vechiului Testament şi rămânerea în întuneric! Tot astfel, lepădarea mărturiei lui Isus din partea laodiceanului sau a oricărui creştin declarat căruia îi este adusă la cunoştinţă, înseamnă implicit lepădarea Bibliei şi rămânerea în întuneric, căci ei nu mai pot cu nici un chip să înţeleagă Biblia în felul acesta oricât ar studia-o.

     "Un lucru este sigur: acei adventişti de ziua a şaptea, care se vor aşeza sub stindardul lui Satana, vor renunţa mai întâi la credinţa lor în avertismentele şi mustrările conţinute în mărturiile Duhului lui Dumnezeu.
     Ultima mare înşelăciune a lui Satana va fi aceea de a anula efectul mărturiei Duhului lui Dumnezeu. >Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.< Proverbe 29,18. Satana va lucra cu iscusinţă, în diferite feluri şi prin diferite unelte, pentru a zdruncina încrederea rămăşiţei poporului lui Dumnezeu în mărturia adevărată.
     Vrăjmaşul a făcut eforturile cele mai abile cu putinţă pentru a zdruncina credinţa poporului nostru în mărturii... Aceasta se întâmplă exact aşa cum a plănuit Satana, iar cei care au pregătit calea ca poporul să nu mai acorde atenţie avertizărilor şi mustrărilor din mărturiile Duhului lui Dumnezeu, vor asista la apariţia unui val de erori şi erezii de tot felul.
     Planul lui Satana este acela de a slăbi încrederea poporului lui Dumnezeu în mărturii. Apoi, urmează neîncrederea cu privire la punctele vitale ale credinţei noastre, stâlpii poziţiei noastre, după aceea, îndoiala şi în privinţa Sfintelor Scripturi şi, în cele din urmă, marşul în jos, spre pierzare. Când mărturiile care au fost crezute cândva sunt privite cu neîncredere şi lepădate, Satana ştie că cei amăgiţi nu se vor opri aici şi îşi dublează eforturile până când îi lansează într-o răzvrătire făţişă, care va deveni incurabilă şi va sfârşi în distrugere." Evenimentele ultimelor zile, cap. Zguduirea, subcap. Lepădarea mărturiilor duce la apostazie, par. 1-4.

Este planul lui Satana, deci, să distrugă încrederea în mărturia lui Isus tocmai pentru a distruge singura posibilitate de înţelegere a Bibliei!!! Studierea Bibliei fără mărturia Duhului lui Dumnezeu nu conduce la lumină, căci această mărturie este singurul mijloc stabilit de Hristos prin care poate fi înţeleasă mărturia Bibliei. Pur şi simplu acesta este adevărul. Când Satana a reuşit să distrugă încrederea în mărturiile Duhului Sfânt, atunci situaţia mişcării adventiste a devenit critică, fiindcă au început să apară tot felul de erezii, care o bântuie şi astăzi. Laodiceanul este orb fie pentru că a lepădat încrederea în acest mijloc, fie pentru că a primit şi crede doar o teorie a adevărului.

Însă nu tot astfel se întâmplă cu adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, care au fost treziţi de mărturiile Duhului Sfânt, care au văzut lumină în lumina lui Dumnezeu şi, astfel, au intrat prin credinţă în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Mărturia lui Isus, cea de astăzi, este o comoară nepreţuită pentru sufletul lor, căci Biblia a căpătat adevăratul ei înţeles. Prin această adevărată rămăşiţă va lucra Dumnezeu în vederea împlinirii planului Său pe pământ.

     "Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci." Daniel 12.3.

Sinagoga lui Satana

Dumnezeu îşi arată bunătatea mai departe faţă de pretinsul său popor spiritual, ce trăieşte în timpul sfârşitului, prin faptul că încă stă la uşă şi bate. Cine aude şi deschide, ceea ce presupune o recunoaştere a vocii Duhului Sfânt, Isus va intra şi va cina cu el. "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Apocalipsa 3,20. Cina respectivă este una specială, ea însemnând introducerea în frumuseţea sublimă a adevărului mântuitor conţinut în solia îngerului al treilea, solie ce va deveni prin puterea colosală a Duhului Sfânt, prin îngerul al patrulea sau mişcarea marii strigări, o mare avertizare mondială, ultima adresată muritorilor acestui pământ.

Doar aceia care participă la această cină vor fi pregătiţi să înfrunte chipul fiarei! Uşa inimii, însă, trebuie deschisă acum, nu mâine când va fi poate prea târziu pentru bietul suflet ca să mai fie mântuit. Situaţia laodiceanului nu este fără speranţă, căci încă există har din belşug astăzi. Această cină este una care are rostul de a pregăti sufletul şi mintea pentru evenimentele care urmează să aibă loc pe acest pământ, întocmai după cum cina lui Hristos împreună cu ucenicii Săi, a fost ultima cină înainte de răstignirea Sa, ea având menirea de a aduce în armonie şi unire inimile participanţilor, după ce fuseseră deja spălate înstrăinarea, egoismul şi mândria din inimile lor prin spălarea picioarelor.

Fără o unire deplină, absolut desăvârşită, între Hristos şi credincios, acesta din urmă nu va putea face faţă tăvălugului evenimentelor viitoare. Poate că unii vor susţine că ucenicii nu au fost totuşi pregătiţi pentru răstignirea lui Hristos. Este adevărat acest lucru, numai că menirea cinei nu era aceea de a îndrepta ideea lor greşită cu privire la misiunea lui Hristos, ci era aceea de a-i pregăti în vederea primirii mai târziu a darului Duhului Sfânt!!! Ideea de răstignire nu intra deloc în mintea ucenicilor şi, de altminteri, era ceva absolut străin de gândirea ebraică a vremii aceleia. Însă, cel puţin cina cea de taină putea aduce o armonie în spirit între ucenici şi Isus, după ce El le spală picioarele, fapt care avea să-i ajute cumva să treacă cu bine peste moartea Mântuitorului.

Cina la care face referire Duhul Sfânt în Apocalipsa are însă menirea de a-l aduce pe credinciosul pocăit într-o unire desăvârşită cu Hristos în aşa fel, încât El să poată curăţa zilnic inima lui, până când, prin credinţă, rugăciuni şi propriile eforturi personale, dar prin ascultare de Cuvânt, chipul lui Hristos ajunge să fie reflectat în fiinţa credinciosului respectiv. Cu alte cuvinte, menirea acestei cine este aceea de a pregăti mintea credinciosului, printr-o legătură personală cu Hristos, zi de zi, astfel încât să nu poată fi prins pe picior greşit atunci când pe pământ se vor abate toate evenimentele descrise în Apocalipsa! Dacă ucenicii au pornit cu ideea greşită despre misiunea lui Mesia, fiind surprinşi că Mesia trebuia să moară, nu tot astfel trebuie să se întâmple cu adevăraţii copii ai lui Dumnezeu din ultima generaţie. Scopul intrării lui Isus în inima credinciosului pocăit este acela de a-l pregăti întru totul în vederea încheierii lucrării Evangheliei în inima lui şi, prin el, în lume!!!

Ceea ce trebuie să ne însuşim este faptul că solia îngerului al treilea conţine absolut tot ce este necesar pentru curăţirea şi înălţarea fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. Spre deosebire de toate generaţiile trecute, când ici-colo au fost credincioşi cu adevărat sfinţi şi curaţi, adevărata biserică a rămăşiţei ultimei generaţii va trebui să fie desăvârşită, sfântă, curată, fără pată sau zbârcitură, ori ceva de felul acesta. Va fi singura biserică, singurul popor din toate timpurile care va încheia lucrarea lui Dumnezeu în neprihănire, membrii acestei biserici având inimi curate şi fiind desăvârşiţi din punct de vedere moral şi spiritual. Ei vor fi de altfel cei 144.000, singurii în toată veşnicia care vor avea un templu al lor, pe noul pământ, în care vor intra doar ei şi Isus. Asta pentru că părtăşia dintre Isus şi ei, începută încă de pe pământ, este una specială, şi este construită pe baza cinei speciale despre care am vorbit mai sus!!

Aceşti copii credincioşi vor cunoaşte atât de bine pe Isus şi lucrarea efectuată de El în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, încât diavolul nu va avea nici o putere asupra lor. Ei vor fi pur şi simplu oglinda caracterului lui Hristos şi vor da cea mai înaltă mărturie pentru Dumnezeu în acest scop. Invitaţia lui Hristos este încă adresată laodiceenilor, şi nu numai. Singurii care pot să-l cunoască pe Mântuitorul şi lucrarea Sa sunt doar aceia care deschid uşa inimii şi-l lasă pe Isus să pătrundă înăuntrul lor cu harul Său transformator, cinând astfel împreună. Această cină are drept ţintă să ne familiarizeze cu Hristos şi caracterul Său, precum şi cu felul de gândire al Duhului Sfânt. Când un astfel de suflet credincios ajunge să cineze cu Hristos, atunci va fi introdus în miezul soliei îngerului al treilea, o solie cuprinsă şi dezvoltată prin mărturiile Duhului Sfânt, aşa cum au fost consemnate ele prin profetul Ellen White.

Prea mulţi îşi imaginează că viaţa lor religioasă, deşi satisfăcătoare în opinia lor, va fi una primită de Mântuitorul în cele din urmă, că lipsurile pe care ei nu le pot acoperi, păcatele pe care nu le pot birui, deşi le mărturisesc periodic, vor fi rezolvate printr-o lucrare specială a lui Isus, din milă faţă de eforturile lor de a fi buni creştini. Totuşi, Biblia, Cuvântul adevărului, este foarte clară când afirmă că: "... cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus... Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu..." 1Ioan 2,5.6; 3,8-10.

Aşadar, singurul remediu pentru laodicean este cina!! Rămâne la latitudinea acestuia dacă vrea să-l lase pe Isus să intre sau nu înăuntru. Ca şi în parabola pomului neroditor, finalul este lăsat în seama laodiceanului. Observaţi, vă rog, că întregul mesaj adresat bisericii Laodicea nu are un final precis, după cum nici în parabola amintită nu ni se spune ce s-a întâmplat cu smochinul, deşi finalul îl cunoaştem din istoria celor întâmplate până la urmă cu poporul iudeu. Cel care decide soarta este laodiceanul, întrucât i s-a pus la dispoziţie tot ce are nevoie, fără să ducă lipsă de ceva, numai să întindă mâna credinţei şi să de ascultare sfatului Martorului credincios!

Laodiceenii sunt doar aceia dintre creştini care pretind că au adevărul şi păstrează legea lui Dumnezeu. Mediul adventist este singurul care are această pretenţie. Prin urmare, laodiceeni sunt toţi aşa-zişii adventişti care au pretenţia respectării legii divine, înălţând Sabatul poruncii a patra. Hristos se adresează lor în mod special întrucât părinţii lor spirituali au primit soliile celor trei îngeri, formând astfel o mişcare prin care Hristos urmărea sfârşitul lucrării Sale şi venirea Sa pe norii cerului în generaţia lor, adică spre sfârşitul sec. al XIX-lea!! "Solia laodiceană se aplică tuturor celor care mărturisesc că ţin legea lui Dumnezeu, dar, de fapt, nu o trăiesc." The Review and Herald, 17 octombrie 1899.

Să facem o incursiune în profeţia biblică şi să vedem care va fi în cele din urmă răspunsul laodiceanului; care va fi alegerea pe care o va face majoritatea laodiceenilor. Există o profeţie extraordinară care face referire la o sinagogă ce aparţine lui Satana. "Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit." Apocalipsa 3,9. Această profeţie este pusă în contextul perioadei filadelfiene. Pentru cine nu ştie, perioada filadelfiană se întinde aproximativ între anii 1831, atunci când s-a făcut auzită pentru întâiaşi dată solia primului înger din Apocalipsa 14, şi 1858, când biserica adventistă cade în starea laodiceană, lipsită de Evanghelie şi prezenţa Duhului Sfânt. Această perioadă este caracterizată printr-o stare de spirit întărită prin prezenţa Duhului Sfânt şi lucrarea Lui asupra inimii primitorilor celor trei solii îngereşti de-a lungul acestui timp.

De fapt, ca să fiu mai precis, ea este o perioadă care a fost frântă şi în aparenţă s-a oprit în 1858. Însă ceea ce puţini ştiu este faptul că starea filadelfiană, de la acea vreme, nu mai caracterizează o biserică vizibilă ce a pierdut Evanghelia, ci indivizi care de-a lungul timpului, până astăzi, au intrat la cină cu Isus şi au trăit potrivit principiilor adevărului descoperit prin solia îngerului al treilea!!! Acest lucru este demonstrat prin faptul că bisericii filadelfiene i s-a pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide orice ar face! "Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: >Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: 'Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide'<..." Apocalipsa 3,7.8.

Această uşă deschisă este uşa prin care se face intrarea în sfânta sfintelor sau a doua încăpere a sanctuarului ceresc! Ea este deschisă şi astăzi, până când Isus va dezbrăca haina preoţească şi îşi va încheia lucrarea de curăţire şi de mijlocire pentru biserica Sa şi pentru oameni, urmând imediat să vină pe norii cerului!!

     "Duhul Sfânt a fost revărsat asupra noastră şi eu am fost dusă de El în cetatea viului Dumnezeu. Apoi mi-a fost arătat că poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos - care au legătură cu uşa închisă - nu pot fi separate şi că timpul ca poruncile lui Dumnezeu să strălucească în toată importanţa lor şi pentru ca poporul lui Dumnezeu să fie încercat în ce priveşte adevărul Sabatului a fost atunci când uşa s-a deschis în Sfânta Sfintelor, în Sanctuarul ceresc, unde se află chivotul, în care sunt păstrate Cele Zece Porunci. Această uşă nu a fost deschisă până nu s-a sfârşit mijlocirea lui Isus în prima încăpere a Sanctuarului, în 1844. Atunci S-a ridicat Isus şi a închis uşa din Locul Sfânt, a deschis uşa care ducea în Locul Preasfânt şi a trecut în cea de-a doua despărţitură, unde stă acum, în faţa chivotului, şi unde credinţa lui Israel se îndreaptă acum.
     Am văzut că Isus închisese uşa primei încăperi şi că nici un om nu o poate deschide; şi că El deschisese uşa care ducea în Sfânta Sfintelor şi că nici un om nu o poate închide (Apocalipsa 3,7.8 ); am mai văzut că, de când Isus a deschis uşa către Sfânta Sfintelor, unde se află chivotul, poruncile au strălucit înaintea poporului lui Dumnezeu şi că aceştia sunt puşi la probă în ce priveşte Sabatul." Scrieri timpurii, cap. Uşa deschisă şi cea închisă, par. 1, 2.

Laodiceanul ştie de această uşă, căci prin ea au fost dăruite toate comorile adevărului ce alcătuiesc întreita solie îngerească din Apocalipsa 14! Problema lui este că trebuie să-i deschidă lui Isus uşa inimii sale pentru a fi readus la starea filadelfiană, din punct de vedere spiritual. Lipsa Evangheliei şi a prezenţei Duhului Sfânt, pe care el nu le remarcă din cauza teoriei lipsite de viaţă a adevărului soliei îngerului al treilea, face necesară o readresare a soliei îngerului al treilea către laodicean, din partea Martorului credincios. Este singura solie prin care el poate fi trezit din beţia presupusei sale bogăţii, pentru a fi adus în starea spirituală caracteristică perioadei filadelfiene. Fără primirea acestei solii sublime laodiceanul nu va putea să-şi cunoască starea spirituală! 

Perioada istorică laodiceană este una nedorită, ea contribuind în mare măsură la amânarea venirii Mântuitorului! În mod normal, istoria omenirii şi a bisericii ar fi trebuit să se încheie cu perioada filadelfiană, însă Satana a reuşit să contrafacă mesajul special al lui Dumnezeu cu ceva ce pare a fi adevărul. A reuşit să orbească poporul lui Dumnezeu, ce se strânsese în jurul soliei îngerului al treilea, faţă de Evanghelie şi de puterea şi prezenţa Duhului Sfânt, fără de care Dumnezeu nu poate încheia lucrarea printr-o biserică desăvârşită, curată şi neprihănită! În schimb, le-a creat iluzia păstrării întregului adevăr, dar numai sub forma teoriei!!! Teoria adevărului nu este niciodată adevărul transformator şi iluminator prin puterea Duhului Sfânt! 

Ceea ce e şi mai rău, este că Satana a ştiut cum să inducă o stare spirituală astfel încât ea să nu fie nici rece, nici în clocot, ci ceva încropit, greţos!!! Această stare ingrată îi face pe toţi laodiceenii fecioare neînţelepte să fie mai răi decât necredincioşii!!! (Ne aducem aminte că laodiceeni sunt doar fecioarele neînţelepte). "Creştinii încropiţi sunt mai răi decât necredincioşii, deoarece cuvintele lor înşelătoare şi poziţia lor în doi peri duce pe mulţi în rătăcire. Necredinciosul îşi arată poziţia. Creştinul încropit înşală ambele părţi. Ei nu au nici un bun lumesc, nici un bun creştin. Satana îl foloseşte pentru a face o lucrare pe care nimeni altul nu o poate face." Letter 44, 1903.

Aşadar, înşelăciunea lui Satana pentru laodicean este cea mai crasă din tot ce a putut inventa el de-a lungul timpului. Fiind o înşelăciune îngrozitoare, atunci este lesne de înţeles că şi remediul trebuie să fie pe măsură! În profeţia mai sus amintită, referitoare la sinagoga lui Satana, ni se spune că aceia din această sinagogă, care pretind că sunt iudei, vor fi făcuţi să vină să se închine la picioarele sfinţilor lui Dumnezeu. Acţiunea se petrece în imediata apropiere a venirii lui Hristos, după ce sfinţii lui Dumnezeu, cei 144.000 vor fi fost deja sigilaţi! Pentru cercetătorul profund al Bibliei este foarte important să înţeleagă această profeţie.

În primul rând, trebuie să avem în vedere ce nu spune textul. El nu ne spune că întreaga sinagogă a Satanei vine şi se închină înaintea sfinţilor lui Dumnzeu!!! Ci ne spune foarte clar că doar "unii din cei ce sunt în sinagoga Satanei" cad la picioarele sfinţilor! Aceşti "unii" sunt aceia "care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint". Ce reprezintă sinagoga lui Satana? Sinagoga în sine înseamnă o casă de întrunire sau de rugăciune, specifică închinării mozaice, a cultului mozaic. Fiind sinagoga lui Satana, atunci înseamnă că toţi cei ce compun această casă de adunare se închină sau aduc închinare lui Satana fără să ştie, fără să conştientizeze, cel puţin până li se aduce la cunoştinţă. Vor conştientiza abia atunci când îşi vor da seama, deşi mulţi vor fi murit până la vremea aceea, când văd că Dumnezeu i-a iubit pe sfinţii Săi şi că nu le mai pot face nici un rău posibil, după atâta prigoană în timpul celor şapte plăgi!

     "Înaintea tronului, am văzut poporul aşteptător - biserica şi lumea. Am observat două grupuri, unul plecat înaintea tronului, profund preocupat, în timp ce ceilalţi stăteau în picioare nepăsători şi lipsiţi de interes. Cei care erau plecaţi înaintea tronului îşi prezentau rugăciunile şi priveau către Isus; apoi El privea către Tatăl Său şi părea că se roagă Lui. O lumină ieşea de la Tatăl şi se îndrepta către Fiul, iar de la Fiul către grupul care se ruga. Apoi am văzut o lumină nespus de puternică, ieşind de la Tatăl şi venind către Fiul, iar de la Fiul unduindu-se peste poporul aflat înaintea tronului. Puţini însă primeau această lumină măreaţă. Mulţi au ieşit de sub ea şi i s-au împotrivit de îndată; alţii erau nepăsători şi nu apreciau lumina, iar aceasta s-a îndepărtat de la ei. Unii o îndrăgeau, mergeau şi îngenuncheau alături de grupul cel mic care se ruga. Toţi din acest grup primiseră lumina şi se bucuraseră de ea, iar feţele le străluceau de slava ei.

     L-am văzut pe Tatăl ridicându-se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărţitură şi aşezându-se. Apoi, Isus S-a ridicat de pe tron şi cei mai mulţi dintre cei care erau aplecaţi s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care S-a ridicat, nu am văzut nici o rază de lumină căzând de la Isus peste mulţimea nepăsătoare, şi aceasta a fost lăsată în întuneric total. Cei care s-au ridicat o dată cu Isus şi-au păstrat privirile aţintite asupra Sa când a părăsit tronul şi i-a condus o mică bucată de drum. Apoi, şi-a ridicat braţul drept şi L-am auzit spunând cu glasul Său încântător: >Aşteptaţi aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăţia; păstraţi-vă veşmintele nepătate, iar Eu mă voi întoarce după puţină vreme de la nuntă şi vă voi primi<. Apoi un car de foc, cu roţile ca văpăile de foc, înconjurat de îngeri, a venit acolo unde se afla Isus. A păşit în car şi a fost purtat în Sfânta Sfintelor, unde şedea Tatăl. Acolo L-am privit pe Isus, un impunător Mare Preot, stând în picioare înaintea Tatălui. Pe tivul veşmântului Său erau un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie. Cei care se ridicaseră împreună cu Isus îşi trimiteau către El credinţa, în Sfânta Sfintelor, şi se rugau: >Tatăl meu, dă-mi Duhul Tău<. Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere şi multă iubire, bucurie şi pace.

     M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecaţi înaintea tronului; nu ştiau că Isus îl părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind în sus către tron şi rugându-se: >Tată, dă-ne Duhul Tău<. Satana sufla atunci asupra lor o înrâurire nesfântă; era în aceasta lumină şi multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire, de a-i trage înapoi şi de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu." Scrieri timpurii, Sfârşitul celor 2300 de zile, par. 1-3.

Aceasta face parte dintr-o viziune prezentată lui Ellen White la puţin timp după 1844. Aici este reprezentată o realitate cerească potrivită sau adaptată pentru mintea ei. Ea vede două grupe, poporul aşteptător şi lumea. Nu toţi cei care se declarau aşteptători primeau lumina, mulţi părăsind rândurile. Trebuie să specific că această viziune nu priveşte doar jumătatea sec. al XIX-lea. Ea are în vedere parcursul adevăratului popor al lui Dumnezeu, aşteptător, care a intrat şi intră la nuntă, prin credinţă, în vederea beneficierii lucrării de curăţire pe care Hristos o face în sanctuarul ceresc în ei şi pentru ei. Toţi aceia care au respins şi resping în continuare solia Martorului credincios, deci care nu intră la nuntă şi nu participă la cină împreună cu Mântuitorul, vorbesc despre cina pomenită la începutul acestui episod, nu ştiu că Isus i-a părăsit şi aduc închinare lui Satana!!! 

Deci, sinagoga lui Satana cuprinde practic întreaga lume, cunoscută de altfel şi ca Babilonul cel mare!!! Care este ţelul lui Satana prin sinagoga Sa? Ţelul său primordial este să anuleze, să facă fără efect legea lui Dumnezeu, în jurul căreia se va da marea şi ultima bătălie a mileniilor!!! "Hristos vorbeşte despre biserica pe care o prezidează Satana ca fiind sinagoga lui Satana. Membrii ei sunt fiii neascultării. Ei sunt aceia care aleg să păcătuiască şi care se trudesc să facă fără valoare legea sfântă a lui Dumnezeu. E lucrarea lui Satana aceea de a amesteca răul cu binele, şi de a înlătura deosebirea dintre bine şi rău." The Review and Herald, 4 decembrie 1900. "Satana dispune de o mare confederaţie, biserica lui. Hristos îi numeşte sinagoga lui Satana deoarece membrii ei sunt copiii păcatului. Membrii bisericii lui Satana lucrează în mod constant la lepădarea legii divine şi împrăştie confuzie în ce priveşte deosebirea dintre bine şi rău. Satana lucrează cu mare putere în şi prin fiii neascultării, pentru a preamări trădarea şi apostazia ca fiind adevăr şi loialitate. Şi în prezent puterea inspiraţiei sale satanice mişcă pe agenţii săi să aducă la îndeplinire marea răzvrătire împotriva lui Dumnezeu pe care a început-o în ceruri."  Christian Experience and Teachings of Ellen White, pag. 207.

Iată mai departe cine sunt principalii împotrivitori care stau în fruntea denigrării legii lui Dumnezeu, învăţând pe oameni că aceasta nu mai este de actualitate: "Atât pastorii, cât şi poporul văd că n-au menţinut legătura corectă cu Dumnezeu. Ei văd că s-au răsculat împotriva Autorului oricărei legi drepte şi adevărate. Lepădarea preceptelor divine a dat naştere la mii de izvoare ale răului, discordiei, urii, nelegiuirii, până ce pământul a devenit un vast câmp de luptă, o cloacă de stricăciune. Aceasta este priveliştea pe care o văd aceia care au lepădat adevărul şi au ales să iubească rătăcirea. Nici o limbă nu poate exprima dorinţa pe care cel neascultător şi necredincios o simte faţă de tot ce a pierdut pentru totdeauna - viaţa veşnică. Bărbaţi la care lumea s-a închinat pentru talentele şi elocvenţa lor văd acum aceste lucruri în adevărata lor lumină. Îşi dau seama ce au pierdut prin neascultare şi cad la picioarele acelora a căror credincioşie au dispreţuit-o şi au batjocorit-o şi mărturisesc că Dumnezeu i-a iubit." Tragedia veacurilor, cap. Pustiirea pământului, par. 10. 

Din nefericire, aceştia îşi dau prea târziu seama că au sacrificat adevărul pentru favoarea oamenilor, de fapt pentru nimic. Această trezire are loc aproape de sfârşitul celor şapte plăgi când nu mai există har pentru mântuire. 

     "Lumea vede chiar grupa aceea pe care a batjocorit-o, a dispreţuit-o şi a dorit să o nimicească, trecând neatinsă prin boală, furtună şi cutremur. Acela care pentru călcătorii Legii Sale este un foc mistuitor, pentru poporul Său este o ocrotire sigură. 

     Pastorul care a sacrificat adevărul pentru a câştiga favoarea oamenilor îşi dă acum seama de caracterul şi influenţa învăţăturilor lui. Se vede lămurit că ochiul atotştiutor l-a însoţit când era la amvon, când mergea pe stradă, amestecându-se cu oamenii în diferitele scene din viaţă. Orice emoţie a sufletului, orice rând scris, orice cuvânt rostit sau orice faptă care i-a făcut pe oameni să găsească scăpare la adăpostul minciunii a fost o sămânţă semănată; iar acum, în sufletele pierdute şi nenorocite din jurul lui, vede recolta." Tragedia veacurilor, cap. Pustiirea pământului, par. 6, 7.

     "Cei 144.000 erau toţi sigilaţi şi perfect uniţi. Pe frunţile lor scria: Dumnezeu, Noul Ierusalim, şi mai era o stea strălucitoare în care era scris Numele cel nou al lui Isus. Văzând starea noastră fericită, sfântă, cei răi s-au umplut de mânie şi s-au repezit cu violenţă ca să pună mâna pe noi pentru a ne arunca în închisori; dar noi am întins mâna în Numele Domnului şi ei au căzut neajutoraţi la pământ. Apoi, s-a văzut că sinagoga lui Satana ştia că Dumnezeu ne iubea pe noi cei care ne puteam spăla unul altuia picioarele şi îi salutam pe fraţi cu o sărutare sfântă, şi ei s-au închinat la picioarele noastre." Scrieri timpurii, cap. Prima mea viziune, par. 3.

Aşadar, până acum am aflat că sinagoga lui Satana este alcătuită din toţi aceia care resping legea lui Dumnezeu, pe faţă sau în ascuns şi care până la urmă înţeleg ce fac, iar aceia care se află în postura de a primi "închinarea" sinagogii Satanei sunt cei 144.000, care la vremea când se petrec aceste lucruri sunt deja sigilaţi. Mai rămâne să aflăm cine sunt iudeii care doar pretind că sunt iudei, dar nu sunt, cum spune textul biblic. Acest aspect al problemei este unul foarte important. Pentru a afla cine sunt aceşti iudei, trebuie să aflăm mai întâi de ce sunt numiţi iudei, sau mai bine zis de ce se numesc ei înşişi iudei!!!

Ce înseamnă a fi iudeu? Răspunsul corect la această întrebare îl aflăm din Scripturi. El se găseşte în parabola referitoare la fariseu şi vameş. Aici găsim cel mai fidel tablou prin care este scos în evidenţă iudeul şi atitudinea lui, caracterul şi starea lui de spirit, în calitate de credincios declarat!!! De fapt, fariseul este în întregime întruchiparea iudeului făţarnic şi a oricărui creştin declarat, cu atât mai mult a laodiceanului care se crede bogat, având întocmai atitudinea acestui fariseu din parabolă. "A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. >Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: 'Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele'<." Luca 18,9-12.

Atitudinea laodiceanului este aceeaşi: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic..." Apocalipsa 3,17. Este exact acelaşi limbaj, ce exprimă aceeaşi atitudine. Din cauza cărui fapt? Pentru că se crede neprihănit în comparaţie cu ceilalţi creştini, care nu apără legea lui Dumnezeu şi nici nu înalţă Sabatul lui Dumnezeu!!! El este unul care-şi va apăra totdeauna biserica sau sistemul cu care este căsătorit, va face tot posibilul să păstreze intacte toate punctele de doctrină ce însumează şi defineşte religia bisericii şi vieţii sale, neştiind că acele puncte sunt doar teoria lipsită de putere a adevărului, şi nu vede mântuirea decât prin prisma teologiei biserici sale!!! El intră în templul închinării măgulit de propria-i neprihănire şi cu aere de superioritate, întrucât ştie precis că doctrina bisericii sale este superioară tuturor celorlalte biserici!!!

Această atitudine şi această stare de spirit îl face pe laodicean orb, sărac, ticălos, nenorocit şi gol pe deasupra. El nu ştie, nici nu vrea să ştie acest lucru, întrucât i se pare că solia Martorului credincios este asemenea teoriei pe care o ştie el!!! Problema lui este că nu poate deosebi glasul Duhului Sfânt, când Isus face apel la conştiinţa lui amăgită. Ei bine, "cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint" sunt laodiceenii rămaşi nepocăiţi sau pretinşii adventişti, care au refuzat cu bună ştiinţă să primească mântuirea!!! În comparaţie cu cei mântuiţi, aceşti adventişti vor fi o majoritate, însă în comparaţie cu restul sinagogii lui Satana, din care ei fac parte, sunt doar o minoritate! Iată dovada acestui fapt, ce nu poate fi tăgăduită: 

     "Tu crezi că aceia care se închină la picioarele sfinţilor (Apocalipsa 3,9), vor fi mântuiţi în cele din urmă. Aici avem vederi diferite, pentru că Dumnezeu mi-a arătat că această categorie erau pretinşi adventişti care apostaziaseră şi care au răstignit >din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-l dau să fie batjocorit<. În >ceasul ispitei< care urmează să vină, spre a arăta fiecăruia adevăratul caracter, ei vor şti că sunt pierduţi pe vecie, şi, covârşiţi de chinul teribil al sufletului lor, vor îngenunchia la picioarele sfinţilor." Cuvânt către mica turmă, în scrisoarea adresată lui Eli Curtis, par. 6.

Ceea ce spune Inspiraţia în cuvintele de mai sus este o realitate încă neîmplinită, întrucât am văzut deja că profeţia despre care am vorbit în acest episod vizează timpul sfârşitului plăgilor, când nu mai există har şi nici uşa deschisă!!! Aşadar, iudeii din sinagoga lui Satana, care zic că sunt iudei, dar mint, îi reprezintă pe toţi acei aşa-zişi adventişti, din întreg mediul adventist, care au pretenţia că li se cuvine mântuirea pentru că păzesc legea lui Dumnezeu, că sunt depozitarii adevărului, etc. Aceştia vor avea aceeaşi atitudine ca a fariseului din parabolă, ce a întruchipat la rândul lui atitudinea bisericii iudaice, a majorităţii ei covârşitoare, în lepădarea Mântuitorului!!! 

Prin urmare, soarta laodiceenilor încropiţi, ce refuză în final solia Martorului credincios, va fi soarta bisericii iudaice. Nimeni nu va intra în cer având spiritul laodicean, al fariseului, care este spiritul lui Satana. Ci cei ce vor intra în ceruri vor fi doar aceia care au spiritul filadelfian, care trăiesc solia Martorului credincios şi sunt întruchiparea legii divine şi a Sabatului lui Dumnezeu - caracterul lui Hristos!!!

Iată mai jos cele două profeţii care vorbesc direct despre atitudinea "iudeilor", a pretinşilor adventişti sau a adventiştilor cu numele din sinagoga lui Satana, din momentul lansării marii avertizări mondiale, sub puterea Duhului Sfânt:

     "Am văzut că Dumnezeu are copii care nu cunosc şi nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina privitoare la Sabat. Iar la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluţi de Duhul Sfânt pe măsură ce mergeam şi vesteam cu mai multă putere Sabatul. Acest lucru a umplut de mânie celelalte biserici şi pe adventiştii cu numele, întrucât nu puteau combate cu succes adevărul despre Sabat. În acest timp toţi cei aleşi ai lui Dumnezeu au văzut clar că noi aveam adevărul şi au ieşit şi au suferit prigoana împreună cu noi. Am văzut sabia, foametea, epidemii şi mare tulburare în ţară. Cei răi s-au gândit că noi aduseserăm judecăţile asupra lor, s-au ridicat şi s-au sfătuit să scape pământul de noi, crezând că atunci răul ar fi oprit." Scrieri timpurii, cap. Viziuni care au urmat, par. 5.

Toţi cei aleşi ai lui Dumnezeu, amintiţi în paragraful de mai sus, reprezintă pe toţi copiii lui Dumnezeu din absolut toate bisericile care vor fi mântuiţi prin primirea soliei îngerului al treilea, dată prin puterea Duhului Sfânt. Nu uităm că majoritatea poporului lui Dumnezeu se află în afara mediului adventist. 

     "Am văzut că biserica cu numele şi adventiştii cu numele, asemenea lui Iuda, ne vor trăda catolicilor pentru a căpăta influenţă împotriva adevărului. Sfinţii vor fi la vremea aceea un popor obscur, prea puţin cunoscut catolicilor; însă bisericile şi adventiştii cu numele care cunosc credinţa şi obiceiurile noastre, (deoarece ne-au urât din cauza Sabatului, pentru că nu-l puteau combate ca netemeinic), îi vor trăda pe cei sfinţi şi-i vor turna catolicilor ca fiind aceia care nesocotesc instituţiile oamenilor; adică faptul că ei păzesc Sabatul şi nesocotesc duminica.

     Atunci, catolicii ordonă protestanţilor să înainteze în lucrarea lor şi emit un decret ca toţi cei care nu păzesc ziua întâi a săptămânii în locul zilei a şaptea, să fie omorâţi. Şi catolicii, al căror număr este foarte mare, îi vor sprijini pe protestanţi. Catolicii îşi vor oferi puterea icoanei fiarei. Iar protestanţii se vor munci, după cum s-a muncit şi mama lor înainte, să-i distrugă pe cei sfinţi. Dar înainte ca decretul lor să aducă rod, sfinţii vor fi eliberaţi prin vocea lui Dumnezeu." Spalding and Magan Collection, pag. 1.

Observăm că sfinţii lui Dumnezeu, adevărata biserică a rămăşiţei, sunt prea puţin cunoscuţi catolicilor, însă adventiştii cu numele cunosc credinţa şi obiceiurile lor!!! De ce? Fiindcă provin dintre ei, chiar au trăit alături de ei ca membri ai bisericii!!! Aşadar, iudeii din sinagoga lui Satana îi reprezintă pe toţi adventiştii cu numele care nu vor primi solia Martorului credincios, cei mai mulţi dintre ei nefiind în stare nici măcar s-o recunoască, asemenea celor ce au respins cele două chemări adresate de Dumnezeu bisericii adventiste între 1888-1895 şi 1950-1962!

Parabola smochinului neroditor

Am văzut deja cum Laodicea îşi găseşte corespondentul în istoria poporului evreu şi în parabola celor zece fecioare. Dintre cele zece fecioare numai cinci sunt nechibzuite, laodiceanismul fiind caracteristica lor dominantă. Pe de altă parte, fecioarele înţelepte trăiesc în perioada laodiceană dar au marele avantaj că au ulei în candele şi în vasele de rezervă! Ele sunt "aţipite" ca şi fecioarele nechibzuite, din cauza timpului de aşteptare, numai că ele înaintează zilnic din har în har cunoscându-l pe Hristos şi neprihănirea Lui, iar atunci când se va auzi strigătul de la miezul nopţii, se vor trezi având un caracter pregătit pentru ultima mare luptă!

Fecioarele se află laolaltă, nici una neştiind cine este înţeleaptă sau nechibzuită, întrucât toate mărturisesc acelaşi adevăr - solia îngerului al treilea. De altminteri, atitudinea celor două categorii de fecioare este foarte bine zugrăvită în partea finală a capitolului 24 din Matei. În timp ce robul credincios sau fecioara înţeleaptă dă hrană la vremea hotărâtă cetei slugilor Stăpânului lor, robul cel rău, întruchiparea fecioarei nechibzuite, nu face altceva decât să descopere spiritul lumesc prin faptul că bate "pe tovarăşii lui de slujbă" şi mănâncă şi bea cu beţivii! Demn de remarcat este faptul că această acţiune are loc în preajma venirii Fiului omului sau "la venirea Fiului omului", aşa cum spune textul biblic. Matei 24,37-51. Perioada laodiceană se desfăşoară într-un timp care poartă caracteristicile vremurilor lui Noe.

Întrebarea care poate să se înfiripe în mintea adevăratului cercetător al Scripturilor este aceasta: De ce Dumnezeu îşi concentrează tot interesul asupra bisericii laodiceene? Din moment ce aceasta l-a lepădat, de ce Dumnezeu are în vedere totuşi această biserică?

Pentru a răspunde corect la aceste întrebări trebuie să avem în vedere ceva similar, care să ne ajute în înţelegerea situaţiei. Cel mai bun reper lăsat în Scripturi de Duhul Sfânt este parabola smochinului neroditor, care reflectă foarte bine atitudinea şi procedeul lui Dumnezeu faţă de biserica iudaică, prin prisma cărora putem deosebi aceeaşi purtare a Lui şi faţă de biserica laodiceană!! De altfel, fără a exagera în interpretarea acestei parobole, după cum vom vedea, smochinul neroditor este chiar întruchiparea laodiceanismului care a lovit întregul mediu adventist, chiar dacă are de-a face doar cu fecioarele nechibzuite, dar mai ales cu biserica adventistă!!!

     "El a spus şi pilda aceasta: >Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?< >Doamne<, i-a răspuns vierul, >mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.<" Luca 13,6-9.

În această parabolă Hristos vorbeşte, în primul rând, despre soarta naţiunii iudaice. "Sub simbolul smochinului neroditor şi al cinei celei mari, El a prevestit nenorocirea care trebuia să cadă peste un popor nepocăit." Hristos Lumina Lumii, cap. Ultima călătorie din Galilea, par. 36. Dar ea nu are aplicaţie numai asupra bisericii iudaice, din moment ce biserica ultimelor zile calcă pe urmele poporului iudeu, aşa după cum am văzut în episodul trecut. Este uşor de observat că smochinul nu are nici un fel de rod, deşi era vremea smochinelor! Mai mult, timp de trei ani acesta nu a făcut nici un rod, deşi a beneficiat de tot ce avea nevoie în acest sens.

Hristos venise printre iudei şi timp de trei ani a aşteptat ca biserica Sa să aducă roadele neprihănirii, căci avusese timp berechet spre a se pregăti în vederea acestui eveniment. Li se puseseră la dispoziţie 490 de ani, iar acum Mirele ceresc era printre ei aşteptând roadele cuvenite. Smochinul era frumos din cale afară şi pe deasupra nespus de bogat, frunzele lui stând ca mărturie în acest sens. Numai că lipseau roadele; vreme de trei ani nu a adus nici un rod! Ce se întâmplase? În loc să profite de timpul acordat pentru a deveni curaţi şi neprihăniţi, ei au ajuns formalişti, laodiceeni, dospind de aluatul fariseilor.

Mai mult decât atât, credincioşii evrei fuseseră învăţaţi să privească tot timpul la oameni şi să asculte doar de învăţăturile preoţilor şi rabinilor. Într-atât de mult se împământenise această religie a încrederii în oameni, încât atunci când Mesia a venit, poporul fusese încurajat să nu primească noile învăţături ale noului Învăţător!!! Tot ce era nou, nu putea pătrunde dincolo de cochilia fariseică şi laodiceană! Era un zid impenetrabil. Cu toate că Isus se întrupase în mijlocul lor, ei nu l-au cunoscut, de aceea considerau că nu este unul de al lor câtă vreme li se părea că încalcă legea şi profeţii, câtă vreme învăţătura neprihănirii rostită de buzele Mântuitorului era ceva absolut nou pentru urechile ascultătorilor, fiindcă rabinii îi învăţaseră să se deprindă numai cu glasul lor, nu cu cel al adevăratului Păstor.

     "Făcându-se că sunt foarte prevăzători, rabinii îi avertizaseră pe oameni să nu primească noile învăţături aduse de acest Învăţător, deoarece teoriile şi practicile Lui nu se potriveau cu învăţăturile din bătrâni. Oamenii au crezut ce au spus preoţii şi fariseii, în loc să caute să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Ei îi onorau pe preoţi şi conducători, în loc să-L onoreze pe Dumnezeu, şi lepădau adevărul, ca să poată ţine propriile tradiţii. Mulţi fuseseră impresionaţi şi aproape convinşi, dar n-au lucrat după aceste convingeri şi n-au fost socotiţi ca fiind de partea lui Hristos. Satana le-a prezentat ispitele lui până când lumina a început să pară a fi întuneric. În felul acesta mulţi au lepădat adevărul, care s-ar fi dovedit a fi salvarea sufletului lor." Hristos Lumina Lumii, cap. Ultima călătorie din Galilea, par. 21.

În felul acesta, atitudinea lui Isus vizavi de biserica sa din acel timp a trebuit să fie atitudinea Martorului credincios care este nevoit să-şi avertizeze biserica de la "uşă", din afară, nu dinăuntru, căci El era ţinut în afara bisericii iudaice ca un intrus neavenit, cu toate că era prezent printre ei!!! "Martorul Credincios zice: >Iată, Eu stau la uşă şi bat< (Apocalipsa 3,20). Fiecare avertizare, fiecare mustrare şi fiecare îndemnare, care ni se dau prin Cuvântul lui Dumnezeu sau prin trimişii Săi, reprezintă o bătaie la uşa inimii. Este glasul lui Isus, care cere să intre. Cu fiecare bătaie neluată în seamă, dispoziţia de a deschide slăbeşte. Dacă impresiile din partea Duhului Sfânt sunt dispreţuite astăzi, ele nu vor mai fi aşa de puternice mâine. Inima devine mai puţin sensibilă şi cade într-o inconştienţă primejdioasă cu privire la scurtimea vieţii şi la durata veşniciei. Condamnarea noastră la judecată nu se va datora faptului că am fost duşi în rătăcire, ci că am neglijat ocaziile trimise de cer pentru a cunoaşte adevărul." Hristos Lumina Lumii, cap. Ultima călătorie din Galilea, par. 22.

Este interesantă însă atitudinea vierului, a lui Isus însuşi, după ce glasul omului care a venit să caute rod, îi spune: "Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?" Dar vierul este foarte decis să-i mai acorde timp smochinului, în nădejdea că "poate" o să facă rod. Când naţiunea iudaică l-a lepădat pe Mântuitorul, prin respingerea celor două chemări, aceasta nu mai era biserica prin care Hristos să încheie lucrarea, această sarcină dând-o alteia, aşa cum se va întâmpla şi în timpul revărsării finale a Duhului Sfânt în timpul marii strigări, căci nu Laodicea va da marea strigare! Dar, şi acum ne întâlnim cu bunătatea lui Dumnezeu fără margini, deşi biserica l-a părăsit, El mai păstrează simpatie pentru ea, dar numai ca cineva care are în vedere următoarea generaţie, care n-avusese privilegiile generaţiei ce îl lepădase pe Mesia!!

Deşi biserica iudaică îşi tăiase singură binecuvântările, nemaifiind mireasa lui Hristos, totuşi Mirele are milă şi oferă generaţiei următoare, deci copiilor, ceea ce oferise şi generaţiei anterioare, adică părinţilor lor! Vă rog să observaţi că iudeii, deşi îl lepădaseră pe Isus, continuau să creadă mai departe că sunt poporul ales, şi se manifestau ca atare!!! La fel se întâmplă şi cu biserica laodiceană. Deşi l-a lepădat pe Isus, Martorul credincios, ea continuă să beneficieze de mila divină doar datorită generaţiei care n-a avut şansa celor de la 1888 şi 1950!! Astăzi este timpul de har acordat copiilor lor. Acesta este motivul pentru care din 1950 încoace a avut loc o continuare a amânării timpului venirii lui Hristos.

Hristos continuă să aibă milă pentru toţi adventiştii de astăzi pentru că doreşte ca măcar ei să nu calce pe urmele părinţilor lor spirituali. Deşi biserica adventistă nu mai este demult mireasa lui Hristos, totuşi ea beneficiază de acest har special, repet, acordat copiilor, adică generaţiei de după cea de-a doua respingere a chemării la nuntă!! Acestora li s-a pus în vedere solia din 1888, care este miezul soliei îngerului al treilea, prin toţi aceia care din 1950 încoace au vestit acest mesaj, indiferent că au fost în interiorul bisericii sau în afara ei, după ce au fost excomunicaţi. Au fost adresate apeluri pline de har în toţi aceşti ani generaţiei care ar trebui să deschidă ochii, tocmai pentru a nu repeta tragedia părinţilor lor spirituali.

Acest principiu călăuzitor în înţelegerea acestei parabole, cu aplicaţie la biserica laodiceană, l-am înţeles cu câţiva ani în urmă. Fiindcă biserica adventistă, potrivit profeţiei, repetă istoria poporului evreu, atunci felul cum această parabolă a smochinului neroditor li s-a aplicat evreilor, i se aplică în aceeaşi măsură şi bisericii adventiste!!! Acest principiu este enunţat în declaraţia următoare: "Timp de aproape patruzeci de ani, după ce căderea Ierusalimului fusese pronunţată de Hristos însuşi, Domnul a amânat judecăţile Sale asupra cetăţii şi a poporului. Minunată a fost îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de aceia care au respins Evanghelia Sa şi faţă de ucigaşii Fiului Său. Parabola pomului neroditor reprezenta procedeele lui Dumnezeu cu naţiunea iudaică. Porunca se dăduse: >Taie-l, la ce să mai cuprindă pământul degeaba!< (Luca 13,7), dar mila divină îl cruţase pentru încă puţină vreme. Printre iudei erau mulţi care nu cunoscuseră caracterul şi lucrarea lui Hristos. Iar copiii nu se bucuraseră de aceste privilegii sau nu primiseră lumina pe care părinţii lor o lepădaseră. Prin predicarea apostolilor şi a tovarăşilor lor, Dumnezeu dorea ca lumina să se reverse şi asupra acestor copii; lor urma să li se îngăduie să vadă cum s-a împlinit profeţia nu numai la naşterea şi în viaţa lui Hristos, ci şi în moartea şi învierea Sa. Copiii nu trebuiau condamnaţi pentru păcatele părinţilor; dar atunci când, cu toată cunoaşterea luminii întregi, dată părinţilor, copiii au lepădat lumina mai mare dată lor, ei au devenit părtaşi la păcatele părinţilor şi au umplut măsura nelegiuirii lor." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 27.

Parabola smochinului neroditor are, din păcate, o dublă aplicaţie. Întrucât istoria bisericii iudaice şi istoria bisericii laodiceene se întreţes, fiecare desigur cu timpul ei, atunci şi finalul va fi acelaşi, deşi din prea mare milă, Hristos lasă neterminată parabola pomului neroditor, căci destinul şi-l făureşte biserica prin ascultare sau neascultare! În parabolă nu se spune dacă, în cele din urmă, smochinul a dat roadele cuvenite, însă istoria naţiunii iudaice demonstrează că finalul ei a fost unul catastrofal. Atitudinea poporului evreu este şi va fi în continuare atitudinea adventismului laodicean. Nu trebuie tratat cu uşurinţă niciodată subiectul laodicean. Este o boală, şi s-a dovedit o boală necruţătoare pentru generaţiile care au respins cu bună ştiinţă cele două chemări ale lui Isus la nuntă.

Mila lui Isus faţă de biserica iudaică a fost uimitoare. A făcut tot posibilul ca ea să nu ajungă în situaţia de a fi distrusă în totalitate. Dar, fiindcă şi copiii au refuzat chemarea lui Dumnezeu la neprihănire, atunci singurul rezultat posibil a fost retragerea protecţiei totale a lui Dumnezeu. Din păcate, mila lui Dumnezeu a fost tratată cu dispreţ, şi chiar i-a întărit pe iudei în nepocăinţa lor. Într-o astfel de situaţie, nu aveau cum să aducă nici copiii roadele cuvenite. Aşa că au fost tăiaţi, potrivit parabolei, şi copiii. "Îndelungata răbdare a lui Dumnezeu faţă de Ierusalim nu a făcut decât să-i întărească pe iudei în nepocăinţa lor. În ura şi cruzimea lor faţă de ucenicii lui Isus, ei au lepădat ultima ofertă a harului. Atunci Dumnezeu şi-a retras protecţia de la ei şi a îndepărtat puterea Sa restrictivă, înfrânătoare, de la Satana şi îngerii săi, iar naţiunea a fost lăsată sub stăpânirea conducătorului pe care şi l-au ales. Copiii ei refuzaseră harul lui Hristos, care i-ar fi făcut în stare să-şi supună pornirile rele, dar acum ele au devenit dominante. Satana a trezit cele mai cumplite şi mai josnice pasiuni ale sufletului. Oamenii nu mai judecau, ci erau fără raţiune - stăpâniţi de pasiune şi mânie oarbă. În cruzimea lor, deveniră satanici. În familie şi în popor, printre clasele de sus şi cele de jos, era neîncredere, gelozie, ură, luptă, răzvrătire, crimă. Nicăieri nu era nici o siguranţă. Prietenii şi rudele se trădau unii pe alţii. Părinţii îşi ucideau copiii, iar aceştia pe părinţii lor. Conducătorii poporului nu aveau putere să-i conducă. Pasiuni nestăpânite îi făcuseră tirani. Iudeii primiseră o mărturie mincinoasă pentru a-L condamna pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. Acum, acuzaţii mincinoase făceau ca propria viaţă să fie nesigură. Prin acţiunile lor, ei spuseseră cu multă vreme înainte: >Lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel<. (Isaia 30,11). Acum, dorinţa lor era împlinită. Teama de Dumnezeu nu-i mai tulbura. Satana era la cârma naţiunii şi cele mai înalte autorităţi, civile şi religioase, se găseau sub dominaţia lui." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 28.

Retragerea completă a protecţiei divine a adus nimicirea Ierusalimului, şi cum această nimicire este simbolul viitoarei distrugeri a planetei, înseamnă că retragerea definitivă a protecţiei pentru Laodicea, căci încă mai beneficiază de ea, va aduce cu sine evenimentele premergătoare sfârşitului lumii!!! Dumnezeu are încă simpatie pentru mediul adventist, pentru copiii, acum adulţi, din generaţia de după cea de a doua respingere a chemării la nuntă, în pofida faptului că organizaţia adventistă nu mai este biserica aleasă. Pentru a întări această idee, doresc să fac apel şi la cuvintele profetice pe care Hristos le rosteşte laodiceenilor: "Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Apocalipsa 3,19.20.

Prin aceste cuvinte, Hristos se adresează fiecărui credincios care doreşte să primească neprihănirea Sa şi să trăiască asemenea Dascălului mântuirii noastre. Cuvintele sunt adresate din uşă, din afară. Aici nu mai este vorba despre uşa bisericii ca organizaţie, căci Hristos deja a fost lepădat, ci despre uşa inimii celor ce vor să îl lase să intre ca Domn al neprihănirii!! Laodiceanul are nevoie de pocăinţă, oricine ar fi el. Cuvintele adresate de El demonstrează la modul cel mai viu simpatia Sa în continuare pentru laodicean, însă numai pentru puţin timp!!!

Hristos are, deci, simpatie faţă de orice laodicean astăzi pentru că din acest mediu se va auzi marea strigare, ce va cuprinde mai apoi întreaga omenire. Dar marea strigare va fi dată doar de către leviţii spirituali şi fecioarele înţelepte. Celelalte fecioare nechibzuite, deşi participă la acest mare eveniment, la fiecare încercare vor constata că nu au ulei în candele, adică nu au ungerea Duhului Sfânt în inimă! Nenorocirea este că parabola pomului neroditor va avea acelaşi final şi în cazul poporului laodicean. Însă există suficientă speranţă pentru salvarea sufletului pentru toţi cei ce vor să ia aminte astăzi la istoria trecutului, pentru a nu repeta ca individ, ca persoană, istoria lepădării şi distrugerii poporului iudeu!! Isus încă stă la uşa inimii şi bate.

     "Lumea nu este astăzi mai dispusă să creadă solia pentru această vreme de cum erau iudeii să primească avertizarea Mântuitorului cu privire la Ierusalim. Oricând ar veni, ziua Domnului va veni pe neaşteptate asupra celor neevlavioşi. Pe când viaţa se desfăşoară pe drumul ei neschimbat, când oamenii sunt absorbiţi de plăceri, de afaceri, de comerţ, de procurarea banilor, când conducătorii religioşi preamăresc progresele lumii, iar poporul este legănat într-o siguranţă falsă - atunci, după cum un hoţ pradă la miezul nopţii locuinţa nepăzită, tot astfel o prăpădenie neaşteptată va veni peste cei neglijenţi şi neevlavioşi >şi nu va fi chip de scăpare<. 1Tesaloniceni 5,3." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, ultimul paragraf.

     "Când vor zice: >Pace şi linişte!<, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr." 1Tesaloniceni 5,3-11.

Laodicea reflectată în parabola celor zece fecioare

Înţeleptul Solomon ne avertizează într-un mod foarte grăitor pe noi, generaţia din urmă, astfel: "Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare... Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut." Eclesiastul 1,9; 3,15. Cu alte cuvinte, istoria trecutului se va repeta. Mişcările şi fenomenele care au loc acum în lume, s-au mai întâmplat în trecut. Aşa că trebuie să luăm aminte la cuvântul înţeleptului. Asta înseamnă că fenomenul laodicean nu este ceva nou, chiar dacă este numit cu numele acesta. Numele acesta, însă, scoate în evidenţă pretenţia de îmbogăţire a celor ce se cred adevărata biserică a lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu declară că doar pretenţia nu este totuna cu a avea neprihănirea lui Hristos în inimă!!

Prin urmare, din cauza orbirii şi a răzvrătirii laodiceene prin refuzul primirii remediilor oferite în mod gratuit, Dumnezeu ne spune că Laodicea va repeta istoria poporului evreu, că atitudinea ei va fi exact atitudinea acestui popor împietrit în păcat. "În Cuvântul Său, Domnul a declarat ce va face El pentru Israel dacă va asculta de vocea Sa. Însă conducătorii poporului au cedat în faţa ispitelor lui Satana, iar Dumnezeu nu a mai putut să le dăruiască binecuvântările pe care El intenţiona ca ei să le aibă, fiindcă ei n-au ascultat de glasul Lui, ci au dat ascultare de vocea şi de tactica dibace a lui Satana. Această experienţă se va repeta în ultimii ani ai istoriei poporului lui Dumnezeu, care a fost întemeiat prin harul şi puterea Sa. Bărbaţii pe care El i-a onorat atât de mult vor călca pe urmele vechiului Israel în scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ... Ţineţi cont de acest lucru. Istoria se va repeta. Primejdiile pe care le-au avut de întâmpinat poporul lui Dumnezeu în veacurile trecute, vor trebui să le întâmpine iarăşi, dar înzecit mai mult. Satana a câştigat influenţă asupra bărbaţilor pe care Dumnezeu i-a onorat mai presus de toate inteligenţele omeneşti, tot aşa cum l-a onorat şi pe Solomon." Manuscript Releases, vol. 13, pag. 379, 380.

Laodicea nu-şi găseşte corespondent numai în istoria poporului iudeu, ci de asemenea ea este reflectarea parabolei celor zece fecioare. Parabola în sine şi starea laodiceană zugrăvesc practic aceeaşi situaţie, şi vorbesc despre aceeaşi biserică, cea care trăieşte în pragul venirii lui Hristos pe norii cerului!!! Vezi Matei 25,1-13. Starea de aţipire intervenită datorită întârzirii Mirelui a introdus starea laodiceană ce caracterizează presupusul popor al lui Dumnezeu în timpul din urmă!! Această parabolă este o parabolă profetică, asemenea altor parabole din Noul Testament. Ea şi-a avut prima împlinire în vara anului 1844, o dată cu introducerea strigătului de la miezul nopţii prin Samuel Snow. Credincioşii la vremea aceea treceau prin prima dezamăgire, mai uşoară, care avusese loc în primăvara acelui an, din cauză că Hristos nu venise aşa cum se aşteptaseră ei. Ei credeau în mod eronat că Isus vine pe norii cerului, fără să înţeleagă că, de fapt, El urma să intre la Tatăl, la nuntă, ca să-şi primească împărăţia, dar numai în urma judecăţii de cercetare a caracterelor tuturor copiilor lui Dumnezeu de-a lungul timpului.

     "M-am referit adesea la parabola celor zece fecioare, dintre care cinci erau înţelepte iar cinci nechibzuite. Această parabolă s-a împlinit şi se va mai împlini chiar la literă, fiindcă are o aplicaţie specială pentru acest timp şi, asemenea soliei celui de al treilea înger, s-a împlinit şi va continua să fie adevăr prezent până la sfârşitul timpului." The Review and Herald, 19 august 1890. 

     "Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa poporului aşteptător. În Matei capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privitoare la semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire; şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale, spunându-le şi parabola care descrie cele două categorii de servi care aşteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe cu aceste cuvinte: >Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare<. Aici este vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la încheierea capitolului 24. În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 7.

Să analizăm cu multă atenţie cum s-a împlinit această parabolă profetică în 1844, deoarece reprezintă tiparul după care se va împlini a doua oară, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos, cu biserica laodiceană!!! În biserica formată în urma vestirii primei şi a doua solii îngereşti se aflau, fără să ştie, atât fecioare înţelepte cât şi fecioare nechibzuite. Ele erau amestecate, întrucât formau o mişcare, biserica aşteptătorilor lui Hristos! Trebuie să reţinem că în interiorul bisericii de atunci se aflau două grupe de fecioare, dar amestecate, nu separate, ele formând pur şi simplu un tot. Prin fecioarele respective putem vedea sau înţelege grâul şi neghina sau oile şi caprele. Nici unui om nu i s-a dat vreodată capacitatea de a discerne cine este fecioară înţeleaptă şi cine este fecioară nechibzuită. Acest lucru numai Duhul Sfânt îl cunoaşte şi îngerii sfinţi!!!

     "Venirea lui Hristos, aşa cum a fost vestită de prima solie îngerească, a fost înţeleasă ca fiind reprezentată prin venirea mirelui. Reforma larg răspândită, care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri, corespundea cu ieşirea fecioarelor. În această parabolă, ca şi în aceea din Matei capitolul 24, sunt reprezentate două clase. Toţi şi-au luat candelele, adică Biblia şi, prin lumina ei, au ieşit să-l întâmpine pe Mire. Dar, atunci când şi-au luat candelele, cele neînţelepte n-au luat cu ele untdelemn, aşa cum au făcut cele înţelepte. Cei reprezentaţi de fecioarele înţelepte primiseră harul lui Dumnezeu, puterea transformatoare şi iluminatoare a Duhului Sfânt care face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărare. În temere de Dumnezeu, ei studiaseră Scripturile pentru a cunoaşte adevărul şi căutaseră cu stăruinţă curăţia inimii şi a vieţii. Aceştia avuseseră o experienţă personală, o credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său care nu putea fi distrusă prin dezamăgire sau întârziere. Ceilalţi şi-au luat candelele, dar n-au luat ulei. Ei acţionaseră dintr-o pornire momentană. Temerile le fuseseră trezite de solia solemnă, dar se sprijiniseră doar pe credinţa fraţilor, fiind mulţumiţi cu lumina slabă a bunelor emoţii, fără o înţelegere profundă a adevărului sau o lucrare reală a harului în inimă. Aceştia au mers în întâmpinarea Domnului plini de nădejdea unei răsplătiri imediate; dar nu erau pregătiţi pentru întârziere şi dezamăgire. Când au venit încercările credinţa lor i-a părăsit, iar lumina s-a stins."  Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 9.

Acţiunea de mai sus se petrece în contextul entuziasmului din rândul aşteptătorilor, ulterior adventişti, în primăvara anului 1844. Toţi cei care auziseră prima vestire a soliei primului înger aşteptau cu inima la gură arătarea lui Isus pe norii cerului. Miller susţinea că Isus trebuie să-şi facă apariţia în primăvară. Aşa că toţi şi-au luat Bibliile, pentru că au văzut că Miller calculase perfect durata celor 2300 de ani, din Daniel 8,14, şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Dar, în timp ce unii fuseseră transformaţi prin harul Duhului Sfânt, devenind oameni cu adevărat noi, fiind statornici în timp de criză sau de aşteptare, alţii se mulţumiseră doar cu entuziasmul de moment, "cu lumina slabă a bunelor emoţii", dar "fără o înţelegere profundă a adevărului sau o lucrare reală a harului în inimă". Toate aceste lucruri se petreceau în primăvara lui 1844. Apoi, a intervenit dezamăgirea şi, deci, un timp de aşteptare, căci timpul a trecut iar Mirele nu şi-a făcut apariţia.

     ">Deoarece mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit<. Prin zăbovirea mirelui este reprezentată trecerea timpului când Domnul a fost aşteptat, dezamăgirea şi aparenta întârziere. În acest timp de nesiguranţă, interesul celor superficiali şi cu inimile împărţite a început în curând să se clatine, iar eforturile lor să slăbească. Dar aceia a căror credinţă era întemeiată pe o cunoaştere personală a Bibliei aveau picioarele pe stânca pe care valurile dezamăgirii nu o puteau clătina. >Toate au aşteptat şi au adormit<; o categorie în neglijenţa şi părăsirea credinţei, cealaltă aşteptând cu răbdare până ce i se va da o lumină mai clară. Cu toate acestea, în noaptea încercării, şi cei din urmă păreau să piardă, într-o oarecare măsură, zelul şi devoţiunea. Cei cu inima împărţită şi superficiali nu s-au mai putut sprijini pe credinţa fraţilor. Astfel că fiecare trebuia să stea sau să cadă pentru sine însuşi." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 10.

Ce înseamnă aţipirea sau somnul tuturor fecioarelor după dezamăgirea din primăvara anului 1844? Pentru fecioarele nechibzuite, neglijenţă şi părăsirea credinţei, iar pentru cele înţelepte, aşteptare cu răbdare, ceea ce presupune rugăciune şi studierea Bibliei, în vederea primirii unei lumini mai clare. Mai înseamnă, pentru ambele categorii de fecioare, diminuarea zelului şi devoţiunii. Acesta este sensul corect al aţipirii, din punct de vedere al Inspiraţiei divine. În acest interval de aşteptare, mai bine zis de nedumerire, căci ei nu înţelegeau de ce nu a venit Isus până la urmă, Satana a introdus fanatismul. Acest fenomen este nelipsit întotdeauna atunci când au loc reforme produse în urma prezentării Evangheliei cu putere. Acum încep să se dea pe faţă unele dintre fecioarele nechibzuite. "Cam în acelaşi timp a început să apară şi fanatismul. Unii care se pretindeau a fi credincioşi zeloşi ai soliei au respins Cuvântul lui Dumnezeu ca singură călăuză infailibilă şi, pretinzând că sunt conduşi de Duhul, s-au supus propriilor sentimente, impresii şi imaginaţii. Erau şi unii care manifestau un zel orb şi bigot, condamnându-i pe toţi aceia care nu erau de acord cu ei. Ideile şi practicile lor fanatice n-au obţinut nici o aprobare din partea majorităţii adventiştilor; ei n-au făcut decât să aducă un blam asupra cauzei adevărului." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 11.

Apoi, în august 1844 se face auzită în tonuri clare vestirea: "Iată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!" Snow arăta că Isus trebuie să vină în toamna anului respectiv, mai precis pe 22 octombrie. Este timpul când fecioarele îşi aprind candelele. Candela este simbolul Bibliei. Toţi încep să studieze Scripturile din perspectiva acestei vestiri. ">Pentru că mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: 'Iată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.< (Matei 25,5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată prima dată, pentru sfârşitul celor 2300 zile, şi toamna aceluiaşi an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: >Iată, mirele vine!<." Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 19.

Strigătul de la miezul nopţii a fost vestit în toată ţara, iar numărul aşteptătorilor a crescut până spre cincizeci de mii de suflete!!! Această lucrare "purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta puţină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului şi părăsirea lumii". Tragedia veacurilor, cap. Profeţii împlinite, par. 27. Dar iarăşi a intervenit o dezamăgire, cea mai cruntă, iar pe acest fond s-a văzut cine a rezistat prin credinţă şi cine nu. Toate fecioarele înţelepte care mai rămăseseră, mai puţin de o sută din totalul celor câteva zeci de mii, au intrat la nuntă împreună cu Mirele, însă prin credinţă, căci fecioarele trebuie să aştepte încă pe pământ până la apariţia Lui fizică pe norii cerului. Aceasta constituie prima împlinire a parabolei celor zece fecioare!

Aşadar, în biserica formată prin vestirea din 1844 existau două categorii de fecioare, înţelepte şi nechibzuite, cele din prima categorie aşteptând cu bucurie venirea lui Isus, chiar dacă venirea Lui însemna intrarea în sfânta sfintelor pentru ultima lucrare ce trebuia săvârşită în folosul bisericii Sale, iar cealaltă categorie aflându-se în postura de a se mulţumi cu teoria adevărului, fiind lipsită cu totul de harul lui Dumnezeu. "În vara şi în toamna anului 1844, a fost proclamată solia: >Iată Mirele vine<. Cele două categorii, reprezentate prin fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte, se găseau atunci în biserică - o grupă care aştepta cu bucurie venirea Domnului şi care se pregătea cu grijă pentru a se întâlni cu El; o altă grupă care, influenţată de teamă şi acţionând din impuls, se mulţumise cu teoria adevărului, dar căreia îi lipsea harul lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 10.

În acest moment doresc să subliniez faptul că toţi cei care au intrat şi continuă să intre la nuntă, în cer, prin credinţă vie au fost şi sunt numai fecioare înţelepte, numai cei care au ulei în candele. Intrarea la nuntă se face doar prin şi pe baza primirii soliei îngerului al treilea, singura care face posibilă intrarea în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc!! Orice cunoştinţă din Scripturi, care este în afara acestei solii, numită şi solia marii strigări, nu-l face pe nimeni capabil să intre la nunta prin credinţă!! "În parabolă, au intrat la nuntă aceia care aveau ulei în candele. Aceia care, o dată ce au cunoscut adevărul din Scripturi, au avut şi Duhul, şi harul lui Dumnezeu şi care, în noaptea celei mai amare încercări, au aşteptat cu răbdare, cercetând Biblia după o lumină mai clară, au înţeles atât adevărul cu privire la Sanctuarul din ceruri, cât şi noua slujire a Mântuitorului, iar prin credinţă L-au urmat în lucrarea Sa din Sanctuarul de sus. Toţi aceia care, prin mărturia Scripturilor, primesc aceleaşi adevăruri îl urmează pe Hristos prin credinţă când intră înaintea lui Dumnezeu, pentru a aduce la îndeplinire ultima lucrare de mijlocire, la a cărei încheiere să-şi primească Împărăţia - toţi aceştia sunt reprezentaţi ca unii care intră la nuntă." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 12.

Prin urmare, prima împlinire a parabolei generează un tipar care ne ajută să înţelegem cum va avea loc cea de-a doua împlinire a acestei parabole profetice. Ea subliniază foarte bine starea bisericii laodiceene! "Pe când Domnul Hristos privea la cei care aşteptau venirea mirelui, El le-a spus ucenicilor lui pilda celor zece fecioare, ilustrând prin experienţa lor, experienţa bisericii, a celor care vor trăi chiar în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a Sa." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 4.

Dacă prima împlinire a parabolei a avut loc pe fondul vestirii primelor două solii îngereşti, definind în felul acesta împlinirea ei, atunci a doua împlinire trebuie să aibă de a face tot cu prezentarea aceleiaşi Evanghelii, ce întregeşte solia îngerului al treilea, care le cuprinde pe primele două solii îngereşti. Din acest motiv, parabola celor zece fecioare priveşte în mod deosebit numai mediul adventist!! Atunci, în baza acestui fapt, înseamnă că experienţa bisericii care va trăi chiar în timpul dinaintea celei de a doua veniri, trebuie să fie în mod indubitabil experienţa bisericii laodiceene sau experienţa tuturor credincioşilor adventişti, indiferent de numele lor!

Aici, în acest cadru adventist, trebuie să găsim cele două categorii de fecioare. "În parabolă, toate cele zece fecioare au ieşit în întâmpinarea mirelui. Toate aveau lămpi şi vase pentru untdelemn. Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot aşa este şi cu Biserica ce trăieşte chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Toţi cunosc Sfintele Scripturi. Toţi au auzit solii despre apropiata revenire a Domnului Hristos şi plini de încredere aşteaptă arătarea Lui. Dar cum s-a ilustrat în parabolă, tot aşa stau lucrurile şi acum. Intervine un timp de aşteptare, credinţa este pusă la probă şi atunci când se aude strigarea: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare<, mulţi nu sunt gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor şi în lămpile lor. Ei sunt lipsiţi de Duhul Sfânt." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 8.

Ce anume generează starea de încropeală sau starea laodiceană? Lipsa Evangheliei, a credinţei care lucrează prin dragostea dintâi, a neprihănirii lui Hristos şi a discernământului spiritual. Cine sunt cu adevărat laodiceenii, din cadrul bisericii care trăieşte chiar înaintea revenirii lui Isus? Fără îndoială, ei sunt fecioarele nechibzuite. "În parabolă, cele zece fecioare aveau candele, însă numai cinci dintre ele aveau uleiul de rezervă care menţine lămpile lor arzând. Aceasta reprezintă starea Bisericii. Fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite au Biblia şi se bucură de toate mijloacele harului; însă mulţi nu apreciază faptul că ei trebuie să aibă ungerea cerească. Ei nu ţin seama de invitaţia: >Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară<. Matei 11,27-29... În parabola fecioarelor, cinci sunt reprezentate ca fiind înţelepte, iar cinci nechibzuite. Numele >fecioare nechibzuite< reprezintă caracterul acelora care nu au parte de lucrarea autentică a Duhului Sfânt săvârşită în inimă. Venirea lui Hristos nu transformă fecioarele nechibzuite în fecioare înţelepte... Starea bisericii reprezentată de fecioarele nechibzuite mai este numită şi starea laodiceană." The Review and Herald, 19 august 1890.

Unii poate vor conchide că Laodicea este alcătuită numai din fecioare neînţelepte, ca şi cum aşa ar vrea să spună ultima frază din declaraţia de mai sus. Dar acest lucru nu este adevărat, întrucât Hristos spune limpede că împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu zece fecioare, nu cu cinci neînţelepte! Matei 25,1. Ceea ce de fapt spune fraza respectivă este faptul că laodiceanismul este caracteristica definitorie a fecioarelor nechibzuite. Noi ştim că în cadrul ultimei biserici, înainte de sigilare, vor exista laolaltă grâu şi neghină, peşti buni şi peşti răi. "Grâul şi neghina cresc împreună până la seceriş, adică până la încheierea istoriei lumii." Parabolele Domnului Hristos, cap. Neghina, ultimul paragraf.

Prin urmare, în biserica ultimelor zile se află împreună toate cele zece fecioare. Toate pretind că sunt creştine, că îl aşteaptă pe Isus, toate fac apel la Cuvântul lui Dumnezeu şi toate au un nume, susţinând prin aceasta că sunt creştine aşteptătoare şi, dacă ne raportăm la feluritele grupări din lumea adventistă, că fiecare dintre ele sunt adevărata biserică! "În noaptea istoriei acestui pământ, cele zece fecioare aşteaptă. Toate mărturisesc a fi creştine. Toate au o chemare, un nume, o candelă şi toate susţin că sunt în slujba lui Dumnezeu. În speranţă toate aşteaptã apariţia Domnului Hristos. Dar cinci din ele nu sunt pregătite. Aceste cinci fecioare vor fi luate prin surprindere, şi îngrozite vor rămâne în afara sălii de ospăţ." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 12.

Timpul de aşteptare a început o dată cu debutul judecăţii de cercetare, în 23 octombrie 1844. Este timpul pentru săvârşirea lucrării de curăţire a inimilor fecioarelor înţelepte, adică a acelora care intră prin credinţă în sanctuarul de sus, asta însemnând primirea şi trăirea Evangheliei soliei îngerului al treilea. Fecioarele nechibzuite au fost totdeauna majoritare în biserică; ele sunt acelea care l-au respins pe Mântuitorul şi l-au răstignit cu fiecare respingere de-a lungul timpului! Criza laodiceană este una reală şi periculoasă pentru cei ce se sprijină pe o nădejde falsă. Aceste fecioare neînţelepte cunosc toată teoria adevărului cuprinsă în solia îngerului al treilea, nu sunt ipocrite, căci au o credinţă curată, privind lucrurile din această perspectivă a cunoaşterii adevărului şi, apoi, fiind fecioare, devine clar că trebuie să facă parte din biserica ultimei generaţii, biserica lui Dumnezeu, pentru care El încă are simpatie, întrucât fecioara este simbol doar pentru biserica lui Dumnezeu! De aceea şi Isus aseamănă împărăţia Sa cu zece fecioare.

Pare puţin paradoxal că între fecioarele înţelepte Hristos le consideră fecioare şi pe celelalte nechibzuite. Dar sunt, deoarece credinţa lor se sprijină pe teoria adevărului, fiind modelată de această teorie, dar fără să le transfome inima! Ele nu se îmbată cu vinul Babilonului, chiar dacă au multe idei şi teorii greşite. Problema lor gravă este că slujirea lor degenerează în formalism, aceasta fiind chiar caracteristica pretinşilor creştini de astăzi. "Cei reprezentaţi prin fecioarele nechibzuite, nu sunt ipocriţi. Ei au consideraţie faţă de adevăr, l-au apărat şi l-au susţinut. Unii ca aceştia se simt atraşi către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca, Isus Hristos, şi n-au lăsat ca firea lor cea veche să fie sfărâmată. Această clasă de credincioşi sunt înfãţişaţi de asemenea prin auzitorii reprezentaţi prin pământul stâncos. Ei primesc foarte repede Cuvântul dar dau greş în asimilarea principiilor lui. Influenţa Cuvântului nu este durabilă Duhul lucrează asupra inimii omului, în măsura în care acesta doreşte şi consimte ca Duhul să sădească în el o natură nouă, dar cei reprezentaţi prin fecioarele neînţelepte au fost mulţumiţi cu o lucrare superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul Lui, n-au avut comuniunea cu El, deci ei nu cunosc, nu ştiu cum să se încreadă în El, cum să privească la El şi să trăiască. Slujirea lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism: >Stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după poftele lor<. Ezechiel 33,31. Apostolul Pavel subliniază faptul că aceasta va fi caracteristica deosebită a acelora care vor trăi chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. El spune că >în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea<. 2Timotei 3,1-5." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 9.

Potrivit acestui cuvânt al Inspiraţiei, şi fecioarele nechibzuite intră în categoria oamenilor care au doar o formă de evlavie, prin religia lor tăgăduind-i practic puterea!!! Din păcate, aceasta este realitatea. Aşadar, Laodicea înseamnă doar formalism, fariseism, este teoria adevărului lipsită de puterea Duhului Sfânt prin care Satana a produs orbirea fecioarelor nechibzuite, făcându-le să creadă că au tot ce le trebuie! Pilda celor zece fecioare scoate în evidenţă în mod grăitor fenomenul laodicean în mijlocul întregului adventism. Istoria soliei îngerului al treilea începe cu prima împlinire a acestei parabole, cu introducerea timpului de aşteptare, cu venirea lui Hristos la Tatăl, la nuntă, şi se va termina cu a doua şi ultima împlinire a parabolei celor zece fecioare, şi de data aceasta cu venirea literală, vizibilă a Domnului Hristos, tot în cadrul celor ce sunt şi se numesc aşteptători! De aceea, starea laodiceană este reflectată cel mai bine în parabola celor zece fecioare. În timp ce fecioarele înţelepte sunt născute din nou şi au intrat prin credinţă în sanctuarul ceresc participând împreună cu Isus la procesul lor de rafinare, fecioarele nechibzuite n-au căzut pe Stânca mântuirii, nu-l cunosc pe Dumnezeu şi nici caracterul Lui.