Intrusul dinăuntru

Până acum am stabilit faptul că duşmanul dinăuntrul nostru, adică puterea sau legea păcatului, este cel care ţine în robie cruntă voinţa omului şi, cu aceasta, omul. De aceea, cel care face legea în noi, înainte de a intra în experienţa naşterii din nou, este această fire pământească, acest intrus cumplit. Se numeşete legea păcatului fiindcă face legea în noi, are poziţia de autoritate, decide toate faptele noastre rele. Este ca şi cum am spune că mafiotul cutare face legea în Chicago. Prin asta noi înţelegem că respectiva persoană decide totul în politica oraşului respectiv, având oameni sus-puşi, cumpăraţi, prin care îşi duce la îndeplinire, nestingherit, politica criminală. Exact asta este păcatul stăpânitor despre care vorbim. Pavel îl numeşte, printre altele, şi legea păcatului, tocmai pentru că, înainte ca noi să avem experienţa naşterii din nou, el face legea în noi, el e totul şi noi nimic. Cu toate acestea, chiar dacă aşa stau lucrurile, cu mintea totuşi un om poate iubi pe Dumnezeu şi adevărul Lui, însă acest adevăr îl primeşte doar la nivel intelectual. Însă acest lucru nu-l face creştin, întrucât el încă nu a fost transformat de harul lui Dumnezeu pentru a intra, astfel, în şcoala lui Hristos.

Pavel, în prima parte a capitolului 7 din Romani, se foloseşte de un tablou arhicunoscut nouă, oamenilor, căsătoria, pentru a stabili un adevăr crud, dar, în acelaşi timp, şi unul mângâietor. Prin acest tablou el doreşte să clarifice un fapt, şi anume că omul este dominat de un intrus de care nu poate scăpa decât dacă acesta moare. Cu alte cuvinte, el se foloseşte de un tablou care are loc pe tărâm fizic, pentru a stabili un adevăr de natură spirituală, care se întâmplă pe tărâmul spiritual. El arată că o femeie este legată de bărbatul ei, prin lege, atâta vreme cât soţul ei trăieşte. Dar dacă acesta moare, atunci femeia este dezlegată de soţul ei şi se poate mărita cu altul. "Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei." Romani 7,2.

Observaţi, vă rog, că ea este dezlegată şi de legea bărbatului ei, nu numai de legea lui Dumnezeu prin care sunt declaraţi soţ şi soţie. Dacă ea se îndrăgosteşte de altcineva şi se mărită, dacă poate, când îi trăieşte bărbatul, atunci se va chema preacurvă. E clar că în interiorul acestei căsătorii se întâmplă ceva. Pavel încearcă să arate că femeia nu se simte bine deloc în preajma soţului ei care se ghidează, în relaţia lor, după legea numită de Pavel "legea bărbatului ei". Ceea ce înseamnă că el este unul foarte rău, adică el este cel care făcea legea în casă, nu în sensul de cap iubitor al familiei, ci de tiran, din moment ce ea caută să se mărite cu altul! Însă apostolul spune mai departe că ea nu poate să se mărite cu altul, atâta vreme cât bărbatul îi trăieşte.

Ea doreşte din toţi rărunchii să scape de el, dar legea lui Dumnezeu îi interzice deoarece soţul ei este încă în viaţă. Prin urmare, singura alternativă este moartea soţului. Este cea mai viabilă, cea mai sigură şi cea mai legală, ca să zic aşa. Gândiţi-vă că Pavel are în minte un subiect de natură spirituală, căutând prin acest tablou să stabilească un adevăr crucial pentru toţi creştinii. "Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul." Romani 7,3.

Acum Pavel părăseşte tabloul cu pricina şi face aplicaţia spirituală. Nu ne rămâne decât să descoperim pe cine reprezintă femeia, pe cine reprezintă bărbatul şi cine este noul soţ.  Legea despre care vorbeşte Pavel este legea lui Dumnezeu. Femeia reprezintă natura omenească sau omul. Bărbatul sau soţul femeii reprezintă vrăjmăşia sau legea păcatului care stăpâneşte precum un despot nemilos şi deosebit de crud. Iar noul soţ este nimeni altul decât Isus Hristos. Trebuie să menţionez că primul soţ al femeii nu poate fi Satana în persoană întrucât ar trebuie să moară pentru ca femeia să se poată mărita cu celălalt bărbat. Ca să aşteptăm până moare diavolul pentru a fi ai lui Hristos, ar însemna moartea noastră şi fizică şi veşnică. De aceea, bărbatul femeii reprezintă intrusul unit cu natura noastră omenească, adică legea păcatului, firea pământească, omul cel vechi, ca să folosesc mai multe expresii prin care este denumită în Scripturi, pe care o stăpâneşte în totalitate.

Deci femeia îşi doreşte din toată inima să scape de soţul ei, asta însemnând că natura omenească în care se află mintea, voinţa, emoţiile şi simţămintelea noastre, după aflarea cerinţelor legii lui Dumnezeu, încearcă să scape de acest intrus stăpânitor, fără însă să o poată face. Mai mult, deşi legea lui Dumnezeu descoperă caracterul lui Dumnezeu, ea condamnă, ne condamnă tocmai pentru că suntem păcătoşi. De aceea, orice efort din partea noastră de a scăpa de păcat, va fi sortit eşecului, fiindcă noi nu avem puterea de a face acest lucru. Ca atare, legea lui Dumnezeu nu este rezolvarea acestei situaţii. Ea doar ne arată starea şi totodată idealul divin, nimic mai mult.

Pentru a scăpa de acest intrus sau soţ acaparator trebuie să aibă loc o moarte, o moarte care implică chiar moartea faţă de legea lui Dumnezeu dar şi moartea intrusului în sine, care trebuie eliminat. De ce moartea faţă de legea lui Dumnezeu? Pentru a nu mai putea fi găsiţi vinovaţi de ea şi, deci, pentru a scăpa de condamnarea ei!!! Legea lui Dumnezeu condamnă starea noastră întrucât ne găsim în unire cu păcatul stăpân, care este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu şi nu se supune legii lui Dumnezeu. Cuvintele, "Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el", trebuie înţelese în sensul de condamnare a omului, întrucât legea are stăpânire asupra lui, îl stăpâneşte prin condamnarea lui, fiindcă este păcătos vinovat înaintea lui Dumnezeu. Pentru ca legea lui Dumnezeu să nu mai aibă această stăpânire, cu sens negativ deci, omul trebuie să moară faţă de această lege, pentru a nu-l mai condamna, prin moartea lui murind totodată şi vrăjmăşia sau intrusul dinăuntru.

Moartea despre care pomenesc nu este moarte fizică, căci atunci omul ar înceta să mai existe, ci este o moartea spirituală tot la fel de adevărată şi de reală ca şi moartea fizică! Singura Persoană din Univers care poate provoca şi aduce această moarte benefică omului este Isus Hristos. "Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu." Romani 7,4. Până nu va avea loc această moarte spirituală, în mod real, omul nu va scăpa niciodată de vechea natură spirituală sau de vrăjmăşia ori legea păcatului care domneşte în el!!! Pentru ca această moarte să poată fi accesibilă dar şi posibilă omului, trebuia, mai întâi, să moară Mântuitorul nostru, în trupul nostru, tocmai pentru ca să poată trage în mormânt acest intrus distrugător. Apoi, când Isus a înviat, a înviat fără acest intrus, iar în baza acestei învieri, ne oferă darul naşterii din nou în care acest intrus vrăjmaş şi ostil lui Dumnezeu nu mai există. Acum putem fi, din punct de vedere spiritual, oameni după chipul şi asemănarea Mântuitorului!!! Am intrat în viaţa veşnică, deoarece viaţa veşnică începe aici pe pământ şi durează în veşnicii.

Trebuie să spun, de asemenea, că chiar dacă este musai să murim faţă de legea lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că ea nu e bună. Dimpotrivă, o dată cu învierea din moartea spirituală în care ne găseam şi în care ne-am născut, legea va defini viaţa noastră şi va fi respectată, prin Hristos, exprimând astfel în noua noastră viaţă caracterul lui Dumnezeu. Mai doresc să menţionez că Mântuitorul nostru nu s-a născut cu acest intrus în El, cu acestă vrăjmăşie de care vorbim, ci acesta, împreună cu toate faptele şi dorinţele păcătoase ale omenirii, a fost aşezat asupra Lui în grădina Ghetsimani împreună cu toată vinovăţia păcatului şi a tuturor faptelor şi dorinţelor păcătoase ale omenirii din toate veacurile, devenind sau fiind făcut astfel păcat pentru noi, fiind socotit în numărul celor fără de lege, celor păcătoşi, tot la fel de real ca şi cum El ar fi fost păcătosul cel mai mare şi ar fi înfăptuit păcatul în toate formele lui!! Acesta este un alt aspect despre care voi scrie, dar nu în postarea aceasta, ci într-una ulterioară.

Deci, iată cum apostolul Pavel arată într-un mod foarte clar faptul că acest intrus lăuntric trebuie să moară pentru a deveni fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Ca atare, naşterea din nou nu este posibilă cu nici un chip dacă mai întâi nu se produce această moarte spirituală prin care este răstignit şi eradicat acest intrus, această vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. El specifică acest lucru şi mai clar în Romani 6,6: "Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat." Aici, omul nostru cel vechi, este soţul despre care Pavel pomenea în cap. 7, prima parte. Acesta trebuie răstignit pentru ca trupul nostru păcătos să poată fi dezbrăcat de puterea lui, să poată fi eliberat de sub dominaţia sa ticăloasă şi să poată, astfel, sluji lui Dumnezeu prin Isus Hristos, noul soţ. Răstignirea înseamnă moarte, o moarte violentă dar sigură.

Ca o concluzie, această vrăjmăşie, soţ vechi, fire pământească, legea păcatului, puterea păcatului, trebuie înţeleasă ca un spion, ca un intrus prin care Satana are acces nelimitat şi direct asupra minţii omului şi asupra omului însuşi. Imaginaţi-vă o cetate atacată de o armată, care e sigură de victoria ei, în pofida tuturor fortificaţiilor cetăţii, a vigilenţei şi pregătirii soldaţilor. Este absolut sigură de victorie întrucât ştie că înăuntrul ei se află un spion trădător, aflat în serviciul armatei respective. Ce şanse are cetatea să scape de atac în astfel de condiţii? Nici una. Intrusul va deschide porţile cetăţii, iar armata va cuceri cetatea conform planului. Astfel se petrec lucrurile şi cu omul, cu natura lui omenească. Natura lui omenească este asaltată zilnic de ispite şi cedează în faţa lor pentru că în interiorul ei se află intrusul, vrăjmăşia specifică în caracter cu atacatorul. Mintea nu se poate împotrivi atacatorului fiindcă intrusul dinăuntru o ţine în robie. Ea poate să vrea, voinţa poate decide să se apere, dar sunt şanse nule în faţa atacatorului care are acces liber asupra naturii noastre omeneşti, câtă vreme trăieşte intrusul. Pentru a scăpa de înfrângeri, nu de atacuri, întrucât Isus a promis să ne salveze de înfrângeri, nu de ispite şi lupte, trebuie ca intrusul dinăuntru să moară.

Moartea este indispensabilă pentru a putea să ne bucurăm de experienţa naşterii din nou. Prin urmare, singura alternativă pentru ca noi să trăim în Hristos, să intrăm în viaţa veşnică şi în şcoala lui Hristos, este să murim împreună cu Hristos şi apoi să înviem la o nouă viaţă! Asta se cheamă naşterea din nou.

Această problemă capitală, vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu sau firea pământească, legea păcatului sau omul nostru cel vechi, nu este înţeleasă aşa cum trebuie, de fapt aproape deloc de către credincioşii din biserică. Experienţa naşterii din nou nu se produce ca urmare a unor emoţii sau simţăminte puternice, nu are loc dacă credem o teorie sau chiar teoria adevărului. Nu se petrece la botez, botezul nefiind niciodată experienţa naşterii din nou, ci doar o mărturie care indică spre această experienţă pe care credinciosul trebuie să o obţină înaintea săvârşirii botezului. Nici cateheza, nici pregătirea de orice fel biblică, în vederea cunoaşterii doctrinei bisericii, nu asigură şi nu are nimic de a face cu naşterea din nou. Naşterea din nou se produce numai atunci când omul cel vechi, puterea păcatului din noi, intrusul, a murit, iar noi am înviat împreună cu Hristos la o viaţă nouă. Abia atunci vom fi o creaţie sau o făptură nouă. Când vom conştientiza că suntem cu adevărat robii păcatului care ne ţine în stăpânire, al acestei vrăjmăşii, al acestei firi pământeşti, atunci vom şti că singura soluţie pentru a scăpa de ea este moartea, moartea noastră din punct de vedere spiritual, care face posibilă învierea şi, deci, intrarea în împărăţia luminii!!