"Duhul Sfânt, care este Isus Hristos"

Există o declaraţie foarte interesantă, de altminteri cred că este unică în Spiritul profeţiei, care ne transmite un adevăr ce, la prima vedere, pare să susţină vederile antitrinitariene. Ea sună în felul următor: "Noi vrem Duhul Sfânt, care este Isus Hristos. Dacă avem o strânsă legătură cu Dumnezeu, atunci vom avea tărie, har şi eficienţă." Letter 66 - 1894, par. 18. Fragmentul face parte dintr-o scrisoare adresată de către doamna Ellen White unui prieten preţios de-ai dânsei, pe nume William W. Prescott.

Pentru a înţelege acest fermecător adevăr, fiindcă vom constata până la finalul acestui studiu că este un adevăr de o măreţie, o adâncime şi o frumuseţe pe potriva tainei lui Dumnezeu, avem nevoie să stabilim principiul după care vom porni la analizarea în profunzime a acestei taine descoperite chiar de către iubitul nostru Mântuitor. Acest principiu este enunţat frumos în aceste cuvinte sublime: ">Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele<." Isaia 55,8-11.

Aici se poate observa cu uşurinţă cum este adevărul descoperit al lui Dumnezeu în comparaţie cu orice ar pretinde omul că este adevăr revelat. Adevărul descoperit şi dăruit omului păcătos nu se întoarce la Dumnezeu niciodată fără rod şi, mai mult decât atât, trebuie să facă totdeauna voia Lui şi să împlinească planurile Lui. Prin urmare, în virtutea acestui principiu ceresc, atunci să analizăm cum e posibil totuşi ca Duhul Sfânt să fie Isus Hristos.

Dacă Duhul Sfânt este Isus Hristos, atunci gândul conţinut în această afirmaţie trebuie să nu fie gândul omului, şi dacă este aşa, atunci trebuie că avem de-a face la modul cel mai înalt şi profund cu o taină, şi anume taina lui Dumnezeu care este Isus Hristos. "... pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei." Coloseni 2,2.3. Invers, dacă Duhul Sfânt este Isus Hristos în încercarea de a susţine o teorie searbădă, omenească, pentru a face totul să pară că este un adevăr revelat, ceva asemănător Duhului inspiraţiei divine, singurul care este capabil să definească adevărul, atunci nu avem de-a face cu gândul lui Dumnezeu sau cu gândul, mintea care era în Isus Hristos.

Orice adevăr biblic este descoperit doar prin Duhul Sfânt, ca Reprezentant al lui Hristos. Orice învăţătură adevărată trebuie să poarte amprenta Duhului adevărului, care nu se poate contrazice pe Sine şi nici Scripturile adevărului. Aşadar, cum poate fi Duhul Sfânt Isus Hristos? Cum e posibil acest lucru? Poate că cei mai mulţi vor susţine că aici este vorba despre o slăbiciune omenească din partea autoarei, care a scris aşa ceva, întrucât este o declaraţie singulară; pesemne nicăieri în altă parte nu a mai facut o astfel de afirmaţie. Dar, dacă am accepta acest punct de vedere, am slăbi definitiv încrederea în faptul că a fost o autoare inspirată, condusă chiar de către Duhul, despre care a scris că este Isus Hristos. Dacă a fost o greşeală umană, autoarea trebuie să o fi corectat undeva, sub călăuzirea Aceluia care nu greşeşte. Însă, nu există nicăieri o recunoaştere şi nici o îndreptare a acestei afirmaţii, ca şi cum ar fi fost o eroare umană din partea ei.

Pentru a lămuri definitiv această taină, descoperită totuşi, după cum vom vedea, întrebarea corectă de la care trebuie să plecăm în aflarea răspunsului este aceasta: În ce fel anume este Duhul Sfânt Isus Hristos? Apoi, în ce context trebuie să punem această afirmaţie minunată: în contextul salvării omului din păcat sau în contextul sferei Dumnezeirii? Referitor la ultima întrebare, se poate observa de către cercetătorul sincer şi profund al Scripturii în scrisoarea din care am luat acest mic fragment, că autoarea vorbeşte despre nevoia omului de a-l avea pe Hristos şi de a fi găsit în şcoala Acestuia, ca un lucrător loial Învăţătorului divin, printre alte sfaturi utile şi de dorit a fi luate în consideraţie. (Din păcate nu voi reda scrisoarea, căci nu e scopul meu să o traduc şi să o postez aici; însă poate fi gasită foarte uşor cu ajutorul atotprezentului căutător Google).

Având în vedere că scrisoarea cu pricina scoate în evidenţă nevoia omului de Dumnezeu, atunci vom putea înţelege lesne cum este Duhul Sfânt Isus Hristos în planul mântuirii, fiindcă acest lucru este adevărat doar în interiorul planului mântuirii şi, deci, are în vedere doar omul, nu îngerii sau alte fiinţe create. De ce omul? Din simplul motiv că în planul mântuirii el este singurul care se naşte din nou prin acţiunea lăuntrică a Duhului Sfânt, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin naşterea din nou, omul primeşte în dar chiar natura divină a lui Isus Hristos. (Prin natura divină înţelegem caracterul lui Dumnezeu sau viaţa veşnică, nicidecum atotputernicia, atotştiinţa şi omniprezenţa lui Dumnezeu). Singura speranţă a omului ca să fie salvat din păcat este unirea naturii spirituale divine cu natura omenească, păcătoasă şi decăzută, pe care toţi o moştenim de la Adam cel căzut în păcat.

Deci, Duhul Sfânt este cu adevărat Isus Hristos doar în contextul planului salvării omului din păcat prin naşterea acestuia din nou la o nouă viaţă în Isus Hristos. Dar, cum să înţelegem aceasta? Prin prisma tainei lui Dumnezeu, adică a întrupării Mântuitorului în lumea noastră ca om adevărat în absolut toate privinţele, mai puţin păcatul omului. Taina aceasta este de o profunzime fără egal, dar de o frumuseţe fabuloasă, căci ea va fi ştiinţa şi cântecul tuturor mântuiţilor în cer şi pe noul pământ.

Când Isus Hristos s-a întrupat, El a devenit om adevărat, în ce priveşte natura umană, natură care îmbrăca efectiv natura Lui divină veşnică, proprietatea Sa dintotdeauna. În acelaşi timp era Dumnezeu adevărat, căci întruparea nu l-a făcut să-şi piardă Dumnezeirea. Cu toate acestea, ca Om adevărat a făcut afirmaţia binecuvântată că: "Eu şi Tatăl una suntem". Ioan 10.30. Din punct de vedere divin, Tatăl şi Fiul sunt una în ce priveşte natura divină, caracterul, atotputernicia, omniprezenţa şi atotştiinţa, dar cu toate acestea au individualităţi distincte şi, ca atare, Ei sunt două persoane diferite sau distincte. Adică nu sunt una şi aceeaşi persoană, căci nici nu au cum să fie din moment ce unul este Dumnezeu Tatăl iar celălalt este Fiul lui Dumnezeu. Dar, din punct de vedere omenesc, căci am spus că această afirmaţie, privind unitatea, Isus o face în primul rând în calitate de Fiul al omului, unitatea este adevărată doar în ce priveşte caracterul, care este neprihănire şi viaţă veşnică.

Pentru această unitate cu Dumnezeu avea să se roage Isus Tatălui Său pentru ucenicii Săi adevăraţi, când spunea: "Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una - Eu în ei, şi Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine." Ioan 17,21-23.

Aici, Hristos, ca Om adevărat, căci rugăciunea este făcută de Fiul omului ca om adevărat, nu de către Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, şi oricine îşi poate da seama de acest fapt uşor de înţeles, face o afirmaţie nemaipomenit de adevărată, arătând în ce constă unitatea dintre El, ca Fiu al omului, deci ca Om adevărat, şi Dumnezeu, şi El şi ucenicii Săi adevăraţi. Ca Om, recunoaşte că este una cu Tatăl Lui din cer prin faptul că susţine cu tărie că Tatăl Său locuieşte în El, în sufletul Lui, "cum Tu, Tată, eşti în Mine". În ce fel Tatăl locuia în Fiul Său pe pământ, deci conform planului mântuirii, din moment ce totuşi Tatăl şi Fiul sunt două persoane distincte? Erau una în caracter sau altfel spus în slavă sau viaţa veşnică! Chiar Hristos ne spune acest mare adevăr în cuvintele: "Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una". Unitatea lui Hristos cel întrupat cu Tatăl din cer, conform planului mântuirii, deci a lui Isus ca Om, nu ca Dumnezeu deplin, era în caracter, care este slavă sau viaţă veşnică. Adică exact acel lucru pe care omul păcătos îl capătă prin experienţa naşterii din nou şi care ne conduce la unitatea cu Dumnezeu, după cum stă scris: "Eu în ei, şi Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una".

Mai mult decât atât, potrivit unităţii menţionate mai sus, privită doar din perspectiva planului mântuirii, acest tip de unitate, faptul de a fi una cu Tatăl, l-a determinat pe Isus, într-o împrejurare, să afirme cu tărie că El este Tatăl! Da, tocmai acest aspect magnific îl destăinuie taina lui Dumnezeu, adică Isus Hristos cel întrupat, şi anume că odată ce Tatăl locuia în El, adică odată ce avea şi dezvăluia caracterul Tatălui Său în trup omenesc printr-o strânsă legătură cu El zi de zi, El putea să spună că este chiar Tatăl, dar nu ca persoană, căci este evident pentru oricine că Dumnezeu Tatăl, ca persoană divină, fizic vorbind, se afla în cer, pe când Isus cel întrupat se afla pe pământ, ci ca viaţă veşnică, slavă sau caracter.

Iată acest adevăr sublim subliniat chiar de către Hristos: "Isus i-a zis: >Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut<. >Doamne<, I-a zis Filip, >arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.< Isus i-a zis: >De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: Arată-ne pe Tatăl<?" Ioan 14,6-9. Aici Isus se identifică cu Tatăl Său în ce priveşte caracterul, şi vorbeşte ca şi cum ar fi chiar persoana Tatălui, deşi ştim cu toţi că nu este persoana Lui. El afirmă pentru totdeauna că: "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl". Adică atât de bine se identificau în caracter, atât de bine erau una, încât Isus putea afirma cu tărie că este Tatăl. Dar, atenţie, nu ca persoană divină, ci ca viaţă veşnică, slavă sau caracter, fiindcă El asta a venit să ne descopere, caracterul frumos al Tatălui din cer. Afirmaţia această este adevăr veşnic, iar Isus o face ca Om întrupat, nu ca Dumnezeu veşnic!

Că aşa stau lucrurile este recunoscut chiar de către Isus însuşi în aceste cuvinte: "Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea". Ioan 14,10.11. El vorbeşte aici ca Om dependent total de Dumnezeul cerului. Prin urmare, putem spune că în planul răscumpărării omului, Fiul lui Dumnezeu, ca Om adevărat, era şi Tatăl deopotrivă, dar nu în persoană ci în caracter sau slavă! Unitatea era doar în caracter, o unitate la care suntem chemaţi ca să o împărtăşim prin lucrarea lui Isus Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt.

Acum, dacă identificarea lui Hristos, pe pământ, ca om, cu Dumnezeu Tatăl, era doar în caracter sau slavă, ori altfel spus în spirit sau în viaţă, şi nicidecum ca persoană, înseamnă că pe baza aceluiaşi principiu veşnic, identificarea Duhului Sfânt cu Hristos, în acelaşi plan al răscumpărării omului din păcat, trebuie că este în ce priveşte caracterul şi deci viaţa veşnică, nicidecum în persoană! Ca să înţelegem acest adevăr nemuritor, atunci am face bine să înţelegem în ce fel Duhul Sfânt este Reprezentantul lui Hristos pe pământ pentru oameni.

Toţi cei care se ocupă cu studierea Sfintelor Scripturi ştiu că omul păcătos, care acceptă preţul răscumpărării, este salvat sau scos din păcat prin lucrarea nevăzută a Duhului Sfânt. El este acela care sădeşte în omul pocăit sămânţa lui Hristos. În această sămânţă este cuprins în stadiu embrionar caracterul desăvârşit, nepătat al lui Hristos, acel caracter care, ca Om pe pământ, l-a făcut una cu Dumnezeu, afirmând pe drept că cine l-a văzut pe El a văzut pe Tatăl. Acest caracter trebuie dezvoltat de la un stadiu la altul, adică de la o treaptă a desăvârşirii la alta, potrivit principiului: mai întâi un bob, apoi fir verde, apoi spic, după care urmează grâu deplin în spic. (Vezi Marcu 4,28). Această lucrare se face în şcoala sfinţirii cu ajutorul Duhului Sfânt şi a propriilor eforturi personale.

Trecerea omului păcătos, cu acceptul lui bineînţeles, din împărăţia întunericului sau a păcatului în împărăţia luminii se face doar prin lucrarea atotputernică a Duhului Sfânt. Aşadar, noi ne naştem din nou şi devenim ucenicii lui Hristos prin Duhul Sfânt. În acest fel, menirea Duhului ca Reprezentant al lui Hristos pe pământ este să ne descopere adevărul rostit de Isus, să-l sădească în inimă, adică în minte sau în suflet, ceea ce face astfel accesibilă locuirea Lui în om. Această locuire a Duhului Sfânt în omul născut din nou înseamnă literalmente prezenţa lui Hristos, dar nu ca persoană divină, ci ca început al vieţii veşnice sau ca viaţă veşnică în sine, ori altfel spus ca sămânţă a lui Hristos.

Iată cât de clar este subliniat acest adevăr în Scripturile adevărului:

     ">Adevărat, adevărat vă spun că oricine crede în Mine, are viaţă veşnică<. Prin Ioan cel iubit, care a ascultat de aceste cuvinte, Duhul Sfânt declară bisericilor: >Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa<. 1Ioan 5,11.12. Iar Isus a zis: >Eu îl voi învia în ziua de apoi<. Hristos s-a făcut una în trup cu noi, să ne facem una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieşi noi afară din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci din cauză că, prin credinţă viaţa Lui a devenit viaţa noastră. Aceia care îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter şi-l primesc în inimă, au viaţa veşnică. Hristos locuieşte în noi prin Duhul Sfânt; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credinţă, este începutul vieţii veşnice." Hristos Lumina Lumii, cap, Criza din Galilea, par. 20.

Dacă Duhul Sfânt este începutul vieţii veşnice şi Reprezentantul prezenţei personale a lui Hristos în om, atunci pe bună dreptate Duhul Sfânt este Isus Hristos în planul mântuirii, tot aşa cum Isus era Tatăl pe pământ în virtutea aceluiaşi plan al mântuirii sau al răscumpărării. Duhul Sfânt este Isus Hristos în ce priveşte viaţa veşnică ori caracterul, adică exact acelaşi lucru prin care Isus era Tatăl sau imaginea exactă a Tatălui pe pământ între oameni. Numai în acest fel se poate afirma pentru totdeauna că Duhul Sfânt este Hristos, dar niciodată ca persoană divină, ci doar ca viaţă veşnică, slavă ori caracter; şi vorbim despre caracterul lui Hristos, fiindcă Duhul are menirea să descopere toate lucrările Fiului lui Dumnezeu omului păcătos. Aceasta înseamnă a fi Reprezentantul Fiului lui Dumnezeu pe pământ, din moment ce Duhul Sfânt trebuie să ţină locul lui Hristos, aici printre oameni, deoarece Isus, ca persoană divină, mijloceşte pentru noi în templul ceresc, în sfânta sfintelor. Aşadar, identitatea nu este în persoană, ci în caracter sau viaţă. Acesta este un adevăr al Evangheliei veşnice şi este taina lui Dumnezeu. (După cum Isus Hristos a venit pe pământ să descopere caracterul minunat al Tatălui din cer, El fiind chiar întruchiparea Tatălui, tot astfel Duhul Sfânt, ca Reprezentant al lui Hristos, vine să ne ofere acest caracter ţesut de Hristos cel întrupat în şi prin neprihănire, pentru ca noi să putem fi lumina lumii şi neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos. În acest fel şi numai în acest fel, Duhul Sfânt este întruchiparea lui Hristos, descoperirea frumuseţii caracterului Fiului lui Dumnezeu înaintea omului păcătos care doreşte mântuirea. Caracterul ceresc face ca cele trei persoane ale Dumnezeirii să fie fiecare în parte imaginea celuilalt sau celeilalte persoane divine).

Deci, Duhul, ca început al vieţii veşnice şi totodată ca Autor al acesteia, devine în noi imaginea perfectă a lui Isus Hristos, căci Duhul sădeşte în noi chiar acest caracter care este viaţa veşnică, noi devenind astfel neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Cuvintele din fragmentul cu care am început acest studiu, nu trebuie înţelese şi luate în sens literal, ci în sens spiritual. Bunăoară, Hristos spunea cărturarilor şi ucenicilor că cine nu mănâncă trupul Său şi cine nu bea sângele Său nu poate fi mântuit. Aceste cuvinte au valoare şi pot fi înţelese în adevăratul lor sens numai de către nişte minţi spirituale, nu pământeşti, fireşti. Dacă dorim să ne încurcăm şi să ne încăpăţânăm să rămânem fireşti, atunci vom lua cuvintele lui Hristos în sensul lor literal, dar dacă dorim să înălţăm pe Dumnezeu, atunci vom înţelege gândul care era în Hristos Isus, căci gândurile şi căile Sale nu sunt niciodată şi în nici o circumstanţă gândurile şi căile omului păcătos.

A mânca trupul lui Hristos şi a bea sângele Său înseamnă a deveni asemenea Lui, a fi chiar imaginea lui Hristos, dar nu ca persoană, ci ca duh de viaţă, caracter. În acest caz, putem spune că suntem lumina lumii, după cum El este Lumina lumii, că suntem fii ai Dumnezeului preaînalt, după cum El este Fiul Celui preaînalt, că suntem preoţi şi împăraţi, după cum El este Preot şi Împărat, că suntem dumnezei (Psalm 82,6, Ioan 10,34), după cum El este Dumnezeu, una cu Tatăl în caracter şi numai în caracter.

Dacă Hristos este viaţa veşnică, iar Duhul Sfânt este la rândul Lui începutul vieţii veşnice în om, atunci este drept să se spună cu adevărat că Duhul Sfânt este Isus Hristos, căci amândoi sunt una în ce priveşte chipul Dumnezeirii, deci caracterul, fiind de aceeaşi esenţă şi calitate, adică neprihănire, sfinţenie, lumină şi viaţă veşincă. În concluzie, identitatea Duhului cu Hristos este exact aceeaşi identitate şi unitate a Fiului omului cu Tatăl în exact acelaşi plan al mântuirii făcut pentru răscumpărarea omului.

Să nu uităm niciodată că numai în acest sens adevărat, spiritual, Duhul Sfânt este Isus Hristos în om, adică reprezentarea cea mai fidelă a amprentei imaginii Fiului lui Dumnezeu în suflet. Ca Reprezentant al lui Hristos, Duhul Sfânt are datoria să ne aducă în armonie perfectă cu Hristos, până când devenim imaginea Sa, a lui Hristos, pe un pământ blestemat de păcat, ca să putem spune: Cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Isus Hristos! Cei 144.000 de credincioşi vor dovedi prin demonstraţie tocmai acest adevăr inestimabil; de aceea vor fi în stare să trăiască pe pământ fără harul mijlocitor şi fără prezenţa şi mijlocirea Mântuitorului în templul ceresc pe perioada cuprinsă între decretul morţii şi a doua venire a lui Hristos, perioadă foarte scurtă numită şi timpul strâmtorării lui Iacov.

Aşadar, sunt şi vor rămâne adevărate şi pline de farmec cuvintele: "Noi vrem Duhul Sfânt, care este Isus Hristos".