"Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis!"

Este un fapt deja stabilit că cele două table de piatră pe care au fost scrise cele zece porunci vor fi arătate întregii lumi, condamnate la moarte veşnică, în ziua cea mare a judecăţii, adică la sfârşitul mileniului. Cu toate acestea, se poate ajunge repede la confuzie când se are în vedere declaraţia de mai jos, în care se specifică lămurit că cele două table ale legii vor fi arătate celor nelegiuiţi când are loc plaga a şaptea, cu puţin timp înainte de apariţia lui Isus Hristos pe norii cerului:

     "Când aceste cuvinte de o încredere sfântă se înalţă către Dumnezeu, norii se dau la o parte şi se vede cerul înstelat, nespus de glorios, în contrast cu firmamentul întunecat şi ameninţător de partea cealaltă. Slava cetăţii cereşti străbate prin porţile deschise. Apoi apare pe cer o mână care ţine cele două table de piatră închise ca o carte. Profetul spune: >Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă< (Psalm 50,6). Această Lege sfântă, neprihănirea lui Dumnezeu care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul tunetelor şi al focului ca o călăuză a vieţii, este acum descoperită oamenilor ca regulă de judecată. Mâna deschide tablele şi se văd preceptele Decalogului, parcă scrise cu o pană de foc. Cuvintele sunt atât de clare, încât toţi le pot citi. Memoria este trezită, întunericul superstiţiei şi al rătăcirii este alungat de orice minte şi Cele Zece Cuvinte ale lui Dumnezeu, scurte, cuprinzătoare şi autoritare, sunt aduse la cunoştinţa tuturor locuitorilor pământului." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 12.

Într-adevăr, această declaraţie poate arunca în confuzie mintea credinciosului nedeprinsă cu o înţelegere lămurită a adevărurilor Evangheliei veşnice, prin Duhul Sfânt, în urma unei cercetări serioase a Cuvântului lui Dumnezeu. În primul rând, avem două momente diferite când tablele de piatră sunt prezentate: unul, priveşte timpul de dinaintea apariţiei literale a lui Isus pe norii cerului, aşa cum este zugrăvit în declaraţia de mai sus; iar celălalt, are în vedere ziua cea mare a judecăţii sau timpul când toată lumea nelegiuită, la sfârşitul mileniului, după ce va fi înviat, stă înaintea tronului alb al lui Hristos pentru a-şi primi răsplata - moartea veşnică!

Apoi, trebuie văzut că în ambele momente de timp sunt prezentate tablele de piatră. Acum, întrebarea firească este aceasta: Sunt unele şi aceleaşi table de piatră sau nu? Pesemne pentru unii această întrebare pare foarte curioasă, de vreme ce ştim că Dumnezeu a scris cele zece porunci doar pe două table de piatră. Este adevărat, pe de altă parte, că El a scris de două ori cele zece porunci pe două rânduri a câte două table de piatră, dar, aşa cum ştim, primul set al celor două table de piatră a fost spart de Moise cu prilejul idolatriei de la muntele Sinai. Aşa că aceste table nu pot fi luate în calcul fiindcă pur şi simplu au fost zdrobite. Cele care au fost puse în chivot până la urmă şi ascunse o dată cu chivotul într-o peşteră pe care nici un om nu le va descoperi vreodată, sunt cel de-al doilea set primit de Moise când a fost chemat pe munte a doua oară.

     "Domnul a zis lui Moise: >Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat...< Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră...Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci.Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul." Exod 34,1.4.28.29.

Înainte de a răspunde concret la întrebarea de mai sus, ar fi bine să luăm seama la alte deosebiri importante. Tablele de piatră care vor fi prezentate la sfârşitul mileniului, au ca scop să fie arătate lumii întregi, pe când tablele de piatră din mâna care apare pe cer sunt înfăţişate doar celor ce mai supravieţuiesc în urma celor şapte plăgi, adică înaintea acelora care vor striga în cele din urmă stâncilor să-i ascundă de faţa Celui ce vine pe norii cerului! "Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: >Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?<" Apocalipsa 6,15-17.

Ideea este că aceştia, puţini la număr, nu pot constitui lumea întreagă, adică toţi oamenii nelegiuiţi care au trăit pe pământ, de la Cain şi până la ultimii dintre ei care alcătuiesc chiar grupul celor despre care vorbeşte Apocalipsa 6, citată mai sus!!. "El va prezenta acele table de piatră ca să fie mărturie pentru lumea întreagă împotriva nesocotirii poruncilor Lui şi împotriva închinării la un sabat fals". The SDA Bible Commentary, vol. 1, pag. 1109. O altă deosebire vădită este aceea că tablele de piatră descoperite la sfârşitul mileniului sunt prezentate în ziua cea mare a judecăţii ca standard al neprihănirii, acelaşi standard pe care sfinţii răscumpăraţi l-au întrunit la judecata lor, care se desfăşoară de la 1844 încoace, până la sigilarea celor 144.000! Pe când tablele de piatră prezentate celor ce voiesc să se ascundă de faţa Aceluia care este gata să-şi facă apariţia pe norii cerului, adică înaintea acelor nelegiuiţi care trăiesc până la a doua venire a lui Hristos, sunt descoperite ca "regulă de judecată"!

     "Când va avea loc judecata şi se vor deschide cărţile şi când fiecare om va fi judecat după lucrurile scrise în cărţi, tablele de piatră, ascunse de Dumnezeu până în ziua aceea, vor fi înfăţişate înaintea lumii ca fiind standardul neprihănirii." Solii alese, vol. 1, cap. Vrăjmăşia lui Satana împotriva legii, ultimul paragraf.

     "Această Lege sfântă, neprihănirea lui Dumnezeu care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul tunetelor şi al focului ca o călăuză a vieţii, este acum descoperită oamenilor ca regulă de judecată. Mâna deschide tablele şi se văd preceptele Decalogului, parcă scrise cu o pană de foc." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 12.

Trebuie să ştim că atunci când legea lui Dumnezeu este descoperită ca standard al neprihănirii, acest lucru totdeauna se face numai în contextul desfăşurării judecăţii, niciodată în lipsa ei!!! Iar atunci când legea lui Dumnezeu este prezentată oamenilor, puţini sau mulţi, ca fiind regula de judecată, acest lucru are loc totdeauna în lipsa desfăşurării de facto a judecăţii. Scopul este acela de a indica spre o judecată viitoare care îi are în vedere doar pe aceia cărora le este prezentată ca o astfel de regulă!!! Observaţi, vă rog, că în timp ce tablele legii, la sfârşitul mileniului, sunt înfăţişate lumii întregi pe fondul zilei celei mari a judecăţii, celelalte table ale legii, dinaintea celei de a doua veniri, sunt prezentate puţinilor nelegiuiţi care apucă să vadă venirea literală a lui Isus, doar pe fondul cataclismului plăgii a şaptea, care într-un fel este o judecată, dar nu este cea în care sunt cercetate rapoartele vieţii tuturor nelegiuiţilor, cercetare care are loc doar în cadrul mileniului, în lipsa acestora!!! Adică nu este judecata pentru care va fi necesară prezentarea tablelor de piatră din chivotul ascuns, descoperite la sfârşirul mileniului!!

O altă deosebire foarte importantă este legată de modul în care sunt descoperite tablele de piatră. În vreme ce, la sfârşitul mileniului, cele două table de piatră sunt văzute în mâinile lui Isus cel încoronat chiar de către Moise-Gabriel, celelalte table de piatră, prezentate chiar înainte de venirea lui Isus, sunt văzute ca fiind ţinute doar de o mână, fără să se vadă persoana celui care le ţine, ceea ce înseamnă că aici avem de-a face cu o reprezentare a unei realităţi cereşti!!! Înţelegerea acestei deosebiri este aceasta: tabloul prezentat la sfârşitul mileniului este unul viu, real, văzut şi perceput de către toţi ochii tuturor celor răi înviaţi, pe când tabloul prezentat prin acea mână este menit să descrie doar o realitate tuturor celor ce îşi aşteaptă sfârşitul, legată de importanţa legii lui Dumnezeu pe care au călcat-o în picioare, şi mai ales a Sabatului poruncii a patra, căci chiar acesta este scopul principal al înfăţişării printr-o mână a celor două table de piatră, lege care le-a fost prezentată în timpul de har dar şi după aceea, o realitate care are drept scop să le trezească memoria pentru a risipi întunericul superstiţiei şi al rătăcirii!!! Aşadar, menirea acelei mâini prezentate este aceea de a trezi mintea lipsită de prezenţa Duhului Sfânt a acelora care şi-au bătut joc de legea lui Dumnezeu, anulând-o prin edictul duminical susţinut de icoana fiarei! (Puteţi face legătura cu mâna care a apărut în timpul ospăţului dat de Belşaţar, în Babilon, când a profanat vasele de la templu!) Abia acum îşi dau seama că va fi regula de judecată pentru toate cazurile lor, la judecata din timpul mileniului, şi că trebuie să răspundă pentru toate faptele lor. Trebuie să reţinem, deci, că aceste table ale legii le sunt arătate doar pentru a le trezi mintea în legătură cu importanţa principiilor legii lui Dumnezeu, şi-atât.

Acum, a sosit timpul să răspundem la întrebarea mai sus pusă: "Sunt unele şi aceleaşi table de piatră sau nu?" Dacă ar fi unele şi aceleaşi table de piatră, ar însemna că Duhul lui Dumnezeu nu este consecvent, fiindcă nu ne poate spune că ele vor fi descoperite abia la sfârşitul mileniului, dar totodată sunt arătate puţin timp şi celor ce vor muri chiar la vremea celei de a doua veniri a lui Isus!! Fie una, fie alta, dar în nici un caz amândouă odată. Adevărul este unul singur, şi anume tablele de piatră descoperite sau prezentate în ziua cea mare a judecăţii sunt aceleaşi table de piatră pe care Moise le-a pus în chivotul care urma să fie ascuns în vremea lui Ieremia de babilonieni, ca să nu fie capturat. Iar tablele de piatră ţinute doar de acea mână, care culminează cu venirea lui Isus a doua oară pe norii cerului, indică spre marele original ceresc!!!

Tablele de piatră înmânate lui Moise pe muntele Sinai nu sunt decât copia marelui original ceresc. Iată cum este atestat acest adevăr indubitabil tocmai în Sfintele Scripturi: "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare". Apocalipsa 11,19. Aceasta este o profeţie care-şi va găsi împlinirea exact în timpul de dinaintea venirii lui Hristos, a doua oară, în timpul plăgii a şaptea. Profeţia este foarte clară întrucât chiar ea ne spune când are loc acest eveniment al deschiderii templului din cer unde se vede chivotul în care se află tablele originale. Ea se împlineşte atunci când au loc "fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare"! Se ştie că plaga a şaptea are de-a face cu un mare cutremur de pământ şi cu o grindină mare. "Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: >S-a isprăvit!< Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare... O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare." Apocalipsa 16,17.18.21.

În momentul când glasul lui Isus anunţă cuvintele solemne: "S-a isprăvit!", templul din cer se deschide şi se vede chivotul legământului. Apoi, apare mâna care ţine marele original al legii divine, reprezentat prin cele două table de piatră pe care ochii celor răi le văd, trezindu-i la realitate.

     "În mijlocul cerurilor dezlănţuite este un spaţiu luminat de o slavă de nedescris, de unde se aude glasul lui Dumnezeu ca sunetul multor ape, zicând: >S-a isprăvit< (Apocalipsa 16,17).
     Glasul acela zguduie cerul şi pământul. Urmează un cutremur puternic, >un cutremur atât de puternic şi mare cum n-a fost de când sunt oamenii pe pământ< (Apocalipsa 16,17.18)...
     Slava cetăţii cereşti străbate prin porţile deschise. Apoi apare pe cer o mână care ţine cele două table de piatră închise ca o carte." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 5, 6, 12.

Este foarte interesant cum reprezintă sau ilustrează Dumnezeu realitatea cerească! Trebuie să pornim de la gândul că este imposibil de descris realitatea cerească, aşa cum este ea, în limbajul omenesc limitat, slab şi păcătos!! Dar, cu toate acestea, pentru a ne ajuta să înţelegem ce se petrece în cer, în favoarea omului păcătos, Dumnezeu a ales să reprezinte, să înfăţişeze realitatea lucrării lui Isus printr-un templu, nişte încăperi, un chivot, un sfeşnic şi chiar două table de piatră, ce trebuie să arate către realitatea indiscutabilă a legii divine! Limbajul Bibliei este unul omenesc, prin urmare ceea ce ne interesează este totdeauna mesajul divin care este îmbrăcat prin nişte cuvinte pur omeneşti, singurul prin care Dumnezeu putea încerca să ne descrie oarecum realitatea cerească. El nu face altceva decât să o transpună cumva în limba noastră, într-un fel în care mintea umană să fie capabilă să priceapă corect mesajul divin! Însă, realitatea cerească este cu mult mai mult decât o descriu cuvintele omeneşti, ea practic nu poate fi cuprinsă pe de-a-ntregul în limbajul nostru.

Ce vrea să însemne că tablele de piatră văzute în mâna cerească sunt marele original ceresc? Există cu adevărat un chivot, adică o ladă de lemn în cer peste care se află scaunul de domnie al lui Dumnezeu, iar în acel chivot se află două table de piatră? E posibil aşa ceva? Sau Inspiraţia divină foloseşte doar un limbaj cu care omul trebuie să fie familiarizat, potrivit Vechiului Testament, pentru a-i transmite ceva legat de realitatea cerească?

Iată ce ne spune Duhul Sfânt cu privire la marele original ceresc al legii lui Dumnezeu: "Vă atrag atenţia să nu puneţi influenţa voastră împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Legea aceasta este exact aşa cum a scris-o Iahweh în templul din cer. Poate că omul o calcă aici jos, însă originalul este păstrat în chivotul din ceruri, iar pe capacul acestui chivot, exact deasupra legii, este scaunul harului. Isus stă tocmai acolo înaintea acestui chivot pentru a mijloci pentru om". Manuscript 6a, 1886.

Cuvintele din declaraţia de mai sus au menirea să ne transmită ceva despre realitatea cerească legată de legea lui Dumnezeu şi de lucrarea lui Isus. Mulţi, însă, înţeleg acest cuvinte strict literal, înţelegere care aduce cu sine foarte multă confuzie. De fapt, limbajul păstrează forma de exprimare biblică a profeţilor inspiraţi. Bunăoară, Ioan vizionarul este luat în viziune şi i se arată realitatea cerească dar prin prisma tabloului caracteristic templului din Vechiul Testament. El nu face nimic altceva apoi decât să descrie exact ceea ce a văzut şi nimic mai mult. Mulţi credincioşi, însă, iau cuvintele următoare în mod literal, ajungându-se astfel la mari neajunsuri şi chiar la lepădarea adevărului: "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său". Apocalipsa 11,19.

Nu vreau să discutăm acum despre templul din cer, căci am rezervate alte episoade legate de acest subiect. Mulţi se întreabă dacă există sau nu în realitate o structură fizică, un templu în cer, asemănător celui de pe vremea lui Solomon. Răspunsul la această întrebare legitimă va veni la timpul potrivit. Ceea ce trebuie să observăm este că între limbajul folosit de Ioan şi cel folosit de Ellen White, în ce priveşte mesajul, nu există nici un fel de deosebire. Aşa că amândoi se referă la una şi aceeaşi realitate divină legată de legea lui Dumnezeu. Amândurora li s-a arătat în viziune un templu ceresc înăuntrul căruia se află două încăperi, iar în ultima, numită şi sfânta sfintelor sau locul preasfânt, un chivot în interiorul căruia se află două table de piatră.

Ceea ce doreşte de fapt să ne transmită Dumnezeu prin cei doi profeţi este că realitatea cerească legată de existenţa unei legi este reprezentată prin două table de piatră, în cazul pe care-l discutăm noi acum, asta pentru motivul de a întări şi mai mult mesajul transmis de Dumnezeu prin cele ce au caracterizat templul şi conţinutul lui în timpul Vechiului Testament!!! Prin templul vechi-testamentar trebuie să vedem şi să înţelegem încercarea reuşită a lui Dumnezeu de a reprezenta realitatea cerească într-un fel care să o facă de înţeles sau care să o aducă pe înţelesul oricărei minţi omeneşti degradate de păcat!!!

Ar trebui să fie clar pentru orice minte pătrunzătoare că dacă în cer s-ar afla un chivot real, din lemn de salcâm sau din orice alt lemn, chiar şi necunoscut nouă, în care se află două table de piatră, atunci în ce mod s-ar justifica sub scaunul de domnie al lui Dumnezeu două table de piatră pe care sunt inscripţionate zece porunci, care, după cum am văzut în alte episoade când am vorbit despre legea libertăţii, privesc, după modul lor de exprimare, doar pe locuitorii acestui pământ? La ce i-ar trebui lui Dumnezeu două table de piatră, câtă vreme ne spune că intenţia Sa cu orică făptură este ca principiile legii Sale să se găsească în inima lor!!!

Mai mult decât atât, de ce ar ascunde Dumnezeu două table de piatră într-un chivot, fără să aibă intenţia de a le face cunoscute îngerilor, căci despre ei se spune într-un mod foarte clar că nici măcar nu se gândiseră cu privire la realitatea existenţei unei legi scrise, atunci când Lucifer s-a răzvrătit!? "Atunci când Satana s-a răzvrătit împotriva Legii lui Iehova, ideea că există o Lege a apărut înaintea îngerilor ca ceva la care aproape nu se gândiseră. În lucrarea lor, îngerii nu se purtau ca servi, ci ca fii. Între ei şi Creatorul lor este o unire desăvârşită. Ascultarea nu este o muncă grea pentru ei. Iubirea faţă de Dumnezeu face din serviciul lor o bucurie." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Rugăciunea Domnului, subcap. Facă-se voia Ta, par. 2.

De ce nu se gândiseră îngerii la aşa ceva? Pentru că neprihănirea legii, principiile ei vii caracterizau şi modelau întreaga lor viaţă, caracterul lor, fiindcă ei "se purtau... ca fii"!!! Iubirea faţă de Dumnezeu era caracteristica întregii lor vieţi şi slujiri, ea însăşi fiind chiar legea lui Dumnezeu trăită. De aceea spune apostolul Pavel că legea lui Dumnezeu este pentru cel păcătos, nu pentru cel neprihănit. Legea scrisă a apărut ca o necesitate din pricina călcărilor de lege, spune el mai departe. "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină >Sămânţa< căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor." Galateni 3,19. "Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase." 1Timotei 1,9.10.

Legea scrisă s-a ivit doar ca o necesitate, şi este, potrivit lui Pavel, doar pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, deci cu atât mai mult nu ar avea ce să caute o lege scrisă în cer, şi pe două table de piatră pe deasupra!!! Dar, asta nu înseamnă că legea lui Dumnezeu nu există!! Ea există şi este scrisă, întipărită în fiinţa, în mintea, în caracterul tuturor fiinţelor inteligente necăzute în păcat, ca şi în inima credincioşilor născuţi din nou. Nici unii din această categorie de fiinţe nu au nevoie de o lege scrisă!! Principiile legii lui Dumnezeu sunt o reflectare a vieţii divine, întrucât legea lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de viaţa lui Dumnezeu!!! Când o primim în dar, primim şi principiile legii lui Dumnezeu. "Legea este o expresie a gândului lui Dumnezeu. Când o primim în Hristos, ea ajunge să fie gândul nostru. Ea ne ridică mai presus de puterea dorinţelor şi înclinaţiilor fireşti, mai presus de ispitele care duc la păcat." Selected Messages, vol. 1, pag. 235.

Adevărul este că în cer nu există o cutie, un chivot în care se află două table de piatră, cu atât mai mult cu cât legea lui Dumnezeu este subliniată doar de două mari principii, cele zece fiind de fapt o extensie a acestor două principii: să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!!! Cele zece porunci privesc pe oamenii păcătoşi într-un mod în care Dumnezeu să poată veni în ajutorul lor, prin faptul că, prin aceste zece precepte, se urmărea ca păcatul lor să poată fi descoperit şi numit cu numele lui adevărat. Atunci, ce doreşte să ne transmită Duhul Sfânt printr-un asemenea limbaj? Doreşte să ne vorbească despre realitatea cerească, a unei legi care reprezintă conduita fiecărei fiinţe inteligente şi care, pe deasupra, se află la temelia guvernării lui Dumnezeu!!! Această realitate este zugrăvită de Dumnezeu prin profeţia din Apocalipsa 11,19, când profetului i se arată un templu şi chivotul legământului!!! Şi exact aceeaşi realitate este zugrăvită de Duhul Sfânt, aproape în aceleaşi cuvinte, când profetul Ellen White vorbeşte despre originalul ceresc al legii lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne împiedicăm de limbaj, căci dacă ar trebui să-l înţelegem strict literal, atunci am avea grave probleme întrucât în cele din urmă apostolul Ioan vede că în cetatea cerească nu există în realitate nici un templu, deşi mai înainte vorbea despre un templu ceresc. Despre acest adevăr extraordinar voi scrie în altă postare. Ideea pe care doresc să o reţinem şi care trebuie să fie ca un principiu de călăuzire pentru orice student serios al Scripturilor, este că un astfel de limbaj omenesc face trimitere către o realitate cerească ce nu putea fi făcută înţeleasă altfel pentru mintea omenească, asta însemnând că ceea ce contează e mesajul pe care acest limbaj ni-l transmite. Nu cuvintele, ci mesajul este important. Dumnezeu a intrat practic în limitele omului pentru a-l ajuta să înţeleagă cât de cât o realitate divină sau ce face Dumnezeu pentru el în starea lui păcătoasă!!! Acest lucru este adevărat cu privire la templu, la chivot, la cele două table de piatră, la sfeşnic, la altarul tămâierii, etc.

Să ne întoarcem acum la profeţia noastră. Cele două table de piatră prezentate celor nelegiuiţi chiar înainte de apariţia lui Hristos reprezintă originalul ceresc, căci cum altfel ar putea Dumnezeu să-i trezească pe aceştia dacă nu printr-un tablou viu, asemenea unei viziuni, dar care nu se petrece în minte, ci chiar în realitate, în care legea divină este reprezentată sau înfăţişată prin două table de piatră, table care trimit mintea lor la cele două table de piatră din chivotul legământului de pe vremea lui Moise!!! Legea aceea despre care au râs când le-a fost proclamată în timpul marii avertizări mondiale, scrisă pe două table de piatră, şi pusă în chivotul legământului, le apare acum reprezentată tot prin două table de piatră, pentru că exact asta este realitatea despre care vorbesc Scripturile Vechiului şi Noului Testament. Mulţi, prea mulţi de-a lungul veacurilor au desconsiderat-o susţinând că legea a fost desfiinţată prin moartea Mântuitorului, iar acum ei trebuie să stea exact în faţa acestei legi arătate sub forma a doua table de piatră, ţinute de un cap de mână!!

     "Când se va deschide templul lui Dumnezeu din cer, ce timp de triumf va fi acesta pentru cei care au fost credincioşi şi sinceri! În templu se va vedea chivotul mărturiei în care au fost aşezate cele două table de piatră, pe care este scrisă legea lui Dumnezeu. Aceste table de piatră vor fi scoase din ascunzătoarea lor, şi pe ele se vor vedea cele zece porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu. Aceste table de piatră, care acum se găsesc în chivotul mărturiei, vor fi o dovadă convingătoare cu privire la adevărul şi obligativitatea cerinţelor legii lui Dumnezeu." The SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 972.

Această declaraţie este o detaliere a profeţiei din Apocalipsa 11,19. Limbajul păstrează caracteristicile celui folosit în Biblie. Aici este descrisă aceeaşi realitate divină legată de importanţa legii lui Dumnezeu, care este văzută sub forma a două table de piatră şi care, de asemenea, este pusă în "ascunzătoarea" ei, adică în acel chivot ceresc!!! Adevărul transmis de Dumnezeu este următorul: atunci când templul din cer este deschis şi se vede chivotul mărturiei, prin aceasta ni se face cunoscut că a luat sfârşit lucrarea lui Hristos în toate privinţele, că realitatea cerească reprezentată printr-un templu îşi găseşte împlinirea în tot ce a făcut Hristos pentru oameni şi prin oameni plini de principiile legii sfinte, lege care rămâne mai departe fundamentul vieţii şi existenţei fiinţelor create precum şi a guvernării lui Dumnezeu, fiind totodată şi oglindirea caracterului plin de slavă al lui Dumnezeu!

Aşadar, putem conchide că tablele de piatră din mâna care apare pe cer înfăţişează o realitate cerească vie despre care vorbeau şi tablele de piatră din chivotul mărturiei, ce vor fi descoperite la sfârşitul mileniului. Această realitate cerească, referitoare la legea lui Dumnezeu, este înfăţişată pur şi simplu printr-o mână care ţine două table de piatră. Din acest motiv, ele pot fi socotite ca fiind marele original ceresc, copia lor fiind tablele de piatră ale lui Moise!!!

Când vor fi descoperite tablele legii din chivotul ascuns?

Descoperirea tablelor de piatră, pe care au fost inscripţionate cele zece porunci chiar cu degetul lui Dumnezeu, şi o dată cu acestea chiar a chivotului în care se află, a fost dintotdeauna scopul unor arheologi biblici sau seculari în dorinţa de a dovedi existenţa acestora, potrivit Bibliei. De-a lungul timpului interesul pentru descoperirea lor a crescut şi chiar s-au făcut anunţuri în mass-media cum că acestea au fost descoperite. Dar, dacă au fost descoperite, atunci de ce nu sunt expuse în vreun muzeu important al lumii!? Nu este necesar să insist asupra acestor agitaţii, ci mai degrabă tot interesul meu se îndreaptă spre Scripturi şi mărturiile Duhului Sfânt, pentru a arăta cât de clar este mesajul lui Dumnezeu privitor la timpul când aceste table vor fi scoase la iveală cu adevărat.

Ceea ce ştim în mod sigur şi este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu, care nu dă greş niciodată, este că acest chivot, împreună cu tablele legii, a fost foarte bine ascuns încă de pe vremea profetului Ieremia, din cauza iminentei căderi a Ierusalimului în mâinile babilonienilor, pe timpul regelui Zedechia. "În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui şi a ridicat întărituri de jur împrejur. Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia." 2Împăraţi 25,1.2.

     "Printre cei neprihăniţi care se găseau încă în Ierusalim, cărora le fusese lămurit planul divin, erau unii care s-au hotărât să aşeze departe de mâinile nemiloase chivotul sfânt care cuprindea tablele de piatră pe care fuseseră înscrise preceptele Decalogului. Şi aşa au făcut. Cu plâns şi amărăciune ei au ascuns chivotul într-o peşteră, unde avea să stea ascuns de poporul Israel şi Iuda din cauza păcatelor lor şi nu urma să le mai fie redat. Acel chivot sfânt este încă ascuns. Niciodată n-a fost deranjat de când a fost pus într-un loc necunoscut." Profeţi şi regi, cap. Duşi ca robi în Babilon, par. 4.

Prin mâinile unor credincioşi autentici, adevăraţi copii ai lui Dumnezeu "cărora le fusese lămurit planul divin", chivotul legământului, aşa după cum mai este cunoscut, avea să fie ascuns într-o peşteră. La vremea scrierii acestei declaraţii, pe la începutul secolului trecut, acest chivot se afla încă ascuns în locul său tăinuit, necunoscut de nimeni. Ceea ce înseamnă că cel puţin până la vremea aceea el încă nu fusese descoperit, pentru că "niciodată n-a fost deranjat de când a fost pus într-un loc necunoscut". Întrebarea firească este următoarea: Când va fi descoperit acest chivot şi când vor fi scoase la iveală cele două table de piatră?

Despre templul al doilea, cel în care peste ani avea să intre Mântuitorul şi să facă de două ori curăţirea lui de prezenţa comercianţilor avari, se spune că a fost lipsit de slava extraordinară a templului dintâi, al lui Solomon. Şi aşa este dintr-un motiv lesne de înţeles. Templul al doilea a început să fie zidit la întoarcerea evreilor în ţara lor, după cei şaptezeci de ani de robie babiloniană. La vremea când s-au apucat de construit acest al doilea templu, ei nu mai dispuneau nici de chivot, nici de tablele legii!! Din acest motiv, şekina nu a mai locuit între cei doi heruvimi interiori, din sfânta sfintelor, căci ei se aflau pe replica acestui chivot din care lipseau tocmai tablele de piatră. Or, în asemenea condiţii, Dumnezeu nu-şi putea manifesta slava, căci de vreme ce chivotul era un simbol al scaunului de domnie al lui Dumnezeu, întemeiat pe principiile neprihănite ale legii Sale sfinte, iar din el lipsea tocmai fundamentul guvernării împărăţiei Sale, adică legea Sa inscripţionată pe cele două table de piatră, devine clar atunci de ce templul al doilea nu s-a putut bucura niciodată până la intrarea lui Hristos în el, în timpul întrupării sale, când a trebuit să săvârşească prima lui curăţire, de slava şekinei, a prezenţei lui Dumnezeu între cei doi heruvimi, ca în timpul lui Moise. De altfel, templul al doilea din vremea lui Isus era un simbol perfect al inimii evreilor şi al stării spirituale a naţiunii iudaice!!!

     "Dar templul al doilea nu-l egalase pe primul în măreţie; nici nu fusese sfinţit prin acele dovezi vizibile ale prezenţei divine care aparţinuseră templului dintâi. Nu a fost nici o manifestare de putere supranaturală pentru a marca consacrarea lui. Nici un nor de slavă nu s-a văzut umplând sanctuarul nou înălţat. Nici foc din cer n-a coborât pentru a mistui jertfa de pe altar. Şechina nu mai exista între heruvimi în Locul preasfânt; chivotul, scaunul harului şi Tablele Mărturiei nu se mai găseau acolo. Nici un glas n-a răsunat din cer pentru a face cunoscut preotului voia lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului, par. 16.

Un templu fără tablele mărturiei sau o inimă lipsită de principiile vii şi neprihănite ale acestei legi, atestă totdeauna lipsa prezenţei lui Dumnezeu!! Evreii făcuseră paradă cu templul lor, arătând că închinarea adevărată vine de la Ierusalim, însă uitau că în interiorul templului nu se mai afla adevăratul chivot, ci doar o replică a acestuia lipsită de tablele de piatră!!! Ceea ce trebuie să ştim este că dacă evreii l-ar fi primit pe Hristos, ca naţiune, în calitatea Lui de Mesia, atunci la modul cel mai cert Dumnezeu le-ar fi redat tablele originale de piatră şi implicit chivotul original. Dar, din cauza păcatelor lor, în care aveau să se afunde până la venirea şi după venirea Mântuitorului, Dumnezeu a considerat că acel chivot şi conţinutul lui nu mai trebuie redate niciodată poporului evreu şi nici vreunui alt popor, fie el şi spiritual, de atunci încoace!

Dacă Dumnezeu ar permite descoperirea acelui chivot astăzi, atunci El ştie că atitudinea celor ce îl vor descoperi va fi exact atitudinea pe care a avut-o poporul evreu, o atitudine de mândrie, de fălire şi chiar de venerare a două table de piatră!!! Astăzi, este un lucru bine ştiut că oamenii şi-au făcut obiceiul să venereze orice, de la eroii cărţilor şi ai filmelor până la moaşte şi chiar copaci şi pânze pe care zice-se că a apărut chipul lui Isus. Trebuie să devină limpede pentru mintea studentului atent că, de vreme ce Dumnezeu nu permite descoperirea tablelor legii astăzi, atunci trebuie că El are în vedere un timp hotărât în care, prin scoaterea la iveală a acestor table de piatră, să realizeze ceva foarte important. Absolut cert este faptul că această comoară extraordinară va fi descoperită la momentul cel mai potrivit pentru rezolvarea unei probleme cât se poate de importante. Aceste table, aşa cum i-au fost date lui Moise, trebuie să stea ca mărturie împotriva lumii păcătoase şi idolatre!!! Dar, care este acel timp? Dumnezeu nu lasă niciodată pe copiii Săi în necunoştinţă, căci "Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci". Amos 3,7.

     ">Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.< Nimic din ce era scris pe tablele acelea nu putea fi şters. Conţinutul preţios al legii a fost pus în chivotul mărturiei şi se află încă acolo, ascuns în siguranţă de familia omenească. Dar, la timpul hotărât de Dumnezeu, El va prezenta acele table de piatră ca să fie mărturie pentru lumea întreagă împotriva nesocotirii poruncilor Lui şi împotriva închinării idolatre la un sabat fals." The SDA Bible Commentary, vol. 1, pag. 1109.

Acum, întrebarea firească este: Când e "timpul hotărât de Dumnezeu" pentru prezentarea acestor table de piatră înaintea întregii lumi? Înainte de a răspunde la această întrebare este foarte bine de reţinut faptul că tablele legii, încă ascunse în chivotul original şi astăzi, vor fi scoase la iveală ca mărturie împotriva lumii întregi, nu a unui grup de oameni sau a unui popor anumit!!! În declaraţia care urmează se vorbeşte întocmai despre acest timp hotărât.

     "Există nenumărate dovezi cu privire la imuabilitatea legii lui Dumnezeu. A fost scrisă cu degetul lui Dumnezeu pentru ca niciodată să nu poată fi ştearsă sau distrusă. Tablele de piatră sunt ascunse de Dumnezeu pentru a fi arătate în ziua cea mare a judecăţii, exact aşa cum le-a scris El". The Review and Herald, 26 martie 1908.

Deci, scopul pentru care tablele de piatră din chivotul original, făurit încă de pe vremea lui Moise, trebuie să rămână ascunse mai departe, este acela de a fi prezentate sau arătate lumii întregi în ziua cea mare a judecăţii!! Este firesc acum să ne întrebăm despre ce judecată este vorba. Biblia ne descoperă trei aşezări ale scaunelor de judecată: prima este judecata casei lui Dumnezeu, adică doar a celor ce au luat numele lui Hristos asupra lor; este o judecată despre care am vorbit deja şi care priveşte doar biserica lui Dumnezeu de-a lungul timpului; a început în 22 octombire 1844 când înaintea barei de judecată sunt prezentate cazurile celor morţi în Hristos, potrivit tuturor celor scrise în cărţile cereşti, după care va urma judecata celor vii, a celor ce vor constitui cei 144.000 sau biserica triumfătoare, o judecată pe care am localizată deja la încheierea timpului de probă sau de har, vezi Daniel 8,14; 7,9.10.13, Maleahi 3,1, Matei 22,11; 25,10; 1Petru 4,17; a doua este judecata care se desfăşoară pe parcursul mileniului, judecată care va fi adusă la îndeplinire de către toţi oamenii răscumpăraţi, ea fiind o judecată care-i priveşte doar pe morţii păcătoşi care nu vor moşteni împărăţia cerului, ei trebuind să moară veşnic; vezi 1Corinteni 6,2;  Apocalipsa 20,1-6; a treia judecată prin care se are în vedere primirea sentinţei de către cei nelegiuiţi, după ce aceştia sunt înviaţi şi li se prezintă istoria vieţii lor precum şi modul cum prin alegerile lor l-au răstignit pe Isus mereu şi mereu, are loc la sfârşitul mileniului, potrivit Apocalipsei 20,7-15.

Aşadar, ziua cea mare a judecăţii nu poate fi socotită judecata copiilor neprihăniţi ai lui Dumnezeu, întrucât în ziua aceea va fi judecată întreaga lume şi nu numai credincioşii lui Dumnezeu ca o grupă distinctă de restul lumii! De asemenea, nu poate fi nici judecata care se desfăşoară în cadrul mileniului, întrucât această judecată nu poate fi socotită ziua cea mare a judecăţii, din moment ce se desfăşoară pe parcursul a o mie de ani literali. Aşa că a mai rămas judecata care se desfăşoară la sfârşitul mileniului, când cei răi trebuie să-şi primească sentinţa sau răsplata - moartea veşnică!! Prin urmare, ziua cea mare a judecăţii este judecata de la sfârşitul mileniului când absolut întreaga lumea nelegiuită va trebui să compare înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, ca să-şi primească sentinţa de condamnare la moarte în urma verificării minuţioase a raportului vieţii lor şi a concluziilor fără greş la care au ajuns sfinţii neprihăniţi şi răscumpăraţi ai lui Dumnezeu din cer!!!

     "Când va avea loc judecata şi se vor deschide cărţile şi când fiecare om va fi judecat după lucrurile scrise în cărţi, tablele de piatră, ascunse de Dumnezeu până în ziua aceea, vor fi înfăţişate înaintea lumii ca fiind standardul neprihănirii. Atunci, oamenii vor vedea că cerinţa pentru mântuirea lor este ascultarea de legea desăvârşită a lui Dumnezeu. Nimeni nu va găsi scuze pentru păcat. Oamenii îşi vor primi sentinţa de condamnare la moarte sau vor primi viaţa, în funcţie de principiile neprihănite ale legii acesteia." Solii alese, vol. 1, cap. Vrăjmăşia lui Satana împotriva legii, ultimul paragraf.

Acum a devenit limpede faptul că tablele legii vor rămâne ascunse în chivotul original, în acea peşteră bine tăinuită de Dumnezeu, până la sfârşitul mileniului, când trebuie scoase şi arătate "înaintea lumii ca fiind standardul neprihănirii"!! De aceea ne spune Duhul Sfânt că aceste table de piatră trebuie "arătate în ziua cea mare a judecăţii, exact aşa cum le-a scris El", când cazul fiecărui om va fi judecat potrivit standardului neprihănirii, aşa cum este oglindit în cele două table de piatră, pe care au fost săpate cele zece porunci. "Când va avea loc judecata şi se vor deschide cărţile şi când fiecare om va fi judecat după lucrurile scrise în cărţi, tablele de piatră, ascunse de Dumnezeu până în ziua aceea, vor fi înfăţişate înaintea lumii ca fiind standardul neprihănirii." Această judecată este cea care are loc în mod sigur la sfârşitul mileniului după cum reiese şi din aceste texte biblice: "Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui". Apocalipsa 20,11-13.

Este nevoie să fie scoase la iveală aceste table tocmai pentru ca întreaga lume nelegiuită să poată "vedea că cerinţa pentru mântuirea lor este ascultarea de legea desăvârşită a lui Dumnezeu"!! Oamenii nelegiuiţi trebuie să înţeleagă în mod deplin de ce trebuie să moară pe vecie, de ce nu merită cerul, de ce Dumnezeu nu poate face nimic pentru salvarea lor. De fapt, ei singuri vor realiza că sentinţa lor de condamnare la moarte este absolut corectă, motiv pentru care văd că Dumnezeu nu are nici o vină pentru pieirea lor. Abia acum realizează oamenii, care s-au lipsit singuri de posibilitatea mântuirii, că adevăratul instigator la rebeliune şi la păcat, cel care i-a ţinut orbi în faţa apelurilor pline de milă şi de dragoste a lui Dumnezeu, este Satana împotriva căruia întorc toate armele de război făurite pentru distrugerea cetăţii, care la vremea aceea se află deja pe pământ.

Singurul lucru care poate să le aducă o conştientizare deplină a vinovăţiei lor este doar prezentarea standardului neprihănirii, adică a legii divine, prin cele două table de piatră ascunse cu grijă încă din vremea lui Ieremia într-o peştere pe care nimeni dintre oameni nu o va descoperi vreodată. Acest lucru îl va face doar Dumnezeu la judecata lumii nelegiuite, adică în ziua cea mare a judecăţii ei de la sfârşitul mileniului, o judecată care se ţine pe pământul acesta înainte ca el împreună cu întregul sistem solar să fie reînnoite, aşa cum au fost la creaţie!!

     "Întreaga lume nelegiuită este la bara de judecată a lui Dumnezeu, sub acuzaţia de înaltă trădare faţă de guvernământul cerului. Ei nu au pe nimeni care să le apere cauza; n-au nici o scuză; şi se pronunţă asupra lor sentinţa morţii veşnice.
     Acum văd cu toţii că plata păcatului este moartea, şi nu o libertate nobilă şi viaţa veşnică, ci sclavie, ruină şi moarte. Cei nelegiuiţi văd că s-au pierdut printr-o viaţă de răzvrătire. Când li s-a oferit greutatea veşnică de slavă, au batjocorit-o; dar acum, cât de dorită li se pare! >Toate acestea<, strigă sufletul pierdut, >le-aş fi putut avea; dar am ales să le îndepărtez de la mine. O, ce patimă ciudată! Am schimbat pacea, fericirea şi onoarea pentru distrugere, ruşine şi disperare<. Toţi văd că excluderea lor din cer este dreaptă. Prin viaţa lor au declarat: >Nu vrem ca acest Om (Isus) să domnească peste noi<.

     Ca într-o răpire, cei nelegiuiţi au privit încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Văd în mâinile Sale tablele Legii divine, statutele pe care le-au dispreţuit şi le-au călcat. Ei sunt martori ai izbucnirii de uimire, de răpire şi de adorare a celor mântuiţi; şi ca unda unei melodii se revarsă peste mulţimile din afara Cetăţii exclamaţia tuturor, într-un glas: >Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!< (Apocalipsa 15,3); şi, căzând cu faţa la pământ, ei se închină Prinţului vieţii." Tragedia veacurilor, cap. Sfârşitul luptei, par. 18-20.

Aşadar, tablele de piatră vor fi prezentate de Dumnezeu înaintea lumii nelegiuite în ziua cea mare a judecăţii ei, şi nu mai înainte, adică la sfârşitul mileniului. Cu toate acestea, mai rămâne de rezolvat o problemă care apare cu certitudine atunci când studentul serios şi profund al Scripturilor are în vedere anumite evenimente care se petrec în timpul plăgii a şaptea, când este văzută în cer o mână care ţine cele două table ale legii. Dar, despre acest aspect foarte important voi vorbi în episodul următor, când Duhul Sfânt va face lumină şi va rezolva această problemă, căci pare că cele două table de piatră sunt prezentate şi mai înainte de ziua cea mare a judecăţii!

Iosua şi Îngerul - Evanghelia curăţirii de orice păcat

Evanghelia descoperită a lui Hristos, mai ales în serviciile sanctuarului pământesc, este o ştiinţă ce trebuie însuşită la perfecţie. Adevărul acestei Evanghelii sfinţeşte şi desăvârşeşte pe primitorul ei, făcându-l demn de purtarea numelui lui Hristos. Ceea ce trebuie înţeles până la însuşire, până devine un mod de viaţă, este adevărul potrivit căruia la judecata de cercetare a celor vii singurul standard acceptat al caracterului este desăvârşirea lui Hristos! Cine dă greş în a crede şi a înţelege acest adevăr riscă să se prezinte la acea fază a judecăţii de cercetare fără haina de nuntă şi, deci, fără caracterul corespunzător, cerut de legea lui Dumnezeu. Acest fapt va aduce cu sine, în mod absolut cert, pierderea vieţii veşnice. Aşa-numita evanghelie, aşa cum este ea prezentată de foarte mulţi ani de la amvoanele bisericilor, nu înfăţişează un astfel de adevăr, întrucât credinţa predicatorului cât şi a credincioşilor nu acceptă un asemenea standard.

Dar, adevărata Evanghelie este foarte clară când ne spune că cei 144.000 sunt nevoiţi să trăiască în timpul strâmtorării fără Mijlocitor divin, căci sanctuarul ceresc este închis!!! A trăi fără Mijlocitor presupune realitatea extraordinară de a fi sfânt, desăvârşit, plin de sfinţenia şi desăvârşirea lui Hristos. Singura alternativă ca Isus să rămână Mântuitorul lumii era aceea de a se păstra curat într-o lume păcătoasă şi de a creşte în desăvârşire morală ca om, astfel încât, la vremea începerii misiunii Sale publice, El să fie capabil să reziste tuturor ispitelor necruţătoare ale diavolului. Dacă El nu ar fi avut un caracter impecabil în pustia ispitirii şi în grădina Ghetsimani, dacă în El s-ar fi găsit un ceva minuscul, fie el şi la scară microscopică, prin care Satana să-l fi putut ademeni în mod sigur spre păcat şi astfel să poată câştiga biruinţa asupra Lui, atunci salvarea noastră ar fi fost un eşec total, iar Omul Isus Hristos ar fi pierit împreună cu toată biserica!!!

Procesul curăţirii sufletului de orice păcat, să ne amintim, începe cu experienţa naşterii din nou şi se continuă în şcoala reformei sau a sfinţirii, până la atingerea acelui nivel al neprihănirii ce trebuie dus la treapta cea mai înaltă a desăvârşirii prin lucrarea ploii târzii!!! Toţi cei 144.000, biserica adevărată a rămăşiţei, trec prin acest proces complet de curăţire. Ei vor beneficia de lucrarea completă a ploii timpurii cât şi de cea a celei târzii. Astfel, ei sunt apţi pentru primirea sigiliului lui Hristos şi pentru biruinţa finală, prin trecerea cu bine prin timpul strâmtorării, fără Mijlocitor divin. Starea lor spirituală trebuie să fie starea spirituală a lui Isus din grădina Ghetsimani şi de la cruce. Adevăratul biruitor al icoanei fiarei nu poate avea o altă stare spirituală.

     "Profetul zice: >Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi va aduce Domnului daruri neprihănite< (Maleahi 3,2.3). Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 6.
     "Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui îşi manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: >Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine< (Ioan 14,30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în timpul strâmtorării." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 27.
     ">Vine stăpânitorul lumii acesteia<, a spus Isus. >El n-are nimic în Mine< (Ioan 14,30). În El nu se găsea nimic care să răspundă la amăgirile lui Satana. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura Lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la desăvârşire de caracter.
     Şi Hristos ne-a arătat cum se ajunge aici. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. >Stă scris<, a spus El. Nouă ne-au fost date >făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte< (2Petru 1,4). Nouă ne aparţine fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să trăim "prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu". Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciunile personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se dă vouă. >Strâng Cuvântul Tău în inima mea<, zice psalmistul, >ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!< >După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori< (Psalmi 119,11; 17,4)." Hristos Lumina Lumii, cap. Ispitirea lui Isus, ultimele două paragrafe.

Să lăsăm în continuare Scripturile să întărească şi mai mult adevărul cu privire la caracterul cu care trebuie să ne prezentăm la judecata celor vii şi chiar să lămurească acest adevăr sublim, astfel încât să fie clar pentru absolut orice minte. Am arătat deja că pilda din Matei 22 ne învaţă că la judecata de cercetare a celor vii este obligatoriu ca fecioara înţeleaptă să aibă haina fără pată a neprihănirii lui Hristos. Ceea ce înseamnă că într-un astfel de credincios nu se mai găseşte absolut nimic, nici un defect de caracter, nici un păcat cunoscut sau necunoscut, întrucât lucrarea Evangheliei trebuie să se fi încheiat în sufletul lui, fiind pregătit astfel să trăiască fără Mijlocitor.

Dar, în aparenţă, nu aşa ne învaţă Scripturile în altă parte, în speţă în pilda din Zaharia 3, referitor la Iosua şi Îngerul Domnului!! La prima vedere pare o contradicţie flagrantă, deoarece aici, în această pildă se arată clar că la judecată credinciosul trebuie să fie dezbrăcat mai întâi de hainele sale murdare, pentru ca abia după aceea să primească haina desăvârşită a lui Hristos!!! Este ca şi cum la judecată poţi să te înfăţişezi oricum, chiar plin de păcatele care te-au biruit mereu, iar acolo, Hristos, din multă milă, îţi oferă haina nepătată a neprihănirii Sale. La o înţelegere superficială aşa s-ar crede. Dar, oare chiar aşa stau lucrurile? Ce vrea să ne transmită în realitate Duhul Sfânt?

     "El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască.Domnul a zis Satanei: >Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?< Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: >Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!< Apoi a zis lui Iosua: >Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!< Eu am zis: >Să i se pună pe cap o mitră curată!< Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo." Zaharia 3,1-5.

În primul rând, ceea ce trebuie să ştim este că în Scripturi nu există nici un fel de contradicţie reală, ci doar contradicţii aparente, nereale. Duhul Sfânt, cel care a inspirat Scripturile nu poate fi inconsecvent în inspiraţia Sa, astfel încât să se contrazică pe Sine în ce priveşte mesajul pe care îl transmite prin cineva. El nu oferă un mesaj cuiva dintr-un anumit veac, pentru ca mai apoi prin altcineva, din alt veac, să spună ceva contrar. Aşa ceva este o imposibilitate! Aşadar, la modul cel mai sigur cu putinţă putem spune că în Scripturi nu există contradicţii reale. 

În cazul nostru, Duhul Sfânt nu are de transmis un anumit mesaj prin pilda din Zaharia 3, pentru ca mai apoi, peste secole, să-l contrazică printr-o altă pildă oferită de Hristos, căci atunci în cel fel Duhul Sfânt mai poate cunoaşte lucrurile adânci ale lui Dumnezeu? În pilda din Zaharia 3 se află exact aceeaşi Evanghelie ca şi în pilda din Matei 22, doar că, spre deosebire de pilda enunţată de Mântuitorul, pilda din Vechiul Testament ne vorbeşte despre toată lucrarea săvârşită de Evanghelia lui Hristos, în sufletul celui credincios, în ambele ei faze: ispăşirea zilnică înfăţişată prin ploaia timpurie şi târzie, şi ispăşirea anuală înfăţişată prin judecata de cercetare!!! Acest lucru înseamnă în mod indubitabil că pilda despre Iosua şi Îngerul are o dublă aplicaţie!!

Că aşa stau lucrurile este dovedit cu prisosinţă de Duhul Sfânt în mărturiile Sale, dăruite generaţiilor din urmă. În primul rând, această pildă trebuie înţeleasă în lumina sanctuarului. Cine înţelege adevărul cuprins în ispăşirea zilnică şi în ispăşirea anuală, nu va avea nici un fel de problemă cu Evanghelia cuprinsă în pilda despre Iosua şi Îngerul. Aici, în această pildă, avem trei personaje: Iosua, simbolul celui păcătos, Satana, pârâşul şi învinuitorul omului şi, desigur, Îngerul Domnului, sau Mântuitorul nostru, care ne reprezintă înaintea Tatălui din cer. Acum, demn de tot interesul este să vedem rolurile pe care le au petiţionarul, Satana şi Isus în cadrul ispăşirii zilnice, dar şi în cadrul judecăţii de cercetare sau al ispăşirii finale!!!

Rolul lui Satana de acuzator al fraţilor lui Isus, aşa cum este scos în evidenţă în cadrul acestei pilde extraordinare, are de-a face cu toate erele, de la căderea lui Adam în păcat şi până la încheierea marii lupte!! El i-a acuzat pe toţi copiii lui Dumnezeu, arătând că ei nu merită nici un pic iertarea din cauza vieţii lor păcătose, a păcatelor lor grele. "Aşa cum Satana a acuzat pe Iosua şi pe poporul lui tot astfel, în toate veacurile, el îi învinuieşte pe cei care caută mila şi ocrotirea lui Dumnezeu. El este >pârâşul fraţilor noştri... care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru< (Apocalipsa 12,10). Lupta se repetă pentru orice suflet care este răscumpărat de sub puterea celui rău şi al cărui nume este scris în cartea vieţii Mielului. Niciodată nu este cineva primit în familia lui Dumnezeu, fără să trezească împotrivirea hotărâtă a vrăjmaşului. Dar Acela care a fost atunci nădejdea lui Israel, apărarea lui, îndreptăţirea şi răscumpărarea lui, este şi astăzi nădejdea bisericii." Profeţi şi regi, cap. Iosua şi îngerul, par. 10.

În toate veacurile, Satana i-a învinuit pe copiii lui Dumnezeu, arătând totdeauna către caracterele lor defectuoase, către viaţa lor păcătoasă, către nedesăvârşirile lor, prin aceasta încercând să descurajeze sufletul să se mai încreadă în Mântuitorul cel puternic. Aşa l-a învinuit şi pe Moise, când a păcătuit la apele Meriba, solicitând ca el să rămână un prizonier pe veci în mormânt. Tot astfel l-a acuzat şi pe Petru când s-a lepădat de Mântuitorul de trei ori. La fel a făcut, de fapt, cu orice copil al lui Dumnezeu din toate veacurile. Prin această armă teribilă, diavolul încearcă să abată mintea penitentului către hainele sale murdare, către caracterul său plin de nedesăvârşiri, căci descurajându-l nu face altceva decât să distrugă credinţa lui în Răscumpărătorul iertător de păcate. Tot astfel face şi astăzi. De aceea, cel mai bine pentru sufletul omului este ca toate păcatele lui cunoscute şi pe cale de a fi descoperite, să fie trimise în sanctuar, pentru ca la judecată să fie găsit curat.

Înaintea lui Hristos, care ne prezintă înaintea Tatălui, stăm în hainele noastre murdare, şi aşa trebuie să venim la El, ştiind că este singurul în măsură să ne dezbrace de ele şi să ne dea neprihănirea Lui. Singura nădejde a penitentului este Isus Hristos şi nimeni altcineva. De reţinut că pilda din Zaharia 3 vorbeşte doar despre adevăratul credincios care ajunge îmbrăcat în "haine de sărbătoare"; ea nu este un tablou pentru cel ce rămâne în păcatele sale!! "Omul nu poate să răspundă singur acestor acuzaţii. În hainele sale mânjite de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia, el stă înaintea lui Dumnezeu. Dar Domnul Isus, Avocatul nostru, prezintă o apărare eficientă în dreptul tuturor acelora care, prin pocăinţă şi credinţă,şi-au încredinţat Lui fiinţa spre a fi păzită. El pledează pentru cauza lor şi înfrânge pe acuzatorul lor prin argumentele puternice ale Golgotei. Desăvârşita lui ascultare de Legea lui Dumnezeu, chiar până la moartea Sa pe cruce, I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi pentru omul vinovat El cere de la Tatăl Său milă, împăcare. Acuzatorului poporului Său El îi spune: >Domnul să te mustre, Satano!< Aceştia sunt răscumpăraţi cu sângele Meu, cărbuni scoşi din foc.” Aceia care se sprijină prin credinţă pe El vor primi asigurarea plină de mângâiere: >Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!< Toţi aceia care s-au îmbrăcat cu haina neprihănirii Domnului Hristos vor sta înaintea Lui ca aleşi, credincioşi, devotaţi şi sinceri. Satana nu are nici o putere pentru a-i smulge din mâna Domnului Hristos. Nici unui suflet, care în pocăinţă şi credinţă a cerut protecţia Lui, Domnul Hristos nu-i va îngădui să ajungă sub puterea vrăjmaşului. Cuvântul Lui este garanţie: >Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu mine, da, vor face pace cu Mine<. Făgăduinţa făcută lui Iosua este valabilă pentru toţi: >Dacă vei păzi poruncile Mele… te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici<. Îngerii lui Dumnezeu vor merge într-o parte şi alta a lor, chiar în lumea aceasta,şi vor sta în final printre îngerii ce înconjoară tronul lui Dumnezeu." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 10.

Această lucrare descrisă mai sus este săvârşită în cadrul ispăşirii zilnice. Penitentul vine la Mântuitorul cu hainele sale murdare, cu caracterul său defectuos, plin de păcate, pe care le mărturiseşte plin de căinţă şi i le predă Mântuitorului. În felul acesta, el îi predă lui Isus viaţa sa păcătoasă, simbolizată prin haina murdară. Hristos, în schimb, îi oferă haina neprihănirii Sale, prin experienţa naşterii din nou, făcându-l realmente neprihănit, socotindu-l pe cel pocăit ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată, în pofida acuzelor lui Satana, care indică mai departe spre haina lui murdară, dar care acum se află în sanctuarul ceresc!!! Este uşor de observat tranzacţia care are loc: penitentul este dezbrăcat de haina sa murdară şi este îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos, care este propriul Lui caracter desăvârşit. 

Acest lucru ni-l spune pilda despre Iosua şi Îngerul în prima ei aplicaţie!! Credinciosul a fost dezbrăcat de haina sa păcătoasă, prin predarea vieţii sale păcătoase lui Hristos, pe care o aşază în sanctuarul ceresc, şi primeşte caracterul lui Hristos sau haina fără pată a neprihănirii Sale. El este un om nou de acum încolo. Dar, dacă se întâmplă să mai cadă pe calea spre cer, el ştie că are la Tatăl un Mântuitor care pledează în favoarea sa, prin sângele ispăşirii! Scopul lui Satana este să-l determine să păcătuiască, pentru ca astfel să-l acuze înaintea cerului ca nemeritându-şi locul acolo! El depune tot efortul să-l ademenească, să-l descurajeze prin probleme vieţii, prin necazuri multiple, pentru ca să piardă credinţa în făgăduinţele Bibliei. Când ajunge în acest punct, Satana îl pretinde ca fiind al său, în ciuda iertării de care a beneficiat copilul lui Dumnezeu până la ora aceea!! Atunci arată la haina sa murdară, adică la acel păcat sau acele păcate care-i mânjesc caracterul, pretinzând că este prada lui de drept. Însă, prin mărturisirea plină de căinţă a acelui păcat, credinciosul este curăţit şi pus din nou într-o stare după voia lui Dumnezeu. El are liber mai departe drumul spre desăvârşire în şcoala sfinţirii până la primirea ploii târzii.

Ceea ce trebuie văzut este că în prima aplicaţie a pildei de care ne ocupăm, Satana indică totdeauna spre locul unde se află haina murdară la vremea aceea, adică asupra păcătosului! Aceasta este cheia care ne ajută să înţelegem rolul lui Satana ca acuzator al fraţilor lui Isus potrivit primei aplicaţii a pildei. Mai întâi, Satana are în vedere haina păcătoasă a omului păcătos care se găseşte asupra lui, sau are în vedere păcatul care-l mânjeşte pe cel născut din nou, în cazul în care a fost ispitit şi înfrânt de diavolul pe cărarea care duce înspre cetatea cerească! 

Însă pilda din Zaharia 3 mai are încă o aplicaţie ce are în vedere ceea ce se întâmplă în timpul judecăţii celor vii sau în timpul marii zile a ispăşirii cu care se sfârşeşte harul divin pentru locuitorii pământului. "Viziunea lui Zaharia cu privire la Iosua şi Înger se aplică cu o deosebită putere la experienţa poporului lui Dumnezeu de la încheierea marii zile a ispăşirii. Biserica rămăşiţei va trece prin mari încercări şi necazuri. Aceia care ţin poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus vor simţi mânia balaurului şi a oştirii lui." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 13. Acum trebuie înţeles din nou rolul lui Satana în calitatea sa de învinuitor al copiilor lui Dumnezeu. El îi învinuieşte pe copiii Săi în timpul judecăţii celor vii. Din acest motiv, trebuie să înţelegem locul către unde îşi îndreaptă el acuzaţiile. 

Pilda din Matei 22 ne zugrăveşte starea spirituală în care trebuie să fie găsiţi la ora aceea toţi cei ce vor trece cu bine de scrutinul judecăţii, un caracter perfect, fără pată. Cu toate acestea în pilda din Zaharia 3 se vorbeşte în continuare despre nişte haine murdare, ca şi cum le-ar avea asupra lor cei ce sunt luaţi în vizorul judecăţii în momentul când ea are loc!!! Cum să înţelegem? E foarte simplu. Duhul Sfânt ne descoperă o realitate uimitoare şi binevenită în pilda despre Iosua şi Îngerul, şi anume faptul că, prin a doua aplicaţie, se are în vedere locul unde la vremea aceea se găsesc hainele murdare ale tuturor fecioarelor înţelepte, adică asupra sanctuarului ceresc!!!

Satana îi învinuieşte într-adevăr pe copiii lui Dumnezeu adevăraţi ai acelui timp dar indică spre hainele lor murdare care se află în sanctuarul ceresc. El nu mai are în vedere vreun păcat necunoscut şi nemărturisit din fecioarele înţelepte, căci acestea nu mai au aşa ceva în acel moment!!! Toate păcatele lor au mers înainte la judecată; acum ele sunt libere de orice păcat cunoscut şi necunoscut, de orice vinovăţie, aşa că hainele lor murdare nu se mai află pe ele, ci în sanctuar!! De fapt, ca să fiu mai precis, Satana indică asupra raportului vieţii lor, şi nu asupra vieţii lor prezente; un raport al păcatului care se află înscris în cărţile cereşti şi care urmează să fie şters!!

     "În timp ce Isus mijloceşte pentru supuşii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu ca fiind călcători ai Legii. Marele amăgitor a căutat să-i aducă la necredinţă, să-i facă să piardă încrederea în Dumnezeu, să-i despartă de dragostea Sa şi să calce Legea. Acum el arată către raportul vieţii lor, la defectele lor de caracter, la lipsa lor de asemănare cu Hristos, care L-a dezonorat pe Răscumpărătorul lor, la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârşească, şi din cauza aceasta el îi pretinde ca supuşi ai lui." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 16.

Mare atenţie, defectele lor de caracter şi lipsa lor de asemănare cu Hristos nu se găsesc în ei, ci asupra sanctuarului ceresc!!! Ele nu mai sunt parte din ei, ci sunt parte a sanctuarului ceresc. La vremea când Satana îi acuză înaintea lui Hristos, adică în timpul judecăţii celor vii, el are în vedere păcatele lor din sanctuar şi nu din ei, căci la momentul acela el nu mai găseşte nimic în ei care să-l poată folosi în avantajul lui. Ei au ajuns ca Hristos din punct de vedere al caracterului moral, sunt copia Lui fidelă, oglinda lui Hristos, la fel după cum El este întipărirea Tatălui ceresc!!!

Singura alternativă pentru Satana ca să descurajeze fecioarele înţelepte este să le facă să-şi piardă încrederea în Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. Ele nu mai au păcate interioare şi nici defecte de caracter. Toate înclinaţiile fireşti ale naturii umane (apetitul, poftele sau dorinţele, afecţiunile, etc.) se află sub stăpânirea unei minţi ancorate şi consolidate definitiv în adevăr, din punct de vedere intelectual şi spiritual!! Tot ceea ce poate face Satana, şi chiar va face, este să indice spre hainele murdare ale fecioarelor înţelepte aflate la timpul respectiv, judecata celor vii, asupra sanctuarului ceresc!! Ispitele lui sunt cele mai puternice cu putinţă şi au menirea să distrugă mintea şi credinţa dacă acestea nu ar fi cimentate pentru totdeauna în Hristos Isus! De aceea este necesar un caracter absolut perfect în timpul respectiv, ca să vină în ajutărul minţii şi credinţei la suprasolicitările ispitelor demonilor şi presiunii venite din partea oamenilor prin decretul morţii!!!

     "Singura lor nădejde este în mila lui Dumnezeu; singurul lor refugiu va fi rugăciunea. După cum Iosua pleda înaintea Îngerului, tot astfel creştinii bisericii rămăşiţei, cu inimi frânte şi credinţă statornică, vor pleda pentru iertare şi eliberare prin Isus Hristos, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conştienţi de păcătoşenia vieţii lor, văd slăbiciunea şi nevrednicia lor şi, în timp ce privesc la ei, sunt aproape în pragul disperării. Ispititorul stă lângă ei să-i acuze, aşa cum a stat să i se împotrivească lui Iosua. El arată spre hainele lor mânjite, la caracterele lor pline de defecte. Le prezintă slăbiciunea şi nebunia lor, păcatele nerecunoştinţei, neasemănarea lor cu Hristos, Răscumpărătorul lor, pe care L-au dezonorat. El se străduieşte să înfricoşeze sufletul la gândul că situaţia este fără speranţă, că pata necurăţiei nu va putea fi niciodată spălată. Nădăjduieşte ca astfel să le distrugă credinţa, pentru ca în acest fel să cedeze ispitelor sale, să întoarcă spatele credincioşiei lor faţă de Dumnezeu şi să primească semnul fiarei." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 14.

Va fi ceva înfricoşător, dincolo de puterea de cuprindere a minţii celei mai perspicace în acest timp de har, ca să poată fi înţeles pe deplin ce se va întâmpla în timpul judecăţii celor vii!!! Dar, să vedem cum îşi prezintă Satana acuzaţiile, şi vă rog să fiţi atenţi la timpul verbal folosit în descrierea acestui fapt în declaraţia de mai jos.

     "Satana aduce înaintea lui Dumnezeu acuzaţiile sale împotriva lor, declarând că datorită păcatelor lor au pierdut protecţia divină, pretinzând dreptul de a-i nimici ca pe nişte călcători ai Legii. Cu privire la ei, el declară că este numai drept ca şi ei, asemenea lui, să fie excluşi de la harul lui Dumnezeu. >Sunt aceştia”,< spune el, >poporul care urmează să-mi ia locul în ceruri şi locul îngerilor care mi s-au alăturat? În timp ce ei mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu, au păzit ei preceptele ei? N-au fost iubitori mai mult de ei decât de Dumnezeu? Nu şi-au pus interesele mai presus de cele ale slujbei lor? N-au iubit ei lucrurile acestei lumi? Priviţi la păcatele care le-au marcat viaţa. Priviţi egoismul lor, răutatea şi ura lor unul faţă de celălalt.”<" Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 15.

Observăm că el foloseşte în învinuirile sale timpul trecut, nu face referire la timpul prezent şi nici la starea spirituală prezentă, reală, a celor ce vor constitui grupul celor 144.000, în timpul când se desfăşoară judecata celor vii!!! Învinuirile sale vizează într-adevăr haina murdară a fecioarelor înţelepte, dar care de multă vreme se găseşte în sanctuarul ceresc. El acolo îşi trimite acuzaţiile sperând să distrugă credinţa copiilor adevăraţi ai lui Hristos. Ei ştiu că au păcătuit, dar nu mai simt în nici un fel vreo vinovăţie a acelor păcate mărturisite, fiindcă ştiu că se găsesc în sanctuar. Ei sunt liberi în Hristos.

     "Dar în vreme ce urmaşii Domnului Hristos au păcătuit, ei nu s-au lăsat cu totul sub controlul celui rău. Ei au părăsit păcatele şi în umilinţă şi pocăinţă au căutat pe Domnul, iar divinul Apărător pledează în favoarea lor. Acela care a fost cel mai mult influenţat de către nerecunoştinţa lor, care cunoaşte păcatele lor, dar cunoaşte, de asemenea, şi pocăinţa lor, declară: >Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viaţa pentru aceste suflete. Ele sunt săpate pe palmele mâinilor Mele<." Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, par. 17. 

Acum toate fecioarele înţelepte sunt dezbrăcate încă o dată de hainele murdare, chiar dacă nu se mai găsesc asupra lor, prin faptul că are loc ştergerea păcatelor lor, păcate care, întruchipând haina vieţii lor păcătoase şi a tuturor păcatelor lor mărturisite, sunt puse asupra lui Satana, adevăratul lor iniţiator! Se spune că sunt dezbrăcate doar în sensul că acea haină a lor murdară este îndepărtată din sanctuar şi pusă asupra lui Satana. Nu trebuie să uităm faptul că atâta vreme cât acea haină murdară se află în sanctuar, tot atâta vreme fecioarele înţelepte se află sub condamnarea legii, ca şi cum ar fi îmbrăcate cu acele haine, chiar dacă nu se află asupra lor şi chiar dacă nu au nici un simţământ al vreunei vinovăţii, şi asta datorită primului sigiliu, al Duhului Sfânt. Păcatul nu este anulat de îndată ce este mărturisit şi părăsit, ci el se află realmente în sanctuarul ceresc, iar acesta trebuie curăţit. Numai după ce are loc curăţirea sanctuarului prin judecata de cercetare, numai atunci se poate vorbi despre eliberarea din punct de vedere juridic de sub condamnarea legii lui Dumnezeu pentru totdeauna!! Când are loc acest lucru se poate spune cu adevărat că fecioarele înţelepte au fost dezbrăcate pentru totdeauna de hainele lor murdare!!

     "Isus nu le scuză păcatele, dar arată către pocăinţa lor, către credinţa lor şi, cerând iertare în favoarea lor, îşi înalţă mâinile rănite înaintea Tatălui şi a îngerilor sfinţi, spunând: Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele. >Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită< (Psalm 51,17). Iar pârâşului poporului Său îi spune: >Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el... un tăciune scos din foc?< (Zaharia 3,2). Hristos îi va îmbrăca pe cei credincioşi cu neprihănirea Sa, pentru a putea prezenta înaintea Tatălui >o biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta< (Efeseni 5,27). Numele lor sunt scrise în cartea vieţii şi despre ei stă scris: >Ei vor merge cu Mine îmbrăcaţi în alb, căci sunt vrednici< (Apocalipsa 3,4). 

     În felul acesta se va împlini deplin făgăduinţa legământului nou, care zice: >Le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor<. >În zilele acelea, în vremea aceea - zice Domnul - se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda şi nu se va mai găsi< (Ieremia 31,34; 50,20). >În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi >sfânt<, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim< (Isaia 4,2-3).

     Lucrarea judecăţii de cercetare şi de ştergere a păcatelor trebuie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 17-19.

De fapt, dezbrăcarea de hainele lor murdare, cea de-a doua, de la sfârşitul zilei celei mari a ispăşirii finale, adică de la încheierea harului divin, înseamnă primirea celui de al doilea sigiliu, cel al lui Hristos. Rezultatul judecăţii de cercetare va fi primirea sigiliului lui Hristos, care-i asigură pe toţi mântuiţii că păcatele lor nu se mai pot întoarce niciodată asupra lor pentru că au fost puse asupra lui Satana! Au scăpat definitiv de condamnarea legii lui Dumnezeu. Acum condamnarea legii rămâne doar asupra celor ce poartă păcatele, a lui Satana, a demonilor şi a oamenilor răi. Atâta vreme cât există păcatul, tot atâta vreme va exista şi condamnarea venită din partea legii divine. Când păcatul şi păcătoşii vor dispărea, atunci nu va mai exista niciodată vreo condamnare din partea legii morale a lui Dumnezeu fiindcă pur şi simplu nu mai există obiectul condamnării - păcatul!

Hainele de sărbătoare pe care le primesc nu sunt altceva decât veşmintele de slavă păstrate pentru biruitorii fiarei şi icoanei fiarei. Aceasta este tot neprihănirea lui Isus, dar cea slăvită, ce nu mai poate fi mânjită niciodată de păcat. Asta înseamnă primirea sigiliului lui Hristos, pur şi simplu.

     "În timp ce copiii lui Dumnezeu îşi amărăsc sufletele înaintea Lui, rugându-se pentru curăţia inimii, porunca este rostită: „Dezbrăcaţi-i de hainele murdare” şi sunt rostite cuvintele pline de încurajare: >”Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare”<. Haina fără pată a neprihănirii Domnului Hristos este pusă asupra copiilor lui Dumnezeu încercaţi, ispitiţi, dar credincioşi. Rămăşiţa cea desconsiderată este îmbrăcată în veşminte de slavă şi niciodată nu vor mai fi mânjiţi de stricăciunea care este în lume. Numele lor sunt păstrate în Cartea Vieţii Mielului, cuprinşi printre credincioşii din toate veacurile. Ei au rezistat vicleşugurilor amăgitorului; n-au fost clintiţi de la datoria lor de către răcnetul balaurului. Acum sunt pe veci apăraţi de vicleşugurile ispititorului. Păcatele lor sunt aşezate asupra aceluia care este autorul păcatului. Şi rămăşiţa nu numai că este primită şi iertată, ci este şi onorată. „O mitră curată” este pusă pe capul lor. Ei trebuie să fie împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu. În vreme ce Satana acuză şi caută să nimicească această grupare, îngerii cei sfinţi, nevăzuţi, merg dintr-o parte în alta, punând asupra lor sigiliul viului Dumnezeu. Aceştia sunt cei ce stau pe Muntele Sionului cu Mielul, având pe frunţile lor scris Numele Tatălui. 

     Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, iar cântecul acela nu-l poate învăţa nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care au fost răscumpăraţi de pe pământ. „Ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu.”

     Acum se ajunge la împlinirea completă a acelor cuvinte rostite de înger: >Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta, căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla<. Domnul Hristos este descoperit ca Răscumpărător şi Eliberator al poporului Său. Acum, într-adevăr aceasta este rămăşiţa, „oameni de care să te minunezi”, când lacrimile şi umilinţa pelerinajului lor dau loc bucuriei şi onoarei de a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului. >„În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe, pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi 'sfânt', oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.”<" Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi îngerul, ultimele trei paragrafe.

Putem conchide, deci, că pilda despre Iosua şi Îngerul are în vedere întreaga lucrare de curăţire a sufletului celui credincios prin ispăşirea zilnică şi ispăşirea anuală, pe când pilda din Matei 22 are în vedere doar partea finală a curăţirii păcatelor din sanctuarul ceresc, chiar a sanctuarului propriu-zis, adică doar judecata de cercetare a celor vii. Dezbrăcarea de hainele murdare este reală şi într-un caz şi în celălalt, mai întâi de pe penitentul plin de căinţă, iar mai apoi din sanctuar. La judecata de cercetare a celor vii, ei sunt văzuţi îmbrăcaţi în haine murdare doar datorită faptului că încă se mai află sub condamnarea legii, deşi hainele lor murdare se află în sanctuar. Această a doua dezbrăcare presupune îndepărtarea păcatelor lor din sanctuarul ceresc şi punerea lor asupra lui Satana. 

Satana este înfăţişat ca acuzator în aceste două runde, ca să zic aşa, pentru a scoate în evidenţă strădania sa de a încerca să-l determine pe cel păcătos, prin descurajare, să nu mai apeleze la Hristos pentru iertare, făcându-l să creadă că păcatele sale sunt prea mari şi odioase pentru a putea fi iertat. El indică asupra hainelor murdare care la vremea aceea se află asupra penitentului, căci vine înaintea Mântuitorului plin de păcate. Dacă pierde această rundă, atunci ştie că mai are o şansă, la judecata celor vii, când este nevoit să-şi trimită acuzaţiile de astă dată acolo unde se află haina murdară a fecioarei înţelepte, adică asupra sanctuarului! Tot ce poate face este să indice asupra raportului vieţii copilului lui Dumnezeu în încercarea de a distruge credinţa acestuia. Dacă nu reuşeşte, atunci, pierzând ambele runde, rămâne ca să poarte el păcatele fecioarei înţelepte. De aici şi străduinţele sale de a face totul pentru ca păcatele mărturisite din sanctuar să nu ajungă asupra lui!!

     "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: >Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.<" Zaharia 3,7.

Standardul judecăţii - un caracter desăvârşit

O dată stabilit faptul că timpul judecăţii celor vii vine la sfârşitul timpului de har, când lucrarea de vestire a Evangheliei s-a încheiat, împreună cu ploaia târzie, prin această judecată urmărindu-se despărţirea celor răi de cei buni, ultimii primind astfel sigiliul lui Hristos, am pregătit terenul pentru înţelegerea felului cum trebuie să ne prezentăm la această judecată. Noi vom vorbi aici despre standardul pe care trebui să-l aibă cei vii la momentul judecăţii lor! Nivelul desăvârşirii cerut la această judecată, pentru a putea fi trecută cu brio, este un nivel care nu a fost solicitat nici unui alt muritor de-a lungul veacurilor, întrucât nici unul dintre ei nu s-a bucurat de primirea şi plinătatea lucrării ploii târzii.

În primul rând, standardul acestei judecăţi este legea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că toţi cei care ajung la această judecată, în viaţă fiind, trebuie să aibă un caracter aidoma caracterului cerut de legea lui Dumnezeu! Cum standardul legii divine este desăvârşirea, fiindcă ea este copia caracterului lui Dumnezeu, atunci şi caracterul celor ce se vor înfăţişa înaintea ei trebuie să fie desăvârşit, impecabi, curat şi sfânt, asemenea Tatălui lor ceresc! "Legea lui Dumnezeu este măsura prin care vor fi judecate caracterele şi vieţile oamenilor. Înţeleptul zice: >Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria fiecărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată<. (Eclesiastul 12,13.14). Apostolul Iacov îi îndemna pe fraţi: >Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei< (Iacov 2,12)." Tragedia veacurilor, cap. În faţa raportului vieţii, par. 10.

Cuvintele următoare prind sensul dat de Inspiraţia divină, în contextul lor, atunci când le punem în legătură cu judecata celor vii. "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Apocalipsa 14,12. Pentru a intra în idealul lui Dumnezeu - desăvârşirea unui caracter sfânt - este necesară practicarea credinţei lui Isus!! Adică, toţi cei vii care se vor înfăţişa înaintea judecăţii vor fi în armonie perfectă cu Mântuitorul, întrucât modul lor de viaţă este caracterizat de credinţa lui Isus, chiar de viaţa şi de caracterul Său!

     "Dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu - născuţi prin Duhul Său - trăiţi prin viaţa lui Dumnezeu. În Hristos, >locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii< (Coloseni 2,9) şi viaţa lui Isus se arată >în trupul nostru muritor< (2Corinteni 4,11). Având-o în voi, această viaţă va da naştere la acelaşi caracter şi va da pe faţă aceleaşi fapte pe care le-a arătat şi în El. În felul acesta, veţi fi în armonie cu orice învăţătură a Legii Sale, pentru că >Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul< (Psalm 19,7). Prin iubire, >neprihănirea Legii< va fi >împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului< (Romani 8,4)." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Spiritualitatea legii, subcap. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit, ultimul paragraf. 

Scripturile sunt foarte clare în privinţa pregătirii pe care cei vii trebuie să o aibă deja la momentul judecăţii de cercetare. În parabola nunţii fiului de împărat, din Matei 22, se specifică faptul că nunta nu începe decât după cercetarea prealabilă a oaspeţilor. Aceştia trebuie să deţină în mod obligatoriu haina de nuntă, haină pe care o oferă doar Împăratul din pildă, adică Dumnezeu prin Hristos!! Mai trebuie să observăm ceva foarte important, şi anume că în această pildă este scoasă în evidenţă judecata de cercetare a celor vii, a acelora care au intrat în odaia de oaspeţi după lucrarea săvârşită de Duhul Sfânt, prin acţiunea de vestire a Evangheliei către lume sub forma marii avertizări mondiale! Această judecată nu priveşte deloc pe aceia care nu au luat seama la avertizarea dată întregii lumi, care refuză să intre în camera de ospăţ!!! ">Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.<" Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii..." Matei 22,9-11.

Aşadar, haina pe care trebuie să o aibă oaspeţii, deci biserica, formată atunci din fecioare înţelepte şi nechibzuite, este haina neprihănirii divine, căpătată în dar prin lucrarea Duhului Sfânt. Cei care au această haină sunt copiii lui Dumnezeu, fecioarele înţelepte, care au trecut prin experienţa naşterii din nou, prin toate etapele de creştere în neprihănire şi desăvârşire în şcoala sfinţirii şi care au beneficiat şi de lucrarea ploii târzii, care i-a adus în stadiul de a avea un caracter perfect, fără nici un fel de defect, fără nimic în ei care să mai poată oferi diavolului vreun avantaj în timpul strâmtorării lui Iacov!!! Numai deţinerea unui astfel de caracter face posibilă primirea sigiliului lui Hristos, deci trecerea cu bine de judecata de cercetare a celor vii, care aduce cu sine şi ştergerea păcatelor din sanctuarul ceresc. "… haina de nuntă reprezintă caracterul pe care trebuie să-l aibă toţi aceia care vor fi socotiţi pregătiţi pentru nuntă." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 1. "Când împăratul a intrat să-i vadă pe oaspeţi, atunci s-a dat pe faţă adevăratul caracter al tuturor. Cu acea ocazie, s-au luat măsuri ca fiecărui oaspete să i se dea o haină de nuntă. Această haină era un dar din partea împăratului. Prin purtarea acesteia, oaspeţii arătau respectul lor faţă de cel ce dădea ospăţul." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 10.

     "Prin cercetarea de către împărat a oaspeţilor veniţi la nuntă, este înfăţişată lucrarea judecăţii. Oaspeţii veniţi la ospăţul Evangheliei sunt aceia care mărturisesc a sluji lui Dumnezeu, aceia ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii. Dar nu toţi aceia, care mărturisesc a fi creştini, sunt şi adevăraţi ucenici. Mai înainte ca răsplătirea finală să fie acordată, trebuie să se hotărască cine dintre aceştia este pregătit să ia parte la moştenirea celor drepţi. Această hotărâre trebuie luată mai înainte de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului; căci atunci când El vine, răsplata Sa este cu Sine, >ca să dea fiecăruia după fapta lui< Apocalipsa 22,12. Deci, caracterul lucrării fiecărui om va fi hotărât mai înainte de venirea Sa, şi fiecăruia dintre urmaşii Domnului Hristos, răsplata îi va fi dată după faptele sale.

     Judecata de cercetare are loc în curţile cereşti, în timp ce oamenii locuiesc încă aici pe pământ. Viaţa tuturor acelora care mărturisesc a fi urmaşi ai Săi trece prin faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt cercetaţi după cele ce sunt scrise în cărţile din ceruri şi destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna, după faptele sale." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 11, 12.

La această judecată trebuie să se determine cine este pregătit pentru nuntă. Toţi cei care au haină de nuntă, neprihănirea impecabilă a lui Hristos, arată că sunt pregătiţi pentru nuntă, judecata doar confirmând acest fapt! "În parabola din Matei capitolul 22, este prezentat acelaşi tablou al nunţii, iar judecata de cercetare este reprezentată clar ca având loc înainte de nuntă. Înainte de nuntă, Împăratul intră să-şi vadă oaspeţii, să vadă dacă toţi sunt îmbrăcaţi în haine de nuntă, haina fără pată a caracterului, spălată şi albită în sângele Mielului (Matei 22,11; Apocalipsa 7,14). Acela care este găsit fără haină de nuntă este aruncat afară, dar toţi aceia care la cercetare sunt găsiţi având haină de nuntă sunt primiţi de Dumnezeu şi socotiţi vrednici să moştenească Împărăţia şi să stea pe tronul Său. Această lucrare de examinare a caracterului, de a hotărî cine sunt aceia care sunt pregătiţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu, este judecata de cercetare, care încheie lucrarea din Sanctuarul de sus." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 13.

Este clar arătat aici că haina pe care trebuie să o deţină în mod obligatoriu fecioara înţeleaptă la judecata ei, este neprihănirea fără pată a Mântuitorului, sau altfel spus caracterul Său pur, aşa cum l-a dezvoltat pe pământ din copilărie până la cruce. Ceea ce trebuie subliniat este că această haină nu se obţine, nu se capătă atunci, ci cu mult timp înainte. Împăratul intră doar să constate dacă oaspeţi au sau nu au haina de nuntă, deci un caracter absolut desăvârşit, ireproşabil, un caracter care să fie pur şi simplu oglinda caracterului neprihănit al lui Hristos Isus!!! În momentele acelea El nu oferă nici un dar, nici o haină celui sau celor ce nu s-au îngrijit să o aibă! El nu face aşa ceva, pilda nu vorbeşte despre acest lucru. El doar intră şi vede cine este în regulă şi cine nu, cine este pregătit pentru nuntă sau nu!

     "Noi ne pregătim să-L întâmpinăm pe El, care, escortat de o suită de îngeri, are să apară pe norii cerului, pentru a face legătura finală a celor credincioşi şi drepţi cu nemurirea. Când va veni, El nu va veni să ne cureţe de păcatele noastre, să îndepărteze defectele din caracterele noastre, sau să vindece infirmităţile temperamentului şi firii noastre. Dacă, totuşi, va face această lucrare pentru noi, ea trebuie adusă la îndeplinire înainte de acel timp. Când va veni Domnul, cei care sunt sfinţi vor fi sfinţi şi mai departe. Cei care şi-au păstrat trupul şi duhul lor în sfinţenie şi cinste vor face legătura finală cu nemurirea. Dar cei care sunt nedrepţi, nesfinţiţi şi murdari vor rămâne aşa pentru totdeauna. Nici o lucrare nu va fi făcută atunci pentru a îndepărta defectele lor şi spre a le da caractere sfinte. Curăţitorul nu va sta atunci să continue procesul Lui de curăţire şi să îndepărteze păcatele şi stricăciunea lor. Toate acestea trebuie făcute în acest timp de probă. Acum este timpul să se aducă la îndeplinire această lucrare pentru noi." Mărturii, vol. 2, cap. Cumpătare creştină, par. 4.

Această haină de nuntă, acest caracter se capătă în dar sub forma experienţei naşterii din nou. Atunci primim o viaţă nouă, chiar viaţa sau caracterul lui Isus, sub formă de sămânţă ce trebuie să ajungă fir verde, apoi spic deplin, copt. Pentru a ajunge aici sunt necesare aversele de ploaie ale prezenţei Duhului Sfânt, roua harului divin dimineaţă de dimineaţă, o credinţă statornică în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu şi eforturi personale sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ţinta finală este un caracter ireproşabil, perfect din punct de vedere moral, asemenea caracterului lui Hristos. Cei vii, cei care vor forma biserica celor 144.000, trebuie să atingă nivelul perfecţiunii unui caracter care să reziste la judecată prin proba standardului cerut de lege – desăvârşire!

Pregătirea pentru atingerea acestui nivel al desăvârşirii se face doar în acest timp de probă sau de har, în care ne aflăm astăzi, până la începutul timpului judecăţii celor vii, în preajma încheierii harului divin pentru oameni. Nimeni nu trebuie să se aştepte că va căpăta un caracter sfânt printr-o minune creatoare a lui Isus, atunci când El se arată pe norii cerului. Ar fi o aşteptare absolut falsă, o aşteptare care conduce la moarte veşnică. "Îngerii lui Dumnezeu veghează la dezvoltarea caracterului. Îngerii lui Dumnezeu cântăresc valoarea morală; şi noi trebuie să obţinem aici o pregătire pentru a ne uni cu societatea îngerilor sfinţi. Te aştepţi ca Hristos să îţi dea această destoinicie când va veni? Nicidecum. Trebuie să fi găsit fără pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta. Acum este timpul de veghere şi de punere la probă. Acum este timpul să obţii o pregătire pentru a putea sta în picioare în ziua venirii Lui, pentru a rezista când El îşi face apariţia". The Review and Herald, 19 aprilie 1870.

Pentru a nu se crea nici o confuzie în mintea cuiva, referitor la această desăvârşire sau un caracter neprihănit ireproşabil, aş dori să subliniez faptul că haina de nuntă ce simbolizează haina neprihănirii nepătate a lui Hristos nu este o haină ce acoperă anumite păcate sau defecte de caracter rămase în cel credincios, din pricină că nu a putut scăpa de ele!! Ea nu înveleşte, nu acoperă o inimă păcătoasă. Adică, mai precis, neprihănirea lui Hristos nu este la momentul cercetării caracterului la judecata celor vii ceva atribuit sau împrumutat celui credincios, un ceva care acoperă păcatele rămase.

Ci haina aceasta a neprihănirii lui Hristos este chiar neprihănirea lui Hristos oferită în dar celui credincios, şi care devine a lui, fiindcă în această neprihănire trebuie să crească. A avea neprihănirea lui Hristos înseamnă a avea viaţa divină, însăşi natura divină a Mântuitorului, înseamnă a fi neprihănit, tot aşa cum Isus a fost neprihănit pe pământ! A primi o astfel de neprihănire şi a creşte în ea înseamnă a împlini cerinţele legii lui Dumnezeu, a trăi legea lui Dumnezeu; înseamnă pur şi simplu că la judecată legea doar confirmă desăvârşirea acestei neprihăniri în cel credincios!!! Ascultarea lui constantă l-a condus la punctul unde legea îl confirmă ca un copil vrednic de primirea moştenirii veşnice!

Toate păcatele celui ascultător, la vremea aceea, trebuie să se afle în sanctuarul de sus. Aceasta este singura posibilitate ca el să scape de condamnarea legii lui Dumnezeu. Dacă la judecată este găsit cu un caracter fără pată, deci fără nimic în el care să mai răspundă la ispitele diavolului, înseamnă că este pregătit să primească sigiliul lui Hristos prin care scapă astfel pe vecie de condamnarea legii. Păcatele lui sunt şterse, sanctuarul este curăţit, iar Satana devine purtătorul tuturor acestor păcate. A fi găsit la judecata celor vii fără un astfel de caracter înseamnă a nu primi sigiliul lui Hristos. Legea lui Dumnezeu cere sfinţenie, desăvârşire tuturor celor ce vor forma biserica celor 144.000, lucru necerut niciodată altor copii ai lui Dumnezeu din alte timpuri trecute, fiindcă lor nu li s-a solicitat să se confrunte cu icoana fiarei şi nici să primească ploaia târzie! Singura posibilitate ca icoana fiarei să fie înfrântă este sfinţenia, desăvârşirea la nivelul ei cel mai înalt.

Toţi cei ce vor trece de scrutinul judecăţii celor vii vor avea aceeaşi perfecţiune de caracter ca a lui Adam înainte de căderea lui! Vorbim doar despre desăvârşirea caracterului, nu de cea a trupului. Când la judecată se va găsi un asemenea caracter, atunci acel credincios este pregătit pentru primirea unui trup slăvit şi nemuritor chiar la venirea lui Hristos. A trăi fără păcat nu este o opţiune, ci o realitate şi un dar pe care Dumnezeu îl pune la dispoziţia tuturor celor doritori. Aşadar, este obligatoriu ca cei care doresc să devină grupa ilustră a celor 144.000 să deţină haina neprihănirii lui Hristos, în care trebuie să crească zi de zi.

     "Omul nu poate inventa nimic care să ia locul hainei nevinovăţiei pe care el a pierdut-o. Nici un acoperământ din frunze de smochin, nici o haină lumească nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Hristos şi cu îngerii la ospăţul nunţii Mielului…

     Această haină, ţesută în războiul cerului, nu are în ea nici chiar un singur fir făcut după părerea omului. În natura Sa omenească, Domnul Hristos a lucrat un caracter desăvârşit, iar acest caracter se oferă să ni-l dea şi nouă. >Toată neprihănirea noastră este ca o haină mânjită.< Isaia 64 6. K.J.V. Bible Tot ceea ce putem face noi, este mânjit de păcat. Dar Fiul lui Dumnezeu >S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat<. Păcatul este definit ca fiind >fărădelege<, 1Ioan 3,5.4. Dar Domnul Hristos a fost ascultător de toate cerinţele Legii. Despre Sine El spunea: >Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi legea Ta este în fundul inimii mele<. Psalmul 40,8. Pe când se afla pe pământ, El spunea ucenicilor Săi: >Eu am păzit poruncile Tatălui Meu<. Prin ascultarea Sa desăvârşită, a făcut posibil ca fiecare fiinţă omenească să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voinţa noastră se cufundă în voinţa Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viaţa Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. Atunci, Domnul privind asupra noastră, nu vede haina cusută din frunze de smochin, nu vede goliciunea şi diformitatea păcatului, ci vede propria Sa haină a neprihănirii, care este ascultarea desăvârşită de Legea lui Dumnezeu." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 17.

Aşadar, la judecata celor vii fiecare dintre fecioarele înţelepte trebuie găsită cu haina neprihănirii, care este neprihănirea lui Isus. Atunci Isus nu va oferi nimănui nepregătit nimic în dar. Totul se reduce la a avea neprihănirea cerută de lege sau nu. Cei ce nu o au, fecioarele nechibzuite, sunt aruncate afară, nu au parte de veşnicie. "Dar un om era îmbrăcat în hainele sale obişnuite. El a refuzat să facă pregătirile cerute de împărat; a refuzat să poarte haina ce i-a fost oferită şi care a costat foarte mult. În acest fel, el a adus o insultă Domnului său. La întrebarea împăratului: >Cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?<, el n-a putut răspunde nimic. El s-a condamnat singur. Atunci împăratul a zis: >Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară<." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 10.

Trebuie luat aminte, de asemenea, şi la faptul că toate fecioarele înţelepte au fost găsite la judecată cu ulei de rezervă, lucru care lipsea cu desăvârşire celorlalte fecioare nechibzuite! A avea ulei de rezervă în vas înseamnă a fi plin de Duhul Sfânt. Mai mult, înseamnă a avea sigiliul Duhului Sfânt, chiar plinătatea Lui, care se traduce cu primirea ploii timpuri şi a ploii târzii!!! Numai lucrarea întreagă a ambelor ploi face posibilă atingerea nivelului de desăvârşire cerut de legea morală a lui Dumnezeu, adică un caracter ca al lui Isus. Nu trebuie să uităm că Isus va veni numai atunci când în biserica Sa, a se înţelege biserica celor ce vor alcătui pe cei 144.000, va fi reprodus în mod desăvârşit caracterul Său. "Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi." Parabolele Domnului Hristos, cap. Mai întâi fir verde, apoi spic, penultimul paragraf.

Standardul judecăţii celor vii este accesibil tuturor fiindcă Dumnezeu a pus la dispoziţie toate prevederile ca el să fie atins. Este suficient să amintesc puterea harului divin manifestat prin prezenţa celei de a treia Persoane a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. "Condiţiile vieţii veşnice, sub har, sunt tot cele care erau în Eden - o perfectă ascultare de principiile Legii Sale. Măsura de caracter prezentată în Vechiul Testament este şi în Noul Testament. Şi aceasta nu este o măsură pe care să n-o putem ajunge. În orice poruncă sau îndemn pe care-l dă Dumnezeu este o făgăduinţă care, cu siguranţă, se află la temelie. Dumnezeu a luat toate măsurile ca să putem ajunge asemenea Lui şi El va face aceasta pentru toţi cei care nu se împotrivesc printr-o voinţă stricată, care să facă fără putere harul Său." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Spiritualitatea Legii, subcap. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit, par. 2.

În concluzie, în pilda din Matei 22, Dumnezeu ne descoperă ce fel de caracter trebuie să aibă toţi aceia care doresc să fie găsiţi pregătiţi la judecata celor vii. Însă nu tot astfel pare că vor sta lucrurile în pilda referitoare la Iosua şi Îngerul, din cartea lui Zaharia, unde se arată că cel credincios trebuie dezbrăcat mai întâi de hainele sale murdare, înainte de a primi haina neprihănirii lui Hristos!! La prima vedere şi la o citire superficială pare că există o contradicţie, dar Duhul Sfânt nu face altceva decât să ne pună în faţa unui adevăr uimitor, de o rară frumuseţe. Rămâne ca noi să-l descoperim în episodul următor.