Minunea naşterii din nou

     "Nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie. Viaţa de creştin nu este o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a firii. Se produce moartea faţă de eu şi faţă de păcat şi o viaţă cu totul nouă. Schimbarea aceasta nu se poate produce decât prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt." Hristos Lumina Lumii, cap. Nicodim, par. 12.

Naşterea din nou produce un om nou, de vreme ce naşterea respectivă este nouă sau din nou. Dacă prima naştere spirituală face din noi oameni fireşti, pământeşti, naşterea din nou sau a doua, cea despre care i-a vorbit Isus lui Nicodim, face din noi oameni spirituali, copii ai lui Dumnezeu. Cheia care rezolvă problema robiei omului este Evanghelia. Este singurul remediu pentru situaţia disperată a omului. Evanghelia nu este doar vestea cea bună. A ajuns să fie atât de mult teoretizată, încât a ajuns doar o simplă veste, vorbe privitoare la un eveniment istoric petrecut în urmă cu două mii de ani. În felul acesta ea nu mai are nici un fel de putere pentru mintea omului. De fapt nici măcar nu este Evanghelia lui Hristos, ci este doar o evanghelie a oamenilor, gândită şi fabricată de oameni.

Evanghelia, în sensul deplin al cuvântului, este puterea lui Dumnezeu, puterea lui creatoare prin care a adus la viaţă absolut tot ce este viu în Univers. Este viaţa şi dragostea lui Dumnezeu ca principiu viu şi activ în toate fiinţele create. Mai mult, ea nu este doar puterea lui Dumnezeu, ci este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Şi încă nu este totul, fiindcă dacă ne-am opri în acest punct, atunci ar însemna să vorbim despre puterea lui Dumnezeu în sens general. Este chiar mai mult decât atât; ea este puterea lui Dumnezeu, acel principiu viu şi activ, transformator, pentru mântuirea fiecăruia care crede. Aceasta este Evanghelia. "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: >Cel neprihănit va trăi prin credinţă<." Romani 1,16.17.

Aşadar, Evanghelia este neprihănirea lui Dumnezeu, oferită în dar celui care crede, puterea creatoare prin care omul care a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt este transformat şi devine un om absolut nou, ceva ce n-a fost înainte. Când celui păcătos i se descoperă faptul că este despărţit de Dumnezeu şi nu are viaţa neprihănită a lui Dumnezeu în el, Duhul Sfânt îi descoperă Evanghelia lui Hristos, îl pune faţă în faţă cu puterea creatoare a lui Isus şi, prin credinţă vie, aceasta transformă fiinţa lui, născându-l din nou în împărăţia harului şi dragostei Lui infinite. Dacă legea lui Dumnezeu îl condamna, Evanghelia îl eliberează acum de sub condamnarea sau stăpânirea legii, şi îl aduce în situaţia de a respecta această lege, prin Hristos, întrucât aceasta i-a fost întipărită chiar în minte. Legea nu se mai află în afara lui, doar în Scripturi sau pe două table de piatră, condamnându-l, ci înăuntrul său, devenind împlinitorul ei. Abia acum se poate spune că în el se găseşte gândul care era şi în Hristos Isus, adică neprihănirea lui cea vie sub forma naturii Lui divine. Astfel păcătosul devine un om neprihănit după planul desăvârşit al Evangheliei care este împlinit în el. Ce minune!

Dar cum se intră în termeni practici într-o astfel de "minune" a naşterii din nou? Mai întâi, trebuie să fii adus în situaţia de a striga, ca şi apostolul Pavel: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" Romani 7,24. Reţine că o cunoaştere teoretică a adevărului sau a unor puncte de doctrină, nu te va aduce niciodată la momentul acesta. Apostolul Pavel cunoştea toată Tora, toată legea iudaică, tot adevărul descoperit în sulurile Vechiului Testament, l-a avut ca profesor pe marele Gamaliel, dar, cu toate acestea, nu făcuseră din el un creştin. Nu cunoştea experienţa naşterii din nou. Fiind persecutor crud al bisericii creştine, a avut nevoie de o descoperire divină pentru a putea fi oprit din lucrarea lui, dar şi pentru a-l cunoaşte pe Cel ce îl prigonea, pe Isus Hristos. Până la momentul acesta Pavel se considera un foarte bun creştin, după cum el însuşi mărturiseşte; însă revelaţia pe care a avut-o, în drum spre Damasc, l-a pus faţă în faţă cu Viaţa. Aşa impact a avut asupra lui această descoperire, această experienţă, încât şi-a descoperit în mod real nevoia sufletească, s-a văzut cât era de gol, oricât de bun era el în cunoaşterea Torei, şi-a văzut pur şi simplu nevoia de a-l avea pe Hristos în el.

     "Este imposibil să scăpăm prin noi înşine, din prăpastia păcatului în care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele şi nu le putem schimba. >Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul> (Iov 14,4). Deoarece >firea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună< (Romani 8,7 - K.J.V.). Educaţia, cultura, exercitarea voinţei, eforturile omeneşti: toate acestea au sfera lor de acţiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăţi izvoarele vieţii. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viaţă de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi de la păcat la sfinţenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate să învioreze puterile fără viaţă ale sufletului şi să-l atragă spre Dumnezeu, spre sfinţire." Calea către Hristos, cap. Păcătosul are nevoie de Hristos, par. 3.

Poate că vei spune: "Bine, dar eu nu o să am niciodată o descoperire aşa cum a avut Pavel!" Este adevărat, nici nu trebuie să te aştepţi ca ea să fie vizibilă, ca o lumină orbitoare, dar ea în mod sigur, absolut sigur va avea loc la nivelul minţii tale, în momentul când, prin Duhul Sfânt, ai fost adus, ca şi Pavel, să-ţi cunoşti adevărata nevoie, adevărata ta stare înaintea cerului. Adică, mai precis, să vezi că eşti sărac, nenorocit, orb şi gol. Numai în felul acesta trebuie să venim la Hristos, şi nu să-i prezentăm faptele noastre, educaţia noastră, cultura noastră, dărnicia noastră, credinţa noastră. Nu, nu, nimic din toate acestea. Astea trebuie să le socotiţi ca un gunoi. Veniţi înaintea Lui săraci, nenorociţi, orbi şi goi!! Atât şi nimic mai mult!

Să luăm o situaţie concretă pentru a înţelege mai clar cum să ne exprimăm credinţa care coboară în fiinţa noastră neprihănirea lui Hristos. Trebuie să menţionez iarăşi că este absolut necesar ca Evanghelia să se conştientizeze a fi puterea creatoare a lui Dumnezeu care ne transformă! Cazul la care ne vom referi este cel al leprosului. Se poate citi Matei 8,1-4. Acest om era un lepros, o epavă a societăţii, alungat din mijlocul ei. Aş dori să se remarce şi faptul că lepra, în societatea iudaică, era privită ca un simbol al păcatului. "Pătrunzând adânc, fiind cu neputinţă de vindecat şi provocând moartea, era privită ca un simbol al păcatului." Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 1. În zona în care trăiau leproşii, mulţi la număr, trăia şi acest nefericit, numai că, spre deosebire de toţi ceilalţi leproşi, în mintea acestuia încolţise credinţa, credinţa că putea fi vindecat de Isus. Problema lui era aceea că nu ştia cum să ajungă la Hristos. "Cu toate acestea, s-a găsit unul în a cărui inimă credinţa a început să încolţească. Dar omul bolnav nu ştia cum să ajungă la Isus." Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 3.

Ei bine, exact aceasta este starea ta. Eşti bolnav de lepră, de păcat, din cap şi până în picioare, nu ştii cum să scapi de păcatul care te stăpâneşte, pentru că nu ştii cum să vii la Isus. Asta este problema ta şi problema tuturor. Cum să vii la Isus? A încolţit credinţa, dar cum s-o exerciţi? Primul lucru pe care-l conştientizezi, prin Duhul Sfânt, este faptul că eşti lepros; îţi dai seama de lepra păcatului care te ţine în stăpânire. Te vezi exact aşa cum eşti, plin de păcat. Nu mai accepţi doar verbal că eşti păcătos, ci te vezi cu ochiul credinţei exact aşa cum te vede Hristos. Al doilea lucru crucial este să îţi dai seama că ai nevoie de un Mântuitor viu, nu de Hristosul istoric, nu de Hristosul din teoria adevărului pe care o ştii tu; nu, ci de Isus Hristos cel viu prezent lângă tine ca să-ţi dea biruinţa, eliberarea de păcatul stăpânitor. Trebuie să conştientizezi ca niciodată înainte faptul că păcatul tău este vrăjmăşia care te-a despărţit de Dumnezeu. Este acea putere care ne ţine în împărăţia şi sub puterea întunericului. Inima însă nu trebuie să-ţi tremure, căci există salvare - Isus Hristos. O dată ajuns în această situaţie, după ce conştientizezi nevoia de un Mântuitor şi vezi că vrăjmăşia sau natura spirituală ostilă lui Dumnezeu constituie adevărata problemă cu care te confrunţi, trebuie să exerciţi credinţă, o credinţă vie pentru a scăpa de intrusul dinăuntru. Credinţa aceasta va aduce cu sine moartea şi învierea noastră în înnoirea vieţii în Hristos Isus!!! Dar cum s-o exercităm?

Leprosul ştia că este lepros şi nu s-a gândit să se arate înaintea lui Isus ca unul care n-ar fi suferit de lepră, ca fariseul care se ruga să fie binecuvântat de Dumnezeu, dar în felul în care gândea el. Leprosul a venit exact aşa cum era la Mântuitorul. În mintea lui încolţise credinţa, iar în momentul când şi-a propus să dea ochi cu Mântuitorul, să i se adreseze şi să-l roage să-l vindece, atunci el a început să-şi exercite credinţa!!! Ce-i spunea credinţa? Că Isus cel viu îl poate vindeca de lepră. Credinţa lui a trecut peste orice prejudecăţi şi n-a plecat de la presupunerea că Isus ar putea să-l vindece. În credinţa lui nu s-a găsit nici un pic de îndoială. Ea a transformat pe dată imposibilul în posibil! Credinţa lui apucase, când deja se înfiripase în mintea lui, realitatea vindecării lui!!! Pusese deja stăpînire pe ea; ştia, prin credinţă vie, că vindecarea era a lui, nu s-a îndoit nici o clipă de acest lucru real, altfel de ce ar mai fi plecat la drum să-l întâlnească pe Isus! Acesta este punctul pe care doresc să-l înţelegi. El a plecat la drum cu această realitate, era încărcat de ea, chiar dacă era mai departe lepros. Nu-l putea împiedica absolut nimic să îl întâlnească pe Isus şi doar să audă cuvântul Său de eliberare din păcat şi de lepră!!!

Vreau să mai reţii următorul fapt: el nu şi-a provocat anumite simţăminte şi emoţii pentru a putea intra în starea unuia care acceptă că poate fi vindecat! El n-a pornit spre Hristos de la cuvântul "poate", "poate m-o vindeca". Pentru el nu exista poate, ci doar realitatea care nu se vedea, adică sănătatea spirituală şi fizică, lipsa leprei păcatului şi a leprei ca boală fizică, realitate care-i umpluse mintea, căci credinţa este o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd. Credinţa lui îl vedea numai pe Isus! Hristos n-a făcut altceva decât să i-o arate pe viu. "Înfăţişarea lui era îngrozitoare. Boala a săpat făgaşe adânci şi corpul lui în descompunere e îngrozitor la privit. La arătarea lui, oamenii se dau înapoi îngroziţi. Se îmbulzesc unii în alţii, vrând să scape de atingerea lui. Unii încearcă să-l oprească să se apropie de Isus, dar în zadar. Nu-i vede şi nu-i aude. Cuvintele lor de scârbă nu-l impresionează. Îl vede numai pe Fiul lui Dumnezeu. Aude numai glasul care rosteşte viaţă celor care sunt gata să moară. Înaintând către Isus, se aruncă la picioarele Lui cu strigătul: >Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti<." Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 5.

Dar ce a spus Hristos, cum a întâmpinat El o astfel de cerere? Iată cum: "Isus îi răspunse: >Da, vreau, fii curăţit< şi puse mâna pe el (Matei 8,3)". Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 6. Nu te îndoi nici o clipă că Isus va întârzia să-ţi dea ce-i cere inima ta - eliberarea de povara îngrozitoare a păcatului, a acelei vrăjmăşii stăpânitoare care a făcut din tine un lepros imposibil de vindecat de oameni. El poate întârzia să ofere răspuns la alte rugăciuni fierbinţi, dar când un suflet, asemenea acestui lepros, a cerut eliberarea de lepra lui şi, cu aceasta, de păcatul lui, Mântuitorul va împlini cerea respectivă instantaneu. Crede, crede din toată inima ta aceasta! "Îndată o schimbare s-a petrecut cu leprosul. Carnea lui s-a însănătoşit, nervii lui au început să simtă, iar muşchii au prins putere. Pielea aspră, solzoasă, care caracterizează lepra, a dispărut şi o prospeţime ca pielea unui copil sănătos i-a luat locul." Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 7. Credinţa lui a devenit realitate vizibilă! Hristos a dat satisfacţie credinţei sale, a transpus-o în realitate, a făcut întocmai cum a crezut leprosul.

Eşti asemenea acestui lepros, în pofida tuturor cunoştinţelor tale, creştine, oriunde ai fi membru al bisericii, ai nevoie de naşterea din nou. Acum ştii că eşti lepros, ştii că ai nevoie de un Mântuitor viu, prezent lângă tine, gata să-ţi dea viaţă. Ceea ce mai trebuie să faci este să vii la El, aşa cum eşti, şi să-i ceri cu credinţă vie, fără nici un pic de îndoială: "Doamne, poţi să mă cureţi, căci ştiu că vrei!" Cuvântul Lui pentru tine este neclintit: "Da, vreau, fii curăţit. Îţi dau neprihănirea Mea în locul vrăjmăşiei tale. Acum eşti Fiul meu preaiubit!" Când citeşti aceste cuvinte, credinţa ta trebuie să se prindă de realitatea lor, chiar dacă n-o vezi. Exercitarea ei corectă înseamnă a pune stăpânire, a intra în realitatea pe care o descrie ele. Când ai intrat în această realitate, atunci toată mintea ta, toată fiinţa ta îţi va spune că exact aşa stau lucrurile. Nu te aştepta să simţi că ai fost schimbat, fiindcă vei fi dezamăgit. Crede că eşti schimbat, crede-l pe Dumnezeu pe cuvânt, crede pur şi simplu că eşti născut din nou pe baza cuvântului Său cuprins în făgăduinţa Sa. Este exact acelaşi cuvânt care a creat lumea noastră. Nu te îndoi nici un pic. Apoi va veni şi timpul când Mântuitorul tău îţi va arăta că eşti schimbat.

Cel care este schimbat de Mântuitorul, o ştie prin credinţă. Nu mai are nevoie de nimic altceva în schimb. În credinţa respectivă este cuprinsă realitatea dorită de el. Aceasta este credinţa cea vie. Ea nu se capătă în şcoli, prin educaţie, şi nici măcar prin cunoaşterea întregului adevăr biblic. Ea este un dar divin adus de Duhul Sfânt chiar în momentul când conştientizezi că eşti lepros şi că ai nevoie de Mântuitorul cel viu, care te iubeşte!

     "Lucrarea lui Hristos pentru curăţirea leprosului de această boală grozavă este o ilustraţie cu privire la lucrarea Lui de curăţire a sufletului de păcat. Omul care a venit la Isus era >plin de lepră<. Otrava ei mortală îi îmbibase tot corpul. Ucenicii căutaseră să-L ferească pe Domnul ca nu cumva să se atingă de el, fiindcă oricine atingea un lepros devenea el însuşi necurat. Dar, aşezându-şi mâna asupra leprosului, Isus n-a fost infectat. Atingerea Lui a dat putere de viaţă. Lepra a fost curăţită. Tot aşa stau lucrurile şi cu lepra păcatului, adânc înrădăcinată, ucigătoare şi cu neputinţă de a fi curăţită de putere omenească. >Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte. Din tălpi până în creştet nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie< (Isaia 1,5-6). Dar Isus, venind să locuiască în corp omenesc, nu se întinează. Prezenţa Lui are putere vindecătoare pentru păcătos. Oricine cade la picioarele Lui, spunând în credinţă: >Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti<, va auzi răspunsul: >Da, vreau, fii curăţit!< (Matei 8,2.3)." Hristos Lumina Lumii, cap, Poţi să mă curăţeşti, par. 15.

Rugăciunea ta, nevoiaşule, să fie aceasta: "Doamne, îţi mulţumesc că mi-ai descoperit problema mea. Acum ştiu că ceea ce m-a despărţit de Tine este vrăjmăşia ce mă ţinea captiv şi în întuneric. Ea se identifică atât de mult cu natura mea omenească, încât a ajuns un trup de moarte. De aceea, ţi-o predau ţie, împreună cu toată fiinţa mea, cu voinţa mea şi cu mintea mea. Ştiu că Tu vrei să mă cureţi. Pune în locul ei viaţa Ta şi ridică-mă la o nouă viaţă în Isus Hristos. Îţi mulţumesc, pe baza făgăduinţei tale, că acum am acest dar al naşterii din nou, şi te laud pentru Mântuitorul meu viu şi neprihănit prin care ai făcut această lucrare." Apoi, ridică-te de pe genunchi ca un învingător, ca unul care, prin credinţă, a căpătat darul naşterii din nou. Crede că eşti un om nou, asemenea Mântuitorului tău. Din acest moment nu mai ai trecut păcătos şi nici vrăjmăşia interioară, cauza sau izvorul păcatului. Eşti un om îndreptăţit înaintea cerului, un biruitor al lui Satana. Acum, prin corecta exercitare a voinţei, eliberate de vrăjmăşie, şi cu ajutorul Duhului Sfânt din templul trupului tău, vei putea să menţii continuu biruinţa asupra tuturor ispitelor ce vor urma.

     "Tu nu poţi face ispăşire pentru păcatele din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi nici nu te poţi face singur sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Isus Hristos. Crede această făgăduinţă! Mărturiseşte-ţi păcatele şi predă-te lui Dumnezeu. Voieşte să-L serveşti! Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini faţă de tine Cuvântul Său. Dacă crezi făgăduinţa: crezi că eşti iertat şi curăţit: Dumnezeu îndeplineşte aceasta; eşti vindecat, aşa cum Domnul Hristos a dat paraliticului puterea de a umbla în clipa în care acesta a crezut că a fost vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine, dacă crezi acest lucru.
     Nu aştepta să simţi că ai fost făcut sănătos, ci spune: >Eu cred acest lucru; şi este aşa nu pentru că simt aceasta, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit<.
     Domnul Isus spune: >Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea< (Marcu 11,24). Există o condiţie pentru împlinirea acestei făgăduinţe, şi anume ca noi să ne rugăm în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este tocmai ca El să ne curăţească de orice păcat, să ne facă copii ai Săi şi să ne facă în stare să trăim o viaţă sfântă. Astfel, noi ne putem ruga pentru aceste binecuvântări şi să credem că le-am primit, mulţumind lui Dumnezeu pentru că le-am primit. Este privilegiul nostru acela de a merge la Domnul Hristos pentru a fi curăţiţi şi a sta apoi înaintea legii fără ocară sau remuşcări. >Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului< (Romani 8,1).
     De aici înainte nu mai suntem ai noştri, pentru că am fost cumpăraţi cu un preţ. >Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi" ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană< (1Petru 1,18.19). Prin acest simplu act al credinţei în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima ta. Eşti asemenea unui copil nou-născut în familia lui Dumnezeu, şi El te iubeşte aşa cum iubeşte pe Fiul Său." Calea către Hristos, cap. Credinţa şi acceptarea, par. 5-8.