Cine este îngerul Gabriel?

Iată-ne ajunşi la punctul culminant al adevărului despre îngerul Gabriel, şi care priveşte identitatea lui. Din fericire, putem afla şi identitatea prietenului său de nedespărţit, pe pământ, care l-a însoţit pretutindeni pe Mântuitorul. Trebuie să aflăm care este Gabriel dintre Moise şi Ilie. Dacă-l descoperim pe el, atunci vom şti precis cine este tovarăşul lui însoţitor. Înainte de aceasta aş dori să arăt din nou, pentru a întări toate cele spuse până acum, că există o asemănare izbitoare între felul cum este descrisă convorbirea intimă dintre Moise şi Ilie cu Hristos, şi cele întâmplate în grădina Ghetsimani, locul unde Gabriel venise să-l aline pe Mântuitorul. Cadrul discuţiei pe muntele schimbării la faţă, după câte am constatat împreună, are în centru suferinţele Mântuitorului care urmau să vină, mai cu seamă în grădina Ghetsimani.

     "Dar, înainte de coroană, trebuia să vină crucea. Subiectul convorbirii lor cu Isus nu era instaurarea lui Hristos ca împărat, ci moartea Sa la Ierusalim. Purtând slăbiciunea naturii omeneşti, împovărat de întristarea şi de păcatul ei, Isus a mers singur în mijlocul oamenilor. În timp ce întunecimea ceasurilor viitoare de încercare se abătea asupra Lui, El se găsea în singurătatea spiritului într-o lume care nu-l cunoştea. Nici măcar ucenicii Lui iubiţi, absorbiţi de propria întristare, de îndoielile şi nădejdile lor pline de ambiţie, nu ajunseseră să înţeleagă taina misiunii Lui. El locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar, pe pământul pe care-l crease, era singur. Acum, cerul îşi trimisese solii la Isus - nu îngeri, ci oameni care trecuseră prin suferinţe şi întristare şi care puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

În paragraful următor se arată limpede de ce puteau să simtă împreună cu Mântuitorul cei doi, Moise şi Ilie. "Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Isus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. Moise se rugase pentru Israel: >Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!< (Exod 32,32). Ilie cunoscuse singurătatea sufletului când, timp de trei ani şi jumătate cât a ţinut foametea, suportase povara urii unei naţiuni şi ameninţările ei. Singur a stat pentru Dumnezeu pe muntele Carmel. Singur a fugit în pustietate, plin de disperare şi deznădejde. Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Isus despre suferinţele Lui şi să-L mângâie cu asigurarea simpatiei cerului. Subiectul convorbirii lor era nădejdea lumii, mântuirea tuturor fiinţelor omeneşti." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

În paragraful de mai sus se arată în mod clar faptul că Dumnezeu a trimis oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, ceea ce înseamnă că ei aveau un rol hotărâtor în sprijinirea lui Isus pentru mântuirea noastră. Mai mult, se spune explicit că au fost aleşi mai presus de toţi îngerii, ceea ce arată poziţia lor importantă în ceruri. Noi ştim deja că aceşti oameni răscumpăraţi ocupă poziţiile dezertorilor din cer, Lucifer şi acoliţii săi.

Şi acum voi cita paragraful referitor la suferinţele lui Hristos în Ghetsimani, prin care se arată limpede cum Gabriel poate să aline şi să încurajeze suferinţele Mântuitorului, acesta fiind de altfel acelaşi mod de a-l mângâia şi întări pe Mântuitorul, pe muntele schimbării la faţă, din partea lui Moise şi Ilie. "Lumile necăzute în păcat şi oştile îngereşti au urmărit cu un deosebit interes cum conflictul se apropia de sfârşit. Satana şi cei care i s-au alăturat în ale răului, legiunile de îngeri apostaziaţi, priveau cu multă atenţie la momentul hotărâtor al lucrării de mântuire. Puterile binelui şi cele ale răului aşteptau să vadă ce răspuns va primi Domnul Hristos la rugăciunea pe care a adresat-o de trei ori Tatălui. Îngerii doreau foarte mult să aducă uşurare divinului Suferind, dar lucrul acesta nu se putea înfăptui. Nici o cale de scăpare nu s-a găsit pentru Fiul lui Dumnezeu. În acest îngrozitor moment de criză, când totul era în cumpănă, când paharul cel tainic tremura în mâna Suferindului, cerul s-a deschis, o lumină a strălucit în mijlocul întunericului prevestitor de furtună, al ceasului de criză, şi îngerul cel puternic, care stă în prezenţa lui Dumnezeu, ocupând poziţia de la care a căzut Satana, a venit lângă Domnul Hristos. Îngerul a venit nu pentru a lua paharul din mâna Lui, ci ca să-L întărească, spre a putea să-l bea, asigurându-L de iubirea Tatălui. El a venit ca să dea putere Rugătorului divino-uman. El I-a îndreptat privirea spre cerurile deschise, vorbindu-I despre fiinţele care aveau să fie mântuite ca rezultat al suferinţelor Lui. Îngerul L-a asigurat pe Isus că Tatăl Său este mai mare şi mai puternic decât Satana şi că moartea Sa va avea ca rezultat o totală înfrângere a lui, iar împărăţia acestei lumi avea să fie dată sfinţilor Celui Preaînalt. Îngerul i-a spus că El va vedea rezultatul muncii sufletului Său şi va fi mulţumit, căci o mulţime din neamul omenesc va fi mântuită, salvată pentru veşnicie." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 23.

Lucrurile se aşază şi devin foarte limpezi. Dumnezeu trimite oameni răscumpăraţi, Moise şi Ilie, aflaţi în cer, la Mântuitorul, pe muntele schimbării la faţă. Întrucât Gabriel ştim deja că ocupă poziţia lui Lucifer şi întrucât Dumnezeu trimite doi oameni răscumpăraţi la Isus pe muntele schimbării la faţă, atunci singura concluzie certă este că Gabriel trebuie să fie unul dintre cei doi, Moise şi Ilie, deoarece cei din urmă sunt aleşi mai presus de toţi îngerii din cer să facă o lucrare pe care aceştia nu ar fi fost în stare să o facă niciodată.

Pentru a afla în mod corect identitatea lui Gabriel, trebuie să pătrundem un pic în viaţa şi lucrarea lui Moise şi a lui Ilie. Să începem cu Ilie. Ştim că acesta a fost un profet al reformei, un profet reformator, el fiind tipul lui Ioan Botezătorul, cu care a şi fost asemănat. Ioan Botezătorul a fost, ca şi Ilie, un mare reformator, punând un accent deosebit pe temperanţă, pe o viaţă simplă, neartificială. Caracterul lucrării sale este foarte bine descris în pasajul următor, cu atât mai mult cu cât are de a face cu poporul Ilie din acest timp, prin care Dumnezeu va încheia lucrarea: "Profetul Maleahi declară: >Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem<. (Maleahi 4,5.6). Aici, profetul descrie caracterul lucrării. Cei care urmează a pregăti calea pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentaţi de credinciosul Ilie, aşa după cum şi Ioan a venit în spiritul lui Ilie, ca să pregătească atunci calea pentru prima Lui venire. Marele subiect al reformei trebuie dezbătut public, iar astfel trebuie trezit interesul oamenilor. Cumpătarea în toate lucrurile trebuie prezentată împreună cu solia, pentru a întoarce poporul lui Dumnezeu de la idolatrie, de la lăcomie şi de la extravaganţă în îmbrăcăminte şi în alte lucruri. Renunţarea la eu, umilinţa şi cumpătarea cerute de la cei neprihăniţi, pe care îi călăuzeşte şi îi binecuvântează în mod special Dumnezeu, trebuie prezentate oamenilor în contrast cu obiceiurile extravagante ce distrug sănătatea celor ce trăiesc în acest veac decăzut." Sfaturi pentru sănătate, cap. Lecţii desprinse din experienţa lui Ioan Botezătorul, par. 4.

Aici avem descrise spiritul şi lucrarea lui Ilie, dat pe faţă de Ioan Botezătorul. Misiunea lui Ilie a fost aceea de a produce o mare reformă în Israel, şi a reuşit în foarte mare măsură. De asemenea, mai trebuie să cunoaştem şi adevărul că el este cel mai mare profet de la Moise până în vremea lui Ioan Botezătorul. "Ca urmaş al lui Ilie, Elisei, printr-o educaţie plină de grijă şi răbdare, trebuia să călăuzească pe Israel pe căi sigure. Unirea lui cu Ilie, cel mai mare prooroc după zilele lui Moise, l-a pregătit pentru lucrarea pe care în curând avea să o îndeplinească singur." Profeţi şi regi, cap. Chemarea lui Elisei, par. 20.

Nu cred că mai trebuie amintit faptul că Ilie a fost înălţat la cer într-un car de foc, fără să apuce moartea, ca orice muritor de rând. Ceea ce înseamnă că pe pământ îşi isprăvise lucrarea, urmând o calificare specială în cer ca reprezentant al lui Hristos lângă tronul Lui de domnie! Dar să vedem cum stau lucrurile cu Moise. Spre deosebire de toţi marii profeţi ai Bibliei, el este singurul care a petrecut două sesiuni a câte patruzeci de zile faţă în faţă cu Isus, în prezenţa Tatălui!!! Acest eveniment a avut loc pe muntele Sinai când a fost dată legea lui Dumnezeu. O primă sesiune de patruzeci de zile avea să se sfârşească cu apostazia poporului Israel, la poalele muntelui, când îşi făcuse un viţel de aur pe care-l considera dumnezeu, iar Moise, mâhnit profund de această atitudine, a spart tablele legii. Apoi are loc a doua sesiune de patruzeci de zile după acest eveniment, când Dumnezeu este nevoit să scrie din nou poruncile Sale pe alte două table de piatră. "Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi." Exod 24,15-18. "Domnul a zis lui Moise: >Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta<... Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci." Exod 34,1-3.28.

Apoi, despre Moise stă scris că era cel mai blând om de pe faţa pământului, un indiciu foarte puternic cu privire la calitatea morală şi spirituală a caracterului lui, ceea ce făcea ca el să aibă o calificare aparte pentru o slujbă foarte importantă în cer!! "Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului." Numeri 12,3. Acest fapt în sine denotă un caracter puternic şi nu numai atât, ci arată că a fost cel mai mare profet al lui Dumnezeu, singurul care a putut intra în slava Tatălui şi a Fiului, ca om muritor, pe muntele Sinai!!! Este adevărat că dacă Fiul nu ar fi fost pe munte, Moise nu ar fi fost chemat sus, întrucât un om muritor nu poate sta înaintea Tatălui fără scutul Isus Hristos!!

Faptul că Moise a fost cel mai mare profet căruia i s-a încredinţat cea mai mare lucrare dintre toţi profeţii, reiese din următoarea declaraţie: "După această experienţă, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autorităţii; de a-şi lăsa turma de oi şi de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină îl găsi neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie şi timid. Era copleşit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-şi toată încrederea în Domnul. Măreţia misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minţii. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată şi el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului. Despre el este scris: >În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă<. (Deuteronom 34,10)." Divina vindecare, cap. Ajutor în vieţuirea zilnică, subcap. O lecţie din viaţa lui Moise, par. 4.

Aceasta este declaraţia cea mai categorică, în favoarea lui Moise, prin care se arată la modul cel mai clar cu putinţă că este îngerul Gabriel!!! Din moment ce, pe pământ, a fost "pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului", înseamnă că, pe drept, se poate spune că "în Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă". Asta înseamnă că şi în cer trebuia să aibă tot o lucrare de mare anvergură, continuarea celei de pe pământ, "cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului" răscumpărat!!! Da, este singurul profet care a vorbit cu Dumnezeu, cu Isus, faţă în faţă, chiar în prezenţa Tatălui din cer care ştim deja că se afla pe muntele Sinai.

Despre Ilie am aflat că este cel mai mare profet din zilele lui Moise, pe când despre Moise se spune că este cel mai mare profet tocmai fiindcă a fost pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului!!! Ceea ce înseamnă că îngerul Gabriel este Moise în persoană, într-un trup slăvit şi nemuritor desigur, iar tovarăşul său din timpul lui Isus este Ilie. Aşa declară chiar Scripturile în ce priveşte evenimentul schimbării la faţă a Mântuitorului! Noi ştim, de asemenea, că Moise a murit fără să poată intra în ţara făgăduită, din cauza unui singur păcat. Dar ştim, de asemenea, că el a fost înviat de Isus la scurt timp după ce a fost îngropat pe vârful muntelui Pisga. "Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: >Domnul să te mustre!<" Iuda 1,9.

Înainte de a muri, Hristos i-a oferit o viziune cu privire la destinul poporului evreu, despre naşterea, lucrarea, batjocorirea şi, în final, răstignirea Fiului lui Dumnezeu chiar de către naţiunea pe care el o scosese din Egipt, apoi i se arată triumful învierii Sale precum şi rolul pe care el, Moise, avea să-l aibă la înviere şi întoarcerea în cer a Mântuitorului.

     "I-a fost îngăduit să privească în veacurile viitoare şi să vadă întâia venire a Mântuitorului... Când a văzut cea din urmă lepădare a acestui popor atât de mult binecuvântat de Dumnezeu, a acestui popor pentru care el lucrase, se rugase şi se jertfise, pentru care foarte bucuros ar fi fost gata să lase chiar să-i fie şters numele din cartea vieţii, când a auzit cuvintele acelea grozave: >Iată că vi se lasă casa pustie< (Matei 23,38), inima lui Moise a sângerat de durere şi lacrimi grele au izvorât din ochii lui, lacrimi de milă pentru durerea Fiului lui Dumnezeu.
          L-a privit pe Mântuitorul până în Ghetsimani şi a văzut chinul Lui sufletesc din grădină, vânzarea, batjocura şi chinul, apoi răstignirea pe cruce. Moise a văzut că aşa cum el înălţase şarpele în pustie, tot astfel trebuia să fie înălţat şi Fiul lui Dumnezeu, pentru ca toţi aceia care cred în El >să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică< (Ioan 3,15). Inima lui Moise a fost cuprinsă de durere, de indignare şi de spaimă când a văzut batjocura şi ura satanică pe care o manifesta naţiunea iudaică faţă de Mântuitorul, faţă de Îngerul cel puternic care mersese înaintea strămoşilor lor. El a auzit strigătul de moarte al Domnului Hristos: >Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?< (Marcu 15,34). L-a văzut cum zăcea în mormântul cel nou al lui Iosif. Întunericul deznădejdii fără de sfârşit părea că înconjoară lumea. Dar, privind din nou, L-a văzut ieşind biruitor şi înălţându-Se la cer însoţit de îngerii adoratori, luând cu Sine o mulţime de captivi. El a văzut cum se deschid porţile strălucitoare pentru a-L primi şi cum oastea cerului îşi salută cu cântări de biruinţă Conducătorul. Tot atunci i s-a descoperit că el însuşi trebuia să fie unul dintre cei care îl însoţeau pe Mântuitorul şi-I deschideau porţile veşnice. În timp ce privea la această scenă, faţa lui se lumină de o lumină sfântă. Cât de mici i se păreau încercările şi jertfele vieţii sale în comparaţie cu cele ale Fiului lui Dumnezeu! Ce neînsemnate faţă de >greutatea veşnică de slavă<! (2Corinteni 4,17). Moise s-a bucurat că, deşi în mică măsură, a putut şi el să ia parte la suferinţele Domnului Hristos." Patriarhi şi profeţi, cap. Moartea lui Moise, par. 12, 13.

În această viziune redată cât se poate de frumos în cartea din care citez, se arată clar că el, Moise, urma să fie unul dintre cei care îl însoţeau pe Mântuitorul şi-i deschideau porţile veşnice în cetatea lui Dumnezeu!! Numai că este prezentat sub numele său cel nou - Gabriel, după cum rezultă din Hristos Lumina Lumii. 

     "În timp ce ucenicii priveau încă spre cer, li s-au adresat nişte glasuri plăcute ca cea mai frumoasă muzică. Se întoarseră şi văzură doi îngeri în chip de oameni, care le-au vorbit, zicându-le: >Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer<.
     Îngerii aceştia erau din ceata care aşteptase într-un nor strălucitor să-L însoţească pe Isus către casa Lui cerească. Fiind cei mai de frunte din ceata îngerilor, ei erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 6, 7.

Cei doi îngeri sunt Moise-Gabriel şi bineînţeles Ilie!! Ei au mai zăbovit puţin pe pământ pentru întărirea şi încurajarea ucenicilor, după care, fiind comandanţii îngerilor, s-au unit cu aceştia în drum spre cetatea cerească! Din păcate, nu-i ştim numele cel nou lui Ilie, aşa cum le ştim pe ale lui Enoh şi Moise. Dar nu are nici o importanţă. Ştim acum că cel puţin aceştia trei ocupă poziţia cea mai înaltă în ceruri.

Aşadar este un fapt indubitabil că îngerul Gabriel este Moise, şi asta pentru că a fost singurul profet din istoria omenirii prin care Dumnezeu a scos o întreagă naţiune din ţara robiei, Egipt. El îl preînchipuie foarte bine pe Isus care scoate pe oameni din păcat şi-i trece în împărăţia Sa, prin jertfa Sa. Mântuitorul este de asemenea singurul care a salvat planeta noastră de la o distrugere sigură, tot aşa cum Moise a fost singurul prin care Dumnezeu a salvat un popor întreg de la dispariţie!!! De aceea, Moise este cel mai îndrituit să ocupe poziţia pe care cândva o ocupa Lucifer în cer!! Calificarea lui a început aici pe pământ, aşa că nu trebuie să dormim pe o ureche crezând că Isus s-a dus să ne pregătească nişte locuri în cer fără ca noi să nu facem nimic. Totul începe cu lucrarea naşterii din nou, se continuă apoi zi de zi în şcoala reformei unde trebuie să trecem de fiecare încercare, ca să putem fi pregătiţi, ca şi Moise, să intrăm în evenimentele finale ce bat la uşă, de care trebuie să trecem, pentru a ne putea întâlni cu Autorul mântuirii noastre, Isus Hristos.

Un alt amănunt interesant este faptul că, în timp ce Hristos este prezent la mormântul lui Moise, fiind pe punctul de a învia pentru prima dată un mort, tot astfel, în dimineaţa învierii, Moise-Gabriel este cel dintâi care dă piatra la o parte de la intrarea în mormântul lui Isus, şi rosteşte cuvintele de înviere ale Tatălui!!! Apoi, aşa cum Moise avea să fie pregătit în şcoala suferinţei şi a umilinţei tocmai pentru a fi în stare să conducă o naţiune din robie la libertate, tot astfel Mântuitorul a fost pregătit în şcoala suferinţei, fiind desăvârşit prin suferinţă, pentru a fi capabil să conducă pe oameni din robia păcatului la libertatea lui Dumnezeu lipsită de păcat!!!

     "Pentru prima dată Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viaţă unui mort. Când Prinţul Vieţii şi fiinţele luminoase s-au apropiat de mormânt, pe Satana l-a apucat spaima că-şi pierde stăpânirea. Cu îngerii săi cei răi, el a stat acolo, hotărât să lupte pentru a nu se putea pătrunde într-un ţinut pe care-l considera ca fiind ai lui. El se lăuda că servul lui Dumnezeu a ajuns robul lui. Satana susţinea că nici măcar Moise nu fusese în stare să ţină Legea lui Dumnezeu; că îşi atribuise cinstea cuvenită Domnului şi că se făcuse astfel vinovat de acelaşi păcat care dusese la izgonirea sa din cer şi deci, prin acea abatere ajunsese sub stăpânirea lui. Marele amăgitor a repetat vechile învinuiri pe care le adusese împotriva cârmuirii lui Dumnezeu şi a ridicat noi proteste împotriva purtării drepte a lui Dumnezeu faţă de el.
     Domnul Hristos nu s-a înjosit începând o ceartă cu Satana. Ar fi putut să arate ce îngrozitoare lucrare săvârşise prin amăgirile lui în cer, ducând la pierderea unui număr atât de mare de locuitori ai lui. I-ar fi putut aminti minciunile din Eden, care l-au condus pe Adam la păcat şi au atras moartea asupra neamului omenesc. I-ar fi putut atrage atenţia lui Satana asupra faptului că propria lui lucrare de a-l provoca pe Israel să se răscoale şi să murmure a istovit îndelunga răbdare a conducătorului şi că tot el l-a atacat într-o clipă de neatenţie, împingându-l la păcatul care l-a adus sub stăpânirea morţii. Dar Domnul Hristos şi-a pus nădejdea în Tatăl Său, zicând: >Domnul să te mustre< (Iuda 9). Mântuitorul nu s-a lăsat prins în ceartă cu adversarul Său, ci acolo şi imediat Şi-a început lucrarea pentru a sfărâma puterea vrăjmaşului decăzut şi a-l învia pe cel mort. Iată o dovadă a supremaţiei Fiului lui Dumnezeu, căreia Satana nu i se putea împotrivi. Învierea a fost asigurată pentru veşnicie. Satana a fost deposedat de prada lui, drepţii cei morţi aveau să trăiască iarăşi.
     Din cauza păcatului, Moise ajunsese sub puterea lui Satana. După propriile merite, el era pe bună dreptate rob al morţii; dar a fost trezit la o viaţă nemuritoare, întrucât avea acest drept în Numele Mântuitorului. Moise a ieşit proslăvit din mormânt şi s-a înălţat cu Eliberatorul lui în cetatea lui Dumnezeu.
     Înainte de a se fi arătat în jertfa Domnului Hristos, dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu nu s-au desfăşurat niciodată mai pe larg, ca în purtarea Lui cu Moise. Dumnezeu l-a exclus pe Moise din Canaan pentru a da o învăţătură care nu trebuie uitată niciodată: că El cere ascultare strictă şi că oamenii nu trebuie să-şi însuşească o cinste care I se cuvine Creatorului lor. El n-a putut să dea ascultare rugăciunii lui Moise de a avea parte de moştenirea lui Israel, dar nu l-a uitat şi nu l-a părăsit pe slujitorul Său. Dumnezeul cerului a înţeles durerea încercată de Moise; El notase fiecare faptă de slujire credincioasă în decursul anilor lungi de luptă şi încercare. Pe înălţimile muntelui Pisga, Dumnezeu l-a chemat pe Moise la o moştenire infinit mai măreaţă decât aceea a Canaanului pământesc.
     Pe muntele schimbării la faţă, Moise s-a arătat împreună cu Ilie care fusese proslăvit. Ei au fost trimişi ca purtători de lumină şi slavă de la Tatăl către Fiul Său. Şi aşa a fost împlinită în cele din urmă rugăciunea pe care Moise o făcuse cu atâtea sute de ani mai înainte. El stătea pe >muntele cel bun<, în mijlocul moştenirii poporului său, şi dădea mărturie despre Acela care este esenţa tuturor făgăduinţelor lui Israel. Aceasta este ultima scenă descoperită privirilor oamenilor, din viaţa acestui bărbat atât de onorat de cer.
     Moise a fost un preînchipuitor al Domnului Hristos. El însuşi declarase lui Israel: >Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!< (Deuteronom18,15). Dumnezeu a considerat că e bine să-i facă lui Moise educaţia în şcoala suferinţei şi umilinţei, înainte de a fi pregătit să conducă oastea lui Israel către Canaanul pământesc. Israelul lui Dumnezeu care călătoreşte către Canaanul ceresc are un Conducător care nu avea nevoie de nici o pregătire pe pământ care să-L facă destoinic pentru misiunea Lui de Conducător divin. Şi, cu toate acestea, El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă; căci prin faptul că a suferit şi a fost ispitit, poate să ajute acelora care sunt ispitiţi (Evrei 2,10.18). Mântuitorul nostru nu a manifestat nici o slăbiciune sau nedesăvârşire; cu toate acestea, a murit pentru a câştiga pentru noi o intrare în locul făgăduit.
     >Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm< (Evrei 3,5.6)." Patriarhi şi profeţi, Moartea lui Moise, ultimele şapte paragrafe.

Îngerul Gabriel (III)

Să mergem mai departe în descoperirea identităţii acestui înger, cel mai puternic din toată oştirea cerească, afară de Hristos. De fapt, după câte vom constata împreună, Gabriel era poate cel mai în măsură să înţeleagă şi să încurajeze pe Mântuitorul pe pământ. Şi totuşi, nu a fost trimis singur pentru a veghea permanent asupra lui Hristos. I-a mai fost dat un tovarăş, un prieten, tot înger-om răscumpărat, care să-l ajute în această mare lucrare de mântuire a omenirii. Desigur, au participat şi îngerii creaţi care nu cunoşteau păcatul, însă aceştia nu au avut decât rolul de păzitori, nu acela de a aduce alinare lui Hristos, fiindcă am văzut că nu puteau face aşa ceva. De fapt aceşti îngeri creaţi au drept căpetenie a lor în cer pe Gabriel! Ca să înţelegem în mod limpede identitatea lui Gabriel şi a prietenului lui, voi începe cu evenimentul învierii lui Isus şi apoi cu cel al înălţării Sale.

În momentul când se apropie de pământ, Lucifer şi acoliţii săi răi se dau la o parte, străjerii cad la pământ ca morţi datorită strălucirii slavei sale, a lui Gabriel, slava neprihănirii lui Dumnezeu din el. Are loc un cutremur de pământ, după care, postându-se înaintea mormântului, pecetluit cu o piatră enormă, cu cea mai mare uşurinţă posibilă înlătură această piatră. Acesta este un amănunt foarte important în distingerea lui Gabriel de tovarăşul său, care şi el, la rândul lui, are un rol important tot aici la mormânt, şi nu numai. "Pământul tremură la apropierea lui, oştile întunericului pier şi, atunci când rostogoleşte piatra, se pare că cerurile coboară pe pământ. Ostaşii îl văd cum îndepărtează piatra, ca şi cum ar fi o pietricică, şi-l aud cum strigă: >Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă<." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 3. "Îngerul s-a apropiat de mormânt, a dat piatra la o parte, ca şi când ar fi fost o pietricică, şi s-a aşezat pe ea." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 6.

Un alt amănunt important este acela că Gabriel, fiindcă ştim deja că el se coborâse din cer pentru a rosti cuvintele învierii pentru Hristos, după ce a dat piatra la o parte, s-a aşezat pe ea. El este numit mai departe Comandantul îngerilor din cer. "Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea." Matei 28,2. "Comandantul îngerilor a apucat piatra cea mare, pentru care a fost nevoie de mai mulţi bărbaţi puternici pentru a o pune în acel loc, a rostogolit-o, (şi) s-a aşezat pe ea..." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 7. Dar, de ce Gabriel s-a aşezat pe piatra enormă, înainte de a rosti cuvintele de înviere? Deoarece el nu a fost singur lângă mormânt. În timp ce el se cobora din cer, tovarăşul lui aştepta la mormânt pe Gabriel care venea cu cuvintele de înviere de la Tatăl, şi, mai mult, intră în mormânt şi desfăşoară legăturile cu care era legat Isus, pregătind astfel rostirea cuvintelor de înviere aduse de Gabriel pentru Isus din partea Tatălui!! "Comandantul îngerilor a apucat piatra cea mare, pentru care a fost nevoie de mai mulţi bărbaţi puternici pentru a o pune în acel loc, a rostogolit-o, s-a aşezat pe ea, în timp ce tovarăşul lui a intrat în mormânt şi a desfăşurat legăturile de pe faţa şi capul lui Isus." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 7.

Doar Gabriel şi tovarăşul său fac lucrarea desemnată lor în vederea învierii lui Isus, ceea ce denotă rangul superior pe care îl au în raport cu îngerii creaţi, care nu au fost şi nu sunt oameni născuţi şi răscumpăraţi! Cu alte cuvinte, din moment ce Gabriel este Comandantul tuturor îngerilor creaţi, tot la fel trebuie să fie şi tovarăşul lui Gabriel, un comandant foarte însemnat al unei grupe mari de îngeri!! Să mergem mai departe, şi ajungem la momentul când femeile amintite în Biblie vin spre mormântul lui Isus, cu gândul să ungă trupul lui Hristos. În timp ce se apropiau de grădină, se gândeau cine le va prăvăli piatra pentru a putea intra înăuntru. Numai că, ajungând la mormânt, deşi nu toate veniseră din aceeaşi direcţie, au constatat că piatra a fost înlăturată şi că mormântul era gol! Chiar acolo, la mormânt, un tinerel le întâmpină cu cuvinte de încurajare. Dar cine era el? "Femeile nu veniseră la mormânt toate din aceeaşi parte. Maria Magdalena a fost cea dintâi care a ajuns în locul acela; şi, văzând că mormântul este gol, a fugit să le spună ucenicilor. Între timp, au venit şi celelalte femei. Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un tinerel îmbrăcat în veşminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3.

Cine era tinerelul? Era Gabriel, pentru că mai înainte am văzut că cel care dăduse piatra la o parte era chiar Gabriel, după care s-a aşezat pe ea. Acum luase înfăţişarea unui tânăr. Dar de ce? "Luase înfăţişarea de om casă nu le sperie pe aceste prietene ale lui Isus. Dar asupra lui încă mai strălucea lumina slavei dumnezeieşti şi femeile s-au înspăimântat." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3. Gabriel le spune apoi femeilor: ">Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi.<" Matei 28,5-7.

Acum intră în scenă şi prietenul lui Gabriel, care şi el adresează nişte cuvinte pline de îmbărbătare femeilor: ">Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.<" Luca 24,5-7. "Au privit din nou în mormânt şi au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo şi le-a zis: >Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învie!<" Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3. În Luca se confirmă că ambii îngeri au vorbit şi au transmis femeilor cuvintele citate mai sus. "Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis..." Luca 24,5.

În paragraful care urmează se descoperă misiunea acestor doi îngeri răscumpăraţi, Gabriel şi prietenul său bun. ">Duceţi-vă<, le spuseseră femeilor îngerii, >de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea cum v-a spus.< Îngerii aceştia fuseseră cu Isus ca îngeri păzitori în toată viaţa Lui pe pământ. Ei fuseseră martori la judecarea şi răstignirea Lui. Auziseră cuvintele Sale adresate ucenicilor. Lucrul acesta s-a dovedit prin ceea ce le-au spus ucenicilor, iar aceştia ar fi trebuit să fie convinşi că aşa stau lucrurile. Asemenea cuvinte nu puteau veni decât de la trimişii Domnului lor înviat." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 12.

Aşadar, atât Gabriel cât şi prietenul său au fost îngerii păzitori ai lui Isus pe tot parcursul vieţii Sale pământeşti!!! Observaţi, vă rog, că se scoate în evidenţă faptul că aceşti doi îngeri au avut o misiune specială. Nu se subliniază neapărat şi rolul îngerilor creaţi, deşi şi ei au participat şi participă activ la ocrotirea oamenilor, fiind implicaţi şi în ocrotirea lui Hristos pe pământ. Acest fapt în sine arată că ei doi au avut un rol determinant în viaţa pământească a lui Isus. Un amănunt deosebit de semnificativ, care trebuie reţinut, este introducerea îngerului Gabriel încă de la începutul Evangheliei după Luca! Acest fapt denotă importanţa majoră pe care cerul o acordă evenimentelor care urmau să aibă loc pe pământ, precum înştiinţarea lui Zaharia cu privire la naşterea lui Ioan Botezătorul, vestirea naşterii Mântuitorului păstorilor de pe dealurile Betleemului, înştiinţarea Mariei că i se va naşte un Fiu, chiar Mesia, etc. Chiar dacă în finalul cărţii lui Luca nu este amintit pe nume Gabriel, totuşi este un fapt de la sine înţeles că cel mai în măsură să vestească femeilor învierea Mântuitorului era Gabriel, fiindcă el se ocupă cu veştile bune încă de la începutul cărţii sau evangheliei scrise de Luca!!! Tot astfel trebuie înţelese şi cărţile scrise de Matei, Marcu şi Ioan, cu privire la toate aceste evenimente.

Gândul referitor la adevărul că cei doi îngeri răscumpăraţi, a se înţelege oameni care au devenit îngeri prin răscumpărare, au fost fideli în păzirea lui Hristos în toată viaţa Sa pământească, este întărit şi mai mult în pasajul următor, unde se arată şi ce poziţie au cei doi în raport cu ceilalţi îngeri:

     "În timp ce ucenicii priveau încă spre cer, li s-au adresat nişte glasuri plăcute ca cea mai frumoasă muzică. Se întoarseră şi văzură doi îngeri în chip de oameni, care le-au vorbit, zicându-le: >Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer<.
     Îngerii aceştia erau din ceata care aşteptase într-un nor strălucitor să-L însoţească pe Isus către casa Lui cerească. Fiind cei mai de frunte din ceata îngerilor, ei erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 6, 7.

Aceşti doi îngeri speciali sunt "cei mai de frunte din ceata îngerilor", ceea ce înseamnă în mod clar că sunt comandanţii lor. Apoi, tot ei "erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ". Aici se aminteşte încă o dată că au fost cu Isus toată viaţa lui pământească. Dar, oare, de ce? Fiindcă numai ei puteau să dea alinare Suferindului neînţeles de oameni, şi asta pentru că erau oameni răscumpăraţi care înţelegeau perfect situaţia lui Isus!!! Mai există un singur amănunt, după care Dumnezeu trage cortina dintre lumea văzută şi nevăzută şi-i descoperă pe Gabriel şi tovarăşul său cu numele lor reale, aşa cum se numeau ei pe pământ. Acest amănunt se găseşte în următoarea declaraţie: "Oare cei doi îngeri nu doreau şi ei să fie în mulţimea celor care îl salutau pe Isus? Dar, din simpatie şi iubire pentru aceia pe care El îi părăsise, au mai zăbovit ca să-i mângâie." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 7.

În timp ce Isus se înălţa la cer împreună cu o mare escortă de îngeri, cei doi, Gabriel şi bunul său prieten, mai zăbovesc puţin pe pământ. De ce? Ca să-i mângâie pe ucenici, din simpatie şi iubire!!! Cine, oare, ar fi putut să aducă alinare reală, mângâiere oamenilor, dacă nu tot oameni răscumpăraţi care-i puteau înţelege pe deplin!!! Aşa ceva au făcut Gabriel şi tovarăşul său!!! Ei puteau înţelege cel mai bine simţămintele ucenicilor rămaşi pe pământ fără persoana fizică a Mântuitorului!

Putem spune că am stabilit clar faptul că Gabriel şi tovarăşul său preţios sunt oameni mântuiţi, care l-au slujit pe Hristos toată viaţa Lui de pe pământ, fiind cei mai potriviţi să mângâie şi să încurajeze pe Mântuitorul, tocmai pentru că şi ei au experimentat ispitele, greutăţile, păcatul şi vinovăţia. În Noul Testament, în Evanghelii, există o singură împrejurare în care Tatăl îi descoperă pe aceşti îngeri-oameni răscumpăraţi, cu numele lor de pe pământ. Iar această unică împrejurare este schimbarea la faţă a Mântuitorului!!! Doresc să nu uităm faptul că după ispitirea lui Isus şi după lupta titanică din Ghetsimani, îngerul Gabriel era singurul în stare să-l aline, să sprijine făptura împovărată de păcat a lui Hristos şi să-l încurajeze să bea cupă amară a vinovăţiei păcatelor omeneşti până la drojdii. Aici, pe munte, Isus are parte de o descoperire în folosul ucenicilor Săi, după ce se roagă pentru aceasta.

     "El se ruga ca ei să poată fi martorii unei manifestări a dumnezeirii Sale, care să-i mângâie în timpul supremei Sale agonii prin cunoaşterea faptului sigur că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui ruşinoasă este o parte a Planului de Mântuire.
     Rugăciunea Lui a fost ascultată. În timp ce El era plecat în umilinţă în locul acela stâncos, cerurile s-au deschis deodată, porţile de aur ale Cetăţii lui Dumnezeu s-au deschis larg şi o strălucire sfântă a coborât pe munte, îmbrăcându-L pe Mântuitorul. Natura divină a Domnului Hristos a strălucit prin corpul omenesc şi a întâlnit slava venită de sus. Ridicându-se din prosternare, Hristos stătea în slavă asemenea lui Dumnezeu. Lupta sufletească trecuse. Faţa Lui strălucea >ca soarele< şi îmbrăcămintea Lui era >albă ca lumina<." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 4, 5.

Când ucenicii, numai trei din cei doisprezece, s-au acomodat cu lumina slavei strălucitoare, au văzut că Isus avea o convorbire intimă cu două fiinţe nobile, pe care au şi reuşit să le recunoască - Moise şi Ilie!!! "Când au ajuns în stare să suporte lumina aceea minunată, au văzut că Isus nu este singur. Lângă El erau două fiinţe cereşti, într-o convorbire apropiată cu El. Erau Moise, care pe Sinai vorbise cu Dumnezeu, şi Ilie, căruia i se dăduse înaltul privilegiu oferit doar unui alt fiu al lui Adam - acela de a nu ajunge niciodată sub puterea morţii." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

Acum urmează unul dintre cele mai frumoase pasaje ale cuvântului inspirat, în care se arată clar că subiectul convorbirii celor doi, Moise şi Ilie, cu Isus, a fost cu privire la suferinţele Sale în Ghetsimani. Această scenă trebuia bine întipărită în minte de ucenici, ceea ce nu s-a întâmplat întrucât şi ei au rupt-o la fugă când Isus a fost prins, dar mai ales de Isus. Era o scenă prin care Tatăl din cer încuraja şi întărea pe Fiul Său prin doi oameni răscumpăraţi care înţelegeau cel mai bine prin ce avea să treacă Isus, întrucât cunoşteau puterea păcatului şi vinovăţia lui în vieţile lor!! Faceţi legătura între ce dezvăluie acest pasaj şi cele întâmplate în Ghetsimani când îngerul Gabriel venise în persoană să mângâie din nou, la faţa locului, pe Hristos. Una este să încurajezi înainte de a trece printr-o mare încercare, şi alta este să încurajezi în timpul acelei încercări. Moise şi Ilie fac acest lucru la schimbarea la faţă şi, de asemenea, în Ghetsimani. Iată magnificul pasaj:

     "Dar, înainte de coroană, trebuia să vină crucea. Subiectul convorbirii lor cu Isus nu era instaurarea lui Hristos ca împărat, ci moartea Sa la Ierusalim. Purtând slăbiciunea naturii omeneşti, împovărat de întristarea şi de păcatul ei, Isus a mers singur în mijlocul oamenilor. În timp ce întunecimea ceasurilor viitoare de încercare se abătea asupra Lui, El se găsea în singurătatea spiritului într-o lume care nu-l cunoştea. Nici măcar ucenicii Lui iubiţi, absorbiţi de propria întristare, de îndoielile şi nădejdile lor pline de ambiţie, nu ajunseseră să înţeleagă taina misiunii Lui. El locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar, pe pământul pe care-l crease, era singur. Acum, cerul îşi trimisese solii la Isus - nu îngeri, ci oameni care trecuseră prin suferinţe şi întristare şi care puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

Devine clar ca lumina zilei că Tatăl nu putea trimite îngeri creaţi pentru a-l încuraja pe Isus pe pământ, deoarece aceştia nu "trecuseră prin suferinţe şi întristare" şi, ca atare, nu "puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ". Acum înţelegem şi mai bine că îngerul Gabriel şi preţiosul său tovarăş trebuiau să fie oameni răscumpăraţi, singurii soli cereşti în stare să vină în mod real, în toate privinţele, în ajutorul lui Hristos. "Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Isus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. Moise se rugase pentru Israel: >Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!< (Exod 32,32). Ilie cunoscuse singurătatea sufletului când, timp de trei ani şi jumătate cât a ţinut foametea, suportase povara urii unei naţiuni şi ameninţările ei. Singur a stat pentru Dumnezeu pe muntele Carmel. Singur a fugit în pustietate, plin de disperare şi deznădejde. Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Isus despre suferinţele Lui şi să-L mângâie cu asigurarea simpatiei cerului. Subiectul convorbirii lor era nădejdea lumii, mântuirea tuturor fiinţelor omeneşti." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5. În acest ultim paragraf se arată limpede de ce cerul i-a trimis pe Moise şi Ilie la Isus pe muntele schimbării la faţă. Au discutat despre suferinţele lui Hristos, pentru că şi ei gustaseră suferinţa şi durerea, le cunoşteau din plin şi, în felul acesta, ştiau cum să-l încurajeze, să-l mângâie şi să simtă cu El. Când Moise şi Ilie se aflau pe pământ, fiecare la timpul lui, Isus este cel care-i încurajase şi-i alinase, mântuindu-i în cele din urmă. Acum a venit rândul Mântuitorului, ca om, să fie mângâiat şi înţeles de cei doi oameni-îngeri răscumpăraţi!!!

Asta înseamnă că îngerul Gabriel trebuie să fie unul dintre cei doi, Moise şi Ilie, care au venit la Isus pe muntele schimbării la faţă!!! La fel de adevărat este şi în privinţa tovarăşului lui Gabriel; şi el trebuie să fie unul dintre Moise şi Ilie. Acum a devenit clar ca lumina zilei că Moise şi Ilie trebuie să fie aceleaşi persoane, dar cu înfăţişare de îngeri, care l-au însoţit pe Isus toată viaţa Lui, care l-au ajutat în Ghetsemani şi care au participat cei dintâi la învierea Lui!!! Dar acest fapt îl vom stabili în postarea următoare, în care vom descoperi alte lucruri uimitoare.

Îngerul Gabriel (II)

Îngerul Gabriel, după câte am văzut, deţine cea mai înaltă poziţie după cea pe care o ocupă de drept Hristos. Având în vedere acest fapt şi ştiind de la bun început, aşa cum am şi dovedit în postarea din urmă, că numai oamenii mântuiţi şi răscumpăraţi pot ocupa sau sunt destinaţi de Dumnezeu să ocupe locurile părăsite şi rămase libere în cer, prin dezertarea lui Lucifer şi a îngerilor lui, putem spune cu deplină siguranţă că locul pe care-l ocupă Gabriel este chiar poziţia pe care o ocupa cândva Lucifer!

     "Lucifer a fost un heruvim ocrotitor, cel mai înălţat dintre fiinţele cereşti create; el stătea cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu şi era cel mai strâns legat şi identificat cu administrarea guvernării lui Dumnezeu; era cel mai înzestrat cu slava maiestăţii şi puterii Sale... Printre locuitorii cerului, Satana, asemenea lui Hristos, a fost la un moment dat cel mai onorat de Dumnezeu şi cel mai înalt în putere şi slavă... El [Lucifer] a fost cel mai înălţat dintre toate fiinţele create, cel dintâi în a descoperi planurile lui Dumnezeu înaintea universului." Adevărul despre îngeri, cap. Îngerii în ceruri înainte de răzvrătire, subcap. Poziţia înaltă a lui Lucifer, par. 2, 4, 7.

Calificarea obţinută de îngerul Gabriel, încă de aici de pe pământ, pentru poziţia care odinioară aparţinea lui Lucifer este de-a dreptul uimitoare! Însă această calificare a fost continuată în ceruri împreună cu Hristos în persoană. Trebuie să observăm, de asemenea, că Lucifer era întâiul care făcea cunoscute planurile lui Dumnezeu tuturor celorlalte fiinţe angelice. Tot astfel face şi îngerul Gabriel, el având aceeaşi datorie de a descoperi planurile lui Dumnezeu întregului Univers creat, dar mai cu seamă oamenilor, adică acelor fiinţe din lumea din care el însuşi provine!!! "Ce gând minunat - îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoşi planurile lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 8.

În situaţii critice, de maximă importanţă, care au o încărcătură deosebită, acest înger nemaipomenit, Gabriel, este trimis din cer numaidecât pentru ajutorul şi susţinerea fiinţelor omeneşti. O astfel de situaţie importantă a fost în timpul lui Daniel, când îngerul Gabriel a fost trimis repede la Daniel pentru a-i tâlcui sau explica viziunea primită. "Pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede, în zbor iute, omul Gabriel pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară." Daniel 8,16. Gabriel nu se afla în momentul acela lângă Daniel, ci el se coboară din cer cu o viteză fantastică pentru a veni în ajutorul profetului. "Pe când Daniel stăruia în rugăciune, Gabriel s-a coborât repede din curţile cereşti pe pământ ca să-i spună că cererile lui au fost auzite şi ascultate. Acest înger puternic fusese însărcinat să-l facă să priceapă, să înţeleagă şi să descopere înaintea lui tainele veacurilor viitoare." Sfinţirea vieţii, cap. Rugăciunea lui Daniel, subcap. Solul ceresc, par. 1.

Însă mai există o situaţie de importanţă extremă, când îngerul Gabriel se coboară din cer cu o iuţime nemaipomenită, pentru a rosti cuvintele Tatălui în urechile lui Hristos cel mort, pe când trupul Său inert se afla în mormântul lui Iosif, care aştepta învierea.

     "Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman era încă nerupt, străjerii romani făceau mereu de pază. Mai erau şi paznicii nevăzuţi. În jurul acelui loc erau adunate oşti de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putinţă, domnul întunericului, cu oştirea lui decăzută, ar fi ţinut pentru totdeauna sigilat mormântul în care se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul şi aşteptau să salute pe Domnul vieţii.
     >Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer.< Îmbrăcat cu armura lui Dumnezeu, îngerul acesta a părăsit curţile cereşti. Razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau înaintea lui şi-i luminau cărarea: >Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi<." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 1, 2.

Trebuie să observăm că pasajul citat mai sus face referire la trei categorii de îngeri. În primul rând, îngerii care excelau în putere şi păzeau mormântul Comandantului lor încă mort, apoi demonii sau îngerii răi care ar fi dorit să-l ţină în mormânt pe vecie pe Mântuitorul nostru, şi, în ultimă instanţă, îngerul care se coboară din cer. Trebuie să ştim că îngerii care excelează în tărie şi care păzeau mormântul lui Isus sunt îngerii creaţi, cei care au vegheat permanent paşii Mântuitorului cât timp s-a aflat în viaţă. Această categorie de îngeri sunt aceia despre care am scris în postarea trecută şi am arătat că ei nu au putut, în Ghetsimani, să aducă alinare lui Hristos întrucât nu au cunoscut niciodată puterea păcatului, durerea şi suferinţa. Este deci clar că îngerul Gabriel nu poate face parte din această categorie.

Îngerul care se coboară din cer este într-adevăr Gabriel, căci el vine direct de la tronul Tatălui. Aşa cum a fost trimis la Daniel, tot aşa a fost trimis şi la mormântul lui Hristos pentru a rosti cuvintele ce urmau să-l aducă la viaţă pe Isus, şi tot aşa avea să fie trimis şi la Ioan cel iubit. Mai mult, în paragraful următor se specifică foarte clar că Gabriel este cel care ocupă poziţia lui Lucifer. "Acum dar, preoţi şi conducători, unde este puterea străjii voastre? Ostaşi încercaţi, care nu s-au temut niciodată de puterea omenească, sunt acum ca nişte prinşi de război luaţi fără să se fi folosit spada sau suliţa. Faţa pe care o privesc ei acum nu este faţa unui luptător pieritor, ci este faţa celui mai tare înger din oştirea Domnului. Solul acesta este cel care ocupă poziţia de pe care a căzut Satana." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 3.

Aşadar, până acum am stabilit în mod limpede că Gabriel este un om răscumpărat, că deţine cea mai înaltă poziţie din universul creat, iar această poziţie este cea pe care o deţinea odinioară Lucifer. Fiindcă această poziţie este imediat următoarea de lângă cea a lui Hristos şi implicit a Tatălui, înseamnă că ea presupune că Gabriel are o legătură foarte strânsă cu Hristos şi Tatăl. De fapt, nici nu are cum să fie altfel. Aşa se face că, datorită acestui lucru, Gabriel este cel însărcinat de Tatăl să aibă grijă de Hristos de la naşterea Sa în lumea noastră şi până la învierea Sa!! "Este acela care, pe dealurile Betleemului, a vestit naşterea lui Hristos." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 3.

Mai există de asemenea o situaţie specială în care rolul lui Gabriel este decisiv în încurajarea lui Hristos de a sorbi cupa amărăciunii păcatului omenesc până la drojdii, pentru că numai astfel puteam fi mântuiţi. Este cel mai impresionant tablou din toată istoria veşniciei, în care se arată rolul decisiv pe care îl pot avea oamenii răscumpăraţi de Dumnezeu, care pot face lucrarea de mijlocire a harului divin chiar şi pentru a doua persoană a Dumnezeirii, dar ca Om întrupat pe pământ!!! Nu degeaba sunt calificaţi să fie preoţi şi împăraţi. Nu degeaba sunt numiţi dumnezei chiar de către Tatăl din cer!!!

     "Când criza a atins punctul culminant, când inima şi sufletul erau zdrobite sub povara păcatului, Gabriel este trimis să-l întărească pe Suferindul divin şi să-l învioreze pentru a merge mai departe pe cărarea pătată de sânge." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la patimile lui Hristos până la moartea Sa, subcap. Îngerii în Ghetsimani, par. 6. "Lumile necăzute în păcat şi oştile îngereşti au urmărit cu un deosebit interes cum conflictul se apropia de sfârşit. Satana şi cei care i s-au alăturat în ale răului, legiunile de îngeri apostaziaţi, priveau cu multă atenţie la momentul hotărâtor al lucrării de mântuire. Puterile binelui şi cele ale răului aşteptau să vadă ce răspuns va primi Domnul Hristos la rugăciunea pe care a adresat-o de trei ori Tatălui. Îngerii doreau foarte mult să aducă uşurare divinului Suferind, dar lucrul acesta nu se putea înfăptui. Nici o cale de scăpare nu s-a găsit pentru Fiul lui Dumnezeu. În acest îngrozitor moment de criză, când totul era în cumpănă, când paharul cel tainic tremura în mâna Suferindului, cerul s-a deschis, o lumină a strălucit în mijlocul întunericului prevestitor de furtună, al ceasului de criză, şi îngerul cel puternic, care stă în prezenţa lui Dumnezeu, ocupând poziţia de la care a căzut Satana, a venit lângă Domnul Hristos. Îngerul a venit nu pentru a lua paharul din mâna Lui, ci ca să-L întărească, spre a putea să-l bea, asigurându-L de iubirea Tatălui. El a venit ca să dea putere Rugătorului divino-uman. El I-a îndreptat privirea spre cerurile deschise, vorbindu-I despre fiinţele care aveau să fie mântuite ca rezultat al suferinţelor Lui. Îngerul L-a asigurat pe Isus că Tatăl Său este mai mare şi mai puternic decât Satana şi că moartea Sa va avea ca rezultat o totală înfrângere a lui, iar împărăţia acestei lumi avea să fie dată sfinţilor Celui Preaînalt. Îngerul i-a spus că El va vedea rezultatul muncii sufletului Său şi va fi mulţumit, căci o mulţime din neamul omenesc va fi mântuită, salvată pentru veşnicie." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 23.

În ultimul pasaj întâlnim din nou cele două categorii de îngeri, aceia care "doreau foarte mult să aducă uşurare divinului Suferind, dar lucrul acesta nu se putea înfăptui", pentru că nu erau în măsură să aducă alinare lui Isus, întrucât ei nu fuseseră oameni care să fi suferit sub povara păcatului, şi îngerul Gabriel care el singur a fost în stare să aline, să încurajeze şi să învioreze pe Domnul vieţii, întrupat ca om, să meargă pe cărarea pătată de sânge în vederea scăpării pământului de sub blestemul păcatului!!! Iată o realitate descoperită de cuvântul inspiraţiei pentru toţi cei doritori să înţeleagă cum vine Dumnezeu în ajutor, astăzi, oamenilor de pe pământ apăsaţi de păcat. El trimite în ajutorul celui obidit şi deznădjduit un înger-om răscumpărat, alături de ceilalţi îngeri creaţi care nu au păcătuit niciodată, fiindcă el este singurul în stare să ajute, să înţeleagă suferinţa şi puterea păcatului asupra celui obidit!!! Acesta este Dumnezeu nostru! El nu a pregătit o armată de oameni răscumpăraţi pentru Sine, din momentul când au fost înviaţi şi luaţi la cer de Hristos, când s-a reîntors la Tatăl după învierea Sa, ci pentru interesul şi ajutorul nostru, al copiilor Săi de pe pământ.

Mai există, de asemenea, situaţia când Isus a fost ispitit în pustie, o ispitire teribilă, din care Hristos a ieşit biruitor pentru noi. Însă, după biruinţa ultimei ispite, Isus cade epuizat la pământ având nevoie de îngrijire din partea îngerilor, căci în locul pustiu în care se petrecuse ispitirea lui Satana asupra Lui, nelocuind oameni, avea nevoie să fie hrănit chiar de îngeri. Cel care îi aduce mângâiere este bineînţeles tot Gabriel, pentru că el cunoştea cel mai bine puterea ispitei şi luptele înverşunate cu atacatorul, Satana. "În aparenţă, Hristos a fost singur cu el [Satana] în pustia ispitei. Totuşi, El nu a fost singur, căci îngerii l-au înconjurat tot aşa cum îngerii lui Dumnezeu, însărcinaţi de El, sunt trimişi să slujească acelora care se află sub asalturile înfricoşătoare ale vrăjmaşului." Manuscript Releases, vol. 16, pag. 180. "Încordarea prin care trecuse l-a lăsat pe Hristos ca un om mort. >Şi iată că au venit nişte îngeri, ca să-i slujească<." L-au înconjurat cu braţele lor. Capul Lui se odihnea pe pieptul celui mai înălţat înger din ceruri... Vrăjmaşul fusese înfrânt." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor la botezul lui Isus şi în pustie, subcap. Îngerii din ceruri au vegheat când Hristos a fost ispitit, par. 4. Cel mai înălţat înger din cer nu poate fi, desigur, decât Gabriel.

Din cele scrise până acum reiese faptul că acest înger, Gabriel, a fost ajutorul lui Hristos în toată viaţa Sa pe pământ, de la naştere până la înviere, deoarece Tatăl a ştiut că numai un înger ca el putea să-i vină cel mai bine în ajutor, să-l întărească şi să-l învioreze în momentele cheie ale vieţii Sale pământeşti. El avea să înţeleagă cel mai bine ispitele, luptele interioare şi durerile lui Isus în natura lui omenească, întrucât şi el trecuse prin această lume ca unul care a cunoscut toate aceste lucruri!!

Vom continua să ne apropiem şi mai mult de identitatea acestui înger puternic, iar în postarea următoare voi arăta că, pe pământ, când l-a însoţit pe Isus pretutindeni, a mai fost ajutat de un alt înger-om răscumpărat, cei mai în stare să fie la dreapta lui Isus în viaţa Sa pământească, şi în care Tatăl a avut şi are încredere deplină!!!

Îngerul Gabriel

Onoarea la care îi ridică Dumnezeu pe toţi cei mântuiţi întrece orice închipuire. Calitatea de dumnezei obţinută prin lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, cu aportul desăvârşit al Duhului Sfânt, face din cei răscumpăraţi nişte fiinţe speciale. Trebuie să spun că nimeni dintre ei nu caută o poziţie specială în ceruri şi nici să fie speciali. Speciali îi face Hristos datorită şi prin jertfa Sa desăvârşită prin care i-a răscumpărat. Calificarea lor în cer este practic o continuare a calificării începută aici pe pământ, care începe o dată cu experienţa naşterii din nou.

A fi dumnezei înseamnă, printre altele, a fi împăraţi şi preoţi după rânduiala lui Melhisedec. De asemenea, această calitate, o mare onoare din partea lui Dumnezeu arătată tuturor celor ce au naşterea din nou, implică şi o trăire pe măsura tuturor mijloacelor harului divin puse la dispoziţie de Mântuitorul. Nu trebuie să uităm niciodată că desăvârşirea morală şi spirituală se capătă aici pe pământ, nu în cer. Trebuie foarte bine întipărit în minte acest lucru, Evanghelia trăită fiind soluţia pentru o astfel de viaţă curată. Toţi cei care la ora actuală se află în cer şi au calitatea de împăraţi şi preoţi sunt doar oameni mântuiţi. Pe deasupra, această calitate nu o pot obţine decât oamenii întrucât una dintre condiţiile sau calificările de bază pentru a putea fi Melhisedec, este aceea de a fi născut pe acest pământ, de a fi cuprins de slăbiciune şi de a gusta suferinţa, din cauza păcatului, nu pentru că aşa doreşte Dumnezeu. Vezi toate calificările în Evrei 5.

Mai ştim la modul cel mai sigur că sunt oameni, întrucât cuvântul inspiraţiei ne dezvăluie adevărul că locurile rămase vacante sau goale, după părăsirea acestora de către Lucifer şi îngerii săi, trebuiau ocupate de oamenii mântuiţi. De aceea, nu avem cum să greşim deloc când susţinem cu Scriptura că Melhisedec este un om mântuit, chiar Enoh, care ocupă unul din locurile rămase libere în cer. De fapt, Melhisedec este numele cel nou al lui Enoh. "Dumnezeu l-a creat pe om pentru propria slavă, aşa încât după probă şi încercare familia omenească să poată deveni una cu familia cerească. A fost planul lui Dumnezeu să repopuleze cerul cu familia omenească, dacă ea s-ar fi dovedit ascultătoare faţă de fiecare cuvânt al Lui." Letter 91, 1900. "Cerul va triumfa, pentru că locurile rămase goale în ceruri, prin căderea lui Satana şi a îngerilor lui, vor fi ocupate de cei răscumpăraţi de Domnul." The Faith I Live By, pag. 114.

De fapt, chiar Satana recunoaşte că locurile părăsite de ei în ceruri vor fi ocupate de cei mântuiţi. "Satana aduce înaintea lui Dumnezeu acuzaţiile sale împotriva lor, declarând că datorită păcatelor lor au pierdut protecţia divină, pretinzând dreptul de a-i nimici ca pe nişte călcători ai Legii. Cu privire la ei, el declară că este numai drept ca şi ei, asemenea lui, să fie excluşi de la harul lui Dumnezeu. >Sunt aceştia<, spune el, >poporul care urmează să-mi ia locul în ceruri şi locul îngerilor care mi s-au alăturat?<" Mărturii, vol. 5, cap. Iosua şi Îngerul, par. 15.

Aşa stând lucrurile, să vedem cine este îngerul Gabriel. El apare întâiaşi dată în Scripturi în cartea profetului Daniel. Până la această carte nu apare şi nu se vorbeşte nicăieri despre el. Un prim amănunt de mare importanţă este tocmai faptul că apare în cartea lui Daniel. Aceasta este o carte profetică, Daniel fiind instruit în profeţie de acest Gabriel, special trimis de Dumnezeu pentru a face cunoscut lui Daniel istoria viitorului cu privire la biserica lui Dumnezeu. Fiind o carte profetică, atunci putem înţelege în mod clar că, fiind trimis de Dumnezeu, menirea lui Gabriel a fost aceea de a da profeţiile şi de a le face cunoscute, prin simboluri şi explicarea acestora, lui Daniel. Cu alte cuvinte, Gabriel este îngerul prin care Dumnezeu a dat profeţiile lui Daniel şi, la fel de adevărat, lui Ioan cel iubit.

Este un fapt dovedit tocmai prin aceea că el este cel care anunţă viitorul bisericii lui Dumnezeu, prin simboluri diverse, în cartea lui Daniel, apoi el este cel care anunţă împlinirea profeţiei referitoare la Unsul ce avea să se nască exact aşa cum îi arătase în viziune şi îi explicase profetului Daniel, dacă ne amintim de cele şaptezeci de săptămâni profetice referitoare la naţiunea iudaică, şi tot el este cel care completează profeţiile din cartea lui Daniel, dând viziuni multiple lui Ioan pe insula Patmos, pentru a întregi tabloul istoriei bisericii, mai ales de la apostoli până la a doua venire a Mântuitorului. Deci, îngerul Gabriel este îngerul profeţiilor care vizează biserica lui Dumnezeu.

     "Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: >Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta<." Daniel 8,16. "Pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: >Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea<." Daniel 9,21.22. "Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere... Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună." Luca 1,11.19. "Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan... Apoi mi-a zis: >Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!< Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: >Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)<." Apocalipsa 1,1; 19,9.10.

Acum va trebui să aflăm, pe baza textelor de mai sus, dacă îngerul Gabriel este înger creat, ca toţi îngerii, sau un om răscumpărat. Textul cheie este cel din Apocalipsa în care Gabriel îl opreşte pe Ioan să i se închine, spunând: "Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!" Unii vor spune că este doar un înger, întrucât nici îngerii, fiind făpturi create de Dumnezeu, nu cer închinare, iar acest lucru este perfect adevărat. Însă există o nuanţă anumită în exprimarea lui Gabriel, prin care descoperă clar că este un om răscumpărat şi înălţat la cer. El îi transmite lui Ioan că este împreună slujitor cu el şi cu fraţii lui de pe pământ, care păstrează mărturia lui Isus. În mod explicit, deşi indirect, Gabriel spune că este un frate al lui Ioan!!!

Se înţelege, nu frate de corp, ci frate în suferinţă, frate prin natura sa născută şi nu creată în mod direct de Dumnezeu! A fi împreună slujitor cu cineva şi cu fraţii lui înseamnă a simţi cu el, a-l înţelege perfect din perspectiva lui de om, ceea ce înseamnă că Gabriel cunoştea din proprie experienţă ce înseamnă tumultul lumii, păcatul, suferinţa, ispita, etc. Nu poţi fi niciodată frate cu cineva dacă nu eşti exact ca acel cineva. Într-un anume sens putem spune că suntem fraţi cu îngerii, adică prin creaţie, dar nu putem spune că suntem fraţi cu ei pe deplin întrucât ei nu au cunoscut niciodată ce înseamnă să fii ispitit, să cazi în mocirla păcatului, să suferi, să te doară, să fii descurajat şi persecutat, într-un cuvânt să suferi de dragul lui Hristos şi pentru Hristos în lumea păcatului!!! De asemenea, ei nu ştiu ce înseamnă să fii născut pe pământ şi nici născut din Dumnezeu!! De aceea, trebuia trimis Gabriel care întrunea toate aceste cerinţe.

Având în vedere acest adevăr minunat, putem spune cu siguranţă că îngerul trimis lui Daniel, lui Zaharia şi lui Ioan cel iubit, trebuie să fi fost om, să fi cunoscut suferinţa, ispita, păcatul şi chiar moartea!!! Ceea ce înseamnă că Dumnezeu a trimis un sol ceresc pe pământ care cândva a împărtăşit soarta muritorilor şi care putea să-i înţeleagă cel mai bine din absolut toate punctele de vedere!! Acest înger, Gabriel, este exact acel înger care împreună cu un alt înger-om răscumpărat l-au slujit pe Hristos toată viaţa Sa pământeană!!! Despre asta vom vorbi în altă postare când se vor aşeza lucrurile cu privire la Gabriel. Că acesta este adevărul, reiese din declaraţia următoare: "Îngerii care făcuseră voia lui Hristos în ceruri erau nerăbdători să-i aducă mângâiere; însă era peste puterea lor de a-i alina durerea. Ei nu simţiseră niciodată păcatele unei lumi ruinate şi priveau cu uimire obiectul adorării lor, supus unui chin peste putinţă de exprimat. Deşi ucenicii nu au simţit împreună cu Domnul lor în ceasul încercării luptei Sale, întregul cer era plin de simpatie şi aştepta urmarea cu interes şi durere." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la patimile lui Hristos până la moartea Sa, subcap. Îngerii în Ghetsimani, par. 5.

Paragraful arată clar că îngerii care nu au cunoscut niciodată durerea, nu aveau cum să aducă alinare Suferindului în Ghetsimani, ceea ce înseamnă că îngerul Gabriel nu poate face parte din această categorie de îngeri, din moment ce el este împreună slujitor cu un om, cu un pământean îndurerat la vederea păcatului, supus slăbiciunilor şi ulterior chiar morţii!!! Gabriel era împreună slujitor cu Ioan şi cu fraţii lui, cu ceilalţi ucenici ai lui Hristos, fiindcă se putea identifica pe deplin, în absolut toate privinţele, cu Ioan. Şi asta pentru că şi el, Gabriel, la rândul lui, fusese om care a avut nevoie de răscumpărare! Identificarea este deplină sau deloc! Îngerii nu se pot identifica pe deplin cu oamenii, din simplul motiv că nu pot cunoaşte durerea pricinuită de păcat!!!

Aşadar, Dumnezeu a găsit de cuviinţă să trimită lui Daniel şi lui Ioan, ca şi lui Zaharia şi mai ales lui Hristos, după câte vom vedea, cel mai potrivit ajutor cu putinţă - un înger-om răscumpărat - care se putea identifica pe deplin cu ei, pe care-i putea înţelege întru totul şi care ştia din proprie experienţă ce înseamnă povara păcatului, a durerii şi a suferinţelor omeneşti!!! De aici putem trage concluzia, fără să greşim, că Gabriel are un loc sau deţine o poziţie de mare cinste în cer. De fapt, chiar Gabriel ne spune ce poziţie deţine: "Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună." Luca 1,19. Deci, el stă înaintea lui Dumnezeu, adică este cel mai aproape de Dumnezeu în slujirea sa. Poziţia sa este chiar lângă Hristos şi Tatăl!

     "La întrebarea lui Zaharia, îngerul a spus: >Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună<. Cu cinci sute de ani mai înainte, Gabriel îi descoperise lui Daniel perioada profetică, ce ajungea până la venirea lui Hristos. Cunoaşterea faptului că această perioadă se apropia de sfârşit l-a făcut pe Zaharia să se roage pentru venirea lui Mesia. Acum, însuşi solul prin care fusese dată profeţia venise să anunţe împlinirea ei.
     Cuvintele spuse de înger - >Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu< - arată că el are un loc de mare cinste în curţile cereşti. Când a venit cu înştiinţarea la Daniel, el i-a spus: >Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru, Mihail< (Hristos) (Daniel 10,21). Vorbind despre Gabriel în Apocalipsa, Mântuitorul a spus: >Le-a făcut cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan< (Apocalipsa 1,1). Iar îngerul i-a declarat lui Ioan: >Eu sunt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi prooroci< (Apocalipsa 22,9). Ce gând minunat - îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoşi planurile lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 7, 8.

Gabriel este, aşa cum se arată în acest paragraf, întâiul în slavă după Hristos!!! Adică este cea mai înaltă poziţie din cer! După câte se poate constata, el a fost ales de Dumnezeu să descopere oamenilor păcătoşi planurile lui Dumnezeu pentru că numai cineva care a fost om putea înţelege bine pe păcătoşi, şi numai cineva care face parte din categoria dumnezeilor răscumpăraţi poate înţelege planurile lui Dumnezeu pentru oameni!!!

     "Îngerul Gabriel, următorul în rang după Fiul lui Dumnezeu, a fost acela care a venit la Daniel cu solia dumnezeiască. Tot Gabriel, îngerul Său, a fost trimis de Hristos să-i dezvăluie viitorul lui Ioan cel iubit; pentru aceia care citesc şi aud cuvintele profeţiei şi ţin lucrurile scrise în ea, e făgăduită o binecuvântare (Apocalipsa 1,3)." Hristos Lumina Lumii, cap. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, par. 6 de la sfârşit.

Acum nu mai încape nici o îndoială că îngerul Gabriel este următorul în rang după Hristos, el deţinând cea mai înaltă poziţie din cer după Hristos. Şi mai este un mic amănunt legat de Gabriel, şi anume că, fiind trimis la profeţi, la cei ce aveau duhul profeţiei, cum e cazul lui Daniel, Ioan, Hristos, înseamnă că şi el pe pământ trebuie să fi fost profet, având duhul profeţiei!!! Îngerii ştiu viitorul şi de aceea nu au nevoie de duhul proorociei, pe când oamenii, ca să poată înţelege evenimentele viitoare, au nevoie de duhul profeţiei! Îngerii nu făuresc soarta lumii noastre prin alegerile lor personale, ci oamenii făuresc destinul lumii. Îngerii au ca viitor veşnicia cu pacea, fericirea şi bucuria ei, fără să se aştepte la nefericire ca să poată avea nevoie de duhul profeţiei, aşa încât să se poată feri de cele ce urmează, pe când oamenii au nevoie de duhul profeţiei, şi aici mă refer strict la cei născuţi din nou, pentru a putea înţelege viitorul lumii şi mai ales viitorul final al bisericii lui Dumnezeu pe pământ. Duhul profeţiei se acordă doar oamenilor limitaţi, niciodată îngerilor.

Până acum am stabilit în mod precis faptul că îngerul Gabriel este om răscumpărat şi că deţine cea mai înaltă poziţie din cer, el fiind următorul în rang după Hristos. Urmează să continuăm cu alte amănunte care vor întregi tabloul corect despre persoana reală a lui Gabriel.

"Sunteţi dumnezei!"

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu nobil, plin de respect, plin de iubire, plin de abnegaţie, un Dumnezeu creator şi mântuitor, aşa cum îi şade bine unui adevărat Tată. Am înţeles că în planul creaţiei, pentru a putea face posibilă existenţa tuturor fiinţelor inteligente universale, cât şi locuirea lăuntrică a lui Dumnezeu, sub forma caracterului Său care este viaţă veşnică, în templul fiinţei lor, prin Duhul Sfânt, şi, de asemenea, în planul mântuirii omului, pentru a face posibilă salvarea acestuia din păcat, prin naşterea lui din nou şi dăruirea naturii divine a lui Hristos, cât şi înălţarea lui pe tronul lui Dumnezeu, prin lucrarea atotputernică a Duhului Sfânt, triunitatea divină sau Dumnezeirea a trebuit să adopte în ambele planuri următoarea măsură, (de altfel singura care făcea posibilă existenţa creaţiei universale şi întreţinerea ei cu viaţă divină la un nivel adecvat, suportabil pentru toate inteligenţele universale), şi anume:

 - Tatăl să-şi păstreze forma şi chipul original, învăluit într-un glob de lumină strălucitoare, fără ca faţa Lui să poată fi văzută vreodată de făpturile cereşti, datorită slavei Sale nediminuate în vreun fel, El rămânând Sursa întregii creaţii, alimentate astfel încontinuu de energia vieţii veşnice divine;

- Fiul sau a doua Persoană a Dumnezeirii, alegând de bunăvoie să devină, prin naşterea în sânul Tatălui, un înger adevărat, autentic în absolut toate privinţele, ceea ce însemna că forma Lui, din momentul naşterii, trebuia să fie o formă reală de înger slăvit, de Arhanghel, naşterea Lui presupunând un act creator din partea Tatălui prin care a îmbrăcat natura divină neîmprumutată şi nederivată, veşnică şi nemuritoare, proprietatea Fiului lui Dumnezeu dintotdeauna, cu o natură de înger, în felul acesta Fiul lui Dumnezeu devenind Mijlocitorul divin dintre toate fiinţele inteligente şi Tatăl din cer, poziţie pe care nu o va părăsi niciodată, însemnând că El este manifestarea vizibilă şi pipăibilă a lui Dumnezeu pentru fiinţele create, la nivelul acestora şi în lumea acestora, Fiul lui Dumnezeu fiind în sens adevărat chiar unul dintre ei, având menirea de a le face cunoscut caracterul Tatălui;

- şi Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, care a ales să se manifeste în mod tainic ca o Persoană invizibilă, fără chip, pentru a putea face posibilă existenţa şi viaţa spirituală sub forme diverse, cu chip şi înfăţişare, El fiind Modelatorul divin prin rostirea vieţii de către Hristos. Duhul Sfânt este manifestarea invizibilă a lui Dumnezeu în lumea creaţiei în scopul facilitării locuirii lui Dumnezeu, sub forma vieţii spirituale, în toate fiinţele create, ele devenind în felul acesta temple sau sălaşuri ale Dumnezeirii!! Duhul Sfânt mai este numit, deşi este Persoană reală, suflarea de la Dumnezeu sau puterea lui Dumnezeu, cea mai mare din Univers, tocmai pentru faptul că El dă formă şi chip sau înfăţişare lucrurilor şi fiinţelor rostite la viaţă prin cuvântul Fiului lui Dumnezeu.

Aşa stând lucrurile, ne putem da seama singuri cât de măreţ este Dumnezeul nostru care a ales să creeze inteligenţe din dragoste. Da, singurul Lui motiv pentru existenţa a tot ce se vede sau nu se vede este dragostea. Voi avea în atenţie acum mântuirea omului şi poziţia pe care acesta va fi înălţat de Isus Hristos, marele nostru Mântuitor şi Răscumpărător. Chiar dacă pare ciudat, trebuie să spun că păcatul a deschis o nouă posibilitate pentru oameni, căci ei sunt singurii care au căzut în păcat alături de Lucifer şi îngerii săi, ca aceştia, adică oamenii, să poată fi înălţaţi pe tronul lui Dumnezeu, ba chiar mai mult, de a putea intra în slava sau în sânul Tatălui, exact acolo unde intră Isus Hristos!!! Ei, oamenii, vor fi singurii din tot Universul care vor avea acces nelimitat în globul de lumină plin de o slavă de nedescris, fără ca să fie nimiciţi de slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei nu vor avea nevoie de prezenţa lui Hristos pentru a putea sta în preajma Tatălui, spre deosebire de restul fiinţelor create, şi mai ales îngerii, care au nevoie de un Mijlocitor şi de un Protector în acest sens. Dar, cum e posibil aşa ceva?
Păcatul este un intrus în universul lui Dumnezeu, şi totuşi faptul că Dumnezeu a prevăzut un leac pentru nimicirea acestuia, prin aceea că urma să se întrupeze în forma acelor fiinţe ce aveau să aleagă păcatul mai degrabă decât neprihănirea, a deschis o oportunitate care dădea posibilitatea, de altminteri singura, ca oamenii, pentru că ei au ales păcatul din cauza vicleniilor diavolului, să poată fi înălţaţi pe tronul lui Dumnezeu, să poată intra în sânul Tatălui şi să fie numiţi "dumnezei" chiar de Dumnezeu!!! Nu este extraordinar acest lucru?

Dar ce denotă, ce cuprinde şi ce înseamnă această expresie: "sunteţi dumnezei", pe care chiar Dumnezeu a inspirat-o? În toată Scriptura expresia respectivă o întâlnim doar de două ori, o dată în Vechiul Testament, şi încă o dată în Noul Testament. "Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor... Eu am zis: >Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt<." Psalm 82,1.6. Această expresie nu-i o simplă metaforă, ci ea scoate în evidenţă o realitate uluitoare. Chiar textul o spune în cuvintele lui Dumnezeu: "Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt". Psalmistul ne spune că Dumnezeu judecă în mijlocul dumnezeilor, arătând că aceştia nu sunt îngerii, ci oamenii, fiindcă numai ei pot judeca strâmb şi caută la faţa celor răi. Prin urmare, dumnezeii despre care se vorbeşte în text sunt oamenii!!! Însă, adevăraţii dumnezei care vor moşteni cerul sunt doar fiii Celui preaînalt, întrucât aceştia trebuie să aibă aceeaşi origine cu Dumnezeu!!! Acesta este şi motivul pentru care sunt numiţi "dumnezei"!

Ca să înţelegem corect toate implicaţiile acestei expresii, va trebui să abordăm câteva texte foarte importante din Evrei 2,10-13: "Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească >fraţi<, când zice: >Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării<. Şi iarăşi: >Îmi voi pune încrederea în El<. Şi în alt loc: >Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!<"

Dumnezeu ne numeşte dumnezei, chiar dacă toţi oamenii sunt socotiţi dumnezei, prin creaţie, ei fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, totuşi, în expresia "sunteţi dumnezei" sunt cuprinşi numai fiii lui Dumnezeu care-i sunt fraţi, după cum spune textul din Evrei. Cu alte cuvinte, doar acei oameni care au fost transformaţi prin harul Duhului Sfânt, care au fost astfel născuţi din nou, sunt dumnezei care vor moşteni cerul!!! De ce, totuşi, sunt numiţi "dumnezei"? Deoarece ei sunt născuţi din Dumnezeu şi au natura Lui divină în ei!!! Orice om născut din nou pe acest pământ, este născut din Dumnezeu în asemănarea naşterii Fiului Său pe acest pământ!!! Această natură divină a lui Hristos din ei, face posibilă intrarea lor la Tatăl şi, totodată, le oferă şi înaltul privilegiu de a fi mijlocitori împreună cu Hristos între Tatăl şi îngeri şi celelalte fiinţe care locuiesc în alte constelaţii!!

Faptul că doar aceşti oameni născuţi din nou sunt pe deplin dumnezei, este scos în evidenţă în textul care spune: "Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească >fraţi<, când zice: >Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei". Sfinţirea este o lucrare ce presupune îndepărtarea păcatului; în sine ea este o lucrare creatoare care alungă păcatul de la izvorul său. Cel ce sfinţeşte este clar Isus, cei ce sunt sfinţiţi sunt fiii Celui Preaînalt sau fraţii lui Dumnezeu! Atât Cel ce sfinţeşte, cât şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. În Revised Standard Version se spune că ei "au origine comună". Cu alte cuvinte, atât Hristos, Cel ce sfinţeşte, cât şi oamenii născuţi din nou, cei sfinţiţi prin harul lui Hristos, sunt născuţi din Dumnezeu, au aceeaşi origine spirituală şi implicit acelaşi Tată - pe Dumnezeul cerului!!!

Naşterea din nou a oamenilor, produsă prin actul creator al Duhului Sfânt, care sădeşte în mintea omului natura divină spirituală a lui Hristos, înseamnă unirea tainică între natura divină, primită în dar, şi natura umană, carnea şi sângele păcătoase, slabe şi muritoare. Este exact aceeaşi unire tainică, dar reală, dintre natura divină a lui Hristos, proprietatea Sa, şi carnea şi sângele primite prin naştere din Maria! Această unire este şi va fi necunoscută vreodată îngerilor şi celorlalte fiinţe cereşti de pe alte planete locuite, din alte constelaţii. Acest lucru înseamnă a deveni realmente fraţii lui Dumnezeu, întocmai cum Hristos s-a făcut fratele nostru, devenind astfel una cu noi. După cum fraţii au un singur tată, tot astfel Hristos şi oamenii născuţi din nou au un singur Tată, pe Dumnezeu. După cum Hristos era una cu Tatăl, prin prisma naturii Sale divine şi a caracterului Său, fiind totodată şi fratele nostru, în sensul adoptării naturii noastre omeneşti pentru totdeauna, devenind om adevărat, exact aşa cum este fiecare om, tot astfel şi noi suntem, prin Hristos, una cu Dumnezeu, prin prisma naturii divine a lui Hristos, căpătate în dar la naşterea din nou, şi a caracterului desăvârşit obţinut pe pământ, fiind totodată şi fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, în sensul că am fost făcuţi părtaşi de natura divină!! Din punct de vedere al structurii organismului, atât Hristos, cât şi sfinţii Săi se bucură de unirea tainică a două naturi, cea divină şi spirituală, şi cea omenească şi fizică, cea omenească îmbrăcând-o practic pe cea dumnezeiască! Aceasta unire era singura posibilitate ca Hristos să vină în lumea noastră, să biruie păcatul şi să ne elibereze pe veci, şi de asemenea singura posibilitate ca omul să scape de păcat şi să fie înălţat pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în calitate de frate real al Său, prin Hristos!!!

     "Prin ascultarea Sa de toate poruncile lui Dumnezeu, Hristos a lucrat răscumpărarea pentru om. Lucrul acesta nu s-a făcut prin ieşirea din Sine şi trecerea în altul, ci luând asupra Sa natura omenească. În felul acesta, Hristos a dat omenirii o existenţă din Sine. Aducerea naturii omeneşti în Hristos, aducerea neamului omenesc căzut în unire cu natura divină, e lucrarea răscumpărării. Hristos a luat natura omenească pentru ca oamenii să poată fi una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl, pentru ca Dumnezeu să poată iubi pe om aşa cum iubeşte pe singurul Său Fiu, astfel încât oamenii să poată fi părtaşi de natură divină şi să fie întregi în El." Review and Herald, 5 aprilie 1906.

     "Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine." Ioan 17,21-23

Această legătură frăţească dintre oameni şi Dumnezeu este posibilă doar prin Hristos. Doar El poate facilita aşa ceva prin lucrarea tainică, dar reală, a Duhului Sfânt. Biruinţa asupra păcatului se obţine doar prin această unire dintre natura divină şi natura omenească şi, desigur, trăirea necontenită în neprihănire. Devenind fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, înseamnă că legătura cu Dumnezeu este cu mult mai intimă decât aceea a îngerilor. Este o legătură pe care îngerii nu o pot avea niciodată, nu se pot bucura de ea niciodată întrucât ei nu pot fi făcuţi părtaşi de natură divină. Numai fiinţele păcătoase, care au experimentat păcatul şi apoi eliberarea totală de el, prin naşterea din nou, se pot bucura de aşa ceva.

     "Aşa cum Hristos a biruit fiecare ispită pe care Satana a adus-o împotriva Lui, aşa trebuie să biruiască şi omul. Şi cei care se străduiesc, plini de râvnă, să biruiască sunt aduşi într-o unire cu Hristos pe care îngerii din cer nu o pot cunoaşte niciodată." Letter 5, 1900.

     "Şi Fiul lui Dumnezeu privind la moştenitorii harului, >nu-i este ruşine să-i numească fraţi<. Ei au o relaţie mult mai strânsă cu Dumnezeu decât aceea a îngerilor care nu au păcătuit niciodată." Mărturii, vol. 5, cap. Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos, par. 9.

A fi fraţi adevăraţi cu Dumnezeu, aşa cum nici o altă fiinţă inteligentă nu este şi nu va fi niciodată, înseamnă a fi dumnezei!!! Acest lucru nu presupune nicidecum că vom avea atotputernicia, omniprezenţa şi atotştiinţa lui Dumnezeu! A fi dumnezei presupune o calitate pe care nici o altă fiinţă creată nu o va avea vreodată, în afara omului mântuit. Înseamnă în termeni practici a fi una cu Dumnezeu exact aşa cum este Isus cu Tatăl Său, înseamnă a avea acelaşi caracter ca al lui Dumnezeu, înseamnă a avea aceeaşi natură a lui Dumnezeu, fără atributele neîmprumutabile amintite mai sus. Înseamnă pur şi simpu a fi ca Dumnezeu în caracter şi în natură, în natura iubirii sale jertfitoare de Sine. Şi mai înseamnă ceva, înseamnă a fi mijlocitori împreună cu Hristos între Tatăl şi îngeri, şi totodată mai înseamnă a fi preoţi şi împăraţi după rânduiala lui Melhisedec!!! Or asta presupune deja o poziţie foarte înaltă în ceruri, mai înaltă decât cea pe care a avut-o Lucifer, de fapt poziţia după care râvnea atât de mult, intrarea la Tatăl în sânul Dumnezeirii şi, deci, tronul lui Dumnezeu!!!

     "Tuturor fiinţelor omeneşti, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin, le sunt puse la dispoziţie comorile cerului, o putere deosebită care îi va aşeza într-o poziţie chiar mai înălţată decât cea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată." Parabolele Domnului Hristos, cap. Doi închinători, par. 3 de la sfârşit.

     ">Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este.< 1Ioan 3,2. Răscumpărătorul nostru a deschis drumul, aşa ca şi cel mai păcătos, cel mai nenorocit, cel mai persecutat şi cel mai dispreţuit să poată intra la Tatăl." Hristos Lumina Lumii, cap. Botezul, ultimul paragraf.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul născut în sânul Dumnezeirii, pe când oamenii mântuiţi sunt fiii lui Dumnezeu, singurii din tot Universul născuţi din Hristos, prin Duhul Sfânt. În acest sens, Hristos este Căpetenia lor, ei fiind slujitorii Lui credincioşi. Apoi, putem observa că Hristos este Dumnezeu, iar oamenii mântuiţi sunt dumnezei!! Ambii eu aceeaşi origine comună, pe Dumnezeul cerului, în ambii locuieşte în mod tainic natura divină, necreată şi veşnică, în primul caz, al lui Isus, fiind chiar proprietatea Sa necăpătată de la Tatăl, iar în al doilea caz, fiind dăruită, împrumutată pe vecie, dar sub forma caracterului sau a iubirii Sale neasemuite!! Aşa că, potrivit Scripturii, putem vorbi cu certitudine despre Dumnezeirea veşnică şi despre dumnezei creaţi şi mai apoi, din cauza păcatului, născuţi din nou, în care se împletesc două naturi, cea divină şi cea umană!!

În Noul Testament, Hristos preia limbajul inspirat al psalmistului, referitor la expresia "sunteţi dumnezei" şi arată la modul cel mai clar că cei care intră în această categorie sunt doar oile Lui, căci ele cunosc glasul Lui! Este adevărat că toţi evreii ar fi putut deveni dumnezei dacă voiau, dar n-au vrut, răstignindu-l pe Mântuitorul care El singur îi putea face dumnezei. Dacă extindem mai mult acest gând, atunci putem spune că, dacă toată omenirea, de la căderea în păcat, ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi trăit în neprihănire, atunci ar fi devenit dumnezei!! "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem. Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: >V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?< Iudeii I-au răspuns: >Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu<. Isus le-a răspuns: >Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: ,Sunteţi dumnezei'? Dacă Legea a numit ,dumnezei', pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, - cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: ,Sunt Fiul lui Dumnezeu!' Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi<." Ioan 10,27-37

În acest pasaj biblic, Isus, fiindcă se declară una cu Tatăl din cer, este aproape să fie omorât cu pietre de evrei, fiindcă în opinia lor se făcea una cu Dumnezeu. Din nefericire pentru ei, realitatea era exact aceea despre care vorbea Hristos, şi anume El era una cu Dumnezeu în absolut toate privinţele, dacă ne referim la dumnezeirea Lui. Apoi face referire la ce spun Scripturile cu privire la această legătură tainică între El şi Tatăl, o legătură care a venit să o stabilească pe pământ între El şi oamenii care doresc mântuirea, pentru ca ei să devină una cu Dumnezeu, după cum Fiul este una cu Tatăl! Hristos, ca om, era Cel sfinţit de Tatăl prin Duhul Sfânt, prin ascultare în suferinţă de dragul nostru. Tot la fel sunt şi aceia care sunt sfinţiţi prin Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, tot prin ascultare, şi în care Hristos a pus propria Lui natură divină în ei. Astfel, ei devin una cu Dumnezeu, după cum Fiul întrupat era una cu Dumnezeu pe pământ. El vorbeşte aici despre acea legătură dintre El şi Tatăl, în forma Sa întrupată!! Adică, prin faptul că în Hristos se împleteau două naturi distincte, natura Lui divină şi natura omenească, tot aşa în cei sfinţiţi se împletesc două naturi, natura divină a lui Hristos şi natura lor omenească.

După cum Hristos s-a făcut una cu noi din punct de vedere fizic, noi suntem făcuţi prin harul lui Hristos una cu Dumnezeu din punct de vedere spiritual. După cum Hristos a luat asupra Lui natura noastră omenească, tot astfel noi suntem binecuvântaţi, cei ascultători desigur, cu natura Lui divină, devenind una cu El într-un fel în care îngerii şi alte fiinţe create nu vor fi niciodate, adică fraţi adevăraţi în cel mai înalt şi deplin înţeles al cuvântului!!

Reţineţi, vă rog, că a fi dumnezei înseamnă a fi fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual, calitatea de frate fiind căpătată prin naşterea din nou când devenim totodată şi copii ai lui Dumnezeu!! Lui Hristos nu-i este ruşine să ne numească fraţi, pentru că exact asta suntem în raport cu El!!! Dumnezeu ne este şi Tată şi Frate, dar prin Hristos Isus, cu ajutorul Duhului Sfânt. Aici avem colaborarea tuturor celor trei Persoane ale Dumnezeirii. Ei au pus la bătaie totul pentru noi, pentru ca noi să devenim dumnezei, adică fraţi şi copii ai lui Dumnezeu!!! Copii prin naştere şi fraţi prin împletirea tainică a divinităţii cu omenescul nostru!!

Fiindcă a fi dumnezei implică o calitate aleasă şi o poziţie înaltă, trebuie să remarcăm că Enoh-Melhisedec face deja parte din această categorie. Despre El am vorbit deja, însă mai trebuie să amintesc că împreună cu el mai fac parte din această categorie de dumnezei slujitori ai universului toţi mântuiţii aflaţi în cer în momentul de faţă. Pentru a pătrunde mai bine în spiritul slujirii acestei categorii speciale de fiinţe inteligente, adică oameni deja mântuiţi aflaţi în cer, ar fi bine să studiem şi cine este îngerul Gabriel. Melhisedec ştim cine este deja, dar cine este Gabriel? Vom descoperi împreună minuni ale Evangheliei şi, de asemenea, faptul că Melhisedec este cel mai bun prieten al lui Gabriel, care la rândul lui are un alt bun prieten!

Duhul Sfânt (III)

Până acum am înţeles că Duhul Sfânt, o Persoană divină, este o necesitate absolută în lucrarea mântuirii. Fără prezenţa Lui în lume, nimeni nu ar putea cunoaşte pe Dumnezeu şi adevărul Lui. Am amintit, de asemenea, că Duhul Sfânt este Tovarăşul de lucru al lui Hristos, El, Duhul Sfânt, fiind cea mai mare putere din Univers prin care Dumnezeu a adus la existenţă totul! De fapt, nu numai despre Duhul Sfânt se vorbeşte ca despre o putere, ci şi despre Tatăl şi Fiul se vorbeşte ca fiind puterile cele mai mari ale Universului. "Noi trebuie să cooperăm cu cele trei cele mai mari puteri ale cerului - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - iar aceste puteri vor lucra prin noi, făcându-ne lucrători împreună cu Dumnezeu." Special Testimonies, Series B, nr. 7, pag. 51.

Sunt numite puteri nu pentru că sunt doar nişte forţe sau energii fără egal în cer, ci pentru a scoate în evidenţă forţa lor creatoare ca persoane dumnezeieşti sau divine. E un lucru simplu de remarcat. Acum aş dori să pătrundem puţin în lucrarea creaţiei lumii noastre pentru a înţelege mai bine rolul şi lucrarea Duhului Sfânt. Pentru aceasta vom pleca tot de la propoziţia cheie care ne ajută să înţelegem corect rolul celei de a treia Persoane a Dumnezeirii în planul creaţiei universale şi, mai ales, în planul creării lumii noastre. "Doar Duhul face să aibă efect (face eficace) cele săvârşite de Mântuitorul lumii." Hristos Lumina Lumii, cap. Să nu vi se tulbure inima, par. 33. Cu alte cuvinte, tot ceea ce a săvârşit şi săvârşeşte sau realizează Hristos, are efect, este eficace doar prin lucrarea Duhului Sfânt, atât în planul creaţiei, cât şi în planul mântuirii.

Vreau să specific faptul că lucrarea mântuirii este tot o lucrare de creaţie, întrucât Dumnezeu săvârşeşte totul doar prin succesiune de acte creatoare. Dumnezeu niciodată nu lucrează altfel. Apariţia vieţii, vindecările fizice, tămăduirea spirituală a omului, smulgerea din păcat, alungarea demonilor, învierile, toate la un loc sunt acte creatoare săvârşite de Dumnezeu prin Duhul Sfânt!!! Actul creator sau lucrarea creatoare sunt singura metodă de lucru a lui Dumnezeu! Refacerea omului după chipul şi asemănarea divină reprezintă în sine o lucrare creatoare.

În Geneza, după cum ştim toţi, se găseşte raportul aducerii la existenţă a Terrei şi a vieţii de pe acest pământ. Felul cum Moise îşi începe consemnarea despre crearea pământului este foarte, foarte semnificativ. Încă de la început sunt introduse două persoane ale Dumnezeirii - Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt. Ştim că a fost Fiul lui Dumnezeu din alte părţi ale Scripturii, şi am să amintesc doar una - Evanghelia după Ioan, cap. 1, versetele 1-3. În versetul 2 al cărţii Genezei este introdus Duhul Sfânt: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor". Trebuie să subliniez faptul că acţiunea Duhului Sfânt, din versetul 2, este una de cea mai mare importanţă. De regulă se trece cu uşurinţă peste acest verset, considerându-se că nu poate spune atât de mult cu privire la Duhul Sfânt. Se face referire la acest verset totdeauna doar pentru a face cumva dovada că Duhul Sfânt este o Persoană divină. Este corect acest punct de vedere, dar nu este îndestulător, nu poate sătura sufletul. Acesta este practic versetul de aur al Genezei cap. 1! Poate că la prima vedere nu spune mare lucru, dar dincolo de această slabă impresie se ascunde Evanghelia creaţiei!!!

În versetul cu pricina se spune că Duhul Sfânt se mişca pe deasupra apelor. Termenul ebraic folosit este "rachaph" sau mai precis "marahaefeth", şi se traduce în mod corect cu "a se mişca", "a plana" sau chiar "a pluti". Însă mai există un sens care ne descoperă şi mai corect acţiunea Duhului Sfânt asupra creaţiei lui Dumnezeu. Este un sens întâlnit în siriaca veche şi personal cred că acesta scoate în evidenţă exact ceea ce făcea Duhul Sfânt la momentul creării pământului, înainte de a apărea viaţa sub diferitele ei forme. Sensul la care mă refer este "a cloci", el fiind cuprins şi în ideea pe care Isus o exprimă în cuvintele de adresare către oamenii din Ierusalim, atunci când le spune: "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasa casa pustie". Matei 23,37.

În planul creaţiei, înainte de a exista orice formă de viaţă pe pământ, Duhul Sfânt clocea deasupra apelor, aceasta însemnând că, înainte ca El să se aşeze să clocească, pământul era fără formă şi gol!!! Or, asta înseamnă că prin acţiunea Duhului lui Dumnezeu, aşezat deasupra noianului de ape în care era îngropat uscatul, adică prin procesul clocirii, începe procesul de organizare a materiei existente, în forme de viaţă!! La lucrarea de creare a pământului nostru, în şase zile literale, au participat fizic două Persoane ale Dumnezeirii - Hristos, Cuvântul creator, şi Duhul Sfânt, Duhul vieţii care face eficace cele săvârşite de Hristos!

"A cloci" înseamnă a da viaţă. În cazul fiinţelor inteligente numai Cineva care este Inteligenţa supremă, cineva care este o Persoană poate da viaţă. În procesul creaţiei lumii noastre, în fiecare zi s-a petrecut câte ceva divin, şi anume Hristos rostea cuvântul Său, în care se găsea viaţă, iar Duhul, care clocea, dădea formă şi chip acelui cuvânt rostit, şi care conţinea viaţă divină!! Astfel, atunci când Hristos a zis să fie lumină, aceasta s-a ivit instantaneu prin acţiunea vie a Duhului Sfânt. Lumina este viaţă, însă ea, ca formă luminoasă, nu are cum să fie inteligentă. Duhul Sfânt este Cel care i-a dat formă, în chip de lumină, care face posibilă viaţa pe pământ şi vederea tuturor făpturilor create!!! Cuvântul rostit de Hristos nu conţine în El însuşi o inteligenţă aparte care, prin sine însăşi, se preface sau se transformă în ceea ce este. Asta ar însemna ca din Isus să iasă o inteligenţă, sub forma cuvântului, care mai apoi devine ceea ce este, pentru că gândeşte şi voieşte ca ea să fie ceea ce este. Un asemenea lucru este exclus cu desăvârşire.

Tot aşa s-a întâmplat când Hristos a zis să fie un firmament sau cei doi luminători, ori iarbă şi copaci, inclusiv animale. Hristos rostea cuvântul Său plin de viaţă, care descria chiar lucrul ce urma să apară, iar Duhul Sfânt, fiind Cel care cloceşte viaţa, modela sau dădea formă şi chip întocmai acelui cuvânt plin de viaţă rostit de Hristos. Aşa că acel cuvânt rostit apărea dintr-o dată în formă vizibilă, şi nu numai atât, ci mai era şi viu, pulsa de viaţă, se mişca, aşa cum era cazul animalelor sau altor vietăţi. Observaţi, vă rog, că în procesul acesta al creaţiei, mijlocul folosit de Dumnezeu este doar cuvântul rostit. Asta înseamnă lucrare creatoare în etape succesive, ceea ce înseamnă că ideea de evoluţie, care stă la baza evoluţionismului, practic nu există. Evoluţionismul darwinian nu are ce să caute în lucrarea creaţiei lui Dumnezeu!!!

Acum putem înţelege mai clar ce a dorit să ne transmită Inspiraţia divină prin cuvintele de mai sus, cheia înţelegerii corecte a lucrării Duhului Sfânt, când spunea că Duhul Sfânt face să aibă efect cele săvârşite de Mântuitorul lumii. Este adevărat, aşa este. În lucrarea creaţiei universale, cele săvârşite de Hristos au de a face cu rostirea cuvântului creator, care conţine viaţă, fără formă şi chip, iar Duhul Sfânt face eficace sau face să aibă efect acest cuvânt rostit prin faptul că-l modelează, îi dă chip şi formă, pentru ca acesta să devină o formă vie, plină de viaţă, cu înfăţişare, ca în cazul animalelor, păsărilor şi păsărilor cerului. Puteţi observa acest adevăr extraordinar de frumos?

Dar cum s-au întâmplat lucrurile în cazul creării omului? Ce ne spune Scriptura? "Apoi Dumnezeu a zis: >Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ<. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut." Geneza 1,26.27. În primul rând, cele două persoane ale Dumnezeirii sunt surprinse adresându-se una celeilalte, ceea ce înseamnă că au ajuns la apogeul sau punctul culminant al lucrării lor creatoare în decursul a şase zile de lucru. Cuvântul lăsat de Moise în Geneza ne spune simplu că Ei - Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt - au făcut pe om după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce necesită o lucrare, un act creator aparte. Observăm că nu se spune nimic referitor la faptul că Dumnezeu a zis, şi s-a făcut, ci se spune că Dumnezeu a făcut. Ce implică acest fapt?

În Geneza 2, ni se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, căci acum forma de organizare a vieţii pe pământ ajunsese în ultimul stadiu, apariţia omului. Nu ştim precis cum s-a întâmplat. Însă putem avea o oarecare idee despre modul de lucru al Duhului Sfânt în crearea omului, dacă citim Ezechiel 37. "Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii, şi erau uscate de tot. El mi-a zis: >Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?< Eu am răspuns: >Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!< El mi-a zis: >Proroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul<. Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi-a zis: >Proroceşte, şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!< Am prorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr." Ezechiel 37,1-10.

Aici avem descoperit un tablou nemaipomenit cu privire la modul de lucru al Duhului Sfânt asupra unor oase. Aceasta, trebuie să spun, este o viziune dată lui Ezechiel cu privire la starea reală spirituală a poporului Israel, care este comparat cu o mare grămadă de oase uscate, lipsite de viaţă; ceea ce înseamnă că ei, ca popor, erau lipsiţi de viaţă spirituală şi, din acest motiv, trebuiau înviaţi la o nouă viaţă în Isus Hristos. Această viziune era un tablou al adevăratei stări spirituale a poporului evreu. Însă, prin această viziunea, Dumnezeu doreşte să ne înveţe şi să ne acomodeze cu felul în care lucrează Duhul Sfânt, care aici este asemănat cu o suflare sau cu vântul, aşa cum rezultă din alte traduceri, atât în ce priveşte învierea, cât şi în ce priveşte crearea fiinţelor vii. Lucrarea învierii în sine este o lucrare creatoare, întocmai ca lucrarea creaţiei originale, când Dumnezeu a făcut să apară viaţa prin cuvântul rostit, prin Duhul Sfânt!!!

Procesul care are loc aici, este asemănător felului cum a fost făcut Adam din ţărâna pământului. Este adevărat că Hristos avea la îndemână doar ţărâna, nu nişte oase uscate. Dar, ar trebui să fie clar faptul că Adam, în forma sa inertă, lipsită de viaţă, trebuia să aibă toate organele interne, inclusiv oasele, carnea şi pielea. Observaţi cum procedează Duhul: se face un vuiet, se produce o mişcare şi apoi oasele se aşază fiecare la locul lor, formând scheletul, după care acesta este acoperit cu vene, muşchi, carne şi piele, însă fără să fie duh de viaţă în trupurile formate. Exact aceasta era starea lui Adam înainte de a primi suflarea de viaţă! Ceea ce ne oferă Dumnezeu prin viziunea lui Ezechiel este doar un model, un tablou care să vină în ajutorul nostru pentru a înţelege cumva lucrarea Duhului Sfânt. El ne descoperă o realitate pusă în formă de viziune, pe înţelesul omului Ezechiel. Desigur, Dumnezeu nu destăinuie în toată profunzimea Sa acţiunea Duhului Sfânt, fiindcă ar fi greu să înţelegem aşa ceva. Aşadar, vă rog sa reţineţi că acesta este doar un tablou, un model cât mai adecvat, cât mai apropiat de realitatea de lucru divină, pentru ca noi, muritorii, să putem înţelege că Dumnezeul nostru este mare şi plin de milă şi că poate da viaţă acolo unde aceasta lipseşte, inclusiv morţilor.

Deoarece Duhul clocea deasupra apelor şi deoarece a participat activ, în felul acesta, în actul creaţiei sau în lucrarea creării lumii noastre, atunci, în mod cert, El este cel care, împreună cu Hristos, a dat formă şi chip ţărânei, până la stadiul de dinainte de a-i fi suflată suflare de viaţă în nările lui Adam ca să devină viu. Printr-o acţiune cunoscută numai de Dumnezeu, Hristos şi Duhul Sfânt au creat din ţărână tot ce trebuia să conţină organismul omenesc. Apoi i-a fost suflată suflare de viaţă şi el s-a făcut astfel un suflet viu sau un om inteligent plin de viaţă. Din acea viziune dată lui Ezechiel observăm că Acela care suflă suflarea de viaţă asupra trupurilor inerte este Duhul!!! După care El, Duhul, i se adresează lui Ezechiel, spunându-i: "El mi-a zis: >Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel<." Ezechiel 37,11. În viziune se descoperă clar că învierea este opera Duhului Sfânt. Ea, fiind opera Duhului Sfânt, putem spune cu certitudine că este opera lui Dumnezeu sau a Dumnezeirii. Noi ştim că morţii, supuşi putrezirii, care vor învia la venirea lui Hristos, vor învia prin puterea creatoare a Duhului Sfânt, în timp ce Isus rosteşte viaţă pentru aceştia. Isus nu se duce la fiecare mormânt în parte şi îi înviază, ci, suspendat în aer, rosteşte cuvinte de viaţă, iar Duhul nevăzut al lui Dumnezeu, creează trupuri de natură spirituală, de slavă strălucitoare, dând totodată viaţă acestora, iar memoria de odinioară îşi reia activitatea spre viaţă veşnică!! Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt va da formă şi chip, aceleaşi pe care respectivii morţi le-au avut înainte, cuvintelor rostite de Isus în care este cuprinsă viaţa!!! 

     "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos." 1Tesaloniceni 4,16. "În mijlocul zguduirii pământului, a strălucirii fulgerelor şi a bubuitului tunetelor, glasul Fiului lui Dumnezeu îi strigă pe sfinţii adormiţi. El priveşte mormintele celor neprihăniţi; apoi, ridicând mâinile către cer, strigă: >Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână, şi sculaţi-vă!< În lungul şi în latul pământului, morţii vor auzi aud glasul acela şi aceia care îl aud învie. Şi pământul întreg va răsuna de vuietul acelei armate nespus de mari din fiecare naţiune, neam, limbă şi popor. Ei vin din închisoarea morţii, îmbrăcaţi cu slavă nemuritoare, strigând: >Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?< (1Corinteni 15,55)." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 27.

Aşa stând lucrurile în lucrarea învierii, când oamenii morţi de veacuri sau mai recent, în raport cu apariţia lui Hristos, sunt înviaţi în trupuri nemuritoate de slavă, cât şi în lucrarea mântuirii, când un om mort în păcatele sale este înviat spiritual la o nouă viaţă în Isus Hristos, atunci cu siguranţă putem spune că în actul suflării vieţii în nările lui Adam este cuprinsă acţiunea vie a Duhului Sfânt, care trezeşte la viaţă în termeni practici un mort, pe Adam!!! De aici putem trage concluzia că cea mai mare putere din Univers - Persoana Duhului Sfânt - este puterea reală şi nevăzută a lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său, Isus Hristos, prin care a adus la existenţă, prin care a creat totul!!!

Acum ne întoarcem la declaraţia care constituie cheia descifrării tainei puterii lucrătoare a lui Dumnezeu, cea care se află la începutul postării acesteia. Raportându-ne la lucrarea creării lumii noastre, atunci putem spune plini de certitudine că, toate cele săvârşite de Hristos, prin cuvântul rostit, au fost făcute să aibă efect prin acţiunea directă a Duhului Sfânt!! Adică, viaţa conţinută în cuvântul rostit de Hristos, El săvârşind rostirea vieţii, a prins formă şi chip, adică a fost făcută să aibă efect, potrivit lucrului descris de cuvântul rostit, prin acţiunea directă a Autorului nevăzut al vieţii, care dă formă şi chip vieţii - Duhul Sfânt!!! Atunci, pe drept se poate spune, fără să greşim: "Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie în fiecare instrument omenesc cu puterea lui vindecătoare, pentru ca fiecare muşchi şi fiecare nerv spiritual să poată fi în funcţiune. Fără Duhul Sfânt, fără suflarea de la Dumnezeu, se dă pe faţă o amorţeală a conştiinţei, o lipsă de viaţă spirituală." Review and Herald, 17 ianuarie 1893. Adică, fără Duhul Sfânt, fără suflarea de la Dumnezeu, Adam nu putea exista ca un suflet sau om viu!!!

Având în vedere aceste adevăruri măreţe ale Evangheliei lui Isus Hristos, despre Duhul Sfânt, atunci se cuvine să spunem, împreună cu autorul inspirat, aceste sublime cuvinte veşnice:

     "Duhul Sfânt este Mângâietorul în numele lui Hristos. El este reprezentantul personal al lui Hristos, totuşi El este o individualitate distinctă." MS 93, 1893.
     "Duhul Sfânt are o personalitate... De asemenea, El trebuie să fie o persoană divină, altminteri n-ar putea cerceta tainele ascunse ale gândului lui Dumnezeu." MS 20, 1906.
     "Sunt trei persoane vii ale treimii cereşti; în numele acestor trei mari puteri - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - aceia care primesc pe Hristos, prin credinţă vie, sunt botezaţi, iar aceste puteri vor coopera cu supuşii ascultători ai cerului în eforturile lor de a trăi viaţa nouă în Hristos." Special Testimonies, Series B, nr. 7, pag. 62, 63.
     "Duhul Sfânt este o persoană pentru că El dă mărturie împreună cu duhurile noastre că suntem copii ai lui Dumnezeu... Duhul Sfânt are o personalitate, altfel n-ar putea da mărturie pentru şi împreună cu duhurile noastre că noi suntem copii ai lui Dumnezeu!" MS 20, 1906.
     "Tatăl este plinătatea trupească a Dumnezeirii, şi este nevăzut pentru ochii muritori. Fiul este toată plinătatea manifestată a Dumnezeirii... Mângâietorul, pe care Hristos a promis că-l trimite după înălţarea Sa la cer, este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, El descoperind puterea harului divin tuturor celor care primesc şi cred în Hristos ca Mântuitor personal." Special Testimonies, Series B, nr. 7, pag. 62, 63.