Religia lui Hristos

Religia lui Hristos este unica prin care omul poate deveni un om nou, după asemănarea Mântuitorului său. Ceea ce trebuie să înţelegem noi este faptul că, dacă nu devenim oameni noi, potrivit religiei lui Hristos, cu nici un chip nu o să vedem faţa Tatălui. Suntem obişnuiţi să ni se spună că avem nevoie de iertare pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu, ba unii susţin că trebuie să ne fie iertate păcatele. Însă problema e că Dumnezeu nu poate ierta păcatul sau păcatele câtă vreme păcatul, în sine, este ostil lui Dumnezeu, nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună! Nu se poate ierta ceva care, prin natura lui, în esenţa sa este vrăjmăşie totală împotriva lui Dumnezeu, nefiind posibil în vreun fel să fie supus legii Sale veşnice şi drepte. Şi apoi, câtă vreme suntem morţi în păcatele noastre, cum putem fi iertaţi ca morţi! Un mort nu poate fi iertat de vreme ce este mort! Cum poate ierta Dumnezeu morţi!

Cel mai adesea, dacă nu mereu, ne surprindem în rugăciunile pe care le rostim, spunând: "Doamne, iartă-mi păcatul sau păcatele cutare". Dar, ceea ce trebuie să se reţină e faptul că Dumnezeu nu poate ierta păcatul, căci este o imposibilitate; El poate ierta doar omul, persoana care se roagă, dar nu păcatul. Aşadar, numai iertarea nu este suficientă, pentru că nu rezolvă nicicum problema păcatului. De obicei membrul bisericii, care este înfrânt mereu în viaţa sa creştină, religioasă, din cauza faptului că este stăpânit de vrăjmăşia cu pricina, merge înaintea lui Dumnezeu pentru a cere iertarea păcatelor lui, adică a acelor păcate pe care le repetă mereu, împreună sau însoţit de vrăjmăşia care se află înăuntrul lui şi care este cauza tuturor căderilor lui!!! El se roagă ca Dumnezeu să-i ierte gândurile, motivele şi implicit faptele păcătoase care l-au făcut să cadă iar. Dar el cere ceva ce Dumnezeu nu poate face!!

Acest om sărman nu poate primi iertare, fiindcă Dumnezeu nu poate ierta vrăjmăşia care-l stăpâneşte. Hristos a venit pe acest pământ să nimicească această vrăjmăşie, iar pentru asta a fost implicată o moarte, moartea pe cruce!!! Dacă păcatul ar fi putut fi doar iertat, atunci nu mai era nevoie de jertfă şi Isus nu ar fi avut nevoie să se întrupeze pentru noi. Doar simpla iertare a păcatului ar fi rezolvat problema, într-un mod sau altul. Ceea ce doresc să se vadă este faptul că, atunci când penitentul vine înaintea lui Dumnezeu, acesta vine împreună cu păcatul stăpânitor, fără ca el să ştie, şi se roagă pentru ceva ce nu poate să primească!! Trebuie ca mai întâi să fie curăţat izvorul, şi abia apoi putem vorbi de gânduri şi motivaţii corecte.

Religia lui Hristos, în schimb, ne învaţă altceva legat de iertare. Ea ne spune că numai iertarea nu este de ajuns, mai este necesar un alt factor care trebuie să însoţească iertarea, şi anume curăţirea păcatului!!! Aşa şi spune textul biblic: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire". 1Ioan 1,9. Observaţi, vă rog, cum este formulat acest text. El spune că atunci când mărturisim păcatele, Dumnezeu ne iartă păcatele şi ne curăţă de orice nelegiuire! Iertarea adevărată, potrivit religiei lui Hristos, implică, trebuie să fie însoţită obligatoriu de curăţirea sau alungarea oricărei nelegiuiri. Acţiunea corectă este iertare-curăţire de păcat! Noi nu trebuie să venim la Hristos să cerem iertare, că nu o putem primi, în baza celor spuse mai sus de mine, ci, când venim la El, noi îi cerem iertare şi curăţirea păcatelor, dintre care cel mai mare este vrăjmăşia!

Omul care deschide ochii şi înţelege religia lui Hristos, va pricepe că primul lucru pe care trebuie să-l mărturisească este vrăjmăşia, care a făcut din el, ca om, un rob al păcatului, vrăjmăşia care-i caracterizează întreaga viaţă şi este, în fapt, chiar viaţa lui. El cere practic iertarea şi curăţirea de acea vrăjmăşie, singura cale posibilă pentru a deveni un om nou! Acum, abia acum înţelege că numai prin moarte poate scăpa de această vrăjmăşie, motiv pentru care îşi predă întreaga voinţă lui Hristos, întreaga viaţă lui Hristos, întregul trup lui Hristos împreună cu vrăjmăşia, pentru a muri, prin credinţă, în Hristos, Mântuitorul, şi a fi înviat la o viaţă nouă, fără vrăjmăşie, tot în Isus Hristos. Nu-i minunată această eliberare, această experienţă care se numeşte naştere din nou? Voi vorbi despre naşterea din nou mai pe îndelete în altă postare.

Iertarea şi curăţirea se fac numai de către Hristos, prin credinţă, prin moartea penitentului!!! Este o moarte spirituală tot la fel de reală ca şi moartea fizică, doar că penitentul nu simte nimic. Transformarea va fi uluitoare, vă asigur, căci aduce pacea, armonia cu Dumnezeu. Aceasta este calea către împărăţia lui Dumnezeu şi totodată poarta de intrare în şcoala lui Hristos. Prin acest act iertare-curăţire se îndepărtează vrăjmăşia sau omul nostru cel vechi, ori natura veche spirituală, şi este sădită, pusă în locul ei natura divină a lui Hristos. Să luăm seama cu mare atenţie la citatul următor, căci lămureşte tot ce am scris în această postare:

     "Religia Domnului Hristos înseamnă mai mult decât numai iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor şi umplerea locului rămas liber cu harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spirituală şi bucurie în Dumnezeu. Ea însemnează o inimă eliberată de eu şi binecuvântată de prezenţa continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domneşte în suflet, atunci acolo este curăţie şi eliberare de păcat. Slava, plinătatea şi desăvârşirea planului Evangheliei sunt atunci împlinite în viaţă. Primirea Mântuitorului aduce strălucirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârşite şi a unei asigurări perfecte. Frumuseţea şi parfumul caracterului Domnului Hristos, descoperite în viaţă, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis în adevăr pe Fiul Său în lume, ca să fie Mântuitorul ei." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 40.

În credinciosul care vine înaintea lui Dumnezeu, aşa cum am amintit puţin mai sus, şi cere iertarea şi curăţirea vrăjmăşiei, se produce următoarea lucrare prin acţiunea directă a Duhului Sfânt: are loc îndepărtarea păcatelor care-şi găseau izvorul în vrăjmăşia stăpânitoare, iar prin îndepărtarea vrăjmăşiei rămâne un loc gol în suflet, loc ce este umplut imediat, "într-o clipă, într-o clipeală de ochi" cu harul Duhului Sfânt, sau cu natura divină a lui Isus! În felul acesta inima sau mintea este eliberată de eu, de eul lui Satana, nu de eul personal, căci am rămâne fără personalitate, şi binecuvântată cu prezenţa continuă a lui Hristos, prin natura Sa divină, întrucât Hristos ca persoană fizică nu poate locui în cineva, fără ca aceasta să se cheme posedare, aşa cum de altfel procedează demonii.

Când primim experienţa naşterii din nou, atunci suntem desăvârşiţi în Hristos, fără păcatul stăpânitor, vrăjmăşia sau eul lui Satana, întrucât în viaţa născută din nou sunt împlinite slava, plinătatea şi desăvârşirea planului Evangheliei! Nu este extraordinar acest lucru? Bucuraţi-vă de această mare realizare a lui Hristos în inima omului care este eliberat de păcat şi pus cu picioarele pe Stânca mântuirii! În inima sau mintea astfel eliberată este curăţie, puritate şi eliberare de păcat. Acum trebuie să rămânem legaţi de Hristos necontenit, prin credinţă vie, rugăciune, veghere, studierea Bibliei pentru ca păcatul să nu mai aibă stăpânire asupra noastră şi să trăim viaţa de biruinţă a Mântuitorului asupra păcatului.

     "El a venit să ne facă părtaşi de natura Lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la desăvârşire de caracter." Hristos Lumina Lumii, cap. Ispitirea lui Isus, penultimul paragraf.

Aceasta este religia lui Hristos, religia Evangheliei care ne face oameni noi, unici în univers. Ea înseamnă Hristos în viaţa noastră. Religia lui Hristos sau Evanghelia sunt unul şi acelaşi lucru. Prin Evanghelie, Mântuitorul ne face asemenea Lui, oameni noi în care se împletesc două naturi, natura lui Hristos şi natura omenească.

     "Sfinţirea sufletului prin lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt, este implantarea naturii Domnului Hristos în fiinţa noastră. Religia Evangheliei însemnează Hristos în viaţă - un principiu viu, activ. Ea este harul Domnului Hristos descoperit în caracter şi manifestat prin fapte bune. Principiile Evangheliei nu pot fi rupte de nici o parte a vieţii practice. Oricare ramură a lucrării şi experienţei creştine trebuie să fie o reprezentare a vieţii Domnului Hristos." Parabolele Domnului Hristos, cap. Cine este aproapele meu, par. 22.

Observaţi că are loc o implantare a naturii divine în natura noastră omenească. Din moment ce are loc un asemenea lucru, înseamnă că aceasta se face numai după ce a avut loc eradicarea naturii vechi care ne ţinea în robie. Altfel ar fi imposibil să implantezi sau să sădeşti ceva într-un loc în care se află sădit altceva. Nimeni nu va planta boabe de grâu în locul unde sunt plantate deja boabe de porumb. Nimeni, nici un fermier nu face aşa ceva, dacă doreşte să aibă o recoltă bună şi bogată de grâu. Locul unde seamănă sămânţa trebuie să fie gol, fără buruieni, arat şi pregătit pentru însămânţare. Tot astfel procedează şi Duhul Sfânt. Mai întâi este nimicită vrăjmăşia, locul rămâne curat şi liber, aşa cum am văzut mai sus, apoi este sădită sămânţa divină, adică natura lui Hristos, iar apoi sămânţa are nevoie de umezeală şi soare, adică are nevoie să crească, desigur cu ajutorul Duhului Sfânt în noi, prin rugăciune, credinţă, cercetare a Cuvântului lui Dumnezeu şi practicarea adevărului. Acesta este adevărul.