Având în vedere criteriile pe care chiar Pavel ni le pune la dispoziţie în Evrei 5, acum devine mai uşoară identificarea lui Melhisedec. În primul rând, ştim că a fost om născut pe acest pământ, care a avut toate slăbiciunile pe care le au toţi oamenii, care, prin viaţa pe care a trăit-o pe pământ, deşi mai scurtă decât a contemporanilor săi, s-a calificat preot al Dumnezeului Preaînalt, devenind chiar reprezentantul Tatălui, adică mesagerul Lui trimis pe pământ în locul lui Isus, în timpul lui Avraam. Am mai aflat că în cadrul acestei preoţii sau ordin preoţesc intră doar oameni, inclusiv Hristos, care a fost nevoit să devină mai întâi om pentru a fi calificat Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec!
De asemenea, şederea lui Melhisedec printre oameni în vremea lui Avraam a fost de scurtă durată, scopul său fiind acela de a descoperi adevărul ceresc şi de a perpetua legea lui Dumnezeu în mijlocul acelor oameni. După care Scripturile tac cu privire la Melhisedec ca persoană, fiind însă amintit în Psalmi şi în Evrei, cu trimitere la Domnul Hristos. În Evrei, însă, Pavel face o descoperire uluitoare privitoare la Melhisedec, cel care l-a întâmpinat pe Avram. (Toate cele privitoare la Melhisedec sunt descoperite de Pavel în Evrei 5-7). După ce îl introduce, după cele spuse în cap. 6, Pavel arată că Melhisedec era mai mare, adică mai însemnat decât Avraam care i-a dat zeciuială din prada de război. Face apoi o comparaţie cu fiii lui Levi care luau şi ei zeciuială şi care, de fapt, se trăgeau din Avraam, iar prin faptul că Avraam a dat zeciuială lui Melhisedec se arată că, prin el, urmaşii săi au plătit zeciuială lui Melhisedec.
Apoi urmează această afirmaţie nemaipomenită, dar conformă cu realitatea: "Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu". Evrei 7,8. Avem două adverbe de loc, "aici" şi "acolo". "Aici", zeciuiala o ia nişte oameni muritori, adică pe pământ, fiindcă oamenii muritori trăiesc doar pe pământ, pe când "acolo" o ia cineva care este viu, adică trăieşte, se află în viaţă, acolo fiind templul ceresc!!! Ceea ce înseamnă că, la vremea când Pavel scria aceste cuvinte pentru evrei, Melhisedec, care a întâmpinat pe Avram, când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, era viu, trăia în cer şi făcea o lucrare de preot împreună cu Hristos!! Uluitor de adevărat!! Textul nu lasă nici un fel de dubiu, întrucât Pavel vorbeşte chiar despre Melhisedec despre care tot studiem în postările mele. Abia de la versetul 11 este introdus Isus Hristos, ca antitip al lui Melhisedec din timpul lui Avraam.
Dar, cum e posibil ca Melhisedec din timpul lui Avraam să fie viu, să trăiască şi în timpul lui Pavel, şi fără îndoială că trăieşte şi astăzi? Cum e posibil aşa ceva? E foarte simplu. Am arătat în postarea anterioară că scopul lui Dumnezeu prin crearea omului a fost şi este acela de a repopula cerul cu oameni mântuiţi. Adică de a ocupa toate locurile părăsite prin păcătuire de Satana şi îngerii care l-au urmat, în răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. Acele locuri nu puteau fi ocupate de îngerii care au rămas loiali lui Dumnezeu, deşi şi ei mai aveau destule semne de întrebare, până când acestea au fost rezolvate pe deplin prin întruparea şi moartea Mântuitorului. Nu puteau pentru că presupunea o calificare pe care îngerii nu o puteau obţine niciodată. Şi este bine să se parcurgă din nou, cu multă grijă, cerinţele pe care le-am dezvoltat în precedentele postări, privitoare la preoţia lui Melhisedec.
Păcatul a deschis un drum negândit de nici una dintre fiinţele create de Dumnezeu din Univers, dar care l-a găsit pe Dumnezeu pregătit pentru această situaţie. Tot Pavel descoperă soluţia lui Dumnezeu, ea este taina cea din veacuri ţinută ascunsă de Dumnezeu şi descoperită prin întruparea lui Isus Hristos, taină care se numeşte "Hristos în voi, nădejdea slavei!" Calificarea pe care îngerii şi alte fiinţe cereşti nu o puteau obţine, dar care-i face apţi pe oamenii care ascultă de toată voia lui Dumnezeu descoperită să ocupe locurile îngerilor căzuţi, este aceea că oamenii deţin, ca un dar definitiv al lui Dumnezeu, natura divină a lui Hristos! Ceea ce face ca oamenii să aibă atât natura lui Hristos, prin naşterea din nou, natură care ia locul vechii naturi spirituale cu care ne naştem, cât şi natura lor de oameni, un trup de carne şi sânge!
Toţi preoţii din ordinul Melhisedec, căci spuneam că este şi o titulatură, nu doar un nume, au două naturi unite, combinate în mod tainic într-un singur trup, exact aşa cum are Isus, Marele lor Preot, natura lui divină de Dumnezeu necreat şi veşnic şi natura omenească, dar slăvită, adică nemuritoare. Nu este magnific acest lucru? Vedeţi ce ne aşteaptă? Vedeţi ce Dumnezeu extraordinar avem noi? Fie slăvit, în veci, numele Lui!
În virtutea tuturor celor spuse până acum, putem să-l identificăm pe Melhisedec. Dacă a fost om, şi a fost cu certitudine, atunci este musai să fi trăit o viaţă neprihănită şi să fi fost înălţat la cer, căci altă posibilitate de a fi prezent în cer nu există. Până la Pavel, singurii oameni care au fost înălţaţi la cer au fost Enoh, Moise, Ilie şi acel grup de oameni înviaţi, la învierea lui Isus. Mergând prin excludere, aflăm cu bucurie că oamenii care au înviat în timpul învierii lui Isus nu puteau fi, căci Avraam trăise cu mult timp în urmă, aproape două mii de ani. De asemenea, nici Ilie şi nici Moise nu puteau fi, întrucât nici ei nu se născuseră în zilele lui Avraam. Ca atare, nu ne mai rămâne decât Enoh, şi într-adevăr el este! Şi asta pentru că trăise înainte ca Avraam să se nască pe pământ.
Numele de Melhisedec scoate în evidenţă calitatea caracterului acestuia. El devenise împărat al neprihănirii şi al păcii în virtutea celor trei sute de ani trăiţi împreună cu Hristos într-un mod desăvârşit. Mai mult decât atât, El s-a calificat să devină preot şi împărat pentru Dumnezeu cu capacitatea extraordinară de a săvârşi o lucrare asemănătoare celei săvârşite de Hristos în templul ceresc, cu singura deosebire că o face în baza meritelor şi sângelui jertfei Mântuitorului!! Dacă ne aducem aminte au fost timpuri când Hristos venise în vizită pe pământ. Unul dintre cei vizitaţi fiind chiar Avraam, dacă ne amintim de episodul Sodoma şi Gomora. Isus a fost recunoscut de Avraam sub înfăţişarea Sa de Îngerul Domnului. Ştim din Vechiul Testament că serviciile care se săvârşeau la cortul întâlnirii trebuiau să fie neîntrerupte, întrucât toate păcatele mărturisite asupra capului mielului, care ulterior era înjunghiat, trebuiau să ajungă, prin intermediul preotului, în cortul întâlnirii zi de zi. Preotul trebuie să fie nelipsit în cadrul acestui ritual, altfel sângele nu putea fi administrat. Tot aşa şi în templul ceresc, în toată perioada vechi-testamentară, trebuie să fi fost prezent continuu preotul pentru ispăşirea prin adevăratul sânge, al lui Isus Hristos.
Când Hristos lipsea, în astfel de momente, dintre care unul amintit mai sus, era obligatoriu prezenţa unui preot în templul ceresc care să poată face ce făcea Hristos, dar numai în baza meritelor Sale. Iar acest preot era Enoh-Melhisedec!!! Când el, Enoh-Melhisedec, a fost trimis pentru scurt timp pe pământ în vremea lui Avraam, serviciul din sanctuarul ceresc era săvârşit de Hristos însuşi. Acum această preoţie este lărgită în cer, întrucât în ea intră şi cei amintiţi mai sus, la care se vor adăuga toţi mântuiţii din toate veacurile.
Mai rămâne să rezolvăm o problemă deosebit de serioasă. Pavel spune astfel: "În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, - care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnarea numelui său, este întâi, >Împărat al neprihănirii<, apoi şi >Împărat al Salemului<, adică >Împărat al păcii<; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, - dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac". Evrei 7,1-3.
Cum poate fi Enoh-Melhisedec fără părinţi, fără linie genealogică şi fără început al zilelor? Că poate fi fără sfârşit al vieţii, ca om pe pământ dar şi din postura lui de Melhisedec acum, în cer, e de înţeles, întrucât pe pământ nu a murit iar sus are viaţa nemuritoare a lui Dumnezeu. Însă el a avut părinţi pe pământ, ceea ce înseamnă că avea şi spiţă de neam şi, deci, şi început al zilelor, că doar s-a născut din Iared. Rezolvarea e cât se poate de simplă, dacă ţinem seama de cel mai important lucru din cadrul tainei lui Dumnezeu descoperită prin intermediul Fiului Său iubit, Isus Hristos. Iar acesta este împărtăşirea naturii divine tuturor celor care o doresc!!! Asta înseamnă că trebuie să facem deosebirea între Enoh ca Enoh şi Enoh ca Melhisedec!! Enoh pământeanul nu se poate înscrie în realitatea subliniată mai sus, că n-are cum, însă Enoh ca Melhisedec, da.
Înainte ca Enoh pământeanul să fie înălţat la cer, trupul său era unul muritor şi supus putrezirii. Noi ştim că, potrivit mărturiei Bibliei, el nu a murit, ci a fost înălţat la cer când era viu, trăia. Deci el nu a ştiut ce este moartea fizică. Însă în momentul înălţării, trupul lui a suferit transformări drastice, în sensul că a devenit nemuritor, un trup slăvit, aşa cum avea să-l aibă şi Mântuitorul în momentul înălţării la cer pentru a prezenta înaintea Tatălui jertfa Sa desăvârşită, în numele omului. Acest trup nemuritor nu poate avea părinţi, căci nu este conceput de nici un bărbat şi nici o femeie, ci este creat de Dumnezeu, şi fiindcă Dumnezeu nu are nici început al zilelor, nici sfârşit, nici linie genealogică, nici tată, nici mamă, e de la sine înţeles, acum, cum este posibil ca Enoh-Melhisedec să fie în starea aceasta.
Acest lucru este valabil pentru toţi oamenii mântuiţi. Trupul primit la înviere de către toţi sfinţii lui Dumnezeu, va fi un trup slăvit, nemuritor, la care părinţii noştri pământeşti nu pot contribui cu absolut nimic. 1Corinteni 15,50-57. La fel se întâmplă şi cu natura lor spirituală divină. Din moment ce este darul lui Hristos pe veci pentru ei, această natură fiind a lui Hristos, înseamnă că ea nu are nici părinţi, nici genealogie, nici început al zilelor şi nici sfârşit al lor. Cu toate acestea însă, toţi mântuiţii nu vor pierde niciodată legăturile emoţionale şi recunoaşterea fizică a celor dragi, a părinţilor care i-au născut pe pământ, a prietenilor, ş.a.m.d. Să ne aducem aminte că micuţii sau copilaşii morţi prematur pe pământ vor fi duşi pe braţe, la înviere, de către îngeri, mamelor lor. "Copilaşii sunt purtaţi de îngerii sfinţi şi daţi în braţele mamelor lor. Prieteni multă vreme despărţiţi prin moarte sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, cu cântări de bucurie, se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 29.
Observaţi ce poziţie de slujire au preoţii după rânduiala lui Melhisedec. Ei au un trup slăvit, nemuritor, în care se găsesc combinate, unite într-un mod absolut misterios, natura divină a lui Hristos şi natura lor omenească, fac o lucrare de mijlocire pe care numai Mântuitorul o poate face, desigur în virtutea meritelor Sale nemuritoare, şi sunt piese de legătură între Dumnezeu Tatăl, care este un foc mistuitor, şi toate celelalte fiinţe create. Nu-i fantastic acest lucru?
Spuneam, mai pe la începutul postărilor mele, că Enoh este simbolul celor 144.000 care nici ei, ca şi Enoh, nu vor muri, nu vor şti ce este moartea fizică, şi vor fi înălţaţi la cer vii. Prin preoţia lui Melhisedec, al cărei Mare Preot este Hristos, Isus s-a angajat să prezinte Tatălui din ceruri nişte oameni care, pe pământ, în viaţa de zi cu zi, vor trăi o viaţă ca a lui Enoh, adică o viaţă de biruinţă asupra păcatului. Preoţia lui Melhisedec face posibilă această calificare fantastică pentru cei 144.000. Acesta nu este un număr literal, ci unul simbolic. Sunt suficiente argumente pentru aşa ceva, dar nu voi deschide subiectul asupra acestui lucru.
Da, desăvârşirea este posibilă în fiecare etapă a vieţii noastre. Dacă pentru Enoh a fost posibilă, atunci e posibilă şi pentru noi! De data aceasta, Isus nu va prezenta universului locuit şi Tatălui un Enoh, ci 144.000 de Enohi!!! Adică nişte oameni, adevărata lui biserică de pe pământ, care au trăit în condiţiile cele mai precare ale păcatului, din toată istoria lumii, cu trupuri vlăguite şi păcătoase, slăbite de şase mii de ani de păcat, dar în care se află, ca o comoară de mare preţ, natura divină a lui Hristos, şi care au ieşit învingători printr-o viaţă de biruinţă asupra păcatului mărturisit şi părăsit! Deci, iată că va fi posibilă desăvârşirea aici pe pământ, care trebuie văzută şi înţeleasă ca un proces ce durează întreaga viaţă, iar cei 144.000 o vor demonstra din plin.
Domnul să vă binecuvânteze
RăspundețiȘtergere