Idealul lui Dumnezeu

O scriitoare americană scria într-una din faimoasele sale cărţi despre idealul creştin, aşa cum foarte puţini autori de astfel de literatură au scris vreodată. Iată cuvintele:

     "Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând la care poate ajunge o minte omenească. >Fiţi desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.< Porunca aceasta este o făgăduinţă. Planul de Mântuire urmăreşte recuperarea noastră totală de sub puterea lui Satana. Hristos desparte totdeauna de păcat pe cel zdrobit. El a venit să nimicească lucrările diavolului şi a luat măsuri ca Duhul Sfânt să fie dat oricărei fiinţe care se pocăieşte, pentru a o feri de păcat.
     Lucrarea ispititorului nu trebuie să fie socotită ca o scuză pentru vreo faptă rea. Satana jubilează când aude că aceia care se numesc urmaşi ai lui Hristos aduc scuze pentru nedesăvârşirile caracterului lor. Tocmai scuzele acestea conduc la păcat. Nu există scuză pentru păcat. Este posibil ca fiecare copil al lui Dumnezeu pocăit şi credincios să aibă un temperament sfânt şi o viaţă asemănătoare cu a lui Hristos. 
     Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârşit în viaţa Sa, tot aşa şi urmaşii Lui trebuie să fie desăvârşiţi în viaţa lor. În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut trup aşa cum suntem şi noi. A fost flămând, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi înviorat prin somn. El a împărtăşit viaţa omului; cu toate acestea, a fost Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. El era Dumnezeu în trup. Caracterul Lui trebuie să fie caracterul nostru. Despre aceia care cred în El, Domnul zice: >Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu<. (2Corinteni 6,16)." Hristos Lumina Lumii, cap. Predica de pe munte, par. 45-47.

Ne întrebăm câteodată dacă este posibilă trăirea unei vieţi desăvârşite, virtuoase în această viaţă. Răspunsurile variază în funcţie de cunoştinţele sau teologia fiecăruia. Pentru mintea creştinului de rând, trăirea unei astfel de vieţi a fost posibilă pentru unul ca Enoh, sau ca Daniel, chiar dacă au trăit în epoci diferite, deşi nivelul corupţiei era extrem de mare şi chiar fără frâu. Pentru mintea lui ei au putut trăi o astfel de viaţă, însă nu e cu putinţă şi pentru el aşa ceva, cu toate că şi el, ca şi cei doi amintiţi mai sus, trăieşte în aceeaşi lume coruptă.

Ca să nu mai insist, de ce există această discrepanţă în gândirea creştinului de rând contemporan? Eu cred că, într-o măsură extrem de mare, totul se datorează modului cum a fost şi este formată mintea acestuia. Voi vorbi aici numai despre creştinul de rând, nu despre omul obişnuit care nu se raportează la Dumnezeu. 

Contează foarte mult dacă mintea lui a fost deprinsă cu ideea că viaţa creştină poate fi o  viaţă  de biruinţă continuă asupra păcatului. Dacă Enoh a putut trăi trei sute de ani cu Dumnezeu, eu de ce nu aş putea? Dacă eu cred că nu pot face aceasta, atunci îmi pun în pericol propria mântuire! Enoh era desăvârşit în viaţa lui, asemenea Dumnezeului care l-a înălţat la cer. El era desăvârşit, trăia o viaţă de biruinţă asupra păcatului aici pe pământ, nu a aşteptat ca Dumnezeu să-l facă desăvârşit în cer în baza desăvârşirii lui Hristos atribuite ca un acoperământ, astfel încât să nu se mai vadă păcatele sale pe care nu le-a putut birui în viaţa sa pământească.

Idealul lui Dumnezeu este desăvârşirea; nimic mai puţin. De ce nu crede creştinul pomenit în acest ideal? Fiindcă "Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând la care poate ajunge o minte omenească". Declaraţia este clară. Copiii lui Dumnezeu trebuie, mai întâi, să se deprindă cu gândul că un astfel de ideal este cerut de Dumnezeu, şi că numai în baza lui se face accesul în cer!? Ca ei să se deprindă cu această realitate, în al doilea rând, trebuie să aibă gândul care era în Hristos Isus, adică să aibă mintea lui Dumnezeu! Din moment ce nici o minte omenească nu poate ajunge cu gândul la acest ideal, înseamnă că, având mintea lui Dumnezeu, acest ideal este de la sine înţeles, vine ca o mănuşă pentru creştinul născut din nou. Ei bine, da, numai creştinul născut din nou are această minte, mintea lui Dumnezeu.

Idealul lui Dumnezeu este desăvârşirea în toată plenitudinea ei, adică desăvârşirea lui Hristos, căci în completarea propoziţiei de mai sus urmează aceste cuvinte: ">Fiţi desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit<... Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârşit în viaţa Sa, tot aşa şi urmaşii Lui trebuie să fie desăvârşiţi în viaţa lor".

Hristos împreună cu alţi creştini, precum Enoh, Iosif, Iov, Daniel, Ieremia, Ioan Botezătorul, etc., au trăit şi erau desăvârşiţi aici pe pământ. Nu au aşteptat să devină desăvârşiţi în cer. Cel fel de demonstraţie oferă un creştin de rând în faţa universului spectator când crede că nu va fi niciodată desăvârşit pe acest pământ, că nu va putea niciodată să trăiască o viaţă de biruinţă asupra păcatului, că viaţa creştină implică multe căderi şi ridicări, păcătuiri şi mărturisiri continue ale aceloraşi păcate care-l stăpânesc?

Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos, nu o viaţă de păcătuire şi mărturisire permanentă a aceloraşi păcate de care nu scapă în ruptul capului, în pofida tuturor rugăciunilor lui fierbinţi! Nu există scuză pentru păcat.

Hristos s-a întrupat tocmai ca să ne facă pe deplin biruitori în El asupra tuturor păcatelor mărturisite şi de a menţine, prin credinţă, această biruinţă în viaţa noastră permanent.

Desăvârşirea despre care vorbesc, şi vorbeşte şi citatul de mai sus, nu este ideea de perfecţiune care se propagă prin biserici. Nu este o imposibilitate în sine, ci ceva pentru care Hristos ne face capabili. Menirea creştinului născut din nou este de a face practic acest ideal.

De altfel, acest ideal este singurul care răspunde tuturor nevoilor sufletului oricărui om de pe pământ. Îndemnul de a fi desăvârşiţi este o făgăduinţă, iar făgăduinţele lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri. Cu alte cuvinte, îndemnul lui Dumnezeu de a fi desăvârşit conţine în sine puterea lui Dumnezeu de a ajunge şi de a fi desăvârşit prin credinţă în termeni practici, în viaţa de zi cu zi. Orice cuvânt rostit de Dumnezeu conţine în el puterea creatoare a lui Hristos. Nu este nevoie decât să cred acel cuvânt şi, o dată cu el, voi primi şi puterea de a face ce zice acel cuvânt. Însă este necesară o credinţă inteligentă. Această credinţă inteligentă acceptă realitatea cuvântului rostit de Dumnezeu exact aşa cum este. Aceasta aduce cu sine şi înţelegerea corectă a cerinţelor lui Dumnezeu. Ceea ce era neclar sau imposibil de înţeles, devine clar şi cu putinţă de pus în practică.

Să nu uităm niciodată că "Este posibil ca fiecare copil al lui Dumnezeu pocăit şi credincios să aibă un temperament sfânt şi o viaţă asemănătoare cu a lui Hristos". Aşadar, idealul lui Dumnezeu este măsura cu care se măsoară caracterul tuturor oaspeţilor care participă la nunta Mielului, prin credinţă.

Ca atare, fiecare creştin trebuie să pună capăt păcatului în viaţa sa şi să coboare prin credinţa lui Isus neprihănirea lui Dumnezeu în inimă. Numai astfel se va întrerupe izvorul păcatului în inimă.