Cunoştinţa care înalţă sau distruge

     "Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: >Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!< Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi." 2Petru 3,3-7.

Iată un principiu al Evangheliei bine enunţat de către Petru, prin care ni se dezvăluie faptul că trecutul se va repeta la apropierea venirii lui Hristos, în aceste zile din urmă. Spiritul care i-a mânat pe oamenii care au trăit înainte de potop, va fi acelaşi spirit care îi va stăpâni pe cei ce vor aduce sfârşitul existenţei umane pe acest pământ. În timp ce primii, antediluvienii, au realizat un precedent şi au atins performanţa uluitoare de a se deda doar la activităţi rele fără deosebire, din cauza faptului că "toate întocmirile gândurilor din inima (lor) erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău", Geneza 6,5, cei din urmă, oamenii care vor aduce sfârşitul pământului, merg chiar mai departe, formând o coaliţie mondială, stabilită prin legi politico-ecleziastice, cu scopul vădit de a întrona o închinare care de fapt stă la baza războiului împotriva lui Isus Hristos. "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui." Apocalipsa 17,13.14.

Rara şi unica performanţă îngrozitoare a antediluvienilor este că au reuşit într-un timp foarte scurt, de aproximativ o mie şase sute de ani, să aducă asupra lor un cataclism fără egal în istoria umanităţii, un cataclism care nu poate fi practic comparat cu nici un alt dezastru major cunoscut, şi care a afectat nu numai pământul, ci întregul sistem solar. Acest unic dezastru nu poate fi explicat decât prin intermediul Scripturilor, ele confirmând existenţa acestuia la proporţii nemaiîntâlnite vreodată. Istoria umanităţii prezentată în Sfintele Scripturi este singura demnă de crezare cu privire la originea omului, la nimicirea definitivă a pământului, care va rămâne pentru o mie de ani un pustiu, fără nimic în viaţă, precum şi la refacerea acestuia şi reluarea existenţei prin oamenii salvaţi, care l-au crezut mai mult pe Dumnezeu şi nu pe oameni.

Pentru producerea sfârşitului lumii vor fi necesare mult mai multe milenii. Aşadar, se vede că este o mare diferenţă între perioada de timp care a condus în cele din urmă la venirea potopului, cauzat de ticăloşia antediluvienilor, şi perioada de timp care se va scurge până la sfârşitul existenţei umane, în acest scop fiind necesare mai multe milenii după cum am subliniat. Acest fapt se datorează diferenţei majore dintre felul cum arătau antediluvienii şi felul cum urmau să arate oamenii după potop. Ceea ce face şi mai evidentă această prăpastie între generaţiile de dinainte şi de după potop sunt uriaşele cunoştinţe din domeniul artei şi mai ales al ştiinţei pe care le deţineau din belşug uriaşii antediluvieni.

Vom vedea că ceea ce a condus la declanşarea potopului şi ceea ce va conduce la sfârşitul omenirii este pur şi simplu cunoştinţa sau dacă vreţi cunoştinţele deţinute de om! Astfel, refuzul de a-l cunoaşte pe Dumnezeu prin intermediul adevărului descoperit, înseamnă refuzul cu bună ştiinţă de a primi cunoştinţa care vine de sus, de la Dumnezeu. În acest fel, cunoştinţa mântuirii sau calea cunoşterii mântuirii nu face parte din patrimoniul minţii şi nu o caracterizează spre binele celorlalţi. Fără această cunoştinţă sau cunoaştere, care este o ştiinţă profundă, nu poţi fi chipul şi asemănarea Celui veşnic. În schimb, cunoştinţele din diversele ramuri şi domenii de activitate, precum arta şi ştiinţa, mai ales inventica, pot conduce la gâdilarea şi umflarea mândriei omului, până acolo încât să nege definitiv existenţa lui Dumnezeu. Aceste cunoştinţe, totuşi, nu-şi găsesc ca izvor mintea umană, ci vin tot de la Dumnezeu, spre bucuria, binele şi folosul omului. Originea lor se află în Isus Hristos.

     "Prin Hristos, fusese transmisă orice rază de lumină divină care a ajuns vreodată până în lumea noastră căzută. El a fost Acela care vorbise prin toţi aceia care, de-a lungul veacurilor, rostise pentru om cuvintele lui Dumnezeu. De la El s-au reflectat toate calităţile desăvârşite, care s-au manifestat la cele mai mari şi mai nobile suflete ale pământului. Puritatea şi bunătatea lui Iosif, credinţa, blândeţea şi îndelunga răbdare a lui Moise, statornicia lui Elisei, fermitatea şi integritatea plină de nobleţe a caracterului lui Daniel, ardoarea şi jertfirea de sine a lui Pavel, puterea mintală şi spirituală, manifestată în toţi aceşti oameni şi în toţi ceilalţi care au trăit vreodată pe pământ, nu au fost decât reflecţii ale strălucirii slavei Sale. Idealul a fost găsit în El." Educaţie, cap. Învăţătorul trimis de la Dumnezeu, par. 3.

Aşadar, sunt două categorii de cunoştinţe care ambele vin de la Dumnezeu: cunoştinţa mântuirii, aşa cum este descoperită în Scripturi, care are de-a face cu latura morală şi spirituală, deci cu caracterul omului, şi cunoştinţele care privesc activităţile cotidiene şi care au de-a face cu marile realizări omeneşti. Prin urmare, trebuie să înţelegem că orice rază de lumină divină, indiferent de domeniu, vine doar de la Dumnezeu prin bunăvoinţa şi plăcerea lui Isus Hristos.

Acum, în baza acestei realităţi, putem conchide fără să greşim că declanşarea potopului, după doar o mie şase sute de ani de la căderea omului în păcat, se datorează faptului că oamenii acelui timp şi-au folosit mintea în direcţia răului pentru că toate cunoştinţele lor au fost puse doar în slujba răului şi mai ales în slăvirea de sine, în glorificarea minţii, mândriei şi a marilor realizări omeneşti, care pun în umbră cu mult tot ceea ce a realizat omul după potop! Fiind foarte înalţi şi bine proporţionaţi, fuseseră dotaţi cu un creier pe măsură. Nimic din ce au oamenii astăzi ca şi capacităţi intelectuale şi putere de a gândi şi realiza nu se compară cu ceea ce deţineau antediluvienii în acest sens. Suntem puşi în urmbră la toate capitolele.

     "Primii oameni de pe pământ au primit instrucţiuni de la Dumnezeul infinit care a creat lumea. Aceia care au primit cunoştinţele direct de la înţelepciunea divină, nu erau deficitari în cunoaştere.
     Sunt mai multe invenţii, înlesniri şi maşini de economisire a forţei de muncă astăzi decât au avut oamenii din vechime, dar ei nu au avut nevoie de ele..." Conflict and Courage, cap. 27, par. 1, 2.

De la revoluţia industrială încoace toţi ne bucurăm de marile invenţii în toate domeniile cunoscute, invenţii care ne-au adus mari şi minunate înlesniri în viaţa de toate zilele. Se spune că ne bucurăm de mai multe avantaje în acest sens decât antediluvienii, dar asta doar pentru că nevoile noastre sunt mai mari, iar puterile noastre sunt de douăzeci de ori mai mici comparativ cu vitalitatea cu care a fost înzestrat Adam, şi împreună cu el toţi oamenii dinainte de potop. Nevoile lor nu au fost deloc nevoile noastre. Ei pur şi simplu nu ar fi avut nevoie de biciclete, de maşini auto sau de alte invenţii de genul celor pe care le avem noi, nici măcar telefoanele inteligente nu le-ar fi fost de folos, sau oricare alte asemenea înlesniri, inclusiv avioane. De ce?

Motivul este unul foarte practic şi simplu: lumea de atunci era total diferită de lumea de după potop sau de ceea ce înţelegem noi prin lume astăzi. Ei nu duceau lipsă de absolut nimic; în acea lume nu se puteau naşte nevoi care să conducă la împlinirea lor prin nişte invenţii pe măsura nevoilor respective. Cu cât omul s-a pipernicit, pierzând din vitalitate şi implicit din durata vieţii, care s-a micşorat grozav de mult, de la multe secole la doar şaptezeci-optzeci de ani ori chiar mai puţin, cu atât mai mult au crescut nevoile omului pentru care erau necesare de acum cunoştinţe ce trebuiau să le acopere, să le satisfacă.

Bunăoară, ca să ne facem măcar o idee doar asupra unui domeniu, medicina, oamenii de dinainte de potop nu cunoşteau boala, şi ca atare nu se puteau naşte fără o jumătate de mână sau cu debilităţi mintale. Nu aveau nici un fel de diformitate, pentru că pur şi simplu energia vitală stocată în creier nu permitea apariţia bolii. Trupurile lor, din punct de vedere biologic, încă erau exact aşa cum le-a gândit Dumnezeu să fie după orice naştere, adică sănătoase, robuste, pline de energie. În asemenea condiţii, devine evident faptul că nu se pot naşte nevoi care să conducă la invenţii sau medicamente care să acopere acele nevoi stringente. Minţile lor nu puteau avea asemenea preocupări din lipsa unor nevoi care oricum nu aveau cum să se ivească. De aceea, ei nu ar fi avut nevoie de nimic din ceea ce avem noi astăzi. Orice invenţie trebuie să corespundă unor nevoi specifice şi unor vremuri specifice.

Asta mai înseamnă că antediluvienii trebuie să fi deţinut, ca pe o comoară, vaste cunoştinţe în domenii care nouă ne sunt străine astăzi, la care lumea de după potop, până la a doua venire a lui Hristos, nu mai are acces, din milă dumnezeiască aş spune. Chiar aceasta trebuie că este realitatea. Să ne gândim un pic: ei nu duceau lipsă de nimic întrucât nu existau nici una dintre manifestările grozave ale naturii cu care noi suntem deja familiarizaţi. Aşadar, pământul nu era biciuit de nici o plagă, nici de secetă, nici de arşiţă, nici de viscol sau furtună, nici de inundaţii sau cutremure, nici de tsunami sau incendii, nici măcar de ploaie, fiindcă Scripturile dau mărturie că "În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului". Geneza 2,5.6.

Apoi, nu existau şapte continente, căci uscatul alcătuia un singur tot presărat ici-colo cu râuri şi mări. Nu existau nici munţii cei înalţi, întrucât aceştia, ca şi oceanele, sunt rezultatul potopului. Potopul a rupt scoarţa terestră formându-se marile continente, iar în golurile create au fost depozitate apele acestuia, iar altă parte însemnată a acesteia la cei doi poli. "Când a ieşit din mâna Creatorului său, pământul era deosebit de frumos. Suprafaţa sa era variat dispusă, cu munţi, dealuri şi câmpii, intersectate din loc în loc de râuri mari şi lacuri încântătoare; dar dealurile şi munţii nu erau prăpăstioşi şi accidentaţi, plini de coborâşuri ameţitoare şi abisuri înspăimântătoare, aşa cum sunt astăzi; vârfurile ascuţite şi inegale ale munţilor pământului erau îngropate sub pământul roditor, care făcea ca pretutindeni să crească o vegetaţie luxuriantă. Nu existau mlaştini nesănătoase sau pământuri aride. Boschete pline de farmec şi flori delicate se înfăţişau ochilor în orice parte ai fi privit. Înălţimile erau acoperite de copaci mult mai falnici decât cei care există astăzi. Aerul era curat şi sănătos, nepoluat de miasme otrăvitoare. Întreaga privelişte întrecea în frumuseţe chiar şi grădina cea mai bogat ornamentată a celui mai de seamă palat. Oştile cereşti priveau scena cu încântare şi se bucurau la vederea minunatelor lucrări ale lui Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, cap. Creaţiunea, par. 2.

Într-un aşa mediu ambiant, este lesne de priceput că mintea antediluvienilor trebuia să fie bine integrată în lumea lor. Păcatul încă nu săpase făgaşe adânci în mintea şi în trupul acelor oameni muritori. Se bucurau de multe secole de viaţă. După cum am spus nu le lipsea nimic, până şi aurul, argintul şi pietrele preţioase se găseau din abundenţă pe pământ, fără să fie nevoie a fi scose din adâncuri.

     "Existau semne evidente ale stricăciunii, dar pământul era încă bogat şi frumos din pricina darurilor providenţei divine. Dealurile erau încoronate cu pomi maiestuoşi, pe care se sprijineau coardele încărcate cu rod ale viţei de vie. Câmpiile întinse, asemenea unor grădini, erau înveşmântate cu verdeaţă şi plăcut îmbălsămate de parfumul miilor de flori. De toate felurile şi aproape fără limită erau roadele pământului. Copacii întreceau cu mult în mărime, frumuseţe şi într-o perfectă simetrie orice copac de astăzi; lemnul lor era dintr-un ţesut fin de fibre, dar foarte tare, foarte asemănător pietrei şi aproape la fel de rezistent. Aurul, argintul şi pietrele preţioase se aflau din belşug.
     Neamul omenesc mai păstra încă mult din vigoarea lui de la început. Numai câteva generaţii trecuseră de când Adam avusese acces la pomul vieţii, care era făcut să prelungească viaţa; iar existenţa omului încă se măsura cu secolele." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 1, 2.

Într-un astfel de mediu pregătit de Dumnezeu pentru om şi înmulţirea acestuia, o adevărată capodoperă a unei arhitecturii vii, atunci trebuie să pricepem că şi cunoştinţele trebuie să fi fost pe măsură. Dacă Adam măsura aproximativ 5 metri înălţime, atunci cum trebuie să fi valorificat o minte ca a lui cunoştinţa căpătată direct de la Dumnezeu, dat fiind faptul că trebuie să fi avut un creier ce ar fi putut cântări poate chiar mai bine de 10 kg? Nu ne putem imagina acest lucru, şi chiar dacă am face-o nu am reuşi totuşi să prindem măcar ceva din realitatea aceasta. Să reţinem deci că antediluvienii nu aveau nici un deficit în ce priveşte cunoştinţele. Ele acopereau absolut toate domeniile, iar unele probabil necunoscute nouă. În ce priveşte abilităţile, erau de-a dreptul neîntrecuţi, mai ales uriaşii despre care Scripturile fac vorbire în Geneza capitolul al şaselea. În artă şi ştiinţă excelau, şi tocmai aceste două domenii importante le-au adus pieirea. "Erau pe atunci mulţi uriaşi, bărbaţi de o statură şi putere mare, renumiţi pentru înţelepciunea lor, pricepuţi în născocirea celor mai iscusite şi mai minunate lucruri; dar vinovăţia lor - că lăsau frâu liber nelegiuirii - era într-un raport direct proporţional cu iscusinţa şi înţelepciunea lor." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 2.

Sunt multe lucrări minunate descoperite şi care au de-a face cu timpuri străvechi, dar nici una dintre ele nu se poate compara cu lucrările din domeniul artei antediluviene şi nici cu ştiinţa pe care ei o stăpâneau atât de bine. Poate că omenirea se mai minunează încă de teoria relativităţii sau de legile termodinamicii, dar cine ştie câte alte cunoştinţe neştiute de noi astăzi au deţinut antediluvienii! Un lucru este cert, şi anume că odată cu distrugerea lor prin potop, împreună cu ei a dispărut pentru totdeauna marile lor invenţii, cât şi dibăcia prin care le transpuneau în realitate. "Au dispărut prin potop invenţii în domeniul artei şi al dibăciei umane mai mult decât cunoaşte lumea astăzi. Artele distruse au fost mai multe decât artele lăudate de astăzi." Conflict and Courage, cap. 28, par. 1.

Nu numai că aceste mari realizări ale lor au dispărut, dar odată cu ele au dispărut şi cunoştinţele pe baza cărora acestea au putut prinde viaţă. Dumnezeu, având în vedere pervertirea rapidă a gândurilor şi a deprinderilor antediluvienilor, a văzut că va fi mai bine pentru oamenii ce urmau să se nască după potop să nu mai beneficieze de ele, reţinându-le din milă. Satana nu mai putea face un avantaj din ele spre folosul său. Dar, în locul lor, Dumnezeu a binecuvântat omenirea cu alte idei valoroase, astfel încât oamenii să se bucure de facilităţi pe măsura nevoilor apărute după potop. Oamenii aveau să se confrunte după potop cu tot felul de provocări ale naturii, din cauza neascultării, cu boala şi alte asemenea lucruri care solicitau nişte binecuvântări pe măsură, cu măsură, din partea lui Dumnezeu. 

     "Privind asupra lumii, Dumnezeu a văzut că intelectul pe care El l-a dat omului a fost pervertit, că întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Dumnezeu dăduse acestor oameni cunoştinţe. Le dăduse idei valoroase pentru ca ei să poată realiza planul Său. Dar Domnul a văzut că aceia pe care El i-a plănuit să aibă înţelepciune, tact şi judecată îşi foloseau fiecare facultate a minţii pentru glorificarea de sine. El a şters de pe faţa pământului acest neam de oameni cu viaţă lungă, iar împreună cu ei au dispărut şi cunoştinţele pe care ei le folosiseră doar pentru ticăloşii. Când pământ a fost repopulat, Domnul a dăruit din înţelepciunea Sa mai puţin oamenilor, dându-le doar acele talente de care ei aveau nevoie în îndeplinirea planului Său." Conflict and Courage, cap. 28, par. 2.

Remarcăm, aşadar, bogăţia de lumină sub forma unui tezaur de idei valoroase dăruite cu mână largă de către Dumnezeu, unor oameni care ar fi trebuit să folosească toată această cunoştinţă şi priceperea lor spre slava Lui. Acele idei, toate, erau pe potriva capacităţilor lor intelectuale. Cu toate acestea, deşi excelau în ştiinţă şi artă, erau înceţi în ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Ba mai mult, au ajuns din cauza preamăririi ştiinţei şi a tuturor realizărilor lor la negarea existenţei lui Dumnezeu. Tot ceea ce înfăptuiau, era îndreptat zi de zi numai spre rău. Ticăloşia cea mare care a stat la baza stricăciunii lor a fost amestecul dintre urmaşii lui Set, cunoscuţi sub numele de fiii lui Dumnezeu, şi urmaşii lui Cain, numiţi fiii oamenilor. Necumpătarea şi poligamia împreună cu folosirea forţei brute împotriva altora, cărora le erau răpite soţiile şi bunurile, au condus foarte rapid la deteriorarea minţii, a înţelepciunii, gândită de Dumnezeu să fie o reflectare fidelă a caracterului Lui.

     "Dumnezeu a revărsat asupra oamenilor care au trăit înainte de potop multe şi bogate daruri; dar ei au folosit aceste binecuvântări ca să se slăvească pe ei înşişi şi le-au transformat într-un blestem, datorită faptului că şi-au legat inima de aceste daruri, în loc să o lege de Cel care le-a dat. Ei au folosit aurul şi argintul, pietrele preţioase şi lemnul cel mai ales la construirea de case pentru ei, întrecându-se unul pe celălalt în înfrumuseţarea locuinţelor lor, împodobindu-le cu lucrările cele mai iscusite.
     Ei căutau să-şi satisfacă numai poftele inimii lor mândre şi se desfătau în orgii şi ticăloşii. Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, au ajuns în curând să nege existenţa Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. Glorificau geniul uman şi se închinau la lucrarea mâinilor lor şi îi învăţau pe copii să se plece în faţa chipurilor cioplite...
     Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoaşterea lor şi s-au închinat făpturilor propriei lor imaginaţii şi, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult. Psalmistul descrie efectul produs de închinarea la idoli asupra adoratorilor lor. El spune: >Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei< (Psalm 115,8). Este o lege a sufletului omenesc, şi anume că privind suntem schimbaţi. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepţia lui despre adevăr, curăţie şi sfinţenie. Dacă mintea, fiinţa lui, nu se înalţă mai presus de nivelul firii pământeşti, dacă nu se ridică prin credinţă să contemple înţelepciunea şi iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos şi tot mai jos. Închinătorii falşilor dumnezei au înveşmântat zeităţile lor cu atribute şi pasiuni omeneşti şi astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare a acestui fapt, ei s-au stricat. >Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău" Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie< (Geneza 6,5.11). Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de vieţuire, dar Legea Sa a fost călcată, şi urmarea a fost săvârşirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era făţişă şi sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare şi strigătele celor oprimaţi au ajuns până la cer." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 3, 4, 6.

Refuzul de a-l cunoşte pe Dumnezeu degradează în timp scurt fiecare facultate şi sensibilitate a minţii, mai ales în plan moral şi spiritual, în pofida tuturor realizărilor umane. Pentru antediluvieni au fost necesari doar 1656 de ani de la căderea lui Adam în păcat. Orice idee valoroasă din orice domeniu care prinde viaţă devenind o mare realizare omenească, nu compensează sub nici o formă lipsa cunoaşterii ştiinţei mântuirii, aşa cum este descoperită în Sfintele Scripturi. Cu toată că astăzi trăim într-un secol al supertehnologiilor, cunoştinţe pe care le datorăm întru totul numai lui Hristos Isus, totuşi acest lucru nu face omenirea mai luminată în domeniul moral şi spiritual. Dimpotrivă, în pofida prezenţei Sfintelor Scripturi peste tot, în orice colţ al lumii şi pe orice tărâm, lumea refuză cunoaşterea lui Dumnezeu, iar aceia care zic că îl cunosc, majoritatea creştinilor, nu ştiu ce înseamnă în realitate a fi ucenicul lui Hristos, a avea o legătură de prietenie permanentă cu Acela care nu trădează niciodată. Nu este suficient a deţine informaţii din Scripturi despre persoana Mântuitorului, căci acest lucru se va dovedi în cele din urmă o mare pagubă, incalculabilă pentru suflet. Puţini sunt aceia care ştiu ce înseamnă să lase lumina pe care o au să lumineze. Puţini sunt aceia care ştiu să împartă cu putere Cuvântul vieţii.

Observăm că Hristos şi-a concentrat tot interesul, când era întrupat pe pământ, doar asupra descoperirii caracterului Tatălui Său. El ar fi putut să ofere cunoştinţe şi idei absolut noi în orice domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei, literaturii, ş.a.m.d., dar nu a făcut-o. Nu era necesar acest lucru, întrucât omul are nevoie de mântuire mai mult decât toate cunoştinţele pe care oamenii se fălesc că le au măcar că nu le aparţin, izvorul lor fiind Dumnezeu. Din acest motiv, Hristos a spus: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra". Matei 6,33. Aceasta este prioritatea absolută pentru toţi oamenii, dacă vor să intre în împărăţia lui Dumnezeu, prin credinţă.

Cunoştinţa mântuirii înalţă, în schimb cunoştinţele minunate care au condus la edificarea omenirii şi la marile realizări omeneşti, neînsoţite de cunoaşterea ştiinţei mântuirii, sunt temelie pentru distrugerea omenirii. Acest fapt este o certitudine, întrucât ele amplifică mândria omenească, întărind egoismul inimii până acolo, încât mintea va exclude existenţa lui Dumnezeu. Noi ne fălim cu ceea ce avem astăzi, dar tot ce avem se datorează lui Dumnezeu, însă modul în care toate aceste realizări sunt folosite descoperă doar mândria inimii omeneşti. Antediluvienii probabil ajunseseră la un apogeu al ştiinţei, care le-a adus sfârşitul prin potop. Oamenii din prezent au ajuns şi ei la un apogeu al cunoaşterii în domeniul ştiinţei, şi nu numai, dar acest fapt, subliniat de lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu, va conduce rapid la sfârşitul lumii, după cum ne spune apostolul Petru. Tehnologia de vârf de astăzi este doar unul din semnele sfârşitului lumii, căci "Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: >Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!< Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi". 2Petru 3,3-7.

De asemenea, nu trebuie să uităm că Hristos însuşi ne avertizează asupra unei realităţi care se petrece chiar sub ochii noştri, întărind încă o dată faptul adevărat că trecutul se va repeta cu cea mai mare tărie chiar înainte de venirea Sa pe norii cerului. El ne învaţă astfel: "Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului". Matei 24,37-39.

Necumpătarea, sodomia, nepăsarea, dispreţul faţă de tot ce este drept, călcarea în picioare a principiilor dreptăţii în sălile de judecată, şi ale drepturilor fundamentale, inerente şi inalienabile ale omului, vor spori gradul vinovăţiei umane, în pofida marilor invenţii şi marilor cunoştinţe pe care le avem în acest secol, până acolo încât pământul va deveni literalmente o cloacă de stricăciuni. Prelaţii religioşi împreună cu cea mai mare parte a enoriaşilor lor se vor uni cu oamenii de stat în cea mai mare confederaţie care a existat vreodată pe acest pământ. Scopul final al acestei alianţe este detronarea Dumnezeului Scripturilor din minţile celor credincioşi. "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor." Apocalipsa 17,13.14.

Nu este greşit să ne bucurăm de tot ce avem bun în artă, ştiinţă, inventică, literatură, etc. Nu este greşit că avem şi ne bucurăm de marile realizări omeneşti. Este greşit, în schimb, să ne atribuim nouă gloria lor, când de fapt îndemânarea de a le aduce la existenţă este darul lui Dumnezeu. Scopul multor realizări este deturnat într-unul greşit. Pericolul major este că, din cauza mândriei, omul de astăzi, ca şi cel de dinainte de potop, a devenit corupt, stricat în inima sa şi în imaginaţia sa, tocmai pentru că Dumnezeu este lăsat la o parte şi uitat, cu rezultatul dezastruos care decurge din acest fapt, şi anume răul, fărădelegea.

     "Când oamenii se despart de Dumnezeu, se pun singuri sub controlul lui Satana. Oamenilor le-au fost dăruite talente ca să poată fi folosite în serviciul lui Dumnezeu... Există o singură cale sigură pentru om, iar aceasta este calea ascultării de un >Aşa zice Domnul<." Conflict and Courage, cap. 28, ultimul paragraf.

Cunoştinţele din orice domeniu, fără Dumnezeu, fără recunoaşterea faptului că ele ne sunt date din dragoste şi bunătate de Dumnezeu şi fără atingerea idealului prevăzut de Dumnezeu cu ajutorul lor, ne vor face totodeauna înţelepţi să facem ceea ce Dumnezeu niciodată nu ne-a spus să facem, înţelepţi să facem răul şi orice ticăloşie imaginată de o minte coruptă care s-a aşezat singură sub stăpânirea plină de cruzime a lui Satana.