Hristos - Cuvântul creator

Până acum am înţeles că Hristos nu putea fi pus sub obligaţia legii, întrucât El este Dumnezeu în toată plinătatea cuvântului. Pe deasupra, El este legea cea vie, nu legea scrisă. Legea scrisă reflectă doar slava şi neprihănirea lui Hristos sau a lui Dumnezeu, şi este o lege care se adresează doară făpturilor create, nu lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Dumnezeu ar face altceva decât ce este scris în lege, pentru că legea nu face altceva decât să descrie şi să fie totodată întipărirea caracterului lui Dumnezeu; arată cum este El în toate privinţele. Apoi am dovedit că Hristos este o Persoană divină, distinctă de Tatăl, care are în Sine viaţa veşnică, aceasta fiind chiar proprietatea Lui, din moment ce poate să o dea şi să o ia iarăşi. Ceea ce înseamnă că numai cineva care este Dumnezeu poate fi totodată şi Mântuitorul.

Acum a sosit timpul să pătrundem adânc în înţelesul primului verset din Evanghelia după Ioan. "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu." Ioan 1,1.2. Ştim deja că Hristos nu are început, altfel ar fi absurd să se susţină că este Dumnezeu. Şi totuşi, Ioan începe Evanghelia sa cu cuvintele: "La început era Cuvântul". Ce doreşte, de fapt, să ne transmită el? Pentru a înţelege corect afirmaţia sa, trebuie să o punem în legătură cu primul verset din Geneza cap. 1. "La început Dumnezeu a creat..." Moise, în primele versete din Geneza, vorbeşte despre un început şi introduce două persoane ale Dumnezeirii, pe Hristos şi Duhul Sfânt. Noi ştim că Cel care a creat constelaţia noastră, ca şi Universul, este Hristos, după cum s-a demonstrat în postarea anterioară. Începutul la care se referă Moise este începutul creării constelaţiei noastre şi a planetei noastre albastre. Cerurile, fiind plural, la care face referire Moise, reprezintă constelaţia în sine, Calea Lactee, iar pământul - planeta noastră, nu uscatul, întrucât acesta exista ca un lucru caracteristic deja planetei albastre, şi care era acoperit de ape, el nefiind încă posibil de locuit pentru fiinţele inteligente ce urmau să-l populeze. 

Din felul cum începe Moise prima sa carte, înţelegem că începutul care este scos în evidenţă trebuie pus în legătură doar cu pământul nostru, nicidecum cu Dumnezeu. Ştim acest lucru în mod sigur deoarece înainte de a fi fost creat pământul, Universul deja exista, împreună cu alte constelaţii şi planete locuite de inteligenţe cereşti. Pe lângă acest fapt, noi ştim că existau şi îngerii care, în timpul lucrării creaţiei, se bucurau. "Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?" Iov 38,6.7. Ceea ce doresc să scot în evidenţă este faptul că începutul creaţiei nu poate fi asociat cu începutul lui Dumnezeu sau al lui Hristos, ca şi cum Ei ar avea un început. De aceea, nimeni nu are probleme când citeşte Geneza să înţeleagă că acolo se vorbeşte despre începutul creării planetei noastre.

Având în vedere acest principiu de călăuzire, atunci ne este mai uşor să înţelegem primul text al lui Ioan, citat mai sus. Dacă înaintea începutului pământului existau deja fiinţe inteligente, tot astfel începutul despre care vorbeşte Ioan, nu poate fi asociat cu nici un chip cu Isus. Ca şi Moise, Ioan introduce tot două persoane ale Dumnezeirii, pe Hristos, Cuvântul, şi pe Tatăl. Începutul la care se referă Ioan este începutul tuturor lucrurilor vii şi neînsufleţite din Univers, începutul zidirii sau al marii creaţii a lui Dumnezeu, adică Universul, şi, o dată cu acesta, începutul existenţei îngerilor!! Versetul 3 din aceeaşi carte a lui Ioan ne dezvăluie acest lucru uimitor: "Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Ioan 1,3. În aceste "toate lucrurile", este cuprinsă, bineînţeles, şi planeta noastră. Adică Ioan face referire la absolut tot ce a căpătat viaţă prin puterea creatoare a lui Hristos.

Aşadar, Moise ne introduce începutul lumii noastre, iar Ioan, merge mai departe, şi ne introduce chiar începutul creaţiei sau începutul existenţei Universului. Dar ce era înainte de acest început? Dacă înainte de începutul creării lumii noastre deja existau alte forme de viaţă inteligentă, în persoana îngerilor şi a tuturor fiilor lui Dumnezeu, după cum ne spune tot Moise în cartea sa, Iov, înainte de începutul tuturor lucrurilor create, adică înainte de apariţia oricărei forme de viaţă, era Cuvântul!!! Din acest motiv ne spune Ioan, că la început era Cuvântul. Dar Cuvântul nu era singur în lucrarea creaţiei universale, ci era însoţit de altă persoană a Dumnezeirii, şi anume Tatăl!!! Ba încă şi mai mult, Cuvântul nu numai că era cu Dumnezeu, ci El însuşi era Dumnezeu. Aceste două persoane sublime se află înaintea oricărui început, tocmai pentru că ele nu au început. Cuvântul "început", exprimat de autorii Bibliei, trebuie întotdeauna pus în legătură cu creaţia, niciodată cu Dumnezeu.

Nu degeaba îşi începe Ioan faimoasa sa Evanghelie cu aceste cuvinte. Reţineţi că ele ne introduc începutul întregii creaţii a lui Dumnezeu. Şi este şi normal ca la începutul ei să se afle Cineva care o aduce la existenţă sau la viaţă! Iar acest Cineva, şi în cazul lui Moise, şi în cazul lui Ioan, este Isus Hristos. - Cuvântul creator. Cuvântul nu poate fi Cuvântul creator dacă acesta nu este Viaţa în sine!! Or, întocmai acest adevăr îl subliniază Ioan: "În El era viaţa..." Ioan 1,4. Am văzut deja că viaţa aceasta este chiar viaţa veşnică, proprietatea de drept a Cuvântului.

Acum, de ce Ioan numeşte pe Hristos, Cuvântul? Pentru că necesitatea rostirii la viaţă a lucrurilor vii şi a celor neînsufleţite era posibilă doar prin Cuvânt, prin rostirea vieţii!! Însăşi apariţia vieţii din viaţa lui Dumnezeu nu se putea face decât prin rostirea ei în forme pe care Cuvântul le avea în gândul sau mintea Lui. Noi, oamenii, comunicăm prin cuvinte. Cuvintele sunt expresia gândurilor, care prind viaţă, se fac cunoscute doar prin rostire sub formă de cuvinte. Pentru Dumnezeu, cuvântul nu înseamnă doar comunicare, ci şi aducerea la viaţă a însuşi lucrului pe care acesta îl descrie!! Aşa se face că, atunci când Isus rostea viaţă sau vindecare şi mântuire în urechile bolnavului de boală şi de păcat, acestea dispăreau deodată sub acţiunea în desfăşurare a vieţii conţinute în cuvintele Sale. Această modalitate de desfăşurare a vieţii şi de pătrundere a ei în fiinţa celui bolnav, prin rostirea cuvântului de către Hristos, care însănătoşea fizic şi spiritual, avea efect doar dacă nevoiaşul adăuga credinţă vie.

Pentru ca viaţa să existe şi să fie posibilă pentru fiinţe asemănătoare lui Dumnezeu, era necesară rostirea ei în acele forme ce urmau să se işte la viaţă prin cuvântul exprimat şi dorit de Dumnezeu. În rostirea cuvântului este cuprinsă puterea creatoare a lui Dumnezeu. Această putere creatoare este Evanghelia ce se manifestă doar în şi prin iubire!!! Aşadar, când Cuvântul a rostit viaţa, puterea conţinută în însăşi rostirea vieţii, din iubire şi încărcată cu iubire, a făcut să apară acea formă de viaţă descrisă chiar în acel cuvânt rostit. De pildă, când Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!", a fost lumină, între cuvântul rostit şi apariţia lui neexistând timp. Însă Cuvântul cuprinde mult mai mult în semnificaţia lui decât ne-am putea imagina vreodată. El nu a avut doar menirea de a rosti la viaţă forme inteligente. El, totodată, era în Sine, un mijloc de comunicare pentru fiinţele create, un mijloc de învăţătură pentru acestea şi o piesă de legătură între Tatăl şi toate făpturile inteligente!!

Pentru ca viaţa care urma să apară, să poată dăinui, trebuia să fie întreţinută permanent din şi de Izvorul Vieţii - Dumnezeu. Nici o formă de viaţă din universul inteligent, creat de Isus, nu poate exista fără să fie realimentată din Izvorul Vieţii. Viaţa făpturilor inteligente este întreţinută prin ascultare de legea lui Dumnezeu. Pentru ca viaţa să poată fi posibilă, în forme inteligente, trebuia ca acestea să fie puse sub obligaţia ascultării de legea lui Dumnezeu. Limita acestei legi este însăşi libertatea lui Dumnezeu. Toate fiinţele au fost create libere. Însă adevărata libertate, din partea fiinţelor inteligente, nu se poate exprima în sens deplin decât prin ascultare de bunăvoie de legea lui Dumnezeu. Existenţa în sine depinde de ascultare. Ascultarea, la rândul ei, este totdeauna spontană şi numai din iubire din partea inteligenţelor din Universul lui Dumnezeu. Aşa că izvorul ei se găseşte totdeauna în iubire, o iubire exprimată în raport cu principiile legii lui Dumnezeu.

Acum, marele Izvor al Vieţii este de o strălucire şi de o grandoare în faţa cărora nici o creatură nu poate sta, nu poate rezista fără să fie dezintegrată sau să dispară instantaneu. Izvorul Vieţii este şi Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt. Toate cele trei persoane ale Dumnezeirii au participat activ la apariţia universului inteligent. Dar, pentru ca viaţa făpturii să poată fi posibilă şi să poată sta lângă Dumnezeu, fără să i se întâmple ceva, Hristos - Cuvântul creator, a ales din iubire plină de jertfire de sine şi de dragul de a sluji cu dragoste celor ce aveau să fie chipul şi asemănarea Sa, să îmbrace o formă asemănătoare cu a acestora, devenind astfel Fiul lui Dumnezeu!!! Iată că El este nu numai Cuvântul creator, ci şi Fiul lui Dumnezeu. Mare atenţie, vorbim despre Fiul lui Dumnezeu, nu despre Fiul omului. Vreau ca acest aspect să fie avut în minte atunci când se citesc cele ce vor urma.

Ioan, apostolul, ni-l introduce pe Isus cu numele de Cuvântul, tocmai pentru a sublinia faptul că El este Creatorul şi totodată începutul creaţiei universale, apoi îl numeşte "singurul lui Fiu, care este în sânul Tatălui". Ioan 1,18. Ce sens are expresia "sânul Tatălui" în contextul în care Isus este numit "singurul lui Fiu" de către Ioan? Expresia "sânul Tatălui" scoate în evidenţă adevărul privitor la faptul că Dumnezeu este o lumină de care nu te poţi apropia, deşi mulţi pun aceste cuvinte doar pe seama oamenilor păcătoşi, precum şi adevărul că, "nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu". Ioan 1,18. Mulţi poate vor spune că aşa ceva nu este posibil pentru îngeri, care pururea văd faţa Tatălui şi îi slujesc. Apoi şi cortul întâlnirii o demonstrează prin faptul că deasupra celor doi heruvimi din aur masiv locuia şekina sau prezenţa Celui nevăzut.

Este adevărat că îngerii îi slujesc lui Dumnezeu Tatăl, că chiar Lucifer se afla în prezenţa imediată a Tatălui. Dar nu este adevărat că aceştia pot intra în sânul Tatălui!!! În sânul Tatălui nu are acces decât singurul lui Fiu - Isus Hristos. Sânul Tatălui este totuna cu sfatul lui Dumnezeu unde Lucifer nu a avut acces niciodată, chiar dacă era cea mai apropiată fiinţă de Dumnezeu Tatăl, din punct de vedere fizic. De reţinut, deci, acest adevăr foarte important, şi anume că în sânul Tatălui nu putea avea acces decât Fiul. Îngerii văd faţa Tatălui doar din punct de vedere al formei; ei văd forma Sa aşa cum este ea, însă aceasta este învăluită într-o lumină de care ei nu se pot apropia fără prezenţa Fiului!!! Cu alte cuvinte, nimeni nu poate sta în prezenţa Tatălui fără scutul ocrotitor Isus Hristos. Toţi îngerii lui Dumnezeu sunt ocrotiţi de strălucirea slavei lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

     "Ceea ce cuvintele sunt pentru cuget, tot astfel este Hristos pentru Tatăl cel invizibil. El este manifestarea Tatălui, şi este numit Cuvântul lui Dumnezeu." Manuscript 77, 1899.

Observaţi, vă rog, că despre Tatăl se vorbeşte ca despre Cel invizibil. Dacă este invizibil, înseamnă că nu poate fi văzut faţă către faţă, aşa cum se văd doi oameni unul cu celălalt. Însă asta nu presupune că nu poate fi văzută forma Sa învăluită în toată slava luminii vieţii în care locuieşte. Deci, Hristos se numeşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să poată fi manifestarea Tatălui într-o formă vizibilă şi suportabilă pentru toate inteligenţele cereşti!!! Cu alte cuvinte, pentru ca Dumnezeu să poată fi cunoscut, El trebuia să fie arătat şi explicat, manifestat, prin Cuvânt sau prin Fiul Lui, faţă de toate creaturile. Este imposibil ca Dumnezeu să fie cunoscut de inteligenţele cerului, fără ca El să le poată fi făcut accesibil. El trebuia să se manifeste sub o formă accesibilă tuturor creaturilor, fără ca acestora să li se întâmple ceva din cauza slavei Sale mistuitoare. Nu degeaba se spune în Scripturi că El este un foc mistuitor. Este astfel nu numai pentru păcat, ci şi faţă de toate fiinţele create, dacă Hristos nu ar fi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu.

Pentru ca Dumnezeu să se poată face accesibil făpturilor, fără ca ele să moară, era necesar ca una dintre persoanele Dumnezeirii să îmbrace forma acestora. Cum prima făptură din univers, aşa cum se acceptă în general, a fost Lucifer, înseamnă că, pentru ca el să poată trăi şi să rămână în prezenţa lui Dumnezeu, avea nevoie ca viaţa pe care o primea necontenit de la Dumnezeu să-i poată fi realimentată tot de Dumnezeu, dar în aşa fel încât aceasta să-i fie dată la un nivel pe care el putea s-o suporte, fără nici un fel de problemă. Adică strălucirea Vieţii divine ce învăluie pe Tatăl, Izvorul întregii existenţe, trebuia transformată permanent la un nivel suportabil, care să o facă posibil de primit, de trăit şi care, totodată, să facă posibilă şi întreţinerea vieţii făpturii create! Pentru acest lucru era absolut necesar ca în interiorul sau în sânul Dumnezeirii, una dintre cele trei Persoane să îmbrace forma făpturii create, adică să-şi învăluie strălucirea slavei Sale, caracteristică tuturor celor trei persoane ale Dumnezeirii, pentru a putea locui şi se mişca printre fiinţele create. Aşa că Dumnezeu a transpus în practică taina ascunsă din veşnicie - întruparea celei de a doua persoane a Dumnezeirii în forma creaturii!!! Taina aceasta nu se referă deloc doar la întruparea lui Isus pe pământ, din moment ce este din veşnicie!! Nu se spune despre ea că este taina ţinută ascunsă de la întemeierea lumii, ci este taina ţinută ascunsă din veşnicie! "Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei." Coloseni 1,25-27. Această taină despre care vorbeşte Pavel este pusă în contextul referitor la faptul că Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, în Isus, şi, de asemenea, Pavel face referire şi la întruparea lui Hristos pe pământ.

Am să închei cu aceste cuvinte frumoase, referitoare tot la taina lui Dumnezeu, care este Hristos - Cuvântul, urmînd să continuăm în postarea următoare: "Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup; pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei." Coloseni 2,1-3.