Duhul Sfânt (II)

"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." Ioan 14,6. Isus este singura Cale, calea mântuirii noastre, prin care putem avea acces în cer. Tot astfel, Duhul Sfânt este singura Cale prin care putem ajunge să-l cunoaştem pe Hristos şi mântuirea Lui. Hristos este Adevărul, fiindcă prin El putem cunoaşte pe Tatăl din cer aşa cum este. Tot astfel, Duhul Sfânt este Duhul adevărului, căci El lucrează asupra inimii noastre descoperind adevărul despre Hristos pentru a-l putea înţelege pe Tatăl, după care Duhul adevărului ajunge Mângâietorul inimilor noastre, căci adevărul devine o adevărată mângâiere şi desfătare pentru suflet. Hristos este Viaţa deoarece prin El există totul şi pentru că din El ne naştem din nou, primind natura lui divină. Tot astfel, Duhul Sfânt este Duhul vieţii întrucât adevărul sădit de El în inimile oamenilor devine viaţă, un principiu viu şi activ prin care acei oameni devin vii din punct de vedere spiritual! Duhul Sfânt este în realitate Autorul vieţii spirituale!!!

     "Astăzi, sunt mulţi tot atât de neştiutori în ceea ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credincioşii aceia din Efes; totuşi, nici un alt adevăr nu este învăţat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profeţii şi apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însuşi Hristos ne atrage atenţia asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în susţinerea vieţii spirituale. Seva viţei ridicându-se din rădăcină este împrăştiată în ramuri, ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase ale faptelor sfinte.
     Autorul vieţii spirituale este nevăzut şi modul exact cum această viaţă este împărtăşită şi susţinută este dincolo de puterea de explicare a omului şi de filozofia lui. Totuşi, lucrările Spiritului sunt totdeauna în armonie cu Cuvântul scris." Faptele apostolilor, cap. Efes, par. 10, 11.

Duhul Sfânt porneşte de la Mântuitorul fiindcă aceasta este singura modalitate, în planul mântuirii, ca un om să primească natura divină a lui Hristos, după ce a fost trezit la viaţă de Duhul adevărului! Nu trebuie înţeles cu nici un chip că de la Mântuitorul porneşte o influenţă, numită Duhul Sfânt, care pătrunde şi stăpâneşte sufletul, întrucât o influenţă nu poate fi niciodată Autorul vieţii spirituale. Va rog să observaţi că Autorul vieţii spirituale nu este Hristos, ci Duhul Sfânt, altfel cum ar putea fi El reprezentantul lui Hristos pe pământ fără să înfăptuiască lucrarea destinată Lui, aceea de a trezi sufletul la viaţă şi de a crea în el viaţă spirituală!!

Ceea ce vreau să reţinem este că, în planul mântuirii, Duhul Sfânt este Autorul vieţii spirituale, că prin El putem fi născuţi din nou. Adevărul aşternut în scris în Scripturi nu are nici o valoare dacă Duhul Sfânt nu ar fi prezent pe pământ ca reprezentant al lui Hristos. Nimeni niciodată să nu-şi închipuie că ar putea înţelege adevărul Scripturii fără ajutorul Duhului Sfânt!! Încă o dată, adevărul Scripturii este un adevăr mort fără prezenţa Mângâietorului care să-i dea viaţă, să-l facă viu şi lucrător pentru minte!! Atunci când cineva ascultă o predică, bunăoară, iar adevărul prezentat de predicator atinge intelectul auzitorului, putem spune doar că i-a fost trezit intelectul. Adevărul prezentat nu a putut pătrunde dincolo de hăţişurile prejudecăţilor şi ale ideilor greşite referitoare la Dumnezeu şi la lucrarea mântuirii. Mai mult, adevărul prezentat poate chiar împietri inima unui ascultător care are alte principii de viaţă, adevăr care intră în conflict cu acestea. Însă cea mai gravă situaţie este a acelora care cunosc adevărul, îl înţeleg din punct de vedere intelectual, dar i se împotrivesc pentru că întrezăresc faptul că, primindu-l în suflet, vor deveni alţi oameni, că vor trebui să lase totul, toate plăcerile lumii păcătoase pentru Hristos. În toate aceste cazuri, vrăjmăşia lor îi păcăleşte şi-i ţine robi în continuare propriului lor eu. Însă, situaţia acestora din urmă este situaţia omului din Romani 7, dar care refuză să ajungă în stadiul de a striga cu disperare după izbăvirea din păcat! Astfel de oameni nu simt aproape niciodată prezenţa Mângâietorului care doreşte ca adevărul să străpungă nu numai intelectul, ci toată fiinţa până la predarea acesteia în mâinile răscumpărătoare ale Mântuitorului lumii!!! Din păcate, aceasta a fost situaţia fariseilor şi cărturarilor, aşa cum este situaţia celor mai mulţi creştini astăzi în biserică.

     ">Iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.< Duhul vieţii plana asupra adunării, dar fariseii şi cărturarii nu i-au simţit prezenţa. Ei nu şi-au simţit lipsa, şi vindecarea nu era pentru ei. >Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale< (Luca 1,53)." Hristos Lumina Lumii, cap. Poţi să mă curăţeşti, par. 22.

Duhul vieţii este Acela care face ca omul să-şi simtă nevoia, nu de a cunoaşte un adevăr ca teorie din Scripturi, care e totuna cu nimic, ci de a-şi cunoaşte şi simţi adevărata lipsă a sufletului - nevoia după Răscumpărătorul lui. Nu poate fi o nevoie a intelectului, ci trebuie să fie nevoia sufletului, a întregii fiinţe, a vieţii înseşi a omului care se vede păcătos!! Când cineva este pus faţă în faţă cu realitatea stării sale păcătoase spirituale, ar fi bine să nu refuze niciodată să moară spiritual şi să învieze la o nouă viaţă în Hristos Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt!! Da, adevărul Scripturii este viu numai prin puterea creatoare a Duhului Sfânt, căci El este puterea creatoare a lui Dumnezeu prin care a adus la viaţă, la existenţă, a făcut viu orice lucru din Univers!!! Este cea mai mare putere din Univers, dar o Persoană vie, cu capacitate intelectuală, emoţională şi cu voinţă personală, căci ceea ce defineşte o persoană este însumarea acestor trei mari calităţi!!! O energie, o emanaţie, o influenţă nu pot avea nicidecum aceste trei capacităţi însumate.

     "Dumnezeu a promis Duhul Său, cea mai mare putere din Univers, să fie întrupat în oameni ca, prin credinţa în Isus Hristos, omenirea să poată fi înălţată." Signs of the Times, 4 septembrie 1893.

Este numit cea mai mare putere din Univers doar în sensul capacităţii de a crea viaţă şi, mai mult, de a modela, de a da chip şi formă oricărui cuvânt rostit de Dumnezeu, care este viaţă! După cum Tatăl a avut un partener în lucrarea creaţiei universale, în Persoana nobilă a lui Hristos, potrivit cu Proverbe 8, tot astfel Hristos are un partener de nădejde, deşi nevăzut, din moment ce-i spune Duh, dar totuşi o Persoană reală, spirituală, vie, având capacitate intelectuală, emoţională şi voinţă proprie - Persoana Duhului Sfânt! Iar acest aspect este arătat în mod desluşit în cartea Genezei, de care ne vom ocupa în postarea următoare.  Altfel Duhul cum ar putea să dea viaţă dacă n-ar fi El însuşi viaţă, o persoană vie şi plină de iubire!!! Viaţa rostită de Hristos sub formă de cuvânt este modelată de Duhul Sfânt, o Persoană nevăzută, în forme diferite, potrivit descrierii conţinute în acel cuvânt rostit!!

Că aşa stau lucrurile, după cum am scris, este descoperit într-o propoziţie formidabilă şi nespus de profundă, de o rară, rară frumuseţe, din Cuvântul inspirat. Este practic cheia pentru a înţelege în mod corect lucrarea Duhului lui Dumnezeu ca putere creatoare a lui Dumnezeu şi, mai ales, ca Ajutorul sau Partenerul lui Hristos atât în lucrarea creaţiei universale, cât şi în lucrarea mântuirii. Iată propoziţia: "Doar Duhul face să aibă efect (face eficace) cele săvârşite de Mântuitorul lumii." Hristos Lumina Lumii, cap. Să nu vi se tulbure inima, par. 33.

Aici este cheia care descuie taina puterii creatoare a lui Hristos. Aici se arată lămurit că puterea creatoare a lui Hristos este o Persoană, care nu provine din El sau din Tatăl ca o emanaţie, sau ca o energie, ori ca o influenţă impersonală. Este o Persoană care este ajutorul fidel al lui Hristos în lucrarea creaţiei şi a mântuirii. Taina din veacuri veşnice a lui Dumnezeu prevedea ca fiecare Persoană a Dumnezeirii să-şi aibă rolul ei bine determinat, pe care să nu-l abandoneze niciodată şi sub nici o formă, de dragul întregii creaţii inteligente a lui Dumnezeu. Dumnezeirea trebuia să se exprime nu numai sub forma unei Persoane învăluită într-un glob strălucitor de lumină, aşa cum este Tatăl sau Sursa întregii creaţii, de asemenea, nu numai sub forma şi înfăţişarea unui înger, aşa cum a ales Hristos să o facă, El fiind în acest caz Mijlocitorul între fiinţele create şi Dumnezeu, ci şi sub forma unei Persoane nevăzute de orice ochi creat, fără chip sau înfăţişare, pentru ca în felul acesta Dumnezeu, prin caracterul Său plin de iubire sau viaţa veşnică, să poată locui în fiecare făptură inteligentă!!! Însă asta nu-i totul.

În lucrarea mântuirii, Duhul Sfânt este Acela care creează viaţă spirituală, punând în sufletul celui pocăit natura divină a lui Hristos, fiindcă El este Răscumpărătorul lumii care s-a întrupat în lumea noastră, şi şi-a făurit un caracter pe care ni-l oferă nouă la naşterea din nou. Isus a făcut răscumpărarea noastră, îmbrăcându-şi natura divină în trup omenesc, şi nu Duhul Sfânt!! Duhul Sfânt creează această viaţă spirituală când adevărul Scripturilor a ajuns viu pentru păcătosul pocăit, tot prin lucrarea Lui, acest adevăr al Scripturilor fiind adevărul rostit de Hristos pentru mântuirea noastră şi pe înţelesul nostru. Numai în felul acesta se poate spune în mod corect că Duhul face eficace, face să aibă efect adevărul rostit de Hristos, când se afla pe pământ, adevăr care acum este întipărit pe paginile Scripturilor. Lucrarea mântuirii nu poate fi înţeleasă niciodată dacă Duhul Sfânt nu o face să aibă efect pentru mintea şi sufletul celui păcătos!!!

Mai este încă un aspect foarte important peste care nu pot să trec, fără să-l amintesc. Puterea păcatului este o putere formidabilă. Nu există nici un om care să i se poată opune în vreun fel. Pe deasupra, puterea păcatului are un efect atât de corupător şi de viclean, încât o treime din îngerii cerului i-au căzut pradă. Şi chiar Adam şi Eva au căzut în capcana lui mortală. Acestei puteri nu i se poate opune şi nu poate fi înfrântă decât prin puterea Duhului Sfânt. Prin El înfrânge Hristos păcatul şi-i trece pe oamenii transformaţi prin harul Său din împărăţia întunericului în împărăţia luminii. "În decursul veacurilor puterea răului se întărise, iar supunerea oamenilor faţă de această putere satanică era uluitoare. Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia Persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu putere schimbată, ci cu plinătatea puterii dumnezeieşti." Hristos Lumina Lumii, cap. Să nu vi se tulbure inima, par. 33.

După cum reiese din acest text, Duhul Sfânt este plinătatea puterii dumnezeieşti, adică cea mai mare putere din Univers. Puterii satanice, care locuieşte într-o persoană, Satana, i se opune plinătatea puterii dumnezeieşti, care locuieşte într-o persoană - Duhul Sfânt. E simplu de remarcat, deci, că Duhul Sfânt este o Persoană divină. De fapt în această luptă de înfrângere a păcatului în vieţile oamenilor, care doresc aşa ceva, sunt angrenate toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii, bineînţeles fiecare păstrându-şi rolul bine definit în cadrul lucrării de mântuire. Bunăoară, Tatăl l-a trimis în lume pe Fiul Său să înfrângă păcatul în carne, arătând că se poate trăi curat şi virtuos, prin credinţă, ascultând continuu de legea lui Dumnezeu. Fiul, la rândul Lui, poate stăvili şi înfrânge păcatul în inimile oamenilor, dacă aceştia vor, prin credinţă, numai prin puterea Duhului Sfânt, prin miracolul naşterii din nou. "Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cei trei demnitari sfinţi ai cerului, au declarat solemn că Ei vor întări pe oameni să învingă puterile întunericului." The SDA Bible Commentary, vol 5, pag. 1110.

În tot ceea ce face Hristos pentru noi, prin lucrarea mântuirii, face doar prin Duhul Sfânt, căci, reţineţi, vă rog, numai Duhul Sfânt poate face să aibă efect cele săvârşite sau realizate de Mântuitorul. "Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie în fiecare instrument omenesc cu puterea lui vindecătoare, pentru ca fiecare muşchi şi fiecare nerv spiritual să poată fi în funcţiune. Fără Duhul Sfânt, fără suflarea de la Dumnezeu, se dă pe faţă o amorţeală a conştiinţei, o lipsă de viaţă spirituală." Review and Herald, 17 ianuarie 1893. Efectul celor săvârşite de Mântuitorul, adică toată lucrarea răscumpărării în favoarea noastră, este locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt, care este Autorul vieţii spirituale. Fiindcă Duhul Sfânt este asemănat cu adierea vântului este normal şi firesc să fie asemenea suflării de la Dumnezeu, aceasta scoţând în evidenţă în mod clar lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omului păcătos. Această lucrare a Duhului Sfânt este asemenea unei adieri asupra inimii primitorului, de aceea se mai numeşte adierea vieţii spirituale. El este ca un susur blând şi subţire, ca o adiere sau ca o suflare care-şi face lucrarea domol, pe nesimţite, dar cu putere care produce multă bucurie, pace şi iubire nespusă!!! Unii pot asocia suflarea de la Dumnezeu direct cu Duhul Sfânt, ca şi cum ar ieşi o energie din Tatăl şi ar avea efect asupra primitorului ei. Dar nu este adevărat acest lucru. Duhul Sfânt este o Persoană reală, fără chip sau înfăţişare, şi care este din această cauză asemenea unei suflări sau unei adieri molcome de vânt. Oare nu l-a descris Mântuitorul ca pe o adiere de vânt care, deşi nu poate fi văzută de ochii omeneşti, totuşi poate fi simţită influenţa lui răcoritoare şi chiar auzită!! "Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul." Ioan 3,8.

Mulţi au socotit că, aici, Hristos, spune că Duhul Sfânt este ca vântul, adică un ceva care nu se vede, dar care se simte, trăgând astfel concluzia că Duhul Sfânt este o influenţă sau o energie puternică. Însă Hristos nu spune acest lucru. El, de fapt, scoate în evidenţă lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omului, pe care o compară cu vântul sau cu adierea vântului. Vântul nu suflă o dată, mai puţin de o clipă, şi apoi dispare brusc. Când vântul suflă, o face ore bune sau poate chiar două-trei zile în şir; ceea ce implică o perioadă de timp şi chiar o lucrare din partea vântului, căci este benefică pentru culturi şi pentru pământ. Singura asemănare cu vântul, pentru Duhul Sfânt, aşa cum o face Hristos, este doar în ce priveşte natura invizibilă a acestuia, şi-atât!! Hristos subliniază frumos în acest text lucrarea Partenerului sau Tovarăşului Său de creaţie, Duhul Sfânt, ca pe Cineva care transformă omul în totalitate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu acceptul omului bineînţeles, dar care este tot la fel de invizibil ca şi vântul, deşi influenţa Lui se face simţită şi, în unele cazuri, chiar auzită, cum s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. "În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Fapte 2,1-4.

Aş mai putea aminti faptul că toate minunile săvârşite de Hristos, au fost efectuate prin puterea Duhului Sfânt, care se afla în El fără măsură. Hristos nu şi-a folosit propria divinitate pentru a face vreo minune. El trebuia să trăiască şi să acţioneze precum omul în lumea păcătoasă, care nu are nici un avantaj şi nici o putere a lui personală prin care să poată face minuni sau să se salveze din nu ştiu ce împrejurări.

Ne oprim aici deocamdată, urmând ca în postarea viitoare să ating un alt aspect formidabil al lucrării Duhului Sfânt în cadrul creaţiei, pentru că acum am vorbit despre lucrarea Lui în cadrul mântuirii sau răscumpărării.