"Sunteţi dumnezei!"

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu nobil, plin de respect, plin de iubire, plin de abnegaţie, un Dumnezeu creator şi mântuitor, aşa cum îi şade bine unui adevărat Tată. Am înţeles că în planul creaţiei, pentru a putea face posibilă existenţa tuturor fiinţelor inteligente universale, cât şi locuirea lăuntrică a lui Dumnezeu, sub forma caracterului Său care este viaţă veşnică, în templul fiinţei lor, prin Duhul Sfânt, şi, de asemenea, în planul mântuirii omului, pentru a face posibilă salvarea acestuia din păcat, prin naşterea lui din nou şi dăruirea naturii divine a lui Hristos, cât şi înălţarea lui pe tronul lui Dumnezeu, prin lucrarea atotputernică a Duhului Sfânt, triunitatea divină sau Dumnezeirea a trebuit să adopte în ambele planuri următoarea măsură, (de altfel singura care făcea posibilă existenţa creaţiei universale şi întreţinerea ei cu viaţă divină la un nivel adecvat, suportabil pentru toate inteligenţele universale), şi anume:

 - Tatăl să-şi păstreze forma şi chipul original, învăluit într-un glob de lumină strălucitoare, fără ca faţa Lui să poată fi văzută vreodată de făpturile cereşti, datorită slavei Sale nediminuate în vreun fel, El rămânând Sursa întregii creaţii, alimentate astfel încontinuu de energia vieţii veşnice divine;

- Fiul sau a doua Persoană a Dumnezeirii, alegând de bunăvoie să devină, prin naşterea în sânul Tatălui, un înger adevărat, autentic în absolut toate privinţele, ceea ce însemna că forma Lui, din momentul naşterii, trebuia să fie o formă reală de înger slăvit, de Arhanghel, naşterea Lui presupunând un act creator din partea Tatălui prin care a îmbrăcat natura divină neîmprumutată şi nederivată, veşnică şi nemuritoare, proprietatea Fiului lui Dumnezeu dintotdeauna, cu o natură de înger, în felul acesta Fiul lui Dumnezeu devenind Mijlocitorul divin dintre toate fiinţele inteligente şi Tatăl din cer, poziţie pe care nu o va părăsi niciodată, însemnând că El este manifestarea vizibilă şi pipăibilă a lui Dumnezeu pentru fiinţele create, la nivelul acestora şi în lumea acestora, Fiul lui Dumnezeu fiind în sens adevărat chiar unul dintre ei, având menirea de a le face cunoscut caracterul Tatălui;

- şi Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, care a ales să se manifeste în mod tainic ca o Persoană invizibilă, fără chip, pentru a putea face posibilă existenţa şi viaţa spirituală sub forme diverse, cu chip şi înfăţişare, El fiind Modelatorul divin prin rostirea vieţii de către Hristos. Duhul Sfânt este manifestarea invizibilă a lui Dumnezeu în lumea creaţiei în scopul facilitării locuirii lui Dumnezeu, sub forma vieţii spirituale, în toate fiinţele create, ele devenind în felul acesta temple sau sălaşuri ale Dumnezeirii!! Duhul Sfânt mai este numit, deşi este Persoană reală, suflarea de la Dumnezeu sau puterea lui Dumnezeu, cea mai mare din Univers, tocmai pentru faptul că El dă formă şi chip sau înfăţişare lucrurilor şi fiinţelor rostite la viaţă prin cuvântul Fiului lui Dumnezeu.

Aşa stând lucrurile, ne putem da seama singuri cât de măreţ este Dumnezeul nostru care a ales să creeze inteligenţe din dragoste. Da, singurul Lui motiv pentru existenţa a tot ce se vede sau nu se vede este dragostea. Voi avea în atenţie acum mântuirea omului şi poziţia pe care acesta va fi înălţat de Isus Hristos, marele nostru Mântuitor şi Răscumpărător. Chiar dacă pare ciudat, trebuie să spun că păcatul a deschis o nouă posibilitate pentru oameni, căci ei sunt singurii care au căzut în păcat alături de Lucifer şi îngerii săi, ca aceştia, adică oamenii, să poată fi înălţaţi pe tronul lui Dumnezeu, ba chiar mai mult, de a putea intra în slava sau în sânul Tatălui, exact acolo unde intră Isus Hristos!!! Ei, oamenii, vor fi singurii din tot Universul care vor avea acces nelimitat în globul de lumină plin de o slavă de nedescris, fără ca să fie nimiciţi de slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei nu vor avea nevoie de prezenţa lui Hristos pentru a putea sta în preajma Tatălui, spre deosebire de restul fiinţelor create, şi mai ales îngerii, care au nevoie de un Mijlocitor şi de un Protector în acest sens. Dar, cum e posibil aşa ceva?
Păcatul este un intrus în universul lui Dumnezeu, şi totuşi faptul că Dumnezeu a prevăzut un leac pentru nimicirea acestuia, prin aceea că urma să se întrupeze în forma acelor fiinţe ce aveau să aleagă păcatul mai degrabă decât neprihănirea, a deschis o oportunitate care dădea posibilitatea, de altminteri singura, ca oamenii, pentru că ei au ales păcatul din cauza vicleniilor diavolului, să poată fi înălţaţi pe tronul lui Dumnezeu, să poată intra în sânul Tatălui şi să fie numiţi "dumnezei" chiar de Dumnezeu!!! Nu este extraordinar acest lucru?

Dar ce denotă, ce cuprinde şi ce înseamnă această expresie: "sunteţi dumnezei", pe care chiar Dumnezeu a inspirat-o? În toată Scriptura expresia respectivă o întâlnim doar de două ori, o dată în Vechiul Testament, şi încă o dată în Noul Testament. "Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor... Eu am zis: >Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt<." Psalm 82,1.6. Această expresie nu-i o simplă metaforă, ci ea scoate în evidenţă o realitate uluitoare. Chiar textul o spune în cuvintele lui Dumnezeu: "Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt". Psalmistul ne spune că Dumnezeu judecă în mijlocul dumnezeilor, arătând că aceştia nu sunt îngerii, ci oamenii, fiindcă numai ei pot judeca strâmb şi caută la faţa celor răi. Prin urmare, dumnezeii despre care se vorbeşte în text sunt oamenii!!! Însă, adevăraţii dumnezei care vor moşteni cerul sunt doar fiii Celui preaînalt, întrucât aceştia trebuie să aibă aceeaşi origine cu Dumnezeu!!! Acesta este şi motivul pentru care sunt numiţi "dumnezei"!

Ca să înţelegem corect toate implicaţiile acestei expresii, va trebui să abordăm câteva texte foarte importante din Evrei 2,10-13: "Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească >fraţi<, când zice: >Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării<. Şi iarăşi: >Îmi voi pune încrederea în El<. Şi în alt loc: >Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!<"

Dumnezeu ne numeşte dumnezei, chiar dacă toţi oamenii sunt socotiţi dumnezei, prin creaţie, ei fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, totuşi, în expresia "sunteţi dumnezei" sunt cuprinşi numai fiii lui Dumnezeu care-i sunt fraţi, după cum spune textul din Evrei. Cu alte cuvinte, doar acei oameni care au fost transformaţi prin harul Duhului Sfânt, care au fost astfel născuţi din nou, sunt dumnezei care vor moşteni cerul!!! De ce, totuşi, sunt numiţi "dumnezei"? Deoarece ei sunt născuţi din Dumnezeu şi au natura Lui divină în ei!!! Orice om născut din nou pe acest pământ, este născut din Dumnezeu în asemănarea naşterii Fiului Său pe acest pământ!!! Această natură divină a lui Hristos din ei, face posibilă intrarea lor la Tatăl şi, totodată, le oferă şi înaltul privilegiu de a fi mijlocitori împreună cu Hristos între Tatăl şi îngeri şi celelalte fiinţe care locuiesc în alte constelaţii!!

Faptul că doar aceşti oameni născuţi din nou sunt pe deplin dumnezei, este scos în evidenţă în textul care spune: "Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească >fraţi<, când zice: >Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei". Sfinţirea este o lucrare ce presupune îndepărtarea păcatului; în sine ea este o lucrare creatoare care alungă păcatul de la izvorul său. Cel ce sfinţeşte este clar Isus, cei ce sunt sfinţiţi sunt fiii Celui Preaînalt sau fraţii lui Dumnezeu! Atât Cel ce sfinţeşte, cât şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. În Revised Standard Version se spune că ei "au origine comună". Cu alte cuvinte, atât Hristos, Cel ce sfinţeşte, cât şi oamenii născuţi din nou, cei sfinţiţi prin harul lui Hristos, sunt născuţi din Dumnezeu, au aceeaşi origine spirituală şi implicit acelaşi Tată - pe Dumnezeul cerului!!!

Naşterea din nou a oamenilor, produsă prin actul creator al Duhului Sfânt, care sădeşte în mintea omului natura divină spirituală a lui Hristos, înseamnă unirea tainică între natura divină, primită în dar, şi natura umană, carnea şi sângele păcătoase, slabe şi muritoare. Este exact aceeaşi unire tainică, dar reală, dintre natura divină a lui Hristos, proprietatea Sa, şi carnea şi sângele primite prin naştere din Maria! Această unire este şi va fi necunoscută vreodată îngerilor şi celorlalte fiinţe cereşti de pe alte planete locuite, din alte constelaţii. Acest lucru înseamnă a deveni realmente fraţii lui Dumnezeu, întocmai cum Hristos s-a făcut fratele nostru, devenind astfel una cu noi. După cum fraţii au un singur tată, tot astfel Hristos şi oamenii născuţi din nou au un singur Tată, pe Dumnezeu. După cum Hristos era una cu Tatăl, prin prisma naturii Sale divine şi a caracterului Său, fiind totodată şi fratele nostru, în sensul adoptării naturii noastre omeneşti pentru totdeauna, devenind om adevărat, exact aşa cum este fiecare om, tot astfel şi noi suntem, prin Hristos, una cu Dumnezeu, prin prisma naturii divine a lui Hristos, căpătate în dar la naşterea din nou, şi a caracterului desăvârşit obţinut pe pământ, fiind totodată şi fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, în sensul că am fost făcuţi părtaşi de natura divină!! Din punct de vedere al structurii organismului, atât Hristos, cât şi sfinţii Săi se bucură de unirea tainică a două naturi, cea divină şi spirituală, şi cea omenească şi fizică, cea omenească îmbrăcând-o practic pe cea dumnezeiască! Aceasta unire era singura posibilitate ca Hristos să vină în lumea noastră, să biruie păcatul şi să ne elibereze pe veci, şi de asemenea singura posibilitate ca omul să scape de păcat şi să fie înălţat pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în calitate de frate real al Său, prin Hristos!!!

     "Prin ascultarea Sa de toate poruncile lui Dumnezeu, Hristos a lucrat răscumpărarea pentru om. Lucrul acesta nu s-a făcut prin ieşirea din Sine şi trecerea în altul, ci luând asupra Sa natura omenească. În felul acesta, Hristos a dat omenirii o existenţă din Sine. Aducerea naturii omeneşti în Hristos, aducerea neamului omenesc căzut în unire cu natura divină, e lucrarea răscumpărării. Hristos a luat natura omenească pentru ca oamenii să poată fi una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl, pentru ca Dumnezeu să poată iubi pe om aşa cum iubeşte pe singurul Său Fiu, astfel încât oamenii să poată fi părtaşi de natură divină şi să fie întregi în El." Review and Herald, 5 aprilie 1906.

     "Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine." Ioan 17,21-23

Această legătură frăţească dintre oameni şi Dumnezeu este posibilă doar prin Hristos. Doar El poate facilita aşa ceva prin lucrarea tainică, dar reală, a Duhului Sfânt. Biruinţa asupra păcatului se obţine doar prin această unire dintre natura divină şi natura omenească şi, desigur, trăirea necontenită în neprihănire. Devenind fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, înseamnă că legătura cu Dumnezeu este cu mult mai intimă decât aceea a îngerilor. Este o legătură pe care îngerii nu o pot avea niciodată, nu se pot bucura de ea niciodată întrucât ei nu pot fi făcuţi părtaşi de natură divină. Numai fiinţele păcătoase, care au experimentat păcatul şi apoi eliberarea totală de el, prin naşterea din nou, se pot bucura de aşa ceva.

     "Aşa cum Hristos a biruit fiecare ispită pe care Satana a adus-o împotriva Lui, aşa trebuie să biruiască şi omul. Şi cei care se străduiesc, plini de râvnă, să biruiască sunt aduşi într-o unire cu Hristos pe care îngerii din cer nu o pot cunoaşte niciodată." Letter 5, 1900.

     "Şi Fiul lui Dumnezeu privind la moştenitorii harului, >nu-i este ruşine să-i numească fraţi<. Ei au o relaţie mult mai strânsă cu Dumnezeu decât aceea a îngerilor care nu au păcătuit niciodată." Mărturii, vol. 5, cap. Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos, par. 9.

A fi fraţi adevăraţi cu Dumnezeu, aşa cum nici o altă fiinţă inteligentă nu este şi nu va fi niciodată, înseamnă a fi dumnezei!!! Acest lucru nu presupune nicidecum că vom avea atotputernicia, omniprezenţa şi atotştiinţa lui Dumnezeu! A fi dumnezei presupune o calitate pe care nici o altă fiinţă creată nu o va avea vreodată, în afara omului mântuit. Înseamnă în termeni practici a fi una cu Dumnezeu exact aşa cum este Isus cu Tatăl Său, înseamnă a avea acelaşi caracter ca al lui Dumnezeu, înseamnă a avea aceeaşi natură a lui Dumnezeu, fără atributele neîmprumutabile amintite mai sus. Înseamnă pur şi simpu a fi ca Dumnezeu în caracter şi în natură, în natura iubirii sale jertfitoare de Sine. Şi mai înseamnă ceva, înseamnă a fi mijlocitori împreună cu Hristos între Tatăl şi îngeri, şi totodată mai înseamnă a fi preoţi şi împăraţi după rânduiala lui Melhisedec!!! Or asta presupune deja o poziţie foarte înaltă în ceruri, mai înaltă decât cea pe care a avut-o Lucifer, de fapt poziţia după care râvnea atât de mult, intrarea la Tatăl în sânul Dumnezeirii şi, deci, tronul lui Dumnezeu!!!

     "Tuturor fiinţelor omeneşti, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin, le sunt puse la dispoziţie comorile cerului, o putere deosebită care îi va aşeza într-o poziţie chiar mai înălţată decât cea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată." Parabolele Domnului Hristos, cap. Doi închinători, par. 3 de la sfârşit.

     ">Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este.< 1Ioan 3,2. Răscumpărătorul nostru a deschis drumul, aşa ca şi cel mai păcătos, cel mai nenorocit, cel mai persecutat şi cel mai dispreţuit să poată intra la Tatăl." Hristos Lumina Lumii, cap. Botezul, ultimul paragraf.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul născut în sânul Dumnezeirii, pe când oamenii mântuiţi sunt fiii lui Dumnezeu, singurii din tot Universul născuţi din Hristos, prin Duhul Sfânt. În acest sens, Hristos este Căpetenia lor, ei fiind slujitorii Lui credincioşi. Apoi, putem observa că Hristos este Dumnezeu, iar oamenii mântuiţi sunt dumnezei!! Ambii eu aceeaşi origine comună, pe Dumnezeul cerului, în ambii locuieşte în mod tainic natura divină, necreată şi veşnică, în primul caz, al lui Isus, fiind chiar proprietatea Sa necăpătată de la Tatăl, iar în al doilea caz, fiind dăruită, împrumutată pe vecie, dar sub forma caracterului sau a iubirii Sale neasemuite!! Aşa că, potrivit Scripturii, putem vorbi cu certitudine despre Dumnezeirea veşnică şi despre dumnezei creaţi şi mai apoi, din cauza păcatului, născuţi din nou, în care se împletesc două naturi, cea divină şi cea umană!!

În Noul Testament, Hristos preia limbajul inspirat al psalmistului, referitor la expresia "sunteţi dumnezei" şi arată la modul cel mai clar că cei care intră în această categorie sunt doar oile Lui, căci ele cunosc glasul Lui! Este adevărat că toţi evreii ar fi putut deveni dumnezei dacă voiau, dar n-au vrut, răstignindu-l pe Mântuitorul care El singur îi putea face dumnezei. Dacă extindem mai mult acest gând, atunci putem spune că, dacă toată omenirea, de la căderea în păcat, ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi trăit în neprihănire, atunci ar fi devenit dumnezei!! "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem. Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: >V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?< Iudeii I-au răspuns: >Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu<. Isus le-a răspuns: >Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: ,Sunteţi dumnezei'? Dacă Legea a numit ,dumnezei', pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, - cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: ,Sunt Fiul lui Dumnezeu!' Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi<." Ioan 10,27-37

În acest pasaj biblic, Isus, fiindcă se declară una cu Tatăl din cer, este aproape să fie omorât cu pietre de evrei, fiindcă în opinia lor se făcea una cu Dumnezeu. Din nefericire pentru ei, realitatea era exact aceea despre care vorbea Hristos, şi anume El era una cu Dumnezeu în absolut toate privinţele, dacă ne referim la dumnezeirea Lui. Apoi face referire la ce spun Scripturile cu privire la această legătură tainică între El şi Tatăl, o legătură care a venit să o stabilească pe pământ între El şi oamenii care doresc mântuirea, pentru ca ei să devină una cu Dumnezeu, după cum Fiul este una cu Tatăl! Hristos, ca om, era Cel sfinţit de Tatăl prin Duhul Sfânt, prin ascultare în suferinţă de dragul nostru. Tot la fel sunt şi aceia care sunt sfinţiţi prin Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, tot prin ascultare, şi în care Hristos a pus propria Lui natură divină în ei. Astfel, ei devin una cu Dumnezeu, după cum Fiul întrupat era una cu Dumnezeu pe pământ. El vorbeşte aici despre acea legătură dintre El şi Tatăl, în forma Sa întrupată!! Adică, prin faptul că în Hristos se împleteau două naturi distincte, natura Lui divină şi natura omenească, tot aşa în cei sfinţiţi se împletesc două naturi, natura divină a lui Hristos şi natura lor omenească.

După cum Hristos s-a făcut una cu noi din punct de vedere fizic, noi suntem făcuţi prin harul lui Hristos una cu Dumnezeu din punct de vedere spiritual. După cum Hristos a luat asupra Lui natura noastră omenească, tot astfel noi suntem binecuvântaţi, cei ascultători desigur, cu natura Lui divină, devenind una cu El într-un fel în care îngerii şi alte fiinţe create nu vor fi niciodate, adică fraţi adevăraţi în cel mai înalt şi deplin înţeles al cuvântului!!

Reţineţi, vă rog, că a fi dumnezei înseamnă a fi fraţii adevăraţi ai lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual, calitatea de frate fiind căpătată prin naşterea din nou când devenim totodată şi copii ai lui Dumnezeu!! Lui Hristos nu-i este ruşine să ne numească fraţi, pentru că exact asta suntem în raport cu El!!! Dumnezeu ne este şi Tată şi Frate, dar prin Hristos Isus, cu ajutorul Duhului Sfânt. Aici avem colaborarea tuturor celor trei Persoane ale Dumnezeirii. Ei au pus la bătaie totul pentru noi, pentru ca noi să devenim dumnezei, adică fraţi şi copii ai lui Dumnezeu!!! Copii prin naştere şi fraţi prin împletirea tainică a divinităţii cu omenescul nostru!!

Fiindcă a fi dumnezei implică o calitate aleasă şi o poziţie înaltă, trebuie să remarcăm că Enoh-Melhisedec face deja parte din această categorie. Despre El am vorbit deja, însă mai trebuie să amintesc că împreună cu el mai fac parte din această categorie de dumnezei slujitori ai universului toţi mântuiţii aflaţi în cer în momentul de faţă. Pentru a pătrunde mai bine în spiritul slujirii acestei categorii speciale de fiinţe inteligente, adică oameni deja mântuiţi aflaţi în cer, ar fi bine să studiem şi cine este îngerul Gabriel. Melhisedec ştim cine este deja, dar cine este Gabriel? Vom descoperi împreună minuni ale Evangheliei şi, de asemenea, faptul că Melhisedec este cel mai bun prieten al lui Gabriel, care la rândul lui are un alt bun prieten!