Revoltă în cer

     "Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Apocalipsa 12,7-9.

Acesta este un verset arhicunoscut celor ce citesc Biblia. El face trimitere la războiul din cer dintre Hristos - Arhanghelul Mihail, şi Satana - balaurul. Dar de la ce anume a plecat acest război? Cum e posibil ca într-o lume absolut desăvârşită să se işte război? Mai mult, cum a fost posibil ca acest război să se desfăşoare în prezenţa lui Dumnezeu?

Noi ştim că prima fiinţă creată de Hristos a fost Lucifer. El era perfect din absolut toate punctele de vedere. Atunci când Dumnezeu a creat Universul şi la populat cu inteligenţe, asemenea Lui, a luat orice posibilitate de rebeliune din partea acestora, în sensul că nimic din ce a creat El nu oferea vreun motiv de răscoală. Absolut totul era perfect. Existenţa acestor făpturi depindea de darul libertăţii absolute acordat de Dumnezeu. Această libertate avea drept cadru legea Sa, care era scrisă în inima lor. Din momentul primului puls de viaţă creată în Universul Său, orice fiinţă era în armonie perfectă cu Creatorul lor.

Aici cred că este util să introduc o scenă care ne va ajuta să înţelegem de ce Lucifer a frânt armonia cerului răzvrătindu-se împotriva Creatorului Său. Când Hristos a creat pe Lucifer şi următorii îngeri, El deja purta chip de înger. Fiind începutul creaţiei şi al tuturor lucrurilor, El este primul care are întâietate înaintea tuturor, fiind reprezentantul vizibil şi pipăibil al Tatălui în lumea creaţiei, exact aşa cum Adam era părintele nostru, întâiul din neamul nostru omenesc şi totodată reprezentantul pământului nostru înaintea Cerului, care trebuia respectat întru totul de toţi oamenii ce aveau să se nască din el. Dumnezeu îl desemnase pe Adam a fi administratorul planetei noastre, aşa cum alţi fii ai lui Dumnezeu, potrivit cărţii lui Iov, au fost desemnaţi de Hristos a fi reprezentanţii planetelor lor din alte sisteme solare populate. Fiindcă Hristos era reprezentantul Tatălui, având menirea de a descoperi natura şi caracterul lui Dumnezeu, El, fără doar şi poate, trebuia să fie Căpetenia îngerilor. Şi aşa a şi fost, după cum am văzut în postarea trecută.

Aşa că prima fiinţă pe care a văzut-o lumina ochilor lui Lucifer a fost Hristos, care avea acelaşi chip ca al lui, chip sau înfăţişare de înger. Deosebirea era dată doar de strălucire şi de înălţime, Hristos - Arhanghelul fiind mai înalt cu puţin decât toate fiinţele create. Mai era însă o altă deosebire uriaşă, aceea că Hristos era Dumnezeu veşnic ascuns în formă de înger!!! Aceasta este latura pe care nici o fiinţă cerească creată nu o putea vedea din punct de vedere fizic întrucât Hristos arăta exact ca îngerii, iar aceştia puteau accepta această realitate doar prin credinţă!! La prima vedere, oricărui înger i se părea, dacă se baza doar pe vedere, că Fiul lui Dumnezeu, aşa cum îi plăcea Tatălui să îi spună de faţă cu toţi îngerii, este doar un alt înger, dar mai înălţat decât ei. Poziţia Fiului era cea mai înălţată din cer, cu mult mai presus de cea a lui Lucifer. În realitate, însă, Tatăl le explicase poziţia Fiului şi rolul pe care El îl joacă în lumea creaţiei în raport cu Dumnezeu. Le-a explicat că singura posibilitate ca ei să existe era doar prin Fiul, ca piesă de legătură între Dumnezeu şi făpturi. De asemenea, a arătat că numai Fiul are acces în sânul sau în sfaturile Dumnezeirii, fiindcă Fiul este Dumnezeu veşnic, fără început.

Pentru multe veacuri ce se scurseseră în veşnicie, armonia cerului a fost păstrată, interval de timp în care cel care ajungea să soarbă cel mai mult din iubirea divină, se califica în mod firesc pentru a sta cel mai aproape de scaunul de domnie al Tatălui şi al Fiului. Îngerii vedeau întotdeauna înfăţişarea Tatălui însă doar ca formă, nu puteau vedea faţa Lui din punct de vedere fizic, căci ar fi fost nimiciţi. Singurul care putea vedea faţa Tatălui şi care putea avea acces în interiorul sferei de lumină era Fiul. Însă îngerii puteau vedea faţa fizică a Fiului, El fiind mereu printre ei, învăţându-i şi dându-le descoperiri nespuse cu privire la natura, caracterul, adevărul şi iubirea Tatălui. Dintre toţi îngerii, Lucifer a putut ajunge cel mai aproape, de fapt chiar în prezenţa imediată a Tatălui, poziţia cea mai înaltă după Hristos. El a putut să se califice pentru această poziţie datorită faptului că a sorbit tot mai mult şi tot mai mult din dragostea veşnică a lui Dumnezeu, ajungând astfel un luceafăr strălucitor, după cum şi numele lui. Calificarea este dată nu prin acumulare de cunoştinţe, deşi şi acestea sunt necesare, ci prin hrănirea cu dragostea vie a lui Dumnezeu, fiindcă numai prin dragoste făptura inteligentă se aseamănă cel mai mult cu Creatorul Său, care este dragoste. "El (Satana) era primul în onoare şi următorul după Hristos." Mântuirea; sau Ispitirea lui Hristos, pag. 18, 19. "Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfăţişarea lui, ca şi a celorlalţi îngeri, era blândă şi exprima fericire. Fruntea lui era înaltă şi lată, arătând un intelect plin de putere. Înfăţişarea lui era perfectă, iar statura nobilă şi maiestuoasă. O lumină deosebită îi radia pe faţă şi strălucea în jurul lui, mai luminoasă şi mai frumoasă decât în jurul celorlalţi îngeri; totuşi Domnul Hristos, preţiosul Fiu al lui Dumnezeu, era superior întregii oştiri îngereşti. El era una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creaţi." Istoria mântuirii, cap. Căderea lui Lucifer, par. 1.

Însă în mintea lui Lucifer, la un moment dat, s-a petrecut un lucru ciudat şi absolut inexplicabil. Fiindcă nu vedea în Fiul lui Dumnezeu decât un înger ca şi el, pierzând din vedere şi pierzându-şi chiar credinţa în faptul că El era, mai întâi şi de toate, "una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creaţi", a început să nutrească invidie şi gelozie!!! Poziţia pe care o ocupa el era cea mai înaltă pe care o putea ocupa vreodată vreo inteligenţă creată. Mai sus de ea nu se putea ajunge nicicum. Aceea era treapta finală. Asta însă nu însemna deloc că el nu putea să mai înainteze în desăvârşire. Putea înainta la nesfârşit şi putea sorbi din dragostea vie a lui Dumnezeu la nesfârşit, căci Izvorul iubirii este nesecat. Doar că nu mai putea căpăta o altă poziţie, fiindcă următoarea era cea care aparţinea Fiului!!!

Problema cu care s-a confruntat el era aceea că, în ochii lui, Hristos este doar un înger, nu Dumnezeu veşnic, iar dacă este un înger, atunci de ce să nu poată accede pe poziţia Lui! Fiul lui Dumnezeu arăta ca şi el din punct de vedere al formei, aşa că ajunsese să nu mai deosebească dumnezeirea Căpeteniei îngerilor!!! Dincolo de înfăţişarea exterioară se afla natura divină veşnică şi fără început!! Căci în Hristos erau unite în mod tainic viaţa şi natura lui Dumnezeu şi viaţa şi natura angelică! Tot fiind frământat cu aceste gânduri, pe care multă vreme nu le expusese nimănui, acestea au început să pună stăpânire cu totul pe mintea lui, până când "Satana se hotărâse să fie primul în sfaturile cereşti şi egal cu Dumnezeu"!!! Review and Herald, 28 ianuarie 1909. "Tu ziceai în inima ta: >Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt<." Isaia 14,13.14.

Aşadar, atacul lui Satana era de acum frontal, prin el vizând chiar taina lui Dumnezeu, care era Hristos sau Fiul lui Dumnezeu. Nu există scuză pentru păcat. Apariţia păcatului este o taină inexplicabilă. Dacă ar putea fi scuzat, sau dacă ar avea vreun motiv, oricât de mic, atunci n-ar putea fi păcat. Satana a atacat chiar centrul tainei lui Dumnezeu. L-a atacat pe Hristos şi poziţia Lui, ba mai mult, prin acest atac viza chiar pătrunderea în sânul lui Dumnezeu sau a sfaturilor cereşti cu scopul de a fi egal cu Dumnezeu!! Nu reuşea să înţeleagă cum poate Dumnezeu să pună un înger, pe Hristos, pe o poziţie înălţată, ca cea a Fiului Său, iar când el îi cere să fie pus pe aceeaşi poziţie este refuzat! Cu aceste frământări teribile în mintea Sa, "treptat a preluat comanda care-i revenea numai lui Hristos". Istoria mântuirii, cap. Căderea lui Lucifer, par. 1. Recunoaştem a cui este metoda de a ocupa o poziţie care aparţine altuia, cu toate mijloacele necinstite? Bătaia pentru a ocupa un loc de frunte, o poziţie sonoră în politică şi în biserică îşi găseşte sorgintea în mintea lui Lucifer!

Lucifer a declarat că nu se mai poate supune lui Hristos în calitatea Lui de Căpetenie a îngerilor, că nu mai vrea să fie sub comanda Sa întrucât nu este decât un înger. El va asculta numai de Dumnezeu Tatăl. El cel puţin arată la chip a ceea ce susţine că este. "El declară că nu se poate supune şi să fie sub comanda lui Hristos, că el va asculta numai de porunca lui Dumnezeu." Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 38. Din nefericire pentru el, atacul său se îndrepta nu numai asupra Fiului, ci şi asupra Tatălui, căci cine nu are pe Fiul, spune Scriptura, nu-l are nici pe Tatăl!! Aşa că şi-a făcut un scop în discreditarea înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu şi în disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu. "Disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu şi, în acest fel, discreditarea înţelepciunii şi iubirii Creatorului au devenit scopul acestui prinţ al îngerilor. El era gata să dedice acestui plan energiile strălucitei sale minţi, el, care - după Hristos - era primul între oştirile lui Dumnezeu." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 10.

Ca să-şi atingă scopul s-a folosit de amăgire, minciună, ipocrizie şi orice şiretlic pentru a denatura pe Hristos înaintea îngerilor, care-l iubeau, înşelând a treia parte din ei prin masca pe care şi-o trăsese. "Părăsindu-şi locul din prezenţa nemijlocită a Tatălui, Lucifer a plecat să împrăştie spiritul nemulţumirii printre îngeri. El a lucrat înconjurat de o taină misterioasă şi, pentru un timp, a reuşit să ascundă scopul său real, sub un anumit respect faţă de Dumnezeu. El a început să semene îndoieli cu privire la legile ce guvernau fiinţele cereşti, spunând că, în timp ce aceste legi puteau fi necesare pentru locuitorii lumilor, îngerii, fiind fiinţe cu o poziţie mai înaltă, nu au nevoie de asemenea restricţii, pentru că înţelepciunea lor constituie un suficient ghid pentru ei. Ei nu erau acele fiinţe care să poată aduce dezonoare lui Dumnezeu; toate gândurile lor erau sfinte; nu mai era nicidecum posibil pentru ei să greşească, după cum nu era posibil acest lucru nici pentru Dumnezeu. Înălţarea Fiului lui Dumnezeu, ca fiind egal cu Tatăl, era înfăţişată ca fiind o nedreptate ce i se făcea lui Lucifer care, pretindea el, era de asemenea îndreptăţit la respect şi onoare. Dacă acest prinţ al îngerilor ar putea să-şi ocupe poziţia de frunte ce i se cuvenea, atunci un mare bine avea să se reverse peste toate oştile cerului; căci scopul lui era acela de a obţine libertate pentru toţi. Dar acum, chiar şi libertatea de care ei s-au bucurat până atunci a luat sfârşit; căci un stăpân absolut fusese numit peste ei şi toţi trebuia să se închine autorităţii Sale. Acestea erau înşelăciunile subtile care, prin viclenia lui Lucifer, au fost răspândite cu repeziciune în curţile cereşti." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 13.

Pentru ca îngerii să ştie ce poziţie să adopte în mod corect, judecând ei înşişi situaţia, aceasta trebuia să le fie prezentată de însuşi Suveranul universului - Dumnezeu Tatăl. "Împăratul universului a adunat toate oştile cereşti înaintea Sa, pentru ca în prezenţa lor să poată prezenta adevărata poziţie a Fiului Său şi să arate relaţia pe care El o promovează cu toate celelalte fiinţe create. Fiul lui Dumnezeu s-a aşezat cu Tatăl pe tronul Acestuia şi slava Celui veşnic, a Aceluia ce exista prin Sine însuşi, îi cuprinse pe amândoi. În jurul tronului s-au strâns îngerii cei sfinţi, o mare şi nenumărată mulţime - >de zece mii de ori zece mii şi mii de mii< (Apocalipsa 5,11), îngeri ce ocupau cele mai înalte poziţii, ca şi îngerii slujitori şi supuşi, bucurându-se în lumina ce se revărsa asupra lor din prezenţa Dumnezeirii. Înaintea locuitorilor cerului strânşi laolaltă, Împăratul cerurilor declară că nimeni în afară de Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu putea pătrunde în totul în planurile Sale şi Lui I-a fost încredinţată aducerea la îndeplinire a planurilor măreţe ale voinţei Sale. Fiul lui Dumnezeu adusese la îndeplinire voinţa Tatălui în crearea tuturor oştilor cereşti; şi Lui, Celui deopotrivă cu Dumnezeu, i se cuvenea închinarea şi ascultarea lor. Hristos avea încă să exercite puterea divină în aducerea la existenţă a pământului şi a locuitorilor lui. Dar în toate acestea, El nu va căuta pentru Sine puterea şi înălţarea, contrar planului lui Dumnezeu, ci El va înălţa slava Tatălui şi va aduce la îndeplinire planurile Sale de binefacere şi iubire." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 11.

Înaintea acestei mari adunări, Tatăl prezintă poziţia Fiului Său şi declară că Fiul este deopotrivă cu El, singurul în măsură să înţeleagă planurile Celui veşnic, singurul care i se cuvine închinarea la care râvnea Lucifer. Mândria lui Lucifer ajunsese la cote alarmante, râvnind cu toată fiinţa lui poziţia, puterea şi închinarea care se cuveaneau doar lui Hristos şi Tatălui. "Deşi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparţinându-i. Nemulţumit cu poziţia sa, deşi onorat mai presus de oştile cereşti, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor şi ascultării tuturor fiinţelor create, strădania sa era aceea de a-şi asigura pentru el slujirea şi credincioşia lor. Şi, poftind slava cu care Tatăl cel veşnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 8.

Ideea centrală a acestei postări este că Lucifer a văzut înaintea lui doar un înger în persoana Mântuitorului. Îşi pierduse credinţa, încrederea că, dincolo de înfăţişarea Lui, Fiul lui Dumnezeu era chiar Dumnezeu veşnic, cu o individualitate distinctă de a Tatălui. Acest lucru arată încă o dată că, în cer, Fiul lui Dumnezeu, era înger adevărat şi Dumnezeu adevărat, exact aşa cum pe pământ era om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Problema lui Lucifer a fost strâns legată de înfăţişarea lui Hristos!! Nu a avut nici o altă motivaţie pentru acţiunile sale păcătoase şi, ca atare, nu are nici o scuză pentru păcatul său. Tot aceasta a fost şi problema fariseilor şi a poporului iudeu care nu puteau discerne în Isus pe Dumnezeul Creator cel adevărat, un Dumnezeu veşnic şi fără început, ci vedeau în El doar fiul unui tâmplar! Şi exact aceasta este situaţia şi astăzi cu aceia care nu văd în Hristos mai mult decât un Dumnezeu născut sau creat, ori o persoană învestită de Dumnezeu cu putere şi autoritate dumnezeiască, ori pe cineva mai mic şi subordonat Tatălui.

Mai există o problemă reală cu care ne confruntăm toţi atunci când citim Scripturile. Deşi despre Hristos se menţionează clar că este Dumnezeu, cu toate acestea căpătăm impresia că El este cumva subordonat Tatălui, un pic mai mic, în ce priveşte autoritatea, decât Dumnezeu Tatăl. Chiar dacă limbajul pare a indica spre această impresie, realitatea este cu totul alta. Toţi scriitori Bibliei care vorbesc despre Hristos, indiferent în ce ipostază le-a apărut El lor, descriu realitatea exact aşa cum au perceput-o ei, fără ca Dumnezeu să le dea explicaţii cum ar trebui să scrie pentru ca noi, astăzi, să înţelegem că Hristos este Dumnezeu veşnic. Ei au scris sub inspiraţie. Realitatea care se ascunde în spatele cuvintelor lor este aceea că Hristos apare descris în felul respectiv, deoarece El li s-a înfăţişat exact aşa cum este - Îngerul, Arhanghelul, Căpetenia îngerilor, Solul legământului, Îngerul Meu, Fiul Meu, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu!!! Minţii omeneşti îi este greu să asocieze ideea de înger şi chiar înfăţişarea de înger cu măreţia lui Dumnezeu. Cum ar putea sălăşlui Dumnezeu într-un trup creat!? Hristos nu s-a făcut mai mic prin faptul că a luat chip de înger; divinitatea Lui nu a fost ştirbită cu nimic pentru că a îmbrăcat forma unui înger. Numai astfel putea fi posibilă existenţa unor făpturi inteligente asemănătoare lui Dumnezeu. Hristos, de asemenea, nu este subordonat Tatălui ca Dumnezeu, ci slujeşte din proprie iniţiativă Tatălui şi făpturilor din postura de Fiu născut! În schimb, El a ales să se pună în mâinile Tatălui, ca Fiu, să asculte ca Fiu, aşa cum un fiu ascultă de tatăl său. Ascultarea Lui este pentru noi, nu pentru El, ca să ofere un exemplu despre cum să ne raportăm unul la celălalt şi, mai mult, cum să ne raportăm la Dumnezeu!! Respectul pe care îl arată faţă de Tatăl, nu-l face mai mic faţă de Tatăl, ci constituie un exemplu despre cum să ne respectăm unii pe alţii şi inclusiv pe Dumnezeu. Nu poate fi cuprinsă în cuvinte condescendenţa lui Hristos sau a celei de a doua persoane a Dumnezeirii, prin faptul că a ales de bunăvoie, fără să-i fie impus de cineva, să ia forma făpturii şi să rămână totodată Dumnezeu veşnic. Este o taină mult prea adâncă pentru a o putea pătrunde.

Atitudinea pe care El o are faţă de Tatăl este un exemplu şi ne arată ce atitudine trebuie să avem noi faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul!!! Din acest motiv, ni se pare că Hristos este mai mic decât Tatăl, dar nu este adevărat. El, practic, ne arată cum să trăim în armonie cu Dumnezeu, cum să ascultăm, cum să credem, cum să-l respectăm, cum să iubim pe Dumnezeu. Hristos se raportează la Tatăl ca un Fiu, exact aşa cum trebuie noi să ne raportăm la Hristos şi Tatăl, ca nişte fii demni de numele Tatălui Lor!!! El este ceea ce este pentru că a ales să fie astfel pentru noi, fiindcă ne iubeşte, tocmai de aceea a devenit înger, îmbrăcându-şi divinitatea cu natură angelică creată, pentru noi, creaţia Lui!!! Ni s-a dăruit nouă pentru veşnicie, de aceea dumnezeirea Lui va rămâne permanent învelită, îmbrăcată, acoperită, dacă vreţi, cu o natură creată, acum cea de om, tocmai pentru a face posibilă existenţa noastră şi pentru a ne învăţa, din modul cum El se raportează la Tatăl, ca un Fiu ascultător, să iubim, să respectăm, să ascultăm, să ne bucurăm, să îi aducem închinare dintr-o inimă absolut liberă şi curată, ca nişte fii şi fiice vrednice de un aşa Tată.

Hristos este Fiu adevărat, nu joacă un simplu rol, din moment ce a fost născut în sânul Tatălui. Şi El a ales să se raporteze la Tatăl asemenea unui Fiu plin de iubire care vrea să facă voia Tatălui în orice împrejurare. Numai astfel putea Dumnezeu să fie manifestarea practică şi vizibilă, în persoana lui Hristos, printre toate făpturile inteligente. Practic prin Hristos El ne arată cum să fim şi cum să trăim!!!

Cuvântul lui Dumnezeu în lămurirea situaţiei fără precedent create în ceruri nu a rezolvat situaţia. Atunci Dumnezeu a trecut la demonstraţie. Trebuia să explice în termeni practici poziţia Fiului şi, de asemenea, taina lui Dumnezeu prin crearea omului, bărbat şi femeie. Crearea lor este un răspuns la insinuările lui Satana. A nu se înţelege că au fost creaţi pe post de cobai. Ferească Dumnezeu aşa ceva! Omul a fost creat şi cu scopul de a ocupa toate locurile vacante, părăsite de Lucifer şi acoliţii săi. Dar despre acest adevăr vom vorbi în postarea următoare.