Voi continua să întăresc toate cele spuse despre natura omanească a lui Hristos, folosindu-mă de un tablou pe care îl găsim în Vechiul Testament şi, de asemenea, în Noul Testament. Este atât de importantă înţelegerea corectă a Evangheliei despre natura umană a Mântuitorului, încât Tatăl ceresc a găsit de cuviinţă să întipărească acest adevăr în mintea evreilor sub forma sau cu ajutorul cortului întâlnirii! Cei mai mulţi oameni sunt încă nedumiriţi cu privire la întruparea lui Hristos într-un corp omenesc păcătos, în care El a reuşit să se păstreze curat şi sfânt, fără să fie afectat de păcat.
Ideea principală pe care doresc să o stabilesc de la bun început este aceasta: natura omenească este pângărită sau sfinţită prin spiritul care se află în ea. A îmbrăca o natură omenească păcătoasă şi muritoare, ca în cazul lui Hristos, nu înseamnă a deveni păcătos, întrucât natura umană nu este păcatul; ci păcatul este spiritul rău sau natura spirituală păcătoasă care locuieşte în ea şi o înrobeşte, la fel după cum sfinţenia sau neprihănirea este spiritul sau natura lui Dumnezeu care ar trebui să se afle în fiecare natură omenească. Natura omenească păcătoasă este doar un vas. Totul depinde de ce anume se află în vasul respectiv. Pavel vorbea despre vase de cinste, care poartă o comoară, şi despre vase de ocară, care poartă nişte lucruri de ocară. Dacă în vasul nostru se află comoara - Evanghelia întrupată sub forma vieţii veşnice divine sau a naturii divine - atunci vasul nostru este unul de cinste, căci este sfinţit de comoara care se află în el. Dacă în vasul nostru se află lucrul de ocară - vrăjmăşia, eul lui Satana, păcatul stăpânitor - atunci vasul nostru este unul de ocară, căci este pângărit de lucrul de ocară dinăuntrul lui. E foarte simplu de înţeles acest adevăr. "Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună." 2Timotei 2,20.21. "Căci Dumnezeu, care a zis: >Să lumineze lumina din întuneric<, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi." 2Corinteni 4,6.7.
Ca să nu existe nici un fel de dubiu în legătură cu posibilitatea reală a locuirii dumnezeirii în corpul omenesc slab, păcătos şi muritor, Dumnezeu a dăruit evreilor o reprezentare vie, fizică, a acestui adevăr de o rară frumuseţe. El le-a spus să facă un locaş de închinare în care Dumnezeu să locuiască şi, astfel, să se poată întâlni cu omul "la el acasă", pe un pământ întinat de păcat şi moarte!! "Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor". Exod 25,8. Scopul real al lui Dumnezeu nu era doar de a locui, de a se afla printre ei, scopul Lui adevărat era acela de a locui în ei, ca ei să fie una cu El!!! "Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: >Eu voi locui în ei şi voi umbla în ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu<." 2Corinteni 6,16. KJV.
Cortul întâlnirii era menit să reprezinte întruparea lui Hristos într-un corp omenesc provenit din ţărâna păcătoasă de pe acest pământ. Toate materialele din care fusese făcut acest cort proveneau de pe acest pământ păcătos: aur, argint, bronz, in, piei de animale, lemn, etc. Toate aceste materiale fuseseră atinse de păcat, ele nu veneau din altă lume lipsită de păcat. Desigur, Dumnezeu ar fi putut oferi materiale nepătate de păcat, din cer, însă scopul pentru care a fost prevăzut cortul întâlnirii ar fi fost pierdut. Dumnezeu nu trebuia să facă nici un fel de minune pentru a pune la dispoziţia meşterilor materiale neatinse de păcat. Mai mult decât atât, aceste materiale, toate, proveneau din ţara care se afla cel mai mult sub blestemul păcatului - Egipt. Ne aducem aminte că evreii, prin sfat ceresc, ceruseră egiptenilor tot ceea ce aveau nevoie, toate materialele necesare în periplul lor înspre ţara Canaan.
Apoi, meşterii care participaseră la ridicarea cortului erau oameni de pe pământ, oameni supuşi păcatului. Toate aceste lucruri sunt o dovadă incontestabilă a modului cum Hristos avea să se întrupeze pe pământ. În primul rând, cortul în sine este o reprezentare vie a ceea ce este natura omenească pe acest pământ. Materialul din care a fost făurit cortul provenea de pe pământ şi era unul păcătos, tot astfel materialul din care avea să se întrupeze Hristos era de pe pământ şi era unul stricat sau degenerat din cauza păcatului, slab şi muritor. Toate corpurile omeneşti care s-au născut vreodată pe pământ, după căderea lui Adam şi a Evei, au fost supuse stricăciunii şi blestemului păcatului. Din acest şi în acest corp omenesc trebuia să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu, căci era imposibil să existe altă cale sau altceva la îndemână!!! Ca atare, El nu putea îmbrăca decât un corp omenesc păcătos, slab şi muritor, întocmai după cum era şi cortul întâlnirii. Însă acest fapt, în sine, nu îl făcea păcătos pe Domnul vieţii, din moment ce El era Viaţa.
Mai important decât cortul întâlnirii, însă, era prezenţa lui Dumnezeu în interior. Fără această prezenţă, cortul nu avea nici un fel de valoare spirituală, i se putea da probabil o utilitate pământească. Cortul era, deci, sfinţit prin prezenţa lui Dumnezeu în interiorul lui!!! Cortul nu-l făcea păcătos pe Dumnezeu prin faptul că era construit din piei de animale sau lemn. El, cortul, pe dinafară era destul de urât. Închipuiţi-vă acele piei uscate de focă, probabil, întinse una peste alta în bătaia soarelui arid deşertic! Ceea ce conta, însă, nu era înfăţişarea lui exterioară, în condiţiile prezenţei păcatului, ci înfăţişarea lui interioară sau comoara dinăuntru!!! În interior era căptuşit cu lemn poleit cu aur. În prezenţa şekinei acest aur strălucea cum nu se poate mai frumos. Tot astfel, natura umană a lui Hristos nu avea nici o frumuseţe deosebită exterioară, pentru că El era unul dintre noi, iar corpurile noastre nu mai au slava strălucitoare exterioară de odinioară, pierdută prin păcatul părinţilor noştri, însă caracterul lui Isus, divinitatea Lui, frumuseţea interioară a naturii Sale omeneşti, făcea din Hristos cu adevărat Mântuitorul lumii, Dumnezeu pe pământ.
După cum şekina era ascunsă vederii poporului evreu, tot astfel divinitatea lui Hristos era ascunsă oamenilor în mijlocul cărora se întrupase!! După cum şekina sfinţea cu prezenţa sa cortul întâlnirii, tot astfel divinitatea lui Hristos sfinţea natura Lui omenească. De aceea, ceea ce contează este comoara interioară, care nu poate fi pângărită cu nici un chip de carne. Ceea ce pângăreşte sau sfinţeşte carnea este spiritul dinăuntru. În virtutea acestui adevăr, acum ştim sigur că nu carnea pângăreşte sau sfinţeşte spiritul, chiar dacă ea e slabă, păcătoasă şi muritoare, ci spiritul pângăreşte sau sfinţeşte carnea!!! Cortul întâlnirii era deci o ilustraţie menită a învăţa adevărul corect despre întruparea lui Hristos într-o natură omenească păcătoasă şi, totodată, adevărul sau ţelul privitor la sufletul omenesc transformat prin harul lui Dumnezeu şi locuirea lăuntrică a lui Hristos.
"Prin Hristos avea să fie împlinit scopul pentru care tabernacolul era un simbol - acea clădire glorioasă, cu pereţii săi de aur strălucitor, care aruncau curcubee de culoare, cu perdele brodate cu heruvimi, cu aroma tămâii perpetuu aprinse, care ajungea în fiecare ungher, cu preoţii înveşmântaţi într-un alb fără pată, iar în taina adâncă din locaşul cel mai ascuns, deasupra tronului îndurării, între chipurile îngerilor plecaţi, care se închinau, slava Celui Preasfânt. În toate acestea, Dumnezeu dorea ca poporul Său să citească ţelul pe care-l avea în vedere pentru sufletul omenesc. Mult timp după aceasta, apostolul Pavel aducea înaintea noastră acelaşi scop, vorbind prin Duhul Sfânt:
>Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.< 1Corinteni 3,16.17". Educaţie, cap. Educaţia poporului Israel, par. 10, 11.
Aşa cum se arată mai sus, prin Hristos urma să se împlinească scopul pentru care cortul întâlnirii nu fusese decât un simbol. Scopul era să arate pe viu, în Hristos, cum poate locui Dumnezeu într-un om păcătos, şi cum, totodată, poate trăi omul o viaţă de biruinţă dacă lasă permanent, prin credinţă şi ascultare de adevăr, şekina să locuiască în el!!! Acest adevăr nemaipomenit de frumos este adeverit şi întărit prin următoarele cuvinte inspirate: "Prin curăţirea templului, Isus şi-a anunţat misiunea Sa mesianică şi şi-a început lucrarea. Templul acela, înălţat pentru ca Domnul să sălăşluiască în el prin prezenţa Lui, avea ca scop să fie o învăţătură vie pentru Israel şi pentru lume. Scopul lui Dumnezeu din veacurile veşnice a fost ca fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care Creatorul să locuiască." Hristos Lumina Lumii, cap. În templul Său, par. 16.
Realitatea este că, dacă nu ar fi existat păcatul, atunci nici cortul întâlnirii n-ar fi existat, la fel de mult după cum nici legea scrisă nu ar fi fost dată pe Sinai, câtă vreme ea rămânea scrisă în mintea fiecărei om creat, dacă acesta nu păcătuia! Cortul trebuia să fie o parabolă vie a ceea ce reprezintă omul unit cu Dumnezeu în condiţiile păcatului!!! Însă adevăratul cort sau templu în care Dumnezeu vrea să locuiască este templul trupului fiecărei fiinţe create "de la serafimul luminos şi sfânt până la om". Aceasta este învăţătura Evangheliei prin intermediul cortului întâlnirii!!
"Dumnezeu i-a poruncit lui Moise pentru Israel: >Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor< (Exod 25,8) şi El a locuit în sanctuar, în mijlocul poporului Său. În tot timpul călătoriei lor obositoare prin pustiu, simbolul prezenţei Sale a fost cu ei. Tot aşa Hristos şi-a aşezat sălaşul în mijlocul taberei noastre omeneşti. El şi-a întins cortul alături de corturile oamenilor, ca El să poată locui între noi şi să ne familiarizeze cu caracterul şi viaţa Sa divină. >Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl< (Ioan 1,14)." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 14.
Acum nimeni nu ar trebui să mai aibă vreo dificultate cu privire la natura omenească a Mântuitorului, o natură identică cu a noastră, având în vedere ilustraţia vie a cortului întâlnirii. Toţi putem vedea clar faptul că una era prezenţa lui Dumnezeu în cort, şi alta era cortul ca atare. Cortul era de pe acest pământ păcătos, şekina era sfântă şi venea de sus. Cortul nu avea nici o sfinţenie în el, însă prezenţa lui Dumnezeu era sfinţenia întruchipată, sfinţind cortul cu pricina! Dumnezeu nu era pângărit din cauza cortului, ci, dimpotrivă, îl sfinţea. Tot astfel stau lucrurile şi în privinţa naturii omeneşti în care s-a întrupat Hristos. Ea era de pe pământ, un material păcătos, slab şi muritor, pe când divinitatea lui Hristos era de sus. Natura omenească nu poate avea nici o sfinţenie în ea, însă prezenţa divinităţii lui Hristos o sfinţea, căci ea este sfinţenia întruchipată. De aceea, Hristos nu putea fi pângărit de natura omenească pe care venise să o îmbrace, ci, dimpotrivă, o sfinţea, o făcea demnă pentru scopul prevăzut de Dumnezeu pentru ea - unirea divinului cu umanul, unirea lui Dumnezeu cu omul!!!
Un fapt real pe care doresc să nu-l trecem cu vederea este că prezenţa lui Dumnezeu nu schimba cortul întâlnirii. El rămânea acelaşi în toate privinţele din punct de vedere fizic, al construcţiei. Valoarea lui era dată de prezenţa lui Dumnezeu înăuntru! Tot astfel se petrec lucrurile şi în sfera naturii omeneşti. Prezenţa naturii divine nu schimbă în nici un fel natura umană sau corpul biologic, din punct de vedere fizic. El rămâne acelaşi. Dar, valoarea naturii omeneşti este dată de prezenţa interioară a naturii divine şi a Duhului Sfânt! Ceea ce trebuie să aibă loc în natura omenească este moartea vrăjmăşiei, a naturii spirituale a lui Satana, şi înlocuirea ei cu prezenţa naturii divine. Această lucrare însă o poate săvârşi numai Dumnezeu, niciodată omul. Prezenţa lui Dumnezeu în cortul întâlnirii nu era niciodată opera vreunui evreu, ci era în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Tot astfel, prezenţa lui Dumnezeu în corpul uman nu este niciodată opera omului, ci totdeauna este opera sau lucrarea lui Dumnezeu.
Aşa stând lucrurile, putem spune cu certitudine, împreună cu Dumnezeu: "El a luat natura noastră păcătoasă asupra naturii Sale neprihănite..." Medical Ministry, pag. 181. "Hristos a unit în realitate natura ofensatoare a omului cu natura Sa fără păcat." Review and Herald, 17 iulie 1900. "A fost planul lui Dumnezeu ca Hristos să ia asupra Sa forma şi natura omului căzut." Spiritual Gifts, vol. 4a, pag. 115.
Concluzia finală este că natura omenească a lui Hristos era slabă, păcătoasă, muritoare şi nedesăvârşită. Însă în ea locuia Dumnezeul cerului, iar prezenţa Lui o sfinţea făcând-o demnă pentru slujirea Lui, o slujire neprihănită, desăvârşită şi acceptată de Dumnezeul nemuritor!!
"Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Fiind întunecată şi pervertită de rele, inima omului n-a mai dat la iveală slava Celui Sfânt. Dar planul cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc şi, prin harul salvator, inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu voia ca Templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt pus în faţa fiecărei fiinţe. Dar iudeii n-au înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. În templul Său, par. 16.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu