Natura umană a lui Hristos

Isus Hristos este Dumnezeu adevărat, din veşnicie, Dumnezeu fără început, El fiind Creatorul tuturor lucrurilor din Univers. Când El a fost născut în sânul Dumnezeirii, a rămas Dumnezeu adevărat, însă, totodată, prin faptul că adoptase forma îngerilor, tot la fel de cert putem spune că era Înger adevărat. El nu doar se asemăna cu îngerii, ci chiar era Îngerul Domnului, înger adevărat. Bazaţi pe acest principiu călăuzitor, atunci, tot la fel de sigur, putem susţine că Isus Hristos, prin întruparea Sa pe pământ, era Dumnezeu adevărat, fără să renunţe în vreun fel la divinitatea Sa veşnică şi fără început, şi totodată om adevărat, întocmai cum sunt oamenii, carne şi sânge. Dacă Isus n-ar fi fost om adevărat, atunci nu avea cum să ne mântuiască.

Pavel arată într-un mod lămurit în Evrei 2 că Isus Hristos a fost om adevărat. Dacă în cap. 1 al aceleiaşi epistole, el dovedeşte că Hristos a fost Dumnezeu adevărat, în cap. 2 face precizarea şi chiar dovedeşte că Hristos a fost om adevărat. De altminteri, ar fi fost o imposibilitate să fie altfel, întrucât dacă Hristos ar fi venit pe pământ doar într-o asemănare fizică, fără să fie om deplin, aşa cum erau toţi oamenii la vremea aceea, atunci El n-ar fi putut fi desăvârşit prin suferinţă pentru a putea înţelege nevoia reală a omului, nevoia de mântuire din păcat! Mai mult, moartea Sa ar fi fost o piesă de teatru regizată. De un aşa Mântuitor nu avea şi nu are nevoie nimeni.

Asemenea disputelor legate de divinitatea lui Hristos, şi în domeniul referitor la natura Lui omenească s-au iscat tot felul de controverse, dihonii şi chiar separări în cadrul bisericii. Ceea ce este şi mai întristător, e faptul că nici măcar ca punct de doctrină nu a fost formulat corect adevărul simplu şi clar despre natura omenească a lui Hristos. Oare să fie într-atât de greu de priceput adevărul privitor la natura umană a Mântuitorului? Pentru cei cu prejudecăţi, da, pentru cei care au fost transformaţi de Evanghelia mântuitoare a lui Dumnezeu, nu! Ne amintim că noi clădim pe temeiul principiului enunţat de Hristos, şi care nu poate da greş cu nici un chip: "Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; (şi) veţi cunoaşte adevărul..." Ioan 8,31.32.

Faptul că Isus a fost om adevărat reiese foarte clar din următoarele versete: "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea." Galateni 4,4.5. "Dar pe Acela, care a fost făcut >pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii<, adică pe Isus, îl vedem >încununat cu slavă şi cu cinste<, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi." Evrei 2,9. "Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în trup, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său în asemănarea cărnii păcatului (trupului păcătos). Romani 8,3. KJV Bible.

Primul verset de mai sus ne spune că Mântuitorul s-a născut din femeie. Acesta conţine un adevăr magnific referitor la realitatea naturii omeneşti păcătoase a Mântuitorului. Unii, pentru a nu-l face pe Hristos păcătos, ca unul dintre noi, au întemeiat doctrina imaculatei concepţii, care nu-l priveşte pe Hristos, ci pe fecioara Maria. Ei, catolicii, susţin că fecioara Maria, printr-un proces creator săvârşit de Dumnezeu, a avut un trup sfânt, fără păcat, tocmai pentru a putea permite Mântuitorului să se nască fără păcat, cu un trup sfânt ca al lui Adam, înainte de a păcătui. Alţii susţin că Isus a fost om adevărat pe pământ, că a murit realmente din punct de vedere fizic, ceea ce arată că El nu putea fi în acelaşi timp şi Dumnezeu. Căci dacă ar fi fost Dumnezeu deplin, atunci n-ar fi avut cum să moară pe cruce. În opinia lor, El a fost om complet, a murit fizic pe cruce şi apoi a fost înviat de Tatăl care i-a redat din nou natura divină, aşa cum i-a dat-o şi atunci când a fost născut din fiinţa Lui.

Adevărul indubitabil este că nici una dintre aceste două poziţii nu este sprijinită pe mărturia Sfintelor Scripturi. Unii l-au făcut prea sfânt, ca să nu se întineze cu păcat, iar alţii l-au făcut numai om, tocmai ca să poată muri pe cruce, dar fără să fie în acelaşi timp Dumnezeu deplin şi adevărat, veşnic şi fără început. Adevărul cel lămurit şi simplu este exprimat chiar în versetul de la care am pornit analiza noastră. Acesta glăsuie astfel: "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege..." Pavel este foarte exact în afirmaţiile sale. El spune că Isus s-a născut din femeie, dar asta nu-i totul, ci spune mai departe că s-a născut sub lege!!! A fi născut sub lege înseamnă a fi născut sub blestemul păcatului!!! Ceea ce înseamnă că Isus a venit la noi acolo unde ne aflam noi, "sub lege", adică sub condamnare din pricina păcatelor noastre. A trebuit să se nască sub lege tocmai pentru a face posibilă răscumpărarea noastră şi scoaterea noastră de sub blestemul legii, El însuşi devenind blestem pentru noi!!!

Asta presupune ca un fapt de la sine înţeles că naşterea Sa din femeie este naşterea dintr-o femeie păcătoasă, la fel de păcătoasă ca oricare altă femeie şi muritor de rând din timpul întrupării Sale! Acest adevăr ne conduce la o realitate binecuvântată, şi anume că Hristos a fost ţesut în pântecele Mariei într-o natură umană păcătoasă şi căzută, degenerată de păcat, fiindcă singurul material care-i stătea la dispoziţie lui Dumnezeu era un trup păcătos!! Ceea ce înseamnă că El avea aceeaşi natură pe care o au toţi oamenii din punct de vedere psihic, emoţional, sentimental şi fizic. Din acest punct de vedere, natura lui omenească era identică sau deopotrivă cu a noastră!!!

Am spus în postarea despre Adam şi Eva că cel mai potrivit ajutor pentru Adam era o persoană de aceeaşi natură cu el, pentru ca să-l poată înţelege pe deplin şi să-l iubească. De aceea, Dumnezeu a scos-o pe Eva din Adam, tocmai pentru ca să fie de aceeaşi natură cu el, să simtă împreună cu el, să se bucure împreună cu el şi să se iubească reciproc. Într-un anume sens putem s-o numim naştere fiindcă Dumnezeu a creat-o pe Eva din Adam. În felul acesta se asigura faptul că Eva va avea aceeaşi structură biologică şi celulară ca a lui Adam. Sigur că Dumnezeu ar fi putut s-o creeze pe Eva direct din pământ, aşa cum a procedat cu Adam, însă n-ar fi împlinit scopul lui Dumnezeu, în sensul că nu ar fi fost din Adam, adică n-ar fi putut fi al doilea lui eu în plan psihic, emoţional, sentimental, fizic şi spiritual!!! Acest eu trebuia scos din Adam, nu creat din pământ, trebuia să fie duplicatul perfect al lui Adam însă în formă feminină. Aici nu vorbesc despre androginism. Este exclus aşa ceva. Eva trebuia să fie complementul fizic al lui Adam care împlinea absolut toate nevoile lui şi, pe deasupra, trebuia să poarte şi chipul lui. De aceea, scoaterea ei din Adam este asemenea unei naşteri, întrucât, din câte am spus deja, ea trebuia să fie şi să aibă exact aceaşi natură umană ca a lui Adam. Fiind adusă la viaţă din Adam, ea nu putea avea o altă natură omenească diferită de a lui. Amândouă naturi au fost identice ca structură moleculară.

Dacă ne raportăm la naşterea Mântuitorului, atunci lucrurile se petrec în sens invers!! Bărbatul nu a fost menit să poarte prunci, deci să nască, ci femeia. Este cea mai frumoasă calitate şi cea mai înaltă onoare pe care o poate avea femeia! Hristos trebuia să se nască din femeie, dintr-o femeie ca toate femeile din timpul acela, dacă mă refer la natura ei omenească, la trupul ei, tocmai pentru a putea căpăta o natură umană identică, deopotrivă cu a tuturor oamenilor născuţi în lume, din punct de vedere psihic, emoţional, sentimental şi fizic, tot aşa cum şi Eva şi-a căpătat natura omenească din Adam! Pe deasupra, născându-se din femeie, El trebuia să poarte realmente chipul omului, întocmai ca Eva. Acum, deosebirea între natura umană a lui Adam şi a Evei, şi natura umană a lui Hristos era dată de faptul că primii au avut un corp omenesc desăvârşit, fără păcat, pe când Isus s-a născut cu un corp omenesc supus păcatului, degenerat, păcătos şi căzut, fiindcă acest trup l-a avut Maria!!!

În urma păcătuirii sale, Eva, bineînţeles şi Adam, a lăsat drept moştenire un trup păcătos din care aveau să se nască fiinţe păcătoase. Urmărind genealogia lui Isus, aceasta ne arată că singurul trup omenesc din care se putea naşte Hristos, era un trup omenesc păcătos şi degenerat. Dumnezeu nu a făcut vreo minune pentru ca Hristos să se nască altfel, ci a acceptat materialul existent în lume la vremea aceea, după patru mii de ani de păcat!!! După cum Eva a fost făcută părtaşă de natura umană a lui Adam, tot aşa şi Hristos a fost făcut părtaş de natura omenească existentă la vremea întrupării Lui. După cum Eva a fost om adevărat şi nu o închipuire sau altceva care să pară real, tot astfel Hristos a fost făcut, a devenit realmente om în toată plinătatea cuvântului, exact aşa cum sunt oamenii de după păcătuirea lui Adam şi a Evei. De aceea, putem spune, la modul cel mai sigur cu putinţă, că Isus a îmbrăcat un corp omenesc al lui Adam de după cădere, adică un corp omenesc care ne este atât de comun şi specific nouă, oamenilor păcătoşi!!

Îl face, oare, acest lucru păcătos pe Hristos? Nu, cu siguranţă. În pofida acestui fapt El a fost fără păcat toată viaţa, chiar dacă a trebuit să poarte un trup omenesc păcătos şi căzut, degradat în urma a patru mii de ani de păcătuire încontinuu. Trebuie să reţinem că păcatul a început cu Eva şi, de aceea, tot cu femeia trebuia să înceapă răscumpărarea, mântuirea şi ridicarea neamului omenesc!!! Ea trebuia să nască pe Mântuitorul care urma să ne aducă mântuirea şi să ne înalţe pe scaunul de domnie a lui Dumnezeu!!!

Faptul că Isus a avut un corp omenesc identic cu al nostru este arătat de Pavel, când spune că El s-a "născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea". Noi ştim că numai oamenii păcătoşi sunt închişi sub lege, în sensul că ei poartă blestemul păcatului care este dat de vinovăţia acestuia. Ca să ne poată răscumpăra El a venit pe pământ ca să fie pus, prin naştere, sub lege, adică sub condamnare, ceea ce implică un mediu unde prezenţa păcatului este acasă şi nu un mediu al lipsei cu desăvârşire a păcatului, ca în cazul lui Adam şi Evei în grădina Edenului, înainte ca ei să păcătuiască! Însă El nu s-a făcut vinovat de vreun păcat săvârşit de El, căci El nu a săvârşit nici un păcat nici măcar cu gândul, ci El a fost făcut blestem, deci păcat, pentru noi pentru că, de bunăvoie, a hotărât să poarte toată vinovăţia păcatelor şi fărădelegilor înfăptuite de noi. Hristos a fost împovărat cu păcatul întregii omeniri ca şi cum El singur l-ar fi înfăptuit!!! În acest fel a fost găsit vinovat şi condamnat de legea lui Dumnezeu. Trupul Lui păcătos era singurul loc unde putea întâmpina păcatul şi în care putea sfărâma vrăjmăşia care separă pe om de Dumnezeu.

Dacă Isus ar fi îmbrăcat natura umană a lui Adam, înaintea ca acesta să păcătuiască, deci o natură curată, sfântă şi desăvârşită, fără păcat, atunci El n-ar fi putut muri. În condiţia sa edenică, Adam nu era supus morţii, el fiind nemuritor. Din acest motiv, Dumnezeu a fost nevoit să-l trimită pe Fiul Său în asemănarea păcatului în lumea păcatului, o lume de după căderea lui Adam şi a Evei, singura moştenire fiind un trup omenesc păcătos. Vreau să menţionez că ceea ce ne face pe noi păcătoşi, ceea ce atrage condamnarea noastră de către legea lui Dumnezeu nu este natura noastră omenească păcătoasă şi căzută!!! Aş dori să fie bine întipărit în minte acest aspect. Nu suntem păcătoşi pentru că ne naştem într-o lume a păcatului sau pentru că avem trupuri păcătoase, slabe şi pipernicite, ci suntem păcătoşi din cauza prezenţei vrăjmăşiei, a puterii păcatului în noi!!! O dată cu păcătuirea Evei, copiii şi apoi oamenii au fost condamnaţi la a primi generaţie de generaţie sămânţa lui Satana, adică vrăjmăşia sau păcatul stăpânitor despre care vorbeşte Pavel în Romani 7. Aceasta atrage condamnarea noastră înaintea lui Dumnezeu, nu corpurile noastre! Toţi oamenii se nasc păcătoşi pentru că primesc prin naştere natura spirituală a lui Satana şi nu pentru că primesc un corp biologic degenerat şi slab de la părinţii lor. Ne aducem aminte că atunci când un copil se naşte fizic în lumea noastră, el se naşte totodată şi spiritual din tatăl minciunii, după cum spune Hristos, iar El n-are cum să mintă.

Hristos, prin naşterea Sa din femeie, a venit să nimicească această vrăjmăşie, care face fără putere neprihănirea legii în viaţa noastră, fiindcă nu putem asculta de ea, chiar într-un corp păcătos specific tuturor păcătoşilor. El a putut face aceasta pentru că nu s-a născut cu această vrăjmăşie, după cum vom vedea în cele ce vor urma, după această postare.

     "Natura Sa [a lui Hristos] a fost una creată; El nu avea nici măcar puterea îngerilor. Era umană, la fel cu a noastră, identică..."
     "Ca Dumnezeu, Domnul Hristos nu a putut fi ispitit mai mult decât atunci când a avut de făcut acea alegere în ceruri. Însă, umilindu-se şi luând asupra Lui natura omului, El putea fi ispitit. El nu a luat asupra Lui nici măcar natura îngerilor, ci pe cea umană, cu totul identică naturii noastre, cu excepţia faptului că El nu a fost întinat de păcat. Un trup omenesc, o minte omenească, cu proprietăţile ei specifice; El a fost oase, creier şi muşchi. Om ca şi noi, El a fost limitat la slăbiciunea omenească. Împrejurările în care a trăit au fost de o astfel de natură, încât El a fost expus la toate necazurile de care au parte oamenii, nu a fost bogat, nu a dus o viaţă de tihnă, ci de lipsuri, sărăcie şi umilinţă. El a respirat aerul pe care omul îl are de respirat. El a umblat pe acest pământ, ca om. El a avut raţiune, conştiinţă, memorie, voinţă şi sentimente, ca orice suflet omenesc, care erau unite cu natura Lui divină." Adevărul despre îngeri, cap. Întruparea şi primii ani ai vieţii lui Hristos, subcap. Natura omenească a Domnului Hristos, par. 1, 4.

     "Primul capitol din Evrei arată că identificarea lui Isus cu Dumnezeu nu are loc doar în formă şi prezentare ci chiar în fiinţă; iar capitolul al 2-lea relevă la fel de limpede că identificarea Sa cu omul nu constă doar în formă şi prezentare ci şi chiar în fiinţă. Este o identificare cu omul în toate, pentru că este scris: >La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi< Ioan 1,1.14.
     Şi, că aceasta este o identificare cu omul aşa căzut cum era, nu cu omul de la creaţiune a cărui natură era fără păcat, avem certitudinea prin cuvântul: >Îl vedem făcut mai prejos decât îngerii… din pricina morţii pe care a suferit-o<. Aşadar, ca om, Isus a devenit supus morţii.
     Şi, tot atât de sigur pe cât îl vedem pe Isus mai prejos decât îngerii, până într-acolo încât a suferit moartea, este demonstrat prin aceasta că, în postura de om, Isus a luat natura umană de după agonia morţii, nu natura dinainte de a ajunge supus morţii.
     Dar moartea a apărut numai datorită păcatului. Dacă nu s-ar fi ivit păcatul, moartea n-ar fi putut să apară niciodată. Şi, de aceea, îl vedem pe Isus făcut mai prejos decât îngerii, din pricina morţii pe care a suferit-o. Îl vedem făcut om, în natura de după căderea în păcat, nu în natura în care era înainte. Şi aceasta, pentru ca să fie posibil ca El >să guste moartea pentru toţi<. Pentru a deveni om şi a putea ajunge la om, Isus a trebuit să meargă acolo unde a mers omul. La supunerea morţii. De aceea, El a trebuit să devină om aşa cum era omul după ce a devenit supus morţii.
     >Se cuvenea, în adevăr, ca acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor< Evrei 2,10. Astfel, devenind om, Isus a devenit ceea ce este omul - un rob al suferinţei.
     Înainte de a păcătui, omul nu era deloc supus suferinţei iar dacă Isus ar fi venit în natura umană de dinainte de căderea în păcat, i-ar fi fost imposibil să ajungă la om, să-i cunoască suferinţele şi să-l salveze. Dar pentru că se cuvenea ca El să ducă pe mulţi fii la slavă, să fie desăvârşit prin suferinţe, avem certitudinea că atunci când s-a făcut om, Isus a avut parte de natura umană de după supunerea la suferinţă, la chiar suferinţa morţii, care este plata păcatului." Calea consacrată pentru desăvârşirea creştină, cap. Deopotrivă părtaş, par. 1-6.