Îngerul Gabriel (III)

Să mergem mai departe în descoperirea identităţii acestui înger, cel mai puternic din toată oştirea cerească, afară de Hristos. De fapt, după câte vom constata împreună, Gabriel era poate cel mai în măsură să înţeleagă şi să încurajeze pe Mântuitorul pe pământ. Şi totuşi, nu a fost trimis singur pentru a veghea permanent asupra lui Hristos. I-a mai fost dat un tovarăş, un prieten, tot înger-om răscumpărat, care să-l ajute în această mare lucrare de mântuire a omenirii. Desigur, au participat şi îngerii creaţi care nu cunoşteau păcatul, însă aceştia nu au avut decât rolul de păzitori, nu acela de a aduce alinare lui Hristos, fiindcă am văzut că nu puteau face aşa ceva. De fapt aceşti îngeri creaţi au drept căpetenie a lor în cer pe Gabriel! Ca să înţelegem în mod limpede identitatea lui Gabriel şi a prietenului lui, voi începe cu evenimentul învierii lui Isus şi apoi cu cel al înălţării Sale.

În momentul când se apropie de pământ, Lucifer şi acoliţii săi răi se dau la o parte, străjerii cad la pământ ca morţi datorită strălucirii slavei sale, a lui Gabriel, slava neprihănirii lui Dumnezeu din el. Are loc un cutremur de pământ, după care, postându-se înaintea mormântului, pecetluit cu o piatră enormă, cu cea mai mare uşurinţă posibilă înlătură această piatră. Acesta este un amănunt foarte important în distingerea lui Gabriel de tovarăşul său, care şi el, la rândul lui, are un rol important tot aici la mormânt, şi nu numai. "Pământul tremură la apropierea lui, oştile întunericului pier şi, atunci când rostogoleşte piatra, se pare că cerurile coboară pe pământ. Ostaşii îl văd cum îndepărtează piatra, ca şi cum ar fi o pietricică, şi-l aud cum strigă: >Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă<." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 3. "Îngerul s-a apropiat de mormânt, a dat piatra la o parte, ca şi când ar fi fost o pietricică, şi s-a aşezat pe ea." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 6.

Un alt amănunt important este acela că Gabriel, fiindcă ştim deja că el se coborâse din cer pentru a rosti cuvintele învierii pentru Hristos, după ce a dat piatra la o parte, s-a aşezat pe ea. El este numit mai departe Comandantul îngerilor din cer. "Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea." Matei 28,2. "Comandantul îngerilor a apucat piatra cea mare, pentru care a fost nevoie de mai mulţi bărbaţi puternici pentru a o pune în acel loc, a rostogolit-o, (şi) s-a aşezat pe ea..." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 7. Dar, de ce Gabriel s-a aşezat pe piatra enormă, înainte de a rosti cuvintele de înviere? Deoarece el nu a fost singur lângă mormânt. În timp ce el se cobora din cer, tovarăşul lui aştepta la mormânt pe Gabriel care venea cu cuvintele de înviere de la Tatăl, şi, mai mult, intră în mormânt şi desfăşoară legăturile cu care era legat Isus, pregătind astfel rostirea cuvintelor de înviere aduse de Gabriel pentru Isus din partea Tatălui!! "Comandantul îngerilor a apucat piatra cea mare, pentru care a fost nevoie de mai mulţi bărbaţi puternici pentru a o pune în acel loc, a rostogolit-o, s-a aşezat pe ea, în timp ce tovarăşul lui a intrat în mormânt şi a desfăşurat legăturile de pe faţa şi capul lui Isus." Adevărul despre îngeri, cap. Lucrarea îngerilor de la învierea lui Hristos până la înălţarea Sa, subcap. Dimineaţa învierii lui Hristos, par. 7.

Doar Gabriel şi tovarăşul său fac lucrarea desemnată lor în vederea învierii lui Isus, ceea ce denotă rangul superior pe care îl au în raport cu îngerii creaţi, care nu au fost şi nu sunt oameni născuţi şi răscumpăraţi! Cu alte cuvinte, din moment ce Gabriel este Comandantul tuturor îngerilor creaţi, tot la fel trebuie să fie şi tovarăşul lui Gabriel, un comandant foarte însemnat al unei grupe mari de îngeri!! Să mergem mai departe, şi ajungem la momentul când femeile amintite în Biblie vin spre mormântul lui Isus, cu gândul să ungă trupul lui Hristos. În timp ce se apropiau de grădină, se gândeau cine le va prăvăli piatra pentru a putea intra înăuntru. Numai că, ajungând la mormânt, deşi nu toate veniseră din aceeaşi direcţie, au constatat că piatra a fost înlăturată şi că mormântul era gol! Chiar acolo, la mormânt, un tinerel le întâmpină cu cuvinte de încurajare. Dar cine era el? "Femeile nu veniseră la mormânt toate din aceeaşi parte. Maria Magdalena a fost cea dintâi care a ajuns în locul acela; şi, văzând că mormântul este gol, a fugit să le spună ucenicilor. Între timp, au venit şi celelalte femei. Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un tinerel îmbrăcat în veşminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3.

Cine era tinerelul? Era Gabriel, pentru că mai înainte am văzut că cel care dăduse piatra la o parte era chiar Gabriel, după care s-a aşezat pe ea. Acum luase înfăţişarea unui tânăr. Dar de ce? "Luase înfăţişarea de om casă nu le sperie pe aceste prietene ale lui Isus. Dar asupra lui încă mai strălucea lumina slavei dumnezeieşti şi femeile s-au înspăimântat." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3. Gabriel le spune apoi femeilor: ">Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi.<" Matei 28,5-7.

Acum intră în scenă şi prietenul lui Gabriel, care şi el adresează nişte cuvinte pline de îmbărbătare femeilor: ">Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.<" Luca 24,5-7. "Au privit din nou în mormânt şi au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo şi le-a zis: >Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învie!<" Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 3. În Luca se confirmă că ambii îngeri au vorbit şi au transmis femeilor cuvintele citate mai sus. "Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis..." Luca 24,5.

În paragraful care urmează se descoperă misiunea acestor doi îngeri răscumpăraţi, Gabriel şi prietenul său bun. ">Duceţi-vă<, le spuseseră femeilor îngerii, >de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea cum v-a spus.< Îngerii aceştia fuseseră cu Isus ca îngeri păzitori în toată viaţa Lui pe pământ. Ei fuseseră martori la judecarea şi răstignirea Lui. Auziseră cuvintele Sale adresate ucenicilor. Lucrul acesta s-a dovedit prin ceea ce le-au spus ucenicilor, iar aceştia ar fi trebuit să fie convinşi că aşa stau lucrurile. Asemenea cuvinte nu puteau veni decât de la trimişii Domnului lor înviat." Hristos Lumina Lumii, cap. Pentru ce plângi?, par. 12.

Aşadar, atât Gabriel cât şi prietenul său au fost îngerii păzitori ai lui Isus pe tot parcursul vieţii Sale pământeşti!!! Observaţi, vă rog, că se scoate în evidenţă faptul că aceşti doi îngeri au avut o misiune specială. Nu se subliniază neapărat şi rolul îngerilor creaţi, deşi şi ei au participat şi participă activ la ocrotirea oamenilor, fiind implicaţi şi în ocrotirea lui Hristos pe pământ. Acest fapt în sine arată că ei doi au avut un rol determinant în viaţa pământească a lui Isus. Un amănunt deosebit de semnificativ, care trebuie reţinut, este introducerea îngerului Gabriel încă de la începutul Evangheliei după Luca! Acest fapt denotă importanţa majoră pe care cerul o acordă evenimentelor care urmau să aibă loc pe pământ, precum înştiinţarea lui Zaharia cu privire la naşterea lui Ioan Botezătorul, vestirea naşterii Mântuitorului păstorilor de pe dealurile Betleemului, înştiinţarea Mariei că i se va naşte un Fiu, chiar Mesia, etc. Chiar dacă în finalul cărţii lui Luca nu este amintit pe nume Gabriel, totuşi este un fapt de la sine înţeles că cel mai în măsură să vestească femeilor învierea Mântuitorului era Gabriel, fiindcă el se ocupă cu veştile bune încă de la începutul cărţii sau evangheliei scrise de Luca!!! Tot astfel trebuie înţelese şi cărţile scrise de Matei, Marcu şi Ioan, cu privire la toate aceste evenimente.

Gândul referitor la adevărul că cei doi îngeri răscumpăraţi, a se înţelege oameni care au devenit îngeri prin răscumpărare, au fost fideli în păzirea lui Hristos în toată viaţa Sa pământească, este întărit şi mai mult în pasajul următor, unde se arată şi ce poziţie au cei doi în raport cu ceilalţi îngeri:

     "În timp ce ucenicii priveau încă spre cer, li s-au adresat nişte glasuri plăcute ca cea mai frumoasă muzică. Se întoarseră şi văzură doi îngeri în chip de oameni, care le-au vorbit, zicându-le: >Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer<.
     Îngerii aceştia erau din ceata care aşteptase într-un nor strălucitor să-L însoţească pe Isus către casa Lui cerească. Fiind cei mai de frunte din ceata îngerilor, ei erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 6, 7.

Aceşti doi îngeri speciali sunt "cei mai de frunte din ceata îngerilor", ceea ce înseamnă în mod clar că sunt comandanţii lor. Apoi, tot ei "erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ". Aici se aminteşte încă o dată că au fost cu Isus toată viaţa lui pământească. Dar, oare, de ce? Fiindcă numai ei puteau să dea alinare Suferindului neînţeles de oameni, şi asta pentru că erau oameni răscumpăraţi care înţelegeau perfect situaţia lui Isus!!! Mai există un singur amănunt, după care Dumnezeu trage cortina dintre lumea văzută şi nevăzută şi-i descoperă pe Gabriel şi tovarăşul său cu numele lor reale, aşa cum se numeau ei pe pământ. Acest amănunt se găseşte în următoarea declaraţie: "Oare cei doi îngeri nu doreau şi ei să fie în mulţimea celor care îl salutau pe Isus? Dar, din simpatie şi iubire pentru aceia pe care El îi părăsise, au mai zăbovit ca să-i mângâie." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 7.

În timp ce Isus se înălţa la cer împreună cu o mare escortă de îngeri, cei doi, Gabriel şi bunul său prieten, mai zăbovesc puţin pe pământ. De ce? Ca să-i mângâie pe ucenici, din simpatie şi iubire!!! Cine, oare, ar fi putut să aducă alinare reală, mângâiere oamenilor, dacă nu tot oameni răscumpăraţi care-i puteau înţelege pe deplin!!! Aşa ceva au făcut Gabriel şi tovarăşul său!!! Ei puteau înţelege cel mai bine simţămintele ucenicilor rămaşi pe pământ fără persoana fizică a Mântuitorului!

Putem spune că am stabilit clar faptul că Gabriel şi tovarăşul său preţios sunt oameni mântuiţi, care l-au slujit pe Hristos toată viaţa Lui de pe pământ, fiind cei mai potriviţi să mângâie şi să încurajeze pe Mântuitorul, tocmai pentru că şi ei au experimentat ispitele, greutăţile, păcatul şi vinovăţia. În Noul Testament, în Evanghelii, există o singură împrejurare în care Tatăl îi descoperă pe aceşti îngeri-oameni răscumpăraţi, cu numele lor de pe pământ. Iar această unică împrejurare este schimbarea la faţă a Mântuitorului!!! Doresc să nu uităm faptul că după ispitirea lui Isus şi după lupta titanică din Ghetsimani, îngerul Gabriel era singurul în stare să-l aline, să sprijine făptura împovărată de păcat a lui Hristos şi să-l încurajeze să bea cupă amară a vinovăţiei păcatelor omeneşti până la drojdii. Aici, pe munte, Isus are parte de o descoperire în folosul ucenicilor Săi, după ce se roagă pentru aceasta.

     "El se ruga ca ei să poată fi martorii unei manifestări a dumnezeirii Sale, care să-i mângâie în timpul supremei Sale agonii prin cunoaşterea faptului sigur că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui ruşinoasă este o parte a Planului de Mântuire.
     Rugăciunea Lui a fost ascultată. În timp ce El era plecat în umilinţă în locul acela stâncos, cerurile s-au deschis deodată, porţile de aur ale Cetăţii lui Dumnezeu s-au deschis larg şi o strălucire sfântă a coborât pe munte, îmbrăcându-L pe Mântuitorul. Natura divină a Domnului Hristos a strălucit prin corpul omenesc şi a întâlnit slava venită de sus. Ridicându-se din prosternare, Hristos stătea în slavă asemenea lui Dumnezeu. Lupta sufletească trecuse. Faţa Lui strălucea >ca soarele< şi îmbrăcămintea Lui era >albă ca lumina<." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 4, 5.

Când ucenicii, numai trei din cei doisprezece, s-au acomodat cu lumina slavei strălucitoare, au văzut că Isus avea o convorbire intimă cu două fiinţe nobile, pe care au şi reuşit să le recunoască - Moise şi Ilie!!! "Când au ajuns în stare să suporte lumina aceea minunată, au văzut că Isus nu este singur. Lângă El erau două fiinţe cereşti, într-o convorbire apropiată cu El. Erau Moise, care pe Sinai vorbise cu Dumnezeu, şi Ilie, căruia i se dăduse înaltul privilegiu oferit doar unui alt fiu al lui Adam - acela de a nu ajunge niciodată sub puterea morţii." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

Acum urmează unul dintre cele mai frumoase pasaje ale cuvântului inspirat, în care se arată clar că subiectul convorbirii celor doi, Moise şi Ilie, cu Isus, a fost cu privire la suferinţele Sale în Ghetsimani. Această scenă trebuia bine întipărită în minte de ucenici, ceea ce nu s-a întâmplat întrucât şi ei au rupt-o la fugă când Isus a fost prins, dar mai ales de Isus. Era o scenă prin care Tatăl din cer încuraja şi întărea pe Fiul Său prin doi oameni răscumpăraţi care înţelegeau cel mai bine prin ce avea să treacă Isus, întrucât cunoşteau puterea păcatului şi vinovăţia lui în vieţile lor!! Faceţi legătura între ce dezvăluie acest pasaj şi cele întâmplate în Ghetsimani când îngerul Gabriel venise în persoană să mângâie din nou, la faţa locului, pe Hristos. Una este să încurajezi înainte de a trece printr-o mare încercare, şi alta este să încurajezi în timpul acelei încercări. Moise şi Ilie fac acest lucru la schimbarea la faţă şi, de asemenea, în Ghetsimani. Iată magnificul pasaj:

     "Dar, înainte de coroană, trebuia să vină crucea. Subiectul convorbirii lor cu Isus nu era instaurarea lui Hristos ca împărat, ci moartea Sa la Ierusalim. Purtând slăbiciunea naturii omeneşti, împovărat de întristarea şi de păcatul ei, Isus a mers singur în mijlocul oamenilor. În timp ce întunecimea ceasurilor viitoare de încercare se abătea asupra Lui, El se găsea în singurătatea spiritului într-o lume care nu-l cunoştea. Nici măcar ucenicii Lui iubiţi, absorbiţi de propria întristare, de îndoielile şi nădejdile lor pline de ambiţie, nu ajunseseră să înţeleagă taina misiunii Lui. El locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar, pe pământul pe care-l crease, era singur. Acum, cerul îşi trimisese solii la Isus - nu îngeri, ci oameni care trecuseră prin suferinţe şi întristare şi care puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

Devine clar ca lumina zilei că Tatăl nu putea trimite îngeri creaţi pentru a-l încuraja pe Isus pe pământ, deoarece aceştia nu "trecuseră prin suferinţe şi întristare" şi, ca atare, nu "puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ". Acum înţelegem şi mai bine că îngerul Gabriel şi preţiosul său tovarăş trebuiau să fie oameni răscumpăraţi, singurii soli cereşti în stare să vină în mod real, în toate privinţele, în ajutorul lui Hristos. "Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Isus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. Moise se rugase pentru Israel: >Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!< (Exod 32,32). Ilie cunoscuse singurătatea sufletului când, timp de trei ani şi jumătate cât a ţinut foametea, suportase povara urii unei naţiuni şi ameninţările ei. Singur a stat pentru Dumnezeu pe muntele Carmel. Singur a fugit în pustietate, plin de disperare şi deznădejde. Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Isus despre suferinţele Lui şi să-L mângâie cu asigurarea simpatiei cerului. Subiectul convorbirii lor era nădejdea lumii, mântuirea tuturor fiinţelor omeneşti." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5. În acest ultim paragraf se arată limpede de ce cerul i-a trimis pe Moise şi Ilie la Isus pe muntele schimbării la faţă. Au discutat despre suferinţele lui Hristos, pentru că şi ei gustaseră suferinţa şi durerea, le cunoşteau din plin şi, în felul acesta, ştiau cum să-l încurajeze, să-l mângâie şi să simtă cu El. Când Moise şi Ilie se aflau pe pământ, fiecare la timpul lui, Isus este cel care-i încurajase şi-i alinase, mântuindu-i în cele din urmă. Acum a venit rândul Mântuitorului, ca om, să fie mângâiat şi înţeles de cei doi oameni-îngeri răscumpăraţi!!!

Asta înseamnă că îngerul Gabriel trebuie să fie unul dintre cei doi, Moise şi Ilie, care au venit la Isus pe muntele schimbării la faţă!!! La fel de adevărat este şi în privinţa tovarăşului lui Gabriel; şi el trebuie să fie unul dintre Moise şi Ilie. Acum a devenit clar ca lumina zilei că Moise şi Ilie trebuie să fie aceleaşi persoane, dar cu înfăţişare de îngeri, care l-au însoţit pe Isus toată viaţa Lui, care l-au ajutat în Ghetsemani şi care au participat cei dintâi la învierea Lui!!! Dar acest fapt îl vom stabili în postarea următoare, în care vom descoperi alte lucruri uimitoare.