Taina lui Dumnezeu - Hristos, Întâiul născut

Până acum am înţeles că începutul despre care vorbeşte Ioan, apostolul, este începutul marii creaţii a lui Dumnezeu - Universul. De asemenea, am învăţat din Scripturi că înaintea acestui început este Dumnezeu, dintotdeauna, din veşnicie. Ioan, deci, ne duce cu mintea chiar înaintea creării Universului şi a primelor forme de viaţă inteligentă, îngerii. Şi tot acum este momentul ca Dumnezeu să pună în practică "taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos", care se mai numeşte Cuvântul. Ce este această taină? Este Hristos - Cuvântul. Dar de ce este o taină? Fiindcă în interiorul Dumnezeirii se petrece un fenomen unic numit naştere sau căsătorie!!!

Prin această naştere se avea în vedere apariţia vieţii, din Dumnezeu, sub forma fiinţelor inteligente, care nu puteau trăi decât în legătură cu Dumnezeu. Aceasta însemna că o persoană a Dumnezeirii trebuia să rămână în forma ei originală, ca Sursă a vieţii, adică într-o formă totuşi vizibilă pentru făpturi, dar înfăşurată într-o slavă strălucitoare de nepătruns, în care aceste fiinţe create nu puteau avea acces, nu puteau intra în ea fără să fie nimicite, iar altă persoană a Dumnezeirii să devină Cuvântul sau Întâiul născut al lui Dumnezeu, purtând numele de Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să fie manifestarea celeilalte Persoane a Dumnezeirii, numită de acum Tatăl. Manifestarea respectivă însemna descoperirea caracterului, naturii, atributelor, iubirii şi adevărului Tatălui într-o formă accesibilă şi clară, prin Cuvânt, ca Întâi născut, pentru inteligenţa limitată a îngerilor şi a tuturor celorlalte fiinţe care aveau să fie aduse la existenţă. Acest Cuvânt, ca Întâi născut din Dumnezeu, avea să poarte numele de Fiul lui Dumnezeu!!!

Această naştere a fost în întregime opera Tatălui. Ce presupunea această naştere? Presupunea ca a doua persoană a Dumnezeirii să se nască din Tatăl, fără să-şi piardă câtuşi de puţin divinitatea, în forma primelor fiinţe create - îngerii. Născut din Tatăl nu înseamnă născut din fiinţa Sa. A crede un astfel de lucru înseamnă a denatura realitatea veşnică a Dumnezeirii şi a înjosi pe Dumnezeu. Născut din Tatăl însemnă mai precis născut în sânul Tatălui. Dumnezeu, adică toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii, este  viaţă şi lumină, iar strălucirea Lui, adică a vieţii şi luminii, îl acoperă sau îl învăluie, astfel încât El este asemenea unui glob nespus de luminos, de o strălucire nemaipomenită, înaintea căruia nimeni şi nimic nu poate trăi. Atât de puternică este slava divină. Prin puterea Sa creatoare, Tatăl a îmbrăcat divinitatea veşnică a celei de a doua persoane a Dumnezeirii, Cuvântul, cu o natură creată, exact cu acea natură creată a primelor fiinţe ce urmau să apară la viaţă - îngerii. Ceea ce înseamnă că, astfel, se făcea posibilă existenţa fiinţelor inteligente care pot rămâne lângă Dumnezeu fără ca ele să fie nimicite de slava extraordinară a Dumnezeirii, prin unirea în Cuvânt sau Fiul lui Dumnezeu a vieţii Creatorului şi a vieţii făpturii. Mai simplu, prin această naştere, una dintre Persoanele Dumnezeirii, de bună voie, a acceptat să poarte chipul lui Dumnezeu, în sensul păstrării propriei divinităţi şi a caracterului Său, şi chipul făpturii, chip de înger, în sensul acceptării naturii angelice create de Tatăl, pentru Fiul, care practic îmbrăca natura Lui divină veşnică şi neîmprumutată. Nu trebuie să vă gândiţi decât la întruparea lui Isus, care constituie modelul primei naşteri a lui Hristos în cer, pentru a înţelege ce doresc să spun. După cum Hristos, prin întruparea Sa pe pământ, a făcut posibilă prezenţa Sa printre oamenii păcătoşi, prin acoperirea strălucirii slavei sale, cu scopul de a-l descoperi pe Tatăl, deci pe Dumnezeu, tot astfel, prin naşterea Sa în sânul Tatălui sau al Dumnezeirii, s-a făcut posibilă prezenţa fizică a lui Dumnezeu, prin Fiul Său - Isus Hristos, printre făpturile inteligente, cu scopul de a-l descoperi pe Dumnezeu, în persoana Tatălui, pentru a uni în felul acesta toate inteligenţele cu Dumnezeu prin Hristos Isus!!!  

Hristos a hotărât, deci, de bunăvoie să ia chipul de înger prin unirea divinităţii Sale cu natura angelică!! Dar nu am spus că Hristos nu a fost nici născut, nici creat? Cu siguranţă! Dacă Hristos ar fi fost născut ca Dumnezeu, sau născut ca Unul care urma să fie învestit cu autoritate dumnezeiască, sau dacă ar fi fost creat pentru a deveni Dumnezeu în vreun fel oarecare, lucru de altfel imposibil, dacă toate aceste lucruri s-ar fi întâmplat în dreptul Lui, în calitate de Dumnezeu, atunci El nu este Dumnezeu, fiindcă toate aceste lucruri implică prezenţa unui început, or Dumnezeu nu are început, căci dacă ar avea, atunci cu siguranţă şi în mod absolut nu ar fi Dumnezeu.

Aşadar, foarte mare atenţie. Cuvântul a fost născut nu ca Dumnezeu, ci ca înger, în sensul că El şi-a acoperit divinitatea veşnică şi fără început cu natura creată a unui înger, prin puterea creatoare a Tatălui! Numai astfel putea fi posibilă existenţa inteligenţelor în Univers. În Hristos trebuia să se întâlnească Dumnezeu şi îngerii, sau mai precis toate făpturile create din Univers!!! Oare nu avem modelul întrupării lui Hristos pe pământ în forma unui om, fără ca El să-şi piardă divinitatea? Vedeţi, taina aceasta a Tatălui nu include doar întruparea lui Hristos pe pământ, ci are de a face cu naşterea Lui în sânul Tatălui, chiar în preajma creării primelor fiinţe cereşti - îngerii. Dacă, prin întruparea lui Hristos pe pământ, nimeni nu poate susţine că Dumnezeu are început ca Dumnezeu, pentru că nu are, tot astfel, prin naşterea lui din Tatăl, nu se poate spune deloc că are început ca Dumnezeu. Naşterea lui Hristos în formă omenească este o extensie, într-o altă dimensiune, inferioară din cale afară, a naşterii Sale din Tatăl. Ceea ce înseamnă că taina lui Dumnezeu Tatăl, adică Hristos, include două naşteri, una din Tatăl sau în sânul Tatălui, iar a doua din femeie, prin Duhul Sfânt, a treia Persoană a Dumnezeirii!!!

Naşterea aceasta, în sine, înseamnă îmbrăcarea divinităţii cu natura angelică, creată deci, ceea ce presupune ca un fapt de la sine înţeles unirea sau căsătoria între Dumnezeu şi toată creaţia, în speţă toate fiinţele inteligente, nu numai îngerii. Vorbim acum despre prima naştere a lui Hristos. De reţinut că numele Hristos este numele care corespunde celei de a doua Sale naşteri, pe pământ, prin întrupare. (Această a doua naştere a fost în întregime opera Duhului Sfânt). El face referire cu precădere la salvarea din păcat a neamului omenesc. Pe când numele Cuvântul corespunde primei Sale naşteri, acesta desemnând forţa creatoare prin care a apărut absolut totul şi totodată mijlocul de comunicare între fiinţele create (aici includ nu numai îngerii, ci şi toate celelalte forme de viaţa inteligentă din celelalte sisteme solare) cu Dumnezeu Tatăl. Şi într-un caz şi în celălalt, dacă ne referim la ambele naşteri care întregesc taina lui Dumnezeu, Hristos sau Cuvântul poartă numele de Fiul lui Dumnezeu. De ce se numeşte Fiul lui Dumnezeu? Se numeşte astfel pentru a desemna poziţia pe care o ocupă în relaţie cu Tatăl Său, poziţie pe care a ales-o de altminteri de bunăvoie şi nesilit de nimeni, prin naştere, în sensul că El a acceptat să îmbrace o formă asemănătoare creaţiei pentru a fi piesă de legătură între Dumnezeu şi creaţie!!! Mai mult, acest nume descoperă legăturile intime care există între amândoi, Tatăl şi Fiul, legături pe care Dumnezeu le doreşte atât de mult între creaturi şi El. Fericirea întregului univers creat depinde de această strânsă legătură, prin credinţă, între Dumnezeu şi fiinţele create, prin Isus Hristos. Şi încă şi mai mult decât atât, acest nume descoperă legătura şi raportul pe care Hristos le are cu toată creaţia Sa, o legătură de puternică afecţiune şi iubire infinită faţă de inteligenţele universale, întocmai cum un fiu, El însuşi fiind Fiul, o are cu tatăl său, în cazul nostru Dumnezeu Tatăl.

De asemenea, Hristos este numit Întâiul născut pentru că din El şi cu El a început toată creaţia, tot universul populat, în sensul că El este Creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. "Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile." Romani 11,36. Adică în momentul când a pornit să creeze Universul şi să-l populeze mai apoi cu fiinţe inteligente, El însuşi purta chipul primei forme de viaţă create în Univers, şi anume îngerii. Este Întâiul pentru că stă în capul întregii creaţii, el fiind începutul ei, în sensul că în El se întâlnesc Dumnezeu şi făptura creată - îngerul. Este Întâiul pentru că a avut întâietatea, înaintea creaţiei, de a se îmbrăca într-o formă asemănătoare creaţiei. Numai astfel poate fi înţeles corect Proverbe 8,22-31. "Domnul m-a zidit (m-a avut) la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult." Biblia Ortodoxă Română. Sensul "m-a zidit", care cred că e mult mai precis în traducere, arată tocmai ceea ce am scris până acum. El poartă în sine ideea că Tatăl l-a avut la dispoziţie pe Fiul, încă de la începutul creaţiei, în forma asemănătoare primelor fiinţe create ce urmau să fie create de Fiul!! Adică l-a avut pregătit într-o formă corespunzătoare, ca înfăţişare, gata să creeze şi să ofere astfel, prin ceea ce Hristos era, divino-angelic, bucuria existenţei întregii creaţii, fără ca aceasta să fie nimicită de slava strălucirii lui Dumnezeu!!!

Să vedem acum ce are de spus Scriptura cu privire la această taină. Am văzut că Pavel pomeneşte despre această taină colosenilor, o taină "în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei". Coloseni 2,3. În Evrei, primele două capitole, el ne introduce mai mult în această taină, vorbind despre poziţia Tatălui, a lui Hristos şi a fiinţelor create - îngerii şi oamenii. În primul capitol al cărţii amintite, Pavel dezvăluie natura lui Hristos, legătura dintre El şi Tatăl şi poziţia pe care El o ocupă faţă îngeri. Aici arată că Dumnezeu Tatăl este Izvorul vieţii şi luminii, prin faptul că El "la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul", Evrei 1,2; cu alte cuvinte, Pavel ne transmite ideea că mijlocul de comunicare al Tatălui cu toate inteligenţele este Hristos. Dacă Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a vorbit oamenilor şi prin care s-a descoperit pentru a putea fi cunoscut, această modalitate fiind posibilă doar prin naşterea lui Hristos din fecioară, tot aşa trebuie să fi procedat şi în cer, înainte de naşterea lui Hristos pe pământ, ca Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului!!!

Singura modalitate de comunicare între Tatăl şi îngeri, în cer, trebuia să se facă prin prezenţa unui mijloc accesibil fiinţelor celeste. Iar acest singur mijloc nu putea fi decât Cuvântul, ca Întâi născut din Tatăl, într-o formă asemănătoare îngerilor. Pentru aceasta, Cuvântul trebuia să-şi îmbrace divinitatea în forma îngerilor, să arate la chip ca ei, fără să renunţe la veşnicia Sa. Nu înseamnă că îşi acoperise întru totul slava, cum a făcut pe pământ, dimpotrivă slava sa era mai strălucitoare decât a oricărui înger, aceştia putând-o suporta întrucât erau sfinţi şi curaţi. Datorită acestui Mijlocitor între Dumnezeu şi creaturi, ele puteau primi viaţă încontinuu din Izvorul sau Sursa lumini şi vieţii, adică Tatăl. Cuvântul era menit, deci, ca mijloc de manifestare a lui Dumnezeu Tatăl în formă vizibilă şi pipăibilă pentru îngerii care nu pot intra în sânul Tatălui, totodată ca mijloc care dăruie viaţă şi lumină necontenit la un nivel făcut suportabil pentru îngeri pentru ca ei să poată trăi nestingheriţi în prezenţa Tatălui şi, de asemenea, ca mijloc de întreţinere a Universului, "care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui". Evrei 1,3.

Apoi Pavel introduce realitatea primei naşteri a Cuvântului, în versetul 5: "Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: >Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?< Şi iarăşi: >Eu îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?<" Aici, Pavel, aplică cuvintele inspirate din Psalmul 2 la o realitate petrecută în ceruri, înainte de întruparea lui Hristos pe pământ, deci înainte de a doua Sa naştere pe pământ!!! În Psalmul 2 nu se pomeneşte nicicum de îngeri, ci doar despre oameni şi împăraţii pământului care se răscoală şi se sfătuiesc împotriva Tatălui şi împotriva Unsului, Hristos, zicând: "Să le rupem legăturile…" Practic oamenii nici nu au cum să rupă legăturile care există între Tatăl şi Fiul, căci este o imposibilitate, mai ales că Tatăl "râde… îşi bate joc de ei". Psalm 2,4. Aşa că Pavel face o aplicaţie a cuvintelor de mai sus, de la început de paragraf, la o realitate petrecută în ceruri - naşterea Cuvântului ca Fiu al lui Dumnezeu, în formă de înger!!!

În versetul de mai sus este arătată clar poziţia lui Hristos în raport cu îngerii, din perspectiva Unuia născut din Tatăl în forma asemănătoare îngerilor. Naşterea aceasta este cea din cer întrucât Pavel are în vedere un plan ceresc, o realitate petrecută sus, în ceruri. El pune în prim plan pe Tatăl, îngeri şi Fiul Său. Cu alte cuvinte, el doreşte să sublinieze natura şi poziţia lui Hristos în raport cu îngerii şi faptul că El este Creatorul şi mai presus de îngeri, care trebuie să i se închine.

Apoi Pavel introduce un alt plan, cel terestru, unde este adus Cuvântul, prin întrupare, dar deja cu calitatea de Întâi născut în ceruri!!! "Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: >Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu<." Evrei 1,6. Biblia Ortodoxă Română. Aici se arată clar cum Hristos - Întâiul născut al lui Dumnezeu - este adus iarăşi în lume, tot ca Întâi născut, dar între oameni, nu între îngeri ca la prima Lui naştere, pentru a săvârşi mântuirea neamului omenesc şi pentru a-l uni din nou cu Dumnezeu în Hristos. După ce Hristos isprăveşte de înfăptuit misiunea Sa pe pământ, care culminează cu moartea şi învierea Sa, la înălţare, Tatăl cheamă îngerii să i se închine pentru tot ceea ce a făcut pentru om şi pentru Univers!!!

     "Tot cerul aştepta să-L salute pe Mântuitorul în curţile cereşti… Glasul lui Dumnezeu se aude rostind că dreptatea este împlinită. Satana este înfrânt. Cei ai lui Hristos de pe pământ, care muncesc şi se luptă, sunt >primiţi în Preaiubitul Lui< (Efeseni 1,6). Înaintea îngerilor din cer şi a reprezentanţilor lumilor necăzute, ei sunt declaraţi îndreptăţiţi. Unde este El, acolo va fi şi biserica Sa. >Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută<. (Psalm 85,10). Braţele Tatălui cuprind pe Fiul Său şi se dă porunca: >Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!< (Evrei 1,6)." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 11, 19.

Scopul primordial al tainei lui Dumnezeu este acela de a uni în Hristos pe Dumnezeu şi toate fiinţele create, printr-o legătura care să nu fie cu putinţă de rupt vreodată. Aşadar, în Hristos se unesc Dumnezeu şi făptura, pentru ca "să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui". Coloseni 1,20. Viaţa, deci, viaţa creată nu este posibil să existe fără Hristos ca Mijlocitor între Tatăl şi făpturi. Acest fapt l-a avut în vedere Dumnezeirea înainte de a începe să creeze totul; de aceea Tatăl l-a dăruit pe Fiul creaţiei într-o formă asemănătoare acesteia, întâi Înger, apoi Om, pentru ca prin El să lege de Sine toate inteligenţele universului!!! Taina lui Dumnezeu înseamnă, deci, acest spirit de a dărui şi de a sluji din partea lui Dumnezeu, prin naşterea Fiului Său, adică prin îmbrăcarea divinităţii veşnice cu natura creată specifică fiinţelor inteligente.

Aş mai dori să atrag atenţia la trei versete biblice care întăresc toate cele scrise de mine în această postare. Este vorba despre Coloseni 1,15-17: "El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El".

Aproape toţi comentatorii consideră că expresia "cel întâi născut" se aplică la naşterea lui Isus pe pământ. Ceea ce se trece cu vederea însă este faptul că El, Isus, este "cel întâi-născut din toată zidirea". Expresia "toată zidirea" nu se referă şi nu cuprinde doar pământul nostru, ci se referă la marea operă a creaţiei lui Dumnezeu, la "toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri". Din moment ce Hristos "este mai înainte de toate lucrurile", înseamnă că El este "cel întâi născut din toată zidirea (creaţia)" mai întâi "în ceruri" şi mai apoi "pe pământ". Aceasta este o realitate incontestabilă întrucât Pavel pune acest adevăr de o rară frumuseţe chiar în contextul tainei lui Dumnezeu, despre care scrie spre sfârşitul aceluiaşi capitol din Coloseni!

Apoi trebuie să remarcăm contrastul evident pe care Pavel îl subliniază între Hristos, ca manifestare vie şi palpabilă a Dumnezeului cel nevăzut, prin faptul că este chiar chipul Acestuia din urmă, şi Dumnezeul cel nevăzut care nu poate fi făcut cunoscut decât prin Fiul!! Forma de manifestare vie a Tatălui, Dumnezeul cel nevăzut, în ceruri şi pe pământ, când Isus s-a întrupat, este Isus Hristos. "El este chipul Dumnezeului cel nevăzut", ceea ce înseamnă că Tatăl locuieşte într-o lumină care-l face nevăzut tuturor ochilor celor care doresc să-l vadă. El ar putea fi văzut faţă către faţă doar dacă se poate intra în sânul Lui, ca Hristos. Ceea ce doreşte să ne transmită Pavel, prin acest verset, este că Tatăl este ascuns în lumina care-l face nevăzut ochilor făpturilor create, şi că Isus, deşi Dumnezeu veşnic, ca şi Tatăl, se manifestă într-o formă vizibilă şi accesibilă fiinţelor create, tocmai pentru că Tatăl l-a dăruit lumii lor, El purtând atât chipul Tatălui, cât şi înfăţişarea şi forma făpturii create.

     "Hristos este tot adevărul a tot ce găsim în Tatăl. Definiţia cerului este prezenţa lui Hristos." MS 58, nedatat.