Hristos - Arhanghelul

Taina lui Dumnezeu este Hristos, în care se ascund toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei. Este un fapt indubitabil. Însă cel mai frumos aspect îl reprezintă condescendenţa lui Dumnezeu, prin faptul că l-a dăruit definitiv pe Fiul Său creaţiei! De aceea, El se mai numeşte Emanuel - Dumnezeu cu noi!! Nu numai cu noi oamenii, ci cu întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Dar să vedem ce are de spus Scriptura cu privire la Fiul lui Dumnezeu în calitate de Înger.

Deja am învăţat că primele forme de viaţă inteligentă create de Cuvântul creator al lui Dumnezeu au fost îngerii. Din acest motiv, Fiul lui Dumnezeu a găsit cu cale să îmbrace propria divinitate cu natura angelică, o natură creată, caracteristică îngerilor. Şi trebuie să spun că în Vechiul Testament, Fiul lui Dumnezeu apare şi se recomandă ca Îngerul Domnului înaintea credincioşilor lui. El mai este numit şi Arhanghelul Mihail - Căpetenia îngerilor care este egal cu Dumnezeu.

În Noul Testament, Hristos este numit, de asemenea, Arhanghelul Mihail: "Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: >Domnul să te mustre!<" Iuda 1,9. Expresia "Arhanghelul Mihail" descrie perfect statutul Domnului Hristos în cer, în raport cu îngerii. Este Mihail, adică Cineva care este ca Dumnezeu şi egalul lui Dumnezeu, având propria divinitate nederivată şi neîmprumutată de la Tatăl, şi totodată desemnează şi poziţia Sa faţă de îngerii creaţi, în calitate de Arhanghel sau Căpetenia îngerilor. Această expresie practic acoperă tot ce se poate spune despre Hristos, ca Întâiul născut al lui Dumnezeu sau ca Fiul lui Dumnezeu, dacă ne gândim la prima Sa naştere care a avut loc în sânul Tatălui.

Apoi, Fiul lui Dumnezeu mai este numit Îngerul Domnului, Îngerul Meu, sau Îngerul legământului în Vechiul Testament. De exemplu, când a venit la Avraam, însoţit de alţi doi îngeri, ultimii cu scopul de a-l salva pe Lot şi familia lui de la distrugerea Sodomei şi Gomorei, i s-a înfăţişat ca fiind îngerul lui Dumnezeu, Avraam fiind ajutat să înţeleagă că exact aşa stau lucrurile. A se citi Geneza 18. Ne dăm uşor seama că au fost trei îngeri, dintre care unul din ei era Domnul, deoarece chiar aşa începe primul verset: "Domnul i s-a arătat...", după care Moise scrie că au venit trei bărbaţi, ca şi cum ar fi fost oameni. Este adevărat că la chip arătau precum oamenii, aceşti îngeri acoperindu-şi astfel slava pentru a nu nimici pe Avraam, care avea o natură păcătoasă. Însă Moise specifică în Geneza 19, primul verset, că, spre Sodoma, au plecat doi îngeri. El subliniază acum cine se ascundea de fapt sub înfăţişarea celor trei bărbaţi, dintre care unul era Domnul - Îngerul Domnului.

Dacă mergem mai departe, apoi, vom descoperi acelaşi Înger, tot cu înfăţişare de om, care se luptă cu Iacov în noaptea lui înspăimântătoare. Vezi Geneza 32:24-29. "Încă din pântecele mamei, a apucat Iacov pe fratele său de călcâi, şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul." Osea 12,4. Observaţi, vă rog, că Fiul lui Dumnezeu nu este doar Îngerul, ci şi Dumnezeul oştirilor sau Căpetenia îngerilor - Arhanghelul. "Patriarhul şi-a dat seama cine era Cel cu care se luptase. El a văzut că fusese în luptă cu un sol ceresc şi, din cauza aceasta, cu tot efortul său aproape supraomenesc, nu putuse câştiga biruinţa. Era Hristos, >Îngerul legământului<, care se descoperise pe Sine lui Iacov." Patriarhi şi profeţi, cap. Noaptea luptei, par. 7.

Poate că una dintre cele mai spectaculoase prezenţe a lui Hristos ca Îngerul Domnului în faţa unui om este cea în care i se arată lui Moise sub forma rugului aprins care nu se mistuia deloc. "Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc." Exod 3,2. Aici, Hristos se prezintă lui Moise sub numele Eu Sunt, atestând prin aceasta Dumnezeirea Sa veşnică, fără început. Avem de asemenea mărturia clară a lui Moise, surprinsă în paginile Scripturii, când arată clar că Îngerul lui Dumnezeu mergea înaintea taberei lui Israel, sub formă de stâlp de nor ziua, iar noaptea sub formă de stâlp de foc. "Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul, şi a stat înapoia lor." Exod 14,19.

Avem de asemenea mărturia pe care chiar Tatăl o dă cu privire la Fiul Său, numindu-l în faţa lui Moise, Îngerul Meu, în care se găsea numele Lui: "Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. Îngerul Meu va merge înaintea ta, şi te va duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Canaaniţi, Heviţi şi Iebusiţi, şi-i voi nimici." Exod 23,20-23. Această scenă are loc în contextul proclamării şi scrierii legii, cu degetul lui Dumnezeu, pe muntele Sinai, unde se aflau atât Tatăl, cât şi Fiul, după cum am arătat într-o postare mai din urmă.

Hristos se descoperă apoi lui Iosua sub numele de Căpetenia oştirii Domnului. "Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s-a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el, şi i-a zis: >Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?< El a răspuns: >Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit<. Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat, şi I-a zis: >Ce spune Domnul meu robului Său?< Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: >Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt<." Şi Iosua a făcut aşa." Iosua 5,13-15.

O altă mărturie frumoasă a Scripturi în favoarea adevărului că Hristos este Îngerul Domnului, se află în Judecători 6,11-24, când El i se arată lui Ghedeon: "Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: >Domnul este cu tine, viteazule!<... Domnul S-a uitat la el, şi a zis: >Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?<... Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: >Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă<. Şi Domnul i-a zis: >Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri<."

Şi o ultimă mărturie pe care doresc să o aduc din Scripturi, se află tot în cartea Judecători. Este vorba despre vestirea naşterii lui Samson chiar de către Hristos, ca Înger al Domnului. "Îngerul Domnului S-a arătat femeii, şi i-a zis: >Iată că tu eşti stearpă, şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu<." Judecători 13,3. A se citi întregul cap. 13 din Judecători. Alte mărturii pot fi găsite în alte cărţi ale Vechiului Testament, precum Daniel sau Maleahi. Iar în Isaia avem următoarea declaraţie: "El a zis: >Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!< Şi astfel El s-a făcut Mântuitorul lor. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime." Isaia 63,8.9. Aici se spune în mod clar că Îngerul Domnului, adică Hristos, are şi calitatea extraordinară de Mântuitor şi Răscumpărător. De aceea El nu poate fi un înger oarecare, ci este chiar Dumnezeul cel veşnic în formă de înger care poate mântui din păcat.

În cele ce urmează doresc să ne asigurăm că numele Fiul lui Dumnezeu nu este un nume pe care Hristos l-a căpătat aici pe pământ prin întrupare, ci este un nume care îi aparţine şi care caracterizează chiar poziţia Lui în relaţie cu Tatăl pentru slujirea făpturilor inteligente. Este un nume pe care îl poartă încă din momentul naşterii Sale în sânul Tatălui, în formă de înger. O primă mărturie o găsim în Ioan 1,18: "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." Numele de Fiu din expresia "singurul lui Fiu", este pus în relaţie cu sânul Tatălui şi nu cu vreo împrejurare pământească. El practic şi-a întărit acest nume prin întruparea pe pământul nostru, în sensul că a devenit şi Fiu al omului. Apoi avem frumoasa mărturie din Ioan 3,16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Dacă citim cum trebuie versetul respectiv, atunci vom înţelege corect sensul lui. El spune că Dumnezeu l-a dat pe unicul Său Fiu născut, aşa cum se spune în alte traduceri, fiindcă a iubit lumea noastră. Dumnezeu l-a dat lumii noastre ca Fiu. Şi asta pentru că El deja era Fiul Lui născut, în sânul Tatălui!!! Textul spune clar că a dat pe singurul Lui Fiu, când El era deja în postura de Fiu născut; nu l-a dat ca pe Unul care urma să devină singurul Lui Fiu; El deja a intrat în lumea noastră cu această calitate extraordinară!!!

Versetul 19 al aceluiaşi capitol este cheia pentru înţelegerea corectă a versetului 16. "Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele." Hristos este Lumina lumii din veşnicie, nu a devenit Lumină cândva în veşnicie sau pe pământ!! Textul spune: "odată venită Lumina în lume", ceea ce înseamnă că, fiind Lumină şi Viaţă veşnică, potrivit versetului 3 din aceeaşi Evanghelie, cap. 1, Hristos a venit pe pământ sau a intrat în lumea noastră ca Fiu deja născut, din moment ce era Lumină când a intrat sau a venit în lumea noastră! Nu putem disocia faptul că El era Lumină şi Viaţă din veşnicie, de calitatea de Fiu născut în sânul Tatălui. Ceea ce doresc să subliniez este faptul că Isus a intrat în lumea noastră, prin întrupare, deja ca singurul Fiu născut al lui Dumnezeu!!!

Poate unii vor fi nedumeriţi de cuvintele lui Gabriel, care îi spune Mariei "...Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu". Luca 1,35. De aici s-ar putea trage concluzia că Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu prin naşterea din fecioara Maria. Însă lucrurile nu stau aşa, deoarece Gabriel subliniază o realitate prin care nu face altceva decât să întărească un adevăr deja stabilit în cer prin naşterea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu. El nu a devenit Fiul lui Dumnezeu prin naşterea din fecioară, ci doar Fiu al omului. Se numeşte Fiul lui Dumnezeu tocmai fiindcă este născut din Dumnezeu, din Tatăl sau în sânul Tatălui!! Pe pământ Hristos a devenit Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului!!! El, prin întrupare, nu face altceva decât să întărească încă o dată numele Lui de Fiu al lui Dumnezeu, prin faptul că îşi îmbracă divinitatea cu o natură net inferioară celei precedente, de înger, cu scopul de a răscumpăra omul şi de a-l uni iarăşi cu Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, dacă ne aducem aminte, este piesa de legătură între Tatăl şi făpturile inteligente. Aceasta este una din calităţile Lui, aşa că nu putea veni pe pământ fără această calitate. Hristos nu putea fi numit cu alt nume întrucât acest nume este singurul care atestă naşterea şi, o dată cu aceasta, începutul tainei lui Dumnezeu, care am văzut că este din veşnicie, nu de la întemeierea lumii noastre. Aşadar, numele Fiul lui Dumnezeu scoate în evidenţă cele două naşteri ale Sale, prima în sânul Tatălui şi a doua pe pământ prin întrupare. "Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică." 1Ioan 5,20. Şi acest text spune că El a venit deja ca Fiul lui Dumnezeu, ca să ne dea pricepere să cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl. El a făcut posibil acest lucru prin faptul că a devenit şi Fiul omului, în asemănarea omului, devenind astfel accesibil unei lumi pline de păcat.

Iată acum, ca o întărire a celor spune cu privire la expresia Fiul lui Dumnezeu, încă o dovadă indubitabilă prin care se atestă clar ca lumina zilei că Isus este Fiul lui Dumnezeu înainte de a se întrupa pe pământ. Puteţi număra singuri de câte ori se foloseşte expresia Fiul lui Dumnezeu, Fiul Său sau singurul Fiu în paragrafele de mai jos, toate aşezate în contextul începutului creaţiei şi apoi în contextul răzvrătirii lui Satana în ceruri, deci într-un context ceresc, nu pământesc.

     "Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăş, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale şi putea fi părtaş bucuriei Sale de a da fericire fiinţelor create de El. >La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu< (Ioan 1,1.2). Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul Tată - una în natură, în caracter şi în scop - singura Fiinţă care putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu. >Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii< (Isaia 9,6). Obârşia Lui >se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei< (Mica 5,2). Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi, declară despre Sine: >Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie..., când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui< (Proverbe 8,22-30).
     Tatăl a înfăptuit prin Fiul Său aducerea la existenţă a tuturor fiinţelor cereşti. >Prin El au fost făcute toate lucrurile... fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El< (Coloseni 1,16). Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, strălucind de lumina ce se revarsă continuu din prezenţa Sa, zburând cu toată repeziciunea ca să aducă la îndeplinire voinţa Sa. Dar Fiul, Unsul lui Dumnezeu, >care este întipărirea Fiinţei Lui<, >oglindirea slavei Lui< şi >care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui<, are stăpânirea supremă peste tot şi peste toate (Evrei 1,3). Un >scaun de domnie plin de slavă< a fost >de la început< locul Sanctuarului Său (Ieremia 17,12); >un toiag de dreptate< (neprihănire - tr.engl.), sceptrul Împărăţiei Sale (Evrei 1,8). >Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, slava şi podoaba sunt în locaşul Lui cel sfânt< (Psalm 96,6). >Bunătatea şi credincioşia sunt înaintea Feţei Lui< (Psalm 89,14)...
     Împăratul universului a adunat toate oştile cereşti înaintea Sa, pentru ca în prezenţa lor să poată prezenta adevărata poziţie a Fiului Său şi să arate relaţia pe care El o promovează cu toate celelalte fiinţe create. Fiul lui Dumnezeu S-a aşezat cu Tatăl pe tronul Acestuia şi slava Celui veşnic, a Aceluia ce exista prin Sine însuşi, îi cuprinse pe amândoi. În jurul tronului s-au strâns îngerii cei sfinţi, o mare şi nenumărată mulţime - >de zece mii de ori zece mii şi mii de mii< (Apocalipsa 5,11), îngeri ce ocupau cele mai înalte poziţii, ca şi îngerii slujitori şi supuşi, bucurându-se în lumina ce se revărsa asupra lor din prezenţa Dumnezeirii. Înaintea locuitorilor cerului strânşi laolaltă, Împăratul cerurilor declară că nimeni în afară de Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu putea pătrunde în totul în planurile Sale şi Lui I-a fost încredinţată aducerea la îndeplinire a planurilor măreţe ale voinţei Sale. Fiul lui Dumnezeu adusese la îndeplinire voinţa Tatălui în crearea tuturor oştilor cereşti; şi Lui, Celui deopotrivă cu Dumnezeu, I se cuvenea închinarea şi ascultarea lor. Hristos avea încă să exercite puterea divină în aducerea la existenţă a pământului şi a locuitorilor lui. Dar în toate acestea, El nu va căuta pentru Sine puterea şi înălţarea, contrar planului lui Dumnezeu, ci El va înălţa slava Tatălui şi va aduce la îndeplinire planurile Sale de binefacere şi iubire." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 4, 5, 11.