Adam şi Eva - o asemănare a tainei lui Dumnezeu

Omul este nestemata lui Dumnezeu din toată creaţia divină! Prin crearea omului Dumnezeu a avut în vedere descoperirea tainei Sale îngerilor, pentru ca aceştia să poată înţelege poziţia lui Hristos de Fiu născut şi cum în El se întâlnesc două naturi, cea divină, necreată şi veşnică, fără început, şi natura făpturii, o natură creată de Tatăl pentru Hristos. De asemenea scopul lui Dumnezeu a fost de a mări familia cerească, deci întreaga creaţie a lui Dumnezeu, precum şi repopularea cerului din cauza părăsirii poziţiilor pe care le ocupau Lucifer şi acoliţii lui. Însă scopul principal avut în vedere de Dumnezeu, a fost acela de a dezvălui ceva din măreţia tainei lui Dumnezeu manifestată în Hristos Isus. "Ce iubire nemărginită! Dumnezeu a făcut lumea ca să mărească cerul. El doreşte o familie mai mare de inteligenţe cereşti." MS 78, 1901. "Dumnezeu l-a creat pe om pentru propria slavă, aşa încât, după probă şi încercare, familia omenească să poată deveni una cu familia cerească. A fost planul lui Dumnezeu să repopuleze cerul cu familia omenească, dacă ea s-ar fi dovedit ascultătoare faţă de fiecare cuvânt al Lui." Letter 91, 1900.

Ceea ce avea Dumnezeu în vedere era că fiinţele inteligente, pe care preconiza să le aducă la viaţă, să le creeze, trebuiau să fie ceva unic în toată creaţia inteligentă. De fapt era un ceva aşa de deosebit, încât toată suflarea cerească aştepta plină de uimire şi de bucurie noile făpturi. Trebuie să amintesc că apariţia omului vine după răzvrătirea lui Satana, şi este un răspuns la situaţia creată în cer din cauza insinuărilor lui Lucifer, şi mai ales din cauza faptului că toţi îngerii rămaşi loiali lui Dumnezeu aveau în continuare semne de întrebare cu privire la acţiunile lui Satana, în sensul că încă nu puteau discerne amăgirile acestuia, nefiind pe deplin convinşi că Satana este greşit cu totul. Ceea ce înseamnă că ei încă mai păstrau oarecare simpatie pentru Satana. Această realitate reiese din faptul că, la cruce, prin răstignirea lui Hristos, masca amăgirilor lui Satana a fost sfâşiată, el fiind văzut exact aşa cum este, şi anume ucigaş, lucru care a condus la ruperea oricărei verigi de simpatie între îngerii loiali şi diavolul. "Caracterul lui Satana n-a fost în mod clar descoperit îngerilor sau lumilor necăzute în păcat până la moartea Domnului Hristos. Arhiapostatul s-a înveşmântat în aşa fel în înşelăciune, încât chiar fiinţele cereşti n-au priceput principiile lui. Ele n-au văzut în mod clar natura răzvrătirii lui... Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să-i acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 3, 15.

     "Tot cerul a dat pe faţă un interes adânc şi plin de bucurie în crearea lumii şi a omului. Fiinţele omeneşti erau o categorie nouă şi distinctă. Ele au fost făcute >după chipul lui Dumnezeu<, şi a fost planul Creatorului ca ele să populeze pământul." Review and Herald, 11 februarie 1902.

Aşadar, noua făptură inteligentă era o categorie nouă, dar şi distinctă sau diferită de tot ce crease Hristos până la momentul respectiv!! Noutatea absolută consta în aceea că dintr-o singură făptură a creat două - bărbatul şi femeia, pe care apoi i-a căsătorit, ca să redevină iarăşi unul, dar prin unitatea sau unirea a două persoane diferite, cu individualităţi şi personalităţi diferite!!! Fabulos, aşa ceva nu mai văzuseră vreodată fiinţele cereşti!! Dar, în ce sens erau diferite de tot restul creaţiei? Ambele persoane, Adam şi Eva, fuseseră dotate cu puterea de a se reproduce pe ele însele în copiii lor!!! Această neaşteptată invenţie divină a stârnit atâta uluire în cer, dar şi bucurie nespusă. Să vezi nişte oameni-copii, nişte inteligenţe în miniatură, miniatura lui Adam şi Eva, era ceva de neînchipuit pentru toată suflarea cerească!! Li se părea ceva incredibil ce văd ochii lor.

Noi ştim că Dumnezeu nu face nimic fără un scop precis. Adam şi Eva purtau chipul lui Dumnezeu în absolut toate privinţele, şi în ce priveşte forma şi în ce priveşte caracterul. Erau pur şi simplu asemănarea lui Dumnezeu. Mai întâi Dumnezeu l-a creat pe Adam. El a dat orice nume plantelor, insectelor şi animalelor de pe pământ. Numai că el nu avea o jumătate a lui, aşa cum aveau animalele. El însuşi simţea că ceva "lipseşte" din creaţia lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu l-a adormit şi a luat-o din el pe Eva, căreia i-a alcătuit un chip asemenea lui şi asemenea lui Dumnezeu. Dintr-unul, Hristos a făcut doi!! Apoi, în chiar ziua respectivă, i-a unit iarăşi prin căsătorie, dar de astă dată ca două persoane absolut distincte. "Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovarăş. El i-a făcut ajutorul >potrivit pentru el<, un ajutor care să-i corespundă, unul care era potrivit să fie tovarăşul său şi care putea fi una cu el în iubire şi simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare ca fiind inferioară, ci să stea lângă el ca fiind egali, să fie iubită şi ocrotită de el. O parte din om, oase din oasele lui şi carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfăţişând strânsa unire şi ataşamentul plin de afecţiune ce trebuie să existe în această legătură." Patriarhi şi profeţi, cap. Creaţiunea, par. 9.

De ce a creat-o pe Eva din Adam? Motivul este simplu de văzut. În grădina Eden, Adam era singur, până în momentul creării Evei, însă el fusese creat ca o fiinţă socială, avea nevoie de socializare, de cineva care să-l înţeleagă şi care să fie de aceeaşi natură cu el. Îngerii, deşi vizitau grădina şi-i ţineau companie lui Adam, nu puteau suplini lipsa, întrucât ei nu erau de aceeaşi natură cu Adam şi nu simţeau nevoia după cineva, nevoie specifică doar omului!!! Nu trebuie să ne amintim decât de faptul că în Adam fusese pusă puterea reproducerii, or tocmai datorită acestui fapt îngerii nu aveau cum să umple lipsa lui sufletească, emoţională şi fizică în acelaşi timp!!! Trebuia să fie cineva exact ca el şi totodată complementul lui! Dorinţa lui Adam de a iubi pe cineva ca el şi de a se înmulţi nu putea fi satisfăcută niciodată de îngeri deoarece ei, ca toate fiinţele din universul populat, nu se pot reproduce. Sexul, ca dar oferit omului, este specific doar omului şi nici unei alte fiinţe cereşti. "Omul n-a fost făcut să trăiască în singurătate; el trebuia să fie o fiinţă sociabilă. Fără un tovarăş, frumuseţea peisajului şi desfătarea activităţii din Eden nu putea să ofere adevărata fericire. Chiar comuniunea cu îngerii nu putea satisface dorinţa, nevoia de simpatie şi tovărăşie. Nu era nimeni de aceeaşi natură cu el, care să iubească şi să fie iubit. "Patriarhi şi profeţi, cap. Creaţiunea, par. 8.

Eva practic era o expresie a tuturor nevoilor sufleteşti, emoţionale, sentimentale şi trupeşti a lui Adam! Era al doilea eu al lui, de aceea trebuia scoasă din el, trebuia să prindă formă din cineva care putea oferi exact aceeaşi natură ca a lui!!! Iar Dumnezeu exact acest lucru l-a făcut; a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam, dându-i acesteia exact aceeaşi natură cu a lui Adam, natură omenească, nu îngerească. Aşa că dorinţele lor se împleteau, se armonizau. Apoi a urmat un fapt uimitor şi emoţionant, în acelaşi timp, i-a unit iarăşi ca unul singur, deşi erau două persoane distincte, cu individualităţi distincte!

Prin această realitate extraordinară Dumnezeu voia să înveţe, încetul cu încetul, toată oastea cerească, fiindcă ea a fost prima ţintă a amăgirilor lui Satana, adevărul despre Fiul Său. Pământul nostru a fost gândit ca să fie o miniatură a Cerului, a locului locuinţei lui Dumnezeu. După cum Dumnezeu a fost înainte de orice inteligenţă creată de El, tot astfel Adam a fost întâiul dintre toţi oamenii care aveau să se nască din el. După cum Dumnezeu stă în capul, fiind începutul, creaţiei Lui, tot aşa şi Adam este capul întregii omeniri născute. După cum Dumnezeu a avut nevoie de un partener în creaţie, după cum se spune în Proverbe, adică de Cineva egal cu El în natură, caracter şi scop, tot astfel şi Adam a avut nevoie de o parteneră de aceeaşi natură cu el, având acelaşi caracter şi acelaşi scop în preamărirea lui Dumnezeu! După cum Hristos a ieşit de la Tatăl, a fost născut în sânul Tatălui, purtând natura divină în continuare şi natura făpturii, purtând totodată chipul lui Dumnezeu, în ce priveşte natura, caracterul şi scopurile, şi al făpturii, având înfăţişare de înger, făcându-se astfel una cu creaţia, tot astfel şi Eva a fost "născută", scoasă, luată, sau a ieşit din Adam, bineînţeles, prin puterea creatoare a lui Hristos, având o natură emoţională, sentimentală şi fizică întocmai ca a lui Adam, purtând chipul sau asemănarea lui Adam, deşi, totuşi, o persoană distinctă având propria ei natură!

Aş ruga la mare atenţie din partea cititorilor, întrucât aici vorbesc doar despre asemănări, nu despre lucruri identice! După cum Tatăl, prin Hristos, a creat toate fiinţele inteligente care sunt chipul şi asemănarea Creatorului, tot aşa Adam, prin Eva, a adus la viaţă copii după chipul şi asemănarea ambilor. După cum în Hristos se întâlnesc două naturi, tot astfel în copii se întâlnesc două naturi, cea a tatălui şi cea a mamei, ei moştenind de la ei trăsături şi înclinaţii specifice ambilor părinţi sau ambelor naturi ale părinţilor. Am mai putea înţelege un adevăr frumos dacă dăm dovadă de o minte echilibrată care nu trage concluzii pripite. Este vorba despre principiul seminţei, iar ce urmează nu este decât o asemănare. Când cineva devine un copil născut din nou, în el este sădită natura divină a lui Hristos, ceea ce înseamnă că în acest copil al lui Dumnezeu, din punct de vedere spiritual, Hristos pune în el natura lui divină sub formă de sămânţă, adică într-un stadiu perfect, urmând ca ea să fie hrănită de om cu ajutorul Duhului Sfânt, prin Cuvânt. Tot aşa, când un copil se naşte din punct de vedere fizic, el se naşte în baza unei realităţi, şi anume a seminţei sădite care, prin unirea cu sămânţa femeii, ovulul, duce la formarea fătului care ulterior va deveni copil. După cum Hristos se reproduce pe Sine, ca să zicem aşa, în copiii Lui născuţi din nou, tot aşa omul se reproduce pe sine în copii lui. Într-un anume fel, copiii sunt oglinda părinţilor, tot la fel cum copiii născuţi din nou, deci în plan spiritual, trebuie să fie oglinda caracterului lui Dumnezeu!!! Repet, toate aceste lucruri sunt o asemănare a tainei lui Dumnezeu, întrucât unele au loc într-un plan spiritual, iar altele în plan pământesc, fizic, limitat.

Ei bine, toate aceste frumuseţi neasemuite Dumnezeu dorea a fi învăţate de către îngeri şi oameni, cu atât mai mult cu cât ele ar fi trebuit să aibă loc într-o lume lipsită de păcat. Satana însă a reuşit să strice chipul lui Dumnezeu în om, să distrugă milioane de căsătorii de-a lungul timpului, să îmbolnăvească oamenii prin dedare la necumpătare de orice fel şi, astfel, să distrugă asemănarea cu taina lui Dumnezeu, pentru ca astfel poziţia, lucrarea, natura divină şi caracterul lui Hristos să nu poată fi înţelese, dacă se putea, niciodată. A aruncat lumea în întuneric spiritual dens, făcându-i pe oameni să creadă că Dumnezeu este un Dumnezeu rău, crud, care pedepseşte fără milă pe cei ce nu ascultă de El, care se mânie din orice şi a cărui răbdare se sfârşeşte când nici nu te aştepţi. Însă el, Satana, nu face altceva decât să pună caracterul său deformat de păcat şi hidos, pe seama lui Dumnezeu, a unui Dumnezeu milostiv, vrednic de încredere, drept şi plin de o iubire fără margini şi care a trimis pe Fiul Său în lumea noastră pentru a purta tot păcatul lumii pe umerii Lui. Aceasta este adevărata jertfire de Sine, aceasta este adevărata dragoste care se dăruie definitiv şi pentru totdeauna omului iubit nespus de mult de Dumnezeu. El ne aşteaptă cu braţele deschise să ne transforme în fiinţe noi şi puternice, pline de Duhul lui Dumnezeu, care trebuie să demonstreze pe acest pământ că Hristos este viu şi plin de dragoste, şi că-i pasă de fiecare om în parte.

Prin căsătoria lui Adam cu Eva, Dumnezeu a dorit să ilustreze în miniatură, unirea lui Dumnezeu cu făptura creată. Numai prin unirea tainică în Hristos a vieţii divine şi a vieţii făpturii, se putea face posibilă apariţia oricăror forme de viaţă inteligentă, Hristos fiind parte divină şi parte a creaţiei. Tot la fel, numai prin unirea între Adam şi Eva se putea face posibilă apariţia altor vieţi pe pământ. Dumnezeu dorea să ne înveţe astfel rostul şi însemnătatea căsătoriei. Din punct de vedere divin, căsătoria este pentru totdeauna. Hristos s-a căsătorit cu creaţia inteligentă, prin faptul că a luat asupra Lui natura angelică, apoi natura omului, pentru veşnicie. El este în acest sens, Emanuel. El a acceptat această căsătorie ştiind că fără aceasta nu ar fi fost posibilă viaţa!!! Din iubire, El ni s-a dăruit pe deplin, ca să fie cu noi, pentru a ne uni cu Dumnezeu, pentru vecie!! Aceasta este iubire, iubire incomensurabilă, de nedescris.

Din păcate, pe pământ, în condiţiile păcatului, lucrurile stau altfel. O căsătorie ar trebui să dureze toată viaţa celor doi, până când unul din ei se stinge. Singurul motiv de divorţ înaintat de Hristos este adulterul. Pe de altă parte, este necesară şi o înţelepciune cerească pentru a şti cum să se procedeze în diverse cazuri a doi oameni căsătoriţi în care, ca să vin doar cu un singur exemplu, bătaia sau abuzul femeii, în orice formă, sunt la ele acasă, cum se spune, cu atât mai mult dacă această femeie este creştină. Un sfat înţelept şi ceresc este ca femeia respectivă să se despartă, nu prin divorţ, de soţul ei, până la îndreptarea acestuia. Dacă nu sunt dovezi clare că el se va îndrepta vreodată, atunci femeia respectivă să rămână despărţită de el pentru toată viaţa. Am scris acest lucru din urmă ca să nu se tragă o concluzie greşită din cuvintele enunţate mai sus de mine referitoare la faptul că mariajul sau căsătoria este pentru totdeauna, în aşa fel încât să se înţeleagă că soţia trebuie să îndure totul pentru că oricum căsătoria este pentru totdeauna şi ea trebuie să sufere pentru Dumnezeu. Sunt fel şi fel de situaţii pe acest pământ blestemat de păcat, dacă avem în vedere căsătoria, iar înţelepciunea cerească este absolut necesară. Rugaţi-vă, rugaţi-vă necontenit pentru înţelepciunea care vine de sus.

     "Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituţie îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. >Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea< (Evrei13,4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului şi este una dintre cele două instituţii pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute şi urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare; ea ocroteşte curăţia şi fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului şi îi înalţă natura fizică, intelectuală şi morală." Patriarhi şi profeţi, cap. Creaţiunea, par. 10.

Dacă am învăţa toţi toate aceste lucruri măreţe, dacă ne-am deprinde cu ele, atunci taina lui Dumnezeu, Hristos întrupat în orice om care doreşte acest lucru, va deveni o realitate, izvorul păcatului fiind frânt în inima păcătosului, iar Hristos şi-ar încheia lucrarea în sanctuarul ceresc şi apoi ar veni pe pământ pentru a-i lua acasă pe copiii Săi preaiubiţi. Biruitorii fiarei şi chipului ei vor fi cei în care a prins chip taina lui Dumnezeu - Hristos în voi, nădejdea slavei!!!