Cine este îngerul Gabriel?

Iată-ne ajunşi la punctul culminant al adevărului despre îngerul Gabriel, şi care priveşte identitatea lui. Din fericire, putem afla şi identitatea prietenului său de nedespărţit, pe pământ, care l-a însoţit pretutindeni pe Mântuitorul. Trebuie să aflăm care este Gabriel dintre Moise şi Ilie. Dacă-l descoperim pe el, atunci vom şti precis cine este tovarăşul lui însoţitor. Înainte de aceasta aş dori să arăt din nou, pentru a întări toate cele spuse până acum, că există o asemănare izbitoare între felul cum este descrisă convorbirea intimă dintre Moise şi Ilie cu Hristos, şi cele întâmplate în grădina Ghetsimani, locul unde Gabriel venise să-l aline pe Mântuitorul. Cadrul discuţiei pe muntele schimbării la faţă, după câte am constatat împreună, are în centru suferinţele Mântuitorului care urmau să vină, mai cu seamă în grădina Ghetsimani.

     "Dar, înainte de coroană, trebuia să vină crucea. Subiectul convorbirii lor cu Isus nu era instaurarea lui Hristos ca împărat, ci moartea Sa la Ierusalim. Purtând slăbiciunea naturii omeneşti, împovărat de întristarea şi de păcatul ei, Isus a mers singur în mijlocul oamenilor. În timp ce întunecimea ceasurilor viitoare de încercare se abătea asupra Lui, El se găsea în singurătatea spiritului într-o lume care nu-l cunoştea. Nici măcar ucenicii Lui iubiţi, absorbiţi de propria întristare, de îndoielile şi nădejdile lor pline de ambiţie, nu ajunseseră să înţeleagă taina misiunii Lui. El locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar, pe pământul pe care-l crease, era singur. Acum, cerul îşi trimisese solii la Isus - nu îngeri, ci oameni care trecuseră prin suferinţe şi întristare şi care puteau să simtă împreună cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

În paragraful următor se arată limpede de ce puteau să simtă împreună cu Mântuitorul cei doi, Moise şi Ilie. "Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Isus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. Moise se rugase pentru Israel: >Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!< (Exod 32,32). Ilie cunoscuse singurătatea sufletului când, timp de trei ani şi jumătate cât a ţinut foametea, suportase povara urii unei naţiuni şi ameninţările ei. Singur a stat pentru Dumnezeu pe muntele Carmel. Singur a fugit în pustietate, plin de disperare şi deznădejde. Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Isus despre suferinţele Lui şi să-L mângâie cu asigurarea simpatiei cerului. Subiectul convorbirii lor era nădejdea lumii, mântuirea tuturor fiinţelor omeneşti." Hristos Lumina Lumii, cap. Schimbarea la faţă, par. 5.

În paragraful de mai sus se arată în mod clar faptul că Dumnezeu a trimis oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, ceea ce înseamnă că ei aveau un rol hotărâtor în sprijinirea lui Isus pentru mântuirea noastră. Mai mult, se spune explicit că au fost aleşi mai presus de toţi îngerii, ceea ce arată poziţia lor importantă în ceruri. Noi ştim deja că aceşti oameni răscumpăraţi ocupă poziţiile dezertorilor din cer, Lucifer şi acoliţii săi.

Şi acum voi cita paragraful referitor la suferinţele lui Hristos în Ghetsimani, prin care se arată limpede cum Gabriel poate să aline şi să încurajeze suferinţele Mântuitorului, acesta fiind de altfel acelaşi mod de a-l mângâia şi întări pe Mântuitorul, pe muntele schimbării la faţă, din partea lui Moise şi Ilie. "Lumile necăzute în păcat şi oştile îngereşti au urmărit cu un deosebit interes cum conflictul se apropia de sfârşit. Satana şi cei care i s-au alăturat în ale răului, legiunile de îngeri apostaziaţi, priveau cu multă atenţie la momentul hotărâtor al lucrării de mântuire. Puterile binelui şi cele ale răului aşteptau să vadă ce răspuns va primi Domnul Hristos la rugăciunea pe care a adresat-o de trei ori Tatălui. Îngerii doreau foarte mult să aducă uşurare divinului Suferind, dar lucrul acesta nu se putea înfăptui. Nici o cale de scăpare nu s-a găsit pentru Fiul lui Dumnezeu. În acest îngrozitor moment de criză, când totul era în cumpănă, când paharul cel tainic tremura în mâna Suferindului, cerul s-a deschis, o lumină a strălucit în mijlocul întunericului prevestitor de furtună, al ceasului de criză, şi îngerul cel puternic, care stă în prezenţa lui Dumnezeu, ocupând poziţia de la care a căzut Satana, a venit lângă Domnul Hristos. Îngerul a venit nu pentru a lua paharul din mâna Lui, ci ca să-L întărească, spre a putea să-l bea, asigurându-L de iubirea Tatălui. El a venit ca să dea putere Rugătorului divino-uman. El I-a îndreptat privirea spre cerurile deschise, vorbindu-I despre fiinţele care aveau să fie mântuite ca rezultat al suferinţelor Lui. Îngerul L-a asigurat pe Isus că Tatăl Său este mai mare şi mai puternic decât Satana şi că moartea Sa va avea ca rezultat o totală înfrângere a lui, iar împărăţia acestei lumi avea să fie dată sfinţilor Celui Preaînalt. Îngerul i-a spus că El va vedea rezultatul muncii sufletului Său şi va fi mulţumit, căci o mulţime din neamul omenesc va fi mântuită, salvată pentru veşnicie." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 23.

Lucrurile se aşază şi devin foarte limpezi. Dumnezeu trimite oameni răscumpăraţi, Moise şi Ilie, aflaţi în cer, la Mântuitorul, pe muntele schimbării la faţă. Întrucât Gabriel ştim deja că ocupă poziţia lui Lucifer şi întrucât Dumnezeu trimite doi oameni răscumpăraţi la Isus pe muntele schimbării la faţă, atunci singura concluzie certă este că Gabriel trebuie să fie unul dintre cei doi, Moise şi Ilie, deoarece cei din urmă sunt aleşi mai presus de toţi îngerii din cer să facă o lucrare pe care aceştia nu ar fi fost în stare să o facă niciodată.

Pentru a afla în mod corect identitatea lui Gabriel, trebuie să pătrundem un pic în viaţa şi lucrarea lui Moise şi a lui Ilie. Să începem cu Ilie. Ştim că acesta a fost un profet al reformei, un profet reformator, el fiind tipul lui Ioan Botezătorul, cu care a şi fost asemănat. Ioan Botezătorul a fost, ca şi Ilie, un mare reformator, punând un accent deosebit pe temperanţă, pe o viaţă simplă, neartificială. Caracterul lucrării sale este foarte bine descris în pasajul următor, cu atât mai mult cu cât are de a face cu poporul Ilie din acest timp, prin care Dumnezeu va încheia lucrarea: "Profetul Maleahi declară: >Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem<. (Maleahi 4,5.6). Aici, profetul descrie caracterul lucrării. Cei care urmează a pregăti calea pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentaţi de credinciosul Ilie, aşa după cum şi Ioan a venit în spiritul lui Ilie, ca să pregătească atunci calea pentru prima Lui venire. Marele subiect al reformei trebuie dezbătut public, iar astfel trebuie trezit interesul oamenilor. Cumpătarea în toate lucrurile trebuie prezentată împreună cu solia, pentru a întoarce poporul lui Dumnezeu de la idolatrie, de la lăcomie şi de la extravaganţă în îmbrăcăminte şi în alte lucruri. Renunţarea la eu, umilinţa şi cumpătarea cerute de la cei neprihăniţi, pe care îi călăuzeşte şi îi binecuvântează în mod special Dumnezeu, trebuie prezentate oamenilor în contrast cu obiceiurile extravagante ce distrug sănătatea celor ce trăiesc în acest veac decăzut." Sfaturi pentru sănătate, cap. Lecţii desprinse din experienţa lui Ioan Botezătorul, par. 4.

Aici avem descrise spiritul şi lucrarea lui Ilie, dat pe faţă de Ioan Botezătorul. Misiunea lui Ilie a fost aceea de a produce o mare reformă în Israel, şi a reuşit în foarte mare măsură. De asemenea, mai trebuie să cunoaştem şi adevărul că el este cel mai mare profet de la Moise până în vremea lui Ioan Botezătorul. "Ca urmaş al lui Ilie, Elisei, printr-o educaţie plină de grijă şi răbdare, trebuia să călăuzească pe Israel pe căi sigure. Unirea lui cu Ilie, cel mai mare prooroc după zilele lui Moise, l-a pregătit pentru lucrarea pe care în curând avea să o îndeplinească singur." Profeţi şi regi, cap. Chemarea lui Elisei, par. 20.

Nu cred că mai trebuie amintit faptul că Ilie a fost înălţat la cer într-un car de foc, fără să apuce moartea, ca orice muritor de rând. Ceea ce înseamnă că pe pământ îşi isprăvise lucrarea, urmând o calificare specială în cer ca reprezentant al lui Hristos lângă tronul Lui de domnie! Dar să vedem cum stau lucrurile cu Moise. Spre deosebire de toţi marii profeţi ai Bibliei, el este singurul care a petrecut două sesiuni a câte patruzeci de zile faţă în faţă cu Isus, în prezenţa Tatălui!!! Acest eveniment a avut loc pe muntele Sinai când a fost dată legea lui Dumnezeu. O primă sesiune de patruzeci de zile avea să se sfârşească cu apostazia poporului Israel, la poalele muntelui, când îşi făcuse un viţel de aur pe care-l considera dumnezeu, iar Moise, mâhnit profund de această atitudine, a spart tablele legii. Apoi are loc a doua sesiune de patruzeci de zile după acest eveniment, când Dumnezeu este nevoit să scrie din nou poruncile Sale pe alte două table de piatră. "Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi." Exod 24,15-18. "Domnul a zis lui Moise: >Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta<... Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci." Exod 34,1-3.28.

Apoi, despre Moise stă scris că era cel mai blând om de pe faţa pământului, un indiciu foarte puternic cu privire la calitatea morală şi spirituală a caracterului lui, ceea ce făcea ca el să aibă o calificare aparte pentru o slujbă foarte importantă în cer!! "Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului." Numeri 12,3. Acest fapt în sine denotă un caracter puternic şi nu numai atât, ci arată că a fost cel mai mare profet al lui Dumnezeu, singurul care a putut intra în slava Tatălui şi a Fiului, ca om muritor, pe muntele Sinai!!! Este adevărat că dacă Fiul nu ar fi fost pe munte, Moise nu ar fi fost chemat sus, întrucât un om muritor nu poate sta înaintea Tatălui fără scutul Isus Hristos!!

Faptul că Moise a fost cel mai mare profet căruia i s-a încredinţat cea mai mare lucrare dintre toţi profeţii, reiese din următoarea declaraţie: "După această experienţă, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autorităţii; de a-şi lăsa turma de oi şi de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină îl găsi neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie şi timid. Era copleşit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-şi toată încrederea în Domnul. Măreţia misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minţii. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată şi el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului. Despre el este scris: >În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă<. (Deuteronom 34,10)." Divina vindecare, cap. Ajutor în vieţuirea zilnică, subcap. O lecţie din viaţa lui Moise, par. 4.

Aceasta este declaraţia cea mai categorică, în favoarea lui Moise, prin care se arată la modul cel mai clar cu putinţă că este îngerul Gabriel!!! Din moment ce, pe pământ, a fost "pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului", înseamnă că, pe drept, se poate spune că "în Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă". Asta înseamnă că şi în cer trebuia să aibă tot o lucrare de mare anvergură, continuarea celei de pe pământ, "cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului" răscumpărat!!! Da, este singurul profet care a vorbit cu Dumnezeu, cu Isus, faţă în faţă, chiar în prezenţa Tatălui din cer care ştim deja că se afla pe muntele Sinai.

Despre Ilie am aflat că este cel mai mare profet din zilele lui Moise, pe când despre Moise se spune că este cel mai mare profet tocmai fiindcă a fost pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului!!! Ceea ce înseamnă că îngerul Gabriel este Moise în persoană, într-un trup slăvit şi nemuritor desigur, iar tovarăşul său din timpul lui Isus este Ilie. Aşa declară chiar Scripturile în ce priveşte evenimentul schimbării la faţă a Mântuitorului! Noi ştim, de asemenea, că Moise a murit fără să poată intra în ţara făgăduită, din cauza unui singur păcat. Dar ştim, de asemenea, că el a fost înviat de Isus la scurt timp după ce a fost îngropat pe vârful muntelui Pisga. "Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: >Domnul să te mustre!<" Iuda 1,9.

Înainte de a muri, Hristos i-a oferit o viziune cu privire la destinul poporului evreu, despre naşterea, lucrarea, batjocorirea şi, în final, răstignirea Fiului lui Dumnezeu chiar de către naţiunea pe care el o scosese din Egipt, apoi i se arată triumful învierii Sale precum şi rolul pe care el, Moise, avea să-l aibă la înviere şi întoarcerea în cer a Mântuitorului.

     "I-a fost îngăduit să privească în veacurile viitoare şi să vadă întâia venire a Mântuitorului... Când a văzut cea din urmă lepădare a acestui popor atât de mult binecuvântat de Dumnezeu, a acestui popor pentru care el lucrase, se rugase şi se jertfise, pentru care foarte bucuros ar fi fost gata să lase chiar să-i fie şters numele din cartea vieţii, când a auzit cuvintele acelea grozave: >Iată că vi se lasă casa pustie< (Matei 23,38), inima lui Moise a sângerat de durere şi lacrimi grele au izvorât din ochii lui, lacrimi de milă pentru durerea Fiului lui Dumnezeu.
          L-a privit pe Mântuitorul până în Ghetsimani şi a văzut chinul Lui sufletesc din grădină, vânzarea, batjocura şi chinul, apoi răstignirea pe cruce. Moise a văzut că aşa cum el înălţase şarpele în pustie, tot astfel trebuia să fie înălţat şi Fiul lui Dumnezeu, pentru ca toţi aceia care cred în El >să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică< (Ioan 3,15). Inima lui Moise a fost cuprinsă de durere, de indignare şi de spaimă când a văzut batjocura şi ura satanică pe care o manifesta naţiunea iudaică faţă de Mântuitorul, faţă de Îngerul cel puternic care mersese înaintea strămoşilor lor. El a auzit strigătul de moarte al Domnului Hristos: >Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?< (Marcu 15,34). L-a văzut cum zăcea în mormântul cel nou al lui Iosif. Întunericul deznădejdii fără de sfârşit părea că înconjoară lumea. Dar, privind din nou, L-a văzut ieşind biruitor şi înălţându-Se la cer însoţit de îngerii adoratori, luând cu Sine o mulţime de captivi. El a văzut cum se deschid porţile strălucitoare pentru a-L primi şi cum oastea cerului îşi salută cu cântări de biruinţă Conducătorul. Tot atunci i s-a descoperit că el însuşi trebuia să fie unul dintre cei care îl însoţeau pe Mântuitorul şi-I deschideau porţile veşnice. În timp ce privea la această scenă, faţa lui se lumină de o lumină sfântă. Cât de mici i se păreau încercările şi jertfele vieţii sale în comparaţie cu cele ale Fiului lui Dumnezeu! Ce neînsemnate faţă de >greutatea veşnică de slavă<! (2Corinteni 4,17). Moise s-a bucurat că, deşi în mică măsură, a putut şi el să ia parte la suferinţele Domnului Hristos." Patriarhi şi profeţi, cap. Moartea lui Moise, par. 12, 13.

În această viziune redată cât se poate de frumos în cartea din care citez, se arată clar că el, Moise, urma să fie unul dintre cei care îl însoţeau pe Mântuitorul şi-i deschideau porţile veşnice în cetatea lui Dumnezeu!! Numai că este prezentat sub numele său cel nou - Gabriel, după cum rezultă din Hristos Lumina Lumii. 

     "În timp ce ucenicii priveau încă spre cer, li s-au adresat nişte glasuri plăcute ca cea mai frumoasă muzică. Se întoarseră şi văzură doi îngeri în chip de oameni, care le-au vorbit, zicându-le: >Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer<.
     Îngerii aceştia erau din ceata care aşteptase într-un nor strălucitor să-L însoţească pe Isus către casa Lui cerească. Fiind cei mai de frunte din ceata îngerilor, ei erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ." Hristos Lumina Lumii, cap. La Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, par. 6, 7.

Cei doi îngeri sunt Moise-Gabriel şi bineînţeles Ilie!! Ei au mai zăbovit puţin pe pământ pentru întărirea şi încurajarea ucenicilor, după care, fiind comandanţii îngerilor, s-au unit cu aceştia în drum spre cetatea cerească! Din păcate, nu-i ştim numele cel nou lui Ilie, aşa cum le ştim pe ale lui Enoh şi Moise. Dar nu are nici o importanţă. Ştim acum că cel puţin aceştia trei ocupă poziţia cea mai înaltă în ceruri.

Aşadar este un fapt indubitabil că îngerul Gabriel este Moise, şi asta pentru că a fost singurul profet din istoria omenirii prin care Dumnezeu a scos o întreagă naţiune din ţara robiei, Egipt. El îl preînchipuie foarte bine pe Isus care scoate pe oameni din păcat şi-i trece în împărăţia Sa, prin jertfa Sa. Mântuitorul este de asemenea singurul care a salvat planeta noastră de la o distrugere sigură, tot aşa cum Moise a fost singurul prin care Dumnezeu a salvat un popor întreg de la dispariţie!!! De aceea, Moise este cel mai îndrituit să ocupe poziţia pe care cândva o ocupa Lucifer în cer!! Calificarea lui a început aici pe pământ, aşa că nu trebuie să dormim pe o ureche crezând că Isus s-a dus să ne pregătească nişte locuri în cer fără ca noi să nu facem nimic. Totul începe cu lucrarea naşterii din nou, se continuă apoi zi de zi în şcoala reformei unde trebuie să trecem de fiecare încercare, ca să putem fi pregătiţi, ca şi Moise, să intrăm în evenimentele finale ce bat la uşă, de care trebuie să trecem, pentru a ne putea întâlni cu Autorul mântuirii noastre, Isus Hristos.

Un alt amănunt interesant este faptul că, în timp ce Hristos este prezent la mormântul lui Moise, fiind pe punctul de a învia pentru prima dată un mort, tot astfel, în dimineaţa învierii, Moise-Gabriel este cel dintâi care dă piatra la o parte de la intrarea în mormântul lui Isus, şi rosteşte cuvintele de înviere ale Tatălui!!! Apoi, aşa cum Moise avea să fie pregătit în şcoala suferinţei şi a umilinţei tocmai pentru a fi în stare să conducă o naţiune din robie la libertate, tot astfel Mântuitorul a fost pregătit în şcoala suferinţei, fiind desăvârşit prin suferinţă, pentru a fi capabil să conducă pe oameni din robia păcatului la libertatea lui Dumnezeu lipsită de păcat!!!

     "Pentru prima dată Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viaţă unui mort. Când Prinţul Vieţii şi fiinţele luminoase s-au apropiat de mormânt, pe Satana l-a apucat spaima că-şi pierde stăpânirea. Cu îngerii săi cei răi, el a stat acolo, hotărât să lupte pentru a nu se putea pătrunde într-un ţinut pe care-l considera ca fiind ai lui. El se lăuda că servul lui Dumnezeu a ajuns robul lui. Satana susţinea că nici măcar Moise nu fusese în stare să ţină Legea lui Dumnezeu; că îşi atribuise cinstea cuvenită Domnului şi că se făcuse astfel vinovat de acelaşi păcat care dusese la izgonirea sa din cer şi deci, prin acea abatere ajunsese sub stăpânirea lui. Marele amăgitor a repetat vechile învinuiri pe care le adusese împotriva cârmuirii lui Dumnezeu şi a ridicat noi proteste împotriva purtării drepte a lui Dumnezeu faţă de el.
     Domnul Hristos nu s-a înjosit începând o ceartă cu Satana. Ar fi putut să arate ce îngrozitoare lucrare săvârşise prin amăgirile lui în cer, ducând la pierderea unui număr atât de mare de locuitori ai lui. I-ar fi putut aminti minciunile din Eden, care l-au condus pe Adam la păcat şi au atras moartea asupra neamului omenesc. I-ar fi putut atrage atenţia lui Satana asupra faptului că propria lui lucrare de a-l provoca pe Israel să se răscoale şi să murmure a istovit îndelunga răbdare a conducătorului şi că tot el l-a atacat într-o clipă de neatenţie, împingându-l la păcatul care l-a adus sub stăpânirea morţii. Dar Domnul Hristos şi-a pus nădejdea în Tatăl Său, zicând: >Domnul să te mustre< (Iuda 9). Mântuitorul nu s-a lăsat prins în ceartă cu adversarul Său, ci acolo şi imediat Şi-a început lucrarea pentru a sfărâma puterea vrăjmaşului decăzut şi a-l învia pe cel mort. Iată o dovadă a supremaţiei Fiului lui Dumnezeu, căreia Satana nu i se putea împotrivi. Învierea a fost asigurată pentru veşnicie. Satana a fost deposedat de prada lui, drepţii cei morţi aveau să trăiască iarăşi.
     Din cauza păcatului, Moise ajunsese sub puterea lui Satana. După propriile merite, el era pe bună dreptate rob al morţii; dar a fost trezit la o viaţă nemuritoare, întrucât avea acest drept în Numele Mântuitorului. Moise a ieşit proslăvit din mormânt şi s-a înălţat cu Eliberatorul lui în cetatea lui Dumnezeu.
     Înainte de a se fi arătat în jertfa Domnului Hristos, dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu nu s-au desfăşurat niciodată mai pe larg, ca în purtarea Lui cu Moise. Dumnezeu l-a exclus pe Moise din Canaan pentru a da o învăţătură care nu trebuie uitată niciodată: că El cere ascultare strictă şi că oamenii nu trebuie să-şi însuşească o cinste care I se cuvine Creatorului lor. El n-a putut să dea ascultare rugăciunii lui Moise de a avea parte de moştenirea lui Israel, dar nu l-a uitat şi nu l-a părăsit pe slujitorul Său. Dumnezeul cerului a înţeles durerea încercată de Moise; El notase fiecare faptă de slujire credincioasă în decursul anilor lungi de luptă şi încercare. Pe înălţimile muntelui Pisga, Dumnezeu l-a chemat pe Moise la o moştenire infinit mai măreaţă decât aceea a Canaanului pământesc.
     Pe muntele schimbării la faţă, Moise s-a arătat împreună cu Ilie care fusese proslăvit. Ei au fost trimişi ca purtători de lumină şi slavă de la Tatăl către Fiul Său. Şi aşa a fost împlinită în cele din urmă rugăciunea pe care Moise o făcuse cu atâtea sute de ani mai înainte. El stătea pe >muntele cel bun<, în mijlocul moştenirii poporului său, şi dădea mărturie despre Acela care este esenţa tuturor făgăduinţelor lui Israel. Aceasta este ultima scenă descoperită privirilor oamenilor, din viaţa acestui bărbat atât de onorat de cer.
     Moise a fost un preînchipuitor al Domnului Hristos. El însuşi declarase lui Israel: >Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!< (Deuteronom18,15). Dumnezeu a considerat că e bine să-i facă lui Moise educaţia în şcoala suferinţei şi umilinţei, înainte de a fi pregătit să conducă oastea lui Israel către Canaanul pământesc. Israelul lui Dumnezeu care călătoreşte către Canaanul ceresc are un Conducător care nu avea nevoie de nici o pregătire pe pământ care să-L facă destoinic pentru misiunea Lui de Conducător divin. Şi, cu toate acestea, El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă; căci prin faptul că a suferit şi a fost ispitit, poate să ajute acelora care sunt ispitiţi (Evrei 2,10.18). Mântuitorul nostru nu a manifestat nici o slăbiciune sau nedesăvârşire; cu toate acestea, a murit pentru a câştiga pentru noi o intrare în locul făgăduit.
     >Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm< (Evrei 3,5.6)." Patriarhi şi profeţi, Moartea lui Moise, ultimele şapte paragrafe.