Divinitatea lui Hristos

Iată-ne ajunşi la o temă care, de-a lungul timpului, a provocat multe dispute. Dacă în timpul apostolilor, natura omenească a lui Isus constituia problema în dispută, acum problemele ivite sunt strâns legate de ambele naturi ale lui Hristos. A fost El Dumnezeu deplin şi preexistent? A fost om deplin şi în toate privinţele aşa cum sunt oamenii păcătoşi? Este creat, sau născut? Este adevărat că întruparea lui Hristos este o taină, însă este o taină descoperită. Apoi, dacă Isus este Dumnezeu în esenţă, Biblia trebuie că are ceva de spus în această privinţă, în aşa fel încât orice om care doreşte să cunoască acest aspect, să ştie la modul cel mai sigur că lucrurile stau întocmai cum le descoperă Biblia. Dumnezeu ne iubeşte mult prea mult, încât să ne lase în dubii cu privire la divinitatea Fiului Său.

În orice caz, oamenii care se bucură de experienţa naşterii din nou şi se află în şcoala reformei, învăţând zi de zi de la Dascălul care nu greşeşte niciodată, trebuie să aibă o concepţie biblică, echilibrată şi în armonie cu Spiritul de care au fost călăuziţi profeţii şi toţi cei ce au scris cărţile Bibliei, adică Duhul Sfânt. Sunt teorii nenumărate şi otrăvitoare astăzi în lumea religioasă şi în biserici cu privire la divinitatea lui Hristos, încât este greu de crezut că oamenii care le susţin sunt născuţi din nou. Unii, cu putere de la ei înşişi, s-au pornit să redescopere divinitatea lui Hristos, numai din Scripturi, fără călăuzirea Duhului inspiraţiei, cu rezultatul că sunt promotorii unor teorii absurde şi neavenite pentru minţile sincere. Alţii susţin că doctrina despre divinitatea lui Hristos este catolică întrucât a fost enunţată întâiaşi dată de către catolici. Apoi alţii n-au mers mai departe de sec. al XIX-lea în formularea propriei teorii despre divinitatea lui Isus, bineînţeles argumentând tot cu Biblia.

Aşadar, cum stau lucrurile? Dacă apostolilor le-a fost clar acest măreţ subiect, atunci acelaşi Duh care i-a călăuzit pe ei este musai să ne călăuzească şi pe noi. Principiul pe care ne vom baza este această promisiune a Mântuitorului: "Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; (şi) veţi cunoaşte adevărul..." Ioan 8,31. A rămâne în cuvântul Lui înseamnă a avea din belşug Duhul Sfânt. Iar Hristos a promis următoarele: "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare". Ioan 16,13. Duhul adevărului a venit demult, ca atare, El trebuie să fie prezent în toţi aceia care sunt deja ucenicii lui Hristos, menirea Lui fiind aceea de a călăuzi în tot adevărul, nu în porţiuni de adevăr, descoperind tot ce a făcut cunoscut Hristos şi, mai mult decât atât, ne va descoperi şi lucrurile viitoare. Din acest motiv, plini de credinţă vie în această făgăduinţă extraordinară, nu ne rămâne decât să intrăm în realitatea ei.

În analiza noastră vom lăsa Scripturile să vorbească, cei mai în măsură să ne spună adevărul fiind chiar profeţii ei. Textul de la care vom pleca este acesta: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu." Ioan 1,1. Aici Ioan nu vorbeşte despre Tatăl, ci despre Hristos. Căci El singur este Cuvântul. Ioan ne transmite ideea că înainte ca tot ce a fost adus la viaţă sau creat, a fost, a existat Cuvântul - Isus Hristos. În această privinţă toţi sunt de acord că Isus este Creatorul tuturor lucrurilor. "El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El." Coloseni 1,17. De asemenea textul ne spune lămurit că, la început, adică la începutul oricărui lucru sau oricărei fiinţe create, a fost Cuvântul. Însă El nu era singur; El era cu Dumnezeu, şi aici Ioan îl introduce pe Tatăl în mod indubitabil, şi Cuvântul care era cu Dumnezeu, era chiar Dumnezeu. Problema care apare este legată de îndoiala faptului că Isus a existat dintotdeauna împreună cu Tatăl. Ceea ce a condus la această problemă a fost o alta, legată de expresia "Fiul lui Dumnezeu", aşa cum apare în alte texte biblice şi mai ales când este personificat ca fiind Înţelepciunea, potrivit cu Proverbe 8,22-27. Raţionamentul de la care s-a plecat este următorul: din moment ce despre Isus se spune că este Fiul lui Dumnezeu, înseamnă că acest lucru presupune un început în timp, pentru că noţiunea de fiu presupune implicit existenţa unui tată; ori a fost creat în veşnicia trecutului, fiind prima creatură a lui Dumnezeu, învestit cu toată autoritatea lui Dumnezeu, aşa cum a susţinut Arius, ori este născut, şi acest lucru iarăşi presupune un început în timp, El moştenind prin naştere dumnezeirea Tatălui. Cei din a doua categorie pun acel început al timpului pe seama veşniciei, în sensul că el se confundă practic cu veşnicia.

Doresc să precizez că noi acum avem în vedere divinitatea lui Isus, nu natura Lui omenească, aşa că doresc să se citească doar din această perspectivă. Aceste probleme au dat naştere la tensiuni şi chiar la despărţiri în biserică. În primul rând, dacă Isus, Cuvântul sau Fiul lui Dumnezeu, ar avea un început ca Dumnezeu, atunci, la modul cel mai cert cu putinţă, El nu poate fi Dumnezeu veşnic preexistent, care are viaţa în Sine, fără să o aibă de la cineva, fie sub formă de împrumut, fie prin moştenire!!! Un Dumnezeu care are început, nu poate fi sub nici o formă Dumnezeu. Oricum am încerca să înţelegem că Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, a fost creat sau născut ca Dumnezeu, înseamnă să acceptăm implicit că are un început ca Dumnezeu. Ori aşa ceva este o imposibilitate. Un Dumnezeu născut sau creat nu poate aduce mântuire nimănui!!! Din moment ce a fost născut sau creat, se înţelege de la sine că nu putea exista mai înainte de apariţia sa. Este practic imposibil aşa ceva. Nu poţi să apari deodată şi să spui că ai existat dintotdeauna. Este o utopie în sine.

Mai mult decât atât, orice fiinţă sau persoană născută sau creată cade sub incidenţa şi obligaţia legii morale a lui Dumnezeu!!! Cu alte cuvinte, este aşezată sub lege, ceea ce presupune ascultare de acea lege. Ascultarea trebuie pusă întotdeauna în relaţie cu o lege sau cu o normă. Dacă Isus a fost născut sau creat, atunci El trebuie să fi fost pus sub lege de Tatăl, căci altă posibilitate nu este. Tuturor fiinţelor create de Dumnezeu li se cere ascultare de legea Sa. Nici o fiinţă creată sau născută nu este în afara legii Sale. De pildă, îngerii şi oamenii născuţi din nou au întipărită în inima sau mintea lor, în fiinţa lor, legea lui Dumnezeu. Or, acest lucru cheamă la ascultare, de bunăvoie desigur, dar este o ascultare. Existenţa lor şi armonia cu Dumnezeu este posibilă doar prin ascultarea de această lege morală. Păcatul n-ar fi păcat fără existenţa acestei legi, căci astfel n-ar exista un etalon, o normă după care să se măsoare faptele, atitudinile, gândurile şi chiar ascultarea!!

În baza acestui principiu, dacă Isus ar fi fost creat sau născut ca Dumnezeu, însuşi faptul că a fost creat sau născut implică trecerea Lui sub autoritatea legii, căci orice fiinţă care are un început trece sub autoritatea legii, altfel nu ar putea trăi chiar dacă ar fi Dumnezeu, Dumnezeu creat sau născut, se înţelege. Ceea ce vreau să spun este că legea morală a lui Dumnezeu se adresează doar fiinţelor create sau născute. Nici o făptură creată nu poate exista fără să aibă întipărită în fiecare fibră a fiinţei ei această lege; de aceea, ar însemna ca viaţa Fiului lui Dumnezeu să depindă de această lege! În baza acestui adevăr, toţi adepţii celor două teorii, că Hristos a fost creat sau că El a fost născut, ca Dumnezeu, trebuie să accepte implicit că El a fost pus sub lege, ca Dumnezeu, trebuind să asculte de această lege. Acum, orice fiinţă pusă sub ascultarea legii, deci creată sau născută, nu poate fi Creatorul şi nici Mântuitorul!!! Fiindcă toţi cei ce se află sub lege, nu vorbesc despre păcat şi oamenii păcătoşi, nu pot crea viaţă şi nu pot mântui pe alţii din păcat!!!

De ce este necesară existenţa legii morale? Pentru ca ea să facă posibilă viaţa, ascultarea şi convieţuirea în armonie cu Dumnezeu. Existenţa vieţii create sau născute în universul lui Dumnezeu presupune implicit şi existenţa unei legi, pentru că exprimarea vieţii în persoana fiinţelor create sau născute nu se poate face decât în cadrul moral al acestei legi. Legea lui Dumnezeu este cadrul în care a fost aşezat tot Universul creat, inteligent!!! Păcatul apare doar atunci când se încalcă această lege, altfel păcatul nu poate fi păcat şi nici măcar nu s-ar putea numi păcat. Toate fiinţele create inteligente sunt libere să asculte sau nu de această lege. Încălcarea ei înseamnă moarte veşnică, adică dispariţie ca şi cum fiinţa păcătoasă nici n-ar fi existat vreodată. Ascultarea în sine este specifică şi caracterizează doar fiinţele create sau născute!! Ea nu are nimic de a face cu o Persoană care există prin Sine însuşi, întrucât la ea trebuie să se raporteze toţi ceilalţi care au viaţă dăruită, cu împrumut!!! Dacă Isus ar trebui să asculte de propria Sa lege, ca Dumnezeu, atunci cel fel de Dumnezeu ar fi? Ar atesta că El, ca Dumnezeu, are viaţa împrumutată, un ceva care nu are cum să fie al Lui, ceea ce îl pune într-un raport de ascultare sub lege de Tatăl din postura Lui de Fiu al lui Dumnezeu. Apoi, un Dumnezeu născut nu poate cunoaşte niciodată planurile infinite ale Tatălui, întrucât, fiind născut, acesta este limitat ca orice altă fiinţă născută sau creată. Toţi cei care sunt puşi sub legea ascultării, legea morală a lui Dumnezeu, sunt limitaţi şi nu pot pătrunde niciodată veşnicia şi gândul cel veşnic al lui Dumnezeu!! Legea este o dovadă a limitei tuturor creaturilor lui Dumnezeu, fie ele şi născute!

Apoi, existenţa legii morale, precum şi necesitatea ei pentru toate fiinţele create, implică un alt fapt, şi anume că toţi cei care i se supun prin ascultare de bună voie sunt dependenţi de Dumnezeu în ce priveşte viaţa şi nemurirea. Tatăl nu poate crea un alt Dumnezeu, fiindcă asta presupune că ceea ce a creat are un început. De asemenea, Tatăl nu poate da naştere, nu are importanţă cum, unui alt Dumnezeu fără ca acesta să nu aibă un început. Dumnezeu nu poate crea un alt Dumnezeu ca Dumnezeu; este o imposibilitate, întrucât acest lucru presupune întotdeauna şi în orice împrejurare un început. Or, un Dumnezeu sau un Fiu al lui Dumnezeu care are început, nu poate fi în ruptul capului Dumnezeu veşnic, preexistent, de Sine stătător, care are viaţa în Sine, nederivată şi nedăruită de cineva în vreo formă.

Iată dovada incontestabilă care atestă că Isus, Fiul lui Dumnezeu, şi nu ca Fiu al omului, este mai presus de legea Sa:  "Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să îndeplinească lucrarea de ispăşire. N-a existat nici un jug al obligaţiei asupra Lui; căci El era independent şi mai presus de toată legea. Îngerii, ca mesageri inteligenţi ai lui Dumnezeu, se află sub jugul obligaţiei; nici jertfa lor personală nu putea face ispăşire pentru omul căzut. Numai Hristos era liber de pretenţiile legii ca să facă răscumpărarea neamului omenesc păcătos. El avea puterea să-şi dea viaţa şi să o ia înapoi iarăşi." SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 904.

Observăm că doar Dumnezeu este independent de legea sa morală, şi mai presus de ea. Această lege este numită un jug al obligaţiei, însă doar pentru fiinţele create, care n-ar putea trăi fără existenţa acestei legi!! Ceea ce înseamnă că determină toate fiinţele create sau născute să aibă obligaţie faţă de Dumnezeu, obligaţia ascultării. Se poate înţelege cu uşurinţă că dacă Isus ar fi fost născut, de exemplu, ca Dumnezeu, atunci, fiindcă avea început, trebuia să fie pus sub obligaţia legii, ceea ce înseamnă că jertfa Sa nu ar fi putut face ispăşire pentru alte fiinţe născute, oamenii în cazul nostru. Dar, ferice de noi, păcătoşii, Isus este liber de pretenţiile legii, pentru că legea lui Dumnezeu este oglindirea propriului Său caracter!! Legea nu este pentru Dumnezeu şi Fiul lui preaiubit, ci doar pentru fiinţele create. Ea este descoperirea voinţei lui Dumnezeu pentru fiinţele create şi este totodată o transcriere a caracterului Său.

     "În calitate de Conducător suprem al universului, Dumnezeu a rânduit legi nu numai pentru guvernarea tuturor făpturilor vii, ci şi pentru toate lucrările naturii. Totul, fie mare, fie mic, cu viaţă sau fără viaţă, se află sub legile stabilite, care nu pot fi desconsiderate. Nu există nici o excepţie de la regula aceasta, pentru că nimic din ce a fost făcut de mâna divină nu a fost uitat de mintea divină." Solii alese, vol. 1, cap. Caracterul legii lui Dumnezeu, par. 2.

O dată ce am înţeles că Isus nu a fost pus niciodată sub jugul obligaţiei legii, ceea ce înseamnă că nu a fost creat şi nici nu s-a născut ca Dumnezeu, devine mai uşor să înţelegem divinitatea Sa, care îi aparţine, este a Lui, El, Cuvântul, fiind o persoană distinctă faţă de Tatăl, având propria Sa individualitate, după cum vom vedea în postările următoare. Şi vom pătrunde mai adânc în înţelesul noţiunii "Fiul lui Dumnezeu".