Idei şi teorii greşite - vechile prejudecăţi

Până acum am clarificat faptul că Satana poate să conducă la păcat pe creştinul născut din nou prin intermediul apetitului, pasiunilor şi afecţiunilor, specifice naturii omeneşti păcătoase. Dar acesta nu este singurul domeniu al naturii omeneşti unde diavolul îşi trimite ispitele. Mai este încă unul, ce-i drept mai greu de depistat, iar acesta este cel al ideilor, teoriilor, obiceiurilor şi practicilor greşite, toate căpătate şi însuşite în vechea şcoală a celui rău. Mai trebuie să înţelegem, însă, şi un alt aspect important, referitor la acest domeniu din urmă al naturii omeneşti, şi anume că, atunci când este smulsă sau eliminată vrăjmăşia, împreună cu ea dispar sau sunt înlăturate obiceiurile şi practicile păcătoase, sau viciile, toate fiind suma egoismului păcătos, care erau rodul prezenţei vrăjmăşiei, dintre acestea amintesc fumatul, consumul băuturilor alcoolice, înjuratul sau blestemul, etc. ">Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi< (2Corinteni 5,17). Prin puterea lui Hristos, bărbaţi şi femei au sfărâmat lanţurile obiceiurilor păcătoase. Ei au renunţat la egoism. Cel profan a ajuns evlavios, beţivul, cumpătat, cel desfrânat, curat. Sufletele care au purtat asemănarea cu Satana au fost schimbate după chipul lui Dumnezeu. Această schimbare este în ea însăşi minunea minunilor. O schimbare săvârşită prin Cuvânt este una din cele mai profunde taine ale Cuvântului. Noi nu o putem înţelege; nu putem decât să credem, aşa după cum spun Scripturile, că ea este >Hristos în voi, nădejdea slavei<. Faptele apostolilor, cap. Scrisori din Roma, par. 18.

Cu toate acestea, în natura omenească rămân prezente foarte multe idei şi teorii greşite, aşa-numitele prejudecăţi, care nu sunt eliminate. Ele s-au format prin exersare, în şcoala veche, formând făgaşe adânci în mintea noastră. Dumnezeu nu schimbă mintea noastră, nu o elimină pentru a o înlocui cu alta, pentru că altfel ar însemna să şteargă cu totul din noi orice amintire a trecutului şi cunoştinţele acumulate. El elimină doar intrusul din mintea noastră, punând în locul lui mintea sau natura divină. Cu ajutorul acesteia şi a Duhului Sfânt, prin credinţă şi prin practicarea principiilor Evangheliei, noi trebuie şi putem să ne formăm obiceiuri noi, în baza unor idei şi teorii noi despre mântuire şi viaţă. Ne aducem aminte când, după înviere, Hristos le-a apărut câtorva ucenici şi începuse să le tâlcuiască din Vechiul Testament toate cele privitoare la prima venire a Sa, la moartea şi învierea Sa. Aceştia fuseseră foarte adânc mişcaţi de această nouă viziune despre Mesia şi, datorită acestui fapt, în mintea lor se înfiripaseră noi gânduri care i-au condus la noi idei corecte despre Mesia. "Atunci Isus le-a zis: >O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?< Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El... Şi au zis unul către altul: >Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?<" Luca 24,25-27.32.

Între mintea divină şi carne sau natura omenească permanent se va da o luptă, şi încă una crâncenă, ca între două armate pe câmpul de luptă. Atenţie, vorbim doar despre omul născut din nou! În această luptă voinţa şi raţiunea sfinţite joacă un rol hotărâtor în vederea biruinţei. Totul depinde de exercitarea corectă a voinţei. Orice hotărâre de partea neprihănirii trebuie să fie luată printr-o exercitare corectă a voinţei. Vom vorbi mai pe larg despre rolul voinţei în cadrul reformei. De aceea, în şcoala reformei nu este loc pentru lenevit sau pentru stat cu mâinile în sân. Este de dat o luptă adevărată în care creştinul este solicitat să ia hotărâri demne de experienţa lui cu Dumnezeu. Acum el este liber să aleagă neprihănirea, pe care deja o are, sau să dea curs ispitei lui Satana şi să păcătuiască, precum David. "Dar, deşi a ajuns la această experienţă, nu înseamnă că de aici încolo creştinii trebuie să-şi încrucişeze mâinile, mulţumiţi cu ceea ce a fost săvârşit faţă de ei. Cel care s-a hotărât să intre în împărăţia spirituală îşi va da seama că toate puterile şi patimile unei naturi neregenerate, susţinute de puterile împărăţiei întunericului, stau împotriva lui. Zilnic, el trebuie să-şi reînnoiască consacrarea, zilnic să ducă bătălia cu răul. Obiceiurile cele vechi, înclinaţiile moştenite către rău, se vor lupta să stăpânească, şi faţă de acestea el trebuie mereu să se păzească, luptându-se prin puterea lui Hristos pentru a dobândi biruinţa." Faptele apostolilor, cap. Scrisori din Roma, par. 20.

Natura neregenerată despre care se face pomenire în paragraful de mai sus este natura omenească, biologică, neregenerată, netransformată, căci, aşa cum am spus, ea va fi transformată sau înlocuită, ori înnoită abia la a doua venire a lui Hristos, când ni se va da un trup absolut nou. A regenera înseamnă a reface, a înnoi cu înţelesul de a înlocui cu altă natură biologică. Aşadar, nu trebuie înţelească ca fiind vrăjmăşia dintr-un motiv foarte simplu. Paragraful de mai sus este practic o continuare a celui cu numărul 18, din partea superioară a postării de faţă, în care se vorbeşte explicit despre omul născut din nou. Puterile naturii omeneşti sunt acele mari binecuvântări pe care Dumnezeu le-a dat omului încă de la crearea sa, dar care acum sunt pornite spre rău, iar acestea sunt apetitul, afecţiunile şi dorinţele sau pasiunile omului. Acestea sunt susţinute de puterile întunericului în sensul că sunt stimulate spre rău de diavolul şi îngerii lui răi.

Ce trebuie să facă zilnic creştinul? Să ducă bătălia cu răul. Cine este răul? Obiceiurile vechi, şi trebuie să remarcăm că nu se spune cele păcătoase, întrucât acestea au fost eliminate, şi înclinaţiile moştenite spre rău. Toate acestea ţin de natura omenească neregenerată cu care creştinul trebuie să se lupte zilnic. "Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." 1Corinteni 9,26.27. Pavel vorbeşte aici despre această luptă a creştinului cu natura neregenerată, cu care de altminteri rămâne după experienţa naşterii din nou.

Pentru a înţelege altă cale de atac a diavolului asupra domeniului naturii omeneşti, care priveşte strict prejudecăţile, este util să vin cu un exemplu biblic. Satana este cel mai fin şi cel mai bun psiholog din câţi există pe pământ. Imediat după înălţarea lui Isus, biserica apostolică urma să primească revărsarea bogată a Duhului Sfânt, aşa cum niciodată n-a mai primit vreo biserică, până astăzi, pe pământ. Toţi cei care primiseră Duhul Sfânt trebuie să fi experimentat dinainte naşterea din nou, dacă ne gândim la ucenicii lui Hristos, mai puţin Iuda Iscarioteanul care se spânzurase. Vreau să menţionez că Duhul Sfânt l-au primit nu numai ucenicii lui Isus, cei unsprezece, ci, împreună cu ei, au primit Duhul toţi cei care fuseseră convertiţi, adică primiseră naşterea din nou, în urma activităţii şi lucrării apostolilor până la revărsarea Duhului Sfânt. Aceştia "erau toţi împreună în acelaşi loc". Fapte 2,1. "Inimile celor care fuseseră convertiţi în urma activităţii apostolilor erau blânde şi unite datorită iubirii creştine." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 3.

Dar, cu toate acestea şi în pofida armoniei, exista ceva în mintea acestor ucenici convertiţi. Ce anume? Prejudecăţile de mai înainte, din vechea viaţă, de dinainte de naşterea din nou!! "În ciuda prejudecăţilor de mai înainte, toţi erau în armonie unii cu alţii." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 3. Reţinem că poate exista armonie în ciuda prejudecăţilor. De fapt biserica primară era alcătuită din multe clase de oameni, care fiecare avea prejudecăţile ei, mai mult sau mai puţin. Cert este faptul că între aceste clase se aflau evrei greci care aveau mare neîncredere, bazată pe prejudecăţi, faţă de iudeii din Palestina. "Prima biserică era alcătuită din mai multe clase de oameni, de diferite naţionalităţi. La vremea revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, >se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer< (Fapte 2,5). Printre cei de credinţă ebraică, care erau adunaţi la Ierusalim, erau unii care, de obicei, erau cunoscuţi ca greci; între aceştia şi iudeii din Palestina exista de multă vreme neîncredere şi chiar conflicte." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 2.

În urma acestei neîncrederi se iscau mereu conflicte între ei, cel puţin în viaţa de dinaintea naşterii din nou. Vă rog sa reţineţi că vorbim despre o biserică plină de Duhul Sfânt, care n-a măturat prin minţile credincioşilor lăsându-le goale de orice prejudecăţi sau de educaţia veche, căpătată în şcoala lui Satana! Prejudecăţile sau ideile greşite au de a face cu şcoala reformei şi nu cu naşterea din nou! Duhul Sfânt a fost dat tocmai pentru ca toţi aceşti ucenici convertiţi şi sinceri, ba chiar în armonie, să-şi îndrepte ideile, să elimine prejudecăţile şi să-şi organizeze altfel viaţa. Acest lucru se face numai prin cooperarea dintre Duhul Sfânt şi om.

Se puteau repeta, oare, aceste conflicte vechi? Satana exact acest lucru îl căuta; să genereze iară neîncredere între aceşti evrei, ispitindu-i în prejudecăţile lor. Şi a reuşit. "În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, >evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele<." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 1. Diavolul urăşte armonia şi buna înţelegere, mai ales când izvorul lor este Duhul Sfânt. Mai mult, el urmărea să împiedice înaintarea Evangheliei, dar nu oricum, ci folosindu-se de prejudecăţile evreilor greci pentru a introduce dihonia. "Satana ştia că atâta vreme cât această unire continua să existe, îi va fi cu neputinţă să împiedice înaintarea adevărului Evangheliei; şi el căuta să se folosească de felul de gândire de mai înainte, în nădejdea că, în felul acesta, să poată introduce elemente de discordie. Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 3.

Observăm că Satana cunoştea bine felul de gândire al acelor evrei. De ce? Pentru că el fusese învăţătorul lor înainte de naşterea din nou! Practic era felul său specific de gândire! Atât de mult exersaseră acest fel de gândire, încât acesta devenise şi obicei adânc înrădăcinat. Satana ne cunoaşte foarte bine şi ştie unde şi cum să ne ispitească. În baza acestei cunoaşteri a reuşit, aproape într-un mod uluitor, chiar sub influenţa şi prezenţa Duhului Sfânt în ucenici, şi deci în biserică, să creeze discordie, neînţelegeri, apelând la prejudecăţile evreilor greci. Exact în acest mod procedează şi astăzi în biserici Satana, cu atât mai mult cu cât vrăjmăşia este la ea acasă, căci în nici un caz nu putem vorbi de o revărsare a Duhului Sfânt!!

Apelând la prejudecăţile lor sau la felul lor de gândire de mai înainte, Satana a trezit în ei bănuiala, fiindcă evreii greci plecaseră, ispitiţi fiind, de la presupunerea că văduvele lor sunt trecute cu vederea de evreii din Palestina la împărţirea ajutoarelor. Acest fapt nu era real întrucât "orice inegalitate ar fi fost contrară spiritului Evangheliei". Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 4.

     "Aşa s-a întâmplat că, înmulţindu-se ucenicii, vrăjmaşul a izbutit să facă să se nască bănuiala din partea unora care mai înainte avuseseră obiceiul de a privi cu gelozie la fraţii lor în credinţă şi de a găsi vină conducătorilor lor spirituali şi astfel, >evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor<. Pricina cârtirii era o pretinsă neglijare a văduvelor grecoaice la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. Orice inegalitate ar fi fost contrară spiritului Evangheliei, totuşi Satana a izbutit să dea loc la bănuială." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 4.

În această stare de nemulţumire, Duhul Sfânt i-a inspirat pe ucenici să ia măsuri urgente pentru frânarea ei şi, mai ales, pentru ca diavolul să nu aibă câştig de cauză determinând biserica să păcătuiască. Aşă că pe fondul acesta a trebuit să fie aleşi şapte diaconi pentru o distribuire mai eficientă a ajutoarelor. "Măsuri categorice şi imediate trebuia luate acum pentru a înlătura orice pricină de nemulţumire, ca nu cumva vrăjmaşul să triumfe în efortul lui de a pricinui o discordie printre credincioşi." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 4.

Iată cum atacă Satana pe ucenicul lui Hristos în natura lui omenească, folosindu-se de astă dată de prejudecăţi, de idei şi teorii vechi adânc înrădăcinate! Ţineţi minte că şcoala reformei este o şcoală, şi încă una specială, care necesită şi implică educaţie, multă educaţie. La această educaţie trebuie să participăm cu toată inima şi fiinţa noastră, căci Dascălul nostru este însuşi Mântuitorul lumii. Trupul trebuie bine ţinut în stăpânire, dat fiind faptul că de partea noastră se află tot cerul! În postarea viitoare voi continua cu alt exemplu, de astă dată cu cel al ucenicilor în camera de sus.