Sămânţa Cuvântului şi sămânţa lui Hristos

     "Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!" Ioan 5,39.40.

Acesta este unul dintre cele mai frumoase versete biblice prin care Dumnezeu doreşte să ne înveţe două mari lucruri esenţiale. Rabinii se îndeletniceau cu studierea sulurilor Vechiului Testament în speranţa obţinerii neprihănirii şi a vieţii veşnice. Se ştiu multe lucruri privitoare la viaţa lor religioasă alcătuită numai din porunci omeneşti, din tradiţii şi obiceiuri specifice filozofiei popoarelor învecinate şi mai ales Babilonului, unde fuseseră ţinuţi în robie vreme de şaptezeci de ani. Această religie era, într-un anume fel, impusă poporului; era un tipar în care trebuiau să se încadreze toţi. Şcolile rabinice făureau învăţaţi cu vederi aproape obtuze referitoare la calea mântuirii. Din astă cauză, lui Hristos i-a fost imposibil să semene sămânţa adevărului în inimile poporului evreu.

Problema principală pe care o aveau rabinii, subliniată de Hristos în cuvintele textului de mai sus, era aceea că ei, prin cercetarea sulurilor vechi-testamentare, considerau că au viaţa veşnică. Cu alte cuvinte, ei credeau că pot obţine viaţa veşnică studiind Scripturile. Ei făcuseră din Scripturi propriul lor mântuitor. Însă Hristos acentuează un fapt demn de toată atenţia cuvenită oricărui student serios al Bibliei; El le transmite că Scripturile, oricât de inspirate ar fi, nu aduc viaţa veşnică şi nu pot mântui pe nimeni! Menirea Scripturilor nu este aceea de a mântui, ci aceea de a descoperi pe Mesia, Mântuitorul către care trebuie să se îndrepte fiecare inimă.

Cel care asigură mântuirea omului este doar Hristos, nu Scripturile!!! Poate părea bizar pentru unii creştini de astăzi, însă chiar aceasta este realitatea. Hristos le spune în mod direct rabinilor: "Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!" Astfel, Hristos face o deosebire fină între Scripturi şi persoana Sa, ca izvor al mântuirii. Scripturile conţin adevărul revelat prin Duhul Sfânt. Aici oamenii au tot ce le trebuie pentru înţelegerea căii mântuirii. Ceea ce înseamnă că Scripturile sunt adevărul despre şi către Adevăr!! Dar ele nu sunt Viaţa, întrucât doar Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa!!! Înseamnă acest lucru că desfiinţăm Scriptura? Nicidecum! Niciodată!

Ceea ce Hristos doreşte să învăţăm este că Scripturile sunt sămânţa adevărului prin care se ajunge la cunoştinţa deplină a mântuirii. Dacă n-am avea Biblia, atunci nici un om nu ar putea ajunge la o cunoaştere corectă a planului mântuirii. Ceea ce urmăreşte Dumnezeu prin Biblie este doar să descopere calea mântuirii celor interesaţi şi, prin sădirea seminţei Cuvântului sau adevărului conţinut în Scripturi, să descopere nevoia sufletului după Hristos şi sămânţa acestuia - viaţa veşnică sau natura Lui divină!!! De aici tragem concluzia, cu certitudine, că Biblia are viaţă în ea; dar nu este Viaţa, ci această viaţă ne trimite la Viaţa de care avem nevoie pentru a putea deveni, prin naşterea din nou, copii ai lui Dumnezeu! Asta le spunea de fapt Hristos rabinilor.

Oricine se sârguieşte să devină un creştin, cercetând Biblia, fără să-l descopere pe Hristos, este un fariseu care încearcă imposibilul, adică să aibă viaţa veşnică şi deci mântuirea din Scripturi!!! Din păcate, trebuie să spun că exact aceasta este situaţia creştinilor astăzi. Majoritatea creştinilor azi au de a face cu sămânţa adevărului din Scripturi, însă aceasta fie cade lângă drum, fie în locuri stâncoase, fie între spini, iar ei nici măcar nu au habar că, în felul acesta, nu au naşterea din nou. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa adevărului care trebuie semănată mai întâi în inimile credincioşilor pentru a putea căpăta, prin ea, sămânţa lui Hristos - viaţa veşnică sau natura divină. "Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa. Fiecare sămânţă poartă în ea un principiu germinativ, cu embrion de viaţă. În el se găseşte viaţa plantei. Tot astfel şi Cuvântul lui Dumnezeu are viaţă în el. Domnul Hristos spune: >Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă<. Ioan 6,63. >Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică.< Ioan 5,24. În fiecare poruncă şi în fiecare făgăduinţă a Cuvântului lui Dumnezeu este putere, însăşi viaţa lui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar făgăduinţa realizată. Acela care prin credinţă primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, primeşte chiar viaţa şi caracterul lui Dumnezeu." Parabolele Domnului Hristos, cap. Ieşit-a semănătorul să semene, subcap. Semănătorul şi sămânţa, par. 14.

Ultima frază nu trebuie înţeleasă greşit, ca şi cum ar vrea să sugereze că Cel care primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, primeşte de fapt viaţa veşnică, ca şi cum Biblia este în ea însăşi viaţa veşnică. Dacă ar fi aşa, atunci n-am mai avea nevoie de Mântuitorul cel viu şi veşnic, Isus Hristos! Ceea ce spune fraza respectivă este că, prin credinţă se primeşte, mai întâi, Cuvântul lui Dumnezeu, adică sămânţa adevărului care ne trimite şi-l descoperă pe Hristos, după care, prin faptul că sămânţa adevărului a încolţit, prin adierea Duhului Sfânt, aceasta prinde rădăcină, iar credinciosul, trezit de realitatea adevărului prin care îi este arătată nevoia reală a sufletului Său şi înţelege nevoia inimii sale, aceea de a muri şi de a învia la o viaţă nouă în Isus Hristos, se predă cu totul lui Hristos, care îi oferă natura Lui divină, "chiar viaţa şi caracterul lui Dumnezeu".

Sămânţa adevărului este menită să ne descopere nevoia sufletului după Mântuitorul Isus Hristos. Ea, în sine, nu este natura divină, ci doar treapta absolut necesară prin care ajungem să căpătăm de la Isus caracterul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că, fără semănarea acestei seminţe în inimă, care este obligatoriu să încolţească şi să prindă rădăcină prin Duhul Sfânt, nici un om nu poate căpăta darul naşterii din nou. La Adevăr - Isus Hristos - se ajunge prin adevăr - sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu!!!

La această sămânţă a adevărului din Cuvânt, se ajunge prin auzire şi prin studierea Scripturilor, ceea ce înseamnă că semănarea acestei seminţe se face de către om, nu de către Dumnezeu. Când Hristos a fost pe pământ, El a semănat această sămânţă, sămânţa Cuvântului, în inimile celor ascultători, ştiind că mai târziu aceasta avea să aducă rod pentru El. Noi ştim, pe temeiul Scripturilor, că sămânţa adevărului sau Cuvântul lui Dumnezeu nu se întoarce înapoi la El fără rod. Predicatorul sau un credincios oarecare, atunci când vorbeşte din Cuvânt, dacă este născut din nou, seamănă sămânţa adevărului în inimile ascultătorilor săi. Veţi spune că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Este, însă cel care citeşte şi se roagă să transmită adevărul Scripturilor este persoana care vesteşte acel adevăr. Acesta este punctul pe care doresc să-l subliniez.

     "Dar învăţătorul adevărurilor sfinte, nu poate da altora decât numai ceea ce ştie din experienţa sa proprie. Semănătorul a semănat >sămânţa Sa<. Domnul Hristos a vestit adevărul pentru că El însuşi era Adevărul. Gândurile Sale, caracterul Său, experienţa vieţii Sale, toate erau cuprinse în învăţătura Sa. Tot aşa trebuie să fie şi cu slujitorii Săi: aceia care vor să predice Cuvântul, trebuie să fi ajuns ca printr-o experienţă personală să se fi identificat cu El. Ei trebuie să ştie ce însemnează faptul că Domnul Hristos S-a făcut pentru ei înţelepciune, îndreptăţire şi răscumpărare. Vestind altora Cuvântul lui Dumnezeu, ei nu trebuie să-l prezinte în termeni ca: >se presupune că este aşa< sau >poate că o fi aşa cum zice aici<. Ei trebuie să spună - împreună cu apostolul Petru: >În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea lui<. 2Petru 1,16. Fiecare slujitor al Domnului Hristos şi fiecare învăţător trebuie să fie în stare să spună cu ucenicul iubit Ioan: >Pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţa care este la Tatăl, şi care ne-a fost arătată<. 1Ioan 1,2." Parabolele Domnului Hristos, cap. Ieşit-a semănătorul să semene, subcap. Semănătorul şi sămânţa, ultimul paragraf.

Pentru a înţelege mai bine deosebirea dintre cele două seminţe, putem să avem în vedere cele petrecute în realitatea înconjurătoare sau în lumea fizică. Bunăoară, o femeie dacă doreşte să ajungă însărcinată, nu va mânca niciodată în vederea acestui scop mere, pere, legume sau oleaginoase. Noi ştim că tot ce creşte pe pământ, creşte dintr-o sămânţă, care are în ea viaţă. Aşadar, o femeie nu va putea rămâne însărcinată consumând pepeni. Dar, în schimb, dacă ea va primi sămânţa unui bărbat, cu care este necesar să se căsătorească, atunci în mod cert va putea rămâne însărcinată. Deci avem sămânţa care ne întreţine viaţa şi sămânţa sau lichidul seminal prin care se dă naştere unei noi vieţi şi care este întreţinută mai apoi prin viaţa pusă de Dumnezeu în sămânţa de pe pământ. Dacă bărbaţii şi femeile din această lume n-ar consuma hrana pământului, pusă la dispoziţie de Dumnezeu prin sămânţa de pe pământ, atunci ei n-ar creşte, nu s-ar dezvolta şi, ca atare, neputând ajunge la maturitate pentru a putea da naştere unei noi forme de viaţă, un copil care însumează însuşirile celor doi, ei ar muri şi, deci, n-ar putea produce altă formă de viaţă.

Fiecare dintre noi putem vedea deosebirile dintre cele două categorii de seminţe. Ambele produc viaţă în sfera lor, doar că cea din categoria a doua, cea a bărbatului, asigură o formă de viaţă inteligentă - omul. Însă fără să consume prima formă de viaţă, care face posibilă apariţia grâului, mărului, cartofului, a seminţelor de floarea soarelui, ş.a.m.d., înţelegeţi ce spun, însăşi existenţa omului este pusă în pericol. Tot astfel se întâmplă şi pe tărâm spiritual. Dacă omul nu ar beneficia prin auzire, măcar, de sămânţa Cuvântului, atunci niciodată n-ar putea ajunge să devină un om nou, o combinaţie extraordinară între natura divină, primită prin naşterea din nou, şi natura lui omenească slabă şi păcătoasă. Prin sămânţa adevărului omul trebuie să ajungă să devină un om nou, prin unirea cu Isus Hristos. După cum unirea dintre un bărbat şi o femeie asigură o nouă formă de viaţă, un copil ce capătă însuşirile amânduror părinţi, tot astfel, prin unirea omului cu Isus, rezultă un om absolut nou, în care se împletesc natura divină, pe care omul nu o poate manipula sub nici o formă, şi natura lui omenească. La această realitate conduce sămânţa adevărului sau Cuvântului care se găseşte doar în Scripturi. Ea nu transformă omul din temelii, ci doar îi trezeşte energiile morale şi spirituale ale sufletului care, pus faţă în faţă cu Isus, se predă Lui cu totul, timp în care Hristos, prin Duhul Sfânt sădeşte în el propria Sa natură divină, prin eliminarea intrusului, a vrăjmăşiei sau naturii vechi spirituale. Sămânţa adevărului nu poate să-l elibereze pe om de păcatul stăpânitor, ci îi descoperă adevărata stare, aceea de păcătos, cu scopul de a-l face pe acesta să se arunce cu totul în braţele primitoare ale lui Isus cel răbdător!! Numai Isus, prin puterea Evangheliei, poate elibera omul de acest păcat stăpânitor, şi-l poate îndreptăţi, atribuindu-i neprihănirea sa pentru tot trecutul său păcătos, şi făcându-l neprihănit prin dăruirea propriei Sale naturi divine în locul vrăjmăşiei. Acesta este adevărul.

Acum, sămânţa lui Hristos, natura divină, este obligatoriu să fie întreţinută continuu prin adevărul din Scripturi, pe toată durata vieţii creştinului născut din nou. Dacă nu există studiu al Bibliei cu rugăciune, zilnic, credinţă în acel cuvânt şi practicarea lui în viaţă, natura divină dinăuntru nu va creşte, nu se va dezvolta. Viaţa lui Hristos din noi este hrănită prin şi cu viaţa din Cuvânt doar prin credinţă vie. Când cel credincios studiază Cuvântul scris şi meditează asupra lui, el îşi energizează puterile minţii prin viaţa căpătată prin credinţa în făgăduinţele lui Dumnezeu. "Rădăcinile plantei se înfig adânc în pământ, şi acolo, ascunse vederii, hrănesc viaţa plantei. Tot aşa stau lucrurile şi cu cei credincioşi, prin această legătură invizibilă a sufletului cu Hristos, prin credinţă, este hrănită viaţa spirituală." Parabolele Domnului Hristos, cap. Ieşit-a semănătorul să semene, subcap. În locuri stâncoase, par. 4.

De reţinut faptul că credinţa, la rândul ei, este întreţinută şi întărită doar prin studierea Cuvântului, cu hrănirea acestuia zi de zi. În felul acesta sufletul şi mintea capătă viaţă din cuvântul scris care, la rândul ei, hrăneşte şi întreţine viaţa spirituală a sufletului, adică natura divină. Este uşor de observat, deci, că viaţa din Cuvânt hrăneşte şi întreţine viaţa spirituală din suflet, întocmai după cum copilul nou născut este întreţinut cu lapte de mama lui, altfel ar muri. Chiar dacă copilul are în el viaţă, dacă mama nu-i asigură hrana cu viaţa din laptele matern, şi bine ar fi să fie matern, viaţa copilului nu ar putea fi întreţinută şi ar muri în scurt timp. La fel se întâmplă şi în pântecele mamei, când copilul este hrănit prin viaţa pe care mama o capătă din consumarea legumelor, fructelor şi cerealelor.

Un alt aspect important este următorul: în timp ce sămânţa adevărului poate muri, natura divină nu poate muri. Sămânţa adevărului poate fi înăbuşită de egoism, de îngrijorările acestei lumi, de neglijenţă sau nepăsare şi, ca atare, poate muri. Sămânţa adevărului produce de regulă, ca mai în toate cazurile, doar convertirea intelectuală, nu şi cea a inimii. Cea a inimii se produce doar atunci când sămânţa adevărului este însoţită de prezenţa Duhului Sfânt. Cel care aude adevărul nu primeşte şi Duhul Sfânt numaidecât. Duhul Sfânt vine doar atunci când adevărul din minte a pus sufletul, omul, faţă în faţă cu Hristos, care îi descoperă păcatul, iar păcătosul înţelege că trebuie să moară şi să învieze la o nouă viaţă în Hristos Isus. Abia în această stare înţelege cu adevărat adevărul şi puterea de viaţă a adevărului care-l aruncă practic în braţele Mântuitorului. Va rog să observaţi că în pilda semănătorului, dintre cele patru categorii de soluri, de inimi, unde cade sămânţa adevărului, numai acela care şi înţelege adevărul poate fi transformat de harul Duhului Sfânt, fiindcă împreună cu înţelegerea corectă a adevărului, adică înţelegerea reală a nevoii sufletului, nevoia de a muri şi învia, vine şi prezenţa Duhului Sfânt care reînnoieşte sufletul pentru viaţa veşnică. "Numai prin Duhul Sfânt Cuvântul va fi viu şi puternic ca să poată reînnoi sufletul pentru viaţa veşnică." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir verde, apoi spic, par. 6. Înţelegerea reală a nevoii sufletului prin sămânţa adevărului sau a Cuvântului este opera Duhului Sfânt. Dar de ce nu putem să primim o dată cu sămânţa adevărului şi Duhul Sfânt? Motivul este că mai întâi trebuie ca omul să conştientizeze că în el se află sămânţa lui Satana, vrăjmăşia, care nu face posibilă locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. În om se găseşte fie prezenţa lui Satana, fie prezenţa lui Hristos. Nu este posibilă locuirea amândurora în acelaşi timp. Acest lucru este demonstrat prin cortul întâlnirii. Acolo unde era prezentă şekina, în Sfânta Sfintelor, nu se găsea niciodată prezenţa lui Satana. Când şekina nu mai era prezentă, în timpurile de răzvrătire ale iudeilor, prezenţa lui Satana se afla nu numai în cort, ci şi în inimile oamenilor. Duhul Sfânt intervine doar atunci când omul înţelege clar şi doreşte eliberarea de vrăjmăşia interioară.

Sămânţa lui Hristos vine de sus, nu din Scripturi, după cum stă scris: "Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer". Ioan 3,27. "Cum se întâmplă cu semănatul cu lucrurile din natură, tot astfel se întâmplă şi cu semănatul spiritual; învăţătorul adevărului trebuie să caute să pregătească ogorul inimii; el trebuie să semene sămânţă; dar singura putere care poate produce viaţa vine de la Dumnezeu." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir verde, apoi spic, par. 6.  Numai Duhul Sfânt poate face roditoare sămânţa adevărului. Când omul s-a predat lui Dumnezeu o nouă putere îl ia în stăpânire, transformându-l după chipul lui Isus. Rodul seminţei adevărului sau al Cuvântului este, în acest caz, viaţa de sus, cea care vine de la Dumnezeu, adică natura lui Dumnezeu.

     "Cunoaşterea adevărului nu depinde atât de puterea intelectului cât de curăţia scopului şi de simplitatea unei credinţe pline de zel şi consacrate Domnului. Îngerii Domnului se alătură acelora care cu o inimă plină de umilinţă caută călăuzirea divină. Duhul Sfânt este dat ca să le deschidă bogăţia comorilor adevărului. Ascultătorii asemănaţi cu pământul cel bun, auzind Cuvântul îl păstrează. De aceea Satana cu toate mijloacele răului pe care le foloseşte, nu este în stare să-l mai smulgă de la ei...
     Dumnezeu ne invită să ne umplem inima cu cugetări înalte, cu gânduri curate. El doreşte ca noi să medităm la iubirea şi mila Sa, să studiem lucrarea Sa minunată în marele Plan de Mântuire. Atunci, înţelegerea de către noi a adevărului va fi din ce în ce mai clară, iar dorinţa noastră după curăţia inimii şi limpezimea gândurilor va fi tot mai înaltă şi tot mai sfântă. Atunci, cel credincios, trăind în atmosfera cea curată a cugetelor sfinte, va fi transformat prin comunicarea cu Dumnezeu şi prin studierea Sfintelor Scripturi." Parabolele Domnului Hristos, cap. Ieşit-a semănătorul să semene, subcap. În pământ bun, par. 5, 7.

Mici deosebiri

Sămânţa adevărului vine din Cuvânt, pe când sămânţa lui Hristos vine de sus. Sămânţa adevărului este semănată de om, pe când sămânţa lui Hristos este semănată de Duhul Sfânt. Sămânţa adevărului nu transformă omul, ci îi descoperă realitatea Evangheliei şi nevoia sufletului; în schimb, Duhul Sfânt, prin puterea Evangheliei, transformă omul prin implantarea seminţei lui Hristos în minte. Aşadar, rodul seminţei adevărului este o natură nouă în om. Sămânţa adevărului poate muri dacă aceasta nu este întreţinută şi hrănită prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, pe când natura divină nu moare, întrucât ea nu poate fi atinsă de păcatul omului născut din nou, când acesta păcătuieşte, evident. Satana nu îşi îndreaptă niciodată ispitele împotriva ei, căci ştie că ea nu poate fi ispitită şi atinsă de păcat, şi, ca atare, nu poate muri. Sămânţa adevărului este hrană pentru dezvoltarea seminţei lui Hristos, adică natura divină sau caracterul Lui. Când natura divină nu mai este hrănită prin viaţa primită din Cuvânt, atunci ea nu se dezvoltă, iar creştinul născut din nou nu poate înainta pe scara desăvârşirii creştine. Sămânţa adevărului primită de un om, prin auzire, dacă nu este întărită prin studierea Cuvântului, omul fiind prea procupat cu plăcerile lumii, nu va putea niciodată să aducă rod, rodul naşterii din nou, tragedia fiind aceea că viaţa sufletului, viaţa morală, ajunge să hrănească trăsăturile rele de caracter. "Uneori ei simt nevoia de sfinţire, de cer, dar n-au timp să se smulgă din zgomotul lumii şi să asculte cuvântul maiestos şi plin de autoritate al Duhului lui Dumnezeu. Lucrurile veşnice sunt aşezate pe un plan secundar în timp ce lucrurile fireşti au întâietate. În aceste condiţii, este imposibil ca sămânţa Cuvântului să mai aducă roadă, pentru că viaţa sufletului trebuie să hrănească mărăcinii caracterului lumesc." Parabolele Domnului Hristos, cap. Ieşit-a semănătorul să semene, subcap. Între spini, par. 7.

Numai simpla primire a seminţei adevărului, nu va mântui pe nimeni. Din păcate starea creştinismului din prezent este demonstrată prin prezenţa seminţei adevărului în minţile credincioşilor, dar fără să cunoască naşterea din nou, adusă prin puterea transformatoare a Evangheliei sau a harului Duhului Sfânt. Nevoia lumii creştine şi a fiecărui om este naşterea din nou, nu numai auzirea Cuvântului, studierea lui fără rod, sau rugăciuni înălţate când şi când. Numai adevărul din Scripturi nu poate schimbă omul. Este nevoie de mai mult decât atât. Este nevoie să venim la Hristos aşa cum suntem. "Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!"