Un profet adevărat

     "Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti." 2Cronici 20.20.

Acesta este un îndemn divin, cu precizarea clară de a ne încrede în profeţii Lui, nu în alţi pretinşi profeţi. Una din caracteristicile principale ale profeţilor lui Dumnezeu este că ei înşişi sunt pătrunşi de mărturia lui Isus, înălţând totodeauna Mielul lui Dumnezeu, ca jertfă pentru păcatele omenirii!! Un bun exemplu în acest sens este profetul Ioan din Patmos care, după ce primeşte descoperirea lui Isus Hristos prin îngerul Gabriel, mărturiseşte apoi "despre Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos" spunând sau scriind tot ce a văzut. Apocalipsa 1,1.2.

Mărturia respectivă conţinea toată descoperirea oferită prin viziune pe insula Patmos, pe care Ioan o aşterne în scris ca mărturie, dar şi ca o dovadă a faptului că el era profet adevărat, pentru toate generaţiile viitoare. Observaţi, vă rog, că el trebuia să imortalizeze în scris tot ce a primit, rezultând în felul acesta cartea Apocalipsa!!! Aceasta era mărturia lui Isus care trebuia să fie descoperită, făcută înţeleasă şi întregită mai apoi, prin ample viziuni, la vremea sfârşitului când "cunoştinţa va creşte". Daniel 12.4.

Ei bine, această cunoştinţă trebuia pusă în formă scrisă şi păstrată, căci atunci cum altfel am şti, noi cei de astăzi sau generaţia care va încheia lucrarea, ce adevăruri cuprinde întreita solie îngerească dacă nu ar fi imortalizate în scris!? Cum am putea cunoaşte o descoperire a lui Dumnezeu dată într-un anumit secol, dacă aceasta nu ar fi păstrată sub formă scrisă? Tot ceea ce Dumnezeu a considerat că este de folos omului, pentru mântuirea lui, este cuprins în scrierile Vechiului şi Noului Testament.

Dar, mai ştia că, din cauza marelui întuneric la care urma să fie supusă biserica şi societatea omenească, în speţă Europa, şi aici mă refer la dominaţia papală ce s-a întins pe o perioadă de peste un mileniu, adevărurile sacre ale Bibliei vor fi greşit înţelese sau pur şi simplu pierdute. Când Biblia este ascunsă de oameni sau tipărită în limbi moarte, necunoscute populaţiei, atunci şi starea societăţii, cultura, educaţia, obiceiurile vor fi exact în măsura lipsei cunoştinţei de Dumnezeu!!! Din păcate, nu poate fi altfel.

În aceste condiţii, Dumnezeu a ştiut că adevărul biblic trebuie revitalizat, explicat din nou şi pus pe aceleaşi baze veşnice, printr-o mărturie foarte puternică şi luminoasă care să fie scrisă, pentru că numai astfel oamenii puteau fi făcuţi să înţeleagă caracterul lui Dumnezeu şi mai ales iminenţa venirii Lui. La vremea sfârşitului oamenii trebuiau ajutaţi să înţeleagă evenimentele cuprinse în cartea Apocalipsei sau mărturia lui Isus Hristos pentru timpurile apostolice, o carte ce trebuia să descifreze cartea lui Daniel!! De fapt, cartea Apocalipsa este cheia care descuie cartea profetică a lui Daniel!!!

Singura posibilitatea ca Dumnezeu să trezească interesul pentru studierea Apocalipsei, căci era timpul să se facă auzite cele trei solii îngereşti, era aceea de a stimula mintea cercetătorilor serioşi ai Scripturilor în direcţia aceasta. Acest lucru însemna că Dumnezeu voia ca mintea acestor cercetători să fie pregătită în vederea primirii unei lumini, care a lipsit generaţiilor anterioare!! Problema de care s-a lovit, ca întotdeauna, a fost legată de învăţăturile greşite ale timpului care deformaseră înţelesul clar al Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a veni în ajutorul minţii omeneşti, El a oferit viziuni ample celor pe care i-a considerat a avea o minte mai primitoare, tocmai pentru a înlesni înţelegerea adevărului şi a clarifica semnificaţia lui!

În cele din urmă, a găsit o fată pe care a înzestrat-o cu darul profeţiei, în pofida reticenţei ei de a primi această chemare. La acest punct doresc să subliniez că toate descoperirile dăruite sub forma celor trei solii îngereşti trebuiau să fie scrise şi imortalizate, ele devenind astfel mărturia lui Isus pentru ultima generaţie!!! Din cauza agnosticismului, a deismului, a filozofiei omeneşti, a raţionalismului şi naturalismului, precum şi a evoluţionismului ce predominau în sec. al XIX-lea, care aruncau o umbră deasă asupra inspiraţiei Bibliei şi a înţelesului corect al adevărului cuprins în ea, Dumnezeu a considerat că trebuie să vină şi mai mult în ajutorul bisericii Sale, dându-i un profet prin care să poată comunica tot ce era necesar, pentru ca în felul acesta să contracareze toate acele curente distrugătoare!!

Biblia trebuia repusă la locul ei de drept, înţelesul Evangheliei trebuia făcut clar pentru minţile oamenilor din secolul respectiv şi pentru generaţiile viitoare; această carte, Biblia, trebuia reabilitată şi văzută a fi singura în măsură prin care oamenii pot căpăta cunoştinţa corectă cu privire la Dumnezeu şi mântuire!! Din acest motiv, Dumnezeu avea să comunice profetului Său ales, Ellen White, pe parcursul întregii vieţi, tot ce era necesar pentru a lămuri biserica şi pe oameni cât de importantă este Biblia, ca singurul mijloc în descoperirea mântuirii.

Însă, pot spune cu siguranţa unuia care are această experienţă de peste cincisprezece ani că, fără mărturia lui Isus dăruită prin acest mesager omenesc, înţelesul clar al adevărului Bibliei, care priveşte generaţia noastră, şi semnificaţia reală a Bibliei, ca ceea ce este, pentru viaţa oricărui om, nu sunt cu nici un chip posibile!!! Întregul adevăr biblic dăruit de Dumnezeu, şi care privea tot adevărul sau Evanghelia până la vremea sfârşitului, nu poate fi înţeles în mod adecvat şi corect astăzi decât prin lumina descoperită prin mesajul îngerului al treilea!!! Orice altceva, orice cunoştinţă a bisericii în afara acestei lumini extraordinare, care trebuie să caracterizeze viaţa fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu, nu ca o teorie, ci ca puterea creatoare a lui Dumnezeu, este totuna cu nimic. Biblia, astăzi, nu poate fi înţeleasă decât prin mesajul îngerului al treilea, întrucât tot adevărul Scripturilor este centrat de la acea vreme, vremea sfârşitului, în sanctuar şi vine cu o putere şi mai mare decât puterea ce a însoţit adevărul lui Dumnezeu dăruit prin profeţii lui în decursul timpului!!!

Când bisericile protestante au respins mesajul acestor trei îngeri, ele au respins totodată lumina care le-ar fi clarificat înţelesul adevărului cuprins în Scripturi. Fiindcă ele nu au acest mesaj, şi înţelesul Scripturilor este unul infantil!!! Numai solia îngerului al treilea face lumină în mintea primitorului, ajutându-l să înţeleagă semnificaţia Evangheliei veşnice. Numai în felul acesta poate înţelege corect profeţiile Bibliei şi marile adevăruri ale mântuirii! Prin urmare, această mărturie a lui Isus, pusă la dispoziţia bisericii, după canonul biblic, este darul lui Dumnezeu pentru ultima generaţie, în scopul de a trimite toţi cercetătorii serioşi la Biblie pentru a o studia doar din perspectiva soliei îngerului al treilea!!

Despre această mărturie a declarat Daniel când a spus că la vremea sfârşitului cunoştinţa va creşte! Iată ce i-a comunicat Dumnezeu profetului său, Ellen White, în legătură cu mărturia pe care ea trebuia să o scrie şi să o lase moştenire bisericii: "La început, în lucrarea mea publică, Domnul mi-a poruncit: >Scrie, scrie lucrurile care-ţi sunt descoperite<... Ellen White, profet al destinului, cap. O viaţă umilă, pag. 63. >Lucrarea ta<, m-a instruit El, >este să porţi cuvântul Meu. Se vor întâmpla lucruri ciudate şi Eu te pun deoparte în tinereţea ta să duci solia la cei greşiţi, să porţi cuvântul înaintea celor necredincioşi şi, cu condeiul şi vocea, să mustri prin Cuvânt fapte care nu sunt drepte. Sfătuieşte din Cuvânt. Îţi voi descoperi Cuvântul Meu. Nu va fi ca o limbă ciudată. Într-o adevărată elocvenţă a simplităţii, cu vocea şi cu condeiul, soliile pe care ţi le dau vor fi auzite de cei care n-au învăţat niciodată în şcoli. Duhul Meu şi puterea Mea vor fi cu tine.
     Să nu te temi de oameni, căci scutul Meu te va apăra. Nu tu vorbeşti; Domnul este cel care dă soliile de avertizare şi de mustrare. Nu te abate niciodată, în nici o circumstanţă, de la adevăr. Împarte lumina pe care Eu ţi-o voi da. Soliile pentru aceste zile din urmă trebuie să fie scrise în cărţi, iar ele vor fi nemuritoare pentru a mărturisi împotriva acelora care s-au bucurat cândva de lumină, dar care au fost conduşi să o lepede din cauza influenţelor seducătoare ale răului.<" Selected Messages, vol. 1, pag. 32.

La vremea când Ellen White a primit prima viziune, în decembrie 1844, era o fată de doar şaptesprezece ani, având o constituţie slabă, ce nu cântărea nici patruzeci de kilograme din cauza bolilor de inimă şi de plămâni. Medicina la vremea aceea era aproape ca şi inexistentă. Pe deasupra, la vârsta de treisprezece ani a fost lovită cu o piatră direct în nas, spre frunte, de către o colegă de şcoală. Această lovitură era să-i fie fatală, ţinând-o în semiconştienţă vreme de trei săptămâni. Cu tot efortul medicilor, faţa ei avea să păstreze pentru totdeauna înfăţişarea unui alt om, spre deosebire de faţa pe care o avea înainte de accident.

Din cauza acestui grav accident, de pe urma căruia nu se mai trăgeau speranţe că va trăi, în afara mamei ei, nu a reuşit să termine decât trei clase. Problema ei cea mai gravă este că nu se putea concentra, nu putea studia, nu putea reţine ceea ce citea şi nici măcar nu putea să scrie. În cele din urmă, i s-a spus că ar fi mai bine să renunţe la şcoală pentru totdeauna dacă doreşte să trăiască. Pe fondul acesta, Dumnezeu a înzestrat-o cu darul profeţiei. Pare incredibil, dar pur şi simplu aşa stau lucrurile. Cum a putut să scrie, totuşi, peste o sută de mii de pagini de manuscris, dintre care nu mai puţin de patruzeci de cărţi, fiind la ora actuală al doilea cel mai tradus scriitor din toate timpurile?

Este clar ca lumina zilei că fără suport divin nu ar fi putut crea o operă atât de vastă!!! "La timpul când această solie a venit la mine, nu puteam să-mi ţin în mod ferm mâna. Cu condiţia mea fizică îmi era imposibil să scriu. Dar din nou mi se spuse: >Scrie lucrurile care-ţi sunt descoperite<. Am acceptat şi, ca rezultat, nu a durat mult până ce am putut scrie pagină după pagină, cu relativă uşurinţă. Cine mi-a spus să scriu? Cine a întărit mâna mea dreaptă şi a făcut posibil pentru mine să folosesc stiloul? Domnul a fost Acela!" Ellen White, profet al destinului, cap. O viaţă umilă, pag. 63.

Nu este de ajuns, însă, să susţin că a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu. Orice profet trebuie să treacă testul Bibliei. Prin urmare, trebuie să ştim ce stare avea ea în viziune. Dacă starea ei coincide cu starea profeţilor biblici când sunt luaţi în viziune, atunci trebuie să-i dăm credit întru totul, întocmai aşa cum ne spun cuvintele de început ale acestei postări. Pentru acest lucru trebuie să avem un model biblic la îndemână. Fiindcă vorbim despre profeţi şi starea acestora în viziune, atunci să ne îndreptăm toată atenţia către Daniel, deoarece tot am pomenit de cartea lui profetică.

Starea lui în viziune este interesant descrisă în capitolul al zecelea din cartea Sa. "Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele... Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: >Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere! Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!< Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit." Daniel 10,8-10.15-18.

Aici avem câteva caracteristici care scot în evidenţă cel mai bine starea fizică a unui profet căruia i se oferă o viziune când e treaz. (Viziuni pot fi primite şi în somn sub formă de visuri relevante). Caracteristicile principale sunt: îl lasă orice putere sau pierde orice vlagă, i se schimbă culoarea feţei, se prăbuşeşte la pământ leşinat sau adormit şi, pe deasupra, nici nu respiră!!! Deci, profetul Daniel, fără nici un fel de putere fizică, fiind inconştient cu privire la cele din jur şi la sine, nu respiră deşi trăieşte. Un profet al lui Dumnezeu, rupt de realitatea prezentă, fără să respire, este introdus în lumea mirifică a cerului unde vede tot ce-i arată Dumnezeu, pentru binele poporului Său.

Aproape aceleaşi simptome le-a avut Pavel când a fost dus în viziune în al treilea cer, după mărturia lui. "Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească." 2Corinteni 12,2-4. Se observă clar că Pavel nu-şi dă seama dacă a fost în trup sau nu, nu este conştient cu privire la sine.

Având în vedere aceste criterii, atunci să purcedem la testarea mesagerului lui Dumnezeu, profetul Marii Mişcări a celei de a doua veniri, profet în perioada 1844-1915. Să vedem în ce stare se găsea ea în viziune, după mărturiile celor apropiaţi, şi mai ales ale celor care se aflau prezenţi în încăperea în care se afla ea. Pentru început voi reda cele consemnate de doctorul M.G. Kellog, cu privire la viziunea primită de Ellen White în Michigan, la 29 mai 1853.

     "Doamna White a fost în viziune aproximativ douăzeci de minute sau o jumătate de oră. Când a intrat în viziune, cei prezenţi păreau că simt puterea şi prezenţa lui Dumnezeu, iar câţiva dintre noi am simţit într-adevăr Duhul lui Dumnezeu odihnindu-se cu putere asupra noastră. Noi eram în rugăciune, în adunarea din Sabat dimineaţă, în jur de ora nouă. Domnul White, tatăl meu şi doamna White se rugaseră, iar în acel moment mă rugam eu. Nu era nici o agitaţie, nici o demonstraţie. Noi ne rugam totuşi cu seriozitate la Dumnezeu, ca El să binecuvânteze adunarea cu prezenţa Sa şi să binecuvânteze lucrarea în Michigan.
     Când doamna White a scos strigătul triumfător: >Slavă! Slavă! Slavă!<, despre care aţi auzit că îl spune atât de adesea când intră în viziune, domnul White s-a ridicat şi i-a anunţat pe cei prezenţi că soţia sa era în viziune. După ce a explicat caracteristica viziunilor sale, şi a spus că ea nu respiră în timpul viziunii, el i-a invitat pe toţi cei care doresc să vină în faţă şi să o examineze. Doctorul Drummond, medic şi de asemenea predicator al adventiştilor de ziua întâi, care afirmase, înainte de a o vedea în viziune, că acestea sunt de origine mesmerică, şi că el însuşi i-ar putea da o viziune, a mers în faţă şi, după o examinare completă, a devenit foarte palid şi a remarcat: <Nu respiră!<
     Sunt absolut sigur că ea nu respira nici atunci şi nici în vreuna din celelalte viziuni pe care le-a avut şi la care am fost şi eu. Ieşirea din viziune era la fel de deosebită ca şi intrarea în ea. Primul indiciu pe care-l aveam că viziunea s-a terminat era că ea începea să respire. Făcea prima respiraţie adânc, prelung şi complet, într-un mod care arăta că plămânii ei erau complet lipsiţi de aer. După prima inspiraţie, treceau câteva minute înainte de a o avea pe a doua, care-i umplea plămânii exact în acelaşi fel în care o făcuse prima inspiraţie. Urma o pauză de două minute, apoi a treia inspiraţie, după care respiraţia revenea la normal." Ellen White, profet al destinului, cap. Profetul luminat, pag. 87.

Dar să pătrundem mai adânc în acea atmosferă a celor care erau martorii vii ai manifestării Duhului Sfânt prin această femeie umilă, şi să în închipuim că suntem nişte spectatori tăcuţi la scenele care urmează să fie descrise. Este vorba despre viziunea din 12 iunie 1868.

     "Vineri seara, pe 12 iunie, soţii White au participat la ora de rugăciune din Battle Creek. Comunitatea adventistă, anticipând faptul că soţii White vor vorbi, a umplut sala de adunare. James a scris despre aceasta în raportul său pentru Review: 
     >Sabat seara s-a adunat un mare număr de oameni. Doamna White a vorbit liber şi foarte solemn până la zece. Ea a vorbit pentru tineret în general şi s-a adresat câtorva în mod personal. Şi în timp ce ea vorbea de pe platformă din faţa amvonului, în maniera cea mai solemnă şi impresionantă, puterea lui Dumnezeu s-a pogorât asupra ei şi imediat s-a prăbuşit pe covor în viziune. Mulţi au fost martori la această manifestare pentru prima oară, cu uimire şi cu satisfacţie deplină că aceasta era lucrarea lui Dumnezeu. Viziunea a durat douăzeci de minute. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva.<"
     Nellie Sisley Starr a relatat la conferinţa din California din 1931 [stenogramă consemnată de către Arthur L. White şi Frieda B. White, soţia lui, la conferinţa din 30 iunie 1931 ţinută la Oakland, California. DF 496D.], ceea ce a văzut şi a auzit ea în acea seară de vineri în Battle Creek. În jurul anului 1864, ea, mama ei văduvă, fraţii şi surorile ei au venit din Anglia şi s-au stabilit în Convis, Michigan, la treisprezece mile depărtare de Battle Creek. Ea şi mama ei erau prezente în acea seară de vineri din 1868. Ea a observat cu grijă ceea ce a avut loc. Când James şi Ellen White au intrat în sala de adunare şi-au ocupat locurile pe platforma de jos din faţa amvonului. James White a deschis întrunirea vreme de aproximativ zece minute şi apoi a zis: >Ştiu că doriţi s-o auziţi pe doamna White, aşa că va avea cuvântul<.
     Apoi ea începu să ne vorbească. Noi bănuiam că era vorba de unele rapoarte despre întrunirile care se ţinuseră. În schimb, ea a spus: >Sunt aşa de impresionată de gândul că nu ne pregătim pentru mutarea la cer, după cum este datoria noastră să ne pregătim<... Ea ne-a vorbit cu toată convingerea timp de peste o jumătate de oră despre acest subiect.
     Ea simţea că noi îngăduim lumii să aibă influenţă asupra noastră. Ne-a avertizat la modul cel mai serios despre acest lucru. >Nu îngăduiţi lumii să vă influenţeze. Noi suntem peregrini şi străini. Vrem să trăim pentru viitor. Să facem pregătirea necesară pentru cer.< Ea mergea înainte şi înapoi şi ne vorbea şi, aşa cum mergea ea, a căzut la pământ. Ea a căzut uşor. S-a lăsat în jos ca şi cum mâinile unui înger erau sub ea... Ne-am gândit că leşinase, dar domnul White a spus: >Nu vă alarmaţi. Soţia mea nu a leşinat, ci a fost luată în viziune<. Doresc să pot descrie simţămintele pe care noi toţi le-am avut. Se făcuse linişte desăvârşită; nici chiar copii nu mai făceau zgomot... părea ca şi cum cerul se coborâse peste noi şi ne învăluia.
     Doamna White şedea întinsă liniştit şi în stare inconştientă. Oh, ce simţământ s-a făcut simţit în acea clădire! Domnul White a spus: >Pot fi unii în adunare care pot avea îndoieli cu privire la felul în care este inspirată soţia mea. Dacă există asemenea persoane am fi bucuroşi dacă ar veni în faţă şi ar pune la probă testele cu privire la starea fizică date în Biblie. Vă poate veni în ajutor unora dintre voi<. Ştiam că mama mea avea unele îndoieli. Noi proveneam din Anglia, ea venind din Biserica Anglicană, şi nu putea să înţeleagă destul de bine ce se întâmplă, aşa că i-am spus: >Mamă, să ne ridicăm şi să stăm lângă capul ei<. Între timp, domnul White îngenunchease şi a ridicat capul şi umerii doamnei White pe genunchii săi. Au venit şi alţii, şi mai erau doi bărbaţi neobişnuit de mari. Ei stăteau câte unul de fiecare parte a umerilor ei. >Acum<, spuse domnul White >noi toţi am văzut cum a căzut doamna White; noi ştim că ea şi-a pierdut tăria fizică. Vom vedea acum dacă ea are putere supranaturală.< Ea se afla întinsă cu mâinile strânse delicat la piept. Stătea întinsă liniştit şi privea fix în colţul încăperii. Ochii îi erau deschişi, având o expresie plăcută pe faţa ei. Nu era nimic nenatural sau neobişnuit.
     Domnul White s-a adresat acestor bărbaţi mari: >Desfaceţi-i mâinile. Puneţi-vă mâinile fiecare pe câte o mâna a ei. Acum desfaceţi-i mâinile<. Şi au încercat să facă aceasta. Ei au tras şi tot au tras, până când unii dintre noi au început să se neliniştească din cauză că i-ar fi putut pricinui vătămare. Domnul White a spus: >Nu vă neliniştiţi; ea este păstrată în siguranţă de Dumnezeu, iar voi puteţi să trageţi până când vă săturaţi<. Ei au spus: >Noi ne-am lămurit acum. Nu mai este nevoie să tragem deloc<. El a spus: >Ridicaţi-i dintr-o dată un deget<. Acest lucru era imposibil. Ei n-au fost în stare să mişte un singur deget. Părea a fi un bloc de granit. Nu era nici o schimbare în înfăţişarea ei, doar că nu putea fi mişcată. Noi căutam să vedem dacă ochii ei erau închişi şi dacă respiră. Apoi şi-a desfăcut mâinile şi a început să le fluture. Noi am spus: >Ne vom da seama când va ieşi din viziune că ea a zburat<. Domnul White se adresă acestor bărbaţi: >Acum ţineţi-o în mâinile voastre<. Cred că se gândeau că ei pot face lucrul acesta. Au prins-o de încheietura mâinilor, însă n-au putut să-i încetinească mişcările. Părea ca şi cum orice copil putea s-o ţină, însă ea continua să facă acelaşi lucru. Domnul White a spus: >Acum ne-am lămurit cu asta. Trebuie să vedem acum dacă ea clipeşte din pleoape<. Pe un suport se afla stinsă o lampă mare Rochester (cu kerosen). I-a îndepărtat abajurul şi a aprins-o, punând lumina acesteia chiar în faţa ochilor ei. Noi credeam că va încerca să-şi ferească ochii. Dar n-a făcut-o. Ea era perfect inconştientă. Expresia feţei sale se schimba din când în când. Uneori arăta mulţumită. Alteori puteam vedea că era ceva care îi producea suferinţă, dar pleoapele nu şi le mişca.
     >Acum<, spuse domnul White, >trebuie să vedem dacă există vreo urmă de suflare în corpul ei<. Părea a nu fi nici o respiraţie. Totul părea în ordine, numai că lipsea respiraţia. Domnul White a spus: >Acum vom trimite să se aducă o oglindă, şi vom testa lucrul acesta<. Aşa că cineva s-a dus în apropiere şi a adus o oglindă pe care a ţinut-o aproape de faţa ei, dar ea nu s-a umezit deloc. Deci nu exista nici urmă de respiraţie...
     Ea a rostit câteva fraze. Nu-mi amintesc cuvintele; de fapt nu vă pot reda exact cuvintele. Vă spun ce am văzut, dar trebuie să o spun în cuvintele mele. Este tot ceea ce pot să fac. Când ea a ieşit din viziune, domnul White a spus: >Adunarea a fost atât interesată şi ştiu că ei doresc să cunoască ceva din cele ce ai văzut<. >Vă voi spune cu bucurie<, spuse ea.
     Domnul White a ajutat-o să se ridice; apoi ea ne-a vorbit aproximativ o jumătate de oră. Ea a răspuns la câteva întrebări, dar mai ales a făcut propriile ei declaraţii. Când a fost luată în viziune părea a fi purtată de-a lungul timpului. Vorbea despre noul pământ. Ea a văzut poporul lui Dumnezeu salvat în căminul veşnic.
     Apoi spuse: >Oh, aş dori să-l pot descrie, să spun fie şi puţin despre el. Dar nu am cuvinte să-l descriu. Dacă aţi fi putut fi acolo să fi văzut ce am văzut eu, atunci niciodată n-aţi mai îngădui vreunui lucru de pe pământ să vă ispitească să trăiţi aşa încât să fiţi în pericolul de a pierde viaţa veşnică<.
     Presupun că ea a văzut poporul lui Dumnezeu probabil în ultimele lui lupte, trecând prin scenele de încheiere ale istoriei acestei lumi până când i-a văzut ajungând în căminul lor paşnic.        
     Ea ne-a spus când a ieşit din viziune că scena era atât de glorioasă, atât de strălucitoare, încât atunci când s-a întors pe pământ n-a mai putut vedea nimic. Niciodată n-am să uit cuvintele ei cu privire la acest lucru.
     >Acum<, spuse ea, >nu este posibil să înţelegeţi de ce n-am putut să văd. Dar<, zise ea, >întoarceţi-vă faţa spre soare pentru o clipă şi apoi abateţi-o de la el. Cerul este mai strălucitor decât soarele.< În timp ce vederea ei nu a fost afectată cu totul, totuşi pentru multă vreme ea nu a putut vedea clar după ce a ieşit din viziune. Ne-am bucurat să ştim acest lucru. Ea a încercat s-o descrie... Oh, dacă aţi fost acolo, şi ce sfat ne-a dat cu privire la pregătire! >Acum<, zise ea, >o altă scenă a trecut pe dinaintea mea despre care n-aş vorbi mai degrabă, doar că poate constitui o avertizare pentru voi.< Ea a spus: >Am văzut o mare oştire a celor pierduţi. Oh, ce privelişte! Groaza şi chinul sufletesc caracteriza pe acei oameni. Am privit la ei şi am văzut ici şi colo printre toţi pe unii din poporul nostru, pe unii din adventiştii de ziua a şaptea risipiţi ici şi colo. Îmi amintesc lucrul acesta, îmi amintesc că chinul lor era cu mult mai mare decât al celorlalţi. Ei ştiau ce pierduseră şi ce-ar fi putut avea dacă ar fi fost credincioşi<. Aş dori să vă pot spune ceea ce ea ne-a spus, dar nu pot descrie acest lucru aşa cum aş dori deoarece nu am cuvinte pentru aşa ceva. Dar a făcut o impresie asupra minţii mele pe care n-am uitat-o niciodată." - DF 496d, "Camp Meeting Talk," 1931. 2BIO, pag. 232-235.

Este clar pentru orice minte rezonabilă şi onestă că acest profet trece testul Scripturilor cu privire la starea în viziune a adevăraţilor profeţi. Există mărturii suficiente şi concludente cu privire la acest fapt. O altă mărturie grăitoare, consemnată în revista timpului, Review and Herald, provine de la George Butler, contemporan cu Ellen White.

     "Tot ceea ce cerem este ca oamenii să fie rezonabili. Noi suntem pregătiţi să susţinem prin sute de martori vii, sinceri, tot ce pretindem, în măsura în care faptele sunt implicate, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat într-un colţ. Timp de aproape treizeci de ani aceste viziuni i-au fost date cu o frecvenţă mai mare sau mai mică şi au fost văzute de mulţi, adeseori de cei care nu cred în ele, la fel ca şi de cei care cred. Ele se produc în general, dar nu întotdeauna, în mijlocul momentelor zeloase de interes religios, în vreme ce Duhul lui Dumnezeu este în mod deosebit prezent, dacă cei care participă la adunare pot spune aceasta. Timpul în care doamna White a fost în această stare a variat de la cincisprezece minute la o sută optzeci de minute. În acest timp, inima continuă să bată şi are puls, ochii sunt întotdeauna larg deschişi şi par să se uite fix la un obiect îndepărtat, şi nu sunt niciodată fixaţi asupra unei persoane sau a unui lucru din cameră. Ei sunt totdeauna îndreptaţi în sus. Expresia lor este plăcută. Nu au deloc vreo înfăţişare înspăimântătoare sau vreo aparenţă de leşin. Se poate aduce brusc cea mai strălucitoare lumină lângă ochii ei sau să se stimuleze ca şi cum s-ar arunca cu ceva în ochii săi, şi totuşi nu există niciodată nici cea mai mică clipire sau schimbare de expresie din aceste motive; uneori durează ore şi chiar zile, după ce iese din viziune, până ce îşi recapătă înfăţişarea naturală. Ea spune că i se pare că se reîntoarce într-o lume întunecată, şi totuşi vederea sa nu este în nici un fel afectată de viziuni.
     Cât timp se află în viziune, respiraţia sa încetează complet. Nici o picătură de aer nu iese vreodată din nările sau buzele ei, când se află în această stare. Acest lucru a fost dovedit de mulţi martori, printre care medici calificaţi, ei înşişi necrezând în viziuni, fiind chemaţi în câteva ocazii la o adunare publică în acest scop. Acest lucru s-a dovedit de multe ori, prin strângerea puternică a nărilor şi a gurii cu mâna şi punerea unei oglinzi în faţa lor, aşa de apropiat, încât orice eliminare de umezeală prin respiraţie să fie descoperită. În această stare, ea rosteşte adesea cuvinte sau propoziţii scurte, totuşi nu-i scapă nici cea mai mică respiraţie. Când intră în această stare, nu există nici o aparenţă de leşin sau de ameţeală, faţa îşi păstrează culoarea sa naturală, iar sângele circulă ca de obicei. Adesea ea îşi pierde temporar puterea şi stă culcată sau se aşază; dar, în alte ocazii, ea stă în picioare. Îşi mişcă braţele cu graţie şi adesea faţa îi străluceşte, ca şi cum slava cerului se odihneşte asupra ei. Este complet inconştientă de tot ce se întâmplă în jurul său, în vreme ce se află în viziune, neştiind nimic din tot ce se spune sau se face în prezenţa sa. Cineva poate s-o ciupească sau să facă lucruri care i-ar provoca dureri mari şi neaşteptate, dacă s-ar afla într-o stare obişnuită, dar ea nu va remarca acest lucru nici prin cel mai mic tremur.
     Ea nu schiţează nici una din grimasele sau contorsionările care însoţesc de obicei un mediu spiritist, ci, calmă, demnă, impresionantă, însăşi înfăţişarea ei impresionează privitorul cu veneraţie şi solemnitate. Nu există nimic fanatic în înfăţişarea ei. Când iese din această stare, ea scrie şi vorbeşte din când în când despre ceea ce a văzut în vreme ce se afla în viziune; iar caracterul supranatural al acestor viziuni este şi mai clar observat prin înfăţişarea şi starea în care se află în viziune, pentru că în acest mod au fost prezentate multe lucruri despre care ar fi imposibil ca ea să ştie, prin oricare alt mijloc.
     Situaţii deosebite din vieţile unor oameni pe care ea nu-i văzuse niciodată în mod fizic şi taine ascunse ale celor mai apropiate cunoştinţe au fost făcute cunoscut prin ea, în situaţia în care nu cunoştea persoanele decât în viziune. Adesea, ea era în adunări în care era complet străină de persoanele prezente şi se ridica şi atrăgea atenţia asupra unei persoane sau a alteia, pe care nu le văzuse în mod fizic niciodată, le spunea ce au făcut şi le mustra păcatele. Aş putea menţiona multe alte lucruri cu acelaşi caracter, dar spaţiul nu îngăduie. Aceste lucruri pot fi dovedite prin mărturii nenumărate, iar noi afirmăm cu siguranţă că au un astfel de caracter, încât nu ar putea fi realizate prin înşelăciune." Ellen White, profet al destinului, cap. Profetul luminat, pag. 93-95.

Ar fi mult de scris despre persoana ei, însă cel mai important lucru este să înţelegem că ceea ce a scris ea constituie o comoară nepreţuită ce nu va pieri niciodată, asemenea Bibliei, fiindcă practic Autorul operei sale, din punct de vedere al inspiraţiei, este Duhul Sfânt!!! Tocmai de aceea este mărturia lui Isus pentru ultima generaţie şi pentru biserica Sa, numită rămăşiţa femeii, după câte vom vedea, aşa cum Vechiul Testament era mărturia lui Isus pentru biserica iudaică, iar Noul Testament, bineînţeles împreună cu Vechiul Testament, constituia mărturia lui Isus pentru biserica apostolică. Fraţii adevăraţi ai lui Hristos şi ai tuturor profeţilor biblici sunt toţi cei care păstrează aceast mărturie extraordinară şi trăiesc după toate cuvintele cuprinse în ea. "Apoi mi-a zis: >Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!< Apoi mi-a zis: >Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!< Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: >Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)<" Apocalipsa 19,9.10.

     "Lumină bogată a fost dată poporului nostru în aceste zile de pe urmă. Indiferent că viaţa mea va fi cruţată sau nu, scrierile mele vor vorbi mereu, iar lucrarea lor va merge înainte cât va dura timpul. Scrierile mele sunt păstrate într-o arhivă în birou şi, chiar dacă nu voi mai trăi, aceste cuvinte care mi-au fost date de către Domnul vor trăi mai departe şi vor vorbi oamenilor." Selected Messages, vol. 3, pag. 76.