Marile contrafaceri

Satana este cel mai bun strateg când este vorba de a contraface lucrarea lui Dumnezeu în dăruirea luminii, prin Duhul Sfânt, bisericii Sale de pe pământ. El depune toate eforturile să înşele dacă va fi cu putinţă pe toţi cei aleşi. Aşa că, mai înainte de a avea loc o adevărată manifestare a harului divin în biserica Sa aleasă, prin oameni cu adevărat convertiţi, Satana face tot posibilul să o contracareze printr-o contrafacere crasă, în toate bisericile care-i aparţin, dar în aşa fel încât să semene aproape în totul cu manifestarea Duhului Sfânt! Problema acestei contrafaceri este că se manifestă prin apeluri asupra imaginaţiei, prin excitarea emoţiilor, pe care din păcate credincioşii păcăliţi astfel le numesc credinţă!!

     "Dar multe dintre redeşteptările timpurilor moderne au dat pe faţă un contrast categoric faţă de acele manifestări de har divin care au însoţit, în zilele din vechime, lucrările slujitorilor lui Dumnezeu. Este adevărat că, atunci când se deşteaptă un interes mare, mulţi pretind că sunt pocăiţi, iar bisericile se umplu; cu toate acestea, rezultatele nu sunt o garanţie că ea, credinţa, a adus şi o creştere corespunzătoare a unei adevărate vieţi spirituale. Lumina care arde pentru o vreme moare repede, lăsând ca întunericul să devină mai adânc decât înainte.
     Redeşteptările populare sunt, prea adesea, conduse prin apeluri la imaginaţie, prin trezirea emoţiilor, prin îngăduirea iubirii faţă de ceea ce este nou şi senzaţional. Convertiţii câştigaţi în felul acesta au prea puţină dorinţă să asculte de adevărul biblic şi au un interes slab faţă de mărturiile profeţilor şi ale apostolilor. Dacă nu are nimic senzaţional, serviciul religios nu are nici o atracţie pentru ei. O solie care face apel la raţiune fără zel nu trezeşte nici un răspuns. Avertizările clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care urmăresc în mod direct interesele lor veşnice, nu sunt luate în seamă." Tragedia veacurilor, cap. Redeşteptări moderne, par. 6, 7.

Astfel de manifestări trebuie să se fi petrecut în preajma şi în timpul celor două chemări la nuntă, adresate de Dumnezeu bisericii adventiste prin solii Săi credincioşi. O primă contrafacere a lucrării Duhului Sfânt în biserica adventistă, pe care Lucifer încerca să o pregătească în bisericile Babilonului, având în vedere că urma să vină timpul pentru a se face auzită prima chemare la nuntă, s-a dat pe faţă prin marele val evanghelistic al cărui protagonist a fost D.L. Moody, care se considera chemat de Dumnezeu să facă o astfel de lucrare. Avea să-şi înceapă lucrarea în anul 1873. Acest val evanghelistic are loc, deci, în timpul când în America deja se făcuseră auzite cele trei solii îngereşti, şi ar fi de aşteptat ca acest Moody să prezinte oamenilor mesajul Evangheliei veşnice conţinut în solia îngerului al treilea. Este de aşteptat ca el să prezinte importanţa Sabatului şi a legii lui Dumnezeu, precum şi neprihănirea lui Hristos, singura în stare să ne facă biruitori ai păcatului prin trăirea unei vieţi de biruinţă în Hristos Isus, prin credinţă.

Cu părere de rău, însă, nu există nici o dovadă că el ar fi prezentat vreodată mesajul îngerului al treilea. În primul rând, Moddy ar fi trebuit să cunoască acest mesaj întrucât era contemporan cu marii pionieri adventişti, dar şi cu profetul bisericii Ellen White. În al doilea rând, el nu a fost niciodată adventist de ziua a şaptea. În al treilea rând, cum ar fi putut Dumnezeu să încredinţeze o solie de redeşteptare spirituală în rândurile bisericii Sale printr-un om care aparţinea Babilonului!? El nu a făcut niciodată o lucrare de evanghelizare în interiorul bisericii adventiste.

Ar putea, oare, Dumnezeu să încredinţeze o solie de redeşteptare şi Duhul Sfânt unui om care nu a acceptat niciodată Sabatul şi întreaga solie a îngerului al treilea, mai ales adevărul privitor la lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, trecând pe lângă James White sau Ellen White, ori alt mare pionier adventist, consacraţi lucrării la care chiar Dumnezeu îi chemase? Este drept să se suţină că Moody a fost omul lui Dumnezeu la vremea aceea, câtă vreme Scripturile ne spun: "Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci" (Amos 3,7), iar în mijlocul bisericii adventiste se afla deja un profet, canalul cel sigur de comunicare între Dumnezeu şi mişcarea Sa? Închipuiţi-vă numai acest lucru: ar fi fost onest ca Dumnezeu să aleagă un om din Babilonul spiritual, căci toate bisericile protestante ale acelei vremi deveniseră Babilon prin refuzul soliei celor trei îngeri, căruia să-i ofere un adevăr preţios pe care profetul Său credincios Ellen White nu trebuia să-l ştie, deşi ea era profetul ales de Dumnezeu? "A doua solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14 a fost predicată mai întâi în vara anului 1844, cu această ocazie a avut loc o aplicaţie mai directă la bisericile din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată fusese vestită mai mult, dar respinsă în general şi unde decăderea în biserici fusese mai rapidă. Dar solia celui de-al doilea înger nu şi-a atins împlinirea totală în anul 1844. Bisericile au ajuns atunci la decădere morală, ca urmare a respingerii luminii soliei venirii; dar aceasta nu a fost totală. atunci când ele au continuat să lepede adevărurile deosebite pentru vremea aceea, au decăzut din ce în ce mai mult." Tragedia veacurilor, cap. O avertizare respinsă, par. 4 de la sfârşit.

Nu aceasta este calea lui Dumnezeu, potrivit textului biblic amintit mai sus. Biserica Sa totdeauna a fost trezită din interior, nu din exterior. Oamenii care au adus solia lui Dumnezeu în biserică au fost totdeauna oameni care aparţineau acelei biserici, oameni a căror credinţă se întemeia pe adevărul descoperit acelei biserici de care aparţineau. D.L. Moody nu a fost niciodată omul ales de Dumnezeu prin care să se manifeste Duhul Sfânt!! Dimpotrivă, a fost un om prin care Lucifer a iniţiat o contrafacere a manifestării harului divin în mijlocul bisericii adventiste, ce urma să aibă loc în toamna anului 1888! Adevăraţii Săi copii, aleşi pentru această mare lucrare, ce coincidea cu prima chemare a bisericii adventiste la nuntă, au fost Ellet Waggoner şi Alonzo Jones.

Că aşa stau lucrurile, ne este dovedit prin mărturia Duhului Sfânt care nu poate să mintă. "În multe din redeşteptările care au avut loc, în ultima jumătate de veac, au fost la lucru aceleaşi influenţe, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar care se vor manifesta şi în mişcările mai mari ale viitorului. Se va manifesta o exaltare emoţională, o amestecare a adevărului cu rătăcirea, care are ca scop inducerea în eroare. Însă nimeni nu trebuie să fie amăgit. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu nu este greu de stabilit natura acestor mişcări. Oriunde oamenii neglijează mărturia Bibliei, întorcându-se de la acele adevăruri clare şi cercetătoare de suflet, care cer lepădare de sine şi renunţare la lume, putem fi siguri că binecuvântarea lui Dumnezeu nu este revărsată. Şi după regula pe care Isus Hristos a dat-o: >Îi veţi cunoaşte după roadele lor< (Matei 7,16), este evident că aceste mişcări nu sunt lucrarea Duhului lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Redeşteptări moderne, par. 10.

În categoria redeşteptărilor care avuseseră loc "în ultima jumătate de veac" intră şi valul evanghelistic al lui Moody, întrucât cartea din care am citat a fost scrisă în anul 1884, la unsprezece ani după ce Moody îşi începe lucrarea evanghelistică în America!!! Aşadar, lucrarea lui Moody nu era decât o contrafacere a lucrării Duhului Sfânt ce urma să se manifeste în biserica adventistă prin Jones şi Waggoner mai târziu, în 1888. Întotdeauna contrafacerea are loc înaintea adevăratei lucrări a Duhului Sfânt. Şi tot în maniera aceasta va lucra Satana înainte de a fi oferită lumii marea strigare prin cea mai bogată revărsare a Duhului Sfânt din toate timpurile asupra copiilor Săi credincioşi. "Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului. Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare: şi înainte ca să vină timpul pentru o astfel de lucrare, el va încerca să o împiedice, introducând o contrafacere. În bisericile pe care va reuşi să le aducă sub puterea lui amăgitoare, va face să pară că s-a revărsat o binecuvântare deosebită a lui Dumnezeu; se va manifesta ceea ce se crede a fi un mare interes religios. Mulţimile se vor bucura că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ei, când de fapt aceasta este lucrarea altui spirit. Sub o aparenţă religioasă, Satana va căuta să-şi întindă influenţa peste lumea creştină." Tragedia veacurilor, cap. Redeşteptări moderne, par. 9.

Aceeaşi lucrare de contrafacere a lui Satana trebuie să o vedem şi înainte dar şi în timpul celei de a doua chemări la nuntă adresate bisericii adventiste, care a avut loc în 1950. De data aceasta omul prin care a lucrat puterile întunericului a fost Billy Graham! El şi-a început lucrarea de evanghelizare în anul 1949, prin radio, televiziune şi săli supraaglomerate sau în aer liber. Pe la sfârşitul anilor 1950 a început o adevărată cruciadă evanghelistică ce a avut ecou în întreaga lume. Este deceniul când adventiştii renunţă la adevărul privitor la natura umană decăzută şi păcătoasă pe care Isus a luat-o prin întruparea Sa! Nu trebuie să ne lăsm înşelaţi de rezonanţa numelor acestor doi evanghelişti, căci nici unul dintre ei nu a înălţat Sabatul şi sanctuarul lui Dumnezeu din cer, de unde şi vine bogata lumină sub forma soliei îngerului al treilea, singura prin care Dumnezeu va încheia lucrarea. Orice adevăr primit din partea lui Dumnezeu este primit doar prin solia îngerului al treilea, iar manifestarea Duhului Sfânt se face numai în contextul acestei solii, căci El este adevăratul Autor al acestei mari solii!! Se poate observa uşor că nici unul dintre ei nu a provenit din biserica adventistă, care până în 1962 a fost biserica lui Dumnezeu. Anul respectiv este anul când Conferinţa Generală, în sesiunea ei, a rămas fermă pentru totdeauna în răspunsul ei cu privire la solicitarea celor doi misionari, Wieland şi Short, ca biserica întreagă să accepte Evanghelia lui Hristos prezentată în 1888.

Orice trezire religioasă adevărată în timpul sfârşitului trebuie să aibă la bază vestirea soliei îngerului al treilea, care este Evanghelia veşnică şi neprihănirea lui Hristos în contextul sanctuarului ceresc!!! Aceasta este singura solie prin care Hristos, Rafinorul ceresc, poate să îşi cureţe copiii adevăraţi, primitorii acestei frumoase solii, numiţi şi fiii lui Levi! Sabatul şi neprihănirea lui Hristos, ambele descoperind caracterul lui Dumnezeu, sunt miezul soliei îngerului al treilea. Numai în felul acesta poate fi penetrat adâncul întuneric spiritual care îneacă omenirea!!

De altfel, noi ar trebui să vedem acelaşi tipar în timpul lui Hristos şi al apostolilor. În vremea lui Hristos au existat oameni care pretindeau că sunt Mesia, dar care de fapt erau nişte impostori. Aşa au fost Iuda Galileanul, a cărui lucrare a avut loc în timpul când Ioan Botezătorul şi Isus încă erau copii, Teuda, un impostor care se credea profet şi care a amăgit sute de oameni să-l urmeze, şi-a început această lucrare de amăgire în timpul apostolilor, înainte de anul 50, şi bineînţeles Baraba, tâlharul care pretindea că-i Mesia chiar în timpul lucrării lui Hristos. Despre primii doi aminteşte chiar Gamaliel în Fapte 5,36.37.

Să vedem acum ce s-a întâmplat după respingerea definitivă a celei de a doua chemări la nuntă din partea bisericii adventiste. În mod normal, potrivit tiparului biblic, ori de câte ori Dumnezeu a trimis o solie specială, adaptată nevoilor imperioase ale bisericii Sale, printr-un mesager, iar biserica respinge acea solie, pecetluindu-şi astfel soarta, mai ales dacă vorbim despre cele două chemări la nuntă, se formează o nouă biserică, a celor ce au acceptat mesajul vestit, în jurul mesagerului lui Dumnezeu. Bunăoară, Hristos a format o nouă biserică în sânul bisericii iudaice, nu cu scopul de a o separa de vechea biserică, ci mai degrabă ca prin ea să trezească pe Israel. Dar, întrucât biserica iudaică a respins cele două chemări, în jurul apostolilor s-au adunat toţi cei care au primit cuvântul vestit prin ei de Duhul Sfânt, rezultând astfel o biserică separată. Evanghelia respinsă de unii a condus la formarea altei biserici, care a primit-o!!

Tot astfel, când Luther a început să predice îndreptăţirea prin credinţă, deşi nu avea nici un gând să se despartă de biserica mamă, Roma papală, refuzul acesteia din urmă de a primi Evanghelia a condus în cele din urmă la constituirea unei noi biserici în jurul lui Luther. La fel s-au petrecut lucrurile cu cele trei solii îngereşti. Când Miller a vestit Evanghelia veşnică bisericii sale, neprimirea acesteia a condus la o separare şi la formarea unei noi biserici ce se strânsese în jurul lui Miller, de unde şi numele de milleriţi. Dar nu acelaşi lucru îl putem vedea întâmplându-se o dată cu respingerea celei de a doua chemări în 1962 de biserica adventistă. În jurul lui Wieland şi Short nu s-au strâns adepţi care mai apoi să formeze o biserică în afara bisericii adventiste!!

Nu înseamnă că mesajul lor nu a avut un impact major asupra întregii mişcări adventiste. Spuneam că unele copii ale manuscrisului lor au ajuns la enoriaşi, fiind foarte entuziasmaţi de conţinutul lor. Dar, cu toate acestea, nu s-a format o nouă biserică. Motivul este că cei doi au acţionat cu prea multă prudenţă, nedorind să facă valuri prea mari, din respect faţă de conducerea adventistă. Aşa că cei care au îmbrăţişat aceleaşi puncte de vedere ca Wieland şi Short au rămas cuminţi în interiorul bisericii adventiste. Însă, ca orice trezire religioasă adevărată, mai ales că purta amprenta Duhului Sfânt, lucrurile nu putea să rămână în felul acesta.

Aşa că Duhul Sfânt a avut în atenţie, pentru prima oară în istorie, un alt continent, şi anume Australia!! Este foarte interesant periplul bisericii lui Dumnezeu în lume: din Egipt - Africa, în Palestina - Asia Mică, apoi în Europa şi mai apoi în Statele Unite ale Americii. Pentru că America l-a refuzat pe Dumnezeu prin biserica adventistă, Duhul Sfânt a găsit alt tărâm unde să formeze o nouă biserică, iar acest nou tărâm, după cum am spus, era Australia. Ne aducem aminte că Ellen White fusese exilată de Conferinţa Generală tocmai în Australia, pentru a scăpa de ea. Însă, aici, în urma activităţii sale şi a colaboratorilor ei a luat fiinţă o frumoasă biserică adventistă. Nu peste mult timp, înainte de 1900, avea să se înfiinţeze una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ ale adventiştilor, la început Şcoala iar mai apoi Colegiul Avondale.

În timp ce în Statele Unite se făcuse vâlvă cu manuscrisele celor doi misionari, în Australia, prin 1954, într-o atmosferă relativ paşnică în biserica adventistă în general, dar şi la Colegiul Avondale, bibliotecarul Colegiului a rugat nişte studenţi să facă puţină ordine în depozitul de carte de la subsolul clădirii. Acolo erau multe cutii pline de praf în care se aflau o droaie de cărţi. Studenţii cu pricina s-au apucat să scoată cărţile în încercarea de a arunca ce nu era bun şi de a păstra ce era de folos. Prin maldărul de cărţi au găsi nişte ediţii foarte vechi ale cărţilor lui Waggoner şi Jones. Le-au răsfoit mai mult din curiozitate; ba chiar s-au apucat să le citească.

După o lectură fugară, au constatat că nu pot fi cărţi de aruncat, ba dimpotrivă conţinutul lor este plin de putere. Ei nu mai auziseră niciodată despre posibilitatea trăirii unei vieţi de biruinţă asupra păcatului! Nu ştiau cum să fii izbăvit de puterea păcatului şi să fii liber în Hristos. Aşa că s-au înarmat cu toate acele cărţi, s-au dus la un anume doctor Boyd care, văzându-le, a şi început să le dactilografieze. Fiind multiplicate în felul acesta, au şi fost distribuite peste tot în toată Australia, bineînţeles în biserica adventistă. Aceste cărţi prăfuite, dar multiplicate, aveau să stea la baza marii mişcări de trezire din Australia iniţiată de fraţii Brinsmead. A fost un adevărat cutremur în biserica adventistă, căci Conferinţa Generală credea că a adus la tăcere orice formă de manifestare a repunerii pe tapet a soliei de la 1888.

Cei doi fraţi, în speţă Robert, au trezit un real interes pentru solia din 1888 în toată biserica adventistă. În jurul lor s-a format un grup mare de adventişti primitori ai soliei, care ulterior, nereuşind să fie aduşi la tăcere, au fost excluşi din biserica adventistă. S-a format astfel o nouă biserică, purtătoare a stindardului soliei îngerului al patrulea. În pofida unor vederi eronate cu privire la judecata de cercetare susţinute de Robert Brinsmead, mişcarea căpăta avânt şi amploare. Cu toate acestea, s-a întâmplat un fapt inexplicabil. Mişcarea nou formată avea să se destrame, iar mulţi dintre cei ce ieşiseră sau fuseseră alungaţi din biserica adventistă, formând mişcarea de trezire din Australia, s-au întors înapoi în biserica de unde au plecat!!! Totul se întâmpla pe la începutul anilor 1970. Brinsmead însuşi avea să treacă de la o extremă la alta în decursul anilor, până când a ajuns să respingă solia îngerului al treilea cu totul, astăzi fiind doar un simplu fermier oarecum ateu.

Avea să se stingă efortul lui Dumnezeu de a pregăti un popor pentru întâmpinarea Mirelui pe norii cerului? Până aici aveau să înainteze lucrurile? În mod normal, ar fi trebuit să existe măcar o grupă de oameni credincioşi care să păstreze ferm solia îngerului al treilea, căci până la urmă orice manifestare a Duhului Sfânt în descoperirea preţioasei solii din 1888 trebuie să aibă ecou în mintea unor oameni care doresc să trăiască solia neprihănirii lui Hristos! Nu ne vom depărta de mediul adventist, căci aici este singura zonă unde se păstrează spiritul soliei îngerului al treilea! Încetul cu încetul ne apropiem de conceptul biblic al rămăşiţei celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus. Mediul adventist s-a fragmentat foarte mult, în speţă după anul 1955, tocmai din cauza lipsei Evangheliei pe care au refuzat-o definitiv când a fost prezentată sub forma celei de a doua chemări la nuntă, fiecare grupare formată susţinând că este adevărata continuatoare a bisericii adventiste. Cum au evoluat totuşi lucrurile, rămâne să descoperim în continuare, căci e clar că spiritul soliei îngerului al treilea, care trebuie să se manifeste printr-un alt înger sub forma marii strigări, trebuie să supravieţuiască mai departe.