vineri, 5 iulie 2013

Taina fărădelegii, o capodoperă a amăgirii satanice

Fără o biserică neprihănită, curată şi desăvârşită, Hristos nu se poate manifesta pentru a-şi descoperi caracterul înaintea lumii, şi, din acest motiv, nici nu poate veni. Îndemnul Lui pentru o astfel de biserică este: "Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit". Matei 5,48. Oamenii nu-l pot cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este, câtă vreme El nu are o biserică neprihănită prin care să se descopere!! Toate sforţările bisericii creştine de astăzi de a spune lumii că Dumnezeu este dragoste, nu au nici un rezultat pe măsura cuvintelor rostite, deoarece trăirea ei este contrară cuvintelor, predicilor şi a programelor de evanghelizare. Spune că este creştină, însă este mult prea asemănătoare cu lumea pe care o doreşte convertită!!

Şi nici măcar nu conştientizează de ce este atât de slabă!? O dată cu pierderea dragostei dintâi, biserica apostolică avea să piardă totul. Pe deasupra, urma să tragă întreaga lume într-un întuneric din care abia avea să iasă după mai bine de o mie de ani!!! Nunta pe care Dumnezeu o dorise cu tot înadinsul, a trebuit să fie amânată mai bine de o mie cinci sute de ani!! Din cauza cărui fapt? Din cauza apostaziei din biserica apostolică, apostazie instalată prin taina fărădelegii. Şi această biserică, ce pornise atât de bine, avea să cadă, Dumnezeu fiind nevoit astfel să aştepte alte timpuri şi alte împrejurări pentru formarea unei biserici prin care să-şi încheie lucrarea.

Taina fărădelegii este cu mult mai mult decât ne imaginăm. Aproape toţi, dacă nu chiar toţi creştinii protestanţi o identifică, o asemuiesc cu papalitatea. Şi este adevărat acest lucru. Dar, ceea ce trebuie să ştim este că taina fărădelegii este cu mult mai mult decât atât! Nu trebuie să facem confuzia de a crede că papalitatea este un om numit papa de la Roma, sau un grup de oameni, ori o biserică, în cazul nostru biserica catolică. Oamenii aceştia pot fi cât se poate de sinceri, pot avea scopuri nobile, mulţi dintre ei vor fi chiar mântuiţi. De asemenea, pot crede în mod absout sincer că aduc închinare lui Dumnezeu, aşa cum credea şi Luther, ori alţi mari reformatori.

În primul rând, papalitatea este un sistem ce cuprinde în sine metode de lucru specifice, ce au în spate nişte învăţături, numite vinul Babilonului, un spirit şi un caracter care scot în evidenţă principiul sabiei, adică stăpânirea omului în locul lui Dumnezeu, omul ajungând să se dea drept Dumnezeu!! Sub mantia papalităţii se ascunde întreaga taină a fărădelegii. Această taină nu este decât un amestec între adevăr şi toate formele de închinare idolatre ale păgânismului!! "Puţin câte puţin, la început în linişte şi pe furiş, apoi mai deschis, pe măsură ce creştea în putere şi câştiga stăpânire peste minţile oamenilor, >taina fărădelegii< şi-a continuat lucrarea ei amăgitoare şi hulitoare. Aproape pe nesimţite, obiceiurile păgânismului şi-au găsit intrarea în biserica creştină." Tragedia veacurilor, cap. O epocă de întuneric spiritual, par. 2.

Scopul acestei taine este ca, prin ea, Satana să-şi stabilească pentru totdeauna pe pământ tronul său de domnie. "Acest compromis între păgânism şi creştinism a dat naştere la >omul fărădelegii<, prevestit în profeţie ca unul care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem uriaş de religie falsă este capodopera puterii lui Satana - un monument al eforturilor lui de a se aşeza pe tron pentru a conduce pământul după voia lui." Tragedia veacurilor, cap. O epocă de întuneric spiritual, par. 3. Înseamnă deci că metoda de lucru a lui Satana, pentru a distruge creştinismul şi lumea în general, este taina fărădelegii!!

Această taină este opusul şi totodată contrafacerea tainei lui Dumnezeu. Taina lui Dumnezeu este Hristos locuind în om, ca singura nădejde a acestuia de a putea fi mântuit. Ea înseamnă unirea dintre Dumnezeu şi om, unirea dintre natura divină a lui Hristos şi natura omenească slabă, păcătoasă şi muritoare. Pe când taina fărădelegii înseamnă realmente vrăjmăşia lui Satana întronată în om, vrăjmăşie care-i stăpâneşte voinţa şi mintea, ţinându-l în robia păcatului!! În timp ce taina lui Dumnezeu îl are în centru pe Hristos, taina fărădelegii îl are în centru pe Satana.

Am arătat deja că scopul lui Dumnezeu este acela de a avea o biserică prin care să se manifeste, pentru a-şi descoperi caracterul. Tot la fel, scopul lui Satana este să se manifeste prin oameni şi mai ales prin biserica creştină, care trebuie ţinuţi în robia păcatului, dar având ca ţintă principală deformarea caracterului lui Dumnezeu şi nu descoperirea pe faţă a caracterului său luciferic pe care caută să-l pună în seama lui Dumnezeu. El poate face cel mai bine acest lucru prin aşa-numiţii creştini, care sunt păcăliţi că au adevărul, fără să ştie că în inimile lor domneşte chiar taina fărădelegii!! Dacă este să cobor mult mai în adâncul acestei probleme, atunci aş spune, fără să greşesc, că taina fărădelegii înseamnă să recunoşti supremaţia lui Satana în viaţa ta, în felul cum gândeşti, în modul cum vorbeşti, în modul cum trăieşti şi te îmbraci, prin ceea ce mănânci şi bei, dar fără nici măcar să ştii că faci acest lucru, că practic îi aduci închinare!!!

De fapt, taina fărădelegii cuprinde în esenţă tot ceea ce este Satana, mai cu seamă spiritul, caracterul şi metodele sale de lucru, prin care a invadat întreaga societate. Această taină a fărădelegii nu trebuie privită ca fiind deghizată numai în biserica creştină, pentru că deghizarea ei a mers mult mai departe, atât de departe încât se află aproape în fiecare om. Ea dospeşte în întreaga societate, în absolut fiecare domeniu al societăţii!!! Nici măcar nu visăm că aşa stau lucrurile. Dar Scripturile nu mint. În textul următor ni se spune clar că atât biserica creştină, cât şi societatea civilă, reprezentată prin "împăraţii pământului", au băut, au devenit plini, s-au îmbătat de vinul Babilonului, numit şi "vinul mâniei curviei ei"! "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei<." Apocalipsa 18,1-4.

Babilonul cel mare reprezintă întreaga biserică creştină apostaziată unită cu lumea. (Prin termenul "lume" nu trebuie să înţelegem oameni, ci teoriile, tradiţiile şi obiceiurile care ţin sclavi oamenii, departe de Dumnezeu). Vinul Babilonului înseamnă învăţăturile rătăcite pe care biserica le-a asimilat, prin apostazie, de-a lungul timpului, şi care sunt împotriva declaraţiilor lămurite ale Scripturilor!!! Orice teorie care înalţă omul sau ştiinţa deasupra lui Dumnezeu este taina fărădelegii! Orice metode folosite pentru a ajunge întâiul şi deasupra celorlalţi este taina fărădelegii. Orice gând de preamărire şi înălţare a eului este taina fărădelegii! Orice gândim şi facem, dacă nu descoperă taina lui Hristos, atunci în mod cert dă pe faţă taina fărădelegii!

Să ne gândim un pic. Dacă în biserica apostolică s-ar fi aflat cel mai mărunt lucru, în condiţiile primirii Duhului Sfânt, care să indice că acolo este prezentă, în faşă, taina fărădelegii, atunci prin chiar acel lucru biserica apostolică avea să piară! Primul indiciu că exista un asemenea lucru au fost vechile prejudecăţi sau felul de gândire de mai înainte, adică cel de dinaintea transformării inimii, exprimate cu ocazia nemulţumirii iudeilor greci cu privire la o presupusă neglijare a văduvelor lor. Pentru stoparea unui astfel de curs, Duhul Sfânt a acţionat imediat şi au fost aleşi şapte diaconi. În mod normal totul ar fi trebuit să se oprească aici, iar biserica să continue din slavă în slavă, facilitând astfel venirea Mirelui.

Dar, nu s-a întâmplat acest lucru, fiindcă aceleaşi prejudecăţi şi mentalităţi greşite s-au dat pe faţă chiar la conciliul de la Ierusalim, şi nu de către oricine, ci chiar de unii dintre prezbiterii sau bătrânii din Ierusalim. Apoi a urmat un lanţ de evenimente care aveau să îngroape biserica apostolică în apostazie. Când omul a ajuns să diriguiască treburile bisericii, atunci taina fărădelegii s-a instaurat pe deplin. Ceea ce trebuie să ne însuşim până la a nu uita niciodată acest fapt este că felul de a gândi al omului, bazat de regulă pe prejudecăţi, nu este felul de a gândi al lui Dumnezeu, că metodele de lucru ale omului, în care constrângerea camuflată sau pe faţă este elementul cheie, nu sunt metodele de lucru ale lui Dumnezeu!!

Taina fărădelegii nu ne permite să avem gândul sau mintea lui Isus Hristos în noi!!! Ea ne ţine robi în sclavia păcatului, din moment ce este taina fărădelegii! Ea este în întregime spiritul lui Satana! Nenorocirea este că oamenii, ca să nu mai pomenesc de majoritatea creştinilor, nici măcar nu ştiu că sunt sclavii păcatului, ai vrăjmăşiei sau puterii păcatului. Toate ideile, teoriile şi credinţele deformate cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la mântuire, la sanctuar şi la Sabat, ca să enumăr doar câteva din adevărurile Evangheliei, aici îşi găsesc izvorul! Satana lucrează prin intermediul ei într-un mod deghizat. Prea mulţi vorbesc despre taina fărădelegii fără nici măcar să conştientizeze că ea se află în ei şi le caracterizează viaţa!! Orice om care nu este născut din nou, se află sub stăpânirea integrală a tainei fărădelegii!! Însă chiar şi oamenii născuţi din nou, care rămân cu multe din ideile şi teoriile greşite însuşite în şcoala lui Satana, pot da pe faţă spiritul tainei fărădelegii, atunci când lasă ca vechile prejudecăţi să-şi spună cuvântul!

Această taina a pătruns întreaga societate. Are diverse feţe. În lumea politică, lupta pentru putere se face totdeauna prin corupţie, compromis, minciună şi furt, iar aceasta nu este decât taina fărădelegii. În domeniul social, inegalităţile care există între clase scot în evidenţă principiile tainei fărădelegii. În lumea financiară, speculaţiile şi metodele de a face cât mai mulţi bani, în speţă atunci când se dau micile şi marile tunuri, vorbesc despre taina fărădelegii. Orice încercare de asuprire a celui mai slab, orice gând de a obţine fie şi cel mai mic avantaj pe spinarea unuia mai puţin pregătit sau mai neştiutor, orice minciună, orice furt, orice formă de lipsă de respect la adresa semenului, orice neascultare, orice jignire, orice fărădelege ascunsă sau pe faţă, orice gând păcătos care hrăneşte mintea, chiar dacă nu a ajuns să fie niciodată exprimat, orice brutalitate, orice demers pentru forţarea coştiinţei cuiva de a face ceva ce nu doreşte sau pentru potolirea zelului unui credincios care vorbeşte despre Mântuitorul, orice nemulţumire la adresa lui Dumnezeu din partea omului, fără să aibă experienţa cunoaşterii reale a lui Dumnezeu, tot ceea ce aruncăm în spinarea lui Dumnezeu ca fiind rău, considerând că vine de la El ca să pedepsească oamenii, absolut orice care are în prim plan această stare de spirit ce caracterizează omul, gândurile şi acţiunile lui este în esenţă taina fărădelegii!!!

Însă, îndemnul apostolului Pavel este să avem în noi gândul care era şi în Hristos Isus, iar pentru a-l avea înseamnă a primi taina lui Hristos în locul tainei fărădelegii. A ajunge să fim ca Hristos, în sfera noastră, căci necesită timp, înseamnă a gândi ca Hristos, a acţiona ca Hristos, a fi lipsit cu totul de taina fărădelegii. Înseamnă a avea dragostea lui Dumnezeu în noi, iar dragostea Lui este caracterul Lui!! Acesta este idealul lui Dumnezeu cu oricine ascultă de El. Pricepem acum de ce ne îndeamnă Hristos să fim la fel de desăvârşiţi ca Tatăl din ceruri? Pentru că în El nu există nimic din această taină a fărădelegii!!!

Hristos trebuie să dovedească Universului inteligent că jertfa Sa nu a fost în zadar pentru fiinţele căzute în păcat şi că viaţa trăită de El, prin ascultare continuă de legea lui Dumnezeu, trebuie să devină viaţa pe care trebuie să o trăiască membrii bisericii Sale. De aceea are nevoie de o biserică vie. Prin ea trebuie să pună în contrast clar taina lui Hristos, adică neprihănirea, sfinţenia şi desăvârşirea lui Hristos în om, şi taina fărădelegii sau spiritul lui Satana.

Prin această taină a fărădelegii Satana a căutat încă de la căderea sa în păcat să ţină mintea îngerilor care l-au urmat şi a oamenilor în sclavia mândriei şi a egoismului, cu rezultatul denaturării caracterului lui Dumnezeu. În felul acesta, percepţia spirituală a acestor fiinţe a fost pierdută, singura prin intermediul căreia pot fi înţelese în mod corect adevărul, Evanghelia şi Dumnezeu!! Aşa se face că mulţi citesc sau studiază Scripturile fără să aibă această percepţie spirituală, socotind că înţelegerea doar la nivel intelectual a adevărurilor cuprinse în Scripturi îi aduce în situaţia de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Dar, una este înţelegerea adevărurilor din punct de vedere raţional, şi alta este ca ele să treacă prin conştiinţă şi să umple sufletul omului. Percepţia spirituală se capătă numai de sus, fiindcă nici un om nu se naşte cu aşa ceva. Este un dar divin absolut necesar pentru a-l putea cunoaşte pe Dumnezeu. Iar această percepţie spirituală este prezenţa Duhului Sfânt în minte!!!

Prin taina fărădelegii Satana mizează tocmai pe acest aspect, ca omul să înţeleagă teoretic, raţional adevărurile Scripturii, ceea ce-i conferă mare avantaj!! Această înţelegere nu produce schimbarea inimii sau a minţii, ci aduce cu sine într-adevăr o schimbare a intelectului, numită şi convertire intelectuală. Taina fărădelegii este astfel camuflată, se dă creştină, fiind chiar plină de multă lumină, lăsându-l pe om să creadă că a fost convertit, că a devenit un copil al lui Dumnezeu, pe când el se află tot în sclavia ei!!! Ba mai mult, ca să arate cât de creştină este îl trimite pe candidatul la împărăţia lui Dumnezeu, după cum este făcut să creadă, la botez; şi astfel se uneşte cu o biserică, dar nu cu Hristos.

Taina fărădelegii presupune în acest caz o deformare a conceptului de căsătorie, întrucât adevărata căsătorie pe tărâm spiritual înseamnă o unire deplină cu Hristos prin experienţa naşterii din nou, prin care taina fărădelegii este înlocuită cu neprihănirea lui Hristos, dar şi o unire cu biserica Sa adevărată, staulul, biserica celor născuţi din Dumnezeu, pe când această falsă căsătorie lasă doar aparenţa că eşti unit cu Hristos, când în realitate eşti unit doar cu o biserică unde omul este stăpânit de această taină a nelegiuirii!!! Apoi, omul botezat este ţinut prizonier bisericii prin fel şi fel de tertipuri, dacă acesta constată cu timpul, şi vrea să plece, că s-a înşelat în privinţa bisericii respective sau că i-au fost înşelate toate aşteptările cu privire la biserică, unde descoperă că răutatea, viclenia, mândria, clevetirea au straie creştine, dar sunt mult mai accentuate decât în lumea de unde a provenit înainte de a se boteza, ba chiar este ameninţat că, dacă se desparte de biserică, pierde mântuirea.

Astfel de creştini doreşte Lucifer, şi astfel de creştini are lumea!!! Biserica creştină de astăzi este coruptă până în măduva oaselor, dar se încăpăţânează să creadă că este biserica lui Hristos. Fiecare biserică din cadrul marii biserici creştine, în speţă protestantă, susţine că este cea adevărată, însă spiritul şi caracterul lor demonstrează tocmai contrariul. În pofida tuturor nelegiuirilor care au devenit o practică a ei, se încăpăţânează să creadă că este în continuare biserica lui Hristos, exact aşa cum făceau iudeii în timpul lui Hristos şi după răstignirea Sa. Se consideră a fi o blasfemie să vorbeşti urât despre biserica ta, ce practică toate nelegiuirile.

Ideea care predomină este că, indiferent ce se întâmplă în biserică, ea este singura corabie a mântuirii sufletului tău! Trebuie doar să mai rezişti puţin, până vine Isus. În sinceritatea ta te ţii de această idee, fără să realizezi că este parte a tainei nelegiuirii! Taina aceasta l-a detronat pe Hristos din calitatea Sa de Mântuitor, şi a pus în locul Său biserica!!! Tu nu eşti decât un membru fidel al bisericii, dar nu eşti şi copilul lui Hristos!! Trezeşte-te până mai este timp. Cercetează-ţi viaţa în lumina Scripturilor şi roagă-te cum nu te-ai rugat niciodată ca Hristos să-ţi descopere adevărata realitate despre tine. Fă din asta prioritatea vieţii tale. Numai în felul acesta, prin Hristos, vei descoperi cât de generală a devenit taina fărădelegii şi cum ea penetrează totul, inclusiv viaţa ta. Cea mai crasă formă a amăgirii ei, cea mai oribilă, care a întârzit cu mult timp venirea lui Hristos, este laodiceanismul!!!

Apoi, numai prin această taină se va ajunge la făurirea chipului fiarei! Toţi cei care participă la ridicarea acestui chip sunt stăpâniţi de ea. Toată puterea ei de stăpânire vine de la tatăl minciunii. Nici o biserică creştină şi nici un om de pe faţa pământului în care se găsesc principiile tainei fărădelegii nu va scăpa de a participa la înălţarea chipului fiarei!! Verbal poţi susţine că nu te vei uni cu fiara. Însă realitatea este ce se ascunde înăuntrul inimii. Ceea ce este acolo, arată cine eşti cu adevărat!!! Apogeul manifestării acestei taine este făurirea chipului fiarei, prin care Satana intenţionează să aducă sub stăpânirea Sa tot pământul. Pentru cei care nu se supun, pentru că sunt caracterizaţi de taina lui Hristos, se va folosi forţa şi orice formă de constrângere inventată de mintea omenească! Însă taina lui Hristos va predomina, iar copiii Săi vor fi biruitorii fiarei, ai chipului ei şi ai numărului numelui ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu