Biserica şi Reforma

Vom vedea în cele ce urmează cum taina fărădelegii a modelat biserica după un anumit tipar de gândire, care predomină şi astăzi. Planul lui Dumnezeu pentru făurirea unei biserici este acela de a o despărţi de lume, de învăţătura, de obiceiurile şi tradiţiile omeneşti, de practicile lumeşti greşite, pentru a o familiariza cu învăţătura sănătoasă a Evangheliei veşnice. Singurul canal de transmitere a acestei Evanghelii este doar Duhul Sfânt. Acest plan îl vedem pus în practică întâiaşi dată prin chemarea lui Avram şi separarea lui de familia şi de rudele lui păgâne, ba chiar de poporul său. El a ascultat şi a crezut tot ce i-a spus Dumnezeu. Pentru acest fapt, Dumnezeu i-a promis o ţară lui şi tuturor urmaşilor lui, în scopul umplerii pământului cu lumina Evangheliei, pe care Avram o primise de la Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu în făurirea bisericii Sale este de a o face să înţeleagă, prin educaţia cea mai înaltă, că fiecare membru al ei trebuie să ajungă să depindă numai de El, ceea ce presupune că fiecare trebuie să aibă o legătură strânsă cu Mântuitorul prin rugăciune şi studiu personal, fiindcă numai în felul acesta poate fi descoperit caracterul lui Dumnezeu. Pentru a se ajunge aici, mai întâi biserica Sa trebuie separată de lume. Separarea nu presupune izolare totală, o rupere totală de realităţile înconjurătoare, ci înseamnă o zonă liberă de învăţăturile corupătoare ale lumii, precum şi acel timp de acomodare cu prezenţa Învăţătorului divin, astfel încât fiecare membru al bisercii să devină un templu al Duhului Sfânt. Numai în felul acesta se putea curma influenţa lumii asupra bisericii Sale.

Ideea este că biserica trebuie să se lase învăţată de Dumnezeu să o rupă cu influenţa, cu spiritul şi învăţăturile lumii, dar, cu toate acestea, ea trebuie să fie prezentă în lume, trebuie să-şi facă simţită prezenţa peste tot prin bogăţia prezenţei Duhului Sfânt în fiecare credincios, astfel încât oamenii să poată vedea chipul şi caracterul lui Hristos în biserica Sa aleasă! Acesta este idealul lui Dumnezeu, să aibă o biserică asemenea unei mari familii, aşa cum este biserica de sus.

Numai că planul lui Dumnezeu a dat totdeauna greş din cauza omului. Când acesta şi-a dat pe faţă încetineala, lipsa de credinţă, slăbiciunile, Dumnezeu, în marea Sa milă, a trebuit să meargă mila a doua cu biserica Sa. Doar că acest plan al milei a doua nu este şi nu a fost niciodată planul iniţial al lui Dumnezeu. Culmea e că oamenii au tras concluzia că ceea ce a permis Dumnezeu trebuie luat ca învăţătură, ca poruncă divină pentru viitor!!! Să vedem cum s-a imprimat acest tipar de gândire de-a lungul timpului în biserică.

Pentru a înţelege corect acest tipar, care avea să facă din biserică o mare instituţie înăuntrul căreia capeţi mântuirea, ar trebui să avem în vedere felul cum au evoluat lucrurile. Prin chemarea lui Avraam de către Dumnezeu, iudeii au înţeles că trebuie să se despartă de lume, dar nu în sensul de a-şi lua un timp liniştit pentru a fi învăţaţi de Dumnezeu ca apoi să lumineze întreaga lume, ci în sensul izolării totale de lume. Şi-au propus pur şi simplu să nu mai aibă contact cu popoarele păgâne, în ideea de a nu se pângări moral. Toţi erau păgâni care nu meritau mântuirea, pe când evreii erau singurul popor al Domnului care beneficiau de mântuirea Lui.

Prin urmare, au făcut tot ce le-a stat în putinţă de a se izola de lume, de oameni, au ajuns până acolo să-i considere pe vecinii lor cei mai apropiaţi, samaritenii, ca fiind imposibil de mântuit. A fi samaritean înseamna să fi un paria al societăţii, fără putinţa de a fi salvat. Dar au mers şi mai departe cu izolarea, creând sinagoga!!! Sinagoga este o realitate care apare în societatea iudaică după captivitatea babiloniană. Dumnezeu nu-i învăţase să construiască sinagogi, întrucât închinarea propusă de El era una dinamică, centrul închinării lor fiind Ierusalimul, acolo unde se afla templul!!! În viziunea Cerului, biserica este cu mult mai bine să fie casa sau familia lui cutare, decât o sinagogă unde se predă religie, enoriaşii fiind îndoctrinaţi până la refuz cu fel şi fel de reguli de comportament în ce priveşte închinarea. De fapt, către acest tip de biserică, o casă vie de rugăciune, avea să indice Pavel mai târziu, când spunea: "biserica din casa lui Aristobul" (Romani 16,10), "biserica din casa lui Narcis" (Romani 16,11), "biserica din casa lui Stefana" (1Corinteni 1,16; 16,15), "biserica din casa lui... Nimfa" (Coloseni 4,15), toţi oamenii aceştia fiind de fapt "oameni din casa lui Dumnezeu" (Efeseni 2,19).

Dumnezeu ne-a lăsat un model cu privire la celula de bază a bisericii, familia, încă din timpurile străvechi familia constituind biserica, o biserică vie unde tatăl era capul şi preotul familiei!! În centrul închinării lor se afla totdeauna jertfa, ce simboliza pe Mântuitorul, Garantul mântuirii noastre. Tot astfel, în centrul închinării iudaice se afla jertfa, împreună cu întregul ritual desfăşurat la templu, care descoperea venirea Mântuitorului în calitate de Garant al mântuirii, şi totodată felul cum se obţine mântuirea.

Pentru că evreii nu mai doreau să fie idolatri, învăţaţii evrei, numiţi rabini, şi-au propus să înveţe poporul în acest sens. Aşa că au creat sinagoga, o construcţie în care trebuiau să se strângă oamenii pentru a fi învăţaţi. Cel care citea din sulurile Vechiului Testament era rabinul. Construcţia în sine nu este nimic rău sau păcătos. Însă ea atestă, este simbolul sau dovada în favoarea unui sistem creat de oameni pentru a statornici ideea de biserică, dar după vederile omului despărţit de Dumnezeu!!! Încetul cu încetul rabinii au devenit clasa de elită a societăţii iudaice, singurii în măsură să înveţe poporul. Ajunseseră să fie priviţi drept vocea lui Dumnezeu. Aşa că oamenii, mai bine zis enoriaşii, au început să se încreadă în om, rabinul, pe care-l considerau învăţătorul lui Dumnezeu pentru ei. Religia iudaică devenise un şir de ceremonii inutile, fiindcă pierzând viaţa spirituală, evreii au pierdut din vedere şi semnificaţia celor înfăptuite de ei.

Veţi spune probabil că la vremea aceea exista deja un templu la Ierusalim unde se aduceau zilnic jertfe. Este adevărat, numai că curţile templului ajunseseră loc de negoţ, chiar o peşteră de tâlhari aşa după cum avea să  numească Isus templul în sine!!! Prea mulţi din societate erau oameni simpli şi nu puteau aduce un miel ca jertfă. Însă rabinii stabiliseră faptul că orice viitoare victimă, în funcţie de buzunarul enoriaşului, trebuia cumpărată doar de la templu şi numai cu banii templului. Iată că templul ajunsese şi o casă de schimb valutar!!!

Se ajunsese în felul acesta la un sistem de închinare făurit şi stabilit de învăţaţii poporului, care dăduseră un nou sens noţiunii de biserică!!! Acum biserica nu mai putea fi biserica din casa ta, ci sinagoga, şi nici măcar la templu nu mai puteai aduce o jertfă potrivită cu venitul tău, câtă vreme erai obligat să cumperi animalul sau păsările pentru jertfă din curtea templului!! Omul ajunsese să stabilească felul de închinare. Biserica se transformase într-o sinagogă!!! Dacă se întâmpla să fi în dezacord cu sistemul, să nu ai aceeaşi părere ca rabinul, atunci erai pasibil cu excluderea din sinagogă. Cine era exclus din sinagogă, era considerat pierdut iremediabil!!!

Aşa s-a ajuns la situaţia ingrată de a se stabili un sistem în care omul joacă rolul primordial fiind elementul conducător sau dirijorul închinării. El stabileşte învăţătura, felul de închinare, felul de îmbrăcare, ce să crezi, cum să crezi şi cât să crezi!!! Când Hristos a intrat în sinagogă şi a spus că profeţia pe care tocmai o citise era o împlinire sub ochii lor, rabinii şi enoriaşii l-au luat pe sus şi l-au dus pe un deal din apropiere ca să-l omoare cu pietre. Sistemul nu recunoştea pe Mesia!!! Din acea zi, Hristos nu s-a mai înfăţişat niciodată în vreo sinagogă iudaică!!! De fapt, Isus nu făcuse parte din sistemul iudaic al bisericii niciodată. El era cu totul străin de învăţătura şi spiritul rabinilor şi a religiei impuse de aceştia enoriaşilor. Era practic o mare ciudăţenie a timpului, neputând fi încadrat în nici un tipar de gândire, în nici un sistem omenesc în care omul deţine controlul!!!

Pentru ca Ioan Botezătorul şi Isus, copii şi mai apoi adolescenţi, să nu facă parte din acest sistem, în ideea de a nu fi afectaţi de spiritul, învăţăturile, metodele şi caracterul lui, Dumnezeu i-a aşezat în locuri mai ferite, cu scopul de le fi Învăţător doar El. Şi a reuşit. Numai prin astfel de oameni se putea produce o reformă în Israel, oameni care să nu aibă nimic de a face cu sistemul!! Când Hristos a format noua biserică în sânul bisericii iudaice, a făcut-o doar în scopul trezirii acesteia din urmă pentru ca ea să poată ieşi din acel sistem impus de rabini, căci numai în felul acesta puteau fi salvaţi!

Când noua biserică apostolică s-a separat de cea iudaică, din cauza respingerii luminii şi a persecuţiei, ideea de biserică-sistem sau biserică instituţionalizată n-a pierit!! Ideea de bază în formarea unei biserici este ca ea să rămână lângă Păstorul ei tot timpul, aşa cum Isus le-a spus ucenicilor sa lase totul şi să-l urmeze. El nu le-a spus să se mai ducă pe la sinagogă din când în când, şi apoi să mai vină şi pe la El. Ci le-a spus răspicat să-l urmeze doar pe El! Prin vestirea Evangheliei de către ucenici trebuia să se formeze centre de lumină în toată lumea, nu sinagogi, simbolul sistemului bisericesc în care omul dictează totul!

Dintre toţi ucenicii, Pavel este singurul care a înţeles acest aspect cel mai bine. Aşa că, prin lucrarea lui neobosită, a format biserici peste tot pe unde mergea, numite biserica din casa lui cutare sau cutare, care erau cu adevărat centre de lumină în zona în care se aflau acestea. Însă la Ierusalim, centrul închinării iudaice, evreii rabini şi preoţi, convertiţi în urma vestirii Evangheliei, au venit şi cu vechile idei despre ce înseamnă biserica. Mulţi dintre ei au ajuns în fruntea lucrării. Li s-au dat numele de prezbiteri, adică bătrâni, cu sensul de bătrâni cu experienţă, înţelepţi. Dar, aşa cum am văzut, mulţi dintre aceştia, fiindcă veniseră cu vechea mentalitate despre cum să se facă lucrarea de vestire a Evangheliei, au trasat noi reguli şi metode cu privire la cum să se vestească adevărul. Mai mult, urau metoda de lucru a lui Pavel.

Încetul cu încetul, influenţa lor avea să acapareze toată biserica apostolică din Ierusalim şi apoi să se propage peste tot. Omul ajunsese din nou la conducere, creând acelaşi sistem, biserica devenise iară o instituţie unde enoriaşii trebuie să capete mântuirea!!! Au fost introduse idei filozofice, obiceiuri şi mentalităţi păgâne în actul de închinare. Modelul conciliului de la Ierusalim devenise o normă, aşa că biserica nu putea exista fără întrunirea ei într-un conciliu pentru a dezbate diferitele probleme apărute, pentru a rezolva disensiunile şi, mai grav, pentru a stabili doctrina bisericii!!! În felul acesta, biserica-sistem a ajuns să definească adevărul!!! După stabilirea definitivă a păgânismului în biserica apostolică, de acum apostaziată, conciliile au jucat un rol de frunte. Prin aceste concilii, Satana a înlăturat învăţătura clară a Evangheliei referitoare la tot adevărul descoperit apostolilor, în speţă, Sabatul, mântuirea prin credinţă, neprihănirea care se capătă doar prin credinţă, importanţa lucrării de mijlocire a lui Hristos în sanctuarul de sus, etc.

     "Arhiamăgitorul nu-şi terminase lucrarea. El s-a hotărât să adune lumea creştină sub steagul său şi să-şi exercite puterea prin locţiitorul lui, pontiful cel mândru, care pretindea că este reprezentantul lui Hristos. Prin păgânii pe jumătate convertiţi, prin prelaţii ambiţioşi şi prin credincioşii iubitori de lume, şi-a îndeplinit planul. Din timp în timp, au fost ţinute mari concilii, în care erau convocaţi demnitari ai bisericii din toată lumea. Aproape în fiecare conciliu Sabatul pe care Dumnezeu îl instituise era coborât din ce în ce mai mult, în timp ce duminica era în aceeaşi măsură înălţată. În felul acesta sărbătoarea păgână a ajuns în cele din urmă să fie onorată ca o instituţie divină, în timp ce Sabatul biblic a fost declarat o rămăşiţă a iudaismului, iar păzitorii lui au fost declaraţi blestemaţi." Tragedia veacurilor, cap. O epocă de întuneric spiritual, par. 13.

"Biserica din casa ta" dispăruse, locul ei fiind luat de clădiri impunătoare, clădite pe banii contribuabililor săraci. De acum închinarea nu se mai cerea în sinagogă, că de, creştinii nu erau evrei, ci creştini după modelul învăţaţilor, al "rabinilor" moderni ai bisericii. Cu toate acestea, ideea de sinagogă nu a dispărut, ea fiind dusă mai departe  şi transpusă în formă de clădiri cât mai impunătoare, care într-un mod incredibil aveau să li se dea denumirea de biserică!!! Ideea ca omul să fie învăţat direct de Dumnezeu este cea mai urâtă idee de către Satana. În biserica-sistem, biserica instituţionalizată, omul este învăţat de către om cum să se închine lui Dumnezeu.

Forma de închinare astfel rezultată se face doar după tiparul unui sistem bisericesc bine pus la punct. Astfel, religia ta este un sistem de doctrine de la care nu trebuie să te abaţi şi pe care trebuie să ţi-l însuşeşti, altfel nu vei putea fi botezat şi nici mântuit. Închinarea adevărată, potrivit acestui tipar de gândire, trebuie să aibă în centru biserica din care faci parte, care a devenit singura corabie a mântuirii sufletului tău!!! Este adevărat că eşti învăţat să te închini lui Isus, să faci totul pentru El, în biserică şi în familie, dar dedesubtul acestor învăţături bune se află una care poate distruge sufletul, şi anume ideea adânc înrădăcinată că biserica ta este singura biserică adevărată, singura prin care eşti învăţat închinarea adevărată, singura în care poţi obţine mântuirea!!! După cum vom vedea, ea poate fi chiar iadul pe pământ, totuşi rămâne în continuare biserica lui Dumnezeu, singura adevărată!!!

Ideea de sinagogă poartă din plin amprenta acestei realităţi descrise mai sus. Plecarea din sinagogă era echivalentul pierderii mânturii. Însă plecarea lui Isus, mai precis lepădarea lui Isus de către sinagoga iudaică, demonstrează contrariul!!! Ceea ce trebuie să reţinem e faptul că credinciosul are în minte un anumit concept despre biserică, pe când Dumnezeu are un alt concept, potrivit acestor cuvinte inspirate: "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre". Isaia 55,8.9.

Prin urmare, ceea ce înţeleg astăzi creştinii prin biserică, nu este acelaşi lucru pe care-l înţelege Hristos!!! Este adevărat că biserica este corabia mânturii dar numai atunci când Isus trăieşte în absolut fiecare membru al acelei bisericii!! Numai atunci când ea dă pe faţă caracterul lui Dumnezeu şi este lumina lumii!!! Însă, biserica a devenit o instituţie din cauza controlului omului, fapt care a condus implicit la pierderea prezenţei Duhului Sfânt!!! O astfel de biserică-sistem nu poate decât să creeze oameni după chipul şi asemănarea ei, oameni simpli şi credincioşi care chiar cred că biserica lor este biserica lui Hristos, ceea ce-i face să se ţină strâns cu dinţii de biserica lor. Nici prin cap să nu-ţi treacă să o critici, căci numaidecât credinciosul unit cu ea, dar nu şi cu Hristos, sare în apărarea ei cu toate armele.

Mentalitatea de biserică-sistem avea să conducă la făurirea celei mai înfiorătoare forme de impunere a religiei creştine asupra propriilor enoriaşi, dar şi asupra unor oameni care nu doreau să aibă de a face cu religia creştină. Acest sistem de impunere a religiei, a închinării este papalitatea. Ea a schimbat şi revoluţionat din temelii conceptul de biserică!!! Nu mai putea fi biserica din casa ta, ci biserica în calitate de clădire impozantă, unde enoriaşii erau obligaţi să se strângă pentru a primi învăţătură doar de la preoţi! Viaţa enoriaşilor trebuia să fie întruchiparea acestui sistem, care în esenţă este taina nelegiuirii!! Ei nu trebuiau să ştie să citească, fiindcă oricum primeau totul prin preoţi! Trebuia să li se imprime bine în minte ideea că biserica lor era singura biserică adevărată, că orice contribuţie adusă era pentru Dumnezeu, că actul închinării era musai să se desfăşoare "la biserică", adică în acea clădire impozantă. Nu avea nici o importanţă cum trăieşti tu şi familia ta în cursul săptămânii, ci important era să vii la biserică în fiecare duminică!!!

Apoi, aveau să iasă la iveală multe monstruozităţi săvârşite de papi şi prelaţi, de preoţii avizi după bruma de bani a enoriaşilor, oricum prea săraci şi care trăiau de azi pe mâine. Dar, curând au apărut oameni care au lovit în sistem, dând pe faţă nelegiuirile săvârşite. Ba chiar unii papi au făcut acest lucru. Dar sistemul nu a fost avariat, eventual a fost un pic zgâriat. O reformă nu se putea produce în felul acesta. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. Sistemul bisericii, în care sunt cuprinse învăţătura, spiritul, metodele şi caracterul omului, devenise parte din fiecare membru al ei!!! Ei fuseseră învăţaţi tot timpul, iar acest lucru devenise primordial în gândirea lor, că singura biserică adevărată, corabia mântuirii lor, era biserica din care făceau parte. Deci, oamenii puteau fi corupţi şi răi, dar biserica era în continuare singura adevărată!!! (Observaţi, vă rog, că avem de a face cu acelaşi fel de a gândi ca al iudeilor. În opinia lor, din cauza învăţăturii eronate că biserica lor este singura de pe pământ adevărată, mântuirea nu putea veni decât de acolo, deci cum să se despartă de biserică!)

Ei fuseseră făcuţi să creadă că, indiferent ce se întâmplă în biserica lor, ea nu trebuie părăsită, căci este singura biserică adevărată!! Până la urmă unde să te duci, căci altă biserică în afara celei papale nu exista, iar dacă exista era o paria, fiind vânată pretutindeni pentru a fi anihilată. Nu se concepea să ai alt fel de a gândi în afara celui papal, căci acesta era sistemul impus. Astfel de oameni cu o astfel de mentalitate inoculată de sute de ani nu puteau fi reformatori, prin care securea să poată fi înfiptă la rădăcină. Reforma putea fi adusă doar prin oameni transformaţi şi sfinţiţi prin harul lui Hristos, care, în minte şi în inimă, se despărţiseră demult de spiritul şi învăţăturile bisericii-sistem!!!

Nu este de ajuns denunţarea nelegiuirilor, ci trebuie adusă neprihănirea veşnică în vasul prin care lucrează Dumnezeu, şi prezentarea ei în toată puterea înaintea întregului sistem corupt! De reţinut, o biserică-sistem nu va putea fi niciodată reformată ca întreg!! Rostul reformei este pentru ca Dumnezeu să-şi adune copiii ascultători într-o altă biserică separată de biserica anterioară!! Este adevărat că Dumnezeu doreşte ca toţi să primească lumina reformei, dar nu se întâmplă acest lucru. Iată ce scrie un autor creştin, legat de ideea că biserica era o instituţie ce acaparase conştiinţele membrilor în aşa fel, încât nimeni nu se gândea să o abandoneze, în pofida tuturor nelegiuirilor posibile! Şi asta pentru că biserica devenise singura speranţă pentru mântuirea lor, chiar singurul lor mântuitor!!!

     "Toţi oamenii au văzut practicarea nelegiuirilor. Ei realmente le-au simţit în toate privinţele. Nobili, regi, împăraţi, preoţi, episcopi, cardinali şi concilii doreau reforma. Chiar papi au mărturisit nevoia dureroasă de reformă.
     Prinţi şi oameni tânjeau după alinare. Clerul, mai bun observator, o dorea din cauza temerii că fără reformă ar fi fost o aşa răscoală universală care ar fi avut drept represalii violente distrugerea completă a întregului ordin clerical.
     Dar, din orice motiv ar fi fost dorită reforma, întotdeauna s-a încercat să se facă fără neprihănire. A fost doar de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Şi, în acest fel, ea a fost chiar de la oamenii care în esenţă erau motivul pentru care se cerea reforma şi constituiau în fond lucrul care trebuie să fie reformat, adică biserica.
     Inevitabil, toate aceste încercări trebuie să fie eşecuri categorice. Cât de jalnic a fost efortul - eşecul - conciliului de la Constans în privinţa reformei, când s-a considerat că cel mai bun lucru care se putea face pentru salvarea bisericii - arderea lui Huss şi Ieronim - a fost de fapt cel mai rău lucru cu putinţă care se putea face indiferent de motiv sau temei!
     Explicaţia acestei absurdităţi desăvârşite şi cheia întregului cerc vicios al contradicţiilor încâlcite constă în faptul că toţi acei oameni care au denunţat pe papi şi practicile lor ticăloase, precum  şi stoarcerile şi opresiunile clerului, susţineau că biserica, ale cărei toate aceste ticăloşii erau doar o expresie, o formă de manifestare, era singura biserică adevărată!
     Chiar şi atunci când ei au fost siliţi să admită că biserica era implicată într-un mod extrem de complicat în toate, şi când li s-a cerut astfel să se întoarcă chiar împotriva bisericii, acest lucru s-a făcut întotdeauna cu rezerva şi scuza că, în ciuda tuturor acestor lucruri, ea rămânea singura biserică adevărată.
     Ei au denunţat oamenii şi activităţile oamenilor, chiar papii şi curtea papală, dar încă scuzau şi pledau pentru mecanismul bisericesc în sine. 
     Ei au condamnat practicile rele, dar justificau sistemul, singurul prin care era posibil ca acele practici să nu poată fi doar perpetuate, ci să poată chiar exista.
     Vremurile erau rele, dar >biserica<, ce făcuse ca acele vremuri să fie aşa cum erau, era >neprihănită<!
     Clericii erau răi, dar >biserica<, ai cărei membri şi formă de manifestare erau în fond asemenea acelor clerici, era >bună<!
     Obiceiurile erau vătămătoare, dar >biserica<, ale cărei obiceiuri erau în fond parte integrantă din ea, era >aşezământul sfinţeniei<!
     Practicile erau abominabile, dar >biserica<, ce inventase multe şi profitase de pe urma tuturor acestor practici, era >sfântă<!
     Papii erau demonici, dar >biserica<, ai cărei papi erau >capul< – voinţa operativă, mintea călăuzitoare – era >divină<!
     Priviţi bisericile grandioase şi catedralele măreţe! Ascultaţi muzica >cerească< a cântărilor >divine<! Prindeţi mireasma puternică a tămâiei >sfinte<! Simţiţi sfiala serviciilor >solemne<, când preoţii bogat îmbrăcaţi care slujesc la >altar< îngenunchează înaintea >ostiei< (azima de grijanie, n.tr.) şi înaintează în procesiune >sfântă<! Gândiţi-vă la măsura extinsă a >misiunilor< ei! Priviţi >organizaţia ei perfectă< prin care ea îşi aduce la îndeplinire printr-un singur om minunăţiile voinţei ei, ţine imperiile la respect şi stăpâneşte lumea! Nu este aceasta singura biserică adevărată?
     Biserica era >chivotul lui Dumnezeu<, >corabia mântuirii<. Pilotul, căpitanul şi mulţimea pot fi laolaltă piraţi şi pot folosi orice mers al corabiei doar pentru scopuri piratereşti, o pot încărca până la punctul scufundării cu jafuri piratereşti şi chiar să o menţină îndreptată înainte spre pierzare, totuşi >grandioasa corabie bătrână< era în regulă şi urma să ajungă singură în portul ceresc. De aceea, >agaţă-te de chivot<, >rămâi în bătrâna corabie< şi tu vei fi în siguranţă şi vei poposi în cele din urmă în portul ceresc.
     Aceasta este în esenţă concepţia nutrită, şi timp de veacuri fusese întipărită în minţile oamenilor." Învăţămintele Reformei, cap. Reforma şi biserica romană, par. 9-24. (Este vorba despre Lessons from the Reformation, de Alonzo Jones, în traducere personală).

O biserică-sistem nu poate imprima niciodată un alt tip de gândire credinciosului decât cel descris în citatul de mai sus. Adevărul pe care trebuie să-l cunoască vine prin biserică, singura modalitate pe care credinciosul o cunoaşte, dar într-o formă total eronată. Câtă vreme biserica despre care am scris, în care omul este elementul cheie, nu deţine Evanghelia şi nici prezenţa Duhului Sfânt, atunci ea nu poate avea nici măcar pretenţia că este biserica lui Hristos prin care dăruieşte lumii adevărul!!! Ea practic nu mai are nimic, în afara unui adevăr teoretic, căci este limpede ca lumina zilei că este lipsită de viaţa spirituală!!! Ceea ce o face să mai existe sunt doar forma de organizare şi banii enoriaşilor!!!

Pentru distrugerea acestui sistem, Dumnezeu trebuia să distrugă mai întâi sistemul sau această mentalitatea în mintea celui prin care avea să lucreze. Primul om prin care Dumnezeu a început Reforma a fost Wycliffe, supranumit şi "Luceafărul Reformei". Cu el a început Reforma, iar prin leviţii spirituali şi fecioarele înţelepte o va încheia în timpul de faţă!!! Cu toate că el făcea parte din sistem, Dumnezeu l-a rupt de acesta, descoperindu-i adevărul referitor la mântuirea prin credinţă, doar prin credinţă. Traducerea Bibliei în limba poporului şi multe alte cărţi scrise, au devenit un punct de reper pentru toţi ceilalţi reformatori de după el. Urmau ca Boemia şi Germania să fie luminate, Luther desăvârşind ceea ce începuse Wycliffe. Interesant e faptul că lumina Reformei începe să strălucească mai întâi în Anglia, o zonă puţin mai ferită de dominaţia papalităţii, care pretindea că are dreptul să stăpânească "asupra tuturor activităţilor omeneşti - mentală, morală şi spirituală, asupra tuturor intereselor omenirii - pământeşti şi veşnice, şi asupra tuturor regiunilor - cerul, pământul şi iadul". Învăţămintele Reformei, cap. Ce a declanşat Reforma?, par. 2. 

Biserica-sistem îmbiba totul, cuprindea totul, stăpânea totul, mai cu seamă conştiinţele oamenilor!! Pentru a putea lovi şi dărâma un astfel de sistem, care avea să se năruiască pentru puţină vreme la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar fără să dispară, căci Reforma începută în sec. al XIV-lea a provocat această cădere a sistemului papal, Dumnezeu avea nevoie de cel puţin un om care să trăiască într-un ţinut ceva mai ferit de această biserică tentaculară. Anglia era tărâmul unde se putea găsi acest om, Wycliffe, pe care Dumnezeu l-a luat şi i-a dăruit lumina de început a Reformei! Au urmat apoi Ian Huss, Ieronim, Luther, Zwingli şi alţii care au dus mai departe făclia adevărului divin. Însă, nici unul dintre ei nu a scăpat întru totul de mentalitatea deja împământenită, căci trăiseră într-o epocă unde întunericul spiritual şi al cunoaşterii în general caracteriza totul. Cu toate acestea, zorii unei lumi mai bune se mijiseră, în virtutea stabilirii principiului libertăţii religioase şi a conştiinţei evocat şi trăit de Wycliffe. Da, în biserica-sistem libertatea conştiinţei şi cea religioasă nu există cu adevărat. Nu te poţi închina niciodată potrivit propriei conştiinţe, ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu conform tuturor adevărurilor descoperite de El prin Reformă până astăzi.