Biserica apostolică

O minte luminată de Duhul lui Dumnezeu va înţelege modul de călăuzire a lui Hristos şi va şti ce să facă în dreptul vieţii sale. De aceea, toţi copiii Săi adevăraţi urmează pe Miel oriunde, mai întâi pe pământ şi apoi în cer! Nevoia stringentă este ca toţi să înţeleagă că trebuie să intre într-o legătură personală şi vie cu Hristos, astfel încât să fie gata totodeauna să facă ceea ce Duhul Sfânt îi îndrumă. Numai în felul acesta vor fi gata pentru seceriş din postura de copii ai lui Dumnezeu neprihăniţi, adevărate temple ale Duhului Sfânt. "Numai aceia care primesc mereu noi şi proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice şi capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câştigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să desăvârşească zilnic ocaziile de slujire ce stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde ar fi, fie în preocupările mărunte ale vieţii de cămin, fie într-un domeniu de folosinţă publică." Faptele apostolilor, cap, Darul Duhului, par. 23.

Adevăratul copil al lui Hristos nu dispreţuieşte niciodată sfatul primit din partea oamenilor care au experienţă în viaţă sau în cunoaşterea anumitor aspecte ale Evangheliei. Însă, el, spre deosebire de alţii, nu va depinde niciodată de sfaturile oamenilor cu experienţă şi nici de judecata lor, nu le caută permanent, dar îşi însuşeşte principiul călăuzitor din acel sfat şi îl aplică în propria viaţă. În ceea ce priveşte mântuirea sufletului el depinde numai de Hristos, chiar dacă ar fi să se năruie cerul şi pământul!!! Pe de altă parte, aceia care înţeleg raţionamentul Duhului Sfânt în ce priveşte părăsirea unei biserici, nu trebuie să se angajeze niciodată în discuţii şi lupte cu privire la rostul autorităţilor conducătoare. Ceea ce trebuie să ştie el este faptul că, fără Evanghelia şi prezenţa Duhului Sfânt, singura posibilitate ca acea biserică să fie ceea ce este, să aibă o identitate, este să fie organizată în felul în care este!!

Dacă n-ar fi măcar organizată aşa cum este, atunci biserica s-ar dezintegra, iar multe suflete neştiutoare cu privire la felul cum vede Dumnezeu lucrurile, presupunând că organizaţia bisericii lor este de la Dumnezeu şi astăzi, ar putea pieri pentru totdeauna, căci nu-şi mai văd rostul în lume fără biserica cu care sunt căsătorite!!! Da, foarte, foarte mulţi credincioşi sunt căsătoriţi cu biserica prin botez, dar nu sunt căsătoriţi cu Hristos!!! Din nefericire, aceasta este realitatea, o realitate crudă!!

Acum, după ce am văzut cum stau lucrurile în ce priveşte formarea unei biserici în sânul celei vechi, după ce am înţeles principiul celor două chemări şi respingerea definitivă a Mirelui de către biserica ce a fost chemată iniţial să împlinească planul lui Dumnezeu în lume, să mergem mai departe pentru a înţelege cum este organizată noua biserică pe care Dumnezeu se bazează pentru încheierea lucrării. Noua biserică formată a fost biserica creştină sau apostolică. Trebuie să nu uităm că Hristos nu a dorit ca ea să devină o biserică separată de cea iudaică, însă prin lepădarea luminii Evangheliei şi din cauza prigoanei la care erau supuşi vestitorii ei, biserica iudaică a forţat despărţirea definitivă a urmaşilor lui Hristos de sânul ei.

Biserica apostolică era speranţa lui Hristos pentru încheierea lucrării în acea vreme. Evanghelia ajunsese în toată lumea cunoscută la timpul acela. Toate popoarele auziseră vestea cea bună, însă, cu toate acestea, Hristos nu a venit. Acestei biserici îi fusese făgăduit şi apoi dăruit cel mai de preţ dar al Cerului, Duhul Sfânt. Primirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, a făcut ca numărul ucenicilor să crească nespus de mult, de la o zi la alta. În mod evident, numărul covârşitor al celor convertiţi provenea dintre iudei, din biserica iudaică, fiindcă vestirea Evangheliei a început la Ierusalim, iar de aici avea să se răspândească în toată lumea din cauza prigoanei la care era solicitată noua biserică.

În aceste prime stadii de dezvoltare şi de mărire a membrilor ei, prin primirea Cuvântului şi prin botez, putem vedea ordine şi armonie desăvârşite. Nimeni nu susţinea că este conducător, ci toţi lucrau în armonie, fiecare văzându-şi de pătrăţica lui, precum albinele lucrătoare într-un stup. Dar, chiar şi aşa, în prezenţa reală a Duhului Sfânt, în mintea unor iudei din diaspora şi din Palestina mai existau multe prejudecăţi. Însă ele fuseseră stinse oarecum datorită iubirii creştine autentice. Trebuie să observăm că Duhul Sfânt nu scoate automat din mintea omului născut din nou prejudecăţile acestuia şi teoriile greşite. Ele trebuie eliminate cu ajutorul Duhului Sfânt, rând pe rând, în şcoala reformei, prin însuşirea şi trăirea întregii lumini dăruite de Hristos, iar asta necesită timp, mult timp.

     "Inimile celor care fuseseră convertiţi în urma activităţii apostolilor erau blânde şi unite datorită iubirii creştine. În ciuda prejudecăţilor de mai înainte, toţi erau în armonie unii cu alţii." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 3.

Dacă toţi cei convertiţi cu adevărat, precum şi cei care urmau să mai fie adăugaţi la numărul lor în fiecare zi, ar fi păstrat continuu pe Hristos înainte, ar fi exprimat iubirea Lui plină de abnegaţie şi ar fi făcut tot posibilul să elimine toate prejudecăţile, în felul acesta nedându-i lui Satana nici un avantaj asupra lor, atunci în biserica proaspăt format, plină de Duhul Sfânt, nu ar fi apărut niciodată disensiuni şi nevoia rezolvării lor!!! Dacă fiecare credincios păstrează ca ţintă înaintea lui pe Hristos şi slava Lui, atunci ce putere formidabilă ar fi biserica vizibilă în lume!!! Numai în felul acesta credinciosul nu s-ar mai ocupa cu criticarea semenului, cu găsirea de greşeli la alţii, cu cârtirea etc., pentru că înaintea ochilor lui se află permanent Hristos.

Dar, din păcate, în interiorul noii biserici, chiar în prezenţa Duhului Sfânt, s-au iscat nişte nemulţumiri care au venit din partea grecilor de credinţă ebraică, ei fiind de fapt iudei din diaspora, în legătură cu o presupusă neglijare a văduvelor lor. Satana a reuşit să stârnească iarăşi prejudecăţile între aceste două categorii de iudei, din diaspora şi din Palestina. S-a născut în felul acesta bănuiala. Pentru detensionarea situaţiei apostolii experimentaţi au trebuit să facă un pas înainte în organizarea bisericii apostolice. Au fost aleşi, prin îndrumarea Duhului Sfânt, şapte diaconi care să se ocupe cu distribuirea ajutoarelor, care mai înainte cădea în sarcina apostolilor.

Alegerea acestor diaconi a fost o mare binecuvântare pentru întreaga biserică. "Alegerea celor şapte pentru a se îngriji de o anumită lucrare s-a dovedit a fi o mare binecuvântare pentru biserică. Slujbaşii aceştia au dat o atenţie deosebită nevoilor fiecăruia în parte, cum şi intereselor financiare ale bisericii şi, prin purtarea lor atentă şi exemplul lor evlavios, ei au fost de un important ajutor celor împreună slujitori cu ei în strângerea diferitelor interese ale bisericii într-un tot unit." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 7. Acesta a fost realmente un pas făcut după planul lui Dumnezeu, chiar dacă a survenit în urma unor disensiuni, care în mod normal nu ar fi trebuit să aibă loc. Dovada o avem în aceste cuvinte: "Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă." Fapte 6,7.

În acest stadiu biserica creştină era organizată aşa cum trebuia şi cum se cerea, păstrând realmente modelul vechi-testamentar din vremea lui Moise. Era Capul lor divin, Hristos, manifestat prin Duhul Sfânt, erau apostolii experimentaţi, cu calitatea remarcabilă de buni conducători spirituali plini de Duhul Sfânt, şi diaconii, tot aşa cum în vremea lui Moise erau Hristos, Îngerul legământului, apoi Moise şi căpeteniile peste o mie, căpeteniile peste o sută, căpeteniile peste cincizeci şi căpeteniile peste zece!! Aceasta este ordinea şi organizaţia iniţială pe care Dumnezeu o doreşte în biserica vizibilă. Observăm că în locul lui Moise acum se aflau apostolii, iar diaconii în locul acelor căpetenii menţionate mai sus.

Mai mult, această formă de organizare din Ierusalim trebuia să fie un model pentru organizarea bisericilor în alte locuri, căci este evident că numărul membrilor creştea. "Organizaţia bisericii din Ierusalim trebuia să slujească drept model pentru organizarea bisericilor în oricare alt loc unde solii adevărului aveau să câştige convertiţi ai Evangheliei. Cei cărora le era dată răspunderea generală a bisericii nu trebuia să stăpânească asupra moştenirii bisericii, ci, ca păstori înţelepţi, ei trebuia să păstorească >turma lui Dumnezeu<, făcându-se >pilde turmei< (1Petru 5,2.3); şi diaconii trebuia să fie >vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune<. Bărbaţii aceştia trebuia să ia o poziţie unită de partea dreptăţii şi să stăruie în ea cu tărie şi hotărâre. În felul acesta, urma să aibă o influenţă unită asupra întregii turme." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 11.

Datorită bunei influenţe a acestor diaconi, ucenicii ceilalţi lucrau în armonie, toţi fiind îndemnaţi să-şi facă bine partea, Hristos trebuind să fie totul în toate pentru ei. "Fiecare membru era sfătuit să-şi îndeplinească bine partea sa. Fiecare trebuia să folosească în chip înţelept talentele încredinţate lui. Unii fuseseră înzestraţi de Duhul Sfânt cu daruri speciale - >întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi< (1Corinteni 12,28). Însă toate aceste categorii de lucrători trebuia să lucreze în armonie." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 12.

Pur şi simplu aşa trebuie să arate biserica creştină de astăzi. Acesta este modelul biblic demn de urmat!!! Conducătorul real al bisericii creştine era Duhul Sfânt, locţiitorul lui Hristos, aşa cum în timpul lui Moise conducătorul adevărat al lui Israel era Hristos Isus. Biserica apostolică, cel puţin în acest stadiu al organizării ei, era asemenea unui trup perfect organizat. Fiecare membru îşi are locul lui bine definit, nici unul încercând să facă lucrarea celuilalt. Toate membrele corpului uman lucrează în armonie perfectă sub îndrumarea capului. Aşa trebuie să arate biserica vizibilă!!!

Hristos se putea manifesta liber prin fiecare membru plin de Duhul Sfânt, şi cu aceasta prin întreaga biserică, în vederea mântuirii lumii! Încă o dată, ceea ce trebuie să înţelegem este valoare inestimabilă a legăturii personale cu Hristos, a prezenţei Duhului Sfânt în minte şi a trăirii în neprihănire; numai astfel Hristos poate veni a doua oară pe norii cerului, aşa cum a promis. Aceasta este imaginea bisericii adevărate pe care doreşte să o aibă Hristos pentru a-şi putea manifesta caracterul, căci numai astfel poate fi cunoscut: o biserică în care absolut fiecare membru este plin de Duhul Sfânt, are drept Cap şi Conducător doar pe Isus şi trăieşte în neprihănire, asemenea apostolilor şi tuturor celorlalţi ucenici adevăraţi din biserica creştină!!! Vă puteţi da seama cum ar arăta astăzi o astfel de biserică, pe care în cele din urmă o va avea Dumnezeu?

Diaconii aleşi prin îndrumarea Duhului Sfânt nu erau excluşi de la vestirea Evangheliei, dimpotrivă puteau foarte bine învăţa pe alţii tot ce era cu privire la adevăr. În acest fel, scopul lui Dumnezeu era acela de a stabili centre de lumină în toată lumea, urmând modelul din Ierusalim.

     "Faptul că aceşti fraţi fuseseră rânduiţi pentru lucrarea specială de a se îngriji de nevoile săracilor nu-i excludea de la propovăduirea adevărului. Dimpotrivă, ei erau întru totul în măsură să-i înveţe pe alţii în cele ale adevărului şi, ca atare, s-au angajat în lucrare cu multă râvnă şi succes.
     Primei biserici i se încredinţase o lucrare de continuă creştere - aceea de stabilire de centre de lumină şi binecuvântare oriunde erau suflete sincere ce doreau să se predea slujirii lui Hristos. Vestirea Evangheliei trebuia să se întindă în lumea întreagă şi solii crucii nu puteau nădăjdui a-şi împlini importanta lor lucrare decât numai dacă rămâneau strânşi în legătura unităţii creştine, descoperind în felul acesta lumii faptul că ei erau una cu Hristos în Dumnezeu. Oare nu se rugase divinul lor Conducător Tatălui: >Păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi?< Şi oare nu spusese El despre ucenicii Săi: >Lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume?< Oare nu Se rugase stăruitor Tatălui >pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una<, >pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis?< (Ioan 17,11.14.23.21). Viaţa şi puterea lor spirituală depindeau de o strânsă legătură cu Acela care îi însărcinase să predice Evanghelia." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 8, 9.

Numai unirea cu Hristos, care înseamnă căsătorie, poate face ca puterea Duhului Sfânt să însoţească pe fiecare copil credincios al lui Dumnezeu pentru binecuvântarea lumii. Duhul Sfânt lipseşte astăzi tocmai pentru că nu există o legătură vie cu Hristos. Dacă fiecare membru al bisericii apostolice ar fi rămas continuu unit cu Hristos, atunci biserica avea să meargă din biruinţă în biruinţă, facilitând astfel venirea lui Hristos a doua oară, ceea ce înseamnă că istoria omenirii ar fi fost alta!! "Continuând să lucreze uniţi, solii cereşti aveau să meargă înaintea lor, deschizându-le calea, inimi aveau să fie pregătite pentru primirea adevărului şi mulţi aveau să fie câştigaţi la Hristos. Atâta vreme cât ei rămâneau uniţi, biserica avea să înainteze >frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor< (Cântarea Cântărilor 6,10). Nimic nu putea să se opună progresului ei continuu. Biserica avea să înainteze din biruinţă în biruinţă, împlinind în mod glorios misiunea ei divină de a vesti lumii Evanghelia." Faptele apostolilor, cap. Cei şapte diaconi, par. 10.

Dar, fiindcă totdeauna există un dar, biserica creştină, înzestrată cu puterea Duhului Sfânt, a capotat, urmând să piardă toate privilegiile căpătate de la Hristos şi, mai mult, să se transforme în biserica papală - cel mai odios sistem de impunere a religiei asupra conştiinţei omului pe care l-a avut vreodată Satana!!! Cum a fost posibil aşa ceva? Dacă a avut o organizare perfectă, beneficiind de prezenţa Duhului Sfânt şi a îngerilor, de toată lumina binecuvântată a Evangheliei, cum a putut să ajungă taina fărădelegii? S-a întâmplat astfel pentru că în ea s-au strecurat învăţătorii mincinoşi, iar în conducerea ei au intrat persoane care nu cunoşteau felul de a gândi al Duhului Sfânt. Aceştia erau "fraţii de vază" sau "bătrânii din Ierusalim". S-a întâmplat exact ca în timpul lui Moise, când în sistemul de organizare, impecabil la ora aceea, au fost îngăduiţi şaptezeci de bătrâni, care n-ar fi fost necesari în organizaţie dacă Moise ar fi dat dovadă de credinţă vie în Conducătorul divin!!! Vom vedea cum prejudecăţile şi mentalităţile vechi ale acestor oameni au distrus o biserică, făurind un sistem de conducere care a ajuns un model de urmat pentru toate bisericile de-a lungul timpului. Fiindcă a fost permis de Duhul Sfânt, s-a tras concluzia că acesta este modelul ce trebuie urmat în biserică!!! Aşa aveau să apară clasele în biserică: clerul, aflat la conducere, reprezentat de "bătrânii înţelepţi", şi laicii sau prostimea, care trebuie conduşi prin autoritatea clerului, ce se crede glasul lui Dumnezeu!!!