Argumentul bisericii iudaice

Hristos constituie totdeauna un model demn de urmat în absolut toate privinţele. El vestea Evanghelia lui Dumnezeu cu putere pentru că ceea ce spunea El trăia din plin. Era un creştin autentic, nu se abătea niciodată de la principiile vii ale neprihănirii, iar viaţa Lui radia de o curăţie greu de găsit în societatea în care trăia. În vestirea Evangheliei, El a dat întâietate celor din Iudea, fiindcă acolo se găsea templul, Ierusalimul şi conducerea bisericii iudaice, reprezentată prin corpul celor şaptezeci de bătrâni. Dar fusese respins. Aşa că Isus a fost nevoit să plece în Galilea pentru a propovădui acolo Evanghelia. Prin acest fapt a lăsat în urma Sa un model grăitor, care în decursul timpului a fost urmat, sub binecuvântarea şi călăuzirea Duhului Sfânt, de toţi copiii Săi adevăraţi.

Prin atitudinea Sa, Isus a arătat că biserica iudaică este coaptă în lepădarea lui Mesia şi că, în pofida celor două chemări ce urmau să-i fie adresate, va pierde statutul de biserică aleasă a lui Dumnezeu. Aşadar, plecarea lui Isus din Iudea către Galilea, reprezintă primul indiciu că biserica iudaică urma să-l respingă definitiv pe Acela care venise să o salveze!!! Prin Duhul Sfânt, peste mulţi ani, marii reformatori aveau să calce pe urmele lui Hristos, fiind nevoiţi să se despartă de biserica catolică din cauza faptului că autorităţile ecleziastice nu au dorit să tolereze lumina Evangheliei prezentată de ei în puterea Duhului Sfânt.

     "După cum Hristos, lumina şi viaţa oamenilor, a fost lepădat de autorităţile ecleziastice în zilele Lui, la fel a fost lepădat şi în generaţiile următoare. Iarăşi şi iarăşi s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudea. Atunci când au predicat Cuvântul lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar conducătorii religioşi n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliţi să caute pe alţii care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puţini dintre cei care susţin că sunt urmaşii reformatorilor sunt mânaţi de spiritul lor. Puţini ascultă de glasul lui Dumnezeu şi sunt gata să primească adevărul fără să ţină seama de modul în care el poate fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligaţi să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învăţătura lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligaţi de către aceeaşi învăţătură să părăsească biserica părinţilor lor, ca să-i poată da ascultare." Hristos Lumina Lumii, cap. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, par. 5.

A asculta de glasul lui Dumnezeu înseamnă a face voia Lui, chiar dacă trebuie să te desparţi de biserica ta, cu atât mai mult dacă în cadrul ei se învaţă rătăciri!!! Locul cel mai sigur pentru mântuirea ta este acolo unde te conduce Dumnezeu, indiferent ce sfaturi primeşti de la autorităţile ecleziastice!! Prea mulţi sunt învăţaţi că locul mântuirii este biserica în care s-au născut, fără să realizeze că mântuirea nu o oferă niciodată biserica, ci Isus Hristos, prin Evanghelia Sa. Dacă Hristos nu mai este prezent în biserica ta, atunci nici Evanghelia Sa nu poate fi prezentă acolo şi nici Duhul Sfânt!! Cerinţa stringentă astăzi este ca Dumnezeu să aibă oameni care să asculte de glasul Său şi să primească adevărul "fără să ţină seama de modul în care el poate fi prezentat".

Fiindcă aproape toţi sunt obişnuiţi să creadă că adevărul va fi prezentat doar într-un anumit mod, şi numai prin biserica lor, ei nici nu realizează că s-au pus în poziţia unor oameni care nu vor recunoaşte glasul Duhului Sfânt atunci când le vorbeşte prin cine nu se aşteaptă şi într-un fel absolut nebănuit!!!

Singura autoritate în materie de religie şi învăţătură în zilele lui Hristos, pe care enoriaşii o cunoşteau şi de la care învăţau, era corpul ecleziastic al celor şaptezeci de bătrâni, compus din preoţi şi rabini. Ei îşi puseseră amprenta asupra tuturor învăţăturilor şi reuşiseră să făurească o religie despre care ziceau că este dumnezeiască! Glasul lor era privit ca fiind glasul lui Dumnezeu. Marele preot era cel care prezida totdeauna Sinedriul. În felul acesta biserica iudaică primea totul prin cel mai autoritar glas în ce priveşte lucrurile spirituale.

Numai că, atunci când Ioan Botezătorul l-a prezentat pe Mesia, autoritatea ecleziastică a bisericii iudaice, care modelase de sute de ani gândirea oamenilor, a bisericii, nu l-a recunoscut. Potrivit înţelegerii lor, Mesia trebuia să vină în mare slavă şi să-i alunge pe romani, pe când Mesia prezentat de Ioan Botezătorul, care nici el nu fusese recunoscut a fi glasul celui ce strigă în pustie, potrivit profeţiei din Isaia 40, era doar un simplu tâmplar îmbrăcat în straie ţărăneşti! Rabinii deformaseră atât de mult învăţătura Scripturilor, încât poporul, enoriaşii, ajunseseră modelaţi de felul de gândire al rabinilor, crezând în felul acesta că păstrează comoara Evangheliei.

Când vestirea Evangheliei a venit prin glasul lui Isus, Mesia, şi în modul cel mai puţin aşteptat de rabini şi popor, evident că aceştia din urmă au reacţionat ca unii care nici nu se aşteptau la aşa ceva, întrucât fuseseră învăţaţi să creadă altceva. Din păcate, aceasta este exact situaţia bisericii creştine de astăzi. Felul de gândire al enoriaşilor este modelat de teologia autorităţii ecleziastice. Majoritatea credincioşilor au făcut din teologia autorităţilor conducătoare a bisericii propria religie, considerând că felul cum interpretează ei Scripturile este felul de gândire al lui Dumnezeu! Îi consideră ca fiind glasul lui Dumnezeu! Oricine părăseşte biserica va pierde mântuirea; la acest lucru se rezumă în definitiv întreaga problemă legată de credinţă!!

În felul acesta, biserica a ajuns centrul în jurul căruia gravitează mântuirea sufletului. Eşti în biserică şi rămâi în ea, indiferent cât de rea este, vei fi mântuit; invers, ieşi din biserică, vei pierde mântuirea!!! Prea mulţi oameni oneşti au părăsit biserica în care s-au născut sau biserica în care au ajuns, din cauza fărădelegilor care se dau pe faţă, uneori ca un val nimicitor pentru ochii şi mintea bietelor suflete sincere!!! Ei, în mod absolut sincer, preferă locul de afară decât locul dinăuntru al bisericii, unde nelegiuirea şi făţărnicia poartă masca creştinismului, dându-se astfel creştine!!! Mai bine păcătoşi pe faţă decât păcătoşi făţarnici, îşi zic ei.

Este adevărat că biserica creştină de astăzi este în pragul de a deveni foarte curând "... un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte", Apocalipsa 18,2, şi că tot felul de nelegiuiri o asaltează, în scopul transformării ei în Babilonul cel mare, o realitate pe care Satana o va transpune în viaţă în viitorul extrem de apropiat, potrivit profeţiei menţionate în versetul de mai sus. Din cauza autorităţilor ecleziastice, enoriaşii aşteaptă un eveniment de mult timp dorit, dar fără pregătirea necesară, fără o inimă curată în care să locuiască Duhul Sfânt.

Problema principală pe care trebuie să o aibă în vedere cei care părăsesc biserica este că ei trebuie să fie absolut convinşi că pleacă împreună cu Isus!!! Dacă au spiritul reformatorilor, atunci Duhul Sfânt şi Hristos vor fi cu ei pretutindeni!! Dacă această plecare nu le afectează legătură personală cu Isus, ci dimpotrivă o întăresc, dacă înaintează din lumină în lumină, prin studiu personal şi multă rugăciune, asemenea reformatorilor care s-au văzut în afara bisericii pe care o iubeau, dacă Hristos este centrul vieţii şi spiritualităţii lor, atunci ei împreună cu familia, cu prietenii sau cunoştinţele care împărtăşesc aceleaşi adevăruri formează biserica în care Hristos îşi găseşte plăcerea!!!

Din păcate, mulţi părăsesc biserica şi încearcă să trăiască o viaţă fără Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu este responsabil de grozăviile pe care ochiul lor le-a văzut în biserică. Dar, ca şi în timpul lui Isus, toate grozăviile din biserică se datorează lipsei Duhului Sfânt şi a autorităţilor ecleziastice care, o dată cu trecerea timpului, au impus un anumit tipar de gândire!!! Aici este buba. Dumnezeu ne-a lăsat în mod deosebit un model, în persoana bisericii iudaice, pentru a ne arăta că starea de lucruri din interiorul ei, care se datora celor ce o conduceau şi ziceau despre ei înşişi că sunt glasul lui Dumnezeu pentru popor, este întocmai, şi va fi chiar mai rău, starea bisericii creştine de astăzi!!

Ceea ce nu pricep credincioşii sinceri este că trebuie ca absolut fiecare, în mod individual, să înveţe să-l cunoască pe Dumnezeu prin studiu personal şi rugăciune!! Numai oamenii care au o astfel de experienţă vor primi lumina a cărei slavă va umple pământul întreg!!! Priviţi, vă rog, la Ioan Botezătorul, la Isus şi la marii reformatori. Ei nu au depins niciodată de mintea predicatorului sau de ceea ce spune predicatorul, cu atât mai mult cu cât abia dacă există unul dintr-o sută care să-l cunoască în realitate pe Dumnezeu şi să fie născut din nou! Aceşti oameni au învăţat să stea pe propriile picioare, iar când a fost cazul ca Duhul Sfânt să-i conducă în afara bisericii în care se născuseră, ei au ascultat întocmai, indiferent de poziţia adoptată şi de argumentele biblice folosite de autorităţile ecleziastice!!

Ca să înţelegem mai bine aceste aspecte deosebit de importante, să luăm cazul lui Pavel. A fost chemat de Dumnezeu într-un mod foarte special. Însă nu a învăţat niciodată să depindă de biserică, ci doar de Hristos!!! Aşa a ajuns să se facă neplăcut multor minţi care se infiltraseră în conducerea bisericii apostolice. Despre acest aspect voi vorbi separat, atunci când voi aborda biserica apostolică. A petrecut trei ani în Arabia, singur cu Dumnezeu, Galateni 1,15-19, învăţând prin legătură strânsă cu Hristos tot ceea ce trebuia în legătură cu mântuirea şi cu vestirea Evangheliei. Cine va învăţa din acest model, modelul legăturii personale a lui Pavel cu Hristos, lăsat de Dumnezeu drept pildă pentru noi cei de astăzi, va avea cele mai mari binecuvântări.

Pavel nu a depins niciodată de oameni şi de biserica apostolică în ce priveşte credinţa personală şi felul cum trebuia să vestească Evanghelia!!! Este adevărat, pe de altă parte, că o singură dată a făcut greşeala să asculte de sfatul conducătorilor bisericii, a acelora în mintea cărora niciodată nu se stinseseră sentimentele de împotrivire faţă de felul cum vesteşte Pavel Evanghelia, motiv pentru care a murit înainte de vreme, iar biserica a fost lipsită de cel mai bun lucrător al Evangheliei din toate timpurile, în afară de Hristos!

Gândiţi-vă şi la faptul că ajunsese să se familiarizeze foarte bine cu felul de gândire al Duhului Sfânt, aşa că totdeauna ştia ce să facă şi cum să vorbească. El era fariseu, extraordinar de bine educat în religia iudaică, avându-l ca profesor de marcă pe Gamaliel. Din pricina spiritului religiei bisericii iudaice şi a învăţăturilor care predominau, ajunsese cel mai mare prigonitor al bisericii nou înfiinţate de Hristos şi condusă de Duhul Sfânt - biserica creştină sau apostolică. Însă, află prin descoperire divină că, de fapt, îl prigoneşte pe Hristos în persoană. Viaţa îi este transformată prin Duhul Sfânt şi ajunge cel mai fidel instrument al lui Dumnezeu în vestirea Evangheliei lui Hristos.

Asta însemna de la sine părăsirea bisericii iudaice. Fiind călăuzit de Dumnezeu, n-a avut nici cea mai mică ezitare să o părăsească. Ba mai mult, ajunsese să înveţe următoarele, cu adresă către corinteni şi către toţi creştinii timpului: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: >Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu<. De aceea: >Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic<." 2Corinteni 6,14-18.

Cei mai mulţi aplică aceste versete la căsătoria dintre un credincios, membru al bisericii, şi un "necredincios" ce aparţine altei biserici. Însă, Pavel face o delimitare foarte clară între aceia care în vremea lui erau necredincioşi şi aceia care trebuiau să fie credincioşi. Ne gândim de regulă că cei vizaţi de Pavel ar fi grecii, romanii, şi alte naţii păgâne. Dar nici unul dintre credincioşii de astăzi nu se gândeşte că Pavel are în vedere în primul rând pe evrei!!! Păi, cine a răstignit pe Isus Hristos? Evreii, prin mâna romanilor, pentru că nu aveau cum să facă altfel!! Cine prigonea biserica creştină? Biserica iudaică, din cauza spiritului care o ţinea în stăpânire. Se ştie de asemenea că Sinedriul lucra din greu la distrugerea bisericii apostolice. Aşadar, în opinia lui Pavel evreii erau necredincioşi, şi, ca atare, el îndemna ca cei care primeau Evanghelia să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu biserica iudaică, deci cu cei necredincioşi. Vorbim aici doar despre biserica iudaică în calitate de corp bisericesc organizat, deci ca întreg, nu de anumiţi indivizi din interiorul ei.

Pavel este foarte franc şi spune pe faţă celor ce doreau să trăiască liberi în Hristos şi liberi faţă de învăţătura apostaziată a bisericii iudaice, că ei trebuie să se despartă de biserica iudaică!!! Dar, noi trebuie să fim cercetători profunzi ai Cuvântului lui Dumnezeu şi să remarcăm în ce fel spunea Pavel aceste cuvinte, în ce spirit rostea el aceste cuvinte adevărate. Dacă era plin de Duhul Sfânt, atunci trebuie să vedem tonul durerii şi întristării în cuvintele lui. Pavel fusese marcat profund de faptul că biserica lui, iudaică, pierduse Evanghelia, pe Hristos şi Duhul Sfânt. Era absolut îndurerat. Iată cuvintele lui pline de durere: "Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!" Romani 9,1-5.

Aceasta este şi a fost mereu atitudinea corectă a tuturor celor care au fost siliţi să părăsească biserica în care se născuseră sau ajunseseră prin diferite împrejurări!!! De aceea, ei fac tot ce pot mai bine pentru salvarea ei, dar din afara ei!! Acest lucru se întâmplă de obicei la început, căci o dată cu trecerea timpului îşi dau seama că salvarea ei, ca întreg, este imposibilă.

Pavel, luminat de Duhul Sfânt, ştia cum să aprecieze situaţia şi înţelegea de ce biserica iudaică fusese lepădată de Cel răstignit. Dar, cum se petrec lucrurile cu aceia care cred mai departe că sunt biserica adevărată, în cazul nostru biserica iudaică? Fiindcă enoriaşii fuseseră învăţaţi să primească învăţătură şi să privească numai la autoritatea lor ecleziastică, dându-i credit ca lui Dumnezeu în persoană, este uşor de văzut de ce considerau mai departe că sunt adevărata biserică, deşi Hristos le arăta clar că există o alta care continuă pe cărarea Evangheliei!

Autorităţile ecleziastice ştiau foarte bine cum să apeleze la Scripturi şi cum să determine mintea enoriaşilor să creadă ce spun profeţiile biblice, nu Pavel "rătăcitul". Veţi observa şi singuri că metoda lor este exact metoda pe care astăzi o folosesc cei din conducerea bisericii pentru edificarea şi păstrarea strâns unită a turmei lui Hristos, pentru ca ea să nu părăsească "staulul". Rabinii teologi veneau cu cele mai clare texte pentru a dovedi că biserica iudaică nu va pieri niciodată, că este singura prin care Dumnezeu va încheia lucrarea. Susţineau fără putinţă de tăgadă, fapt recunoscut şi de Pavel, că biserica iudaică are înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele şi patriarhii. Apoi, veneau cu texte precum acesta: "În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum îl vor numi: >Domnul, Neprihănirea noastră<... Aşa vorbeşte Domnul: >Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba<." Ieremia 33,16.20.21.

Rabinii arătau cu emfază că profeţia din text este foarte clară, că ea specifică într-un mod foarte clară că Iuda va fi mântuit iar Ierusalimul va locui în linişte!!! Enoriaşii erau convinşi de logica, de interpretarea şi de argumentul solid, din Scripturi, al conducătorilor lor. Dar, dacă se întâmpla să indici fărădelegile din interiorul bisericii şi mai ales starea lipsită de spiritualitate a preoţilor şi rabinilor, lucruri pe care rabinii nu le puteau contesta, atunci veneau cu argumente atât de solide, tot din Scripturi, încât te lăsau dezarmat şi năucit. Iată câteva astfel de texte pe care le prezentau în favoarea faptului că biserica iudaică, deşi slabă şi păcătoasă, este în continuare corabia mântuirii, canalul de lumină oferit de Dumnezeu lumii. "Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: >Ah! voi cere socoteală potrivnicilor Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei. Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine. Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi, ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă<. Sionul va fi mântuit prin judecată, şi cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiţi prin dreptate." Isaia 1,23-27.

Rabinii recunoşteau că printre ei sunt uscături, dar că Domnul va face ordine în Sion. Apoi, drept concluzie fluturau următorul text biblic: "Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri." Isaia 1,28. Cu alte cuvinte, toţi cei ce părăsesc biserica, precum şi toţi păcătoşii din Sion, simbolul bisericii iudaice, vor fi cernuţi şi vor pieri, iar biserica va rămâne curată! Pentru a întări acest fapt şi, mai mult, pentru a arăta că alte popoare vor veni să se închine la Ierusalim, rabinii vin cu texte precum acestea. "Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: >Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui<. Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!" Isaia 2,2-5.

Şi, ca un act încoronator al tuturor argumentelor puternice, imbatabile şi imposibil de tăgăduit şi, în aparenţă, greu de interpretat greşit, rabinii vin cu cel mai puternic text existent în Sfintele Scripturi. "Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: >Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!< Aşa vorbeşte Domnul: >Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul<." Ieremia 31,35-37.

Acest ultim argument este imposibil de răsturnat, întrucât se specifică clar că Israel nu va fi lepădat niciodată, după cum nici soarele nu poate fi făcut să nu mai strălucească pe cer!!! Aceste argumente aveau menirea să convingă enoriaşii că părăsirea bisericii înseamnă moarte. Scripturile sunt foarte clare. Tocmai din acest motiv conducătorii bisericii erau priviţi ca fiind glasul lui Dumnezeu. Iar enoriaşii se rezemau pe nădejdea că acest glas al lui Dumnezeu nu poate da greş; aşa că au făcut din ei propria lor minte, au acceptat ca ei să gândească în locul lor, aşa cum se întâmplă şi astăzi, ei dormind liniştiţi cu aceste asigurări, cu aceste argumente imbatabile şi pe deasupra şi inspirate!!!

Însă, cum a întâmpinat Pavel aceste argumente ale rabinilor, el care fusese învăţat de Dumnezeu? Acum, vă rog să observaţi deosebirea între o gândire modelată de Duhul Sfânt, cea a lui Pavel, şi raţionamentul omenesc al rabinilor lipsiţi de Duhul Sfânt şi care răstălmăceau Scripturile!!! Pavel nu s-a lăsat convins de interpretarea pe care rabinii o dădeau textelor inspirate menţionate, ci, dimpotrivă, le-a arătat că nu cunoşteau Scripturile. În primul rând, Pavel le-a spus că textele folosite de ei nu specifică cine este Israel!!! Apoi, având în vedere acest fapt, pentru a veni în ajutorul rabinilor şi al tuturor celor ce vor să raţioneze singuri, fără să depindă de mintea omului slab şi păcătos în lucrurile privitoare la mântuirea sufletului, Pavel le arată cine este adevăratul Israel.

El le dovedeşte că adevăraţii copii ai lui Dumnezeu au fost întotdeauna, sunt şi vor fi întotdeauna numai copiii făgăduinţei, cei care şi-au însuşit credinţa lui Avraam când aceasta i-a fost socotită ca neprihănire, adică toţi cei care sunt neprihăniţi şi biruitori ca Israel în lupta cu Îngerul legământului!!! Că adevăratul Israel nu este Israelul după trup, ci cel spiritual, al făgăduinţei, acel Israel care este alcătuit din toţi cei care trăiesc credinţa lui Avraam în puterea lui Isus Hristos!!! Pavel le indică textul pe care rabinii îl omiseseră: "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: >Cunoaşte pe Domnul!<, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor." Ieremia 31,31-34.

Ceea ce n-au înţeles niciodată evreii şi ceea ce nu înţeleg bisericile creştine protestante şi neoprotestante de astăzi este că adevăratul copil al lui Dumnezeu este doar acela în a cărui inimă se află legea lui Dumnezeu, a cărui viaţă este plină de neprihănirea lui Hristos, care exprimă credinţa lui Hristos, care are Sabatul lui Dumnezeu şi îşi desăvârşeşte în fiecare zi caracterul!!! Că Pavel avea dreptate în ceea ce spunea, când a zis ca cei credincioşi să se despartă de cei necredincioşi, este scos în evidenţă în paragrafele următoare:

     "Iudeii interpretaseră greşit făgăduinţa despre bunăvoinţa veşnică a lui Dumnezeu faţă de Israel: >Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: 'Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!' Aşa vorbeşte Domnul: 'Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul< (Ieremia 31,35-37). Iudeii considerau că descendenţa lor naturală din Avraam le dădea dreptul la această făgăduinţă. Dar ei treceau cu vederea condiţiile pe care le pusese Dumnezeu. Înainte de a da făgăduinţa, El a zis: >Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu... Căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor< (Ieremia 31,33.34).
     Binecuvântarea lui Dumnezeu le este asigurată oamenilor care au Legea Lui scrisă în inimă. Ei sunt una cu El. Dar iudeii se depărtaseră de Dumnezeu. Din cauza păcatelor, ei sufereau sub judecăţile Lui. De aceea se şi găseau robi la o naţiune păgână. Din cauza păcatelor, mintea le era întunecată şi, pentru că, pe vremuri, Dumnezeu avusese milă de ei, îşi scuzau păcatele. Se amăgeau că sunt mai buni ca alţi oameni şi că au drept la binecuvântările Lui.
     Lucrurile acestea >au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor< (1Corinteni 10,11). De câte ori interpretăm greşit binecuvântările lui Dumnezeu şi ne mângâiem cu gândul că suntem bine văzuţi pentru vreun lucru bun, care este în noi! Dumnezeu nu poate face pentru noi ceea ce El ar vrea. Darurile Lui sunt folosite pentru plăceri personale şi pentru a înăspri inima în necredinţă şi păcat." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 38-40.

Lumina adevărului prezentat de Pavel este concentrată în acest text biblic extraordinar, şi care a constituit totdeauna răspunsul la argumentele pe care le folosesc autorităţile ecleziastice în încercarea lor de a păstra înăuntrul "corabiei" pe toţi credincioşii, pentru ca ei să nu se lase "amăgiţi" de unii ca Pavel, Isus Hristos, Luther, ş.a.m.d.: "Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: >În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele<. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă." Romani 9,4-8.

Deci, nu este importantă originea bisericii, nici numele ei, nici măcar că a luat naştere în mod profetic, nici că deţine Scripturile, legămintele, Spiritul profetic, dacă Dumnezeu nu mai este prezent în ea şi a părăsit-o pentru totdeauna. Ce este important e să privim la ceea ce a devenit şi este ea în prezent!!! Trebuie să privim totdeauna la caracterul ei, subliniat de starea ei spirituală. O biserică lipsită de Duhul lui Dumnezeu şi de Evanghelie este o biserică moartă din punct de vedere spiritual, chiar dacă deţine tot adevărul descoperit!!! Ceea ce face să se creadă mai departe că biserica respectivă este singura biserică adevărată este acel adevăr care a ajuns o simplă teorie! Pe acest adevăr mizau mult rabinii iudei. Iar minţile enoriaşilor care nu se deprinseseră cu o legătură vie cu Hristos, credeau tot ce spuneau rabinii, întrucât şi unii şi alţii aveau acelaşi spirit!!

Cea mai mare tragedie pentru un suflet este să se încreadă în raţionamentul altuia mai versat în cunoaşterea Bibliei, în loc să depună efortul de a intra într-o vie legătura cu atotputernicia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, pentru a primi direct de la Dumnezeu adevărurile mântuitoare. Luaţi exemplul lui Pavel, al lui Hristos, al lui Enoh, al lui Ioan Botezătorul şi al marilor reformatori. De unde au primit ei lumina care a schimbat lumea? Pentru că nu s-au încrezut în oameni, Dumnezeu le-a dăruit puterea şi adevărul Său pentru a-l vesti lumii, dar separat de biserica în care se născuseră sau pe care o cunoşteau!!

     "Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: >Voi numi 'popor al Meu' pe cel ce nu era poporul Meu şi 'preaiubită' pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: 'Voi nu sunteţi poporul Meu', vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu<. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: >Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui<." Romani 9,24-28.