luni, 22 iulie 2013

Profeţia lui Maleahi

     "Subiectul sanctuarului a fost cheia care a descuiat taina înţelegerii dezamăgirii din anul 1844. El a deschis vederii un sistem complet al adevărului, legat şi armonios, arătând că mâna lui Dumnezeu dirijase marea mişcare adventă, şi a descoperit totodată şi datoria prezentă, poziţia şi lucrarea poporului Său." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 1.

Mai înainte ca miezul soliei îngerului al treilea să se facă auzit la nivel global, cel legat de închinarea la fiară şi icoana fiarei, trebuie mai întâi ca o pleiadă de adevăruri să fie descoperite pentru curăţirea copiilor lui Dumnezeu. Scopul lui Isus în ce priveşte lucrarea Sa din sfânta sfintelor, a doua încăpere a sanctuarului ceresc, este, printre altele, să cureţe şi să desăvârşească un popor, astfel încât la judecata celor vii ei să fie găsiţi fără nici un cusur din punct de vedere moral. Cu alte cuvinte, caracterul lor trebuie să fie o reflectare a caracterului lui Isus, un caracter sfânt şi fără pată, desăvârşit din punct de vedere moral.

Din acest motiv, nu se putea face auzită numaidecât această solie în toamna anului 1844, după marea dezamăgire. De fapt, ea nu s-a făcut auzită niciodată până astăzi, întrucât nu s-a format niciodată icoana fiarei, deşi era în perspectiva de a se ivi chiar la finele anului 1888, după câte vom vedea. Intrarea lui Isus în sfânta sfintelor arată către cea de-a doua lucrare pe care Hristos trebuia să o săvârşească acolo, şi care începe cu o judecată. Această lucrare a Lui coincide cu Yom Kippur sau ziua ispăşirii finale, aşa cum era ea desfăşurată cu întreaga ceremonie specifică, o dată pe an, în serviciul sanctuarului pământesc iudaic.

Această lucrare absolut necesară este ultima pe care Hristos o mai săvârşeşte pentru neamul omenesc, şi mai ales pentru copiii Săi, o lucrare în care harul joacă un rol hotărâtor pentru toţi cei ce doresc să facă parte din împărăţia cerească. Harul este puterea transformatoare şi iluminatoare a Duhului Sfânt!! Menirea harului este aceea de a transforma inima credinciosului, cu condiţia ca acesta să creadă în Evanghelia veşnică. Însă un credincios gata născut din nou nu este pregătit pentru lupta cea mare cu fiara şi icoana ei! Mai este nevoie şi de o lucrare de sfinţire a inimii şi a vieţii sale, or acest lucru implică o reformă. Hristos a avut în vedere acest aspect al problemei, iar din toamna anului 1844 a trebuit să descopere adevărurile Evangheliei, pline de lumina specială a lucrării săvârşite de El în sanctuarul de sus, prin mesajul îngerului al treilea. Toate aceste adevăruri au în vedere această lucrare de curăţire a sufletului.

Prin aceste adevăruri, Hristos dorea să-i înveţe pe copiii Săi tot ce trebuie despre lucrarea Sa şi caracterul lui Dumnezeu. Toată această lumină nemaipomenită urma să vină după data de 23 octombrie 1844, când Isus a intrat la nuntă, la Tatăl. Era însă nevoie de timp pentru desfăşurarea acestei lumini a soliei îngerului al treilea. Această lumină avea menirea de a educa şi de a transforma inimilor tuturor primitorilor în vederea pregătirii pentru judecata de cercetare, pentru realizarea ispăşirii finale, pentru ştergerea păcatelor şi curăţirea sanctuarului ceresc, dar şi pentru punerea sigiliului Dumnezeului cel viu asupra lor.

Copiii Săi trebuia aduşi în situaţia de a conştientiza marea nevoie a săvârşirii unei lucrări de curăţire în mintea şi inima lor, mai înainte de a fi gata pentru judecata de cercetare. Trebuia făcuţi să priceapă că standardul judecăţii de cercetare este desăvârşirea şi că nimeni nu poate trece de scrutinul acestei judecăţi dacă mai întâi nu ajunge desăvârşit în minte şi în inimă. Ceea ce trebuie să conştientizăm este că desăvârşirea se capătă aici pe pământ, nu în cer. În timp ce Hristos se află în sfânta sfintelor, credincioşii de pe pământ, care intră prin credinţă în acel loc, se bucură de toate beneficiile lucrării lui Isus în vederea obţinerii desăvârşirii. Este bine de ştiut acest lucru.

Problema este că toţi acei credincioşi, din anul 1844, care trecuseră prin marea dezamăgire, nu cunoşteau toate aceste lucruri despre care am scris. Ei pur şi simplu se aşteptau ca Isus să vină în slavă şi să-i ia în cer. Însă, ei nu ştiau că pentru a ajunge în cer trebuia mai întâi să fie desăvârşiţi, în ei să nu se mai găsească nici un păcat, fiindcă numai în acest fel poate fi pus sigiliul lui Dumnezeu asupra lor!!! "Dar oamenii nu erau încă gata să se întâlnească cu Domnul lor. Mai era de adus la îndeplinire încă o lucrare de pregătire în favoarea lor. Urma să fie dată lumină care să îndrepte minţile lor către templul lui Dumnezeu din ceruri; şi în timp ce ei aveau să urmeze prin credinţă pe Marele lor Preot în slujirea Sa de acolo, urma să le fie descoperite noi îndatoriri. O altă solie de avertizare şi de îndrumare urma să fie dată bisericii." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 5.

Importanţa soliei îngerului al treilea nu se poate sublinia îndeajuns. Scopul ei primordial este acela de a curăţi un popor pentru Hristos, mai înainte de a veni pe norii cerului, care trebuie să înţeleagă faptul că desăvârşirea este posibilă pe acest pământ, fiindcă numai în acest fel poate fi biruită fiara şi icoana ei. Nimeni nu poate rezista presiunilor extraordinare la care va fi supusă mintea de către icoana fiarei, dacă ea nu este curată şi nu a devenit un templu al Duhului Sfânt!! Astăzi este timpul cel mai prielnic pentru o pregătire asiduă în vederea confruntării cu icoana fiarei, căci încă este un timp de relativă linişte de care trebuie să profităm la maximum!

Cei trei tineri de pe câmpia Dura, acolo unde Nabucodonosor al II-lea a ridicat o statuie uriaşă, înaintea căreia trebuia să se închine toţi cei adunaţi pe acea câmpie, nu şi-au plecat piciorul înaintea ei, fiind singurii din tot cuprinsul câmpiei care rămăseseră în picioare!!! Deoarece mintea lor era curată şi nu mai aveau nici un păcat cunoscut, fiind din acest punct de vedere desăvârşiţi, desăvârşire care trebuia să fie în armonie cu toată lumina pe care o cunoşteau şi o trăiau, ei au putut să reziste prin credinţă la orice presiune pe care împăratul a pus-o asupra lor! Credinţa lor nu le-a permis să aducă închinare unei statui. Această credinţă îşi găsea izvorul în inima Aceluia care-i învăţase să stea singuri pe propriile picioare în condiţiile cele mai groaznice cu putinţă.

Credinţa lor era atât de trainică încât nici o putere a iadului nu i-ar fi putut determina să facă ceva ce era contrar conştiinţei lor luminate de Duhul Sfânt. Au acceptat cuptorul cu seninătate ştiind că dacă aveau să moară, vor muri curaţi şi sfinţi, având parte de învierea de apoi, iar dacă aveau să rămână vii, ceea ce s-a şi întâmplat, atunci urmau să dea mărturie cu privire la credinţa care biruie orice putere a iadului!!! Hristos însuşi i-a onorat chiar în cuptor cu prezenţa Sa fizică, iar Nabucodonosor sau Nebucadneţar avea să devină un copil convertit şi credincios al lui Dumnezeu.

Aceasta este credinţa ce trebuie să caracterizeze fiece minte doritoare după mântuire. Ea nu se capătă decât de sus, şi este numită credinţa lui Isus, şi nu poate fi fortificată decât prin adevărurile Evangheliei veşnice cuprinse în solia îngerului al treilea. Este de ştiut că numai printr-o astfel de credinţă pot fi ţinute poruncile lui Dumnezeu!!! Lumina dăruită de Hristos prin solia îngerului al treilea este una specială, şi are în vedere, o dată primită, să dezvolte o credinţă care lucrează desăvârşirea morală în inima credinciosului. Această lumină priveşte în mod deosebit ultima generaţie, în speţă pe adevăraţii Săi copii care se bucură de ea prin credinţă.

Cei trei tineri înaintaseră în lucrarea de curăţire şi de desăvârşire a inimii, până acolo încât au fost singurii care au rezistat impunerii închinării idolatre. Dumnezeu s-a putut baza pe ei cu toată încrederea, de aceea a permis ca ei să intre în acel test, ştiind că nu va fi dat de ruşine. Vreau să observăm că aceşti tineri erau pregătiţi mai dinainte de a veni încercarea peste ei, având un caracter şi o credinţă pe măsura testului!!! Ei au întâmpinat grozava încercare cu inimi curate şi cu minţi în care sălăşluia Duhul Sfânt. De altfel, această lucrare de curăţire a inimii, care a început în toamna anului 1844 este descrisă în uimitoare profeţie a lui Maleahi: "Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine - zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară". Maleahi 3,1-4.

     "Această venire este proorocită şi de către profetul Maleahi: >Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi; Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine - zice Domnul oştirilor< (Maleahi 3,1). Venirea Domnului în Templul Său a fost neaşteptată pentru cei din poporul Său. Ei nu-L căutau acolo. Îl aşteptau să vină pe pământ, >într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelie< (2Tesaloniceni 1,8)." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 4.

Este una dintre cele mai uimitoare profeţii ale Vechiului Testament. Ea stabileşte nişte lucruri extraordinare. Maleahi prezice intrarea lui Hristos în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, iar apoi vorbeşte despre o lucrare de curăţire profundă, ce trebuie să aibă loc înainte de venirea în slavă a lui Isus Hristos. Această profeţie arată şi cine sunt protagoniştii sau beneficiarii curăţirii: fiii lui Levi! De ce Inspiraţia divină ne vorbeşte despre copiii lui Levi şi curăţirea lor?

Arătam în urmă cu ceva timp că singurii oameni prin care Dumnezeu va rosti avertismentul cuprins în solia îngerului al treilea, referitor la închinarea la fiară şi icoana fiarei, vor fi leviţii spirituali! (Desigur că lor, cu trecerea timpului, li se vor adăuga şi fecioarele înţelepte, însă cei care încep să dea avertizarea solemnă sunt aceşti leviţi spirituali. Cu ei începe Dumnezeu ultima avertizare adresată unei lumi împietrite în păcat!) Ei bine, ei sunt "fiii lui Levi" din profeţia lui Maleahi!!! Mai arătam că leviţii din vechime aveau misiunea, în afară de a desface şi căra cortul pretutindeni, de a învăţa poporul şi de a-l chema să participe în ziua cea mare a ispăşirii sau Yom Kippur. Ei erau principalii misionari ai naţiunii iudaice.

Din acest motiv vorbeşte profeţia despre copiii lui Levi, fiindcă aceşti leviţi spirituali au aceeaşi lucrare de făcut ca acelora din vechime!!! Ei trebuie să fie cei mai buni cunoscători ai lucrării pe care Hristos o desfăşoară astăzi în sanctuarul ceresc!! Toată speranţa lui Dumnezeu se pune în aceşti credincioşi, în inima cărora trebuie să aibă loc curăţirea preconizată sau prezisă în profeţia lui Maleahi! Dorinţa expresă a lui Hristos era ca întreaga mişcare a îngerului al treilea, cea care rezultase în urma marii dezamăgiri, să devină leviţii spirituali prin care să încheie lucrarea. Cei care îşi însuşesc toate adevărurile descoperite în cadrul soliei îngerului al treilea, de la 1831 încoace, toţi aceştia înţeleg importanţa curăţirii inimii, a vieţii de biruinţă asupra păcatului şi pregătirea pentru a intra la judecata de cercetare a celor vii sfinţi şi desăvârşiţi, gata pentru primirea sigiliului lui Dumnezeu! Aceştia sunt astăzi "fiii lui Levi"!!

Această condiţie spirituală în care trebuie să se găsească leviţii spirituali este frumos descrisă în aceste cuvinte: "Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite". Maleahi 3,2.3. În lucrarea de curăţire a aurului, rafinorul ştie ce implică acest lucru deosebit şi migălos. La început, sub formă de minereu, aurul este plin de o mare cantitate de piatră şi de pământ. Apoi, acest minereu este introdus în cuptor unde este topit la temperaturi foarte înalte. Aici metalul se topeşte şi se separă de zgura nefolositoare, care pluteşte la suprafaţă. Rafinorul îndepărtează bucăţile nefolositoare cu multă migală şi atenţie desăvârşită. Însă el nu se opreşte aici, ci merge mai departe. El ştie că trebuie îndepărtată orice impuritate care face ca aurul să nu aibă calitatea dorită. Aşa că este încins şi mai tare cuptorul, pentru a putea ieşi la iveală impurităţile care mai rămân, şi care sunt din ce în ce mai mici şi neobservabile ochiului neatent al celor ce nu sunt rafinori.

Pe măsură ce lucrarea progresează şi ochiul rafinorului expert dibuie orice particulă nefolositoare, acestea sunt îndepărtate una câte una până când rămâne doar aurul pur. Abia în acest stadiu se poate spune că lucrarea rafinorului încetează, căci atunci când ajunge să privească deasupra suprafeţei topiturii, el îşi vede chipul reflectat în mod desăvârşit în metalul pur. Tot astfel se săvârşeşte şi lucrarea lui Isus în fiii lui Levi. Când chipul Său va fi reflectat în mod desăvârşit în copiii Săi, atunci lucrarea de judecată a celor vii poate să înceapă. Când judecata lor s-a încheiat, atunci ei pot să rămână fără mijlocitor ca să înfrunte cele şapte plăgi şi furia celor sigilaţi pentru totdeauna în păcat!!!

     "Profetul zice: >Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi va aduce Domnului daruri neprihănite< (Maleahi 3,2.3). Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 6.

A sta în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor, pe pământ, înseamnă a fi desăvârşit şi sigilat în neprihănirea şi sfinţenia lui Hristos. Nu înseamnă a căpăta desăvârşirea în timpul judecăţii celor vii!! Este o gravă eroare pe care o cred foarte mulţi credincioşi. La ora începerii judecăţii de cercetare a celor vii, care începe când este dat decretul morţii, nu de când începe să fie aplicat, căci aplicarea lui introduce cele şapte plăgi şi, deci, începerea timpului fără har sau al strâmtorării lui Iacov, copiii Săi adevăraţi, care vor fi trecut cu brio prin toate încercările până la momentul acela, deja trebuie să fie desăvârşiţi, căci profeţia lui Maleahi este foarte clară.

În această stare de desăvârşire, fiind deja stabiliţi pentru totdeauna în adevărul sfânt, copiii lui Levi vor fi gata pentru venirea Mântuitorului în slavă. Fără această condiţie primordială, desăvârşirea morală a caracterului, nimeni nu poate fi gata pentru cer!!! "Când această lucrare se va fi împlinit, urmaşii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. >Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară< (Maleahi 3,4). Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi >o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta< (Efeseni 5,27). Atunci ea va arăta >ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor< (Cântarea Cântărilor 6,10)." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 7.

Se poate observa din declaraţia de mai sus că, atunci când Isus vine pe pământ, biserica Sa deja este desăvârşită, acesta fiind singurul timp din istoria omenirii în care o biserică întreagă, fiecare credincios în parte, şi vizibilă, este desăvârşită în totalitate. Ba mai mult, a putut rămâne fără mijlocitor pe tot parcursul timpului strâmtorării lui Iacov, care începe cu cele şapte plăgi şi se termină cu venirea în slavă a lui Hristos!

Este cât se poate de important să înţelegem lucrarea efectuată de Hristos astăzi în sanctuarul ceresc şi pe cine reprezintă leviţii spirituali, căci numai cei ce se vor desăvârşi în Domnul, zi de zi, vor putea fi gata pentru venirea lui Isus pe norii cerului. Numai mesajul îngerului al treilea, în care este cuprinsă toată Evanghelia veşnică, poate produce prin primirea lui o biserică sfântă şi curată, asemenea Mântuitorului ei. Fiii lui Levi, care au intrat şi mai intră prin credinţă în sfânta sfintelor, sunt pregătiţi pentru o lucare specială. Ei sunt singurii prin care Hristos va începe marea strigare mondială!! Ei sunt cei care vor pregăti calea pentru venirea lui Isus, aşa cum a făcut şi Ioan Botezătorul, după cum stă scris: "Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea". Maleahi 3,1.

Aşa cum a fost pregătit Ioan Botezătorul, în locuri sigure, tot astfel vor fi pregătiţi şi leviţii spirituali, pregătire ce implică o mare lucrare de curăţire a inimii. Numai astfel putem înţelege că Hristos nu va folosi nici o organizaţie religioasă în vestirea celei de a treia solii îngereşti, aşa cum nu a fost vestită niciodată. El va ocoli orice organizaţie religioasă şi va apela la "fiii lui Levi", adică la aceia care au spiritul leviţilor de odinioară, care nu au participat la închinarea idolatră de la muntele Sinai. Asta arată că ei nu se vor întina cu aluatul fariseilor sau taina fărădelegii, ori vinul Babilonului, adică cu învăţăturile eronate ale bisericii creştine şi cu închinarea ei idolatră!!! Hristos va apela doar la aceia care trăiesc în lumina sanctuarului şi acceptă lucarea lui Hristos pentru ei, la aceia care cunosc mesajul îngerului al treilea şi vor deveni mişcarea îngerului al patrulea!! Ei sunt învăţaţi de Dumnezeu, nu de oameni, şi-l urmează pe Miel oriunde fiindcă-i cunosc glasul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu