Prima chemare la nuntă a bisericii adventiste

Cel mai greu lucru este să ţi se spună că mergi pe un drum greşit, deşi tu ai impresia că mergi pe cel corect! Tot astfel, cel mai dificil lucru posibil este să-i spui unui credincios, care a mers pe drumul ce i s-a părut bun, că, de fapt, acel drum este cel greşit, că el duce spre o direcţie ce primejduieşte viaţa! Însă, cel mai greu lucru cu putinţă dintre toate lucrurile este să-i vesteşti unei biserici că drumul pe care calcă este absolut greşit şi că finalul lui este moartea!! Nu este deloc uşor să o faci din postura unuia care deja aparţine acelei biserici, cu atât mai mult, cu cât ştii că vei fi întâmpinat ca un duşman, ca unul care vrea să nenorocească biserica.

Spuneam că biserica adventistă a pierdut prezenţa Duhului Sfânt încă din anul 1855, cu rezultatul ajungerii în condiţia laodiceană. Pierzând viaţa care dă putere şi face ca adevărurile descoperite să aibă efect asupra inimii primitorilor, adventiştii ajunseseră să înalţe adevărul prin cele mai puternice argumente! Prezentau argumentele cele mai bune în favoarea obligativităţii respectării legii lui Dumnezeu, şi mai cu seamă arătau că Sabatul este adevărata zi de odihnă stabilită de Dumnezeu prin lege. Toate aceste lucruri le făceau din dorinţa sinceră de a grăbi venirea Mântuitorului.

În mod normal, dacă toţi cei din 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea, lăsându-se permanent curăţiţi de ea, şi ar fi vestit-o prin puterea cea mare a Duhului Sfânt uniţi în credinţa lui Isus, atunci ei ar fi grăbit venirea lui Hristos cu adevărat, făcând-o posibilă chiar în timpul lor. În felul acesta, n-ar mai fi fost nevoie de nici o amânare a venirii lui Hristos. Existau toate condiţiile prielnice pentru venirea lui Isus chiar în acel timp binecuvântat: puterea Romei papale fusese sfărâmată, profeţia celor 2300 de ani se împlinise exact aşa cum spuneau Scripturile, un potop de lumină fusese revărsat asupra credincioşilor primitori prin toate cele trei solii îngereşti, exista un profet printre acei credincioşi, prin care le comunica voia Sa, tocmai pentru a nu se abate din drum, lucrarea lui Isus ca Rafinor în sanctuarul de sus începuse deja, nunta era în toi, mai trebuia ca toţi credincioşii să primească lucrarea de curăţire prin Rafinorul ceresc.

     "Dacă toţi aceia care au lucrat uniţi în lucrarea din anul 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea şi ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere, împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Cu ani mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizaţi, încheierea lucrării ar fi fost terminată, iar Hristos ar fi venit pentru mântuirea poporului Său." Tragedia veacurilor, cap. O lucrare de reformă, par. 19.

Realmente, nu era nevoie să se ajungă la amânarea venirii lui Isus, ceea ce înseamnă că nu era nevoie ca biserica să cadă în starea laodiceană! Această situaţie este cumva asemănătoare cu istoria poporului evreu, care fusese scos din Egipt prin puterea creatoare a lui Dumnezeu, urmând ca acesta să fie dus direct în Canaan. Dar, din cauza neascultării, a încăpăţânării şi răzvrătirii permanente, evreii au fost nevoiţi să rătăcească patruzeci de ani prin pustie mai înainte de a intra în Canaan. Nu a fost deloc planul lui Dumnezeu ca ei să peregrineze prin pustiu. Tot astfel, nu a fost deloc planul lui Dumnezeu ca mişcarea adventistă să întârzie venirea lui Hristos, care se putea petrece chiar în zilele celor care compuneau această mişcare.

Din păcate, laodiceanismul a înlocuit neprihănirea, religia mişcării devenind una rece, legalistă şi moartă! Au încercat din răsputeri să înalţe legea lui Dumnezeu şi chiar să se străduiască să dea ascultare desăvârşită de această lege, care cere perfecţiune, dar fără să o aibă scrisă în inimile lor. Predicau litera legii şi se încărcau astfel cu un munte de străduinţe imposibile pentru a respecta legea întru totul. Situaţia devenise alarmantă, iar Dumnezeu a îndrumat-o pe Ellen White să declare solemn: "Ca popor, noi am predicat legea până când am ajuns tot atât de uscaţi ca şi munţii Ghilboa peste care nu cădea nici rouă, nici ploaie." The Review and Herald, 11 martie 1880.

Pe lângă faptul că predicau o teorie a adevărului, ajunseseră să fie caracterizaţi, chiar dacă nu toţi, de spiritul împotrivirii şi ridiculizării avertismentelor, mustrărilor şi sfaturilor pe care Dumnezeu le oferea prin mesagerul Său, Ellen White. Mulţi o dispreţuiau pentru că era prea directă şi le descoperea păcatele. Din cauza sărăciei, a ticăloşiei şi a orbirii spirituale, biserica ajunsese să nu mai discearnă adevărul şi pur şi simplu să nu-şi accepte starea de apostazie! Toate aceste lucruri s-au petrecut vreme de peste treizeci de ani, de la data alungării Duhului Sfânt în 1855. Fiindcă profetul Său era batjocorit, Dumnezeu a găsit o altă cale de a oferi solia Sa în dorinţa Lui de a-şi aduce biserica înapoi la Evanghelie.

A găsit potrivit să lucreze pe o altă cale, mai puţin aşteptată de biserică, din cauza faptului că mijlocul prin care Dumnezeu le comunica mărturiile Sale fusese ridiculizat. El nu a mai folosit-o pe Ellen White în vestirea soliei îngerului al patrulea, căci acum era nevoie de un alt înger pentru le prezenta din nou solia îngerului al treilea şi pentru a fi chiar marea strigare a îngerului al treilea. La acest punct aş dori să remarcăm împreună modul cum lucrează Dumnezeu. Primele trei solii îngereşti au fost vestite prin oameni diferiţi. Astfel, prima solie îngerească a fost vestită prin William Miller între 1831 şi primăvara lui 1843. A doua solie îngerească a fost vestită prin Charles Fitch între vara anului 1843 şi vara anului 1844, solie care avea să fie întărită prin strigătul de la miezul nopţii introdus în august 1844 prin Samuel Snow. Solia îngerului al treilea a fost vestită prin Hiram Edson în toamna anului 1844, când a înţeles realitatea sanctuarului ceresc şi serviciul pe care Hristos îl desfăşoară acolo.

Dacă adventiştii ar fi trăit toată lumina primită şi ar fi înaintat din lumină în lumină, atunci nu ar fi fost nevoie niciodată de un alt înger, îngerul al patrulea, pentru a le fi readusă Evanghelia pe care o pierduseră, Evanghelia îngerului al treilea. Mesagerii soliei îngerului al patrulea au fost doi tineri care au prezentat pentru întâiaşi dată solia îngerului al patrulea, ce avea menirea să umple pământul cu lumina lui, cu condiţia ca mai întâi biserica să primească acel glas. Această solie, ce cuprindea întreaga Evanghelie a soliei îngerului al treilea, s-a făcut auzită în anul 1888, la faimoasa conferinţa de la Minneapolis. Ea s-a ţinut în toamna anului respectiv. Aceasta reprezintă efectiv prima chemare la nuntă  din partea lui Dumnezeu pentru mireasa Sa, biserica adventistă!

Chemarea la nuntă este în realitate o chemare la pocăinţă şi la primirea Evangheliei lui Hristos. Subiectul central prezentat la acea conferinţă, pe tot parcursul ei, a fost Hristos şi neprihănirea Sa. Era pentru prima oară de la Pavel încoace când se vestea atât de clar Evanghelia biruinţei asupra păcatului, faptul că îndreptăţirea prin credinţă înseamnă a fi iertat şi considerat fără trecut păcătos şi a fi curăţit prin sângele lui Hristos, adică a fi făcut neprihănit în realitate! Pentru prima dată se vorbea la modul cel mai clar posibil despre viaţa de biruinţă asupra păcatului şi despre realitatea trăirii unei vieţi desăvârşite în Hristos, zi de zi, prin credinţă vie!! Doi tineri, unul doctor în vârstă de treizeci şi trei de ani, Ellet Waggoner, iar altul autodidact, bun cunoscător al istoriei, de numai treizeci şi opt de ani, Alonzo Jones, au fost glasul îngerului al patrulea, care introducea practic începutul revărsării Duhului Sfânt în plinătatea Sa, cu condiţia ca mesajul să fie primit cu toată inima.

Subiectul prezentat la acea conferinţă este şi subiectul cărţilor Hristos şi neprihănirea Sa, scrisă de Waggoner, şi Calea consacrată pentru desăvârşirea creştină sau Profet, Preot, Împărat, aşa cum a fost tradusă în limba română, scrisă de Jones. Lumina prezentată prin aceşti doi tineri nu a mai fost vestită niciodată înainte în felul în are se făcea auzită acum! Îndreptăţirea prin credinţă era pusă în relaţie cu sanctuarul ceresc şi cu serviciul care se desfăşoară acolo, aceeaşi îndreptăţire despre care vorbea şi Pavel. Dar, de data aceasta lumina era cu mult mai puternică, căci ea provenea din sfânta sfintelor, ceea ce înseamnă că trebuie să fie adăugată lumină suplimentară. Se vorbea deschis şi cu putere, cu multă, foarte multă convingere, despre viaţa de biruinţă asupra tuturor păcatelor mărturisite şi părăsite!!

Era o mare deosebire între teoria adevărului aşa cum era prezentată, prin multe argumente, de către predicatorii consacraţi adventişti, şi Evanghelia plină de viaţă prezentată cu toată puterea Duhului Sfânt de aceşti doi tineri. Ellen White a fost profund impresionată de acest mesaj clar, căreia îi fusese prezentat în viziune şi pe care îl înţelegea exact aşa cum îl prezentau aceşti doi tineri consacraţi. De fapt, ea a prezentat această solie în toate lucrările ei, dar cu o putere mai mare din anul 1888 când toate cărţile sale au căpătat aura acestui mesaj extraordinar! "Mi s-a pus întrebarea: ce credeţi despre lumina pe care o prezintă aceşti bărbaţi? Ei bine, eu tot prezint de 45 de ani farmecul inegalabil al lui Isus. Este ceea ce am încercat să prezint înaintea minţilor voastre. Când fratele Waggoner a prezentat aceste idei la Minneapolis, a fost prima învăţătură clară despre acest subiect pe care am auzit-o vreodată de pe buze omeneşti, cu excepţia discuţiilor dintre mine şi soţul meu. Mi-am spus că deoarece Dumnezeu mi-a prezentat-o în viziune, de aceea o văd eu atât de clar şi ei n-o pot vedea pentru că lor nu le-a fost prezentată ca şi mie, iar când altcineva a prezentat-o, fiecare fibră a inimii mele a spus amin." Ms. 5, 1889. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 20.

Ea a încercat să prezinte bisericii această solie, însă nu a fost recunoscută ca ceea ce este din cauza respingerii soliilor de avertizare date prin profet, solii ce vizau starea păcătoasă de apostazie a bisericii. Din acest motiv, Dumnezeu a folosit doi tineri din rândurile bisericii pentru a pune la încercare în alt mod biserica, în felul acesta oferindu-i prima chemare la nuntă. Ce poziţie a avut biserica? Cei mai mulţi s-au dovedit a fi împotrivă, alţii nu ştiau ce să creadă, iar cei mai puţini au primit-o cu bucurie, printre care şi Ellen White! Era atât de nedumirită biserica, încât pastori cu experienţă trimiteau scrisori profetesei în care o întrebau dacă acea solie prezentată este cu adevărat solia lui Dumnezeu!? "Mulţi mi-ai scris întrebând dacă solia (din 1888) îndreptăţirii prin credinţă este solia îngerului al treilea, iar eu le-am răspuns: >Este cu adevărat solia îngerului al treilea<. Profetul declară: >Apoi am văzut un alt înger coborând din ceruri, având o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui<. Apocalipsa 18.1." The Review and Herald, 1 aprilie 1890. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 21.

Pentru a lămuri definitiv lucrurile legate de mesajul prezentat la conferinţa de la Minneapolis, Ellen White a scris: "Timpul încercării este chiar deasupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întregul pământ". The SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 984. Care a fost atitudinea Conferinţei Generale şi a preşedintelui ei, George Butler? Amintesc încă o dată faptul că rostul organizării biserici adventiste era acela de a remedia relele care se strecuraseră în ea, pentru a fi pregătită să primească lumina ce avea ca scop umplerea pământului cu slava ei. Numai că atitudinea preşedintelui bisericii adventiste, George Butler, a fost de împotrivire, cu toate că nu a fost prezent la acele sesiuni ale conferinţei din motive medicale.

Atitudinea lui avea să influenţeze negativ majoritatea celor prezenţi la conferinţa respectivă şi să aducă astfel un mare prejudiciu întregii biserici. Prejudecăţile "bătrânilor" aveau să iasă învingătoare, întocmai cum s-a întâmplat şi în biserica apostolică. "Soliile ce vin de la preşedintele nostru din Battle Creek sunt calculate pentru a stârni să luaţi o poziţie greşită; dar eu vă avertizez împotriva acestui lucru… Sentimentele exercitate vor conduce la mişcări pripite." 1888 Reexaminat, pag. 21.

     "O rea-voinţă de a renunţa la opiniile preconcepute şi de a accepta acest adevăr, stă la temelia unei largi contribuţii a opoziţiei manifestate la Minneapolis împotriva soliei Domnului prin fraţii E.J. Waggoner şi A.T. Jones. Prin exercitarea acestei opoziţii Satana a reuşit să ţină departe de poporul nostru, într-o mare măsură, puterea specială a Duhului Sfânt pe care Dumnezeu tânjea să le-o împărtăşească. Vrăjmaşul i-a împiedicat să obţină acea eficienţă pe care ar fi putut s-o aibă prin transmiterea adevărului către lume, aşa cum apostolii l-au proclamat în Ziua Cincizecimii. Lumina care urmează să lumineze întregul pământ cu slava ei a fost respinsă şi, prin acţiunea fraţilor noştri, a fost ţinută într-o mare măsură departe de lume." Selected Messages, vol. 1, pag. 234, 235.

Oamenii din fruntea bisericii, care ar fi trebuit să fie cei dintâi în primirea Evangheliei prezentate de cei doi tineri, au fost primii în respingerea ei molipsind în felul acesta întreaga biserică!! Aceşti oameni pur şi simplu nu au reuşit să recunoască manifestarea Duhului Sfânt din mijlocul lor, şi faptul că Mirele ceresc venise prin intermediul Lui să le ofere cele trei daruri preţioase pe care le pierduseră: aurul curăţit prin foc sau credinţa specifică dragostei dintâi, haina albă a neprihănirii lui Hristos şi capacitatea de a discerne manifestarea Duhului Sfânt şi înţelegerea adevărului!! "Nu voi uita niciodată experienţa pe care am avut-o la Minneapolis, nici lucrurile care mi-au fost descoperite atunci cu privire la spiritul care stăpânea pe oameni, cuvintele rostite şi acţiunile făcute în ascultare de puterile întunericului… Ei erau stăpâniţi de un alt spirit la acea întâlnire şi n-au ştiut că Dumnezeu trimisese pe acei tineri cu o solie specială pentru ei, şi pe care i-au tratat cu batjocură şi dispreţ, fără să-şi dea seama că inteligenţele cereşti priveau la ei… Ştiau că atunci Spiritul lui Dumnezeu a fost insultat." Letter 24, 1892. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 21, 22.

Duhul Sfânt, cel mai preţios dar al cerului, după înălţarea lui Hristos, pe care ar trebui să-l aibă biserica invitată de Dumnezeu la nuntă, a fost insultat şi respins, fiind nevoit să se retragă pentru alte timpuri în vederea vestirii celei de a doua chemări la nuntă!! "Unii au tratat Duhul Sfânt ca pe un musafir nepoftit, refuzând să primească darul bogat, refuzând să-l recunoască, întorcând spatele şi condamnându-l ca fiind fanatism." Testimonies to Ministers, pag. 64. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 81. Respingerea Duhului Sfânt era un păcat grav, faţă de care vor trebui să dea socoteală toţi cei ce i s-au opus şi au rămas în această atitudine până la moartea lor! "Păcatul comis la Minneapolis rămâne înregistrat în cărţile din ceruri, în dreptul numelor celor care s-au opus luminii, şi va rămâne acolo până când se va face o mărturisire deplină, iar cei vinovaţi se vor umili deplin în faţa lui Dumnezeu." Letter 019, 1892. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 5.

Biserica se afunda şi mai mult în apostazie, starea laodiceană devenind o boală ce părea incurabilă. Din fericire, biserica adventistă nu a fost părăsită cu totul de Dumnezeu, căci El nu poate pleca definitiv decât atunci când este respinsă şi a doua chemare. Însă nenorocirea cea mare este că prin respingerea primei chemări se pune o temelie sigură şi pentru respingerea celei de a doua chemări!!! Iată care era viziunea corectă a profetului referitor la starea spirituală a bisericii după anul 1888:

     "După conferinţa de la Minneapolis, eu am văzut starea Bisericii Laodicea ca niciodată înainte. Eu am auzit mustrarea lui Dumnezeu rostită către cei care se simt satisfăcuţi, care nu-şi cunosc starea lor de sărăcie spirituală. Isus le spune acestora, ca şi femeii din Samaria: >Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: 'Dă-Mi să beau!', tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie<.Ioan 4,10.
     Ca şi evreii, mulţi şi-au închis ochii ca nu cumva să vadă; dar este o mare primejdie în a închide ochii faţă de lumină şi să mergi despărţit de Hristos, nesimţind nevoia de nimic, ca atunci când El a fost pe pământ. Mi s-au arătat multe lucruri, pe care le-am prezenat înaintea poporului nostru cu solemnitate şi seriozitate, dar cei ale căror inimi s-au împietrit prin critică, gelozie şi bănuieli rele, nu au ştiut că erau săraci, ticăloşi, orbi şi goi. Cei care se opun soliilor lui Dumnezeu date prin slujitorul Său umil, gândesc că sunt în opoziţie cu sora White, deoarece ideile ei nu sunt în armonie cu ale lor; dar această opoziţie nu este faţă de sora White, ci faţă de Domnul, căreia i-a dat o lucrare de făcut." The Review and Herald, 26 august 1890.

Voi reda acum şi mărturia lui Alonzo Jones, care a simţit pe propria lui piele atacurile puterilor întunericului manifestate chiar prin conducerea bisericii, şi care a fost nevoit să declare la mai bine de zece ani de la acea conferinţă că lumina prezentată acolo a fost respinsă şi rămăsese în continuare neprimită: "Acum treisprezece ani, la Minneapolis, Dumnezeu a trimis o solie poporului Său… Care a fost istoria acestui popor şi acestei lucrări de atunci încoace? Cât de mult a fost adevărul primit – nu doar să se consimtă la el – ci cu adevărat primit? Vă spun: mai deloc. Pentru ultimii treisprezece ani această lumină a fost respinsă şi mulţi s-au întors împotriva ei, şi o resping şi îi întorc spatele şi azi." General Conference Bulletin, 18 aprilie 1901.

Din moment ce solia îngerului al patrulea a fost respinsă este de aşteptat ca în interiorul bisericii să se fi întâmplat fenomene pe măsura acelei respingeri. Conferinţa Generală a făcut tot posibilul, şi chiar a reuşit, să destrame principalii susţinători ai mesajului: Waggoner, Jones şi Ellen White. Aşa că au trecut la fapte. Pe Waggoner l-a trimis departe în Anglia, iar pe Ellen White au surghiunit-o şi mai departe, în Australia!!! Numai Jones mai rămăsese în Statele Unite. Acest trio impecabil nu avea să se mai reunească niciodată în timpul vieţii lor ca să vestească împreună solia cea plină de putere, căci cei doi soli de la Minneapolis aveau să cadă în mrejele panteismului. (Mesajul îngerului al treilea, la fel ca orice adevăr revelat al Scripturilor, nu trebuie niciodată asociat cu persoanele care-l prezintă. Acestea pot cădea, însă adevărul prezentat prin ei rămâne nemuritor. Din cauza teoriei panteiste şi a faptului că cei doi au rămas la Battle Creek, împotriva sfatului profetului, fiind locul unde se prezentau aceste idei de către Kellog, aceşti soli ai lui Dumnezeu se aşezaseră singuri în postura de a nu mai discerne glasul Duhului Sfânt, nemaiputând vedea lucrurile aşa cum erau de fapt. "Dacă fraţii Jones, Tenny, Waggoner şi alţii care au fost măguliţi de către conducătorii lucrării medicale nu vor lucra îndeosebi prin Duhul Sfânt, atunci niciodată nu vor vedea lucrurile aşa cum sunt. Este dificil pentru cei care au fost fermecaţi de teoriile seducătoare, măgulitoare şi distrugătoare de suflet să vadă unde vor conduce aceste teorii, sau să discearnă teorii care au slăbit vederea lor spirituală." Manuscript Releases nr. 896, vol. 11, pag. 248, par. 4.). Ceea ce trebuie ştiut este că Dumnezeu nu a avut nici un amestec în această decizie de îndepărtare a solilor lui Dumnezeu şi nu avea să mai aibă nici un amestec în hotărârile Conferinţei Generale, despre care mai târziu Ellen White avea să scrie că nu mai constituie glasul lui Dumnezeu pentru biserică!!!

     "Domnul nu a fost amestecat în plecarea noastră din America. Domnul nu mi-a descoperit că a fost voia Sa ca eu să părăsesc Battle Creek. Domnul nu a plănuit aceasta, dar v-a lăsat pe toţi să acţionaţi după propria voastră imaginaţie. Domnul ar fi dorit ca W.C. White, mama sa şi colaboratorii ei să rămână în America… Îndepărtarea noastră din Battle Creek urmărea să lase pe oameni să aibă propriile dorinţe şi căi pe care le considerau superioare căii Domnului…

     Nu Domnul a conceput acest plan. N-am primit nici o rază de lumină pentru a părăsi America. Dar când Domnul mi-a prezentat problema aşa cum era în realitate, eu nu am spus nimănui acest lucru, deoarece ştiam că nimeni nu va putea înţelege problema în toate implicaţiile ei. Când am plecat, mulţi au răsuflat uşuraţi, dar Domnul a fost întristat, deoarece El hotărâse ca noi să stăm la cârma maşinăriei de la Battle Creek.

     Faptul că fraţii din Battle Creek au hotărât să ne îndepărteze atunci a fost rezultatul acţiunii omeneşti şi nu a Domnului." Letter to O.A. Olsen, 127, 1896. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 92, 93.

Oricum Dumnezeu avea să transforme plecarea profetului în Australia într-o mare binecuvântare, după cum voi arăta mai târziu. Avea să locuiască acolo timp de opt ani, până la începutul sec. XX. Dacă această acţiune a Conferinţei Generale ar fi fost singulară, tot ar fi fost un rău incalculabil. Dar la ea aveau să se adauge alte rele imposibil de oprit de acum. Spre sfârşitul anilor 1890, în biserica adventistă urma să-şi facă apariţia una dintre cele mai perfide apostazii care se adăuga practic la starea laodiceană. Este vorba despre apostazia panteistă introdusă în biserică de unul dintre cei mai capabili medici pe care i-a avut vreodată lumea medicală, John Kellog. El ajunsese să-l vadă pe Dumnezeu prezent pretutindeni, în fiecare lucru viu, în felul acesta distrugând adevărul despre personalitatea lui Dumnezeu.

Din păcate, acestei apostazii aveau să-i cadă pradă chiar Waggoner şi Jones, deşi fuseseră avertizaţi de Dumnezeu să părăsească degrabă sediul şi totodată centrul lucrări mondiale adventiste, Battle Creek. Nu au ascultat şi au fost furaţi de val. Tot aici se afla cea mai mare clădire de cult adventistă, Dime Tabernacle, care putea adăposti în fiecare Sabat nu mai puţin de 3400 de oameni!! Mai existau Sanatoriul, pe care-l conducea Kellog, un orfelinat, Casa de editură adventistă, etc. Aici locuiau peste o mie de adventişti, iar sfatul lui Dumnezeu fusese să nu existe mari centre unde să se concentreze o grămadă de credincioşi!

În pofida sfaturilor şi avertizărilor lui Ellen White adresate bisericii dar mai ales lui Kellog, pentru a-şi revizui poziţia, acesta din urmă a mers înainte şi chiar a scris o carte intitulată Templul viu, în care-şi publica vederile cu privire la noua teorie. Consecinţa încăpăţânării lui a dus la pierderea sanatoriului şi a Casei de editură, care încercase să-i tipărească lucrarea, prin foc. Iar mai târziu a trebuit să piară tot prin foc şi uriaşa clădire Dime Tabernacle. Fuseseră arse până la temelii. Toate aceste catastrofe s-au întâmplat în primii ani ai sec. XX. Aceste fenomene declarau că biserica merge în continuare pe drumul ales de ea, al cărei sfârşit aproape că se întrevedea. Ellen White avea să moară în anul 1915, iar Evanghelia avea să rămână în continuare respinsă de o biserică tot mai împietrită în păcat.

Nu există nici un fel de mărturie în scrierile ei, numite mărturiile Duhului Sfânt, că solia adresată bisericii în 1888 ar fi fost primită! Din păcate, respingerea Duhului Sfânt din acel an, adică respingerea primei chemări la nuntă, urma să aibă repercusiuni şi asupra lumii. Avea să fie introdusă o nouă stare de lucruri în lume. Chiar profetul avertizase că în curând "agenţii omeneşti sunt instruiţi şi îşi folosesc puterea inventivă pentru a pune în stare de funcţionare cea mai puternică maşinărie de rănire şi ucidere". Mărturii, vol. 8, cap. Sfaturi repetate adesea, subcap. Timpul sfârşitului, par. 3. Şi aşa avea să se întâmple, făcând aluzie la primul război mondial şi armele ce aveau să fie folosite. Graniţele ţărilor aveau să se închidă şi să fie introduse permisele de intrare sau paşapoartele mai târziu, posibilitatea vestirii Evangheliei fiind restrânsă foarte mult din această cauză, apoi pe scena istoriei urmau să-şi facă apariţia primul război mondial, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie 1917, când comunismul ateist avea să cuprindă jumătate din Europa şi aproape întreaga Asie, şi bineînţeles al doilea război mondial.

Toate aceste evenimente s-au petrecut înainte de a doua chemare pe care Dumnezeu urma să o dea bisericii adventiste!! Aşadar, ceea ce trebuie să înţelegem este că prima chemare adresată de Dumnezeu bisericii adventiste în 1888 a fost respinsă cu totul, ea nefiind primită niciodată, căci altfel ce rost ar fi avut trimiterea celei de a doua chemări prin alţi soli credincioşi, dar, este adevărat, unei alte generaţii?

     "Tot universul ceresc a fost martor la tratamentul ruşinos faţă de Isus Hristos reprezentat prin Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost de faţă, ei l-ar fi tratat la fel cum l-au tratat iudeii pe Hristos." Special Testimonies, Series A No. 6, pag. 20. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 86. "Religia adevărată, singura religie a Bibliei, care susţine neprihănirea prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu, a fost dispreţuită, vorbită de rău, ridiculizată şi lepădată."  Testimonies to Ministers, pag. 468. Vezi 1888 Reexaminat, pag. 82.

Această solie minunată nu s-a pierdut niciodată, trebuie să stăm liniştiţi. Ea va da putere celor slabi şi va îmbogăţi pe cei săraci. Este solia prin care Hristos îi curăţă pe fiii lui Levi astăzi în vederea pregătirii marii strigări. Vom înţelege mai mult pe măsură ce voi continua în acest sens.