Mărturia lui Isus - duhul profeţiei

Fără îndoială, cea mai mare binecuvântare de care se poate bucura o biserică este darul Duhului Sfânt. Cu atât mai mult dacă vorbim despre biserica invitată la nunta Mielului!!! O biserică invitată la nuntă este o biserică privilegiată, fiindcă după câte cunoaştem toţi, nu oricine poate primi invitaţia de a participa la o anumită nuntă. La nuntă sunt invitaţi doar rudele şi prietenii cei mai buni împreună cu familiile lor.

Fiind privilegiată, o astfel de biserică trebuie să se bucure de absolut tot ce este necesar pentru participarea la nuntă. Printre cel mai de seamă dar este prezenţa Duhului Sfânt, manifestat prin intermediul profeţilor!! Rolul prezenţei acestor profeţi este acela de a încuraja şi întări biserică să asculte de Dumnezeu, să primească toate descoperirile divine, care îi înlesnesc drumul spre cer, şi să o ajute atunci când se poticneşte de vreun lucru oarecare.

Facerea nunţii în sine este practic un anunţ din partea lui Dumnezeu că El doreşte să încheie repede lucrarea prin biserica Sa. Dar, mai întâi, trebuie ca izvorul păcatelor să înceteze chiar în inimile celor ce compun biserica respectivă, întrucât la nuntă nu pot participa decât cei care au haina specială de nuntă, adică neprihănirea şi desăvârşirea Mirelui ceresc! Nu se admite altă haină. Această haină cerească se primeşte în dar, ea fiind darul Mirelui pentru credinciosul ascultător!!

Pentru biserica iudaică a fost necesară facerea nunţii, o ocazie cu totul specială, căci prin ea se avea în vedere pregătirea ei în vederea primirii lui Mesia. Însă mai înainte ca El să vină, să se întrupeze, evreii, toţi, trebuia să-l aibă în inimă, astfel încât la venirea Mirelui ei să se bucure şi să-l ajute în misiunea Sa grea!!! Asta înseamnă că facerea nunţii descoperea urgenţa pregătirii iudeilor pentru a întâmpina, aşa cum se cuvenea, prima venire a lui Isus pe pământ. Deci, prima nuntă, la care a fost invitată biserica iudaică, însemna o pregătire specială pentru prima venire, ea anunţând practic prima venire a lui Hristos!!!

Nunta respectivă nu ar fi fost necesară niciodată dacă evreii ar fi trăit după toată lumina oferită lor de-a lungul veacurilor, de la Avraam şi până la naşterea lui Mesia!!! Ea a fost un dar necesar, pus la dispoziţia bisericii iudaice, deoarece ea încă nu era pregătită să întâmpine Mirele ceresc atunci când avea să se întrupeze. Să reţinem, nunta a venit doar ca o necesitate, totuşi o mare, nespus de mare binecuvântare. De ce devine o necesitate nunta? Din cauza robiei la care a fost supusă, în cazul nostru captivitatea babiloniană, în care biserica iudaică nu mai avea cum să ajungă sfântă, întrucât nu beneficia nici de Conducător divin, nici de libertate şi nici de serviciul sanctuarului.

Prin invitaţia la nuntă se avea în vedere, în primul rând, restaurarea bisericii Sale din temelii!!! Iar acest lucru presupunea invitaţia de a trăi în conformitate cu toată lumina primită prin profeţi de-a lungul timpului. Biserica iudaică nu a fost lipsită de profeţi, cu excepţia ultimilor patru sute de ani, înainte de naşterea lui Ioan Botezătorul. Tot ceea ce a oferit Dumnezeu acestei biserici privilegiate, a fost cuprins în scrierile Vechiului Testament, o moştenire universală nepreţuită. În tot Vechiul Testament este cuprinsă mărturia lui Isus, care este duhul profeţiei, în sensul că tot adevărul dăruit bisericii iudaice purta amprenta Duhului Sfânt, fiind o descoperire a bunătăţii lui Dumnezeu.

Mărturia lui Isus înseamnă manifestarea Duhului Sfânt în mijlocul bisericii alese, care este înzestrată cu diferite daruri, dintre care unul dintre cele mai de seamă este profeţia!! Biserica iudaică nu a dus lipsă de aceste daruri până la răstignirea lui Isus. Când ea l-a omorât pe Mire, atunci întregul tezaur al luminii a fost dăruit bisericii apostolice, care a acceptat invitaţia la nuntă. Cu toate că biserica iudaică a eşuat, nunta nu a fost amânată decât după căderea bisericii apostolice.

Biserica aceasta luminoasă, apostolică, a acceptat invitaţia la nuntă şi a intrat prin credinţă în sfânta, acolo unde s-a dus Isus, înaintea Tatălui, pentru a efectua lucrarea de mijlocire în favoarea bisericii cu sângele Său. "Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care s-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al sanctuarului, al adevăratului tabernacul (cort), care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul." Evrei 8,1.2. K.J.V. Bible. Scaunul de domnie al Măririi sau al slavei se afla în sfânta la vremea aceea, iar din toamna anului 1844 acest scaun s-a mutat împreună cu Tatăl în sfânta sfintelor!!!

Deci, este important să reţinem că biserica apostolică şi-a desfăşurat întreaga activitate, până la apostazia ei, sub binecuvântarea acestei nunţi, terminarea ei însemnând venirea lui Hristos în slavă!! Pentru a merge din biruinţă în biruinţă această biserică nemaipomenită a fost înzestrată în mod special cu Duhul Sfânt şi cu diversele Lui daruri sublime. "În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă... Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte...  Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi." 1Corinteni 12,1.4-11.28.

Darul profeţiei avea menirea să conducă biserica apostolică în tot adevărul cunoscut şi în tot adevărul ce urma să mai fie descoperit, adevăr suplimentar ce trebuie să fundamenteze totdeauna pe cel deja descoperit. Aşa că Duhul Sfânt a inspirat unii apostoli să scrie sfaturi, avertizări, descoperiri ale viitorului, binecuvântări adresate bisericii din care făceau parte. Aşa a rezultat Noul Testament, o continuare a mărturiei lui Isus cuprinse în Vechiul Testament!!! Biblia în sine reprezintă mărturia lui Hristos pentru biserica Sa, dar şi pentru oameni. Însăşi prezenţa Duhului Sfânt în mijlocul bisericii este o dovadă clară care indică spre dorinţa expresă a lui Dumnezeu de a încheia lucrarea chiar cu biserica respectivă.

Dacă biserica apostolică ar fi mers din lumină în lumină, cu atâtea daruri, mai ales cel al profeţiei, atunci Hristos ar fi venit demult! Din păcate, căderea bisericii apostolice a fost cu mult mai grozavă decât cea a bisericii iudaice, căci toată lumina ei s-a prefăcut în întuneric!!! Toate privilegiile acordate au fost pierdute, iar lumina clară a adevărului s-a stins pentru aproximativ 1500 de ani, până când papalitatea avea să primească rana de moarte în anul 1798, când cartea lui Daniel urma să fie desigilată!! Acum, aş dori să remarcăm un lucru foarte important. O biserică, precum cea iudaică, a pierdut tot adevărul, dar a rămas cu sulurile Vechiului Testament!!! La fel, biserica apostolică a pierdut tot adevărul, dar a rămas cu întreaga Biblie, dacă avem în vedere că ea a devenit papalitatea sau taina fărădelegii!!!

Ce vrea să însemne aceasta? Înseamnă că, deşi poate rămâne foarte bine cu un corp de scrieri, fie Vechiul Testament, fie întreaga Biblie, biserica, fiind lipsită cu totul de Duhul Sfânt, nu mai are, nu mai păstrează şi înţelegerea lămurită a adevărului scris în Vechiul Testament sau în întreaga Biblie!!! Cu alte cuvinte, poţi face mare caz că tot crezul tău îşi găseşte temeiul în întreaga Scriptură, şi chiar poţi dovedi că aşa stau lucrurile, dar nu este adevărat că deţii, că ai şi priceperea, iluminarea divină sau discernământul spiritual al Duhului Sfânt, iată că iară am ajuns la felul de a gândi şi de a înţelege al Duhului Sfânt!, de a pătrunde în mod lămurit tot adevărul cuprins în Scripturi!!!

Interpretarea adevărului va fi doar una omenească, "teologică", eventual o moştenire a interpretării părinţilor spirituali ai bisericii, interpretări ce pot să nu fie rele, cârpite pe ici, pe colo cu puncte de vedere sau alte păreri contemporane, dar neîncărcate de suflul divin al Duhului Sfânt, de puterea creatoare a lui Dumnezeu, ele nu fac decât să gâdile intelectul şi să-ţi satisfacă mintea într-un mod în care să te facă să crezi că ai adevărul ce a făcut din tine, după cum presupui, un alt om. Mare înşelăciune! Întreaga creştinătate trăieşte această iluzie fără nici măcar să bănuiască cât este de ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală!!!

Dincolo de cuvintele Bibliei se află comoara inestimabilă a Evangheliei. Cuvintele în care a fost cuprinsă sunt cuvinte omeneşti, slabe şi păcătoase, însă comoara lui Dumnezeu este înveşmântată chiar în acele cuvinte, exact aşa cum divinitatea lui Hristos era înveşmântată, ascunsă în trupul Său omenesc. Cine putea înţelege, cine putea vedea în El pe Mesia? Doar o minte stimulată de prezenţa Duhului Sfânt, transformată prin harul lui Hristos, o minte căruia i se oferă un discernământ aparte, unic. Fără prezenţa reală a Duhului Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, nici o minte omenească, nici o biserică nu poate pricepe adevărul Evangheliei!!!

O dată cu căderea bisericii apostolice, nunta a fost amânată mai bine de o mie de ani. Problema gravă era că toată lumina dăruită a fost pierdută, iar înţelesul Scripturilor a fost doar unul omenesc. Este adevărat că toţi cei care au ales să rămână loiali adevărului cunoscut şi descoperit bisericii apostolice, şi din păcate au fost atât de puţini, după ce s-au despărţit de ea când a făcut compromisul cu păgânismul, au dat pe faţă o credinţă curată, în sensul că nu au acceptat ritualurile şi obiceiurile păgâne, fiind deci liberă de aşa ceva. Dar asta nu înseamnă că însemnătatea adevărului avea să fie păstrată aşa cum dorea Duhul Sfânt.

Din cauza întunericului de veacuri la care fuseseră supuşi oamenii, chiar şi aceşti credincioşi, în încercarea lor de a conserva oarecum preţiosul adevăr, au pierdut din spiritul apostolilor, au fost influenţaţi în închinare de formele întunericului spiritual, de teoriile greşite, care se strecuraseră în crezul lor, mai mult sau mai puţin. Cu toate acestea, adevărul, aşa cum era el, s-a păstrat într-o formă sau alta, dar nu în măsura cu care fusese binecuvântată biserica apostolică. Într-o asemenea stare, cu minţi impregnate de mult întuneric, cu teorii şi superstiţii distrugătoare, Dumnezeu nu putea deschide mai mult mintea reformatorilor pentru a readuce biserica pe aceeaşi platformă a adevărului, cu scopul de a-i dărui şi mai mult adevăr!

Lor le-a fost oferit destulă lumină, potrivit înţelegerii lor, pe care mai apoi au aşternută în scris. (Canonul Bibliei deja se încheiase înainte de anul 200 d.Hr. Aşa cum este Biblia acum, este un întreg la care nu se poate adăuga sau scoate ceva!) Scrierile acestor reformatori au avut menirea să repună pe tapet adevărul sublim despre îndreptăţirea şi mântuirea doar prin credinţă. Nu vom găsi nimic în ele cu privire la sanctuarul ceresc şi lucrarea lui Hristos săvârşită acolo, întrucât nu venise timpul pentru a se face auzit glasul celor trei îngeri, care priveşte doar vremea sfârşitului!! Un mare întuneric ca acela al Evului Mediu, nu putea fi risipit îndată de Dumnezeu. Era necesar timp, mult timp pentru acest lucru. Însă din sec. al XIV-lea şi până la jumătatea sec. al XIX-lea, adevărul lui Dumnezeu avea să strălucească puţin câte puţin, până când a devenit o mare lumină după căderea papalităţii.

Acum, Dumnezeu urma să facă din nou nuntă şi să invite biserica Sa, biserica protestantă din America, la această nuntă. Dar, ca şi iudeii, a refuzat invitaţia, la nuntă fiind invitată mişcarea sau noua biserică ce se formase în urma primirii soliei celor trei îngeri. Fiindcă avem de a face iarăşi cu o nuntă, atunci este lesne de înţeles că ea trebuie să aibă în vedere pregătirea pentru venirea Mirelui, dar nu prima, ci a doua, pe norii cerului!!!

Cum prima nuntă avea în vedere pregătirea pentru prima venire a lui Hristos, tot astfel a doua nuntă, începută pe 23 octombrie 1844, are în vedere pregătirea bisericii pentru a doua venire a lui Hristos în slavă!!! Prima nuntă presupunea existenţa unui sanctuar, ce-i drept pământesc, şi a serviciilor lui; a doua nuntă presupune iarăşi existenţa unui sanctuar, dar de astă dată cel ceresc, adevăratul cort unde Hristos mijloceşte pentru biserică şi oameni în a doua încăpere, precum şi serviciile lui!!! Prima nuntă presupunea existenţa unei biserici care se bucură de toate cele trei elemente esenţiale: Conducătorul divin, libertatea faţă de robie şi serviciile sanctuarului; a doua nuntă presupune exact acelaşi lucru, existenţa unei biserici care trebuie să se bucure de toate aceste trei elemente.

De asemenea, după cum biserica iudaică a beneficiat de mărturia lui Isus sub forma Vechiului Testament şi după cum biserica apostolică a beneficiat de mărturia lui Isus sub forma Noului Testament, dar şi de scrierile Vechiului Testament, tot aşa trebuie să vedem cum mişcarea millerită beneficiază de mărturia lui Isus, dar ca un corp de scrieri separat de canonul Bibliei, şi o să vedem şi de ce astfel!!!

Apoi, Hristos îşi exprimă atât prin prima nuntă, cât şi prin a doua dorinţa expresă de a încheia lucrarea cu biserica ce primeşte invitaţia şi intră la nuntă!!! Dar, şi biserica iudaică şi biserica protestantă refuză să intre la nuntă, motiv pentru care pierd toată lumina şi binecuvântările, care trec la biserica nou formată, în primul caz biserica apostolică, iar în al doilea mişcarea millerită, ulterior adventistă.

Nunta are loc în continuare, pe toată durata lucrării şi misiunii bisericilor care au preluat ştafeta. Asta înseamnă că ambele trebuie să se bucure în mod obligatoriu de darul profeţiei într-un mod cu totul special. Dacă în biserica apostolică putem vorbi despre binecuvântarea primirii Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, tot astfel putem vedea manifestarea Duhului Sfânt şi în cadrul mişcării millerite. Deja am amintit despre doi dintre credincioşii înzestraţi cu darul profeţiei: William Foy şi Hazen Foss. Dar, pentru că nu au fost credincioşi până la capăt, Hristos respectând hotărârea fiecăruia, Duhul Sfânt a ales cel mai slab om pe care îl putea folosi la vremea aceea, potrivit cuvântului care spune: "Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu." 1Corinteni 1,27-29.

Numele acestui mesager al lui Dumnezeu, care avea să-i fie credincios până la sfârşitul zilelor, deşi l-am amintit în treacăt în postarea trecută, este Ellen White. Când a primit această chemare, biserica sau mişcarea millerită deja trecuse prin cele două dezamăgiri, starea de spirit a ultimei dezamăgiri punându-şi amprenta asupra acestei noi biserici într-un fel în care avea să o afecteze grav în anii următori, după cum voi arăta. De la biserica apostolică, această nouă mişcare a fost cel mai mult binecuvântată cu prezenţa Duhului Sfânt, tocmai pentru că urmau să fie descoperite şi întregite nişte adevăruri care aveau legătură strictă cu lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc.

Mesajul celor trei îngeri descoperea Evanghelia într-un fel în care nu a fost descoperită în generaţiile anterioare!!! De ce? Pentru că Isus începea o nouă etapă şi ultima în lucrarea Sa - slujirea din sfânta sfintelor, care începe cu o judecată de cercetare a caracterelor tuturor numelor aflate în cartea vieţii, dar numai a acelora care au declarat că sunt creştini şi l-au primit pe Hristos, de la Adam până la ultimul mort în Hristos înainte de a fi dat decretul morţii, când judecata de cercetare trece la cei vii în Hristos!!! Cu alte cuvinte, această judecată de cercetare priveşte doar "casa lui Dumnezeu", adică biserica Sa de-a lungul veacurilor!!!

Această solie a celor trei îngeri, mai ales solia îngerului al treilea care va deveni o mare avertizare, o mare strigare pentru întreg mapamondul, trebuia cuprinsă într-un corp de scrieri care să fie de asemenea mărturia lui Isus, chiar dacă nu neapărat trebuia să facă parte din canonul biblic. Dumnezeu nu se dezminte, metoda Lui de lucru este aceeaşi. Biserica iudaică a beneficiat de darul profeţiei, prin care trebuia revelate adevăruri ce trebuiau aşternute în scris şi păstrate, rezultând Vechiul Testament. Biserica apostolică a beneficiat de darul profeţiei, la care s-au adăugat alte adevăruri, prin care erau explicate cele vechi-testamentare, ce trebuiau aşternute în scris rezultând astfel Noul Testament. Apoi, biserica adventistă a beneficiat de darul profeţiei sau mărturia lui Isus prin care a trebuit explicate şi redefinite adevărurile pierdute ale Bibliei, dându-le înţelesul corect, dar în contextul sanctuarului şi a lucrării lui Isus de acolo, adevăruri ce trebuiau aşternute în scris şi păstrate ca dovadă a lucrării lui Dumnezeu în mijlocul lor şi că El a născut acea mişcare nemaipomenită, potrivit profeţiilor biblice!!!

Aşadar, această mărturie a lui Isus trebuie să cuprindă toată lumina mesajului celor trei îngeri, ce trebuie să crească pentru a deveni o mare strigare!!! Poruncile lui Dumnezeu vor juca un rol esenţial, fiindcă sunt puse în contextul sanctuarului, de fapt toate adevărurile cuprinse în această mărturie sunt centrate în sanctuarul ceresc, ele căpătând o altă dimensiune şi valoare, potrivit cu nevoile timpului. "Vestirea soliei celui de-al treilea înger, poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus constituie povara lucrării noastre. Solia trebuie să fie vestită cu un strigăt mare şi trebuie să meargă în toată lumea." Letter 57, 1896.

Această mărturie a lui Isus, cuprinsă în corpul scrierilor lui Ellen White, trebuie să existe, deşi nu sunt Biblia, ca un corp separat ce are menirea de a trimite cercetătorul serios la Biblie, pentru a o studia cu alţi ochi şi pentru a se familiariza cu modul de călăuzire al Duhului Sfânt şi cu felul Lui de a gândi!!! Profeţia care vorbeşte în mod lămurit despre această mărturie a lui Isus dăruită bisericii adventiste se găseşte în Daniel 12,4.9.10: "Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte... El a răspuns: >Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege<."

Cartea lui Daniel a fost "pecetluită" în sensul că profeţiile ei, referitoare la cornul cel mic şi biserica triumfătoare, nu puteau fi înţelese până la vremea sfârşitului, vreme care coincide cu anul 1798. Textul ne spune că va creşte cunoştinţa. Aici nu este vorba doar despre invenţiile omeneşti sau cunoştinţele în vastele domenii ale ştiinţei, tehnologiei, fizicii, matematicii, chimiei, etc. Textul este mult mai precis; el face referire expresă la cunoştinţa care vine în urma primirii iluminării divine pentru a putea înţelege profeţiile cărţii sigilate ce se vor împlini după căderea papalităţii!!!

Aşadar, cunoştinţa la care face referire textul este una spirituală, biblică, şi face trimitere în mod expres la acel adevăr care va fi ca o explozie de lumină, ce are ca început vremea sfârşitului, adică 1798. Cuvintele acelea care trebuiau să fie ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului, când cunoştinţa va creşte, fac referire în mod expres la mărturia lui Isus, căci ele sunt chiar mărturia lui Isus!!! Că aşa stau lucrurile este dovedit prin faptul că Miller s-a concentrat pe profeţiile lui Daniel, în speţă cele din cap. 8 şi 9, adică exact pe cartea ce urma să fie desigilată, lucru care urma să conducă de altfel şi la înţelegerea cărţii Apocalipsa!!! Numai în felul acesta avea să înceapă creşterea cunoştinţei, ce ulterior urma să fie cuprinsă în scrierile mesagerului lui Dumnezeu, Ellen White!!! Ceea ce trebuie să ştim este că această cunoştinţă este cuprinsă în întregime în solia îngerului al treilea, care va lumina lumea cu o slavă de nedescris. Ei bine, începutul luminii adevărului descoperit şi cuprins în solia lui, trebuia aşternut în scris la fel cum au procedat Pavel şi Ioan când Dumnezeu le-a arătat viitorul bisericii, iar ei au surprins în scris tot ce era necesar, rezultând în felul acesta Noul Testament, la care au participat desigur şi alţi scriitori.

Rezultatul acestui efort umano-divin a fost opera Spiritului profeţiei, adică tot ce a scris Ellen White. Încă o dată, scrierile ei nu sunt Biblia, însă este aceeaşi inspiraţie şi acelaşi Duh care a inspirat şi călăuzit profeţii Vechiului şi Noului Testament!!! Sunt singurul corp de scrieri care înalţă adevărul biblic aşa cum nici o altă lucrare umană nu a putut şi nu va face acest lucru. Dovadă că diavolul a pornit un mare război cu toţi cei ce păstrează şi trăiesc în lumina adevărului biblic prezentat în aceste scrieri, pe drept numite mărturia lui Isus!!! "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos." Apocalipsa 12,17.

Cei ce citesc Scripturile prin ochiul acestei mărturii puternice a lui Isus, ce conţine cunoştinţa minunată a întreitei solii îngereşti, vor creşte în har şi vor deveni pricepuţi în lucrurile spirituale, iar "cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege".