Taina fărădelegii prinde chip

În modul de organizare a bisericii apostolice Dumnezeu doreşte să înţelegem două lucruri extrem de importante: legătura personală cu Dumnezeu şi slujirea. Nu apostolii erau conducătorii de drept ai bisericii, ci Duhul Sfânt. Lor li se încredinţase adevărul, iar ei trebuia să-l transmită mai departe, în timp ce fraţii lor în credinţă urmau să primească, să cerceteze, să creadă şi să aplice adevărul în viaţa lor. În felul acesta, toţi ar fi intrat într-o vie legătură cu Sursa adevărului, învăţând să stea pe propriile picioare. Pe de altă parte, ar fi fost greşit dacă cei ce se adăugau bisericii nou formate ar fi susţinut că nu au nevoie să primească adevărul prin apostoli, întrucât Dumnezeu trebuie să li-l descopere şi lor în mod direct!

În primul rând, orice adevăr descoperit şi dăruit de Dumnezeu unui om sau unei grupe de oameni, ca în cazul apostolilor, nu-l va descoperi în mod direct, prin viziune, visuri sau alte manifestări, unor oameni care înţeleg greşit planul lui Dumnezeu în ce priveşte descoperirea adevărului, câtă vreme acel adevăr sau acele adevăruri sunt deja descoperite, ştiute şi dăruite unor oameni care au intrat de mult timp într-o legătură directă cu Dumnezeu!!! Fiindcă ele deja sunt descoperite, n-ar mai avea sens ca Hristos să le redescopere unor minţi încăpăţânate care vor să primească direct prin descoperire iarăşi acele adevăruri deja făcute cunoscute!!!

Ideea de biserică în accepţiunea cerului trebuie privită din perspectiva ideii de familie, căci biserica nu este altceva decât o mare familie în care Dumnezeu trebuie să se manifeste. Părinţii au o experienţă de viaţă mare în comparaţie cu experienţa de viaţă a pruncilor sau copiilor, care abia se află la începutul ei. Părinţii au acumulat cunoştinţe mari în multe domenii, ştiu cum să procedeze în foarte multe situaţii, spre deosebire de copii, ştiu cum să-i ferească pe copii de multe primejdii necunoscute şi nebănuite de minţile fragede, de aceea se şi angajează în educaţia copiilor lor. Acum, dacă micuţii ar susţine cu emfază că ei nu au nevoie să primească nici un sfat, nici o îndrumare, nici educaţia cuvenită de la părinţi, pentru că doresc să primească totul direct de la Dumnezeu sau direct de la viaţă, vă puteţi da seama şi singuri în ce situaţie se pun acei micuţi.

În primul rând, educaţia lor ar fi defectuoasă, s-ar lovi de lucruri pe care nu le pot rezolva fiindcă nu au nici un reper moral sau cunoştinţe prealabile la care să se raporteze!! Ba mai mult, unii ar putea muri înainte de vreme întrucât copiii, în general, nu conştientizează pericolele ce le ameninţă viaţa!! Ar fi absurd, deci, ca micuţii să aibă această atitudine. Dimpotrivă, ei trebuie să primească de la părinţi toată cunoştinţa necesară dezvoltării lor. Autoritatea părinţilor trebuie să fie autoritatea iubirii.

Tot astfel se întâmpla şi în biserica apostolică unde apostolii erau priviţi ca nişte părinţi adevăraţi de membrii mai noi, toţi primind de la ei, cu bucurie, toată cunoştinţa necesară pentru hrana sufletului lor. Între ei exista o strânsă legătură ca de la părinţi la copii, cel puţin în primele stadii de dezvoltare a bisericii. Diaconii aveau rolul de a întări această legătură prin slujirea lor, ei trebuind să scoată în evidenţă felul cum Dumnezeu slujeşte întregii bisericii, El dăruind daruri peste daruri, asemenea unui Tată plin de iubire. Aceasta trebuie să fie imaginea corectă a bisericii în mintea fiecărui copil adevărat al lui Hristos!!!

Pe măsură ce avea loc o creştere în har, bazată pe încredere reciprocă şi pe trăirea întregului adevăr primit, ucenicii, deci membrii bisericii, trebuiau să stea pe propriile picioare, să aibă o strânsă legătură cu Sursa adevărului şi astfel să primească de la Dumnezeu adevărul necesar pentru sufletul lor şi pentru împărtăşirea lui altora. Acum nu mai erau copii, ci oameni maturi care trebuia să stea pe propriile picioare. Adevărul îl puteau primi direct de la Dumnezeu prin legătură personală, tot aşa cum îl primea şi Pavel!!! Dar, dacă socoteau că este bine să ceară un sfat bun de la apostoli, care odinioară le fuseseră părinţi spirituali, atunci nu ezitau să o facă. Numai că nu făceau din asta regula vieţii lor, în sensul că fără sfatul apostolilor nu ar fi putut şti ce să facă mai departe la fiecare pas. Un credincios adevărat în Isus Hristos ştie să stea pe propriile picioare în orice situaţie, şi ştie, de asemenea, să ceară sfat la vreme potrivită!!!

Astfel, Duhul Sfânt ar fi locuit în fiecare membru al bisericii apostolice, iar Hristos şi-ar fi putut descoperi nestingherit caracterul înaintea lumii. Motivul pentru care imaginea lui Dumnezeu este deformată în mintea oamenilor, astăzi, şi mai ales în mintea membrilor bisericii creştine, motivul pentru care caracterul lui Dumnezeu este înţeles pe dos, ca şi cum ar fi acela al unui om schimbător şi capricios, trebuie căutat în apostazia bisericii de-a lungul timpului. Din cauza faptului că Dumnezeu nu a avut un instrument curat la îndemână prin care să se facă cunoscut lumii aşa cum este, oamenii, o dată cu trecerea timpului, l-au înţeles pe Dumnezeu ca fiind un tiran, foarte crud. Singura manifestare reuşită a Sa pe pământ, fiind absolut impecabilă şi desăvârşită în toate privinţele, a fost prin întruparea şi viaţa lui Isus Hristos!!! Experienţa aceasta trebuie repetată în şi prin biserica ce urmează să încheie lucrarea. Iar Dumnezeu va reuşi din plin acest lucru!!

Aşa trebuia să încheie lucrarea biserica apostolică, dar nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că în ea s-au strecurat învăţătorii mincinoşi sau lupii răpitori, iar la conducerea bisericii din Ierusalim s-a format corpul bătrânilor sau al fraţilor cu vază!! "Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor." Fapte 20,29.30. "În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. 2Petru 2,1-3.

În virtutea acestei realităţi crude, pentru că mulţi din cei ce se adaugau bisericii noi veneau cu vechile mentalităţi şi aşteptau doar să primească adevărul, fără să cerceteze şi să pună în practică, au ajuns să se încreadă în "bătrânii" înţelepţi, aflaţi la conducerea bisericii, care şi ei, la rândul lor, păstrau vederi ce au produs multe neajunsuri bisericii, cel mai mare fiind acela al pierderii vieţii lui Pavel încă de timpuriu. Încetul cu încetul enoriaşii sinceri aveau să-şi mute încrederea de la Dumnezeu la corpul de oameni ce se instauraseră la conducerea bisericii, chiar în timpul unora dintre apostolii de marcă ai lui Hristos, precum Petru, Pavel, Ioan cel iubit, etc. Au făcut din ei glasul lui Dumnezeu care trebuie să hrănească turma lui Hristos. Nu s-au mai ocupat cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu, au pierdut din vedere că trebuie să intre în legătură de căsătorie cu Hristos, fiecare în mod individual, şi astfel au ajuns să se încreadă în oamenii aflaţi la conducere pe care i-au văzut ca fiind superiori şi învăţaţi direct de Dumnezeu.

Aşa s-a împământenit ideea că cei mai mulţi, corpul bisericii, trebuie să asculte şi să primească de la conducători Cuvântul lui Dumnezeu, fără să-şi mai bată capul cu cercetarea Cuvântului şi hrănirea propriului suflet, cu ajutorul Duhului Sfânt. Ulterior, cu trecerea anilor, s-a format corpul preoţilor şi al predicatorilor, care trebuia să hrănească turma, ce oricum ajunsese prea grasă de atâta morală şi învăţătură lipsită de prezenţa binecuvântată a Duhului Sfânt, căci cu o aşa conducere nu mai era loc şi pentru Duhul Sfânt!!! S-a mers şi mai departe, susţinându-se că enoriaşii, ce deveniseră "laici", trebuie să primească învăţătura din Scripturi doar de la preoţi şi predicatori, iar Biblia ajunsese să fie "sigilată" într-o limbă necunoscută laicilor. Oricum, nu trebuiau să ştie carte, din moment ce clerul superînvăţat făcea totul pentru hrănirea turmei, dar numai conform vederilor lor strâmbe!!

Pavel neînfricatul avea să scrie despre instaurarea tainei fărădelegii chiar în sânul bisericii apostolice, prin pierderea dragostei dintâi, adică exact a acelui element prin care se manifestă Hristos în fiecare membru şi în biserica întreagă!! "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte >Dumnezeu< sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei." 2Tesaloniceni 2,3-7.

Primele semne ale manifestării ei, ale acestei taine, s-au vădit chiar la conciliul de la Ierusalim, primul conciliu al bisericii creştine!!! În Antiohia, din cauza unor iudei veniţi din Iudea, care aparţineau partidei fariseilor, s-au iscat nişte discuţii aprinse referitoare la circumcizie. Aceşti iudei, ca de altfel mulţi alţi convertiţi din biserica apostolică, credeau că sistemul de închinare iudaic, bazat pe legile ceremoniale şi tot ritualul iudaic, încă trebuia menţinut, considerând că el nu trebuie să fie schimbat. În zadar a încercat Pavel să le explice că sistemul de închinare iudaic a apus, în Hristos împlinindu-se tot ceea ce era învăţat prin ceremoniile şi ritualurile iudaice. Aşa că problema trebuia discutată, şi asta numai în astfel de cazuri, într-o adunare generală, în prezenţa apostolilor, a reprezentanţilor bisericilor din diferite locuri, a trimişilor din Antiohia şi a învăţătorilor care se evidenţiaseră în întemeierea de biserici printre iudei şi printre neamuri.

Acest conciliu a fost o necesitate doar în acele împrejurări. Problema este că printre cei menţionaţi mai sus, ca făcând parte din această mare adunare, se găsea un grup aparte numit în Scripturi prezbiteri, cunoscuţi de altminteri ca fraţii de vază sau bătrânii din Ierusalim!!! "Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut." Fapte 15,6. "Consiliul care hotărâse asupra acestei probleme era compus din apostoli şi învăţători, care se evidenţiaseră în întemeierea de biserici creştine printre iudei şi printre Neamuri, şi din delegaţi aleşi din diferite locuri. Bătrânii din Ierusalim, cum şi trimişii din Antiohia erau de faţă, şi mai erau reprezentate şi bisericile cele mai influente." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 25.

Înainte de a discuta despre ei, doresc să subliniez că problema circumciziei şi a altor aspecte legate de închinare fusese de fapt rezolvată dinainte de Duhul Sfânt, prin viziunea pe care o căpătase Petru, şi în care i se arătase o faţă de masă cu multe animale necurate. Prin acea viziune Petru era învăţat că şi neamurile au parte la aceeaşi Evanghelie, fără nici un ritual iudaic în închinare, tocmai prin faptul că deja primiseră sau beneficiaseră de revărsarea Duhului Sfânt!

     "Dar, în realitate, Duhul Sfânt lămurise deja această problemă prin hotărârea de care părea să depindă dezvoltarea, dacă nu chiar însăşi existenţa bisericii creştine.
     >După ce s-a făcut multă vorbă, Petru s-a sculat şi le-a zis: 'Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă Cuvântul Evangheliei şi să creadă'.< El considera că Duhul Sfânt hotărâse în privinţa problemei în discuţie, coborându-se cu aceeaşi putere asupra Neamurilor necircumcise, cât şi asupra iudeilor circumcişi. El a istorisit viziunea pe care o avusese, în care Dumnezeu i-a pus înainte o faţă de masă plină cu tot felul de animale cu patru picioare şi-l îndemnase să taie şi să mănânce. Refuzând să facă aceasta, susţinând că el niciodată nu mâncase ceva spurcat sau necurat, răspunsul a fost: >Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat< (Fapte 10,15)." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 14, 15.

Dacă toţi membrii bisericii apostolice ar fi trăit Evanghelia şi fiecare şi-ar fi văzut de lucrarea lui, potrivit darurilor şi capacităţilor sale, atunci nu s-ar fi ajuns niciodată la întrunirea acestui consiliu. Greşeala gravă care s-a făcut este că biserica avea să copieze acest model al consiliului de le Ierusalim, ca şi cum ar fi fost dictat de Duhul Sfânt!!! Aşa se face astăzi că în toată biserica creştină există un consiliu, o mare adunare, o conferinţă generală care conduce treburile bisericii, pe modelul adunării de la Ierusalim!!! Repet, adunarea aceea devenise o necesitate pentru rezolvarea unei probleme care deja fusese rezolvată, cu mult timp înainte, de Duhul Sfânt!!! Pare ciudat, dar acesta este adevărul. De ce este ciudat? Pentru ca în felul acesta să putem vedea cum începuse să lucreze în biserica apostolică taina fărădelegii. Spiritul, prejudecăţile vechi şi mentalitatea iudaică înrădăcinată de atâta timp în minţile iudeilor creştinaţi, începuseră să lucreze şi să submineze încetul cu încetul învăţăturile sigure şi clare ale Evangheliei prezentate de apostoli!!!

Ceea ce este ciudat e starea de spirit şi apariţia acestor bătrâni în adunarea cu pricina. Ei deja erau conducători în biserica din Ierusalim, provenind dintre fariseii învăţaţi, a căror mentalitate şi prejudecăţi aveau să pună stăpânire deplină pe ei şi să lucreze la distrugerea bisericii apostolice!!! Acum urmează ceva interesant. Când Petru a expus punctul de vedere al Duhului Sfânt, Iacov, fratele fizic al lui Isus, care prezida adunarea, a hotărât ceea ce Duhul Sfânt lămurise de multă vreme, şi anume că asupra neamurilor nu trebuie impuse legile şi canoanele iudaice. Dar, oare, fuseseră toţi de acord cu această hotărâre în plenul adunării? Să vedem ce ne spune Inspiraţia: "Totuşi, nu toţi au fost mulţumiţi cu hotărârea; a fost o mică grupă de fraţi ambiţioşi şi încrezuţi în ei înşişi, care au desconsiderat-o. Oamenii aceştia şi-au luat sarcina să lucreze pe propria lor răspundere. Ei s-au dedat la tot felul de murmurări şi căutări de greşeli, propunând noi planuri şi căutând să năruie lucrarea bărbaţilor pe care Dumnezeu îi rânduise să înveţe solia Evangheliei. Chiar de la început, biserica a avut de întâmpinat asemenea piedici şi va avea mereu până la încheierea vremii." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 26.

Această grupă de fraţi ambiţioşi provenea din rândul bătrânilor sau a fraţilor de vază, după cum vom vedea puţin mai încolo. Ceea ce este mai rău e faptul că Pavel şi metoda lui în vestirea Evangheliei au ajuns sub vizorul acestora. Şi ceea ce este cel mai grav este că nici măcar ucenicii toţi nu au fost în stare să primească din inimă hotărârea consiliului, hotărâre ce nu era decât o întărire a ceea ce lămurise demult Duhul Sfânt!!! "Ierusalimul era metropola iudeilor şi acolo se găsea cel mai mare exclusivism şi bigotism. Iudeii creştinaţi, trăind cu viziunea templului, fireşte că îngăduiau minţii lor să se întoarcă la privilegiile deosebite ale iudeilor ca naţiune. Când ei au văzut biserica creştină depărtându-se de ceremoniile şi tradiţiile iudaismului şi şi-au dat seama că sfinţenia aceea deosebită, cu care fuseseră îmbrăcate obiceiurile iudaice, va dispărea în lumina noii credinţe, mulţi s-au mâniat pe Pavel, ca fiind el acela care, în mare măsură, a pricinuit această schimbare. Nici chiar ucenicii nu erau cu toţii pregătiţi să primească din inimă hotărârea consiliului. Unii erau plini de râvnă pentru legea ceremonială; şi ei l-au privit cu neplăcere pe Pavel, fiindcă socoteau că principiile sale cu privire la obligaţiile legii iudaice nu erau aşa stricte." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 27.

Taina fărădelegii se afla în sâmbure chiar în inima bisericii, în locurile de frunte!!! Incredibil. Cei care i-au dat curs, care au iniţiat-o în biserica apostolică au fost iudeii din Ierusalim; însă cei care au propagat-o la nivel de biserică au fost tocmai aceşti bărbaţi de vază, conducători ai bisericii din Ierusalim, ce aveau să imprime lucrării lui Dumnezeu propriile lor idei şi metode despre cum să se facă lucrarea Lui!!! Sumedenia de planuri de evanghelizare care s-au făcut de-a lungul timpului, şi se fac şi astăzi, aici îşi găseşte sorgintea!!! Până şi Petru şi Barnaba au căzut în capcana prejudecăţilor de mai înainte fiind afectaţi de felul de gândire iudaic, însă s-au pocăit şi s-au îndreptat datorită lui Pavel. Vezi, Galateni 2,11-14.

Din cauza prejudecăţilor şi a dispreţului faţă de metoda de lucru a lui Pavel, aceşti bărbaţi aveau să ajungă stăpâniţi întru totul de aceste prejudecăţi, chiar din primi ani ai lucrării Evangheliei. Încetul cu încetul, fără să-şi dea seama, au târât biserica în cea mai neagră perioadă a istoriei ei, în apostazia cea mai cruntă, care a condus la naşterea şi manifestarea tainei fărădelegii, în care omul este conducătorul bisericii, iar metodele de lucru fiind specifice acestuia. Astfel, s-a instaurat domnia sabiei, a căilor omeneşti în înaintarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, în biserica creştină!! Pentru impunerea creştinismului s-a apelat la sabie chiar şi în mod fizic. "În primii ani ai lucrării Evangheliei printre Neamuri, unii dintre fraţii de vază din Ierusalim, agăţându-se de prejudecăţile lor de dinainte şi de felul lor de gândire de atunci, nu au conlucrat din toată inima cu Pavel şi conlucrătorii lui. În grija lor de a păstra câteva forme şi ceremonii neînsemnate, ei au pierdut din vedere binecuvântările care ar fi venit asupra lor şi asupra lucrării pe care o iubeau, printr-un efort de a uni laolaltă toate părţile lucrării Domnului. Deşi doritori să ocrotească cât mai bine interesele bisericii creştine, ei au dat greş în a ţine pasul cu providenţa clarvăzătoare a lui Dumnezeu şi, în înţelepciunea lor omenească, au încercat să arunce asupra lucrătorilor multe îngrădiri care nu erau necesare. Astfel, s-a ridicat un grup de bărbaţi care nu cunoşteau personal împrejurările schimbătoare şi nevoile deosebite întâlnite de lucrători în câmpurile îndepărtate, totuşi care stăruiau că ei au autoritatea să-i îndrume pe fraţii lor din aceste câmpuri, ca să urmeze anumite metode specifice de lucru. Ei considerau că lucrarea de predicare a Evangheliei trebuia dusă înainte, potrivit cu părerile lor." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 4.

O dată cu creşterea bisericii, şi prejudecăţile acestor bărbaţi conducători, care începuseră să ia în mâini frâiele bisericii, deveniseră tot mai puternice, se întăriseră, şi au hotărât ca predicarea şi vestirea Evangheliei să se facă numai conform cu vederile lor. "Mai târziu însă, când a devenit clar faptul că convertiţii dintre neamuri se înmulţeau repede, au fost câţiva dintre fraţii mai cu vază din Ierusalim care au început să nutrească din nou prejudecăţile lor de mai înainte împotriva metodelor lui Pavel şi ale conlucrătorilor lui. Aceste prejudecăţi se întăreau cu trecerea anilor, până ce unii dintre fraţii conducători au hotărât că lucrarea de predicare a Evangheliei trebuie făcută de aici încolo potrivit cu propriile lor idei. Dacă Pavel era gata să-şi adapteze metodele potrivit anumitor rânduieli pe care ei le susţineau, atunci ei aveau să-l recunoască şi să-i sprijinească lucrarea; altfel, ei nu mai aveau să privească cu plăcere lucrarea lui şi nici să-i mai acorde sprijinul lor." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 7.

Acest spirit al lor avea să cuprindă întreaga biserică. Ei deja pierduseră din vedere faptul că numai Dumnezeu este Învăţătorul poporului Său. Modelul organizării bisericii din Ierusalim, avându-i în frunte pe aceşti "bătrâni" sau prezbiteri, avea să fie copiat de celelalte biserici şi la cârma fiecărei biserici să se instaureze omul în locul lui Dumnezeu. Aşa a apărut papalitatea, aceştia fiind primii paşi în făurirea ei!!! "Bărbaţii aceştia pierduseră din vedere faptul că Dumnezeu este Învăţătorul poporului Său; că fiecare lucrător al cauzei Sale trebuie să dobândească o experienţă personală în a urma Conducătorului divin, fără a privi la om pentru o îndrumare directă; că lucrătorii Săi trebuie să fie modelaţi şi formaţi nu după ideile omului, ci după Modelul divin." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 8.

Cu toate că au fost convinşi de mărturia dată de Pavel în favoarea lucrării Duhului Sfânt, prin el, în mijlocul neamurilor, ei, până la urmă, i-au dat un sfat lui Pavel care avea să-l conducă la moarte. "După ce le-a prezentat darurile, Pavel >le-a istorisit cu deamănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui<. Această istorisire a faptelor a adus în inimile tuturor, chiar şi a acelora care se îndoiseră, convingerea că binecuvântarea cerului însoţise lucrările sale. >Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu<. Ei au înţeles că metodele de lucru folosite de apostol purtau pecetea cerului." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 11. Sfatul prevedea ca el să se radă în cap pentru a da mărturie că încă este adeptul ritualurilor iudaice!!!

Însă, "Aceasta era ocazia de aur pentru ca toţi fraţii conducători să mărturisească sincer şi deschis că Dumnezeu lucrase prin Pavel şi că uneori ei greşiseră îngăduind ca veştile aduse de vrăjmaşi să le trezească gelozia şi prejudecata. Dar, în loc să se unească într-un efort de a face dreptate unuia care fusese jignit, i-au dat un sfat care arăta că ei încă nutreau simţământul că Pavel trebuie în mare măsură socotit ca răspunzător pentru prejudecata existentă. Ei nu au stat în chip nobil în apărarea lui, căutând să arate celor nemulţumiţi în ce consta rătăcirea lor, ci au căutat să ajungă la un compromis, sfătuindu-l să urmeze o cale ce, după părerea lor, avea să îndepărteze orice motiv pentru o greşită înţelegere." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 12.

Acest sfat nu putea fi în armonie cu Duhul lui Dumnezeu şi nici cu învăţătura Evangheliei. "Nu Duhul lui Dumnezeu era acela care insuflase acest sfat; el era rodul laşităţii." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 14. Totuşi, Pavel a ascultat, fiind singura şi ultima lui greşeală. "Când ne gândim la marea dorinţă a lui Pavel de a fi în bună înţelegere cu fraţii săi, dragostea sa gingaşă faţă de cel slab în credinţă, respectul lui faţă de apostolii care fuseseră cu Hristos, şi faţă de Iacov, fratele Domnului, şi la ţinta lui de a se face totul pentru toţi, atât cât putea, fără a sacrifica principiul - când ne gândim la toate acestea, nu este surprinzător faptul că el a fost constrâns să se abată de la umblarea lui hotărâtă şi neclintită pe care o urmase până aici. Dar, în loc de a-şi împlini scopul dorit, străduinţele lui pentru a ajunge la o împăcare nu au făcut decât să zorească criza, grăbind suferinţele sale ce au fost profetizate, având ca rezultat despărţirea de fraţii săi, lipsind biserica de unul din cei mai puternici stâlpi ai ei şi întristând inimile credincioşilor de pretutindeni." Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 14.

Dragii mei, trebuie să studiem cu alţi ochi Scripturile pentru a înţelege felul de gândire şi călăuzirea Duhului Sfânt. Ceea ce a fost permis, din cauza greşelilor omeneşti, a ajuns să fie socotit ca poruncă divină. Putem vedea şi singuri că printre bătrânii din Ierusalim, parcă o copie a Sinedriului, căci nici nu avea cum să fie altfel, din moment ce majoritatea celor creştinaţi proveneau din biserica iudaică, se aflau oameni care nu doreau cu nici un chip să se despartă de felul de închinare iudaic. Să nu uităm că a treia chemare este adresată la drumuri şi la garduri, adică la neamuri, iar ea aduce în biserica nou înfiinţată peşti buni şi peşti răi!! Fiindcă nu a existat şi nu există o dorinţă de a înainta potrivit întregii lumini a Evangheliei, fiindcă nu s-a înţeles că fiecare membru trebuie să aibă o legătură personală şi vie cu Dumnezeu pentru a şti cum să se lase condus de Duhul Sfânt, datorită acestui fapt biserica a rămas în negură.

Trebuie să nu uităm niciodată "că lucrătorii Săi trebuie să fie modelaţi şi formaţi nu după ideile omului, ci după Modelul divin". Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par. 8. De asemenea, sfatul lui Dumnezeu pentru toţi cei ce doresc să-l cunoască în mod personal este de a fi ca Pavel, care "s-a bazat pe Dumnezeu pentru o îndrumare directă". Faptele apostolilor, cap. Pavel ca întemniţat, par.10. 

     "În lucrarea sa, Pavel a fost deseori silit să stea singur. El era în mod deosebit învăţat de Dumnezeu şi nu cuteza să facă vreo concesie care ar fi implicat principiul. Uneori, sarcina era grea, dar Pavel a stat tare pentru adevăr. El a înţeles că biserica nu trebuie niciodată să ajungă sub controlul puterii omeneşti. Tradiţiile şi cugetările oamenilor nu trebuie să ia locul adevărului descoperit. Înaintarea soliei Evangheliei nu trebuie împiedicată de prejudecăţile şi preferinţele oamenilor, oricare ar fi poziţia lor în biserică.
     Pavel se consacrase pe sine şi toate puterile sale slujirii lui Dumnezeu. El primise adevărurile Evangheliei direct din ceruri şi, în tot timpul lucrării sale, el a menţinut o vie legătură cu fiinţele cereşti. El fusese învăţat de Dumnezeu cu privire la punerea unor poveri netrebuincioase asupra creştinilor dintre Neamuri, astfel încât, atunci când credincioşii iudaizanţi au ridicat în biserica din Antiohia problema circumciziunii, Pavel cunoştea felul de gândire al Duhului lui Dumnezeu cu privire la o asemenea învăţătură şi a luat o poziţie hotărâtă şi de nezdruncinat, care a adus bisericilor eliberarea de ritualurile şi ceremoniile iudaice." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 2 şi 3 de la sfârşit.

Atitudinea lui Pavel trebuie să devină atitudinea oricărui credincios adevărat care doreşte mântuirea potrivit Evangheliei lui Hristos, descoperită prin Duhul Sfânt. Dacă biserica apostolică ar fi fost plină numai de persoane ca Pavel, atunci lucrarea Evangheliei ar fi fost încheiată demult, iar taina fărădelegii nu ar fi apărut niciodată!!!