De la Reformă la Marea Mişcare a celei de a doua veniri

Biserica despre care vorbesc şi, deci, pe care o am în vedere, este acel sistem caracterizat printr-o stare de spirit datorată unor mentalităţi greşite şi a unui tipar de gândire omenesc format de-a lungul timpului prin amestecul dintre teoriile greşite şi mincinoase ale filozofiei păgâne şi adevărul lui Dumnezeu primit doar la nivel intelectual, care şlefuieşte zilnic mintea credinciosului. Nu mă refer la o clădire sau la un corp de oameni care se strâng laolaltă pentru a se închina lui Dumnezeu, ci la taina fărădelegii, chiar sistemul cu pricina, căruia i s-a dat numele de biserică, şi care a îmbrăcat de mult timp veşminte creştine, purtând astfel un chip creştin. Ea caracterizează aproape toate activităţile bisericii vizibile, a oamenilor care în mod sincer doresc să aducă închinare lui Dumnezeu. Ceea ce nu reuşise să producă persecuţia în primele veacuri, în schimb a reuşit s-o facă din plin taina fărădelegii, care s-a strecurat în biserica apostolică prin compromisul făcut cu păgânismul!!

Oare, urma să dispară definitiv adevărul lui Dumnezeu până la Reformă? Nu. Bineînţeles că nu. Adevăraţii urmaşi ai lui Hristos, care învăţaseră din experienţă proprie cum să-l urmeze pe Mântuitorul lor zi de zi, au refuzat compromisul nelăsându-se ademeniţi de amăgirile tainei fărădelegii. Astfel, ei s-au separat de ceea ce de acum înainte avea să poarte numele tot de biserică, dar înăuntrul căreia se instalase taina fărădelegii. "Un mare număr de creştini au consimţit, în cele din urmă, să coboare standardele lor şi s-a format o unire între creştinism şi păgânism. Deşi închinătorii la idoli susţineau că sunt convertiţi şi uniţi cu biserica, ei se agăţau încă de idolatria lor, schimbând numai obiectele închinării lor cu chipul lui Isus, şi chiar cu cel al Mariei şi al sfinţilor. Aluatul stricat al idolatriei, adus în felul acesta în biserică, şi-a continuat lucrarea lui nenorocită. Învăţături false, ritualuri superstiţioase şi ceremonii idolatre au fost incluse în credinţa şi în închinarea ei. Când urmaşii lui Hristos s-au unit cu închinătorii la idoli, religia creştină s-a stricat, iar biserica şi-a pierdut curăţia şi puterea. Totuşi, au fost unii care n-au fost înşelaţi de aceste amăgiri. Ei şi-au păstrat credincioşia faţă de Autorul adevărului şi s-au închinat numai lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Persecuţiile din primele veacuri, par. 12.

Ceea ce trebuie să ştim, fără a uita niciodată, este că adevăraţii ucenici ai lui Hristos sunt totdeauna doar aceia care lasă totul pentru adevăr! Datorită acestor ucenici adevăraţi ai lui Hristos, ce urmau să rămână adevărata biserica a Lui, adevărul a putut fi păstrat printr-o credinţă curată multe sute de ani. "În mijlocul întunericului care se lăsase pe pământ, în timpul îndelungatei perioade de supremaţie papală, lumina adevărului n-a putut fi stinsă cu totul. În fiecare veac au existat martori pentru Dumnezeu, bărbaţi care au cultivat credinţa în Hristos ca singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om, care au socotit Biblia ca fiind singura regulă de viaţă şi care au sfinţit Sabatul adevărat. Cât de mult datorează lumea acestor bărbaţi, posteritatea nu va şti niciodată. Au fost marcaţi ca eretici, motivele lor au fost criticate, caracterele lor au fost calomniate, scrierile lor au fost interzise, denaturate sau mutilate. Cu toate acestea ei au stat hotărâţi şi, de la un veac la altul, au păstrat credinţa în curăţia ei ca o moştenire sfântă pentru generaţiile ce urmau să vină." Tragedia veacurilor, cap. Vadenzii, par. 1.

Roma papală nu a lăsat nimic neîntreprins împotriva tuturor celor care aveau altă credinţă decât ea. Cu toate acestea, adevărul avea să triumfe chiar şi în cea mai neagră perioadă a istoriei omeneşti - Evul Mediu. Dumnezeu a păstrat adevărul Său prin ucenicii Săi adevăraţi, printre care amintesc valdenzii şi albigenzii. Aici aş dori să spun că fără existenţa valdenzilor Reforma nu ar fi putut avea loc!!! Cei care păstrează adevărul şi îl trăiesc după toată înţelegerea lor, lasă în lume o influenţă imposibil de oprit!!! De aceea se spune că adevărul îşi croieşte singur o cale către inima oamenilor, fiindcă el este o putere de viaţă spre viaţă pentru toţi cei ce-l primesc şi-l trăiesc.

Suflul adevărului lui Dumnezeu avea să cuprindă Anglia, Boemia, Germania, Ţările de Jos, chiar Franţa şi Italia, etc. Fiindcă oamenii ajunseseră într-o stare jalnică spirituală, în marea Sa milă Dumnezeu a oferit papalităţii şi lumii lumina necesară spre îndreptarea lor morală. A mişcat şi a ridicat cei mai nobili oameni pe care îi putea avea la ora aceea Europa!! În condiţiile în care întunericul tainei fărădelegii caracteriza absolut totul, Dumnezeu ştia că nu poate oferi minţii reformatorilor mai mult decât pot înţelege ei. Din acest motiv, era inutil să descopere adevăruri precum Sabatul, lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, lumina cu privire la caracterul lui Dumnezeu sau zecime, etc.

Adevărul cel nobil care trebuia să trezească orice minte era legat de mântuirea prin credinţă, că omul poate fi îndreptăţit prin credinţă, fără faptele aducătoare de moarte pe care fuseseră învăţaţi să le facă enoriaşii pentru a beneficia de mântuire. Ba mai mult, iertarea şi implicit mântuirea puteau fi cumpărate prin indulgenţe! Toţi cei care exercitau credinţă vie şi ascultau de adevărul Evangheliei astfel prezentat de reformatori, se rupeau de papalitate, cu toate că multe din învăţăturile tainei fărădelegii urmau să caracterizeze mai departe închinarea lor. Dumnezeu, prin Reformă, dorea să ofere o bază spirituală sănătoasă tuturor celor ce doreau să primească adevărul prezentat prin marii reformatori.

Reforma a condus la formarea unei noi biserici în sânul papalităţii, până la despărţirea ei definitivă de Roma papală, în felul acesta fiind stabilită biserica protestantă!! Biblia era considerată singura regulă a credinţei acestei biserici. Dar, problema este că, în pofida luminii adevărului prezentat prin reformatori, după moartea acestora, starea spirituală a bisericii protestante avea să se degradeze. Lumina adevărului descoperit de Dumnezeu nu a putut alunga din mintea celor ce-l iubeau toate formele rătăcite ale învăţăturii papale. Intoleranţa, caracteristică tainei fărădelegii, se ivise şi în biserica protestantă. Nu trebuia să crezi altceva decât ceea ce Dumnezeu descoperise prin reformatori, fondatorii bisericii lor. Un bun exemplu în acest sens este persecuţia la care au fost supuşi anabaptiştii, cei care au înţeles că botezul pruncilor nu este susţinut de Biblie, de către autorităţile papale şi de către protestanţi!!

Acest spirit al intoleranţei avea să devină o stare de fapt ce caracteriza mentalitatea, felul de gândire al enoriaşului. Astfel, omul a ajuns din nou stăpân peste turma lui Hristos, modelând prin spiritul şi metodele sale întreaga viaţă a bisericii!! El începuse să dicteze cum să fie închinarea şi ce să se creadă. Autoritatea lui Dumnezeu a fost înlocuită cu autoritatea bisericii, ceea ce a condus la apariţia apostaziei chiar în bisericile protestante, fiecare ajungând să pretindă, ca şi Roma papală, că sunt singura biserică adevărată!!! Taina fărădelegii totdeauna urmăreşte să formeze mintea omului astfel încât să înlocuiască permanent autoritatea lui Dumnezeu cu autoritatea omului!!

     "De fapt, începutul marii apostazii a fost încercarea de a înlocui autoritatea lui Dumnezeu cu aceea a bisericii." Tragedia veacurilor, cap. Părinţii peregrini, par. 2.

Religia bisericii devine supremă, considerându-se că este religia care vine de sus. Ca atare, ea trebuie conservată şi urmată neabătut. Biserica şi activităţile ei trebuie să umple viaţa enoriaşului; el trebuie să întreprindă permanent ceva pentru Domnul, totdeauna cu rezultatul aducerii de suflete în biserică, singura care mântuieşte!!! Din moment ce biserica defineşte adevărul, atunci tot ea stabileşte şi felul cum trebuie să fii mântuit. Şi este logic să se ajungă la această concluzie, câtă vreme se crede că biserica din care faci parte este singura adevărată!!! Individualitatea ta trebuie să fie înghiţită în individualitatea întregului bisericii, al sistemului, felul tău de gândire trebuie să fie replica felului de gândire al bisericii, adică al sistemului, al tainei fărădelegii, felul cum te îmbraci trebuie să fie o reflectare a sistemului din care faci parte, ceea ce mănânci trebuie să scoată în evidenţă învăţătura sistemului, viaţa ta, întreaga ta viaţă trebuie contopită cu sistemul care a făcut din tine un sclav fără nici măcar să ştii!!!

Eşti un om modelat după chipul şi asemănarea sistemului, nicidecum după chipul şi asemănarea lui Hristos. Fără nici măcar să bagi de seamă ai o atitudine aproape intolerantă faţă de alţii din propria ta biserică, din cauza faptului că ei încearcă alt fel de a gândi, un fel care a ajuns în armonie cu adevărul biblic căruia i-au priceput înţelesul, adică pur şi simplu vor să fie ei înşişi în Hristos Isus!!! Ajungi să fii intolerant şi în propria familie, doar pentru că membrii ei doresc să fii un om normal măcar acasă. Dar tu eşti pătruns, îmbibat de spiritul sistemului, ai devenit o parte a tainei fărădelegii, eşti un Saul din Tars care prigoneşte "în numele Domnului" pe toţi cei ce nu se înscriu în felul de gândire al bisericii tale. Fiind căsătorit cu acest sistem, atunci şi comportamentul este pe măsură!!

Această stare de spirit, dar având aerul epocii respective, exista de ceva timp în Anglia, în biserica anglicană. Mulţi dintre reformatorii englezi au păstrat în închinare multe din formele învăţăturii papale. Sistemul bisericii îi obliga, prin lege, cu ajutorul statului, pe enoriaşi să participe la serviciile divine caracterizate de forme şi obiceiuri papale, de la care nu trebuia să existe nici o abatere. Însă existau unii care nu puteau tolera intoleranţa crasă a sistemului, ce se credea stăpân pe conştiinţele oamenilor şi al religiei creştine. "Mulţi doreau cu înfocare să se întoarcă cu sinceritate la curăţia şi simplitatea care a caracterizat biserica primară. Ei priveau multe din obiceiurile practicate de biserica anglicană ca monumente ale idolatriei şi nu puteau cu bună ştiinţă să se unească în felul ei de închinare. Dar biserica, fiind susţinută de autoritatea civilă, nu îngăduia nici o abatere de la formele ei. Participarea la serviciile divine era cerută prin lege, iar adunările de cult neautorizate erau interzise sub pedeapsa cu închisoarea, exilul sau moartea." Tragedia veacurilor, cap. Părinţii peregrini, par. 3

Întrucât sistemul nu tolera asemenea acte de nesupunere, a început prigoana. Aceşti credincişi sinceri au fost nevoiţi să fugă în Olanda, pentru ca, după aceea, Dumnezeu să le deschidă oportunitatea de a ajunge în Lumea Nouă, o lume în care să se exprime liber, nesubjugaţi religios, şi în care să lase copiilor lor moştenirea preţioasă a libertăţii conştiinţei şi o dată cu ea a libertăţii religioase. De fapt, persecuţia şi exilul ales de aceşti păstrători ai comorii adevărului avea să le deschidă drumul libertăţii mult dorite.

În felul acesta, Dumnezeu pregătea inimile credincioşilor Săi în vederea nunţii lui Hristos cu biserica Sa, pentru a doua şi ultima oară!!! Cei care evadaseră din lumea ireală a Europei se numeau puritani. Ei aveau să întemeieze cel mai înfloritor stat din lume din epoca modernă. Este interesant de ştiut că la despărţirea lor de biserica anglicană, ei s-au angajat într-un legământ solemn, legământ care ar trebui să caracterizeze viaţa fiecărui credincios adevărat al lui Dumnezeu de astăzi, şi care denotă adevăratul spirit al Reformei şi al Evangheliei. "Atunci când pentru prima oară au fost siliţi să se despartă de Biserica Anglicană, puritanii s-au unit printr-un legământ solemn, ca popor liber al Domnului, >să meargă împreună în toate căile Lui cunoscute sau pe cale de a fi făcute cunoscut<. (J.Brown, The Pilgrim Fathers, p. 74). Aici era adevăratul spirit al Reformei, principiul vital al protestantismului. Pentru motivul acesta au plecat peregrinii din Olanda, pentru a-şi găsi un cămin în Lumea Nouă." Tragedia veacurilor, cap. Părinţii peregrini, par. 8.

Omul care are acest spirit va fi totdeauna dispus să-l urmeze pe Hristos oriunde. El poate primi adevărul divin pe orice cale ar veni, prin orice instrument folosit de Dumnezeu, chiar cu riscul despărţirii de propria biserică!!! De fapt, de ce să n-o spun, acest gen de oameni vor fi singurii care vor vedea lumină în lumina lui Dumnezeu prezentată sub forma marii avertizări finale, ce va cuprinde întreaga lume! Ei vor urma acea lumină măreaţă, lăsând totul pentru adevăr şi mântuire. Ceea ce încerc să subliniez cu adevărat este că acest tipar al gândirii ce modelează întreaga biserică creştină, va fi opreliştea care va determina minţile credincioşilor să lepede întregul adevăr prezentat sub forma acestei mari avertizări mondiale!!! Când omul şi biserica pe care o făureşte ajung să definească adevărul, atunci este greu de spus că aceştia vor fi în stare să deosebească adevărul prezentat de Dumnezeu pe calea dorită de El!

Ăsta este baiul cu mentalitatea aceasta ce a impregnat totul în biserica creştină. Ţinta ei, după ce prin apostazie pune stăpânire pe toată biserica, este mai întâi făurirea unei religii pentru enoriaşi, apoi un mod de închinare potrivit acelei religii, după care se ajunge implicit la ultimul pas, să recunoşti că biserica este singura biserică adevărată!! Când ai ajuns să crezi că biserica ta este singura biserică adevărată, atunci nu vei mai avea percepţia spirituală să deosebeşti glasul divin în prezentarea Evangheliei, când acesta se va face auzit prin cine nu te aştepţi!!! Greşeala aceasta grozavă au făcut-o în lanţ, evreii, urmaşii apostolilor, urmaşii reformatorilor şi urmaşii mişcării adventiste! Fiecare au crezut că sunt biserica adevărată pe baza celor mai puternice argumente biblice. Dar nici unii nu au realizat că au pierdut viaţa spirituală, mai precis dragostea dintâi, neprihănirea şi prezenţa Duhului Sfânt, singurele care fac dintr-o biserică, biserica adevărată a lui Dumnezeu!!!

Cine defineşte cu adevărat adevărul şi îl susţine? "Mângâietorul este numit >Duhul adevărului<. Lucrarea Lui este să definească şi să susţină adevărul. La început, El locuieşte în inimă ca Duh al adevărului şi, după aceea, ajunge Mângâietor. Adevărul aduce mângâiere şi pace, în timp ce minciuna nu poate să dea adevărata pace şi mângâiere. Satana ajunge să stăpânească prin teorii şi prin tradiţii mincinoase mintea oamenilor. Îndrumându-i către idealuri neadevărate, el le denaturează caracterul. Duhul Sfânt vorbeşte minţii prin Scripturi şi le întipăreşte adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea şi o alungă din suflet. Tocmai prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos îşi supune poporul Său ales." Hristos Lumina Lumii, cap. Să nu vi se tulbure inima, par. 32.

Prin teorii şi prin tradiţii mincinoase, amestecate bineînţeles cu ceva adevăr ca să-i dea o înfăţişare creştină, Satana stăpâneşte mintea oamenilor!! Exact despre aceste teorii am vorbit până acum, ele fiind totuna cu taina fărădelegii. Ele au format şi modelat biserica de mii de ani.

Dacă ne întoarcem la patria pe care Dumnezeu le-a pus-o la dispoziţie puritanilor, aflăm că, deşi voiau toleranţă, ei înşişi au făurit la scurt timp după sosirea în Lumea Nouă o societate intolerantă!!! Fără să realizeze luaseră cu ei şi spiritul intoleranţei. "Totuşi aşa, cinstiţi şi temători de Dumnezeu cum erau, peregrinii nu înţelegeau încă marele principiu al libertăţii religioase. Libertatea, pentru asigurarea căreia jertfiseră atât de mult, n-au mai fost dispuşi să o mai acorde şi altora. >Foarte puţini, chiar şi dintre gânditorii de frunte şi moraliştii secolului al XVII-lea, aveau o concepţie justă cu privire la acest important principiu, produs al Noului Testament, care îl recunoaşte pe Dumnezeu ca singurul judecător al credinţei omeneşti.< (Idem, vol. 5, p. 297). Învăţătura că Dumnezeu a încredinţat bisericii dreptul de a stăpâni conştiinţa, de a defini şi de a pedepsi erezia este una dintre cele mai adânc înrădăcinate dintre rătăcirile papale. În timp ce reformatorii au respins crezul Romei, ei n-au fost cu totul eliberaţi de spiritul ei de intoleranţă. Întunericul dens în care, de-a lungul veacurilor de stăpânire, papalitatea învăluise întreaga creştinătate nu fusese încă risipit cu totul. Unul dintre pastorii care conduceau colonia din Massachusetts Bay spunea: >Toleranţa a fost aceea care a făcut o lume anticreştină; iar biserica niciodată n-a fost păgubită de pedepsirea ereticilor<. (Idem, vol. 5, p. 335). Coloniştii au adoptat o reglementare prin care numai membrii bisericii puteau avea un cuvânt în guvernarea civilă. S-a format un fel de biserică de stat, tuturor oamenilor cerându-li-se să contribuie la întreţinerea clerului, iar autorităţile au fost împuternicite să suprime erezia. În felul acesta puterea pământească era în mâinile bisericii. Astfel că n-a trecut multă vreme până când aceste măsuri au dus la rezultatul inevitabil - persecuţia." Tragedia veacurilor, cap. Părinţii peregrini, par. 12, 13.

Pare incredibil, dar cu toate acestea este adevărat, America protestantă, tărâmul libertăţii dorite, era în pragul de a deveni intolerantă ca Europa papală!! Cum va rezolva Dumnezeu problema? Pentru a invita noua Sa biserică la nunta Mielului, trebuia ca aceasta să se bucure din nou de cele trei elemente esenţiale: un Conducător divin, libertatea faţă de robia papală şi o ţară unde Dumnezeu urma să-i descopere cel mai sublim adevăr, cel referitor la serviciul lui Hristos în sanctuarul ceresc!! Ceea ce doresc să observăm este că Dumnezeu a lăsat Europa, unde biserica decăzuse prea mult pentru a mai putea fi ridicată, pentru America, ţinutul liber de prezenţa papalităţii, unde poporul Său găsise un loc sigur!!!