"Să nu ucizi!"

Doresc să aprofundăm acum un alt aspect, o altă faţetă a Evangheliei referitoare la caracterul lui Dumnezeu, privit din perspectiva modului cum El se raportează la păcat şi la păcătos. Am stabilit că Dumnezeu nu omoară aşa cum omoară oamenii păcătoşi; El nu se apropie de păcătosul care a ales cu bună ştiinţă să-i stea împotrivă lui Dumnezeu în felul cum ar face-o un criminal care stă la pândă, în vederea prinderii şi executării victimei sale sau a oponentului său. Dumnezeu nu are arme de distrugere, dreptatea Sa nu este o armă, un fel de laser care ţâşneşte din El, se îndreaptă spre păcătos şi-l ucide, doar pentru că s-a încăpăţânat să nu vrea să asculte! Singura armă pe care Dumnezeu o foloseşte în războiul Său împotriva păcatului, nu a păcătoşilor, este adevărul şi iubirea!!! Din moment ce amândouă definesc caracterul Său şi din moment ce Dumnezeu este neschimbător, înseamnă că, în lupta Lui împotriva păcatului, va folosi întotdeauna numai adevărul şi iubirea!!! Acest mod de lucru al lui Dumnezeu ar trebui să fie clar stabilit în mintea oricărui om onest, care gândeşte şi vrea să gândească pentru sine în lumina Evangheliei.

     "Dumnezeu ar fi putut nimici pe Satana şi pe cei ce-l simpatizau tot atât de uşor cum cineva poate arunca o pietricică pe pământ; dar El n-a făcut aceasta. Răzvrătirea nu trebuia să fie biruită prin forţă. Puterea constrângătoare se află numai sub cârmuirea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de natura aceasta. Autoritatea Sa se bazează numai pe bunătate, milă şi iubire şi prezentarea acestor principii reprezintă mijloacele ce trebuie folosite. Cârmuirea lui Dumnezeu este morală, iar adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a isprăvit!, par. 5.

Trebuie să fim absolut siguri că, în virtutea cuvântului Său care nu poate să mintă niciodată, adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă în rezolvarea oricărei situaţii vechi-testamentare!!! Mai mult decât atât, în adevărul şi iubirea lui Dumnezeu nu se află nicicum elemente de forţă sau constrângere!! De aceea, mijloacele ce trebuie folosite în eliminarea păcatului sunt totdeauna bunătatea, mila şi iubirea!!! Vă puteţi imagina ca în iubirea veşnică a lui Dumnezeu să se afle cea mai neînsemnată formă de constrângere, de vreme ce El ne spune suav: "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine"? Apocalipsa 3,20.

Pentru rezolvarea unor situaţii delicate, oamenii sunt nevoiţi să apeleze la forţă sau constrângere. Dumnezeu, însă, nu este om ca să acţioneze ca un om, El este marele Eu Sunt sau iubirea întruchipată. El fiind Viaţa, înseamnă că puterea Sa creatoare nu poate aduce la existenţă decât forme de viaţă din viaţa Sa. Singurul motiv pentru care Dumnezeu creează este iubirea! Viaţa în sine nu înseamnă decât viaţă, niciodată moarte. Atunci cum ar putea viaţa lui Dumnezeu să aducă sau să producă moartea păcătosului din moment ce El spune: "Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască." Ezechiel 33,11. Observaţi, vă rog, că Dumnezeu se jură pe viaţa Lui. Desigur, cuvintele sunt omeneşti. În încercarea lui Dumnezeu de a se face înţeles minţii noastre, El se adresează prin profet aşa cum ar vorbi un om într-o situaţie similară. Cuvintele nu implică o ameninţare subtilă, ci descoperă adevărul deja învăţat că, Dumnezeu nu doreşte nicidecum moartea păcătosului, fiindcă El are ce are cu păcatul, nu cu păcătosul!!!

Acum, unii învăţaţi consideră că, dacă Dumnezeu nu omoară păcătosul, atunci nu are cum să fie un Dumnezeu drept, întrucât păcătosul trebuie să-şi primească răsplata. Doar aşa spune Biblia, nu?! Ei consideră, din cauza unei înţelegeri incorecte a autorităţii lui Dumnezeu, că El are dreptul să facă orice cu păcătosul, inclusiv să-l omoare, dacă acesta persistă în păcat. E mai puţin important mijlocul prin care o face, faptul este că, într-un fel sau altul, Dumnezeu omoară. Deci, Dumnezeu poate să apeleze la omor, dacă limita răbdării Sale a fost depăşită. De ce? Pentru că El este mai presus de legea Sa!?? Legea Lui este doar pentru oameni, îngeri şi alte inteligenţe, dar nu este pentru El, întrucât El este monarhul Universului! Ca atare, nu-l poţi supune pe Dumnezeu legii Sale.

Aşa cum este demonstrat în istoria omenirii, regi şi împăraţi au condus poporul după nişte legi, pe care ei le puteau încălca dacă regele sau împăratul considera că supusul său constituie o ameninţare pentru ei. Cu alte cuvinte, existau situaţii când monarhul respectiv putea apela la forţă în vederea anihilării unuia dintre supuşii săi care ajunsese să constituie o mare ameninţare pentru el. Cam aşa este văzut şi perceput şi Dumnezeul cerului. Există situaţii când trebuie să apeleze la omor, prin fulger, prin slava Sa strălucitoare, prin sabia duşmanului, prin cutremur şi chiar prin neplăcerea de a fi atinse lucrurile sfinte, ca în cazul lui Uza!!! El este dragoste, dar până la o limită, căci după aceea începe dreptatea Lui! Exact în felul acesta este perceput Dumnezeu de către învăţaţii mai sus pomeniţi! Ei vorbesc şi scriu despre marea dragoste a lui Dumnezeu chiar şi atunci când spun despre El că este drept să-l distrugă pe păcătos.

Dar cum stau lucrurile cu adevărat? Este Dumnezeu mai presus de legea Sa sau nu? Dumnezeu este mai presus de legea Sa!!! Acest lucru este adevărat. Dar dacă ne oprim aici, pentru ca apoi să construim o teorie prin care să arătăm că Dumnezeu poate să omoare, deja am făcut un pas înainte, pe o cărare absolut primejdioasă!!! Noi trebuie să înţelegem în ce sens este Dumnezeu mai presus de legea Sa!!! În primul rând, Legea lui Dumnezeu este dată pentru a veni în ajutorul tuturor fiinţelor create. Ea practic le defineşte libertatea, drepturile şi îndatoririle! Prin urmare, ascultarea de bunăvoie este elementul cheie în respectarea acestei legi. Nu este o ascultare impusă. Ascultarea în sine este cerută doar fiinţelor create, fiindcă ele trebuie să aibă un reper moral după care să se ghideze, ca să poată trăi. Ascultarea în sine, aceea care este cerută făpturilor create, nu are de a face cu Dumnezeu, întrucât El nu poate fi încadrat într-o lege, şi asta pentru că nu este o fiinţă creată!!! Deci, legea Sa este doar pentru fiinţele inteligente create de El. Dumnezeu nu are nevoie de o lege pentru Sine ca să poată trăi prin ea, prin ascultare!!! Ar fi un non-sens!! Legea Lui, în sine, arată spre modul cum fiinţele create trebuie să se raporteze la Dumnezeu şi la viaţă!!!

Această lege este legea libertăţii absolute şi asigură sau întreţine viaţa oricărei inteligenţe cereşti. Cine nu vrea să trăiască, are absoluta libertate să încalce această lege, cum de altfel au făcut Lucifer şi acoliţii săi. Dar cum este Dumnezeu mai presus de această lege? El este mai presus de ea în sensul că nu este necesar şi nici obligat să asculte pentru a trăi!!! Ascultarea înseamnă să trăieşti, de aceea ne roagă Dumnezeu să ascultăm, fiindcă vrea să trăim!!! El este Creatorul şi trăieşte prin Sine însuşi, din acest motiv nu are nevoie de o lege prin care să-şi definească libertatea şi ascultarea! Dar, totodată legea Sa este expresia fidelă şi exactă a caracterului Său, este oglinda propriei Sale naturi de Dumnezeu!!! Cu alte cuvinte, Dumnezeu se exprimă prin ea faţă de toate fiinţele cărora le-a dat viaţă. Din moment ce El este dragoste, atunci este absolut obligatoriu ca legea Sa să fie şi să cuprindă în ea dragostea Sa. La fel, fiindcă El este adevărul, atunci este absolut obligatoriu ca legea Sa să fie şi să cuprindă în ea adevărul Lui. Dar El nu este numai atât, ci este şi bunătate, de aceea legea Sa nu poate fi decât întruchiparea bunătăţii Sale!

Putem vedea şi singuri, deci, că în legea Sa se află cele trei mari principii, bunătatea, iubirea şi adevărul, prin care Dumnezeu lucrează în tot Universul. Forma Sa de exprimare nu se putea explica mai bine decât în legea cu ajutorul căreia Dumnezeu dorea să vadă fericite şi bucuroase toate inteligenţele cereşti!!! El, practic, s-a dăruit pe Sine în legea Sa!! Din acest motiv, Dumnezeu se defineşte pe Sine, natura şi caracterul Lui prin legea Sa! Aşa stând lucrurile, atunci înseamnă că forma Sa de exprimare în raport cu făpturile create şi felul Său de a fi sunt definite în legea Sa. Chiar dacă este mai presus de lege, prin faptul că nu este obligat să asculte ca să trăiască, totuşi El nu se poate exprima pe Sine altfel decât aşa cum este arătat în legea Sa. Pur şi simplu aşa stau lucrurile!! Viaţa Sa, caraterul Său sunt expresia fidelă a legii Sale. Cele două mari principii care însumează toată legea Sa, să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, fac parte din cadrul relaţional care se găseşte chiar între toate cele trei persoane ale Dumnezeirii!!!

Nu trebuie să uităm că Tatăl îl numeşte pe Hristos Dumnezeu. "Pe când Fiului I-a zis: >Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi<. Şi iarăşi: >La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină<." Evrei 2,8-11. În legăturile din interiorul Dumnezeirii există iubire şi respect reciproc, fiecare persoană a Dumnezeirii dând întâietate celeilalte în toate lucrurile. Apoi, se poate spune că semenul lui Dumnezeu, doar din punct de vedere al chipului şi asemănării cu Dumnezeu, este orice făptură creată de El. Mai mult, a făcut din oameni răscumpăraţi chiar fraţii Săi, prin naşterea spirituală din Mântuitorul!!! În timp ce Hristos a devenit semenul nostru prin întrupare, tot El, a făcut din noi, oamenii, semenii lui Dumnezeu prin naşterea din Hristos, căci primim chiar natura lui divină, aceea care-l defineşte pe El şi arată cum este!!! De asemenea, nu trebuie să uităm că suntem chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi în ce priveşte forma şi înfăţişarea noastră. În legătură cu îngerii, ei sunt semenii lui Dumnezeu prin creaţie, căci şi ei sunt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În concluzie, toate fiinţele inteligente create sunt, în şi prin Isus Hristos, semenii lui Dumnezeu!!!

Dacă aceste două mari principii sunt cerute a fi respectate doar de către făpturile pe care El le-a creat, atunci înseamnă că legea Sa nu are cum să definească propriul Său caracter. Nu poate fi deloc o lege ruptă din Sine! De aceea, putem spune cu certitudine că legea lui Dumnezeu este forma cea mai elocventă, expresia cea mai înală cu privire la natura şi caracterul Său şi la modul cum El se manifestă şi se raportează la toate inteligenţele cereşti, indiferent că acestea sunt păcătoase sau neprihănite!!! Practic, în legea Sa, Dumnezeu s-a dăruit pe Sine făpturilor create, arătând prin aceasta cum trebuie să trăiască ele. Felul de a fi al lui Dumnezeu este exprimat în legea Sa, din acest motiv principiile ei sunt acelea care arată cum este Dumnezeu, cum este natura şi caracterul Său!!

Fiindcă legea Sa este legea iubirii şi adevărului, atunci putem şti cu certitudine că ea este expresia fidelă a caracterului Său. Ea arată modul cum se manifestă Dumnezeu şi cum se raportează la toate inteligenţele din Universul Său creat, şi nu numai felul cum trebuie să se raporteze fiinţele create la Dumnezeu şi la semenii lor!!! "Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a voinţei Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veşnic, >ca un martor credincios în ceruri<." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 3. ">Dumnezeu este iubire< (1Ioan 4,16). Natura Sa, Legea Sa este iubire. El dintotdeauna a fost astfel şi aşa va fi pururea... Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 1, 2.

Observăm că voinţa lui Dumnezeu este descoperită în legea Sa, iar voinţa Sa are drept temelie caracterul Său care, la rândul lui, este iubire!!! Cum poate fi iubit cineva dacă nu-l cunoşti? Iar ca să-l cunoşti este necesară o cunoaştere a caracterului său. Fiindcă Dumnezeu este Fiinţa supremă, ca să poată fi accesibil prin cunoaştere desăvârşită de către fiinţele create, El a pus în aceste fiinţe principiile legii Sale, care se regăsesc în caracterul Său. Ca să poată fi cunoscut, înţeles şi iubit, trebuia apreciat caracterul Său. Iar caracterul Său este descoperit în Isus Hristos!!! Asta înseamnă că Isus este manifestarea vie a legii Sale, din moment ce caracterul lui Dumnezeu este întruchiparea deplină a naturii şi a modului de a fi şi de a se exprima al lui Isus Hristos.

     "Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârşit, de către acestea, a marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu doreşte de la toate fiinţele create de El o slujire din dragoste, slujire care izvorăşte dintr-o apreciere a caracterului Său. El nu găseşte nici o plăcere într-o ascultare forţată; El acordă tuturor libertatea voinţei, pentru ca astfel ei să-I poată aduce o slujire liber consimţită." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 6.

Dacă principiile ei sunt marile principii ale neprihănirii, adică exact ceea ce defineşte natura şi caracterul lui Dumnezeu, atunci înseamnă că principiile ei scot la iveală cine este Dumnezeu şi modul Său de acţiune, de manifestare în raport cu fiinţele create. În aceste principii se găseşte libertatea lui Dumnezeu, care trebuie să stea la baza ascultării şi închinării. Atunci, prin cele scoase în evidenţă până acum, putem susţine cu certitudine absolută că în iubirea şi adevărul lui Dumnezeu se vede bunătatea lui Dumnezeu şi totodată faptul că nu există nici o formă de constrângere, nici silire, nici forţare din partea lui Dumnezeu, pentru ca fiinţele create să asculte şi să i se închine. Ceea ce trebuie să ştim este adevărul că, apariţia păcatului nu a schimbat câtuşi de puţin principiile neprihănirii legii lui Dumnezeu şi nici modul Său de a se raporta la făpturile inteligente. De aceea, în tratarea păcatului, Dumnezeu foloseşte în continuare aceeaşi iubire şi acelaşi adevăr, folosite şi înainte de apariţia lui, ca putere predominantă prin care se exprimă pe Sine însuşi!!

Toate cele zece principii ale legii morale a lui Dumnezeu, pe care o găsim enunţată în Exod 20, sunt principiile neprihănirii Sale adaptate nevoilor neamului omenesc. Unul dintre aceste principii este îmbrăcat sub forma poruncii: "Să nu ucizi!" În această poruncă este cuprinsă componenta iubirii şi adevărului lui Dumnezeu. Desigur, toate cele zece porunci conţin componenta iubirii şi adevărului lui Dumnezeu. Acum, dacă legea Sa este legea iubirii, atunci toate cele zece porunci exprimă iubirea lui Dumnezeu la adresa neamului omenesc păcătos. De vreme ce Dumnezeu ne spune că nu trebuie să ucidem, înseamnă că în această poruncă este cuprins caracterul lui Dumnezeu, din moment ce legea Sa este expresia caracterului Său. Asta înseamnă, dacă ducem ideea mai departe, că Dumnezeu nu ucide, nu omoară niciodată fiinţele cărora El le-a dat viaţă. Porunca aceasta, în sine, descoperă chiar modul de a fi al lui Dumnezeu. Dacă nouă ne spune că nu trebuie să ucidem cu gândul, cu motivaţia, cu sentimentele şi cu faptele, atunci în chiar această poruncă se arată, se exprimă caracterul lui Dumnezeu privit din perspectiva aceasta!!! Adică, dacă El ne cheamă să avem o minte curată, este pentru că mintea Lui este curată, dacă ne spune să nu ucidem, este pentru că El nu face aşa ceva.

     "Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu trebuia să se facă prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernământ ale lui Dumnezeu; El doreşte numai o slujire din iubire, şi iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezeşte iubirea. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie manifestat în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face numai o singură Fiinţă din tot universul. Numai Acela care cunoştea înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu o putea face cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară >Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui< (Maleahi 4,2)." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 9.

Adevărul şi iubirea nu se impun, ele trebuie lăsate să se exprime în mod liber. Principiul care stă la baza lor este principiul libertăţii, nu al constrângerii sau al forţei. Satana constrânge pe oameni la păcat prin ispitele sale. Hristos nu constrânge nici măcar să ascultăm de El; de aceea, în iubirea şi adevărul lui Dumnezeu se găseşte doar invitaţia de a asculta şi de a fi ca Dumnezeu şi niciodată vreun mijloc de constrângere! Decizia de a accepta invitaţia ne aparţine în totalitate. În fiecare poruncă a legii Sale se găseşte o invitaţie de a alege să fim ca Dumnezeu!!! Cum ar putea fi manifestat caracterul lui Dumnezeu în contrast cu cel al lui Satana dacă legea Sa nu devine un mod de viaţă pentru creştin?!! Puterea înşelătoare a lui Satana şi a păcatului nu trebuie sfărâmate prin forţă, din moment ce forţa este chiar principiul activ ce sta la baza păcatului şi forma de manifestare a lui Satana!!! Prin urmare, Dumnezeu ne spune să nu ucidem, tot aşa după cum nici El nu face aşa ceva, întrucât folosirea forţei şi a oricărui element de constrângere, oricât de mărunt, nu face parte din caracterul Său!

El pur şi simplu ne invită să fim ca El, dacă ascultăm de legea Sa. Porunca: "Să nu ucizi!" este forma de adresare din partea lui Dumnezeu pentru oamenii păcătoşi, pentru ca ei să înţeleagă că orice folosire a forţei sau a constrângerii nu are nimic de a face cu caracterul Său. În Evul Mediu, papalitatea forţa conştiinţele "ereticilor", adică acelora care nu credeau ca ei, gândind că fac lucrarea lui Dumnezeu. Însă ştim care a fost rezultatul. Nici adevărul, nici iubirea nu se impun; în ele nu se găseşte nimic care să le facă obligatorii de primit şi de trăit. Practic ele sunt esenţa libertăţii. Şi atunci, cum ar putea să se găsească în libertatea lui Dumnezeu, în natura Sa, în caracterul Său, în iubirea Sa şi în adevărul Său forţa şi forme de constrângere? Hristos s-a întrupat tocmai pentru a arăta că Dumnezeu nu deţine arme de constrângere în silirea oamenilor de a părăsi păcatul sau de a alege neprihănirea. El era un împlinitor al legii lui Dumnezeu, fiindcă legea lui Dumnezeu era expresia desăvârşită a propriului Său caracter.

     "Hristos învăţa adevărul pentru că El era adevărul. Gândirea Lui, caracterul Lui, experienţa vieţii Lui, toate erau incluse în învăţătura Lui." Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, cap. Profesorul biblic, par. 15.

Într-un cuvânt, Hristos era întruchiparea legii morale a lui Dumezeu, arătând, pe de o parte, cum este caracterul naturii Sale de Dumnezeu şi, totodată, cum este viaţa Lui ca om care se raportează la legea pe care chiar El a dat-o pe Sinai!!! El pur şi simplu trăia legea lui Dumnezeu, manifestându-se aşa cum cerea legea lui Dumnezeu, pentru că numai în felul acesta putea descoperi caracterul Tatălui!! Principiul neprihănirii, al adevărului şi al iubirii cuprins în porunca "Să nu ucizi!", descoperă cum trebuie să se exprime oamenii faţă de semenii lor. Acesta este chiar principiul după care se descoperă şi se exprimă Dumnezeu în legătură cu făpturile Sale inteligente.

În concluzie, Dumnezeu este mai presus de lege fiindcă nu are nevoie să asculte ca să trăiască, precum toate fiinţele create, dar, în acelaşi timp, trăieşte şi se manifestă exact aşa cum cere legea Sa, faţă de toate făpturile Lui. Prin urmare, principiile neprihănirii legii Sale sunt oglinda naturii şi a caracterului Său. Aşadar, Dumnezeu nu ucide păcătosul niciodată şi în nici o împrejurare, ci distruge doar păcatul oriunde s-ar afla el. Dumnezeu este iubire, de aceea El nu ucide!