De unde-şi trage seva păcatul?

Există multe întrebări şi necunoscute pentru mulţi creştini, referitoare la existenţa păcatului şi a suferinţei în continuare, ca şi cum Dumnezeu ar fi orb faţă de existenţa lor, ca şi cum le îngăduie înadins, sau pur şi simplu pentru că este nepăsător, aşa cum cred atât de mulţi oameni. Dacă la cruce a fost rezolvată problema păcatului şi a mântuirii noastre, atunci de ce mai există păcatul, de ce ne mai naştem într-o lume păcătoasă, când El ar fi trebuit să facă să dispară demult toate răutăţile păcatului, împreună cu tot cortegiul lui de suferinţe şi dureri? Ce mai face să existe păcatul? Cine-l alimentează? Fiindcă e clar ca lumina zilei că nu poate trăi prin sine! Numai Dumnezeu singur trăieşte prin Sine însuşi. Oare, chiar e nepăsător Dumnezeu? Chiar doreşte să ne vadă suferind sub povara indestructibilă a păcatului?

Toate acestea sunt întrebări juste, pe care ni le punem toţi şi la care dorim un răspuns, măcar satisfăcător. Ei bine, Evanghelia are răspunsul la toate aceste întrebări!!! Dumnezeu nu este un Dumnezeu nepăsător din moment ce ni l-a dat pe Fiul, ca jertfă pentru propriile noastre păcate. El nu a fost nepăsător niciodată. Este adevărat că la cruce a fost rezolvată problema mântuirii noastre, însă crucea nu este şi angajamentul dispariţiei imediate a păcatului din lumea noastră, o dată cu înălţarea lui Hristos la cer, indiferent că oamenii doresc sau nu doresc să renunţe la el. Crucea reprezintă momentul demascării definitive a lui Satana şi a înşelăciunilor sale, a caracterului său perfid şi a puterii păcatului asupra lui, asupra demonilor şi asupra oamenilor păcătoşi!!! Este deci imaginea prin care este demascat definitiv Satana şi păcatul. Ei sunt arătaţi ca ceea ce sunt, fără masca înşelăciunilor în care se învăluise Satana. De acum, îngerii puteau şti fără echivoc cu cine au de a face. Acesta este de altfel chiar momentul când se rupe orice verigă de simpatie între ei şi diavolul, care nu mai are acces în cer ca reprezentant al pământului.

     "Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să-i acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a isprăvit!, par. 15.

La cruce s-a rezolvat un mister, misterul caracterului lui Satana demascat în faţa îngerilor loiali lui Dumnezeu! Îngerii cereşti au înţeles cu adevărat cine este ucigaşul şi nimicitorul de peste tot în evenimentele raportate în Vechiul Testament şi pe care noi, astăzi, încă le înţelegem defectuos! "Boala, suferinţa şi moartea constituie lucrarea unei puteri potrivnice. Satana este distrugătorul; Dumnezeu este Restauratorul." Lucrarea misionară medicală, cap. Izvorul vindecării, par. 1. "Citiţi Scripturile cu atenţie şi veţi descoperi că Domnul Hristos a petrecut cea mai mare parte a lucrării Sale însănătoşindu-i pe cei suferinzi şi pe cei în necazuri. Astfel, El a aruncat înapoi asupra lui Satana ocara păcatului, care îşi are originea în vrăjmaşul oricărui bine. Satana este distrugătorul; Domnul Hristos este Restauratorul." Lucrarea misionară medicală, cap. Aceasta este adevărata lucrare, par. 1.

Exact aceeaşi idee o întâlnim şi în Divina vindecare, cap. Izvorul vindecării, par. 2: "Boala, suferinţa şi moartea sunt lucrarea unei puteri opuse. Satana este nimicitorul. Dumnezeu este reparatorul". Ceea ce doresc să reţinem este faptul că, dacă Hristos nu ar fi descoperit în mod concret caracterul lui Dumnezeu prin viaţa Sa, prin faptele Sale şi prin cuvintele Sale, când se afla pe pământ, atunci îngerii loiali din cer niciodată nu ar fi înţeles caracterul lui Dumnezeu în contrast cu cel al lui Satana, şi niciodată nu ar fi înţeles ticăloşiile lui Satana!!! La Golgota au fost puse în contrast viu cele două caractere, cel al lui Dumnezeu - Restauratorul, şi cel al lui Satana - distrugătorul sau nimicitorul. Aşadar, oriunde întâlnim termenul "nimicitorul" în Vechiul Testament, trebuie să ştim că acesta descrie pe cel care îl poartă şi acţioneză ca un nimicitor - Satana!!!

Acum, la cruce s-au rezolvat două mari probleme: demascarea lui Satana şi a acţiunilor sale asupra lui Hristos şi asupra întregului pământ, din moment ce el aduce boală, suferinţă şi moarte, şi mântuirea omului prin sângele ispăşitor al lui Hristos. Însă, cu toate acestea, mai rămâne în suspans o problemă vitală, o problemă de care s-au lovit îngerii loiali lui Dumnezeu în cer timp de câteva milenii. Este vorba despre neînţelegerea corectă a caracterului lui Dumnezeu, din partea oamenilor, aşa cum s-a manifestat el în viaţa lui Hristos şi la cruce!!! Ceea ce oamenii nu au reuşit să înţeleagă de la cruce şi până astăzi este frumuseţea caracterului lui Dumnezeu - Restauratorul, manifestat în viaţa lui Hristos!!!

Pentru că oamenii, toţi oamenii de pe pământ, nu numai evreii, nu aveau cum să înţeleagă acest lucru, Dumnezeu a ştiut că trebuia continuată existenţa umană pentru ca, prin prezentarea Evangheliei, oamenii care aveau să se nască ulterior crucii, să aibă la cunoştinţă ce s-a săvârşit acolo, iar ei să aleagă în mod liber pe Dumnezeu sau în continuare păcatul. Ca să putem iubi pe cineva, trebuie să-l cunoaştem. Ca să-l putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să-l cunoaştem pe El şi caracterul Lui. Dar unde este descoperit caracterul Lui? La cruce şi în viaţa Domnului Hristos. Acest fapt presupune ca cineva să prezinte adevărul Evangheliei cu privire la Hristos şi moartea Sa, pentru a înţelege caracterul lui Dumnezeu. Acest cineva poate fi oricine înţelege corect caracterul lui Dumnezeu, în lumina Evangheliei şi a puterii Duhului Sfânt!!! Noi toţi avem nevoie de o descoperire a caracterului lui Dumnezeu care să ne ajute să-l înţelegem pe Dumnezeu în mod corect, şi pentru a vedea o dată pentru totdeauna că Satana este aducătorul suferinţei, bolilor şi morţii în această lume.

Deci, care este motivul pentru care încă mai trăieşte Satana, şi împreună cu el păcatul, aducătorul suferinţei pe pământ? Motivul este acela că oamenii încă nu au înţeles corect caracterul lui Dumnezeu, în pofida jertfei lui Hristos pe Golgota!!! Aceasta este singura problemă rămasă nerezolvată pentru oameni. Iar Dumnezeu nu ne putea lăsa aşa. Şi noi, oamenii, trebuie să ajungem să rupem orice verigă de simpatie pentru diavolul, iar pentru asta este nevoie ca noi să cunoaştem caracterul lui Dumnezeu în contrast cu cel al lui Satana. Satana nu poate fi demascat în mod corect decât prin intermediul crucii lui Hristos şi a luminii acceptate care străluceşte de acolo, prin Scripturi şi Duhul Sfânt. De aceea, existenţa umană trebuia să continue de la cruce, pentru ca şi oamenii să poată vedea şi înţelege ceea ce au înţeles îngerii din cer. Fiindcă evreii l-au respins pe Hristos, această respingere a avut şi are încă repercusiuni adânci, vaste asupra sufletelor oamenilor din lumea întreagă. Respingerea lor, ca popor a lui Hristos, şi zvonurile urâte şi neadevărate cu privire la Hristos şi caracterul Său, au avut un ecou teribil în toată lumea!!! Astfel că, nedumeririle multor oameni au crescut de-a lungul timpului, iar la cele de mai sus se poate adăuga viaţa şi caracterul prost manifestate ale celor care îşi luaseră dreptul de a interzice oamenilor Biblia în limba lor şi de a propovădui un Dumnezeu mânios şi răzbunător, pe care nu-l poţi mulţimi cu nimic. Vezi cazul lui Martin Luther, strivit de ideea că nu poate iubi un Dumnezeu mânios!!!

Lui Satana încă i se permite să trăiască, şi la fel şi păcatului, tocmai pentru că problema referitoare la caracterul lui Dumnezeu, la cum este El cu adevărat, a rămas o necunoscută pentru oameni. Ei încă nu-l cunosc pe Dumnezeu, încă îi atribuie atributele caracterului lui Satana, de aceea lumea este plină de întuneric moral adânc, de nepătruns. "A fost planul lui Dumnezeu acela ca lucrurile să fie puse pe o temelie de veşnică siguranţă, iar în consfătuirile din cer se hotărâse ca să i se dea timp lui Satana pentru a-şi dezvolta principiile care stăteau la temelia sistemului său de cârmuire. El susţinuse că acestea sunt superioare principiilor lui Dumnezeu. S-a dat timp pentru ca principiile lui Satana să fie puse în aplicare, ca ele să poată fi văzute de universul ceresc." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a isprăvit!, par. 6.

Fiindcă Dumnezeu a creat pe oameni agenţi liberi, El trebuie să ţină cont de acest lucru. Prin urmare, ca să poată fi cunoscut, caracterul Său trebuie prezentat înaintea minţii omului pentru ca el să poată decide singur dacă voieşte să fie ca Dumnezeu sau dacă doreşte să rămână în continuare păcătos. Dumnezeu nu invadează libertatea omului şi nu-i poate impune adevărul şi iubirea!! El este legat practic de respectarea libertăţii de alegere a tuturor fiinţelor inteligente! Aşa că, şi din acest motiv trebuie să continue existenţa lui Satana. El trebuie văzut de oameni exact aşa cum este, trebuie văzut ca fiind ucigaş, nimicitor, creatorul bolii şi al suferinţei. Cu alte cuvinte, oamenii trebuie puşi în faţa unei decizii hotărâtoare, după ce sunt aduşi la piciorul crucii, pentru a vedea cum s-a manifestat Satana împotriva lui Hristos, şi a discerne caracterului lui hidos, fie să aleagă în continuare păcatul, fie să aleagă neprihănirea.

Acum, de vreme ce Satana trăieşte, este firesc că şi păcatul îşi continuă existenţa mai departe, din moment ce acesta îi are în stăpânire pe Satana, pe demoni şi pe oameni. Dar, cum trăieşte păcatul? De unde-şi trage el seva? În primul rând, Dumnezeu este Sursa vieţii. El susţine din viaţa Sa tot ce există în Universul creat. Cred că suntem conştienţi de faptul că nimic nu poate trăi fără Dumnezeu. Ceea ce este mai interesant este faptul că El alimentează cu viaţă şi pe cei buni, îngerii necăzuţi în păcat şi restul locuitorilor lumilor populate din multitudinea constelaţiilor create de Dumnezeu, dar şi pe cei păcătoşi, Satana, demonii şi oamenii căzuţi în păcat!!! Principiul după care ştim aceasta este subliniat chiar în Scripturi: "... căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi". Matei 5,45.

Observaţi, vă rog, că dragostea lui Dumnezeu, care este propria lui viaţă, nu este împărtăşită numai celor buni. Ploaia este viaţă, în fapt, la fel ca şi dragostea lui Dumnezeu. Dar ea cade şi în grădina celui rău, şi în grădina celui bun. Tot astfel, viaţa lui Dumnezeu este dăruită şi celor buni, şi celor răi, ca Satana!!! În paragraful citat mai sus se spune că Dumnezeu i-a acordat mai departe timp lui Satana să-şi dezvolte, pe pământ, după înălţarea lui Hristos, principiile care stau la baza sistemului său de guvernare. De vreme ce i-a acordat timp, înseamnă că trebuie să şi trăiască!! Ca să trăiască, trebuie alimentat continuu cu viaţă!!! De unde provine viaţa lui? Evident, de la Dumnezeu! Pur şi simplu acesta este adevărul. Nimic, dar absolut nimic din Universul creat nu există prin sine însuşi, căci ar însemna ca acel cineva sau acel ceva să fie Dumnezeu. Numai Dumnezeu există prin Sine însuşi şi dă viaţă tuturor, indiferent de starea lor, neprihănită sau păcătoasă!!!

Acest adevăr frumos reiese şi din faptul că fiecare bătaie a inimii noastre este opera clipă de clipă a lui Dumnezeu! Vedeţi, cu toate că suntem păcătoşi, El ne alimentează cu viaţă încontinuu. "Însă puterea lui Dumnezeu este încă exercitată pentru susţinerea obiectelor creaţiei Sale. Inima bate şi o răsuflare este urmată de alta nu pentru că mecanismul, o dată pus în mişcare, continuă să funcţioneze prin energia existentă în sine. Fiecare respiraţie, fiecare bătaie a inimii reprezintă o dovadă a grijii Aceluia în care trăim, ne mişcăm şi ne aflăm fiinţa. De la cea mai neînsemnată insectă până la om, fiecare fiinţă este dependentă de providenţa Sa." Educaţie, cap. Ştiinţa şi Biblia, par. 9.

Nici unul dintre noi nu poate exista fără să fie dependent de Dumnezeu, de viaţa pe care ne-o dăruieşte clipă de clipă prin providenţa Sa! Şi cu toate astea, suntem nişte păcătoşi!! Cum să dea El viaţă unor păcătoşi!? Da, el dă viaţă unor păcătoşi care trebuie să afle cine este Dumnezeu şi cine este Satana, căci lui Satana tocmai în vederea acestui fapt i s-a acordat timp de Dumnezeu, pentru a fi demascat de nişte oameni care vor să trăiască viaţa lui Dumnezeu, în sfera lor, pe pământ!!! Dacă nouă ne dă viaţă în vederea acestui fapt, atunci este lesne de înţeles că şi lui Satana îi dă viaţă pentru a-şi putea demonstra principiile. Ceea ce vreau să înţelegeţi este faptul că nu este nimic rău în a dărui viaţă păcătoşilor. Ba dimpotrivă, se demonstrează încă o dată bunătatea şi marea iubire a lui Dumnezeu faţă de toate creaturile Sale. Dragostea Lui nu este ceea ce ne închipuim noi, nu este ca dragostea pe care noi o arătăm soţiei, mamei, tatălui sau copiilor noştri. Dacă nu ne simţim bine sau dacă cineva dintre cei enumeraţi mai sus ne supără, atunci dragostea noastră încetează pentru o perioadă pentru ei! Dar la Dumnezeu nu aşa stau lucrurile.

     "Organismul fizic al omului se află în grija lui Dumnezeu, însă el nu este un ceas care este pus în funcţiune şi trebuie apoi să meargă singur. Inima bate, puls după puls, respiraţie după respiraţie, şi întreaga fiinţă este sub supravegherea lui Dumnezeu. >Voi sunteţi casa lui Dumnezeu; voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu.< În Dumnezeu noi avem viaţa, mişcarea şi fiinţa. Fiecare bătaie a inimii şi fiecare răsuflare provin de la Dumnezeu, care a suflat în nările lui Adam suflarea de viaţă, acea insuflare de la veşnic-prezentul Dumnezeu, marele Eu Sunt." Lucrarea medicală misionară, cap. Puterea de vindecare şi izvorul ei, subcap. Prin legi naturale, par. 2.

Atunci, să însemne că Dumnezeu dă viaţă păcatului şi-l întreţine, în mod indirect, prin faptul că îl ţine în viaţă pe Satana, pe demoni şi pe oamenii păcătoşi? El nu are în vedere acest lucru. El nu dă viaţă păcatului, pentru că nu poate face acest lucru, indiferent unde se găseşte păcatul. Cum păcatul se găseşte în fiinţele mai sus menţionate, nu putem spune că Dumnezeu, prin alimentarea cu viaţă a păcătosului, a lui Satana, ca să-l luăm pe el ca exemplu, alimentează totodată şi păcatul? Răspunsul corect este: NU! Nicidecum. Ca să putem înţelege corect ceea ce face Dumnezeu, trebuie să avem în vedere cum dă El viaţă făpturilor curate şi celor păcătoase!!! Dacă avem în vedere unica posibilitate prin care El face acest lucru, atunci scăpăm de multe nedumeriri şi semne de întrebare. Singura posibilitate ca Dumnezeu să întreţină viaţa, fireşte după ce ea a fost creată, este prin Hristos, care la rândul Lui o dăruieşte tuturor fiinţelor create din întreg Universul, fie că sunt păcătoase, fie că sunt sfinte, iar fiinţele sfinte şi curate întorc înapoi, tot prin Hristos, această viaţă sub formă de valuri de iubire şi închinare, care ajunge la Tatăl luminilor! Acesta este aşa-numitul cerc al binefacerilor.

     "Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 7.

Reţineţi că prin intermediul acestui cerc al binefacerilor toţi primesc viaţă, indiferent că sunt păcătoşi sau sfinţi. Acum, în timp ce cei sfinţi întorc înapoi viaţa dăruită sub formă de valuri de iubire şi slujire voioasă şi firească, încheind astfel cercul binefacerilor, cei păcătoşi nu mai fac acest lucru!!! Satana primeşte viaţa lui Dumnezeu, prin Hristos, căci nu există altă posibilitate, viaţă pe care el o foloseşte doar în scopuri personale şi egoiste, şi pe care o îndreaptă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor sub formă de ură vehementă!!! Pilda talanţilor este cel mai remarcabil exemplu în acest sens. O găsim în Matei 25,14-30. Ea explică în fapt cum se petrec lucrurile, potrivit cercului binefacerilor. Fiecare dintre primitori a primit atât cât era necesar, potrivit cu toate aptitudinile lor. Ei aveau datoria de a folosi acei talaţi dăruiţi, potrivit cu toate capacităţile lor, în ideea de a dărui înapoi stăpânului ceea ce li s-a dat plus ceea ce au înmulţit cu ei. Numai unul singur, fiindcă n-a vrut să cunoască frumosul caracter al stăpânului, precum şi bunătatea lui fără margini, s-a dus de la îngropat, restituindu-l apoi aşa cum i s-a dat, fără să fie înmulţit.

Exact acesta este tabloul pe care ni-l oferă cerul sub forma cercului binefacerilor. Dumnezeu dăruieşte necontenit viaţă prin Hristos tuturor fiinţelor inteligente, şi sfinte, şi păcătoase. Fiecare primeşte potrivit cu talentele pe care le are şi le-a dezvoltat de-a lungul vieţii. Unii mai puţin, alţii mai mult, dar toţi sunt absolut mulţumiţi întrucât ştiu că acest lucru este corect. Nimănui nu i se dă mai mult decât poate să ducă. Apoi, fiinţele sfinte întorc înapoi, cu dobândă, ceea ce au primit. Primind viaţă de la Dumnezeu, ei, potrivit darurilor şi capacităţilor lor, folosesc acea viaţă trăind pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Ei cresc în har şi în cunoştinţă, oferind înapoi lui Dumnezeu, prin Hristos, în semn de recunoştinţă, aceeaşi viaţă dar sub formă de slujire voioasă, laude şi închinare, precum şi sub formă de valuri de iubire. Apoi, iarăşi primesc viaţă potrivit harului şi bunătăţii lui Dumnezeu, şi tot aşa.

Dar nu tot astfel se întâmplă cu cei păcătoşi care primesc viaţa lui Dumnezeu, adică Satana, demonii şi oamenii păcătoşi! Ei procedează întocmai ca cel căruia i s-a dat un talant şi apoi s-a dus să-l îngroape. Viaţa pe care le-o dă Dumnezeu, ei o îngroapă în egoismul şi ura lor faţă de Dumnezeu!!! Înapoi nu oferă decât ură şi răzbunare. Asta înseamnă că viaţa pe care o primesc o investesc în propriul eu care-i stăpâneşte, adică exact în păcatul despre care vorbesc!!! Toate capacităţile lor sunt folosite în scopul întoarcerii darului vieţii, prin toate darurile lor, împotriva lui Dumnezeu sub forma urii, a răzbunării, a suferinţei, a bolii şi a morţii!!! Prin urmare, Satana aduce toate aceste lucruri pe pământ, pentru ca apoi să le arunce asupra lui Dumnezeu, iar oamenii, fiind sclavii păcatului şi ascultând de el, prin viaţa pe care o primesc de la Dumnezeu, se străduiesc din răsputeri să o întoarcă sub formă de ură şi sub forma tuturor mişeliilor imaginate împotriva lor înşişi, a semenilor şi a lui Dumnezeu!!!

Păcatul este deci hrănit de către cei răi, în frunte cu Satana, cu însăşi viaţa pe care o primesc de la Dumnezeu! Nu Dumnezeu face acest lucru, ci chiar persoanele cărora le este oferită viaţa! Păcatul este deci un parazit care se hrăneşte cu viaţa celor răi. Cei mai mulţi nici măcar nu au habar că fac acest lucru. Orice folosire a darurilor şi capacităţilor intelectuale în scopuri egoiste, nu face decât să hrănească păcatul din interior. Aşa că el trăieşte pe seama indivizilor, sugând seva vieţii pe care Dumnezeu le-o dăruieşte cu atâta bunăvoinţă. Dar, dacă Dumnezeu ştie acest lucru, de ce face aşa ceva? De ce mai dăruieşte viaţă, ştiind că va fi folosită împotriva Lui? Dintr-un motiv foarte simplu. Tot ceea ce oferă, oferă unor fiinţe responsabile, care gândesc şi care înfăptuiesc. Fiecare individ în parte este răspunzător de viaţa proprie şi de tot ceea ce primeşte de la Dumnezeu, aşa cum au fost şi cei trei care au primit fiecare talanţi potrivit cu aptitudinile lor!!!

Dumnezeu respectă libertatea fiecăruia şi este angajamentul Său din veşnicie să acorde viaţă oricărei făpturi, fie păcătoasă, fie sfântă, deoarece El respectă viaţa şi persoana creată după chipul şi asemănarea Sa. În felul acesta, nu se poate face răspunzător nici pentru apariţia păcatului, nici pentru întreţinerea păcatului. Cade în sarcina lor să facă ce doresc cu ceea ce primesc de la Dumnezeu. Nu Dumnezeu decide pentru ei, ci ei înşişi decid singuri pentru ei. Fiindcă El este dragoste, este un fapt cert că în viaţa pe care o revarsă asupra fiecărei fiinţe inteligente se regăseşte din plin dragostea Sa. El nu face o selecţie între cei buni şi cei răi, pentru ca în felul acesta să poată dărui viaţă numai celor buni. Selecţia o face singur individul care a primit şi primeşte viaţă încontinuu de la Dumnezeu, prin propriile alegeri în viaţă!!! El nu-şi poate reţine dragostea sau viaţa pentru a nu mai fi dăruită.

De aceea, Dumnezeu nu se face răspunzător pentru alimentarea păcatului cu viaţă, pentru că El nu dăruieşte viaţă păcatului, ci păcătosului! Acest lucru trebuie să-l reţinem şi să-l întipărim bine în minte. Este răspunderea lui ce face cu ceea ce primeşte de la Dumnezeu!!! Dacă păcătosul doreşte să folosească viaţa dăruită de Dumnezeu, indiferent că ştie sau nu, deşi în cele din urmă va şti deplin aceasta, în scopuri absolut egoiste, atunci putem spune cu siguranţă că oferă viaţa primită drept hrană pentru vrăjmăşia din interior care-l ţine în stăpânire!!! În felul acesta, el hrăneşte parazitul din interiorul fiinţei sale, păcatul, menţinându-l încontinuu în viaţă, până moare fără Dumnezeu. Cine este răspunzător pentru acest fapt? Cu siguranţă, el însuşi!!! Totul depinde de om cum foloseşte viaţa pe care o primeşte de la Dumnezeu. Orice manifestare a ei împotriva lui Dumnezeu, nu face altceva decât să alimenteze păcatul, vrăjmăşia din fiinţa lui. Este adevărat că acea viaţă se transformă, în felul acesta, în ură, furie, supărare, boală şi, în cele din urmă, moarte. Exact acelaşi lucru se întâmplă cu Satana.

Toată suferinţa din lume, toate bolile şi moartea sunt aduse şi întreţinute de oameni prin folosirea greşită a talantului vieţii! Dumnezeu ne dă viaţă pentru ca să trăim şi să ne întoarecem la El, căci doreşte să ne introducă iară în cercul binefacerilor. El ne cheamă să dăruim înapoi viaţă sub formă de valuri de iubire, de slujire a aproapelui şi a lui Dumnezeu şi de proslăvire a Mântuitorului nostru extraordinar. Ne cheamă să trăim nu pentru noi şi propriile interese egoiste, ne cheamă să nu ne mai hrănim cu ură, El ne cheamă să slujim semenului şi lui Dumnezeu. Nu există nici o logică în hrănirea păcatului nostru cu viaţa dăruită de Dumnezeu. Singura soluţie viabilă, oferită de Dumnezeu, este acceptarea jertfei Mântuitorului şi înscrierea în cercul binefacerilor. Dumnezeu nu se face răspunzător pentru nici un rău din lume. Ceea ce aleg oamenii să facă cu viaţa primită de la Dumnezeu, de acel lucru vor avea parte. Dacă vor să perpetueze boala, suferinţa şi moartea, atunci vor folosi în continuare viaţa dăruită de Dumnezeu numai în acest scop. Se vor avea în vedere doar pe ei înşişi, mândria, egoismul şi ura lor, toate îndreptate de fapt împotriva lor, a semenilor şi a lui Dumnezeu. Ceea ce seamănă omul, aceea va secera.

Avem nevoie de o altă viziune cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Avem nevoie de viziunea lui Isus Hristos. De aceea, ultima descoperire a harului lui Dumnezeu, manifestată sub forma unei mari strigări, va fi descoperirea extraordinară a caracterului lui Dumnezeu, altfel decât îl cunosc oamenii. Este invitaţia lui Dumnezeu de a fi cu El în împărăţia Sa! Nu uitaţi, oricine este cuprins în dragostea lui Dumnezeu, va primi dragostea şi, deci, viaţă, fie păcătos, ca Satana, fie sfânt, ca îngerii. Ceea ce se face, în schimb, cu această dragoste, cade numai şi numai în sarcina persoanei respective. Dacă alimentăm ura noastră şi deci vrăjmăşia interioară, cu viaţa de la Dumnezeu, atunci ducem mai departe existenţa urii, a bolii, a suferinţei şi a morţii, şi prelungim implicit existenţa lui Satana, fiindcă în loc să demonstrăm principiile legii lui Dumnezeu în viaţa noastră, demonstrăm principiile guvernării lui Satana. De aceea, Dumnezeu nu poate veni până când nu suntem dispuşi să cunoaştem caracterul Lui, aşa cum a fost descoperit de Hristos, şi aşa cum trebuie trăit. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este dragoste, dar altfel decât ne imaginăm noi!!!