Cum se manifestă mânia lui Dumnezeu?

Mânia lui Dumnezeu nu este deloc o stare sufletească a lui Dumnezeu, ci este dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă sau de har, faţă de păcat. Trebuie să spun că Dumnezeu nu a trebuit să caute o armă pentru distrugerea păcatului, când acesta avea să apară, căci El nu are şi nu creează arme de nimicire, desigur, superioare celor pe care le deţine omul. Arme au doar oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, care nu au neprihănirea Lui înăuntrul fiinţei lor. De aceea, ei sunt nişte distrugători sau nimicitori. Mai mult decât atât, prin arme niciodată nu s-a ajuns la pace, fiindcă niciodată armele nu pot face pace!!! Dacă Dumnezeu ar acţiona ca noi, în încercarea de a elimina cu forţa păcatul şi pe cei care-l îndrăgesc, atunci în Universul Său creat nu ar reuşi să instaureze pacea veşnică niciodată, fiindcă folosirea forţei sau a oricărei forme de constrângere sunt armele care fac parte doar din arsenalul lui Satana! Cu alte cuvinte, păcatul nu poate fi eliminat prin forţă, fiindcă acest lucru, de fapt, ar duce la perpetuarea lui veşnică!!! Din acest motiv, mânia lui Dumnezeu nu implică forţă şi nici măcar vreo formă de constrângere oricât de măruntă!!! De fapt, Satana chiar pe acest aspect mizează. Dacă Dumnezeu ar exprima câtuşi de puţin vreo formă de constrângere, în încercarea de a elimina păcatul, atunci El ar apela la aceleaşi metode pe care le foloseşte Satana!!! Prin urmare, Dumnezeu nu poate folosi nimic de felul acesta, pentru că în neprihănirea, adevărul şi iubirea Lui nu se găseşte decât libertate în cea mai înaltă formă posibilă, o libertate veşnică, fără început şi fără sfârşit, libertatea faţă de orice formă de constrângere ori forţă!!! Cine este liber, nu are, nu deţine şi nici nu fabrică arme de nimicire sau de constrângere, fiindcă este liber în Hristos, iar Dumnezeu nu deţine arme de nimicire!!! Singurele arme ale lui Dumnezeu, dacă pot fi numite arme, sunt adevărul, neprihănirea şi, cea mai mare dintre ele, iubirea neţărmurită!!

     "Dumnezeu ar fi putut nimici pe Satana şi pe cei ce-l simpatizau tot atât de uşor cum cineva poate arunca o pietricică pe pământ; dar El n-a făcut aceasta. Răzvrătirea nu trebuia să fie biruită prin forţă. Puterea constrângătoare se află numai sub cârmuirea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de natura aceasta. Autoritatea Sa se bazează numai pe bunătate, milă şi iubire şi prezentarea acestor principii reprezintă mijloacele ce trebuie folosite. Cârmuirea lui Dumnezeu este morală, iar adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a isprăvit!, par. 5.

Din moment ce guvernarea lui Dumnezeu este de natură morală, atunci este musai ca adevărul şi iubirea să fie puterea predominantă cu care Dumnezeu anihilează păcatul!!! Dar, cum se manifestă totuşi mânia lui Dumnezeu în neprihănire? Mânia lui Dumnezeu este dreptatea Sa în acţiune, subliniată de adevăr şi iubire, care alcătuiesc şi sunt caracterul Său. Întrebarea logică este: Cum acţionează dreptatea sau neprihănirea Sa împotriva păcatului? Pentru a răspunde corect, fără greşeală, la această întrebare justă şi binevenită, trebuie să avem în vedere singurul tablou prin care Dumnezeu însuşi ne răspunde direct la această întrebare. Iar acest singur tablou, care rezolvă absolut toate misterele legate de caracterul şi de modul de manifestare, în neprihănire, al lui Dumnezeu faţă de păcat este tabloul crucii sau taina crucii!!! Acolo, pe Golgota, avem răspunsul la absolut toate procedeele lui Dumnezeu cu păcatul, care umplu de teamă pe cititorul Bibliei când citeşte Vechiul Testament!

     "Taina crucii explică toate celelalte taine. În lumina care izvorăşte de pe Calvar, atributele lui Dumnezeu care ne umpluseră de teamă şi de groază apar frumoase şi atrăgătoare. Mila, bunătatea, dragostea părintească se văd unite cu sfinţenia, dreptatea şi puterea. Când privim maiestatea tronului Său înălţat şi onorat, îi vedem caracterul în manifestările Lui iubitoare şi înţelegem, ca niciodată mai înainte, însemnătatea acelui titlu scump: >Tatăl nostru<." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, penultimul paragraf.

Deci, taina crucii explică toate celelalte taine, adică explică toate acele manifestări ale mâniei lui Dumnezeu, raportate în Vechiul Testament, pe care nu le-am înţeles în mod corect, atribuindu-i lui Dumnezeu un caracter mai degrabă asemănător cu al nostru şi chiar cu al lui Satana!!! Reţineţi încă o dată că limbajul din Vechiul Testament este unul omenesc şi descrie în termeni omeneşti o realitate divină, manifestarea lui Dumnezeu faţă de păcat, care întrece orice gând omenesc cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Dar, în lumina crucii, descoperim slava caracterului lui Dumnezeu şi a modului cum a acţionat mânia Sa împotriva păcatului!!! Dacă la cruce Dumnezeu şi-a dat pe faţă caracterul, acţionând în dreptate împotriva păcatului, atunci acelaşi procedeu, acelaşi mod de acţiune a lui Dumnezeu trebuie văzut în toate situaţiile şi evenimentele vechi-testamentare, atunci când se vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, sau când au fost date porunci pentru uciderea bărbaţilor, femeilor şi copiilor idolatri! De vreme ce Dumnezeu este neschimbător şi de vreme ce adevărul şi iubirea sunt singura putere predominantă îndreptată împotriva păcatului, atunci înseamnă că felul cum El a procedat pe dealul Golgotei, cu Fiul Său, este exact acelaşi fel cum a procedat peste tot în Vechiul Testament în absolut orice situaţie!!! Nu uitaţi niciodată acest principiu călăuzitor!

Dar nu numai noi oamenii avem probleme în continuare în discernerea corectă a atributelor caracterului lui Dumnezeu, iubirea, adevărul şi dreptatea sau neprihănirea, ci chiar şi îngerii buni au avut probleme serioase în discernerea caracterului lui Dumnezeu, dacă ţinem seama de toate acţiunile Sale în Vechiul Testament! Noi ştim că Satana face tot posibilul să atribuie lui Dumnezeu propriile atribute ale caracterului său, prin înşelăciune şi amăgire. Pentru că păcatul a introdus o nouă stare în cer şi pe pământ, acţiunile lui Dumnezeu împotriva păcatului nu puteau fi înţelese în mod deplin de îngerii cei buni, din cauza misterului în care se învăluise Satana, el pretinzând că Dumnezeu e rău şi înşelător. "Caracterul lui Satana n-a fost în mod clar descoperit îngerilor sau lumilor necăzute în păcat până la moartea Domnului Hristos. Arhiapostatul s-a înveşmântat în aşa fel în înşelăciune, încât chiar fiinţele cereşti n-au priceput principiile lui. Ele n-au văzut în mod clar natura răzvrătirii lui." Hristos Lumina Lumii, cap, S-a isprăvit!, par. 3. "El a căutat să pună în seama Creatorului iubitor trăsăturile sale rele de caracter. În felul acesta i-a înşelat el pe îngeri. Tot aşa i-a înşelat şi pe oameni. El i-a făcut să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu aibă încredere în bunătatea Sa. Pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi de o extraordinară măreţie, Satana i-a determinat să-L considere ca fiind sever şi neiertător. În felul acesta, el i-a convins pe oameni să i se alăture în rebeliune împotriva lui Dumnezeu, şi bezna nenorocirii s-a coborât asupra lumii." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 8.

Cum să asociezi bunătatea cu mânia? Dar dreptatea cu iubirea? Majoritatea predicatorilor susţin în mod corect că Dumnezeu e dragoste, dar când încearcă să explice acţiunile Sale din Vechiul Testament ei spun că El este mânios şi că trebuia să acţioneze cu dreptate în uciderea răzvrătiţilor! În opinia lor, El are voie să omoare fiindcă este deasupra legii!! Dar unde e Dumnezeul dragostei, Acela care spune să nu ucizi? Să-mi fie cu iertare, dar prima imagine despre Dumnezeu nu se împacă deloc cu a doua. Cum să fii plin de iubire, şi să omori? Cum vine asta!? Din această pricină teologii au încercat să explice în fel şi chip caracterul lui Dumnezeu, susţinând în continuare că Dumnezeu e dragoste, în pofida faptului că se mânie şi fulgeră şi tună cu dreptate împotriva răzvrătitului care, săracul, nu are cum să se împotrivească puterii colosale a Creatorului! Acesta este oare Dumnezeul Bibliei? Nicidecum! La cruce este rezolvarea tuturor dilemelor, fiindcă acolo sunt explicate toate tainele şi neînţelegerile noastre cu privire la mânia lui Dumnezeu şi la atributele caracterului Său.

Pentru a rupe vraja acestei înşelăciuni grozave, Hristos a trebuit să vină pe pământ şi să descopere în persoană, pe viu, caracterul lui Dumnezeu, dar nu aşa cum ştiau oamenii şi cum înţelegeau întrucâtva îngerii buni. Viaţa Sa a trebuit să fie, de la naştere până la moarte, o demonstraţie vie şi clară pentru orice ochi uman şi angelic cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Dacă cineva poate demonstra sau arăta când a exprimat Hristos o mânie aprinsă, pe pământ, atunci poate dovedi că Dumnezeu are un caracter schimbător!!! Mai mult, manifestarea caracterului lui Dumnezeu prin Hristos nu trebuia să cuprindă, pentru că era imposibil, nici o urmă de silire, de forţă sau constrângere a oamenilor să asculte sau să se despartă de păcat! În viaţa şi, deci, în caracterul lui Dumnezeu nu pot exista forţa şi constrângerea sub nici o formă, altfel Dumnezeu nu ar fi liber, căci libertatea adevărată este lipsită de aşa ceva. "Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu trebuia să se facă prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernământ ale lui Dumnezeu; El doreşte numai o slujire din iubire, şi iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezeşte iubirea. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie manifestat în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face numai o singură Fiinţă din tot universul. Numai Acela care cunoştea înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu o putea face cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară >Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui< (Maleahi 4,2)." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 9.

Aşadar, cum acţionează dreptatea lui Dumnezeu împotriva păcatului? Cum se manifestă mânia Sa împotriva urâciunii păcatului? În acest moment doresc să repet încă o dată că mânia lui Dumnezeu este întotdeauna şi în orice împrejurare îndreptată numai împotriva păcatului!!! Pentru ca Dumnezeu să poată veni în ajutorul îngerilor şi oamenilor, a trebuit să arate pe viu, în mod concret, mai mult decât arătase vreodată în era Vechiului Testament, cum procedează el cu păcatul în persoana Fiului Său!!! Dacă mânia Sa este îndreptată împotriva păcatului, atunci unde se afla păcatul în momentul despre care vorbim - Golgota? Păcatul se afla asupra Fiului Său preaiubit!!! Dar nu-i totul, fiindcă Hristos s-a pus în locul fiecărui păcătos care se născuse pe pământ până la vremea aceea şi a fiecărui păcătos care avea să se nască după aceea, până la a doua Sa venire!! Asta înseamnă că asupra Lui fuseseră puse toate păcatele omenirii din toate timpurile!

Asupra acestor păcate Dumnezeu trebuia să-şi manifeste mânia Sa. De data aceasta, spre deosebire de termenul "mânie" pe care-l găsim în Vechiul Testament, întâlnim o expresie uluitoare, "cupa mâniei"!!! De ce cupa mâniei? Prin termenul "mânie", Inspiraţia doreşte să ne înfăţişeze doar mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului sau păcatelor unui om sau a unui grup de oameni. Aici vorbim doar despre mânie. Însă prin expresia "cupa mâniei" sau "paharul mâniei Lui" (Apocalipsa 14.10), Inspiraţia divină doreşte să ne înfăţişeze grozăvia tuturor păcatelor adunate, de-a lungul timpului, ale unei naţiuni sau ale omenirii!!! "El era gata să bea cupa mâniei; în curând trebuia să primească ultimul botez al suferinţei." Hristos Lumina Lumii, cap. Un serv al servilor, par. 1. Hristos era gata să bea cupa mâniei lui Dumnezeu, în care se aflau toate, dar absolut toate păcatele omenirii din toate timpurile!!! În ea se strânsese tot păcatul omenirii!! Concret, ce cuprinde acest pahar sau această cupă a mâniei? În cupa mâniei lui Dumnezeu se găsesc toate suferinţele morţii oricărui om în parte!!! "El a suportat, a îndurat ceea ce nici o fiinţă omenească nu va putea îndura vreodată, căci El a gustat suferinţele morţii pentru fiecare om." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 24.

Dacă păcatele mele şi ale tale, şi ale tuturor oamenilor din toate timpurile, se găseau la vremea aceea asupra Fiului lui Dumnezeu, atunci mânia lui Dumnezeu trebuia să se îndrepte împotriva păcatului acolo unde se găsea el, asupra Fiului Său!!! Dacă salvarea noastră depindea de întruparea lui Hristos şi de ascultarea Sa strictă de cerinţele legii lui Dumnezeu, dacă nu puteam scăpa de sub blestemul păcatului decât dacă Hristos lua asupra Lui toate păcatele oamenilor, atunci, Fiul lui Dumnezeu, pentru a abate mânia lui Dumnezeu de la noi, adică dreptatea Sa, lipsită de milă, manifestată împotriva păcatului, a trebuit să ia păcatul nostru asupra Lui pentru ca astfel mânia lui Dumnezeu să fie îndreptată împotriva păcatului pe care îl purta El în locul nostrul!!! "Dumnezeu a îngăduit ca mânia Sa manifestată împotriva păcatului să se abată asupra Fiului Său iubit. Domnul Hristos avea să fie crucificat pentru păcatele oamenilor." Hristos Lumina Lumii, cap. Golgota, par. 10.

Ceea ce vreau să observăm este că intenţia dintotdeauna a lui Dumnezeu, încă de la apariţia păcatului în cer, a fost de a nimici pe loc păcatul. Dar, fiindcă acesta este alipit de păcătos, devenind parte integrantă din natura păcătosului, care în felul acesta se identifică cu el, Dumnezeu nu l-a putut extirpa imediat, fiindcă ar fi însemnat să ia viaţa păcătosului!!! Dumnezeu nu doreşte niciodată să ia viaţa păcătosului, din moment ce El însuşi este Viaţa, ci doreşte să distrugă păcatul din păcătos! Tot ceea ce trebuie să facă păcătosul este să-i predea lui Dumnezeu, spre nimicire, ce-i aparţine, adică păcatul personal!! Dacă acesta refuză, în ciuda tuturor apelurilor pline de iubire din partea lui Dumnezeu, atunci dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă, trebuie să-şi facă lucrarea, şi anume să nimicească păcatul şi, o dată cu el, şi pe păcătos!!! Când Hristos a luat asupra Lui toate păcatele noastre, El s-a pus în locul celui care nu vrea să renunţe niciodată la păcatul său, practic a trebuit să trăiască aceleaşi simţăminte pe care le va avea cel care va rămâne în păcatul său, fiind necesară distrugerea lui!!! Nici măcar nu ne închipuim ce înseamnă o astfel de grozăvie. A fost considerat ca unul care ţine morţiş la păcatul lui, chiar dacă nu era al Său, care nu vrea să se despartă de el, aşa cum fac toţi aceia care nu vor să renunţe la el, în cele din urmă, în pofida tuturor avertizărilor pline de milă şi de iubire venite din partea lui Dumnezeu, dar respinse cu bună ştiinţă!!!

     "Mânia lui Dumnezeu asupra păcatului, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale faţă de nelegiuire, umpleau inima Fiului Său de groază...
     Domnul Hristos simţea groaza pe care o va simţi păcătosul, atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea neamului omenesc vinovat. Simţământul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Golgota, par. 37, 38.

Gândiţi-vă, aşadar, că în cupa mâniei pe care Hristos trebuia să o soarbă până la drojdii se afla vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam. "Asupra Domnului Hristos, ca înlocuitor şi garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea legii. Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale." Hristos Lumina Lumii, cap. Golgota, par. 37. Ca atare, în cupa aceasta a mâniei este cuprinsă suma vinovăţiei tuturor oamenilor din toate timpurile. Din cauza acestei vinovăţii trebuia să moară Hristos!!

Totuşi, cum s-a manifestat concret dreptatea lui Dumnezeu, fără milă, sau mânia Sa, la cruce, chiar asupra Fiului Său? Iată cum: "În toată viaţa Sa, Domnul Hristos vestise unei lumi căzute vestea cea bună a îndurării şi iubirii iertătoare a Tatălui. Tema Sa era mântuirea pentru păcătosul cel mai mare. Dar acum, sub povara teribilă a vinovăţiei ce apăsa asupra Sa, nu putea vedea faţa dătătoare de pace a Tatălui. Retragerea privirii dumnezeieşti de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea niciodată să fie înţeleasă de către om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simţită." Hristos Lumina Lumii, cap. Golgota, par. 37.

Ce înseamnă, deci, manifestarea dreptăţii lui Dumnezeu împotriva păcatului? Înseamnă retragerea privirii dumnezeieşti, adică retragerea milei şi iubirii dispreţuite de păcătosul, căruia Hristos îi luase locul, adică al meu şi al tău, şi lăsarea acestuia în mod deplin în seama propriilor păcate!!! De aceea am tot spus că mânia lui Dumnezeu este neprihănirea sau dreptatea în acţiune a lui Dumnezeu, dar fără pic de milă şi compasiune!!! De ce? Fiindcă aceasta, adică mila Lui plină de iubire, a fost respinsă în mod conştient prin refuzul continuu al avertizărilor pe care El le-a adresat păcătosului cu toată bunătatea şi bunăvoinţa, de-a lungul întregii sale vieţi!!! Acesta este adevărul. Păcătosului i s-a dat exact ceea ce a dorit toată viaţa. Această atitudine înspăimântătoare a trebuit Hristos să o ia asupra Lui, fiindcă numai în felul acesta putea simţi mânia Tatălui asupra Lui, care purta păcatul nostru!!!

Da, ca să fiu şi mai precis, mânia lui Dumnezeu s-a manifestat împotriva păcatului prin lăsarea Fiului Său în seama păcatului nostru, pe care-l purta El, ca să fie mistuit de el!!! Observaţi, vă rog, că El nu a folosit vreo armă, nu a dat dovadă de furie, ci, din cauza ticăloşiei păcatului, şi-a retras mila şi iubirea Sa de la Fiul Său, lăsându-l în seama păcatului, ca pe unul care a ales definitiv păcatul în viaţa Lui, găsind mai multă plăcere în el decât în neprihănirea şi adevărul lui Dumnezeu, exact aşa cum au făcut, cum fac şi cum vor face oamenii care refuză cu bună ştiinţă viaţa veşnică. Este de-a dreptul iraţional şi dincolo de orice bun-simţ să refuzi viaţa veşnică pentru păcat şi în favoarea păcatului!! Este o stupiditate fără margini, ceva indescriptibil; este ceva ce îngerii nu reuşesc să înţeleagă în ruptul capului!!! Este ceva absolut ilogic. Ei bine, dacă vi se pare prea mult, atunci aflaţi că exact acesta este păcatul, o stupiditate fără margini, un lucru absolut iraţional, ilogic şi neavenit, o scârnăvie imposibilă!!! Cum poate o fiinţă raţională să iubească aşa ceva? Vă daţi seama cât de iraţionali şi de stupizi suntem?

Dacă crucea lui Hristos, Golgota, nu ne trezeşte, atunci ce ne poate trezi la realitate? Acolo este răspunsul lui Dumnezeu pentru modul cum acţionează El împotriva păcatului. Cel mai important este să ne despărţim de păcat, să i-l predăm Lui, pentru ca El să-l poată nimici. Dar dacă noi alegem păcatul, atunci El nu are ce face decât să-şi retragă mila şi iubirea, lăsându-ne în seama lui, iar acesta în mod cert ne va spulbera, murind veşnic. Dacă Dumnezeu ar fi fost furios pe Golgota, când Fiul Său trebuia să suporte dreptatea Lui pentru vinovăţia noastră, atunci nu ar fi suferit împreună cu Fiul Său!!! Cineva care este furios, nu poate suferi, nu poate simţi împreună cu celălalt. "Dumnezeu însă suferea împreună cu Fiul Său. Îngerii priveau chinul de moarte al Mântuitorului. Ei L-au văzut pe Domnul lor înconjurat de legiunile forţelor satanice şi natura Sa copleşită de o groază tainică, înfiorătoare. În cer s-a făcut linişte. Nici o harpă nu era atinsă." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 22.

De ce suferea Tatăl? Fiindcă s-a pus în situaţia ingrată, datorită iubirii pe care ne-o poartă, prin Fiul Său, să-şi retragă razele Sale de iubire, de milă şi de slavă de la Fiul Său!!! Minunează-te cerule şi rămâi încremenit pământule! "Dacă muritorii ar fi putut vedea uluirea oştilor cereşti, care, într-o dureroasă tăcere, vedeau pe Tatăl cum îndepărta razele Sale de lumină, iubire şi slavă de la Fiul Său preaiubit, atunci ar fi putut înţelege mai bine cât de vinovat este păcatul în ochii Săi." Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. Hristos Lumina Lumii, cap. Ghetsimani, par. 22. Aşa acţionează sau se manifestă mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului - prin retragerea luminii, iubirii şi slavei sale de la cel păcătos, fiind lăsat în seama păcatului pe care l-a dorit mai mult decât pe Dumnezeu şi viaţa veşnică. Aşa se explică mânia lui Dumnezeu şi nu altfel. Ea nu ţine de o stare lăuntrică a lui Dumnezeu, ci este pur şi simplu expresia dreptăţii Sale, fără milă şi iubire, îndreptată împotriva păcatului prin retragerea iubirii, milei şi slavei Sale de la cel păcătos!!! Pentru El este ceva absolut cumplit să se îndepărteze de păcătos şi să-l lase în seama păcatului! Dar dreptatea Lui cere acest lucru, şi nu are ce să facă fiindcă este ceva propriu naturii Sale. El nu suportă păcatul, nu pe păcătos. Pe păcătos îl iubeşte, şi-i va fi foarte greu să ştie că va rămâne fără păcătosul respectiv pentru toată veşnicia. Niciodată nu vom înţelege această durere a lui Dumnezeu provocată de despărţirea de păcătos, pentru că aşa a dorit acesta!!!

În postarea următoare voi lua în discuţie unul dintre cele mai aprinse subiecte referitoare la faptul dacă Dumnezeu distruge sau omoară! Şi în acest caz, ca de altfel în tot ceea ce am prezentat, voi lăsa Evanghelia să facă multă, multă lumină asupra acestui subiect, care de fapt nu-i decât continuarea şi întărirea a ceea ce am prezentat deja aici despre mânia lui Dumnezeu.