"Domnul omoară şi învie, El coboară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo." 1Samuel 2,6.
Biblia este cartea contrastelor din cauza limbajului omenesc slab şi limitat. Pe de o parte, ne spune că Dumnezeu este dragoste, pe de alta, ne spune că El omoară! Pare o ciudăţenie. Iar acest fapt, în sine, ne creează o serie de probleme în minte, pe care nu este deloc uşor să le rezolvăm. Să alegem doar acele pasaje care vorbesc despre un Dumnezeu al dragostei şi să le ignorăm pe cele care descoperă un Dumnezeu al groazei? Nicidecum! Ceea ce trebuie să ştim, şi subliniez încă o dată acest lucru, e faptul că noi trebuie să înţelegem corect mesajul Bibliei, care este ascuns sau îmbrăcat într-un limbaj omenesc imperfect şi slab. Nu cuvintele omeneşti din Biblie sunt inspirate, ci gândul divin care este îmbrăcat în aceste cuvinte omeneşti!!! Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegem mesajul lui Dumnezeu aflat în spatele cuvintelor respective. Pentru asta, Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie, tot în Biblie, nişte principii călăuzitoare care nu dau greş niciodată şi care ne ajută să înţelegem gândul divin conţinut în mesajul divin din spatele cuvintelor omeneşti!!!
De fapt, Biblia este cartea principiilor divine care, deşi ascunse printre cuvinte omeneşti, descoperă caracterul lui Dumnezeu în toată frumuseţea lui. Dumnezeu nu şi-a propus să formuleze, prin oamenii inspiraţi, doctrine referitoare la Evanghelie; Biblia nu conţine aşa ceva. Doctrinele le formulează oamenii limitaţi în încercarea de a înţelege aspecte legate de faţetele Evangheliei, apoi aceste doctrine devin un tipar în care trebuie încadrat fiecare credincios botezat. Cine iese din acest tipar, devine un paria. În schimb, Dumnezeu ne prezintă în Biblie o serie de principii de lucru în baza cărora să putem înţelege corect manifestările caracterului Său în raport cu oamenii păcătoşi şi limitaţi!!! Prin urmare, Biblia este cartea principiilor neprihănirii divine care ne ajută să înţelegem corect caracterul lui Dumnezeu!!! Ea este o împletire, o unire între dumnezeiesc şi omenesc. Ceea ce trebuie să facem noi este să înţelegem dumnezeiescul lor, adică gândul divin în forma mesajului divin, presărat peste tot, şi prezentat sub formă de principii de ghidare!!! Din nefericire, aproape toţi credincioşii se îndreaptă spre înţelegerea omenescului Bibliei, lovindu-se de cuvintele omeneşti care le creează atât de multe probleme!!! Omul spiritual nu face asta!
Primul principiu, care este şi regula de aur totodată, în înţelegerea corectă a mesajului Bibliei este acela de a avea o minte spirituală, de a fi născut din nou; fiindcă adevărurile Bibliei, fiind în esenţă de natură spirituală, nu pot fi înţelese decât de un om care are o minte duhovnicească, deci care este spiritual. Al doilea mare principiu, când pornim să înţelegem corect caracterul lui Dumnezeu şi modul cum El se manifestă faţă de om, în orice împrejurare, este că Dumnezeu nu se schimbă niciodată; ceea ce înseamnă că El are un caracter neschimbător în absolut toate circumstanţele, mai ales când este vorba despre condiţiile păcatului.
"În lume există numai două categorii de oameni, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi cei care nu îl cunosc. Omul spiritual aparţine primei categorii, omul firesc aparţine celei de-a doua, iar categoria de care aparţinem este determinată de concepţia noastră despre caracterul Tatălui şi al Fiului." Review and Herald, 10 februarie 1891.
Dacă ştim că Dumnezeu are un caracter statornic, neschimbător, care ţine la orice probă, atunci suntem pregătiţi să înţelegem corect mesajul lui Dumnezeu aşternut în cuvinte de felul celor de la începutul acestei postări. Vreau să întăresc încă o dată faptul că inspiraţia divină nu este nici modul de gândire şi nici modul de exprimare, deci de scriere, a lui Dumnezeu!!! Acestea aparţin strict omului. În schimb, inspiraţia divină acţionează, prin Duhul Sfânt, asupra minţii omului care este umplut cu gânduri. Numai că aceste gânduri sunt exprimate de o minte pământească, slabă, păcătoasă şi muritoare!!! Prin urmare, ele poartă amprenta minţii omeneşti. Nici nu are cum altfel, din moment ce singurul mijloc de comunicare pentru oameni este limbajul omenesc slab şi limitat! Cum să comunici realitatea cerească exact aşa cum este într-un limbaj imperfect? Trebuie să înţelegem că este un lucru imposibil. De aceea, noi, care avem Duhul adevărului şi o minte spirituală, nu ne lovim de cuvinte şi expresii tipic omeneşti, precum "Dumnezeu omoară", din moment ce ştim că dincolo de cuvinte se află mesajul lui Dumnezeu ce trebuie înţeles prin prisma unor principii care se găsesc în alte părţi ale Bibliei. Ca atare, nu trebuie să fugim de astfel de cuvinte şi expresii.
"Biblia a fost scrisă de oameni inspiraţi dar ea nu este modul de gândire şi de exprimare a lui Dumnezeu. Acestea aparţin factorului uman. Dumnezeu, ca scriitor, nu este reprezentat în Scriptură. Oamenii spun adesea că o anumită exprimare nu este pe măsura lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu s-a pus pe Sine la încercare, în Biblie, în ce priveşte cuvintele, logica si retorica. Scriitorii Bibliei au fost condeierii lui Dumnezeu, nu condeiele Lui. Priviţi diferiţii scriitori ai Bibliei. Nu cuvintele Bibliei sunt inspírate, ci oamenii au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor şi expresiilor omului, ci asupra omului însuşi care, sub influenţa Duhului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar gândurile primesc amprenta minţii omului. Mintea divină este astfel difuzată. Gândurile şi voinţa divină sunt combínate cu gândurile şi voinţa omenească şi astfel rostirile omului inspirat sunt cuvântul lui Dumnezeu." MS 24, 1886.
Pe lângă cele două mari principii enunţate mai sus, mai trebuie să avem în vedere, în mod obligatoriu, faptul că taina crucii face lumină şi explică toate celelalte taine ale Bibliei, referitoare la modul de acţiune a lui Dumnezeu împotriva păcatului şi a păcătoşilor. "Pentru a înţelege şi a aprecia în mod corect fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, de la Geneza până la Apocalipsa, acestea trebuie studiate în lumina care se revarsă de la crucea Calvarului şi în legătură cu adevărul central şi minunat despre ispăşirea Mântuitorului. Aceia care studiază jertfa extraordinară a Răscumpărătorului, cresc în har şi cunoştinţă." The SDA Bible Commentary, vol. 5, pag. 1137. "Dacă crucea nu găseşte nici o influenţă în favoarea ei, atunci şi-o creează. Prin generaţiile care s-au succedat, adevărul pentru acest timp este descoperit ca adevăr prezent. Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care mila şi adevărul s-au întâlnit, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Acesta este mijlocul ce trebuie să pună în mişcare lumea." The SDA Bible Commentary, vol. 5, pag. 1113.
Ceea ce s-a întâmplat la cruce cu păcatul, s-a întâmplat peste tot cu el în toată perioada Vechiului Testament!! Acolo este singurul răspuns al lui Dumnezeu împotriva păcatului şi vinovăţiei lui!!! De asemenea, am văzut că, prin faptul că Dumnezeu este neschimbător, atunci modul Lui de lucru, felul cum acţionează asupra păcătosului este acelaşi, indiferent că acesta primeşte mila lui Dumnezeu sau nu. Singura deosebire este că rezultatul este diferit, în funcţie de primirea sau respingerea harului sau milei divine!!! Având în vedere toate aceste principii de lucru, să purcedem la dezlegarea misteriosului verset de mai sus, asemănător şi altor versete care vorbesc la fel despre Dumnezeu.
Versetul respectiv face parte din cântarea Anei, care, fericită fiind că a primit un fiu, pe Samuel, înalţă lui Dumnezeu, sub inspiraţie divină, lauda sufletului său sub formă de rugăciune. Ea se roagă sub inspiraţia divină, numai că gândurile oferite ei de Duhul Sfânt sunt aşternute într-un limbaj omenesc imperfect. Aşa că trebuie să pătrundem dincolo de cuvintele ei, pentru a ajunge la miezul gândurilor inspirate. Problema numărul unu este că Dumnezeu omoară. Scriptura o spune, iar noi trebuie să o credem, în pofida limbajului ei. Dacă, însă, rămânem doar la a accepta că Dumnezeu omoară, şi ne gândim că o face cumva asemănător omului, atunci nu vom putea cunoaşte niciodată caracterul lui Dumnezeu. Prin urmare, fiindcă avem o minte spirituală, trebuie să ne punem întrebarea următoare: Cum omoară Dumnezeu? Aşadar, problema numărul doi este să descoperim, cu ajutorul Bibliei, cum omoară Dumnezeu, pentru a înţelege cum pedepseşte!!!
Dumnezeu ne descoperă în Scripturi unul dintre cele mai frumoase principii prin care să putem înţelege în mod corect cum omoară Dumnezeu. El este enunţat în Obadia 1,15: "Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău." Acum, am ajuns iarăşi la contrastul despre care vorbeam anterior; pe de o parte ni se spune că Dumnezeu omoară, iar pe de alta că faptele omului se vor întoarce asupra capului lui. Pentru a face lumină, trebuie să ţinem minte cât trăim că mânia sau dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă, este îndreptată totdeauna şi în toate, dar absolut toate împrejurările, doar şi numai împotriva păcatului!!! Acesta este principiul fundamental care aruncă cea mai mare şi cea mai aleasă lumină asupra modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară!!! Cât veţi trăi, vă rog să nu uitaţi niciodată acest principiu. O să pricepeţi mai bine de ce tot pistonez pe această idee. În cele ce urmează vom scoate la lumină aspecte uimitoare legate de modul cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară!!!
Acum, dacă mânia sau dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă, este îndreptată numai împotriva păcatului, atunci înseamnă că Dumnezeu are ca ţel primordial pedepsirea şi omorârea păcatului indiferent unde se găseşte acesta!!! Versetul "Domnul omoară şi învie, El coboară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo", trebuie înţeles în două moduri, şi anume că El omoară din punct de vedere spiritual păcatul din omul pocăit, după care îl învie la o viaţă nouă în Hristos Isus, iar pe de altă parte, ca un al doilea aspect, El omoară păcatul, la învierea generală, de după mileniu, acolo unde se găseşte el, adică în păcătosul rămas nepocăit pe vecie!!! Fiindcă păcatul este alipit cu totul de păcătos, viaţa acestuia confundându-se practic cu păcatul, devenind astfel un trup de moarte, Dumnezeu nu are ce face decât să distrugă, să omoare păcatul acolo unde se găseşte el, în păcătos!!
Prin urmare, este foarte corect să se susţină că Dumnezeu pedepseşte şi omoară. Însă ţinta pedepsei şi omorârii este numai şi numai păcatul, indiferent unde se găseşte el, în omul rămas nepocăit pentru totdeauna sau în sanctuarul de sus, păcate care vor fi puse asupra lui Satana, el purtându-le pentru şi în numele tuturor celor ce vor moşteni viaţa veşnică, fiindcă el i-a determinat pe aceştia să păcătuiască şi să fie împotriva lui Hristos până la convertirea lor adevărată!!! Acestea din urmă sunt toate păcatele mărturisite ale moştenitorilor veşniciei. O dată cu aceasta, înţelegem şi mai bine de ce Dumnezeu nu a putut să nimicească instantaneu păcatul din Lucifer şi acoliţii săi!! Dacă ar fi făcut-o, iar fi nimicit şi pe ei. Dumnezeu a ţinut morţiş ca Satana să-i predea lui Hristos păcatul, ca să fie eliberat, însă a refuzat cu încăpăţânare. Pentru că Dumnezeu nu-l putea distruge pe Satana, fiindcă El niciodată nu distruge viaţa pe care o dă, din moment ce El este Viaţa, căci e limpede ca lumina soarelui că Viaţa nu poate distruge viaţa, El i-a acordat suficient timp să-şi dezvăluie adevărata ţintă a răzvrătirii sale, pentru ca tot universul creat să poată înţelege cu mintea întreagă de ce Satana nu merită să trăiască!!!
Dacă Dumnezeu, aşa după cum am văzut, l-ar fi distrus imediat, atunci ar fi rămas un mare semn de întrebare în mintea îngerilor şi a celorlalte inteligenţe cereşti cu privire la moralitatea şi dragostea lui Dumnezeu în tratarea păcătosului. Cu alte cuvinte, ei nu ar fi înţeles niciodată că ţinta lui Dumnezeu este distrugerea şi eliminarea veşnică a păcatului, nu a păcătosului, condiţia este însă ca acesta să se despartă de păcat pentru ca El să-l poată nimici în mod liber, fără să afecteze păcătosul, care de acum este salvat prin predarea păcatului său. Dumnezeu şi-a propus să arate, prin Fiul Său preaiubit, cum rezolvă problema păcatului şi a păcătoşilor care rămân nepocăiţi, alegând păcatul ca stăpân şi dumnezeu al lor. Şi a făcut-o la cruce, când pe Isus l-a lăsat singur în faţa dreptăţii divine, care a condamnat păcatul exact acolo unde se găsea el, adică asupra lui Hristos!!! "De ce Dumnezeu nu i-a distrus pe toţi îngerii răi deodată? Răspunsul este acesta: Fiindcă El doreşte să distrugă lucrul în sine şi nu persoanele. El doreşte să şteargă lucrul care i-a făcut ceea ce sunt, mai degrabă decât să distrugă persoanele care au devenit ceea ce sunt prin el." Ecclesiastical Empire, cap. The Spirit of the Papacy, subcap. Why Were They Not Distroyed?, par. 1.
Pentru a întări toate cele spuse până acum, doresc să mai aduc încă o dovadă biblică în favoarea modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară. O găsim în Noul Testament. "Nu vă amagiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţa veşnică." Galateni 6,7.8. Biblia Ortodoxă Română. Principiul semănării şi secerării arată la modul cel mai clar, prin apostolul Pavel, cum procedează Dumnezeu atunci când pedepseşte şi omoară. Deci, concret, cum pedepseşte şi omoară Dumnezeu? Cum procedează El, în termeni practici, atunci când pedepseşte şi omoară? Iată cum: "Nu trebuie să-l vedem pe Dumnezeu ca aşteptând să-l pedepsească pe păcătos pentru păcatul lui. Păcătosul îşi aduce pedeapsa asupra lui însuşi. Propriile sale acţiuni declanşează o înlănţuire de consecinţe care aduc un rezultat sigur. Fiecare act de încălcare a Legii se răsfrânge asupra păcătosului, produce în el o schimbare a caracterului şi-l face să păcătuiască mai uşor a doua oară. Alegând să păcătuiască, oamenii se despart singuri de Dumnezeu, îşi întrerup singuri canalul binecuvântării şi rezultatul sigur este ruina şi moartea." Manuscript 23a, 1896.
Am priceput acum mecanismul modului cum pedepseşte şi omoară Dumnezeu? El nu pedepseşte niciodată şi în nici o împrejurare păcătosul căruia i-a dat viaţă!!! El pedepseşte şi vrea să omoare doar păcatul, iar dacă păcătosul încalcă permanent, prin neascultare şi refuzul avertizărilor Duhului Sfânt, legea Sa, atunci se aşază singur, prin alegere personală conştientă, în situaţia de despărţire de Dumnezeu. Şi ce înseamnă aceasta? Că îşi întrerupe singur unicul canal al binecuvântărilor, cu rezultatul că aduce singur asupra lui ruina şi moartea. Exact în felul acesta a murit Mântuitorul!!! Prin păcatul nostru aşezat asupra Lui, El s-a aşezat singur în situaţia ingrată, de aceea şi tremura în natura Sa omenească, de a fi despărţit de Dumnezeu, pentru ca în felul acesta să sufere şi să simtă în natura Lui omenească ce înseamnă întreruperea canalului binecuvântării!!! Rezultatul îl ştim cu toţii - ruina şi moartea veşnică!!! Aşadar, prin faptul că se spune că Dumnezeu pedepseşte şi omoară, noi trebuie să înţelegem în mod corect adevărul că păcătosul se pune singur în situaţia de a nu-i mai permite lui Dumnezeu să-l salveze. Păcătosul practic îl leagă pe Dumnezeu de mâini, ca să zic aşa, nepermiţându-i să-l mai salveze. În felul acesta păcătosul se desparte singur de unica lui salvare - Dumnezeu!!!
De aceea, despărţirea de Dumnezeu, care vine totdeauna şi în orice împrejurare numai din partea păcătosului, înseamnă pedeapsa lui Dumnezeu!! Iată mai jos una dintre cele mai ample, profunde şi frumoase descrieri a modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară, din toată literatura universală:
"Pentru păcat, oriunde s-ar găsi, >Dumnezeul nostru este un foc mistuitor< (Evrei 12,29). În toţi aceia care se supun puteriiSale Sale < şi prăpădiţi de >arătarea venirii Sale
Aici, în acest paragraf extraordinar, ni se spune explicit că Dumnezeu procedează la fel în ce priveşte nimicirea păcatului, şi cu cel care primeşte mila lui Dumnezeu, şi cu cel care o respinge. Pentru cel care primeşte această milă divină, "Duhul Sfânt va mistui păcatul" din el, dându-i în schimb natura divină a lui Hristos în care se găseşte dreptatea Lui satisfăcută acum, ajungând astfel îndreptăţit sau neprihănit, adică drept! Pentru cel care respinge mila sau harul lui Dumnezeu, atunci dreptatea Lui este un foc mistuitor, în sensul că păcătosul trebuie să stea înaintea acestei dreptăţi fără har şi fără Mijlocitor. De fapt, mai concret, el trebuie să stea faţă în faţă cu propriul păcat, să se confrunte cu el, căci "Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău". Obadia 1,15. Primul, seamănă în Duh şi va secera viaţa veşnică, al doilea seamănă în trup şi va secera stricăciune şi moarte veşnică. În sensul acesta pedepseşte şi omoară Dumnezeu. El pedepseşte doar păcatul oriunde s-ar afla el. Aceasta este ţinta Lui primordială şi aceasta trebuiau să înţeleagă îngerii şi întregul univers creat. Din fericire, ei au înţeles la cruce, atunci când orice verigă de simpatie pentru diavolul a fost ruptă pentru totdeauna. Dar nu tot aşa s-a întâmplat cu oamenii. Este nevoie de un mic popor, obscur şi prea puţin cunoscut creştinismului de astăzi, prin care Dumnezeu îşi va descoperi caracterul Său aşa cum l-a descoperit prin Hristos Isus. Ei vor fi în cele din urmă cei 144.000.
Aş dori să închei cu aceste cuvinte sublime, care descoperă cel mai clar caracterul lui Dumnezeu în procedeeleSale
Când punem laolaltă aceste versete, cel care spune că Dumnezeu omoară şi cel de deasupra care spune că Dumnezeu nu ia viaţa, descoperim iarăşi contrastul, dar pentru că înţelegem corect principiile de călăuzire enunţate tot de Biblie, atunci ştim că Dumnezeu doreşte să omoare păcatul oriunde s-ar găsi acesta, în felul acesta neavând nici un fel de scăpare, fiindcă el trebuie să dispară din Universul lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, El nu ia viaţa, adică acţiunea Sa este îndreptată în favoarea păcătosului căruia i se oferă şansa de a primi mila divină. Dacă o refuză, se va pedepsi şi se va omorî singur, căci stă scris: "Dumnezeu nu ia viaţa". Aceasta este Evanghelia privitoare la modul cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară. Voi continua mai departe acest subiect.
Biblia este cartea contrastelor din cauza limbajului omenesc slab şi limitat. Pe de o parte, ne spune că Dumnezeu este dragoste, pe de alta, ne spune că El omoară! Pare o ciudăţenie. Iar acest fapt, în sine, ne creează o serie de probleme în minte, pe care nu este deloc uşor să le rezolvăm. Să alegem doar acele pasaje care vorbesc despre un Dumnezeu al dragostei şi să le ignorăm pe cele care descoperă un Dumnezeu al groazei? Nicidecum! Ceea ce trebuie să ştim, şi subliniez încă o dată acest lucru, e faptul că noi trebuie să înţelegem corect mesajul Bibliei, care este ascuns sau îmbrăcat într-un limbaj omenesc imperfect şi slab. Nu cuvintele omeneşti din Biblie sunt inspirate, ci gândul divin care este îmbrăcat în aceste cuvinte omeneşti!!! Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegem mesajul lui Dumnezeu aflat în spatele cuvintelor respective. Pentru asta, Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie, tot în Biblie, nişte principii călăuzitoare care nu dau greş niciodată şi care ne ajută să înţelegem gândul divin conţinut în mesajul divin din spatele cuvintelor omeneşti!!!
De fapt, Biblia este cartea principiilor divine care, deşi ascunse printre cuvinte omeneşti, descoperă caracterul lui Dumnezeu în toată frumuseţea lui. Dumnezeu nu şi-a propus să formuleze, prin oamenii inspiraţi, doctrine referitoare la Evanghelie; Biblia nu conţine aşa ceva. Doctrinele le formulează oamenii limitaţi în încercarea de a înţelege aspecte legate de faţetele Evangheliei, apoi aceste doctrine devin un tipar în care trebuie încadrat fiecare credincios botezat. Cine iese din acest tipar, devine un paria. În schimb, Dumnezeu ne prezintă în Biblie o serie de principii de lucru în baza cărora să putem înţelege corect manifestările caracterului Său în raport cu oamenii păcătoşi şi limitaţi!!! Prin urmare, Biblia este cartea principiilor neprihănirii divine care ne ajută să înţelegem corect caracterul lui Dumnezeu!!! Ea este o împletire, o unire între dumnezeiesc şi omenesc. Ceea ce trebuie să facem noi este să înţelegem dumnezeiescul lor, adică gândul divin în forma mesajului divin, presărat peste tot, şi prezentat sub formă de principii de ghidare!!! Din nefericire, aproape toţi credincioşii se îndreaptă spre înţelegerea omenescului Bibliei, lovindu-se de cuvintele omeneşti care le creează atât de multe probleme!!! Omul spiritual nu face asta!
Primul principiu, care este şi regula de aur totodată, în înţelegerea corectă a mesajului Bibliei este acela de a avea o minte spirituală, de a fi născut din nou; fiindcă adevărurile Bibliei, fiind în esenţă de natură spirituală, nu pot fi înţelese decât de un om care are o minte duhovnicească, deci care este spiritual. Al doilea mare principiu, când pornim să înţelegem corect caracterul lui Dumnezeu şi modul cum El se manifestă faţă de om, în orice împrejurare, este că Dumnezeu nu se schimbă niciodată; ceea ce înseamnă că El are un caracter neschimbător în absolut toate circumstanţele, mai ales când este vorba despre condiţiile păcatului.
"În lume există numai două categorii de oameni, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi cei care nu îl cunosc. Omul spiritual aparţine primei categorii, omul firesc aparţine celei de-a doua, iar categoria de care aparţinem este determinată de concepţia noastră despre caracterul Tatălui şi al Fiului." Review and Herald, 10 februarie 1891.
Dacă ştim că Dumnezeu are un caracter statornic, neschimbător, care ţine la orice probă, atunci suntem pregătiţi să înţelegem corect mesajul lui Dumnezeu aşternut în cuvinte de felul celor de la începutul acestei postări. Vreau să întăresc încă o dată faptul că inspiraţia divină nu este nici modul de gândire şi nici modul de exprimare, deci de scriere, a lui Dumnezeu!!! Acestea aparţin strict omului. În schimb, inspiraţia divină acţionează, prin Duhul Sfânt, asupra minţii omului care este umplut cu gânduri. Numai că aceste gânduri sunt exprimate de o minte pământească, slabă, păcătoasă şi muritoare!!! Prin urmare, ele poartă amprenta minţii omeneşti. Nici nu are cum altfel, din moment ce singurul mijloc de comunicare pentru oameni este limbajul omenesc slab şi limitat! Cum să comunici realitatea cerească exact aşa cum este într-un limbaj imperfect? Trebuie să înţelegem că este un lucru imposibil. De aceea, noi, care avem Duhul adevărului şi o minte spirituală, nu ne lovim de cuvinte şi expresii tipic omeneşti, precum "Dumnezeu omoară", din moment ce ştim că dincolo de cuvinte se află mesajul lui Dumnezeu ce trebuie înţeles prin prisma unor principii care se găsesc în alte părţi ale Bibliei. Ca atare, nu trebuie să fugim de astfel de cuvinte şi expresii.
"Biblia a fost scrisă de oameni inspiraţi dar ea nu este modul de gândire şi de exprimare a lui Dumnezeu. Acestea aparţin factorului uman. Dumnezeu, ca scriitor, nu este reprezentat în Scriptură. Oamenii spun adesea că o anumită exprimare nu este pe măsura lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu s-a pus pe Sine la încercare, în Biblie, în ce priveşte cuvintele, logica si retorica. Scriitorii Bibliei au fost condeierii lui Dumnezeu, nu condeiele Lui. Priviţi diferiţii scriitori ai Bibliei. Nu cuvintele Bibliei sunt inspírate, ci oamenii au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor şi expresiilor omului, ci asupra omului însuşi care, sub influenţa Duhului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar gândurile primesc amprenta minţii omului. Mintea divină este astfel difuzată. Gândurile şi voinţa divină sunt combínate cu gândurile şi voinţa omenească şi astfel rostirile omului inspirat sunt cuvântul lui Dumnezeu." MS 24, 1886.
Pe lângă cele două mari principii enunţate mai sus, mai trebuie să avem în vedere, în mod obligatoriu, faptul că taina crucii face lumină şi explică toate celelalte taine ale Bibliei, referitoare la modul de acţiune a lui Dumnezeu împotriva păcatului şi a păcătoşilor. "Pentru a înţelege şi a aprecia în mod corect fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, de la Geneza până la Apocalipsa, acestea trebuie studiate în lumina care se revarsă de la crucea Calvarului şi în legătură cu adevărul central şi minunat despre ispăşirea Mântuitorului. Aceia care studiază jertfa extraordinară a Răscumpărătorului, cresc în har şi cunoştinţă." The SDA Bible Commentary, vol. 5, pag. 1137. "Dacă crucea nu găseşte nici o influenţă în favoarea ei, atunci şi-o creează. Prin generaţiile care s-au succedat, adevărul pentru acest timp este descoperit ca adevăr prezent. Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care mila şi adevărul s-au întâlnit, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Acesta este mijlocul ce trebuie să pună în mişcare lumea." The SDA Bible Commentary, vol. 5, pag. 1113.
Ceea ce s-a întâmplat la cruce cu păcatul, s-a întâmplat peste tot cu el în toată perioada Vechiului Testament!! Acolo este singurul răspuns al lui Dumnezeu împotriva păcatului şi vinovăţiei lui!!! De asemenea, am văzut că, prin faptul că Dumnezeu este neschimbător, atunci modul Lui de lucru, felul cum acţionează asupra păcătosului este acelaşi, indiferent că acesta primeşte mila lui Dumnezeu sau nu. Singura deosebire este că rezultatul este diferit, în funcţie de primirea sau respingerea harului sau milei divine!!! Având în vedere toate aceste principii de lucru, să purcedem la dezlegarea misteriosului verset de mai sus, asemănător şi altor versete care vorbesc la fel despre Dumnezeu.
Versetul respectiv face parte din cântarea Anei, care, fericită fiind că a primit un fiu, pe Samuel, înalţă lui Dumnezeu, sub inspiraţie divină, lauda sufletului său sub formă de rugăciune. Ea se roagă sub inspiraţia divină, numai că gândurile oferite ei de Duhul Sfânt sunt aşternute într-un limbaj omenesc imperfect. Aşa că trebuie să pătrundem dincolo de cuvintele ei, pentru a ajunge la miezul gândurilor inspirate. Problema numărul unu este că Dumnezeu omoară. Scriptura o spune, iar noi trebuie să o credem, în pofida limbajului ei. Dacă, însă, rămânem doar la a accepta că Dumnezeu omoară, şi ne gândim că o face cumva asemănător omului, atunci nu vom putea cunoaşte niciodată caracterul lui Dumnezeu. Prin urmare, fiindcă avem o minte spirituală, trebuie să ne punem întrebarea următoare: Cum omoară Dumnezeu? Aşadar, problema numărul doi este să descoperim, cu ajutorul Bibliei, cum omoară Dumnezeu, pentru a înţelege cum pedepseşte!!!
Dumnezeu ne descoperă în Scripturi unul dintre cele mai frumoase principii prin care să putem înţelege în mod corect cum omoară Dumnezeu. El este enunţat în Obadia 1,15: "Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău." Acum, am ajuns iarăşi la contrastul despre care vorbeam anterior; pe de o parte ni se spune că Dumnezeu omoară, iar pe de alta că faptele omului se vor întoarce asupra capului lui. Pentru a face lumină, trebuie să ţinem minte cât trăim că mânia sau dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă, este îndreptată totdeauna şi în toate, dar absolut toate împrejurările, doar şi numai împotriva păcatului!!! Acesta este principiul fundamental care aruncă cea mai mare şi cea mai aleasă lumină asupra modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară!!! Cât veţi trăi, vă rog să nu uitaţi niciodată acest principiu. O să pricepeţi mai bine de ce tot pistonez pe această idee. În cele ce urmează vom scoate la lumină aspecte uimitoare legate de modul cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară!!!
Acum, dacă mânia sau dreptatea lui Dumnezeu, lipsită de milă, este îndreptată numai împotriva păcatului, atunci înseamnă că Dumnezeu are ca ţel primordial pedepsirea şi omorârea păcatului indiferent unde se găseşte acesta!!! Versetul "Domnul omoară şi învie, El coboară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo", trebuie înţeles în două moduri, şi anume că El omoară din punct de vedere spiritual păcatul din omul pocăit, după care îl învie la o viaţă nouă în Hristos Isus, iar pe de altă parte, ca un al doilea aspect, El omoară păcatul, la învierea generală, de după mileniu, acolo unde se găseşte el, adică în păcătosul rămas nepocăit pe vecie!!! Fiindcă păcatul este alipit cu totul de păcătos, viaţa acestuia confundându-se practic cu păcatul, devenind astfel un trup de moarte, Dumnezeu nu are ce face decât să distrugă, să omoare păcatul acolo unde se găseşte el, în păcătos!!
Prin urmare, este foarte corect să se susţină că Dumnezeu pedepseşte şi omoară. Însă ţinta pedepsei şi omorârii este numai şi numai păcatul, indiferent unde se găseşte el, în omul rămas nepocăit pentru totdeauna sau în sanctuarul de sus, păcate care vor fi puse asupra lui Satana, el purtându-le pentru şi în numele tuturor celor ce vor moşteni viaţa veşnică, fiindcă el i-a determinat pe aceştia să păcătuiască şi să fie împotriva lui Hristos până la convertirea lor adevărată!!! Acestea din urmă sunt toate păcatele mărturisite ale moştenitorilor veşniciei. O dată cu aceasta, înţelegem şi mai bine de ce Dumnezeu nu a putut să nimicească instantaneu păcatul din Lucifer şi acoliţii săi!! Dacă ar fi făcut-o, iar fi nimicit şi pe ei. Dumnezeu a ţinut morţiş ca Satana să-i predea lui Hristos păcatul, ca să fie eliberat, însă a refuzat cu încăpăţânare. Pentru că Dumnezeu nu-l putea distruge pe Satana, fiindcă El niciodată nu distruge viaţa pe care o dă, din moment ce El este Viaţa, căci e limpede ca lumina soarelui că Viaţa nu poate distruge viaţa, El i-a acordat suficient timp să-şi dezvăluie adevărata ţintă a răzvrătirii sale, pentru ca tot universul creat să poată înţelege cu mintea întreagă de ce Satana nu merită să trăiască!!!
Dacă Dumnezeu, aşa după cum am văzut, l-ar fi distrus imediat, atunci ar fi rămas un mare semn de întrebare în mintea îngerilor şi a celorlalte inteligenţe cereşti cu privire la moralitatea şi dragostea lui Dumnezeu în tratarea păcătosului. Cu alte cuvinte, ei nu ar fi înţeles niciodată că ţinta lui Dumnezeu este distrugerea şi eliminarea veşnică a păcatului, nu a păcătosului, condiţia este însă ca acesta să se despartă de păcat pentru ca El să-l poată nimici în mod liber, fără să afecteze păcătosul, care de acum este salvat prin predarea păcatului său. Dumnezeu şi-a propus să arate, prin Fiul Său preaiubit, cum rezolvă problema păcatului şi a păcătoşilor care rămân nepocăiţi, alegând păcatul ca stăpân şi dumnezeu al lor. Şi a făcut-o la cruce, când pe Isus l-a lăsat singur în faţa dreptăţii divine, care a condamnat păcatul exact acolo unde se găsea el, adică asupra lui Hristos!!! "De ce Dumnezeu nu i-a distrus pe toţi îngerii răi deodată? Răspunsul este acesta: Fiindcă El doreşte să distrugă lucrul în sine şi nu persoanele. El doreşte să şteargă lucrul care i-a făcut ceea ce sunt, mai degrabă decât să distrugă persoanele care au devenit ceea ce sunt prin el." Ecclesiastical Empire, cap. The Spirit of the Papacy, subcap. Why Were They Not Distroyed?, par. 1.
Pentru a întări toate cele spuse până acum, doresc să mai aduc încă o dovadă biblică în favoarea modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară. O găsim în Noul Testament. "Nu vă amagiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţa veşnică." Galateni 6,7.8. Biblia Ortodoxă Română. Principiul semănării şi secerării arată la modul cel mai clar, prin apostolul Pavel, cum procedează Dumnezeu atunci când pedepseşte şi omoară. Deci, concret, cum pedepseşte şi omoară Dumnezeu? Cum procedează El, în termeni practici, atunci când pedepseşte şi omoară? Iată cum: "Nu trebuie să-l vedem pe Dumnezeu ca aşteptând să-l pedepsească pe păcătos pentru păcatul lui. Păcătosul îşi aduce pedeapsa asupra lui însuşi. Propriile sale acţiuni declanşează o înlănţuire de consecinţe care aduc un rezultat sigur. Fiecare act de încălcare a Legii se răsfrânge asupra păcătosului, produce în el o schimbare a caracterului şi-l face să păcătuiască mai uşor a doua oară. Alegând să păcătuiască, oamenii se despart singuri de Dumnezeu, îşi întrerup singuri canalul binecuvântării şi rezultatul sigur este ruina şi moartea." Manuscript 23a, 1896.
Am priceput acum mecanismul modului cum pedepseşte şi omoară Dumnezeu? El nu pedepseşte niciodată şi în nici o împrejurare păcătosul căruia i-a dat viaţă!!! El pedepseşte şi vrea să omoare doar păcatul, iar dacă păcătosul încalcă permanent, prin neascultare şi refuzul avertizărilor Duhului Sfânt, legea Sa, atunci se aşază singur, prin alegere personală conştientă, în situaţia de despărţire de Dumnezeu. Şi ce înseamnă aceasta? Că îşi întrerupe singur unicul canal al binecuvântărilor, cu rezultatul că aduce singur asupra lui ruina şi moartea. Exact în felul acesta a murit Mântuitorul!!! Prin păcatul nostru aşezat asupra Lui, El s-a aşezat singur în situaţia ingrată, de aceea şi tremura în natura Sa omenească, de a fi despărţit de Dumnezeu, pentru ca în felul acesta să sufere şi să simtă în natura Lui omenească ce înseamnă întreruperea canalului binecuvântării!!! Rezultatul îl ştim cu toţii - ruina şi moartea veşnică!!! Aşadar, prin faptul că se spune că Dumnezeu pedepseşte şi omoară, noi trebuie să înţelegem în mod corect adevărul că păcătosul se pune singur în situaţia de a nu-i mai permite lui Dumnezeu să-l salveze. Păcătosul practic îl leagă pe Dumnezeu de mâini, ca să zic aşa, nepermiţându-i să-l mai salveze. În felul acesta păcătosul se desparte singur de unica lui salvare - Dumnezeu!!!
De aceea, despărţirea de Dumnezeu, care vine totdeauna şi în orice împrejurare numai din partea păcătosului, înseamnă pedeapsa lui Dumnezeu!! Iată mai jos una dintre cele mai ample, profunde şi frumoase descrieri a modului cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară, din toată literatura universală:
"Pentru păcat, oriunde s-ar găsi, >Dumnezeul nostru este un foc mistuitor< (Evrei 12,29). În toţi aceia care se supun puterii
Aici, în acest paragraf extraordinar, ni se spune explicit că Dumnezeu procedează la fel în ce priveşte nimicirea păcatului, şi cu cel care primeşte mila lui Dumnezeu, şi cu cel care o respinge. Pentru cel care primeşte această milă divină, "Duhul Sfânt va mistui păcatul" din el, dându-i în schimb natura divină a lui Hristos în care se găseşte dreptatea Lui satisfăcută acum, ajungând astfel îndreptăţit sau neprihănit, adică drept! Pentru cel care respinge mila sau harul lui Dumnezeu, atunci dreptatea Lui este un foc mistuitor, în sensul că păcătosul trebuie să stea înaintea acestei dreptăţi fără har şi fără Mijlocitor. De fapt, mai concret, el trebuie să stea faţă în faţă cu propriul păcat, să se confrunte cu el, căci "Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău". Obadia 1,15. Primul, seamănă în Duh şi va secera viaţa veşnică, al doilea seamănă în trup şi va secera stricăciune şi moarte veşnică. În sensul acesta pedepseşte şi omoară Dumnezeu. El pedepseşte doar păcatul oriunde s-ar afla el. Aceasta este ţinta Lui primordială şi aceasta trebuiau să înţeleagă îngerii şi întregul univers creat. Din fericire, ei au înţeles la cruce, atunci când orice verigă de simpatie pentru diavolul a fost ruptă pentru totdeauna. Dar nu tot aşa s-a întâmplat cu oamenii. Este nevoie de un mic popor, obscur şi prea puţin cunoscut creştinismului de astăzi, prin care Dumnezeu îşi va descoperi caracterul Său aşa cum l-a descoperit prin Hristos Isus. Ei vor fi în cele din urmă cei 144.000.
Aş dori să închei cu aceste cuvinte sublime, care descoperă cel mai clar caracterul lui Dumnezeu în procedeele
Când punem laolaltă aceste versete, cel care spune că Dumnezeu omoară şi cel de deasupra care spune că Dumnezeu nu ia viaţa, descoperim iarăşi contrastul, dar pentru că înţelegem corect principiile de călăuzire enunţate tot de Biblie, atunci ştim că Dumnezeu doreşte să omoare păcatul oriunde s-ar găsi acesta, în felul acesta neavând nici un fel de scăpare, fiindcă el trebuie să dispară din Universul lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, El nu ia viaţa, adică acţiunea Sa este îndreptată în favoarea păcătosului căruia i se oferă şansa de a primi mila divină. Dacă o refuză, se va pedepsi şi se va omorî singur, căci stă scris: "Dumnezeu nu ia viaţa". Aceasta este Evanghelia privitoare la modul cum Dumnezeu pedepseşte şi omoară. Voi continua mai departe acest subiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu