"Iubiţi pe vrăjmaşii voştri"

     "Isus, expresia chipului Tatălui Său, strălucirea slavei Sale; Mântuitorul cel plin de jertfire de Sine în tot peregrinajul Său de iubire pe pământ, a fost o reprezentare vie a caracterului legii lui Dumnezeu." Cugetări de pe muntele fericirilor, cap. Spiritualitatea legii, par. 12.

O lege concepută de Dumnezeu doar pentru supuşii Săi, trebuie că este o lege care priveşte strict fiinţele create, o lege care nu are nimic de a face cu Dumnezeu. Asta ar însemna că el este un monarh absolutist care are o lege pentru făpturile Sale prin care le obligă să asculte, dacă vor să trăiască. Cine nu se înscrie în parametrii legii, va fi pedepsit, după ce a trecut de limitele răbdării lui Dumnezeu. De ce să nu fim sinceri, în subconştientul nostru cam acesta este Dumnezeul Bibliei. Ca să nu ni se pară prea de tot, îl mai poleim cu ceva iubire, ca să iasă un Dumnezeu mai echilibrat: iubeşte câtă vreme ascultăm, se mânie când începem să nu-i mai luăm în seamă avertizările, apoi ne pedepseşte crunt din cauza neascultării noastre. Dar, ar trebuie să fim absolut sinceri şi să ne întrebăm, având în vedere acest tablou distorsionat cu privire la Dumnezeu, cât de liber sunt să aleg ce vreau, chiar şi moartea veşnică, din moment ce se susţine că Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere?

Atâta timp cât Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere să decidem pentru noi înşine, înseamnă că El nu-şi rezervă sub nici o formă dreptul de a invada libertatea mea dacă vreau să aleg păcatul!!! În libertatea pe care Dumnezeu a acordat-o tuturor fiinţelor Sale, nu se găseşte absolut nimic, dar nimic, care să împiedice în vreun fel alegerea păcatului sau răului!!! Nu se găseşte nici o formă de constrângere oricât de infantilă ar fi. Când El a gândit creaţia, ştia că fiinţele inteligente nu pot gândi, nu se pot bucura şi nu pot fi fericite dacă nu sunt absolut libere. Libertatea este indispensabilă gândirii!!! Fără libertate nu ne putem dezvolta sub nici o formă; am fi doar nişte simpli roboţi care fac ceea ce au fost programaţi să facă.

Prin urmare, pentru ca Dumnezeu să poată veni în ajutorul fiinţelor create, încă de la început, avea nevoie de o reprezentare vie, o manifestare a ceea ce este El, pentru ca aceste fiinţe să poată avea idee despre cum este Dumnezeu şi caracterul Său. Aşa că Hristos, a doua persoană a Dumnezeirii, a îmbrăcat forma unui înger, ca să poată fi realmente una cu fiinţele create, pentru ca în felul acesta să poată manifesta, să poată da pe faţă, să poată arăta în termeni practici cum trăieşte Dumnezeu, cum este caracterul Său şi natura Sa, într-un cuvânt cum este Dumnezeu. Din acest motiv, Isus trebuia să fie şi este în continuare expresia chipului Tatălui Său şi totodată reprezentarea vie a caracterului legii lui Dumnezeu!!! Dragostea lui Dumnezeu trebuia exprimată la un nivel corespunzător, pe înţelesul fiinţelor create, pentru ca ele, prin contemplare şi cunoaştere, să poată iubi în cunoştinţă de cauză!!! Prin urmare, orice manifestare a lui Hristos în mijlocul îngerilor era iubirea întruchipată sau caracterul legii Sale. Toate principiile legii lui Dumnezeu sunt suma caracterului lui Dumnezeu, iar caracterul lui Dumnezeu este dragoste, de aceea legea lui Dumnezeu este dragoste!!!

     "Viaţa Sa însăşi este revărsarea iubirii neegoiste; slava Sa este binele copiilor Săi, iar bucuria Sa o părintească grijă pentru ei." Cugetări de pe muntele fericirilor, cap. Spiritualitatea legii, subcap. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit, par. 5.

Ceea ce trebuie să reţinem e faptul că principiile legii lui Dumnezeu sunt iubirea, adevărul şi neprihănirea, care toate se regăsesc în caracterul şi viaţa Mântuitorului. De aceea, viaţa, caracterul şi chiar persoana Mântuitorul nu sunt nimic altceva decât oglinda legii morale a lui Dumnezeu. Manifestarea şi trăirea principiilor acestei legi arată spre natura şi caracterul lui Dumnezeu, fiindcă principiile legii Sale morale îl definesc pe Dumnezeu ca ceea ce este!!! De aceea, El nu a dat o lege pentru făpturile create, aşa cum o concep şi gândesc oamenii, care fac legi ce-i vizează pe alţii, numai pe ei nu, ci Dumnezeu a sădit în orice fiinţă inteligentă aceste principii ca un lucru de la sine înţeles, din moment ce ele se regăsesc în viaţa şi în caracterul Său!!! El este Viaţa, şi din viaţa Lui am fost creaţi de Hristos prin Duhul Sfânt. În felul acesta Dumnezeu s-a dăruit pe Sine însuşi făpturilor, prin viaţa dăruită, dar mai ales prin Isus Hristos care le-a creat şi care purta chiar chipul acestora, Isus Hristos fiind la rându-i manifestarea şi expresia cea mai fidelă a legii lui Dumnezeu.

Asta se întâmpla în cer. Când Lucifer a păcătuit, a susţinut că principiile legii lui Dumnezeu îngrădesc libertatea de exprimare şi de gândire. De ce ajunsese să gândească astfel? Pentru că pierduse tocmai libertatea subliniată de aceste principii ale legii lui Dumnezeu!! Pierduse şi adevărul, şi iubirea lui Dumnezeu, ieşise din cercul binefacerilor!!! Ceea ce vreau să subliniez prin aceasta este faptul că orice încălcare a legii lui Dumnezeu conduce implicit la pierderea libertăţii, adică se ajunge în sclavia propriului eu, a propriei importanţe de sine, persoana ta fiind centrul tuturor preocupărilor. Practic, aşa începe ura, fiindcă ajungi să consideri că nimeni nu trebuie să fie mai presus de tine!!! Astfel începe învinuirea şi orice altă formă păcătoasă de manifestare împotriva lui Hristos! De-acum începe ura faţă de orice manifestare a iubirii, milei şi bunătăţii divine. Fără principiile legii morale a lui Dumnezeu, oamenii şi demonii au ajuns sclavii propriei uri faţă de Dumnezeu!

Pentru a veni în ajutorul oamenilor, aşa cum a venit şi în ajutorul îngerilor, Hristos s-a întrupat, luând chip de om şi devenind realmente unul dintre noi în toate privinţele. Ca om, El trebuia să fie o reprezentare vie a caracterului legii lui Dumnezeu printre oameni! Ca să ne deschidă ochii, trebuia să trăiască aşa cum trăieşte Dumnezeu în sfera Sa, adică desăvârşit, potrivit principiilor morale ale legii Sale!!! Când s-a întrupat pe pământ, oamenii nu ştiau decât să se urască unii pe alţii. În absolut fiecare popor, aşa cum există şi astăzi, predomina ideea că vrăjmaşul, oricine ar fi el, trebuie urât de moarte, chiar ucis dacă se poate. Pentru a diminua consecinţele unui astfel de mod de viaţă şi de manifestare faţă de vrăjmaşul, care era unul dintre semeni, Hristos elaborase principiul ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Acest principiu făcea parte dintr-o lege cu caracter strict civil. Adică, prin această lege, Dumnezeu interzicea răzbunarea, limitând-o la acest principiu.

Chiar şi în felul acesta evreii nu au înţeles că vrăjmaşul, oricine ar fi, este un semen, care de multe ori nu poate fi mai rău decât acela care îl consideră vrăjmaşul său. Aşa că Hristos, pe muntele fericirilor, enunţă principiul care trebuie să stea la baza tuturor acţiunilor oamenilor în raport cu semenul duşman, şi mai cu seamă la baza modului de manifestare a creştinului. El spunea: "Aţi auzit că s-a zis: >Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău<. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." Matei 5,43-45.

Hristos dă la o parte înţelegerea greşită cu privire la modul de manifestare a evreului faţă de vrăjmaşul său, el, evreul, care avea legea lui Dumnezeu, şi pe care o interpreta literal şi, mai ales, prin intermediul tradiţiei iudaice, şi descoperă adevăratul principiu moral al legii lui Dumnezeu, principiu care aruncă lumină asupra modului de exprimare şi de manifestare a lui Dumnezeu faţă de vrăjmaşii Săi!!! Hristos ne spune că este musai să ne iubim vrăjmaşii!! Este dificil, dar aceasta este realitatea. De ce? "ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri." Cum este Tatăl nostru? El este iubire sau dragoste, iar în iubire nu se află ură, nici un fel de ură. Dacă ducem mai departe gândul acesta, descoperim un adevăr fabulos. Toţi ştim cine este cel mai mare duşman al lui Dumnezeu. Este Satana. Dacă aplicăm principiul despre care vorbim, şi nu vom greşi deloc făcând asta, atunci vom fi uluiţi să descoperim că Dumnezeu îl iubeşte în continuare pe vrăjmaşul Său - Satana!!!

Cum e posibil aşa ceva? Este chiar un fapt real? Cum poţi iubi pe cineva ca Satana?!! Ca să înţelegem ceva din acest aspect extraordinar al caracterului lui Dumnezeu, trebuie să spun că dragostea lui Dumnezeu nu este un sentiment. Nu este un sentiment de ataşament pentru cineva, de a plăcea pe cineva. Această formă de iubire este specifică omului şi a fost dată omului în forma aceasta pentru bucuria şi fericirea lui. Dragostea lui Dumnezeu este un mod de a fi, un principiu viu şi activ, neschimbător, care, în sine, este propria Sa manifestare, specifică Lui, în absolut orice împrejurare!! Ea nu poate fi schimbată de nimic, nici măcar de păcat. Nu este şi nu poate fi diminuată de nimic de pe pământ şi din Univers. Ea rămâne permanent aşa cum este, fiindcă Dumnezeu este dragoste şi nu se schimbă. Ca atare, dragostea Sa este propriul Său caracter. El nu priveşte cu ochi omeneşti la vreuna dintre fiinţele create de El şi o îndrăgeşte aşa cum o îndrăgim noi, chiar dacă şi acest aspect este adevărat în legătură cu Dumnezeu. Ci în dragostea Lui sunt cuprinse absolut toate fiinţele inteligente neprihănite sau păcătoase create vreodată, inclusiv Satana!!!

Vreau să remarcaţi faptul că vorbesc despre fiinţe, despre persoane pe care El le-a creat, dându-le viaţă din viaţa Sa. Eu nu vorbesc şi nu pomenesc nimic despre păcat!!! Vă rog să păstraţi bine minte această deosebire! Dumnezeu iubeşte orice om păcătos, indiferent care va fi destinul lui, pe care singur şi-l făureşte, dar El niciodată nu iubeşte păcatul acestuia!! Tot astfel, Dumnezeu iubeşte pe Satana, chiar dacă a ales despărţirea definitivă de Dumnezeu, dar niciodată păcatul său! Hristos nu poate enunţa un principiu al legii Sale care să nu aibă legătură cu natura, caracterul şi iubirea Lui. Acest lucru este imposibil. La fel, nu ne poate învăţa ceva ce noi trebuie să facem, dar El nu face pentru că este Dumnezeu sau pentru că este mai presus de lege.

     "Ceea ce-i învăţa pe alţii, El trăia. >Pentru că Eu v-am dat o pildă<, a spus El ucenicilor, >ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.< >Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.< Ioan 13,15; 15,10. Astfel, în viaţa lui Hristos cuvintele Sale, aveau un sprijin şi o ilustraţie perfectă. Şi mai mult de-atât: ceea ce-i învăţa pe alţii, El era. Cuvintele Lui nu reprezentau doar expresia vieţii Sale, ci şi a propriului Său caracter. Nu numai că propovăduia adevărul, dar El era adevărul. Acest lucru dădea putere învăţăturii Sale." Educaţie, cap. Învăţătorul trimis de Dumnezeu, par. 22.

Din moment ce Hristos a păzit poruncile Tatălui Său, înseamnă că orice principiu al acestei legi era parte componentă a vieţii şi a caracterului Său. Mai mult, El trăia legea Tatălui Său, ca om, fiindcă era singura alternativă să rămână liber de păcat şi liber în Dumnezeu!!! În această libertate este cu putinţă manifestarea şi exprimarea dragostei Sale faţă de vrăjmaşii Lui. Nu a înjurat, nu a blestemat, nu s-a mâniat pe nici unul dintre vrăjmaşii Lui, nici măcar pe Satana în pustia ispitirii!!! Reţineţi, numai cine are această libertate, libertatea în Hristos, libertatea legii lui Dumnezeu, poate să iubească pe vrăjmaşii lui!!! Dragostea este un principiu viu, dacă vreţi un mod de viaţă activ, în care nu există nimic rău. Numai o astfel de dragoste poate iubi pe vrăjmaşul său. De aceea, prin prisma acestui principiu sublim, subliniat de Hristos, Dumnezeu iubeşte pe absolut toţi vrăjmaşii Săi, dintre care cel mai mare este Satana!!! Ceea ce vreau să înţelegem este că păcatul nu a modificat, nu a schimbat cu nimic felul lui Dumnezeu de a se raporta la Satana. Dragostea Sa a rămas exact aceeaşi, ca înainte de apariţia păcatului, doar că nu mai găseşte nici un răspuns din partea diavolului!!!

Acum, trebuie să menţionez că dragostea Lui faţă de vrăjmaşii Săi, Satana, demonii şi oamenii încăpăţânaţi, este o dragoste fără părtăşie!! Adică, din cauza lor, nu poate exista nici un fel de apropiere, nici un fel de legătură a bucuriei izvorâtă dintr-o dragoste curată între două fiinţe: Dumnezeu şi Satana sau omul care refuză harul iubirii iertătoare a Tatălui din cer!! Imaginaţi-vă o mamă sau un tată care şi-au pierdut fiul, nu prin moarte, ci printr-o îndepărtare cu bună ştiinţă de ei. El a ales să rupă orice fel de legătură cu ei fiindcă dragostea lor îl dorea a fi un fiu ascultător şi bun, fără să i se impună aşa ceva. Modul de a fi al părinţilor lui iertători şi iubitori l-au îndepărtat, fiindcă nu concorda cu modul său de viaţă dezordonat. Putem spune în acest caz că iubirea părinţilor lui este fără părtăşie la adresa fiului, fiindcă nu-l mai au lângă ei, nu se mai pot bucura împreună de viaţă, întrucât el nu mai doreşte părtăşia cu ei. Tot astfel stau lucrurile şi cu Dumnezeu. El iubeşte, fiindcă aşa este natura Lui, caracterul lui, viaţa Lui, dar când este vorba despre Satana, dragostea Lui este lipsită de părtăşie, fiindcă ea nu se poate exprima decât în cadrul cercului binefacerilor. Această dragoste trece în mod obligatoriu sau se revarsă prin Hristos, iar Lucifer îl urăşte de moarte pe Isus!!! Dumnezeu împărtăşeşte dragoste tuturor, căci "face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi", dar dragostea Lui fie se întoarce înapoi sub formă de valuri de iubire şi de bucurie din partea celor care o primesc, fie sub formă de ură din partea lui Satana, a demonilor şi a oamenilor păcătoşi.

Aşadar, în viaţa lui Hristos, pe pământ, vedem chipul şi expresia caracterului legii lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Isus ştia că toţi cei ce primesc dragostea Sa, primesc totodată natura Sa divină, astfel devenind născuţi din nou, născuţi din Dumnezeu, fiii Celui Preaînalt. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că prin primirea naturii Sale sau a iubirii Sale, sau altfel spus a caracterului Său, Hristos îl aduce pe om în armonie cu principiile legii Sale!!! Vedem, deci, că în chiar natura divină a Mântuitorului se regăsesc toate principiile legii Sale morale: să nu ucizi, să nu furi, să nu minţi, etc. "Misiunea Sa era ca, făcându-i pe oameni părtaşi la natura divină, să-i aducă în armonie cu principiile legii cerului." Cugetări de pe muntele fericirilor, cap. Spiritualitatea legii, par. 14.

În virtutea tuturor celor spuse până acum, putem să înţelegem la modul cel mai clar că Dumnezeu nu este un încălcător al legii Sale, din moment ce aceasta este expresia caracterului Său, că El pedepseşte doar păcatul oriunde se găseşte el, şi că îi iubeşte pe vrăjmaşii Săi cu o iubire nestrămutată. El îi iubeşte pe ei ca persoane, nicidecum păcatul lor sau viaţa lor păcătoasă!! De aceea, El doreşte să-i predăm Lui păcatul, ca să ne dea în schimb neprihănirea Lui fără pată în care se găsesc principiile legii Sale morale! Schimbul este gratuit, nu trebuie decât să dorim cu toată inima acest dar inestimabil.

     "Marile principii ale Legii, izvorâte din însăşi natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos de pe munte. Oricine clădeşte pe ele, clădeşte pe Hristos, Stânca veacurilor... Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu - manifestarea caracterului Său, a legii Sale, a iubirii Sale, a vieţii Sale - este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său." Cugetări de pe muntele fericirilor, cap. Nu judecând, ci lucrând, subcap. Ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă, par. 4.