Cele patru făpturi vii (III)

Fiindcă am înţeles că Enoh-Melhisedec este prima făptură vie, nu trebuie să uităm şi faptul că el este cel care a fost trimis ca reprezentant al Tatălui pe pământ, în timpul lui Avraam, când acesta din urmă i-a dat zecime din tot avutul său. Melhisedec a fost trimis pe pământ ca preot al Celui Preaînalt. "Hristos este cel care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului Cel Preaînalt. Melhisedec nu a fost Hristos, ci era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui." The SDA Bible Commentary, vol. 1, pag. 1093. "Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără martor pe pământ. Odinioară Melhisedec l-a reprezentat pe Domnul Isus Hristos în persoană, pentru a descoperi adevărul ceresc şi pentru a perpetua legea lui Dumnezeu". The SDA Bible Commentary, vol. 1, pag. 1092, 1093. Ca reprezentant al Tatălui, trimis pe pământ în locul lui Hristos pentru o scurtă perioadă de timp, avea menirea de a descoperi adevărul ceresc şi de a perpetua legea lui Dumnezeu într-un timp când nu exista Cuvântul lui Dumnezeu în formă scrisă. Mesajul adevărului a fost dat de către Tatăl lui Hristos care, la rândul Său, l-a dat lui Enoh-Melhisedec, iar acesta din urmă trebuia să vină pe pământ ca trimis ceresc pentru a-l oferi celor doritori, aşa cum, bunăoară, era Avraam.

Acum să vedem cu ce înfăţişare a celor patru făpturi vii asociem persoana lui Enoh-Melhisedec. "Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară." Apocalipsa 4,7. Trebuie să spun că înfăţişările acestor patru făpturi vii definesc caracterul lor!! Pentru a vedea care dintre cele patru făpturi vii este Enoh, nu trebuie să ştim decât ce fel de om era el în timpul său în comparaţie cu restul lumii!!! Ştim că el a trăit trei sute de ani cu Dumnezeu neîntrerupt, ceea ce face ca în viaţa sa să nu fie consemnat nici un păcat. Dar asta nu-i totul. Starea lui de sfinţenie descoperea caracterul lui fără pată, comparativ cu al celor din jurul său, cu al oamenilor din timpul său. Dar cum erau oamenii din timpul său? "Fiii lui Set, atraşi de frumuseţea fiicelor urmaşilor lui Cain, s-au făcut urâţi Domnului, căsătorindu-se cu ele. Mulţi dintre închinătorii lui Dumnezeu au fost târâţi în păcat de către ispitele ce erau acum mereu înaintea lor şi şi-au pierdut caracterul lor deosebit, sfânt. Amestecându-se cu cei depravaţi, ei au ajuns asemenea lor în spirit şi fapte; restricţiile poruncii a şaptea au fost nesocotite şi ei >şi-au luat neveste pe acelea pe care şi le-au ales< (Geneza 6,2). Copiii lui Set au urmat >calea lui Cain< (Iuda 1,11); ei şi-au fixat gândul la belşugul şi petrecerile lumeşti şi au neglijat poruncile lui Dumnezeu. Oamenii >n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor<; >ei s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat< (Romani 1,21). De aceea, >Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate< (Romani 1,28). Păcatul s-a întins pe faţa pământului asemenea unei lepre ucigătoare... Nelegiuirea oamenilor ajunsese aşa de mare, încât nimicirea a fost rostită împotriva lor. Pe măsură ce anii treceau unul după altul, mai mare şi tot mai adânc creştea curentul vinovăţiei umane şi întunecaţi şi tot mai negri se strângeau norii judecăţii divine. Cu toate acestea, Enoh, martorul credinţei, îşi urma drumul şi lucrarea sa, avertizând, pledând pentru Dumnezeu înaintea oamenilor, chemându-i, străduindu-se să dea înapoi curentul vinovăţiei şi să oprească fulgerele răzbunării." Patriarhi şi profeţi, cap. Set şi Enoh, par. 5, 24.

Oamenii din generaţia lui Enoh, care trăiau multe sute de ani, ajunseseră neasemenea lui Dumnezeu în ce priveşte chipul moral; ei se asemănau mai degrabă cu nişte animale, dând pe faţă trăsături de caracter animalice. "Dacă mintea, fiinţa lui, nu se înalţă mai presus de nivelul omenescului, dacă nu se ridică prin credinţă să contemple înţelepciunea şi iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos şi tot mai jos." Patriarhi şi profeţi, cap. Potopul, par. 6. Chipul lor moral nu era deloc chipul lui Dumnezeu, pe când chipul moral şi spiritual al lui Enoh era acela de om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Cu alte cuvinte, el era un om între nişte brute cu feţe de oameni care dădeau pe faţă un caracter satanic. Da, el era om, aşa cum doreşte Dumnezeu să fim cu toţii în biserică şi în societate, pe când ceilalţi erau brute, oameni cu chip de animale sălbatice, din cauza noianului de nelegiuiri săvârşite, şi încă fără nici un fel de frâu. De aceea, Dumnezeu a rostit aceste cuvinte dureros de sfâşietoare: "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui." Geneza 6,5.6.

Dacă ne aducem aminte, atât profetul Isaia cât şi apostolul Pavel spun aceste cuvinte desluşite: "Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor". Isaia 46,8. "Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă." 1Corinteni 16,13. Îndemnul inspirat este să fim oameni cu chip de om, din punct de vedere moral şi spiritual, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, într-o lume nelegiuită!! Aşa era Enoh în timpul său, o persoană cu chip de om, aşa cum doreşte Dumnezeu să fim toţi, pentru că numai astfel se poate exprima Dumnezeu prin noi într-o lume nelegiuită şi păcătoasă, pentru a putea atrage la Sine pe păcătoşi!! Prin urmare, făptura vie care se aseamănă cu un om este Enoh-Melhisedec în persoană!!!

De asemenea, nu trebuie să uităm că zilele de dinainte de potop, Hristos le aseamănă cu zilele în care trăim noi acum. Asta implică faptul că viaţa şi caracterul nostru trebuie să fie asemenea cu cele ale lui Enoh. Prin urmare, să căutăm să fim oameni cu chip de oameni, astfel încât să dăm pe faţă, să exprimăm şi să arătăm lumii chipul moral şi spiritual al Omului Isus Hristos din noi, sau dacă vreţi caracterul lui nobil şi divin!!! "Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului." Matei 24,37-39. Şi încă un aspect important legat de Enoh, el îi întruchipează pe cei 144.000 care nu vor muri, tot aşa cum nici Enoh nu a murit, şi care vor fi înălţaţi la cer încă aflându-se în viaţă!

Să trecem acum la următoarea făptură vie, şi ne ghidăm mai departe după ordinea înălţării la cer. Al doilea om răscumpărat care a fost înălţat la cer, după ce a fost înviat, este Moise. În legătură cu el noi deja am aflat că deţine această poziţie înaltă, fiind totodată cel mai înălţat din cer, chiar Comandantul îngerilor. El are întâietate înaintea celorlalţi trei, deşi acest lucru nu înseamnă că ei sunt mai mici sau mai lipsiţi de importanţă decât Gabriel. Are întâietate în sensul slujirii sale şi a unei mari capacităţi intelectuale de asimilare a luminii, dragostei şi puterii lui Dumnezeu pe care a dezvoltat-o mult aici pe pământ. "Ce gând minunat - îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoşi planurile lui Dumnezeu." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 8. "Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu..." Luca 1,19. "Solul acesta este cel care ocupă poziţia de pe care a căzut Satana." Hristos Lumina Lumii, cap. Domnul a înviat, par. 3.

Nu trebuie să uităm că el este singurul om şi profet care a petrecut optzeci de zile şi de nopţi faţă în faţă cu Isus Hristos, în prezenţa Tatălui, pe muntele Sinai. Din acest motiv, Moise-Gabriel are un loc de frunte în cer, el fiind cel căruia Dumnezeu i-a încredinţat cea mai mare lucrare vreodată dintre toţi oamenii Lui! Se poate scrie mult mai mult despre lucrarea lui pe pământ, însă acum doresc să ne referim la înfăţişarea care i se potriveşte cel mai bine şi care descrie, de altminteri, caracterul său, potrivit textului din Apocalipsa citat mai sus. Pentru a vedea care dintre cele patru înfăţişări i se potriveşte cel mai bine, ba chiar descrie caracterul său, nu trebuie decât să privim la viaţa sa. Ştim că a fost salvat de la moarte în mod miraculos de Dumnezeu, când faraonul Egiptului a decretat ca toţi băieţii născuţi să fie omorâţi prin înec. "Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: >Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască<." Exod 1,22. Mai ştim că primii doisprezece ani din viaţă i-a petrecut împreună cu mama sa, cea care l-a învăţat să-l respecte pe Dumnezeu în orice împrejurare. Apoi, de la vârsta de doisprezece ani până la patruzeci de ani a stat în palatul regal al lui faraon unde a şi fost educat în toate ramurile. El totdeauna s-a considerat un închinător al lui Iahweh. Ştia că va fi eliberatorul şi, dintr-un gest necugetat şi lipsit de înţelepciune, a omorât un egiptean, după care a fost nevoit s-o rupă definitiv cu Egiptul.

A fugit în Madian unde a rămas alţi patruzeci de ani, pe care i-a petrecut ca simplu păstor. Acolo, în singurătatea munţilor, ca păstor, Moise a dezvăţat multe şi a învăţat multe cu privire la încrederea deplină în Dumnezeu. A învăţat să asculte, să fie stăpân pe sine şi răbdător, până când a devenit foarte umil, lipsindu-i aproape cu totul încrederea în sine. Cu toate că a ezitat să se ducă în Egipt, la chemarea lui Dumnezeu, când i s-a arătat sub forma rugului aprins, în cele din urmă, s-a dus plin de curaj şi de credinţă. În felul acesta, Moise a devenit conducătorul unui popor de aproape două milioane de suflete, pe care l-a scos din Egipt, prin puterea lui Hristos. El practic a stat în locul lui Hristos în această lucrare colosală. A fost atât de umil, încât inspiraţia spune despre el că era mai umil decât orice om de pe faţa pământului.

Faptul că a stat în fruntea unui popor, ca profet, cum nici un alt om şi profet nu a mai stat, şi faptul că a scos din ţara robiei pe poporul său, ceea ce necesita şi credinţă şi curaj alimentat cu mare umilinţă, ceea ce presupunea şi o ascultare pe măsură de îndrumările Conducătorului divin, a făcut din el un adevărat leu!!! Leul este viteazul regnului animal, şi regele lor. Tot astfel, Moise a fost viteazul Domnului pentru Israel în scoaterea poporului din ţara robiei, un viteaz care s-a dovedit şi un rege al neprihănirii!!! Moise avea întâietatea înaintea oricui din Israel de a vorbi faţă către faţă cu Domnul său, Isus Hristos. Şi mai este un aspect deosebit de important, după cum leul îşi ocroteşte turma de leoaice, tot astfel Moise a fost ocrotitorul poporului său, în ciuda neascultării sale repetate. Ba chiar a fost dispus să renunţe la viaţa veşnică, doar pentru ca poporul Israel să nu fie lepădat de Dumnezeu!!! A fost, deci, dispus să-şi dea viaţa pentru poporul Său! Aceasta este adevărata atitudine de leu a lui Moise, şi care defineşte cel mai bine atitudinea Mântuitorului faţă de toţi oamenii!!! "Moise s-a întors la Domnul şi a zis: >Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!< Exod 32,32.

Ştim deja despre Mântuitorul că El este Leul din seminţia lui Iuda. Este Leu nu numai în calitate de Împărat al Universului şi al mântuirii noastre, ci şi pentru faptul că, prin slujirea Sa plină de jertfire de Sine, aici pe pământ, şi-a dat viaţa pentru ocrotirea noastră în faţa nimicirii legii care condamnă pe păcătos în starea lui de păcat!!! "Şi unul din bătrâni mi-a zis: >Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei<." Apocalipsa 5,5. Având în vedere toate acestea, putem spune cu certitudine că înfăţişarea de leu care defineşte prima făptură vie, arată clar spre Moise, cu atât mai mult cu cât el chiar are întâietatea înaintea celorlalţi trei oameni răscumpăraţi datorită calităţilor sale extraordinare dezvoltate pe pământ şi apoi în decursul veacurilor în cer!!! Dintre toţi, el s-a asemănat cel mai mult cu Mântuitorul, ceea ce denotă sau scoate în evidenţă capacitatea sa intelectuală uriaşă, făcându-l astfel să fie potrivit pentru cea mai mare lucrare încredinţată de Dumnezeu vreodată pe pământ omului şi în cer printre îngeri!!

Am ajuns la cea de-a treia făptură vie, dintre cele patru, iar aceasta nu poate fi decât Ilie! El este al treilea care a fost înălţat la cer, fără să vadă moartea, spre deosebire de Moise, care ar fi avut acelaşi privilegiu dacă nu ar fi păcătuit la apele Meriba. Ilie, alături de Moise şi Enoh, este profetul lui Dumnezeu, însă lucrarea lui este aparte de a primilor doi. Este o lucrare aparte întrucât implica o reformă profundă, de aceea Ilie trebuia să fie un reformator în toată regula! Vă rog să observaţi că aceşti primii trei heruvimi ocrotitori, Moise, Ilie şi Enoh, au avut de înfăptuit, pe pământ, o lucrare cu totul specială, fiecare la timpul său. Această lucrare solicita nişte facultăţi mintale, o credinţă şi o ascultare desăvârşite! A nu se înţelege deloc că ei sunt singurii care au fost dotaţi cu aceste facultăţi. În primul rând, ei au primit ereditar ceea ce toţi oamenii primesc. Dumnezeu nu l-a făcut mai deştept pe Moise, în comparaţie cu ceilalţi, ci, dimpotrivă, Moise a dat dovadă de acea mare capacitate intelectuală pentru că şi-a pus întreaga minte şi toate facultăţile şi darurile sale, primite de la părinţi, în slujba lui Hristos!!! Tot astfel putem face şi noi în absolut toate privinţele. Dumnezeu nu avantajează pe nimeni în detrimentul altora, cu atât mai mult cu cât nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea de a face o minune ca să dea cuiva un alt creier pentru a fi mai deştept decât alţii. Ceea ce primim de la părinţii noştri, aceea avem şi aceea trebuie dezvoltat la maximum posibil. De aceea, ar fi util şi bine ca părinţii să fie născuţi din nou şi îmbibaţi cu harul divin, prin consacrare zilnică, pentru a putea veni în ajutorul copiilor lor prin educaţie aleasă, din punct de vedere moral şi spiritual, dar şi printr-o naştere în care, ereditar, copiii să poată primi trăsături de caracter mai alese şi mai înclinate spre ascultare decât spre neascultare.

În ce-l priveşte pe Ilie, el este acela prin care Dumnezeu putea înfăptui o mare reformă în Israel, şi a reuşit acest lucru atunci când tot poporul a recunoscut în jertfa de pe muntele Carmel pe Acela care urma să poarte păcatele lor şi ale omenirii pe umerii Săi! Pentru a realiza aşa ceva, Dumnezeu avea nevoie de un om destoinic şi ascultător. "În munţii Galaadului, la răsărit de Iordan, trăia în zilele lui Ahab un om al credinţei şi rugăciunii a cărui lucrare neînfricată era destinată să oprească răspândirea rapidă a apostaziei în Israel." Profeţi şi regi, cap. Ilie Tişbitul, par. 1.

Să vedem acum care înfăţişare i se potriveşte lui Ilie, dacă ţinem cont de faptul că mai avem două făpturi vii, una cu înfăţişare de viţel, iar ultima cu înfăţişare de vultur. Ţinând seama de faptul că Ilie a fost un profet reformator, atunci nu ar trebui să fie greu să identificăm cu ce înfăţişare se asemuieşte Ilie. Repet încă o dată faptul că toate aceste înfăţişări definesc fiecare caracterul puternic al celor patru făpturi vii, caracter care se regăseşte în caracterul lui Isus, ce însumează toate aceste caracteristici de om, leu, vultur şi viţel. Voi vorbi puţin despre acest aspect în ultima postare când va trebui să descoperim cine este cea de-a patra făptură vie. Ce poate caracteriza cel mai bine un reformator al lui Dumnezeu? Fără îndoială că sunt multe elemente, multe calităţi, însă nu e cazul să vorbim despre toate acestea, ci doar despre acel aspect care l-a caracterizat cel mai bine pe Ilie.

Una dintre caracteristicile unui reformator adevărat este cumpătarea, subliniată de ascultare desăvârşită de Cuvântul lui Dumnezeu şi de legea Sa veşnică! Cumpătarea se exprimă în cuvinte şi fapte, în îmbrăcăminte şi în mâncare. De fapt, ea cuprinde toată viaţa reformatorului lui Dumnezeu şi-i defineşte caracterul!! A fi cumpătat presupune un jug, jugul conformării totale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu!!! "Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz." Plângeri 3,25-28. În cazul lui Ilie exact aceasta a fost situaţia, a purtat un jug indispensabil lucrării sale de reformă şi de întoarcere a lui Israel la Dumnezeu, iar acest jug era cumpătarea, stricta cumpătare într-o vreme în care necumpătarea caracteriza întreaga societate! "Cuvântul credinţei şi al puterii era pe buzele lui şi întreaga lui viaţă era consacrată lucrării de reformă." Profeţi şi regi, cap. Ilie Tişbitul, par. 1.

Atitudinea lui Ilie de a asculta de Dumnezeu şi de a se conforma cu stricteţe cerinţelor divine, defineşte cel mai bine caracterul său, cumpătarea fiind jugul pe care trebuia să-l poarte pentru reuşita deplină a misiunii sale pe pământ. De aceea, înfăţişarea de viţel este cea care i se potriveşte de minune. Viţelul face cea mai bună muncă atunci când este înjugat, ceea ce-l face să tragă în direcţia dorită de stăpân. Jugul acela nu-i greu pentru el, căci îi este specific, tot astfel şi jugul cumpătării nu este greu şi ar trebui să fie specific tuturor copiilor născuţi din nou din zilele din urmă, adică de astăzi. "Toţi aceia care vor să-şi desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine. Apetitul şi patimile trebuie puse sub stăpânirea puterilor mai înalte ale minţii. Această stăpânire de sine este absolut necesară, ca să avem acea forţă intelectuală şi acea pătrundere spirituală care ne vor face în stare să înţelegem şi să practicăm adevărurile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din cauza aceasta cumpătarea are locul ei anumit în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 17.

Nu trebuie să uităm, desigur, şi faptul că Ilie şi Moise-Gabriel au fost cei doi îngeri speciali care l-au însoţit pe Isus în toată viaţa Sa pământească, tocmai fiindcă au făcut o lucrare asemănătoare Mântuitorului şi puteau înţelege cel mai bine toate durerile şi suferinţele Sale. Ca să facă aşa ceva, cei doi fuseseră calificaţi încă de pe pământ, de aceea puteau fi trimişii cei mai de încredere ai Tatălui!!! "Tatăl i-a ales pe Moise şi Ilie să fie mesageri pentru Hristos, să-l glorifice cu lumina Cerului şi să discute cu El despre apropiata Lui agonie, deoarece ei trăiseră pe pământ ca oameni; ei experimentaseră durerea şi suferinţa omenească şi puteau simpatiza cu încercările lui Isus în viaţa Sa pământească. Ilie, în postura sa de profet al lui Israel, îl reprezentase pe Hristos, iar lucrarea lui fusese asemănătoare, într-o anumită măsură, cu cea a Mântuitorului. Iar Moise, în calitate de conducător al lui Israel, stătuse în locul lui Hristos, comunicând cu El şi urmând îndrumările Sale. De aceea, aceştia doi, din toată oştirea celor adunaţi în jurul tronului lui Dumnezeu, erau cei mai potriviţi să slujească pe Fiul lui Dumnezeu." The SDA Bible Commentary, vol. 5, pag. 1096.

Mai trebuie remarcat faptul că Ilie, asemenea lui Moise, a păcătuit prin pierderea credinţei în Dumnezeu la ameninţarea cu moartea din partea Izabelei, dar cu toate acestea a fost luat la cer fără să guste moartea, ceea ce înseamnă că deja era calificat să facă o mare lucrare în cer, pentru a veni mai bine, împreună cu Moise, în sprijinul lui Hristos, ce urma să se întrupeze pe pământ. Dintre cei trei profeţi, doar Enoh a trăit o viaţă fără păcat.

Aşadar, cea de-a treia făptură vie cu înfăţişare de viţel este Ilie, fără doar şi poate. În ordinea rolului şi responsabilităţii pe care cei trei le au în cadrul aceleaşi poziţii, putem observa şi singuri, aşa cum este descris şi în Apocalipsa 4,7, că prima făptură vie cu înfăţişare de leu este Moise-Gabriel, a doua făptură vie cu înfăţişare de viţel este Ilie, iar a treia făptură vie cu înfăţişare de om este Enoh-Melhisedec. Cea de a patra făptură vie cu înfăţişare de vultur urmează să o identificăm în episodul următor.