Invitaţia la nuntă a bisericii chemate iniţial

Arătam cu două episoade în urmă faptul că în ordinea divină au fost îngăduiţi, din cauza greşelii lui Moise, un grup de şaptezeci de persoane, bătrâni cu experienţă, care să împartă răspunderea împreună cu Moise. Prezenţa lor în guvernarea divină nu a fost niciodată o necesitate, ci doar o îngăduinţă din cauza slăbiciunii omeneşti!! De fapt, lecţia era ca toţi evreii să ajungă să vadă în legătura personală a lui Moise cu Hristos, un model pentru legătura lor personală, a fiecăruia în mod individual, cu Dumnezeu! Dacă toţi ar fi ajuns să aibă o astfel de legătură, atunci fiecare din ei ar fi devenit canale de lumină pentru întreaga lume. Toţi ar fi fost învăţaţi de Dumnezeu în mod personal, aşa cum şi trebuie, întrucât în ordinea divină Dumnezeu este Învăţătorul, prin Hristos, toţi primind de la El tot ceea ce trebuie pentru hrana sufletului.

Scopul lui Dumnezeu prin legătura personală a lui Moise cu El, era acela de a arăta ce poate deveni fiecare evreu. Astfel, ar fi făcut din ei ambasadorii Săi pentru lume! Însă ei doreau să fie conduşi de oameni, de cineva care este vizibil. Când Dumnezeu a vorbit pe munte, poporul s-a temut, preferând să spună că e mai bine pentru ei să le vorbească Moise. Mare greşeală, fiindcă nu acesta era planul lui Dumnezeu! Ţinta lui Dumnezeu a fost dintotdeauna aceea de a învăţa direct pe copiii Săi, tot aşa cum i-a învăţat pe profeţi de-a lungul timpului. Chiar Hristos le spunea celor care fuseseră hrăniţi cu pâine şi peşti următoarele: "În Proroci este scris: >Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu<. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine". Ioan 6,45.

Scopul iniţial al lui Dumnezeu în ordinea divină este ca toţi să fie învăţaţi de Dumnezeu, nu numai unul, aşa cum au tras concluzia evreii la muntele Sinai. Însă, oamenii nu au învăţat niciodată lecţia aceasta importantă, care va fi bine ilustrată în viaţa acelora care vor încheia lucrarea! Astăzi este timpul ca toţi cei ce doresc mântuirea să fie învăţaţi direct de Dumnezeu, printr-o legătură personală vie, asemenea legăturii lui Moise cu Isus, aşa cum au învăţat profeţii, apostolii, Pavel şi marii reformatori. Care este beneficiul şi rezultatul unei astfel de legături personale vii cu Dumnezeu? Să ne acomodăm şi să cunoaştem felul de gândire al lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt!!! Oamenii care au stat pentru Dumnezeu în timp de criză au fost totdeauna, şi vor fi, cei ce au cunoscut felul de gândire al Duhului Sfânt, în pofida viziunii bisericii din care făceau parte!!! Numai prin astfel de oameni cheamă Dumnezeu biserica la reformă, fiindcă ei înşişi sunt reformatori. Un astfel de om cu o viziune cu mult peste cea a timpului său, ba chiar cu mult peste cea a apostolilor, a fost Pavel.

     "În lucrarea sa, Pavel a fost deseori silit să stea singur. El era în mod deosebit învăţat de Dumnezeu şi nu cuteza să facă vreo concesie care ar fi implicat principiul. Uneori, sarcina era grea, dar Pavel a stat tare pentru adevăr. El a înţeles că biserica nu trebuie niciodată să ajungă sub controlul puterii omeneşti. Tradiţiile şi cugetările oamenilor nu trebuie să ia locul adevărului descoperit. Înaintarea soliei Evangheliei nu trebuie împiedicată de prejudecăţile şi preferinţele oamenilor, oricare ar fi poziţia lor în biserică.
     Pavel se consacrase pe sine şi toate puterile sale slujirii lui Dumnezeu. El primise adevărurile Evangheliei direct din ceruri şi, în tot timpul lucrării sale, el a menţinut o vie legătură cu fiinţele cereşti...  Pavel cunoştea felul de gândire al Duhului lui Dumnezeu..." Faptele apostolilor, cap. Iudei şi neamuri, par. 2 şi 3 de la sfârşit.

Acest lucru trebuia să-l înveţe fiecare evreu din biserica iudaică, atunci când privea la legătura lui Moise cu Dumnezeu!!! Moise urma să fie înălţat la cer fără să treacă prin moarte, dacă n-ar fi păcătuit la Meriba, când a lovit stânca de două ori cu toiagul. "Dacă viaţa lui nu ar fi fost pătată de acel unic păcat, săvârşit atunci când a întârziat să-i dea cinste lui Dumnezeu pentru apa scoasă din stâncă la Cades, Moise ar fi putut intra în ţara făgăduită şi ar fi fost proslăvit fără să vadă moartea. Dar nu trebuia să rămână multă vreme în mormânt." Patriarhi şi profeţi, cap. Moartea lui Moise, par. 19.

Totuşi, după moartea lui, nu consiliul celor şaptezeci a fost desemnat să conducă naţiunea, ci Iosua, care învăţase cum să se încreadă în Dumnezeu privind la Moise şi copiind legătura lui personală cu Mântuitorul!!! Atunci când naţiunea s-a îndepărtat de Dumnezeu, prin slujirea altor zei, ai amoriţilor, în ţara cărora acum locuiau, "Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem şi a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Ei s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu." Iosua 24,1. Dacă bătrânii lui Israel, adică exact consiliul celor şaptezeci, ar fi avut o influenţă benefică, atunci poporul nu ar fi ajuns niciodată pradă zeităţilor amoriţilor sau canaaniţilor, iar Iosua nu i-ar fi chemat să le spună lor şi poporului: "Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului." Iosua 24,14.15.

Din spusele lui Iosua reiese că nici aceşti bătrâni nu erau mai breji decât poporul, de vreme ce zice că el şi casa lui vor rămâne de partea lui Dumnezeu; altfel ar fi trebuit să spună că el, casa lui şi bătrânii lui Israel vor rămâne de partea Domnului!!! Dacă urmărim atent toată istoria poporului Israel, atunci descoperim că, dacă influenţa celor şaptezeci ar fi fost o mare binecuvântare de-a lungul timpului, atunci Dumnezeu nu ar fi avut nevoie să apeleze niciodată la judecători, la văzători şi la profeţi pentru a trimite mesaje de avertizare unui popor răzvrătit, şi ne-ar fi lăsat cu limbă de viaţă ca biserica să urmeze modelul constituirii unui consiliu compus din bătrâni înţelepţi!!!

Din păcate, naţiunea iudaică sau biserica Israel nu a învăţat niciodată lecţiile simple puse de Dumnezeu sub formă vizibilă într-o parabolă vie - sanctuarul. Ei au acceptat că trebuie să vină Mesia, dar fără să se gândească să se schimbe, să devină în caracter asemenea lui Mesia, Cel pe care-l aşteptau. Din cauza apostaziei repetate, aveau să ajungă robi şaptezeci de ani la babilonieni, să piardă protecţia Conducătorului divin şi serviciul sanctuarului. Din pricina conducerii omeneşti, pe care din păcate o asociau cu modelul oferit de Dumnezeu la Sinai, poporul s-a afundat din ce în ce mai mult în păcat. Au vrut sabie, au avut parte de sabie, au vrut oameni în ordinea divină, au avut parte de conducerea arbitrară şi nelegiuită a omului, au vrut rege, au avut parte de rege.

În felul acesta, au rămas fără Dumnezeu, deşi credeau mai departe că sunt depozitarii adevărului divin. În mod ironic, chiar şi atunci când se aflau robi în Babilonia, credeau că sunt biserica adevărată a lui Dumnezeu!! Este adevărat că Dumnezeu avea să le creeze prilejul de a scăpa din robie, că încă îi mai ocrotea de departe, dar numai datorită promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse lui Avraam. Însă, din punct de vedere spiritual, erau lipsiţi de prezenţa lui Dumnezeu, din moment ce timp de şaptezeci de ani nu au mai avut serviciu religios şi nici sanctuar. Nu înseamnă că iubirea lui Dumnezeu pentru ei s-a diminuat sau s-a schimbat. Este ca şi cum un mire rămâne fără mireasa lui, pentru că aceasta, prin lipsă de loialitate, cade în braţele altuia, ajungând sclava lui!!! Hristos este Mirele, iar biserica Israel era mireasa Sa. Îi dăduse tot ceea ce trebuia, nu-i lipsea nimic, tot ceea ce era necesar să facă era să-l iubească şi să-i fie loial Mirelui divin.

Dar, de câte ori nu s-a dus după alţii, păcătuind prin închinarea la diferitele zeităţi păgâne!? Ajunsese să-şi dea morţii, prin ardere pe altar, propriii copii închinaţi lui Moloc!!! Cum s-ar simţi cineva care este mire, când află că mireasa lui, ce încă n-a ajuns în mod deplin soţia lui, se duce după alţii; nu după altul, ci după alţii!!! Cum credeţi că s-a simţit Hristos când biserica Sa, mireasa Sa, a ales să trăiască în nelegiuire, rezemându-se pe faptul că are un Mire bun şi înţelegător care o poate accepta şi ca prostituată!? Reţineţi, vă rog, că biserica iudaică era mireasă, doar mireasă, ea nedevenind practic niciodată soţia de drept a Mirelui divin!!!

Pentru a deveni în mod deplin soţia Mirelui divin este necesar ca mireasa să asculte de Mire, în baza unui legământ bine stabilit, prin care să o rupă cu păcatul chiar în inima ei şi astfel să trăiască neprihănit, fără păcat, prin puterea şi cu ajutorul Mirelui divin! Fiindcă biserica iudaică nu a înţeles scopul lui Dumnezeu cu ea şi din cauza repetatelor escapade pe tărâmul prostituţiei spirituale, Hristos a decis să-şi invite miresa la nunta lor, dar numai în baza unor termeni bine stabiliţi şi a unei perioade de timp determinate. Această invitaţie, termenii stabiliţi şi timpul fixat îi găsim descrişi în cartea profetului Daniel. "Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor." Daniel 9,24.

Pentru ca nunta să poată avea loc, Hristos, mai întâi, oferă ocazia miresei Sale, a bisericii iudaice, să iasă din captivitatea babiloniană, apoi, îi pune la dispoziţie ţara de multă vreme părăsită, precum şi sanctuarul şi serviciile lui, care erau o ilustraţie vie a invitaţiei Evangheliei de a intra în unire definitivă cu Mirele divin!! De fapt, Dumnezeu procedează întocmai ca şi atunci când şi-a eliberat prima dată poporul din Egipt, punându-l în libertate faţă de robie, dându-i legea morală, sanctuarul şi serviciile lui. Pentru că poporul nu a înţeles planul Mirelui, atunci, la vremea aceea, de a intra în legământ veşnic, Dumnezeu le pune la dispoziţia o invitaţie specială de a deveni mireasa Sa, în vederea împlinirii planului mântuirii prin biserică.

Acum, la eliberarea din Babilon, dispuneau iară de Conducătorul divin, care le putea vorbi doar prin profeţi, deoarece El nu a căutat să desfiinţeze conducerea omenească instalată de mult timp la cârma naţiunii, fiindcă El nu-şi impune prezenţa şi conducerea nimănui, şi, de asemenea, mai dispuneau de libertate şi de templu şi serviciile lui. Deci, având toate aceste binecuvântări, ce trebuia să facă biserica, potrivit profeţiei din cartea lui Daniel? Prin serviciul templului să aplice, prin credinţă, toate beneficiile lui în viaţa lor pentru ca astfel s-o rupă definitiv cu toate fărădelegile în inima lor, primind ispăşirea prin sângele Aceluia care urma să se jertfească pentru ei, întruchipat de mielul junghiat în serviciul zilnic. Aveau la dispoziţie nu mai puţin de şaptezeci de săptămâni profetice sau 490 de ani, din momentul rezidirii Ierusalimului, care încep în anul 457 î.Hr.

În acest interval de timp, mireasa Lui trebuia să pună capăt păcatelor în inima ei şi să aducă prin credinţă neprihănirea veşnică în aceeaşi inimă eliberată de păcat!!! Observaţi, vă rog, că Mirele cerea desăvârşire morală!!! El ştia că mireasa Lui, biserica chemată iniţial să-i fie soţie, nu poate face singură această lucrare, aşa că trebuia să beneficieze de prezenţa Duhului Sfânt, însă numai dacă exercita credinţă vie!!!

Ce a făcut în realitate mireasa lui Hristos? Fiindcă se întorsese din Babilon, cărturarii, adică bătrânii înţelepţi, care credeau, potrivit tradiţiei, că au fost chemaţi de Dumnezeu să conducă naţiunea încă din vremea lui Moise, s-au pus pe treabă în împlinirea cerinţelor legii lui Dumnezeu de a nu mai păcătui. Au făcut corect legătura între cauză şi efect, adică între idolatrie şi robia babiloniană, şi au decis că trebuie să respecte cerinţele divine. Au întocmit reguli peste reguli, cu duiumul, şi le-au pus la dispoziţia poporului pentru ca să le împlinească, în speranţa că vor rămâne curaţi faţă de idolatrie, faţă de închinarea la chipuri cioplite!

     "Prin robia babiloniană, izraeliţii au fost vindecaţi deplin de închinarea la chipurile cioplite. După întoarcere, ei au dat multă atenţie îndrumării religioase şi studierii a ceea ce fusese scris în cartea Legii şi în profeţii cu privire la închinarea la adevăratul Dumnezeu. Restaurarea templului le-a dat posibilitatea să aducă la îndeplinire întru totul serviciile rituale ale sanctuarului. Sub conducerea lui Zorobabel, a lui Ezra şi a lui Neemia, au făgăduit de repetate ori să păzească toate poruncile şi rânduielile lui Iehova. Timpurile de prosperitate, care au urmat, au dat dovezi ample cu privire la bunăvoinţa lui Dumnezeu de a primi şi ierta şi, cu toate acestea, cu orbire fatală, s-au depărtat iar şi iar de la viitorul lor glorios şi şi-au însuşit în mod egoist ceea ce ar fi adus vindecare şi viaţă spirituală la mulţimi nenumărate." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 5.

Care a fost rezultatul? Unul incredibil, catastrofal şi de neînchipuit, absolut uluitor: mireasa şi-a răstignit propriul Mire!!! Minunează-te cerule şi rămâi încremenit pământule!!! În loc să ajungă curaţi la inimă, desăvârşiţi moral, plini de viaţa spirituală a Mirelui, evreii au ajuns mai răi decât popoarele idolatre!!! Au ajuns până acolo că nu şi-au putut recunoaşte Salvatorul, nu l-au recunoscut pe Mesia, Mirele pe care-l aşteptau de peste o mie de ani!!! Ajunseseră atât de mult despărţiţi de Dumnezeu în inimă şi în viaţă, încât nu au putut deosebi nimic din ce credeau ei că trebuie să fie şi cum să arate Mirele, Mesia!! Şi, cu toate acestea, credeau mai departe că sunt biserica aleasă!!! Timp de 490 de ani în loc să devină desăvârşiţi moral, au ajuns despărţiţi de Dumnezeu. Grozavă orbire! Mare întuneric trebuie să fi fost în mintea lor! Şi gândiţi-vă, pentru cei care cu adevărat vor să raţioneze, că exact aceasta este starea bisericii Laodicea, cea care pretinde că este ultima prin care se va încheia lucrarea pe pământ!!! Duhul Sfânt va descoperi mult mai multe lucruri la timpul potrivit, dar trebuie doar puţintică răbdare, pentru că trebuie să punem mai întâi o temelie sănătoasă.

     "În acelaşi timp, iudeii, prin păcatele lor, s-au despărţit de Dumnezeu. Nu erau în stare să discernă însemnătatea profund spirituală a serviciului lor simbolic. În îndreptăţirea lor de sine, se încredeau în faptele proprii, în jertfe şi în rânduieli, în loc să se sprijinească pe meritele Aceluia către care arătau toate aceste lucruri. În felul acesta, >căutând să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi< (Romani 10,3), s-au întors la formalismul mulţumirii de sine. Fiind lipsiţi de spiritul şi de harul lui Dumnezeu, au încercat să înlocuiască lipsa cu o păzire riguroasă a ceremoniilor şi ritualurilor religioase. Nemulţumiţi cu rânduielile pe care Dumnezeu însuşi le dăduse, au împovărat poruncile divine cu nenumărate cerinţe venite de la ei. Cu cât se depărtau mai mult de Dumnezeu, cu atât deveneau mai stricţi în păzirea acestor forme." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 16.

Formalismul ia locul religiei curate şi simple numai atunci când la conducerea bisericii se află omul, nu Dumnezeu!!! Când prin sabie sau o voinţă stricată este impusă asupra credincioşilor sinceri religia formalistă şi rece a omului fărădelegii!!! Fără să-şi dea seama, credincioşii îşi impun să respecte religia bisericii lor, fără să realizeze că aceasta nu este religia lui Hristos, chiar dacă toată ar putea fi dovedită biblic, după cum avem dovada de netăgăduit dată de naţiunea iudaică!!! Aveau sanctuarul, slujbele, profeţii, Scripturile, iar acest lucru le dădea aripi să spere că vor rămâne permanent biserica lui Dumnezeu. Dar n-au înţeles că adevărata biserică a lui Dumnezeu trebuie să-i devină şi să-i fie soţie în mod deplin, nu să rămână la stadiul de mireasă!!! N-au înţeles că în spirit şi în caracter trebuie să fie aidoma Mirelui!!! N-au înţeles că fără puterea Evangheliei mântuirii, trăită prin credinţă, valoarea templului şi a serviciilor lui este nulă!!! Tot aşa şi credincioşii sinceri de astăzi, nu înţeleg că doctrina lor, religia lor, lipsită de prezenţa Duhului Sfânt, este un blestem greu de calculat în ce priveşte consecinţele lui nefaste asupra minţii!!!

Fariseii şi saducheii au distrus poporul lui Dumnezeu, l-au răstignit pe Mesia şi au pierdut mântuirea!! Satana a lucrat necontenit prin conducătorii poporului, în speţă prin Sinedriu, sfatul celor şaptezeci de bătrâni, în aşa fel încât a pregătit inimile poporului, a bisericii chemate iniţial de Dumnezeu să fie lumina lumii, să-l lepede pe Mire şi invitaţia lui de a deveni soţia Lui!!!

     "Ca naţiune, izraeliţii, în timp ce doreau venirea lui Mesia, erau atât de mult despărţiţi de Dumnezeu în inimă şi în viaţă, încât nu puteau avea o concepţie adevărată cu privire la caracterul sau misiunea Răscumpărătorului făgăduit. În loc să dorească răscumpărarea din păcat, slava şi pacea sfinţeniei, inimile lor erau îndreptate către izbăvirea de vrăjmaşii naţionali şi restatornicirea puterii pământeşti. Ei îl aşteptau pe Mesia să vină ca un cuceritor, să zdrobească orice jug şi să-l înalţe pe lsrael la dominarea tuturor popoarelor. În felul acesta, Satana a reuşit să pregătească inimile poporului pentru lepădarea Mântuitorului atunci când El trebuia să se arate. Mândria inimii lor şi concepţiile lor greşite despre caracterul şi misiunea Sa i-au împiedicat să cântărească cinstit dovezile mesianităţii Sale." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 18.

     "Hristos ar fi îndepărtat nenorocirea naţiunii iudaice, dacă poporul L-ar fi primit. Dar invidia şi gelozia i-au făcut neîndurători. Ei s-au hotărât să nu-L mai primească pe Isus din Nazaret ca Mesia. Au lepădat Lumina lumii şi, ca urmare, viaţa le-a fost împresurată de întuneric, ca întunericul din miezul nopţii. Nenorocirea profetizată a venit peste naţiunea iudaică. În ura lor oarbă, s-au distrus unul pe altul. Mândria lor răzvrătită, încăpăţânată, a adus asupra lor mânia cuceritorilor romani.
     Ierusalimul a fost distrus, templul prefăcut în ruine, iar locul lui arat ca un ogor. Copiii lui Iuda au pierit de cele mai îngrozitoare forme de moarte. Milioane au fost vânduţi, ca să slujească drept sclavi în ţările păgâne." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 28, 29.

Mireasa lui Hristos a pierdut în cele din urmă şi statutul de mireasă, n-a apucat niciodată să fie soţie. Tot astfel s-a întâmplat şi cu celelalte biserici care i-au urmat, au rămas doar mirese, nu au devenit niciodată soţii. Şi aşa va fi până la marea avertizare finală, când Dumnezeu îşi scoate la iveală adevărata soţie, unica prin care va încheia lucrarea - adevăratul Israel!!! În ea şi cu ea se vor împlini toate făgăduinţele divine!! În ceea ce va urma vom învăţa principiul celor două chemări, care stă la baza formării unei noi biserici în sânul bisericii chemate iniţial, pe care apoi Hristos o desparte de vechea biserică, aşa cum ne vor arăta Scripturile!!!