"Poporul Ilie" (II)

Să aprofundăm, totuşi, mai mult acest aspect foarte important al problemei referitoare la poporul sau grupa de oameni prin care Hristos va lucra într-un mod deosebit şi pe o altă cale decât se aşteaptă lumea creştină în acest timp din urmă. Pentru a întări şi mai mult cele spuse, am să mă refer acum la Ioan Botezătorul şi misiunea Sa. Profeţia din Maleahi 4,4.5, îşi găseşte împlinirea în viaţa şi activitatea lui Ioan Botezătorul. Misiunea lui era o repetare a lucării profetului Ilie, cu singura deosebire că Ioan Botezătorul trebuia să-l prezinte pe Mielul lui Dumnezeu, în carne şi oase, bisericii apostaziate iudaice.

Reforma produsă în timpul lui Ilie a durat foarte puţin timp. Poporul, din cauza slabilor ei conducători şi preoţi, slabi din punct de vedere moral şi spiritual, pe care-i avea, a ajuns iară la practica idolatriei. Dumnezeu a ridicat alţi profeţi, precum Isaia şi Ieremia, prin glasul cărora avertiza naţiunea neascultătoare că va ajunge de pomină pentru toate popoarele vecine. Şi biserica iudaică a ajuns sclavă timp de şaptezeci de ani în Imperiul Babilonian. Când a revenit din robie, numărul celor care s-au întors a fost mic în comparaţie cu restul evreilor care au ales să rămână în Babilonia, căci cei din urmă nu au dorit să-şi lase casele şi averea şi să-şi înceapă din nou rostul într-o ţară părăginită.

Pentru a nu mai ajunge din nou sub stăpânirea idolatriei, din cauza căreia evreii suferiseră în captivitatea din Babilonia, cărturarii lor au decis să respecte întru totul legea lui Dumnezeu. Aşa că au trecut la fapte, creând un număr imens de reguli prin care reglementau ascultarea de cerinţele legii lui Dumnezeu, numai respectarea şi comportamentul în Sabat avea peste şase sute de reguli. În felul acesta, ei gândeau că sunt cu adevărat păzitorii poruncilor lui Dumnezeu, fără să-şi închipuie că numai dragostea lui Dumnezeu primită în dar este cea prin care cineva poate fi cu adevărat un păzitor al legii sacre! În pofida standardului pe care şi l-au impus, prin regulile lor rigide şi punctele lor de doctrină, adevărate pietre de încercare pentru bieţii închinători ai lui Dumnezeu, starea spirituală a poporului se degrada pe zi ce trecea, ajungând până acolo că îl jefuiau pe Dumnezeu de loialitatea adevărată exprimată prin daruri şi zecimi. Au fost adresate, de asemenea, avertizări serioase şi preoţilor care au "făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi..." Maleahi 2,8.

Au ajuns să se încreadă în propriile lor fapte, în jertfe şi rânduieli, pe care le executau mecanic, cu încrederea deplină că Dumnezeu este cu ei. Dar, "iudeii, prin păcatele lor, s-au despărţit de Dumnezeu." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 16. Totul s-a datorat faptului că "nu erau în stare să discernă însemnătatea profund spirituală a serviciului lor simbolic. În îndreptăţirea lor de sine, se încredeau în faptele proprii, în jertfe şi în rânduieli, în loc să se sprijine pe meritele Aceluia către care arătau toate aceste lucruri. În felul acesta, >căutând să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi< (Romani 10,3), s-au întors la formalismul mulţumirii de sine. Fiind lipsiţi de spiritul şi de harul lui Dumnezeu, au încercat să înlocuiască lipsa cu o păzire riguroasă a ceremoniilor şi ritualurilor religioase. Nemulţumiţi cu rânduielile pe care Dumnezeu însuşi le dăduse, au împovărat poruncile divine cu nenumărate cerinţe venite de la ei. Cu cât se depărtau mai mult de Dumnezeu, cu atât deveneau mai stricţi în păzirea acestor forme." Profeţi şi regi, cap. Casa lui Israel, par. 16.

Din cauza orbirii lor, în ciuda tuturor avertizărilor date de Dumnezeu prin glasul profeţilor, biserica iudaică avea să fie lipsită de prezenţa profeţilor în mijlocul ei timp de aproximativ patru sute de ani, dacă socotim această durată de timp de la ultimul profet, Maleahi, până la următorul mare profet, Ioan Botezătorul. Pe fondul acesta şi într-o asemenea stare de spirit urma Ioan să-şi îndeplinească misiunea, una grea dar nu imposibilă. Ceea ce vreau să se observe este că, şi în timpul lui Ilie, şi în vremea lui Ioan Botezătorul, biserica iudaică era pătrunsă de o apostazie naţională! Acest lucru a făcut necesară avertizarea acesteia pentru luarea unei decizii. Decizia finală urma să o ia biserica iudaică în timpul lui Isus şi a lucrării Lui pline de milă.

Încă un aspect foarte important este că iudeii se considerau în continuare biserica lui Dumnezeu, cu toată apostazia lor, deoarece credeau că naşterea lor ca biserică şi moştenirea lor religioasă îi îndreptăţea la aşa ceva. Mare greşeală, enormă gafă care avea să-i coste pierderea tuturor privilegiilor oferite lor, ca naţiune, de Dumnezeu.

În timpul lui Ioan Botezătorul şi lui Isus, bisericii iudaice avea să i se oferă ultima ocazie de har; dacă acceptă invitaţia divină de a-l primi pe Mântuitorul, atunci urma să devină adevărata biserică a lui Dumnezeu, prin care Hristos se poate manifesta liber, în neprihănire, iar dacă nu o acceptă, atunci biserica iudaică urma să piardă pentru totdeauna privilegiul de popor deosebit. Vreau să subliniez că starea de fapt, spirituală, din timpul acela este asemănătoare în multe privinţe cu cea de astăzi, şi va fi identică în viitor cu starea bisericii protestante unite cu statul, rezultatul acestei uniri fiind numit de Scripturi Babilonul cel mare.

În astfel de timpuri de apostazie, Dumnezeu lucrează potrivit planului Său numai prin oameni consacraţi şi sfinţi. Un astfel de om trebuia să fie Ioan Botezătorul. Numai cine este pătruns de Evanghelia lui Hristos poate transmite lumii ceea ce Dumnezeu doreşte ca aceasta să audă. Mintea umană şi conştiinţa omului nu pot fi trezite pe deplin niciodată cu privire la importanţa salvării sufletului, dacă mesajul transmis nu este încărcat cu toată puterea creatoare divină. Prin urmare, oamenii prin care El lucrează sunt oameni plini de lumină, oameni sfinţi, căci numai astfel poate avea loc o reformă sau poate fi luată o decizie finală şi în mod conştient privind mântuirea sufletului.

Pentru a înţelege mesajul divin, solul lui Dumnezeu trebuie să fie transformat prin harul lui Hristos şi să dea ascultare de toate cerinţele legii divine. Hrana lui trebuie să fie simplă şi cât mai naturală posibil. Cumpătarea în mâncare va avea un rol decisiv în ultima lucrare de avertizare a lumii prin leviţii spirituali. Tocmai din acest motiv, leviţii spirituali vor fi ca Ilie şi Ioan, simpli, cumpătaţi, sfinţi, cu o minte viguroasă, după cum cere nevoia timpului lor, plini de plinătatea Duhului Sfânt, într-un cuvânt adevăraţi reformatori. "Ioan trebuia să fie un sol al lui Iehova, pentru a duce oamenilor lumina lui Dumnezeu. El trebuia să dea o nouă îndrumare gândurilor lor. Trebuia să-i impresioneze cu sfinţenia cerinţelor lui Dumnezeu şi cu nevoia lor după dreptatea Sa desăvârşită. Un asemenea sol trebuia să fie sfânt. Trebuia să fie un templu al Duhului Sfânt. Pentru a îndeplini lucrarea, trebuia să fie sănătos la corp şi plin de tărie intelectuală şi spirituală. De aceea era nevoie să-şi stăpânească apetitul şi pasiunile. El trebuia să fie capabil să-şi stăpânească toate puterile, ca să poată sta în mijlocul oamenilor neclintit în orice împrejurare, ca şi stâncile şi munţii pustiei." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 14.

Starea de sfinţenie a lui Ioan Botezătorul, care l-a prezentat bisericii apostaziate pe Hristos, trebuie să fie starea de sfinţenie a leviţilor spirituali, care vor prezenta lumii caracterul lui Dumnezeu prin cuvântul rostit şi prin viaţa lor. De aceea, Ioan Botezătorul îi reprezintă pe leviţii spirituali ai generaţiei din urmă! "Prin lucrarea de a pregăti calea pentru întâia venire a lui Hristos, el era reprezentantul acelora care au să pregătească un popor pentru a doua venire a Domnului." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 17. Pe cine trebuie să pregătească leviţii? Ei trebuie să pregătească "un popor pentru a doua venire a Domnului". Cine este poporul? Ei sunt toate fecioarele înţelepte, deşi mesajul dat de leviţi se adresează întregii lumi. Leviţii aceştia sunt cei care dau marea strigare şi trezesc fecioarele înţelepte şi neînţelepte din aşteptarea lor, comparată în Scripturi cu o adormire sau o aţipire! Iar fecioarele înţelepte se adaugă leviţilor care împreună vor forma poporul Ilie sau adevărata biserică a lui Dumnezeu, prea puţin cunoscută lumii papale, o biserică plină de lumina Evangheliei lui Hristos şi de Duhul Sfânt.

Într-o lume în care apostazia va deveni ca cel mai adânc întuneric în toiul nopţii, Dumnezeu are nevoie de oameni care să se lase transformaţi de Duhul Sfânt şi care, apoi, să-şi desăvârşească sfinţenia zi de zi, prin ascultare, cumpătare şi stăpânire de sine, pentru ca, atunci când se va da edictul duminical, ei să fie vasele prin care Dumnezeu să poată revărsa uleiul sfânt, Duhul Sfânt, către o lume împietrită în păcat. "Lumea s-a dedat la plăceri. Rătăcirile şi minciunile sunt fără număr. Cursele lui Satana pentru a pierde suflete s-au înmulţit. Toţi aceia care vor să-şi desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine. Apetitul şi patimile trebuie puse sub stăpânirea puterilor mai înalte ale minţii. Această stăpânire de sine este absolut necesară, ca să avem acea forţă intelectuală şi acea pătrundere spirituală care ne vor face în stare să înţelegem şi să practicăm adevărurile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din cauza aceasta cumpătarea are locul ei anumit în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos." Hristos Lumina Lumii, cap. Glasul în pustie, par. 17.

Aceşti leviţi formidabili sunt arma forte a lui Dumnezeu în care-şi va oglindi principiile neprihănite ale legii Lui sfinte. Ei sunt pregătiţi astăzi în vederea lucrării de încheiere, iar Legea sfântă a lui Dumnezeu va fi înălţată prin ei la statutul pe care-l are, acela de lege prin care Dumnezeu probează toate caracterele oamenilor. Sabatul joacă un rol proeminent în viaţa şi activitatea lor. Nu este deloc o teorie lipsită de viaţă, ci este însăşi viaţa neprihănită a lui Dumnezeu în ei!! Hristos în ei, nădejdea slavei, este coordonata vieţii lor.

     "În lucrarea de încheiere a lui Dumnezeu pe pământ, etalonul Legii va fi din nou înălţat. Religia falsă poate predomina, nelegiuirea poate abunda, dragostea multora se poate răci, crucea Calvarului poate fi pierdută din vedere, întunericul, asemenea unui văl de moarte, se poate întinde peste lumea întreagă, toată puterea curentului zilei se poate întinde împotriva adevărului. Uneltire după uneltire se poate forma pentru a distruge pe poporul lui Dumnezeu, dar în ceasul celei mai mari primejdii, Dumnezeul lui Ilie va ridica unelte omeneşti să ducă o solie care nu poate fi adusă la tăcere. În oraşele populate de pe pământ şi în locurile unde oamenii au mers prea departe vorbind împotriva Celui Preaînalt, se va auzi glasul unei mustrări aspre. Oameni îndrumaţi de Dumnezeu vor denunţa curajos unirea bisericii cu lumea. Cu stăruinţă ei vor chema pe bărbaţi şi femei să se întoarcă de la păzirea unei sărbători întocmite de om, la păzirea Sabatului adevărat. >Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă<, vor vesti ei fiecărui popor, >căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!< >Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte şi pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui< (Apocalipsa 14,7-10)." Profeţi şi regi, cap. În duhul şi puterea lui Ilie, par. 23.

Aceşti oameni sfinţi au înţeles că locurile cele mai sigure pentru creşterea lor spirituală, deşi nu rupţi de lume, sunt locurile mai retrase de la ţară, în mijlocul naturii. Ioan Botezătorul şi Ilie au ales, prin îndrumare divină, locurile mai sigure, mai departe de prezenţa tot mai făţişă şi dureroasă a idolatriei. Duhul lui Dumnezeu însă va călăuzi sufletele sincere care vor să participe la această lucrare uriaşă în locurile mai retrase cele mai potrivite şi la timpul cel mai potrivit. Toţi copiii lui Dumnezeu vor şti când să facă pasul spre aceste locuri mai sigure. Unii, vor avea îndrumarea specială din partea Duhului Sfânt de a mai rămâne în oraşele populate până la promulgarea edictului duminical, întrucât unii leviţi se vor afla la ora aceea şi în oraşele populate.

Locurile mai retrase nu trebuie să însemne izolare totală de oameni, căci nu acesta este scopul lui Dumnezeu. Pentru copilul adevărat al lui Dumnezeu va exista totdeauna interes pentru oameni şi mai ales pentru acei credincioşi apăsaţi de păcatul de care cred că nu pot scăpa niciodată. "Ioan însă nu ducea o viaţă de lenevie, de tristeţe ascetică sau de înstrăinare egoistă. Din timp în timp, căuta să se amestece printre oameni şi totdeauna era un observator interesat de ceea ce se petrece în lume. Din locul lui retras, el urmărea desfăşurarea evenimentelor. Cu o putere de pricepere luminată de Duhul Sfânt, el studia caracterul oamenilor, ca să ştie cum să ajungă la inima lor cu solia cerului. Povara misiunii sale îl apăsa. În singurătate, prin meditaţie şi rugăciune, căuta să-şi oţelească sufletul pentru lucrarea care-l aştepta." Hristos Lumina Lumii, Glasul în pustie, par. 21.

În vremuri de apostazie înfricoşătoare, Dumnezeu a lucrat în mod special, după cum cerea nevoia şi starea oamenilor rătăciţi, care se mai considerau şi biserica Lui, prin oameni pregătiţi special pentru acele timpuri. Având în vedere că timpul din urmă, caracterizat prin cea mai înfiorătoare apostazie din toată istoria omenirii, este un timp aparte în această privinţă, atunci înseamnă că şi oamenii pe care-i va folosi Dumnezeu trebuie să fie nişte oameni deosebiţi. Pentru că ne stă înainte un model de lucru al lui Hristos, pe baza lui, fără să greşim, vom şti sigur că aceşti oameni nu vor fi caracterizaţi de această apostazie nimicitoare, întrucât ei au Evanghelia lui Hristos.

Acest model de lucru este scos în evidenţă, după cum am subliniat deja, în timpul apostaziei naţionale care a făcut necesară prezenţa lui Ilie, şi, de asemenea, în timpul întrupării lui Hristos când apostazia bisericii organizate îi condusese de mult timp la despărţire de Dumnezeu, făcând necesară prezenţa atât a lui Ioan Botezătorul, cât şi a lui Isus Hristos. În ambele situaţii putem vedea că cei care pretindeau că sunt biserica lui Dumnezeu, erau de fapt despărţiţi de El, deşi ei susţineau cu tărie contrariul. Când o biserică are Evanghelia şi trăieşte principiile ei, atunci acea biserică nu va primi niciodată mustrări. Mustrările sunt necesare doar atunci când biserica s-a îndepărtat de Dumnezeu, deci atunci când a pierdut Evanghelia.

Observaţi, vă rog, că oamenii folosiţi de Dumnezeu, Ilie, Ioan Botezătorul, Isus, deşi proveneau din cadrul bisericii apostaziate, nu aveau nimic în comun cu starea de spirit şi cu învăţătura acelei biserici. De ce proveneau din cadrul acelei biserici? Pentru că acolo se aflau învăţăturile Evangheliei sau tezaurul încredinţat de Dumnezeu de-a lungul timpului, dar care, fără prezenţa Duhului Sfânt, ajunsese doar o învăţătură susţinută prin fel şi fel de ceremonii inutile. Oamenii prin care Dumnezeu a oferit solia mustrătoare erau liberi în Hristos şi, deci, liberi faţă de religia bisericii lor, o religie care purta inscripţia omului! Aceşti oameni sfinţi ajunseseră sfinţi pentru că şi-au însuşit în viaţa lor, prin credinţă, acel tezaur inestimabil - Evanghelia veşnică. Învăţătura Evangheliei are sens şi este o putere nemaipomenită dacă este încărcată cu prezenţa Duhului Sfânt. Fără Duhul Sfânt, cea mai frumoasă teorie despre Dumnezeu şi Isus Hristos este totuna cu nimic, ba mai mult, în timp ajunge să distrugă sufletul.

     "Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoaşterea Cuvântului Său nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsoţită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul şi nici sfinţi inima. Cineva poate cunoaşte foarte bine poruncile şi făgăduinţele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inimă, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 9.

Dacă acesta este modelul de lucru, frumos ilustrat în evenimentele pomenite, atunci înseamnă că Dumnezeu, fiind neschimbător, trebuie că va folosi acelaşi model şi la încheierea timpului. Oamenii pe care-i va ridica în proclamarea Evangheliei veşnice, şi care vor constitui mişcarea îngerului al patrulea, vor proveni din acel cadru religios în care trebuie să se găsească mesajul întreit al îngerilor din Apocalipsa 14, şi care astăzi este doar o simplă învăţătură lipsită de puterea Duhului Sfânt. Înseamnă, deci, la modul cel mai sigur, că acel cadru religios, alcătuit din mai multe biserici şi grupuri religioase, care pretind fiecare a fi biserica adevărată lui Dumnezeu pe pământ, tot aşa cum pretindeau şi iudeii, trebuie să se găsească în aceeaşi stare ca naţiunea iudaică din timpul lui Isus Hristos. Iar Scripturile declară chiar acest lucru, asociind starea acestor biserici care compun acel cadru religios cu starea bisericii Laodicea, căreia îi lipsesc trei elemente esenţiale, credinţa care lucrează prin iubire, neprihănirea lui Hristos şi discernământul spiritual, adică prezenţa Duhului Sfânt.

În acest cadru religios se află învăţătura cuprinsă în mesajul celor trei îngeri, ceea ce înseamnă că oamenii sau leviţii care vor lansa marea avertizare trebuie să provină din această zonă, ca Ilie şi Ioan Botezătorul. Aceştia sunt într-adevăr biserica adevărată a lui Hristos în acel timp! Ei sunt singurii care merg pe cărăruia aşteptătorilor şi care au în spate lumina strigătului de la miezul nopţii, pe care o vor şi proclama cu puterea însoţită de lumina îngerului al patrulea, fiindcă ei zidesc pe această temelie tare şi de nezguduit. "M-am întors să mă uit după poporul aşteptător în lume, dar nu i-am putut găsi, când un glas mi-a spus: >Priveşte din nou şi uită-te puţin mai sus<. Apoi, mi-am ridicat privirile şi am văzut o cărăruie dreaptă şi îngustă care se înălţa deasupra lumii. Poporul aşteptător călătorea pe această cărăruie către cetatea care se afla la celălalt capăt al drumului. Ei au avut o lumină puternică, pusă la începutul cărăruii, în spatele lor, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopţii. Această lumină strălucea pe toată cărarea şi îi ajuta să vadă pe unde merg, ca să nu se poticnească." Scrieri timpurii, cap. Prima mea viziune, par. 2.

Orice copil adevărat al lui Hristos, sau levitul spiritual, astăzi, va urma pe Păstorul lui, primind zilnic har după har şi puterea Duhului Sfânt, care se va preface în el, la timpul cuvenit, într-o ploaie îmbelşugată. "Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească şi să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerişului pământului. Dimineaţă după dimineaţă, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului şi-şi reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezenţa Duhului Său, însoţită de puterea lui reînviorătoare şi sfinţitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că fiinţa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie >împreună lucrători cu Dumnezeu<. Faptele apostolilor, cap. Darul Duhului, ultimul paragraf.